ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2013

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 10675/118/2010 s-a dispus:

„În baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativa la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b)-art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul S.N. , cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.

În baza art. 86

1

C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 86

2

C. pen. fixează termen de încercare de 4 ani și 10 luni, compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de 3 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul are obligația de a respecta următoarele masuri de supraveghere:

a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea pe durata termenului de încercare, respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, la datele fixate de acesta;

b) sa anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de munca;

d) sa comunice informații de natura a fi controlate mijloacele lui de existență;

Atrage atenția inculpatului asupra art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni, ori nerespectării măsurilor de supraveghere în termenul de încercare stabilit.

În baza art. 71 C. pen interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și b) C. pen, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean Constanța și partea civilă L.C.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998-art. 999 C. civ. obligă pe inculpatul S.N. sa plătească părții civile Spitalul Clinic Județean Urgență Constanța suma de 320,46 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar către partea civilă L.C. suma de 5.000 euro, echivalentul în RON la data efectuării plății efective, reprezentând daune morale.

Respinge cererea formulată de partea civilă L.C. de instituire de măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul S.N. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 30 august 2011, pe rolul Tribunalului Constanța s-a înregistrat cauza cu nr. 10675/118/2010, privind pe inculpatul S.N., trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta nr. 1088/P/2010 din data de 27 august 2010 pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului ca, la data de 9 mai 2010, a avut loc un incident în parcarea hotelului C. din Costinești, ocazie cu care inculpatul S.N. l-a lovit cu o sabie pe partea vătămata L.C., producându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie, prin hemoragie externă cu anemie acută consecutivă, faptă săvârșită pe fondul unei stări de tensiune prealabilă.

În susținerea actului de inculpare au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate, acte medicale și medico-legale, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, testarea poligraf a inculpatului și a părții vătămate.

În faza cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, partea vătămată, martorii din lucrări și martorii V.R. și O.L., ce au fost încuviințați de instanță, a fost înaintat dosarul la I.N.M.L. M.M. București, care a avizat actul medico-legal ce o vizează pe partea vătămata L.C., formulând în acest sens și concluzii proprii.

Pe baza tuturor probelor administrate în cauză instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 9 mai 2010, inculpatul S.N. a aflat de la persoane din anturajul său că fiul său, S.A., a fost agresat în discotecă, de către L.C., motiv pentru care i-a cerut fiului său să se întâlnească pentru a da explicații, întrucât nu fusese încunoștințat despre acest aspect. Totodată martorul P.D. l-a avertizat pe inculpat că partea vătămată L.C. îl caută și pe el ca să îl bată.

În timp ce se deplasau cu autoturismul, s-au întâlnit prin localitate cu L.C., care era singur în mașină, moment în care inculpatul l-a întrebat ce are cu fiul său, fără a primi un răspuns clar, in schimb i-au fost adresate injurii.

După acest moment, partea vătămată L.C. a plecat spre domiciliu, de unde i-a luat pe frații săi, L.F. și L.V.A., toți trei urcându-se în autoturismul marca B., aparținând lui L.C., cu care s-au deplasat prin localitatea Costinești, până în apropierea Hotelului C., unde de altfel locuiește inculpatul S.N.

După cum susține inculpatul, acesta, după întâlnirea menționată, și-a continuat traseul până la domiciliul său, însă constatând că soția sa nu este la domiciliu, s-au întors să o ia dintr-o localitate din apropiere, motiv pentru care au plecat din nou cu autoturismul marca M., condus de inculpatul S.N.

În zona parcării din spatele Hotelului C. din stațiunea Costinesti, mașinile inculpatului și a părții vătămate s-au intersectat din nou și au oprit, mașina părții vătămate a fost oprită perpendicular pe Aleea S., iar în spatele acesteia a fost oprită mașina condusă de inculpatul S.N.

După cum susțin ambele părți, au coborât din mașini pentru a purta o discuție, însă în realitate inculpatul S.N. a coborât cu o sabie de culoare neagră în mână, asemenea și fiul său, S.A., pentru a-i intimida pe frații Lupu, care prin condiția fizică și pregătirea părții vătămate, antrenat în arte marțiale, ar fi fost în inferioritate, fără asemenea arme.

Instanța reține că ambele părți au acceptat să fie angrenate în conflict, în sensul că inculpatul a adoptat o poziție ofensivă, iar partea vătămată împreună cu frații săi, L.F. și L.V.A., au încercat să le demonstreze că nu pot fi intimidați de săbii și pot chiar să-i dezarmeze de acestea.

De altfel, acest lucru s-a întâmplat în cazul fiului inculpatului, S.A., care ținând sabia la picior și încercând să aplice lovituri în partea inferioară lui L.V.A., cu care s-a confruntat în mod direct, acesta a fost dezarmat de sabie, în momentul în care a fost lovit peste mână cu un corp contondent, sabia i-a căzut, după care el a fugit spre zona Poștei.

L.C. și L.F. s-au angrenat într-un conflict deschis cu S.N., care s-a dovedit mai violent, tocmai prin loviturile aplicate celor doi frați, în zona brațului stâng și în zona scapulară în cazul părții vătămate L.C. și a brațului drept, în cazul martorului L.F., fapt confirmat într-o primă declarație dată de martorul T.D.A. dar și de actele medico-legale.

Partea vătămată L.C. și fratele acestuia, L.F., indignați și mai mult de atacul inculpatului, au încercat o dezarmare a acestuia de sabie, prin ținerea inculpatului, punerea acestuia la pământ, aplicarea unor lovituri acestuia, iar în momentul ripostei violente a inculpatului, care încerca să-i lovească pe cei doi, partea vătămată L.C., încercând să prindă sabia, a luat-o cu ambele mâini de tăiș, inculpatul a tras de sabie și în această manieră partea vătămată a suferit tăieturi la nivelul palmelor și tot în aceleași împrejurări a fost tăiat cu sabia și inculpatul S.N. în zona antebrațului drept.

În timpul conflictului, la fața locului au venit și martorul T.D.A. și L.V.A., care au perceput in mod direct situația creata, relatând că, L.C. și L.F. s-au retras în apropierea spațiului verde și stăteau pe un capac de canalizare, iar inculpatului, speriat de cele întâmplate, s-a îndreptat spre hotel, amenințând că-i va tăia cu sabia pe cei din familia L.

În același timp, la fața locului a sosit și un echipaj de jandarmi, care au constatat că S.N. venea spre aleea unde a avut loc incidentul, iar L.I. a ridicat o sabie din iarbă și împreună cu L.V.A. s-au îndreptat spre inculpat cu sabia în mână. După ce au fost somați regulamentar L.I. a aruncat sabia.

Pentru că la fața locului nu venea nicio ambulanță, L.C. a plecat cu mașina personală spre spital, mașină condusă de fratele sau, L.I., care a reușit să părăsească locul, fără a întâmpina dificultăți de manevrare, iar inculpatul S.N. a plecat cu mașina Logan ce aparținea poliției tot spre spital.

Atât inculpatul cât și partea vătămată își aduceau acuze reciproc, și tot cu acea ocazie inculpatul a susținut că nu își găsește cheile autoturismului, iar la momentul efectuării de cercetări la fața locului, în autoturismul acestuia a fost găsită o teaca de sabie de culoare neagră.

Din raportul de constatare medico-legală din data de 24 iunie 2010 a Serviciului de Medicină Legală Constanța reiese că, partea vătămată L.C. a suferit leziuni traumatice la nivelul palmelor, antebrațului stâng și scalpului, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur cu muchii tăioase, iar leziunile de la nivelul mâinilor au caracter de autoapărare.

Necesita 50-55 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viața victimei prin hemoragie externă cu anemie acută consecutivă, necesitând asistență medico-chirurgicală de urgență.

În faza cercetării judecătorești, în urma trimiterii dosarului la Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București, a fost avizat actul medico-legal din data de 24 iunie 2010 a Serviciului de Medicină Legală Constanța, cu precizarea că, deși este un caz particular, de limita în ceea ce privește caracterul de punere în primejdie a vieții, topografia și morfologia plăgilor produse pot fi considerate de natură să pună în primejdie viața, mai ales prin simtomatologia de tip socogen constatată de echipajul SMURD, care, prin măsurile de echilibrare hemodinamice prompt acordate, au reușit să înlăture în timp evoluția spre instalare a șocului hemoragie propriu zis.

În baza probelor administrate în cauză, instanța a reținut în sarcina inculpatului S.N. comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă și nu cea de tentativă la omor calificat, motiv pentru care a procedat la schimbarea încadrării juridice, având în vedere că, raportat la caracteristicile speței de față și la situația de fapt concretă reținută de instanța de fond nu se poate reține intenția directă sau indirectă a inculpatului în comiterea infracțiunii contra vieții așa cum s-a dispus trimiterea în judecată.

La stabilirea atitudinii psihice a inculpatului, în cazul infracțiunilor îndreptate împotriva vieții sau integrității corporale se ține seama de un complex de condiții anterioare, concomitente și posterioare săvârșirii faptei, cum sunt împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, natura și caracteristicile mijlocului folosit, intensitatea loviturilor, numărul acestora, locul sau regiunea corporală vizată și lezată, consecințele produse, raporturile anterioare dintre autor și victimă, experiența de viață a autorului faptei, alte împrejurări care unite cu elementul material, să dovedească fără dubii poziția subiectivă a inculpatului, față de fapta și rezultatele posibile ale acesteia.

Se va pleca de la premiza că, așa cum s-a specificat și în raportul de avizare emis de I.N.M.L. M.M. București, Comisia de Avizare și Control, cazul părții vătămate este unul particular și se află la limita în ceea ce privește caracterul de punere în primejdie a vieții, leziunile de cea mai mare însemnătate și care au dus la stabilirea unei asemenea concluzii fiind cele situate la nivelul mâinilor.

Chiar și având în vedere această opinie, instanța este cea care stabilește elementul intențional al inculpatului la momentul comiterii faptei, ori, in cazul de fata acesta a acționat folosindu-se de un corp tăietor, apt de a suprima viața, însă mecanismul și condițiile în care au fost produse leziunile este cel reținut anterior și anume inculpatul a ieșit cu sabia, în momentul în care a observat că partea vătămată împreună cu alți doi frați au venit să-i aplice o corecție, așa cum de altfel fusese informat. Inculpatul dându-și seama de raportul de forțe dintre el și fiul sau pe de o parte și inculpat și frații acestuia pe de altă parte (practicanți de sport și lupte) și-a dat seama că nu are nicio șansa să-i înfrunte decât dacă va avea asupra lui și o sabie. Săbiile aflate asupra lui și a fiului său au fost etalate în scop de intimidare inițial, însă față de poziția adoptată de partea vătămată și cei doi frați, de a se încerca dezarmarea și aplicarea corecției promise, inculpatul a trecut la folosirea săbiei, atunci când a fost provocat de L.C. și L.F., lovirile fiind aplicate la nivelul brațelor pentru ambii adversari, la nivelul capului în cazul părții vătămate, în timp ce acesta se eschiva, iar leziunile situate la nivelul mâinilor, după cum se poate explica pe baza actelor medicale și planșelor foto, au fost rezultatul acțiunii părții vătămate, care a prins sabia de tăiș, în încercarea de a-l dezarma pe inculpat, atunci când cei doi s-au confruntat și îmbrâncit reciproc. Deci, producerea acestor leziuni nu sunt rezultatul voinței inculpatului de a produce moartea părții vătămate, ci doar de a-i aplica o corecție, care prin natura corpurilor tăietoare folosite a condus la acel rezultat grav.

Intenția inculpatului a fost apreciată de instanță, prin prisma celor declarate de martorii ce susțin versiunea părții vătămate și anume că fiul acestuia stătea cu sabia la picior, fiind vădit lipsit de experiența unui atac, profera amenințări care nu au fost luate nici un moment în serios de frații L., așa se explică cum acesta a fost dezarmat imediat de L.V.A. și apoi fugărit de acesta, iar inculpatul, care părea un adversar mai periculos s-a confruntat cu partea vătămată și cu L.F., loviturile fiind aplicate necorelat și dezordonat, vizând brațele în principal, iar leziunea de la nivelul capului fiind una superficială, inaptă de a avea consecințe nefaste pentru partea vătămată.

De altfel, partea vătămată putea să evite o asemenea confruntare, deoarece avea posibilitatea după cum s-a stabilit, să plece cu mașina imediat, însă a ales varianta de a coborî din mașină, de a-i antrena și pe cei doi frați într-un conflict, care încă de la început putea fi apreciat ca fiind periculos, din moment ce inculpatul deținea o sabie, însă așa cum partea vătămată și martorii au susținut în fața instanței, nu le era teamă, „și au ieșit să vadă ce se întâmplă", de fapt au ieșit să le dovedească celor doi că pot fi dovediți chiar și înarmați.

Mai mult, partea vătămată nu este la prima experiență de acest gen și acest lucru se observă din înscrisurile transmise de poliție, în care se specifică împrejurarea că a fost angrenat în mai multe conflicte, i-a fost aplicată o sancțiune cu caracter administrativ pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prin ordonanța nr. 10371/p/2008 pentru un incident similar ce a avut loc pe o terasa din Stațiunea Eforie, iar din înscrisurile depuse de partea vătămată în susținerea laturii civile (articol din ziar), reiese că acesta a fost cooptat pentru a practica arte marțiale, în condiții similare și anume, L.C. a fost văzut în timp ce a pus la pământ 6 persoane în timpul unui conflict ce a avut loc pe litoralul Marii Negre.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici teza potrivit căreia, inculpatul S.N. a acționat în legitimă apărare, deoarece, asemenea părții vătămate și inculpatul avea posibilități reale să evite conflictul, însă știind că poartă asupra sa o armă, s-a simțit în măsură să acționeze asupra părții vătămate, care a intrat în conflict fără arme, dar fiind în superioritate fizică și numerică. Inculpatul, la vârsta pe care o are și experiența de viață, putea sa aprecieze că va avea loc un conflict și nu se va termina prin simpla expunere a unor săbii, însă a acceptat această posibilitate și chiar a lovit partea vătămată în anumite zone ale corpului neconsiderate vitale, dar suficient de intens, încât să se poată ajunge la rezultate mult mai grave.

Nu se va reține apărarea inculpatului, potrivit cu care a acționat de așa manieră, pentru că nu avea efectiv ce să facă, ci se va reține că el a atacat partea vătămată cu sabia, fiind provocat de aceasta. Inculpatul se afla într-un spațiu deschis, putea să fugă, chiar acceptând și ipoteza că și-a rătăcit cheile autoturismului, deoarece locuința sa se afla la mică distanță, avea cui să ceară ajutorul în zonă, fiind o zona locuită, însa el și-a dorit să intre în conflict și la rândul său a intenționat să aplice o corecție, având în vedere că, în mod obișnuit, nu oricine iese cu o sabie în mână din autoturism pentru a rezolva o situație conflictuală.

Starea de provocare reținută în favoarea inculpatului reiese din modul în care a acționat partea vătămată și anume, după un schimb de replici în trafic, în timp ce partea vătămată L.C. era singură în mașină, a revenit în apropierea locuinței inculpatului, împreună cu doi frați și l-a așteptat pe acesta pentru a-l antrena în incident.

Prin urmare, instanța în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativa de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și va reține și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. circumstanța atenuantă a provocării, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

În termen legal, împotriva sentinței penale nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 10675/118/2010 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, partea vătămată L.C. și inculpatul S.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a vizat două aspecte:

- greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., referitor la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., motivând că probele dosarului dovedesc că inculpatul a acționat, cel puțin cu intenție indirectă, acceptând producerea rezultatului, întrucât a înțeles să atace partea vătămată cu o sabie, obiect apt să pună în primejdie viața victimei, în zone vitale, cea a capului, a brațului cauzându-i leziuni care puteau produce decesul victimei dacă nu se intervenea de urgență de echipajul SMURD care au înlăturat consecințele intrării acesteia în șoc hemoragie;

- greșita reținere a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în raport de incidentul minor care a existat anterior între partea vătămată și inculpat, când partea vătămată, după un schimb de replici, în trafic, înjurături și amenințări reciproce a acționat fără a aduce atingeri grave demnității persoanei inculpatului, care să justifice aplicarea de lovituri în zone vitale.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, fără a se reține circumstanța atenuantă judiciară a provocării.

Prin apelul declarat, partea vătămată L.C. a criticat soluția fondului sub aspectul laturii penale pentru aceleași motive susținute de reprezentantul Ministerului Public.

În ceea ce privește latura civilă a solicitat majorarea despăgubirilor civile, acordate cu titlu de daune morale, în raport de prejudiciul moral cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, constând în aceea că a determinat că aceasta să nu mai poată continua cariera sa de antrenor sportiv și practicant superior de arte marțiale și ca efect al înlăturării circumstanței atenuante judiciare, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

În dezvoltarea orală a motivelor de apel, inculpatul S.N., prin apărător, a criticat hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

- greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., motivată de existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cea prevăzută de art. 44 alin. (1), (3) C. pen., legitima apărare, întrucât inculpatul a acționat pentru a se apăra în urma unui atac material, direct și injust îndreptat împotriva sa cu un obiect tăietor și i-au fost aplicate lovituri cu sabia, cauzându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal din 12 mai 2010, emis de S.M.L. județul Constanța.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în bata art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., greșita soluționare a laturii civile, câtă vreme inculpatul s-a aflat în legitimă apărare, urmărind să înlăture atacul exercitat împotriva sa și a copilului său:

În subsidiar, în situația reținerii faptei pentru care a fost condamnat să se analizeze că sub aspectul laturii civile partea vătămată nu a făcut dovada prejudiciului cauzat în patrimoniul său.

Instanța de apel a apreciat ca nefondată critica parchetului privind schimbarea încadrării juridice a faptei, reținând că în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește critica parchetului, vizând incidența în cauză a dispozițiilor referitoare la starea de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) Cod, curtea a considerat că, în contextul cauzei, nu se poate reține în favoarea inculpatului această circumstanță atenuantă.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Față de aceste dispoziții legale, condițiile de existență ale provocării privesc:

- existențe unei anumite acțiuni de provocarea din partea părții vătămate;

- atacul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului;

- sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții, infractorul să fi săvârșit infracțiunea;

- infracțiune să se îndrepte împotriva provocatorului.

Prin urmare, pentru reținerea scuzei provocării trebuie dovedite existența cumulativă a celor patru condiții enunțate mai sus.

În speță, din coroborarea declarațiilor inculpatului cu declarațiile martorilor audiați în cauză, reiese că, în ziua săvârșirii faptei, inculpatul s-a dus să se întâlnească cu partea vătămată înarmat cu o sabie, după ce anterior a avut loc un schimb de replici în trafic, când cei doi s-au înjurat și amenințat reciproc. Ori, provocarea ce trebuie să vină din partea persoanei părții vătămate, trebuie să se fi produs prin violență ceea ce nu s-a petrecut în cauză, sau, printr-o atingere gravă a demnității persoanei, ceea ce de asemenea nu se poate aprecia că a existat în speță, având în vedere că, între partea vătămată și inculpat a avut loc doar un schimb de replici, în care s-au înjurat și amenințat reciproc după care ambii conducători auto au plecat în direcții opuse. Un astfel de incident minor nu poate crea o puternică tulburare sau emoție și nu poate fi apreciat că ar fi adus atingere demnității în vreun mod grav, care să atragă reținerea stării de provocare.

Prin urmare, ceea ce prima instanță a reținut ca fiind un act provocator, schimbul de replici din trafic, nu poate fi asimilat și nu se circumscrie noțiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., fiind simple reproșuri, injurii și amenințări reciproce, lipsite de elemente certe de agresiune, care nu pot fi considerate acțiuni ilicite grave, așa cum le denumește textul de lege menționat și nu sunt apte să provoace o puternică tulburare sau emoție inculpatului, care să producă o surescitare nervoasă și să-i răpească acestuia posibilitatea de control a acțiunilor sale.

Ca atare nu se poate reține existența unui act de provocare din partea victimei, nefiind întrunite nici una din condițiile mai sus menționate.

Având în vedere că motivele de apel invocate de partea vătămată sunt, sub aspectul laturii penale, aceleași cu cele invocate de parchet, curtea nu Ie-a mai reluat, fiind analizate anterior.

Față de înlăturarea circumstanței atenuante a provocării se apreciază că, în cauză, se impune majorarea despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale de la 5.000 euro la 8.000 euro, de natură să acopere prejudiciul moral cauzat părții vătămate prin fapta ilicită a inculpatului, chiar și în lipsa unor criterii legale de evaluare a acestuia, întinderea fiind astfel corect stabilită.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul S.N., s-a apreciat că în cauză nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 44 alin. (1), (3) C. pen. privind legitima apărare, astfel cum susține inculpatul, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât, chiar dacă s-ar reține că a avut loc un atac material nu este îndeplinită o altă condiție referitoare la atac, respectiv ca aceasta să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, întrucât ceea ce a făcut partea vătămată nu confirmă existența unui pericol grav pentru persoana inculpatului.

În referire la ipoteza prevăzută de art 44 alin. (3) C. pen., de subliniat că depășirea limitei legitimei apărări se realizează cu condiția proporționalității apărării cu atacul presupunând o reacție exagerată din partea celui care se apără, reacție ce se datorează unei stări de tulburare sau de temere, ori, în speță, inculpatul a acționat în maniera reținută de instanța fondului, folosind o sabie în zone, care deși nu erau vitale i-au cauzat părții vătămate leziuni ce i-au pus viața în primejdie prin hemoragie externă și anemie acută consecutivă.

Ca atare, în cauză nu se justifică achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, prin decizia penală nr. 37/P din 21 martie 2012, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de apelantul parte vătămată L.C. împotriva sentinței penale nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanta în Dosar nr. 10675/118/2010,

A desființat, în parte, sentința penală nr. 383 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 10675/118/2010, și rejudecând, a dispus:

A înlăturat pentru inculpatul S.N. aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b)-art. 76 lit. d) C. pen. referitor la comiterea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului S.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. de la 1 an și 10 luni închisoare la 3 ani închisoare.

A majorat termenul de încercare stabilit conform art. 86

2

C. pen., de la 4 ani și 10 luni la 5 ani.

A majorat daunele morale la care a fost obligat inculpatul S.N. către partea civilă L.C. de la 5.000 euro la 8.000 euro.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii.

Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, inculpatul S.N. și partea vătămată L.C.

Parchetul, invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 17 și 14 C. proc. pen., a solicitat:

1) admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

S-a arătat că decizia atacată nu conține motivele pentru care s-a reținut încadrarea juridică a faptei dată de instanța fondului.

2) admiterea recursului întrucât, în mod nelegal, instanța fondului a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că inculpatul a lovit victima cu o sabie în zone vitale ale corpului (cap și brațe); din declarațiile martorului T.D.A., din planșele foto, precum și din actul medico-legal rezultă că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, astfel încât, se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit. e) C. pen.

3) admiterea recursului cu consecința aplicării unei pedepse corect individualizată raportat la noua încadrare juridică a faptei.

Partea vătămată L.C. a arătat că este de acord cu criticile formulate de parchet și a invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

A arătat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 174-175 lit. e) C. pen., iar pedeapsa aplicată inculpatului este greșit individualizată atât în privința cuantumului, cât și a modalității de executare a acesteia.

De asemenea s-a mai arătat că au existat elemente de premeditare în săvârșirea faptei, iar aplicarea unor lovituri în zone vitale ale corpului, cu ajutorul unor arme letale, trădează intenția directă de a ucide.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a arătat că majorarea despăgubirilor de către instanța de apel este nesemnificativă.

Inculpatul a susținut oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, invocând temeiurile de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12,17

2

și 18 C. proc. pen.

S-a arătat că în mod greșit s-a respins solicitarea inculpatului de efectuare a unei expertize medico-legale, în condițiile în care, în cauză, a fost efectuat un singur raport de expertiză medico-legală, în timpul urmăririi penale, ale cărui concluzii au fost că s-a pus în pericol viața părții vătămate.

Din punctul său de vedere, singura plagă importantă prezentată de partea vătămată a fost la nivelul palmelor, atunci când aceasta a prins sabia cu mâna și a tras.

În aceste condiții este necesare a se stabili, pe baza unei noi expertize medico-legale, dacă într-adevăr, se fundamentează științific concluzia primului raport privind punerea în primejdie a vieții părții vătămate.

În al doilea rând, a arătat că, în mod greșit a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 76 lit. d) C. pen.

De asemenea, decizia pronunțată de instanța de apel nu cuprinde o motivare și nu răspunde la toate motivele de apel formulate de inculpat, în condițiile în care declarațiie părții vătămate date pe parcursul procesului penal sunt contradictorii.

Pe de altă parte, declarațiile martorului T.D.A. și ale celor doi frați L. sunt, de asemenea, contradictorii.

Pentru toate cele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În al treilea rând, s-a arătat că, în mod greșit, recurentul inculpat a fost condamnat, în condițiile în care erau incidente dispozițiile art. 44 alin. (1) și (3) C. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Recursurile sunt întemeiate, în sensul celor ce urmează: Înalta Curte, analizând în mod prioritar criticile formulate de recurenți prin care se solicită casarea cu trimitere a deciziei recurate, apreciază că acestea sunt fondate.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., motiv de recurs însușit și de partea vătămată, susținând că hotărârea pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Același caz de casare a fost invocat și de inculpat, care, de asemenea, din perspectiva sa, consideră că nu i s-a răpuns la toate criticile formulate în apel.

Înalta Curte, verificând decizia recurată, constată că instanța de apel nu a analizat critica invocată atât în apelul părții vătămate, cât și în apelul parchetului, critică ce viza greșita schimbare a încadrării juridice a faptei de către instanța de fond, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În considerentele deciziei, singura frază ce se referă la aceste critici cuprinde următoarele: „Pe baza probatoriului administrat, atât în faza urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse, aplicând în mod corect dispozițiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice".

Este evident că instanța de apel nu a efectuat un examen propriu și obiectiv al probelor administrate și, astfel, nu a răspuns criticii formulate cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei.

Atât jurisprudența internă, cât și cea a C.E.D.O. au statuat necesitatea ca instanța de control judiciar să răspundă cu argumente fiecărei critici invocate de părți, chiar și în ipoteza în care își însușește concluziile și motivarea primei instanțe, motivarea hotărârii reprezentând un element de transparență inerent oricărui act jurisdicțional. Constatând lipsa de motivare a deciziei recurate, Înalta Curte, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate în cauză, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu se mai impune a fi examinate și celelalte critici formulate de recurenți, inclusiv de către inculpat, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, inculpatul S.N. și partea vătămată L.C. împotriva deciziei penale nr. 37/P din 21 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.