ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2013

Asupra

recursului de fața, examinând actele și lucrările din dosar constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 276 din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe

inculpatul B.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., la 3 ani

închisoare cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a

și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 14

C. proc. pen., cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 – art. 999 C.

civ., I-a obligat pe inculpat la plata sumelor de 40 de lei cu titlu de daune

materiale și 5.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă O.B.L.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că la data de

03 aprilie 2010, pe fondul unei situații conflictuale mai vechi, inculpatul B.M.

a lovit partea vătămată la nivelul feței cu o furcă, provocându-i în partea

stângă plăgi înțepate și excoriații, conform raportului de expertiză

medico-legală, de față fiind și martorul O.D.N., fiul victimei, aspecte

confirmate însă și de martorii O.I., B.F., O.K.C., O.A.D., C.M. care, au aflat

cele întâmplate din relatările părții vătămate.

Instanța de

fond, în raport de ansamblul probator administrat în cauză, a înlăturat ca

fiind nesincere declarațiile inculpatului B.M., care a negat comiterea faptei,

precizând că la data incidentului nu s-a întâlnit cu partea vătămată, precum și

cele ale soției sale, martora B.F.

În drept, s-a

reținut că fapta inculpatului B.M. de a lovi partea vătămata cu o furcă la

nivelul feței, dar și a gatului, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor, întrucât intenția acestuia a fost de a-i

suprima viața victimei și nu de a-i produce vătămări corporale, în raport de

poziția în care se afla inculpatul în momentul în care a acționat, precum și de

regiunea unde au fost aplicate loviturile, respectiv la o distanță de doar 2-3

cm stânga de artera carotidă, care dacă ar fi fost afectată, ar fi condus la

moartea victimei.

S-a apreciat că

împrejurarea că lovitura aplicată părții vătămate nu a pus în primejdie viața

victimei, așa cum s-a reținut în raportul medico-legal, nu are relevanță sub

aspectul laturii subiective a infracțiunii, în condițiile în care, din

circumstanțele reale rezulta dincolo de orice dubiu intenția inculpatului de a

ucide.

La

individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere că inculpatul a

acționat pe fondul unui conflict mai vechi, fără a fi determinat de vreo

atitudine a victimei și fără a fi preocupat de situația acesteia după aplicarea

loviturii nici imediat, dar nici ulterior, precum și faptul că este la primul

conflict cu legea penală, motiv pentru care s-a apreciat că în cauză sunt

incidente circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (l) C. pen.

Pe latură

civilă, s-au admis doar în parte daunele materiale solicitate, corespunzător

serviciilor medicale prestate pentru vindecarea leziunilor suferite de partea

vătămată, precum și daunele morale în raport de suferința fizică și psihică

produsă victimei de suferințele ce au fost cauzate prin acțiunea inculpatului.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor și inculpatul B.M.

Reprezentantul

Ministerului Public a extins oral motivele de apel, arătând că, în raport de

circumstanțele cauzei, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul nu a avut

intenția de a ucide victima, motiv pentru care încadrarea juridică a faptei

este cea prevăzută de art. l 80 alin. (2) C. pen.

În motivarea apelului,

inculpatul B.M. a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d)

C. proc. pen., întrucât leziunile suferite de partea vătămată au fost produse

accidental, neavând intenția de a aduce nici măcar o vătămare corporală

acesteia, întrucât în momentul în care victima a tăiat o creangă, încercând să

se ferească pentru a nu fi zgâriat, a îndepărtat-o cu furca, moment în care a

atins-o cu furca.

În subsidiar, a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă

de omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe, cu consecința restituirii

cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita pentru efectuarea

urmăririi penale de organul competent.

Prin decizia

penală nr. 106/ A din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis

apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatului B.M., a

desființat în parte sentința penală atacată și, rejudecând, în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută

de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen., condamnându-l pe inculpatul B.M., la 1000 lei amendă

penală, menținând restul dispozițiilor hotărârii apelate.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență că, din

probele administrate în cauză a rezultat că la data incidentului, în timp ce

partea vătămată tăia cu drujba crengi pentru a igieniza malul unui râu,

inculpatul, cu o furcă, ținând de crengi a încercat să o împiedice să facă

această operațiune, moment în care a lovit-o în zona feței, cauzându-i leziuni

ce au necesitat pentru vindecare 16 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune

însă în pericol viața victimei.

În raport de

starea de fapt reținută, instanța de prim control judiciar a apreciat că în

cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lovire

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., iar la individualizarea tratamentului

sancționator a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., printre care vârsta

înaintată a inculpatului (69 de ani) și lipsa antecedentelor penale, în raport

de care a considerat că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins

și prin aplicarea unei amenzi penale.

Criticile

formulate de inculpat, sub aspectul lipsei intenției cu care a

acționat

cu

fost înlăturate de către instanța de apel, apreciindu-se că sunt nefondate în

raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, partea civilă O.B.L., fără

a dezvolta în scris sau oral criticile aduse soluției pronunțate în apel de

către instanța de prim control judiciar.

Potrivit art. 385

10

C. proc. pen., calea de atac a recursului trebuie motivată, iar motivele care

au condus la promovarea acesteia este obligatoriu să fie depuse la instanța de

control judiciar cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, în

caz contrar putându-se lua în discuție doar cazurile de casare care, conform art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În speță, dat

fiind că recursul nu a fost motivat în scris prin cererea de promovare a căii

de atac și nici printr-un memoriu separat depus cu cei puțin 5 zile înainte de

primul termen de judecată din 28 februarie 2013, iar recurenta partea civilă O.B.L.

deși a fost legal citată pentru acest termen, a lipsit, înalta Curte constată

că sunt incidente dispozițiile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc.

pen., referitoare la cenzurarea hotărârii atacate doar prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (l) pct. 3 - 6, 13 și 14 C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu.

Cum însă, în

cauză, nu este aplicabil niciunul din cazurile de casare care permit analizarea

din oficiu a hotărârii atacate, Înalta Curte în lipsa motivelor de recurs avute

în vedere la exercitarea căii de atac de către partea civilă O.B.L., în temeiul

art. 385

15

pct. (l) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul acesteia, neputând pune în discuție nici criticile formulate de

procuror în ședința publică de la termenul din 28 februarie 2013, în condițiile

în care sunt în defavoarea intimatului inculpat B.M., iar parchetul nu a

promovat recurs împotriva deciziei date de instanța de prim control judiciar,

ba mai mult, în apel, și-a extins oral motivele pentru care a promovat

respectiva cale de atac, solicitând ca în raport de circumstanțele cauzei să se

schimbe încadrarea juridică a faptei de tentativă la omor reținută prin

rechizitoriu în infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen., dat fiindcă

lipsește intenția inculpatului de a ucide partea civilă.

Având în vedere

că recurenta partea civilă O.B.L. este cea care se află în culpă procesuală, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte o va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIYE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă O.B.L. împotriva deciziei penale nr.

106/ A din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.M.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a

intimatului inculpat, în sumă

de 50 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie

2013.