ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2014

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 160 din

21 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 4022/1/2012,

s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul O.M.N., ca

neîntemeiată.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata sumei de 100 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a se pronun

ța astfel, instanța de

fond a reținut că la data de 18 decembrie 2012, pe rolul Tribunalului Argeș a fost

înregistrată adresa însoțită de dosarul cu același număr al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în care s-a pronunțat încheierea nr. 1414 din 23 octombrie 2012 a secției

penale a acestei instanțe prin care s-a decis declinarea competenței de soluționare

a cererii de revizuire formulate de revizuientul O.M.N., în favoarea Tribunalului

Argeș.

S-a ata

șat Dosarul nr. 1968/109/2007

al Tribunalului Argeș, Dosarele nr. 3838/1/2011, nr. 9339/1/2009, nr. 5544/1/2009

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analiz

ând actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 240 din

22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, astfel cum a fost modificată de deciziile

nr. 2422 din 24 iunie 2009 și nr. 1406 din 14 aprilie 2010, ambele pronunțate de

Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a fost condamnat, între alții, inculpatul

O.M.N. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în condițiile

art. 57 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat

la art. 23 lit. a), lit. b) și lit. c) din Legea nr. 656/2002, de art. 11 lit.

b) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., de art. 290 C. pen. și de

art. 25 C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 289

C. pen.

Instan

ța de fond a considerat

că motivul de revizuire invocat de revizuent, respectiv cel prevăzut de art. 394

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nu poate fi primit. Deși pe parcursul judecării

cauzei s-au pronunțat nu mai puțin de trei decizii de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-a considerat că între acestea nu există nici o contradicție pentru

că, pe de o parte, decizia penală nr. 2422 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a fost pronunțată ca urmare a sesizării ei cu cereri de recurs,

iar pe de altă parte, celelalte decizii au fost pronunțate ca urmare a sesizării

instanței supreme cu o cerere de contestație în anulare formulată de condamnat,

admisă prin decizia penală nr. 3944 din 26 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, urmată de rejudecarea recursurilor declarate prin decizia penală

nr. 1406 din 14 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Chiar dacă

prin această ultimă decizie s-a ajuns la unele modificări minore a deciziei inițiale

date în recurs de instanța supremă, s-a reținut că nu există contradicție între

cele două decizii atâta vreme cât decizia inițială din recurs a fost desființată

prin admiterea contestației în anulare care a dus, practic, la rejudecarea recursului

și la pronunțarea unei noi hotărâri în acest stadiu procesual.

Fa

ță de cele de mai sus,

în baza art. 394, art. 401 și art. 403 C. proc. pen., instanța de fond a respins

cererea de revizuire formulată de revizuientul O.M.N., ca neîntemeiată.

În baza

art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel revizuientul O.M.N., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât judecătorul

fondului nu a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire și nu

s-a conformat dispozițiilor art. 405 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca, în final,

să respingă în mod greșit cererea, pe fond, ca neîntemeiată.

Apelul declarat de revizuient

a fost respins ca nefondat, pentru considerentele ce urmeaz

ă a fi expuse în continuare:

Din punct de vedere al

procedurii, prima instan

ță

în mod corect a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 403 alin. (1) C. proc. pen., pentru a putea dispune admiterea în principiu

a cererii de revizuire și a procedat la respingerea acesteia ca atare.

Este drept, c

ă prin prisma deciziei

nr. XVII/2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație

și Justiție, această cerere era inadmisibilă și nu neîntemeiată, având în vedere

că, motivul de revizuire invocat prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C.

proc. pen., nu se susține, însă în apelul inculpatului o astfel de modificare a

soluției nu poate opera fără încălcarea principiului non reformatio in pejus.

Curtea a re

ținut că prin hotărârile

judecătorești a căror reconciliere s-a cerut, nu s-a procedat la o judecată diferită

care să atragă desființarea acestora și pronunțarea unei noi hotărâri, fiind în

discuție decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs, iar

printr-o alta, în calea de atac a contestației în anulare, s-a anulat prima hotărâre

dată în recurs și s-a procedat la o nouă judecată.

Prin urmare, s-a apreciat

c

ă în speță,

nu există cazul de revizuire invocat, întrucât nu există nicio contradictorialitate

între hotărârile în dispută (decizia nr. 3944 din 26 noiembrie 2009, decizia

nr. 2422 din 24

iunie2009,

precum

și

decizia nr. 1406 din 14 aprilie 2010), toate date de Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea dată în contestație în anulare,

s-a anulat prima decizie dată în recurs, decizia penală nr. 2422 din 24 septembrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, bucurându-se, astfel, de autoritate

de lucru judecat, ultima decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv

decizia nr. 1406 din 14 aprilie 2010.

Împotriva acestei din

urmă decizii a declarat recurs revizuentul O.M.N.

Ap

ărătorul a pus concluzii

de admitere a recursului apreciind că în cauză este incident cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. întrucât există trei hotărâri judecătorești

care nu se pot concilia, respectiv decizia nr. 3944 din 26 noiembrie 2009, decizia

nr. 2422 din 24 iunie2009, precum și decizia nr. 1406 din 14 aprilie 2010, toate

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul declarat de revizuent

este nefondat urm

ând

a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 394 lit. a)-lit. e) C. proc. pen.,

revizuirea poate fi cerută atunci când:

- s-au descoperit fapte

sau

împrejurări

ce nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei;

- un martor, un expert

sau un expert a s

ăvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

- un

înscris care a servit

ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals;

- un membru al completului

de judecat

ă,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau există două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive, care nu se pot concilia.

Revizuirea este reglementat

ă ca fiind o cale extraordinară

de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele

re

ținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări

de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Totodat

ă revizuirea are rolul

de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt

și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres

și

limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele apte a provoca o

reexaminare în fapt a cauzei penale.

O alt

ă interpretare în sensul

extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare

a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale,

pretins corecte, este exclusă în raport de dispozițiile procesual penale ce reglementează

revizuirea, dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României,

potrivit căruia părțile interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot

exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Examin

ând actele și lucrările

dosarului se constată că prin sentința penală nr. 240 din 22 mai 2008 pronunțată

de Tribunalul Argeș, astfel cum a fost modificată de deciziile nr. 2422 din 24

iunie 2009 și nr. 1406 din 14 aprilie 2010, ambele pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție a României, a fost condamnat, între alții, inculpatul O.M.N.

la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în condițiile

art. 57 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat

la art. 23 lit. a), lit. b) și lit. c) din Legea nr. 656/2002, de art. 11 lit.

b) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., de art. 290 C. pen. și de

art. 25 C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 289

C. pen.

Înalta Curte constată

că în mod corect instanțele de fond și apel au considerat că motivul de revizuire

invocat de revizuent, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., nu poate fi primit. Deși pe parcursul judecării cauzei s-au pronunțat trei

decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, între acestea nu există nici

o contradicție întrucât, prin hotărârile judecătorești a căror reconciliere s-a

cerut, nu s-a procedat la o judecată diferită care să atragă desființarea acestora

și pronunțarea unei noi hotărâri, fiind în discuție decizii pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în recurs, iar printr-o alta, în calea de atac a contestației

în anulare, s-a anulat prima hotărâre dată în recurs și s-a procedat la o nouă judecată.

Fa

ță de considerentele mai

sus arătate Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul

O.M.N. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 16 mai 2013 a Curții de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Totodat

ă va obliga recurentul

revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul O.M.N. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 16

mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul revizuent

la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

14

februarie 2014.