ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3570/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3570/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

Prin

sentința penală nr. 136 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș,

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., a fost achitat inculpatul D.N.C., pentru infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000.

S-a dispus restituirea către inculpat a unei

cutii de stup ridicată la data de 30 mai 2012 de către organele de poliție

potrivit procesului verbal întocmit la aceeași dată (fila 83 dosar urmărire

penală).

Cheltuielile judiciare avansate de stat au

rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că la data de 18 iulie  2012, a fost înregistrat la această

instanță rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, de trimitere

în judecată în stare de libertate a inculpatului D.N.C., pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) și

(2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În actul de sesizare a instanței, s-a

reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul D.N.C. care, la datele de 05 mai 2012

și 25 mai 2012, în calitate de agent principal de poliție în cadrul Secției de

Poliție Rurală Lunca Corbului, desemnat ca polițist rutier prin dispoziția nr.

50 din 28 august 2008 a I.G.P.R, i-a pretins denunțătorului S.S.C. un roi de

albine, pentru a nu-i aplica sancțiunea contravențională prevăzută de lege,

pentru defecțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu

la sistemul de lumini al autoturismului, condus de către denunțător la data de

05 mai 2012.

În cadrul cercetării judecătorești a fost

audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea faptei, s-au luat declarații

denunțătorului S.S.C. la două termene consecutive (la cererea expresă a

acestuia, în ceea ce privește a doua declarație), au fost audiați martorii C.G.D.

și P.A.C., s-au solicitat relații de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale - Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, privind prețul

unui roi pe faguri și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pentru a se

înainta procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre S.S.C.

din zilele de 29 și respectiv 30 mai 2012 și s-au dispus acte în

circumstanțiere.

Coroborând probele administrate în cadrul

cercetării judecătorești cu cele de la urmărirea penală, instanța de fond a

reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul îndeplinea funcția de agent

principal de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului,

alături de martorul C.G.D., cu aceeași funcție.

La data de 5 mai 2012, seara, denunțătorul S.S.C.

se deplasa cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x, în comuna Lunca

Corbului, județul Argeș, iar în fața postului de poliție din comună, a fost

oprit de lucrătorul de poliție C.G.D. care i-a semnalat că are o defecțiune la

sistemul de lumini, lucru pe care denunțătorul îl cunoștea.

Martorul C. i-a cerut denunțătorului să-i

prezinte actele la control, și, potrivit susținerilor acestuia, el i le-a

înmânat, iar după o examinare scurtă i le-a restituit, păstrându-i doar

certificatul de înmatriculare și permisul de conducere.

Denunțătorul a declarat în fața instanței că

martorul C. l-a întrebat de mai multe ori, „cum o rezolvăm”, referindu-se la

neregula descoperită, iar el i-a răspuns să-și facă datoria.

În continuare martorul C. i-a spus

denunțătorului că are un coleg care se pricepe la albine și a plecat în sediul

poliției, după care s-a întors însoțit de colegul său, respectiv inculpatul D.N.C.,

și tot martorul C., ci nu inculpatul, i-a spus denunțătorului „avem mai multe

cutii goale, nu vreți să ni le umpleți ?”, așa cum a precizat denunțătorul în

cea de-a doua declarație.

Tot denunțătorul a făcut precizarea că

inculpatul nu l-a condiționat în nici un moment, în sensul că îi vor fi

restituite actele dacă îi va da pe degeaba un roi de albine, iar denunțătorul a

tras această concluzie a condiționării din faptul că inculpatul nu l-a întrebat

de prețul unui roi de albine și, a declarat în continuare denunțătorul, și dacă

l-ar fi întrebat, tot nu ar fi putut să precizeze, pentru că prețul diferă în

funcție de mărimea familiei de albine.

De asemenea, din declarațiile denunțătorului

rezultă că acesta nu știa să-i precizeze nici numărul de rame pentru că

niciodată nu a intenționat să-i dea respectivul roi de albine, iar după ce a

făcut denunțul la poliție, potrivit instrucțiunilor primite, cu atât mai mult

nu i-a mai spus, pentru că trebuia „să urmeze pașii stabiliți de autorități”.

Denunțătorul a precizat că inculpatul l-a

întrebat dacă poate să-i dea un roi de albine, însă nu i-a precizat în mod

expres că-l vrea pe degeaba, dar el a crezut că nu vrea să i-l plătească,

pentru că nu a pomenit nimic de preț.

În declarațiile pe care denunțătorul le-a dat

în fața instanței de judecată, acesta a făcut următoarele precizări:

Martorul C. i-a spus „mai amical” să-și

remedieze defecțiunea la far, dar până să iasă în stradă și inculpatul;

În seara în care a fost oprit și după ce a

purtat discuția despre roiul de albine, inculpatul nu a discutat nimic cu

denunțătorul în legătură cu o eventuală amendă, mai concret, nu l-a

condiționat, spunându-i că dacă îi dă un roi de albine, nu va mai fi amendat;

Când inculpatul și denunțătorul s-au întâlnit

în parcarea supermarketului „R.”, după ce inculpatul i-a dat cutia goală în

care urma să fie puse ramele cu albine, i-a spus denunțătorului referitor la

prezumtiva amendă să stea liniștit, că s-a rezolvat din seara aceea și nici în

seara respectivă și nici când s-au întâlnit în parcare, inculpatul nu i-a făcut

vreo condiționare în acest sens;

Niciodată inculpatul nu a făcut legătura

între posibila amendă și prezumtiva oferire a unui roi de albine,

necondiționându-l în mod expres în acest sens, ci doar denunțătorul a perceput

acest lucru și asta, pentru faptul că nu l-a întrebat care este prețul unui roi

de albine.

La sugestia ofițerilor D.G.A., denunțătorul,

când s-a întâlnit cu inculpatul pentru a prelua cutia goală, a încercat să

detalieze discuția cu privire la momentul în care s-a efectuat controlul de

către agentul de circulație, însă inculpatul i-a spus că nu va primi amendă,

dar fără alte precizări.

Instanța de fond a reținut, de asemenea, că

toate actele i-au fost înapoiate denunțătorului de către martorul C. chiar în

seara în care a fost oprit în circulație, pentru a i se semnala defecțiunea la

unul din faruri și că ofițerul de poliție nu i-a vorbit de nici o amendă.

Din convorbirile telefonice interceptate la

date de 25 mai 2012, ora 09:23.31 și respectiv ora 10:59:33, dintre denunțător

și inculpat, instanța de fond a constatat, că acesta din urmă i-a propus

primului să-i plătească „ benzina și tot ce mai trebuie”și au purtat o discuție

și despre prețul unei familii de albine. Astfel, inculpatul l-a întrebat pe

denunțător cu cât a cumpărat o familie de albine, iar la răspunsul primit,

inculpatul a precizat: „3.000.000 ? Foarte bine”. Ba, mai mult, inculpatul i-a

spus: „Am găsit și eu pe cineva, e bine 4.000.000 …. Ihi, foarte bine, foarte

bine ca preț”.

Din coroborarea probelor administrate,

instanța de fond a apreciat, că nu s-a putut face dovada săvârșirii de către

inculpat a infracțiunii de luare de mită.

Prima instanță a apreciat, că dincolo de

faptul că nu inculpatul era organul constatator a unei eventuale contravenții,

pentru a se putea interpreta că a condiționat neaplicarea unei amenzi de

primirea unei familii de albine pentru a se putea vorbi de infracțiunea de

luare de mită, nici una din probe nu dovedește că acesta i-ar fi cerut

denunțătorului să-i ofere gratis o familie de albine pentru a interveni pe

lângă colegul său, martorul C., să nu-i aplice amendă, pentru a putea analiza

eventualitatea unei infracțiunii de trafic de influență.

Martorul C. nu a făcut vorbire de nici o

amendă, i-a restituit imediat denunțătorului toate actele și l-a sfătuit să

remedieze defecțiunea constatată.

După această împrejurare, denunțătorul a fost

întrebat de către martorul C. dacă îi „poate ajuta cu niște familii de albine”,

dar în nici un moment acestuia nu i s-a sugerat că numai așa nu va fi amendat.

Este adevărat că inculpatul nu l-a întrebat

în mod expres pe denunțător cât costă o familie de albine, însă, instanța de

fond a apreciat că, din moment ce s-a oferit să-i plătească „benzina și tot ce

o mai trebui” și a discutat cu el de prețul unei familii de albine, arătându-se

mulțumit de suma de 3.000.000, ba chiar 4.000.000 lei (vechi), se subînțelege

că știa la ce preț să se aștepte și, mai mult, l-a și acceptat.

De altfel, din declarația denunțătorului

rezultă că după convorbirea telefonică din dimineața zilei de 25 mai 2012,

procurorul de caz a considerat că sunt suficiente probe pentru a-l învinovăți

pe inculpat și astfel a luat hotărârea să nu mai organizeze flagrantul în

momentul predării - primirii cutiei cu familia de albine în ea.

Procedând astfel, instanța de fond a

constatat, că s-a lăsat loc la interpretări și-și pune întrebarea firească dacă

nu cumva, tocmai disponibilitatea inculpatului de a achita „benzina și tot ce

mai trebuie” a determinat hotărârea de a nu se mai organiza flagrantul?

Un aspect ce, de asemenea, nu trebuie

ignorat, este profilul psihic și moral al denunțătorului, care a solicitat să i

se ia și a doua declarație în fața instanței, precizând că, datorită unei

afecțiuni la ficat, el are o permanentă stare de oboseală și confuzie, fiindu-i

greu să-și amintească cu exactitate evenimentele petrecute, iar convingerea

asupra intențiilor inculpatului, și-a format-o pe simple presupuneri, deducții,

bazate pe o logică numai de el cunoscută.

Tot din declarațiile denunțătorului, instanța

de fond a constatat că, cel puțin după efectuarea denunțului, acesta a acționat

„la sugestia ofițerilor DGA”, convins că „trebuie să urmeze pașii stabiliți de

autorități”, lucru absolut regretabil și de neînțeles pentru instanță, în ceea

ce privește modul de desfășurare a unei anchete penale.

În plus, din declarația inculpatului rezultă

că i-a precizat procurorului care l-a anchetat că are asupra lui banii pentru a

plăti roiul de albine, însă acesta i-a spus că nu prezintă importanță.

Întreaga anchetă penală s-a desfășurat pe

baza unor presupuneri și, din păcate, atât denunțătorul, cât și organele de

cercetare penală, s-au influențat reciproc, însușindu-și de la unii la alții

diferite supoziții, deducții, toate acestea determinând pentru ambele părți o

regretabilă grabă și superficialitate în conturarea convingerii existenței

infracțiunii de luare de mită din partea inculpatului D.N.C.

Instanța de fond nu și-a însușit acuzațiile

aduse inculpatului prin rechizitoriu și a constatat că probele administrate în

cauză, atât în cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării

judecătorești, conduc la convingerea inexistenței faptei de luare de mită.

Față de aceste considerente, în baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea

inculpatului D.N.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dispunându-se

restituirea către inculpat a unui stup ridicat la data de 30 mai 2012 de către

organele de poliție.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, susținând motivele de nelegalitate și

netemeinicie, bazate pe greșita achitare a inculpatului în conformitate cu

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., prima instanță apreciind în mod

eronat că fapta de luare de mită comisă de inculpatul D.N.C., nu există.

Prin decizia penală nr. 50 din 25 aprilie 2013

Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul

declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva sentinței penale nr. 136 din 14

februarie 2013 a Tribunalului Argeș.

A desființat, în parte, sentința și

rejudecând, a schimbat temeiul achitării inculpatului din art. 10 lit. a) C.

proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termenul legal de 10 zile, prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen.,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul

D.N.C.

Critica formulată de parchet vizează

schimbarea situației de fapt reținută în cauză și condamnarea inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art.

7 alin. (1) din Legea 78/2000, în susținerea acestor critici invocând dispozițiile

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Critica formulată de recurentul inculpat

vizează schimbarea temeiului juridic al achitării în art. 10 lit. a) C. proc.

pen., în susținerea acestei critici invocând dispozițiile art. 385

9

pct.

13 C. proc. pen.

Analizând decizia penală atacată în raport de

dispozițiile art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora

instanța de recurs analizează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursurile declarate de parchet și inculpat sunt nefondate, urmând a fi

respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curte amintește că decizia penală nr. 50/

A împotriva căreia parchetul și inculpatul au declarat recurs, a fost pronunțată

la data de 25 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, lege prin care a fost

modificat conținutul art. 385

9

C. proc. pen., prin abrogarea unor

cazuri de casare și prin modificarea conținutului cazurilor de casare rămase în

vigoare.

În cauza dedusă judecății, parchetul solicită

condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2)

C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, invocând în susținerea

recursului dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen. Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. se referă la situația în care hotărârea este contrară legii sau

când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Nici una din aceste situații reglementate de

dispozițiile legale evocate nu se regăsește în cauza dedusă judecății.

Parchetul critică modul de interpretare a

probelor administrate în cauză, ori, din acest punct de vedere, apreciază

Înalta Curte că nu poate supune analizei acest motiv de recurs prin prisma

dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., caz de

casare care se referă doar la ”chestiuni de drept”, iar greșita achitarea

inculpatului, ca atribut exclusiv al instanței de judecată, nu constituie o

astfel de chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidența cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Nici critica formulată de recurentul inculpat

prin care solicită schimbarea temeiului juridic al achitării nu poate fi pusă

în discuție prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

13 C. proc. pen. Chiar și în cazul unei analize a deciziei recurate sub acest

aspect, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este temeinică și

legală.

Din expunerea de motive a Legii nr. 2/20013

rezultă că una din necesitățile ce au determinat emiterea acestei legi a fost

transformarea Înaltei Curți în Curte de Casație, astfel încât este lipsit de

sens de a proroga incidența unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced

conținutului acestora.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de parchet și de inculpat, conform

dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul D.N.C.

împotriva deciziei penale nr. 50/ A din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata

sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2013

.