ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3570/2013

Asupra recursurilor de față; Prin sentința penală nr. 136 din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.N.C., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. S-a dispus restituirea către inculpat a unei cutii de stup ridicată la data de 30 mai 2012 de către organele de poliție potrivit procesului verbal întocmit la aceeași dată (fila 83 dosar urmărire penală). Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 18 iulie 2012, a fost înregistrat la această instanță rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, de trimitere în judecată în stare de libertate a inculpatului D.N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpatul D.N.C. care, la datele de 05 mai 2012 și 25 mai 2012, în calitate de agent principal de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, desemnat ca polițist rutier prin dispoziția nr. 50 din 28 august 2008 a I.G.P.R, i-a pretins denunțătorului S.S.C.

un roi de albine, pentru a nu-i aplica sancțiunea contravențională prevăzută de lege, pentru defecțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu la sistemul de lumini al autoturismului, condus de către denunțător la data de 05 mai 2012. În cadrul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea faptei, s-au luat declarații denunțătorului S.S.C. la două termene consecutive (la cererea expresă a acestuia, în ceea ce privește a doua declarație), au fost audiați martorii C.G.D. și P.A.C., s-au solicitat relații de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, privind prețul unui roi pe faguri și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pentru a se înainta procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre S.S.C.

din zilele de 29 și respectiv 30 mai 2012 și s-au dispus acte în circumstanțiere. Coroborând probele administrate în cadrul cercetării judecătorești cu cele de la urmărirea penală, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul îndeplinea funcția de agent principal de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, alături de martorul C.G.D., cu aceeași funcție. La data de 5 mai 2012, seara, denunțătorul S.S.C. se deplasa cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x, în comuna Lunca Corbului, județul Argeș, iar în fața postului de poliție din comună, a fost oprit de lucrătorul de poliție C.G.D. care i-a semnalat că are o defecțiune la sistemul de lumini, lucru pe care denunțătorul îl cunoștea.

Martorul C. i-a cerut denunțătorului să-i prezinte actele la control, și, potrivit susținerilor acestuia, el i le-a înmânat, iar după o examinare scurtă i le-a restituit, păstrându-i doar certificatul de înmatriculare și permisul de conducere. Denunțătorul a declarat în fața instanței că martorul C. l-a întrebat de mai multe ori, „cum o rezolvăm”, referindu-se la neregula descoperită, iar el i-a răspuns să-și facă datoria. În continuare martorul C. i-a spus denunțătorului că are un coleg care se pricepe la albine și a plecat în sediul poliției, după care s-a întors însoțit de colegul său, respectiv inculpatul D.N.C., și tot martorul C., ci nu inculpatul, i-a spus denunțătorului „avem mai multe cutii goale, nu vreți să ni le umpleți ?”, așa cum a precizat denunțătorul în cea de-a doua declarație.

Tot denunțătorul a făcut precizarea că inculpatul nu l-a condiționat în nici un moment, în sensul că îi vor fi restituite actele dacă îi va da pe degeaba un roi de albine, iar denunțătorul a tras această concluzie a condiționării din faptul că inculpatul nu l-a întrebat de prețul unui roi de albine și, a declarat în continuare denunțătorul, și dacă l-ar fi întrebat, tot nu ar fi putut să precizeze, pentru că prețul diferă în funcție de mărimea familiei de albine. De asemenea, din declarațiile denunțătorului rezultă că acesta nu știa să-i precizeze nici numărul de rame pentru că niciodată nu a intenționat să-i dea respectivul roi de albine, iar după ce a făcut denunțul la poliție, potrivit instrucțiunilor primite, cu atât mai mult nu i-a mai spus, pentru că trebuia „să urmeze pașii stabiliți de autorități”.

Denunțătorul a precizat că inculpatul l-a întrebat dacă poate să-i dea un roi de albine, însă nu i-a precizat în mod expres că-l vrea pe degeaba, dar el a crezut că nu vrea să i-l plătească, pentru că nu a pomenit nimic de preț.

În declarațiile pe care denunțătorul le-a dat în fața instanței de judecată, acesta a făcut următoarele precizări: Martorul C. i-a spus „mai amical” să-și remedieze defecțiunea la far, dar până să iasă în stradă și inculpatul; În seara în care a fost oprit și după ce a purtat discuția despre roiul de albine, inculpatul nu a discutat nimic cu denunțătorul în legătură cu o eventuală amendă, mai concret, nu l-a condiționat, spunându-i că dacă îi dă un roi de albine, nu va mai fi amendat; Când inculpatul și denunțătorul s-au întâlnit în parcarea supermarketului „R.”, după ce inculpatul i-a dat cutia goală în care urma să fie puse ramele cu albine, i-a spus denunțătorului referitor la prezumtiva amendă să stea liniștit, că s-a rezolvat din seara aceea și nici în seara respectivă și nici când s-au întâlnit în parcare, inculpatul nu i-a făcut vreo condiționare în acest sens; Niciodată inculpatul nu a făcut legătura între posibila amendă și prezumtiva oferire a unui roi de albine, necondiționându-l în mod expres în acest sens, ci doar denunțătorul a perceput acest lucru și asta, pentru faptul că nu l-a întrebat care este prețul unui roi de albine.

La sugestia ofițerilor D.G.A., denunțătorul, când s-a întâlnit cu inculpatul pentru a prelua cutia goală, a încercat să detalieze discuția cu privire la momentul în care s-a efectuat controlul de către agentul de circulație, însă inculpatul i-a spus că nu va primi amendă, dar fără alte precizări. Instanța de fond a reținut, de asemenea, că toate actele i-au fost înapoiate denunțătorului de către martorul C. chiar în seara în care a fost oprit în circulație, pentru a i se semnala defecțiunea la unul din faruri și că ofițerul de poliție nu i-a vorbit de nici o amendă. Din convorbirile telefonice interceptate la date de 25 mai 2012, ora 09:23.31 și respectiv ora 10:59:33, dintre denunțător și inculpat, instanța de fond a constatat, că acesta din urmă i-a propus primului să-i plătească „ benzina și tot ce mai trebuie”și au purtat o discuție și despre prețul unei familii de albine.

Astfel, inculpatul l-a întrebat pe denunțător cu cât a cumpărat o familie de albine, iar la răspunsul primit, inculpatul a precizat: „3.000.000 ? Foarte bine”. Ba, mai mult, inculpatul i-a spus: „Am găsit și eu pe cineva, e bine 4.000.000 …. Ihi, foarte bine, foarte bine ca preț”. Din coroborarea probelor administrate, instanța de fond a apreciat, că nu s-a putut face dovada săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de luare de mită.

Prima instanță a apreciat, că dincolo de faptul că nu inculpatul era organul constatator a unei eventuale contravenții, pentru a se putea interpreta că a condiționat neaplicarea unei amenzi de primirea unei familii de albine pentru a se putea vorbi de infracțiunea de luare de mită, nici una din probe nu dovedește că acesta i-ar fi cerut denunțătorului să-i ofere gratis o familie de albine pentru a interveni pe lângă colegul său, martorul C., să nu-i aplice amendă, pentru a putea analiza eventualitatea unei infracțiunii de trafic de influență. Martorul C. nu a făcut vorbire de nici o amendă, i-a restituit imediat denunțătorului toate actele și l-a sfătuit să remedieze defecțiunea constatată. După această împrejurare, denunțătorul a fost întrebat de către martorul C. dacă îi „poate ajuta cu niște familii de albine”, dar în nici un moment acestuia nu i s-a sugerat că numai așa nu va fi amendat.

Este adevărat că inculpatul nu l-a întrebat în mod expres pe denunțător cât costă o familie de albine, însă, instanța de fond a apreciat că, din moment ce s-a oferit să-i plătească „benzina și tot ce o mai trebui” și a discutat cu el de prețul unei familii de albine, arătându-se mulțumit de suma de 3.000.000, ba chiar 4.000.000 lei (vechi), se subînțelege că știa la ce preț să se aștepte și, mai mult, l-a și acceptat. De altfel, din declarația denunțătorului rezultă că după convorbirea telefonică din dimineața zilei de 25 mai 2012, procurorul de caz a considerat că sunt suficiente probe pentru a-l învinovăți pe inculpat și astfel a luat hotărârea să nu mai organizeze flagrantul în momentul predării - primirii cutiei cu familia de albine în ea.

Procedând astfel, instanța de fond a constatat, că s-a lăsat loc la interpretări și-și pune întrebarea firească dacă nu cumva, tocmai disponibilitatea inculpatului de a achita „benzina și tot ce mai trebuie” a determinat hotărârea de a nu se mai organiza flagrantul? Un aspect ce, de asemenea, nu trebuie ignorat, este profilul psihic și moral al denunțătorului, care a solicitat să i se ia și a doua declarație în fața instanței, precizând că, datorită unei afecțiuni la ficat, el are o permanentă stare de oboseală și confuzie, fiindu-i greu să-și amintească cu exactitate evenimentele petrecute, iar convingerea asupra intențiilor inculpatului, și-a format-o pe simple presupuneri, deducții, bazate pe o logică numai de el cunoscută.

Tot din declarațiile denunțătorului, instanța de fond a constatat că, cel puțin după efectuarea denunțului, acesta a acționat „la sugestia ofițerilor DGA”, convins că „trebuie să urmeze pașii stabiliți de autorități”, lucru absolut regretabil și de neînțeles pentru instanță, în ceea ce privește modul de desfășurare a unei anchete penale. În plus, din declarația inculpatului rezultă că i-a precizat procurorului care l-a anchetat că are asupra lui banii pentru a plăti roiul de albine, însă acesta i-a spus că nu prezintă importanță. Întreaga anchetă penală s-a desfășurat pe baza unor presupuneri și, din păcate, atât denunțătorul, cât și organele de cercetare penală, s-au influențat reciproc, însușindu-și de la unii la alții diferite supoziții, deducții, toate acestea determinând pentru ambele părți o regretabilă grabă și superficialitate în conturarea convingerii existenței infracțiunii de luare de mită din partea inculpatului D.N.C.

Instanța de fond nu și-a însușit acuzațiile aduse inculpatului prin rechizitoriu și a constatat că probele administrate în cauză, atât în cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești, conduc la convingerea inexistenței faptei de luare de mită. Față de aceste considerente, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.N.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dispunându-se restituirea către inculpat a unui stup ridicat la data de 30 mai 2012 de către organele de poliție. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, susținând motivele de nelegalitate și netemeinicie, bazate pe greșita achitare a inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., prima instanță apreciind în mod eronat că fapta de luare de mită comisă de inculpatul D.N.C., nu există. Prin decizia penală nr. 50 din 25 aprilie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva sentinței penale nr. 136 din 14 februarie 2013 a Tribunalului Argeș. A desființat, în parte, sentința și rejudecând, a schimbat temeiul achitării inculpatului din art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal de 10 zile, prevăzut de art. 385 3 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul D.N.C.

Critica formulată de parchet vizează schimbarea situației de fapt reținută în cauză și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, în susținerea acestor critici invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Critica formulată de recurentul inculpat vizează schimbarea temeiului juridic al achitării în art. 10 lit. a) C. proc. pen., în susținerea acestei critici invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen. Analizând decizia penală atacată în raport de dispozițiile art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de recurs analizează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de 385 9 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de parchet și inculpat sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Înalta Curte amintește că decizia penală nr. 50/ A împotriva căreia parchetul și inculpatul au declarat recurs, a fost pronunțată la data de 25 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, lege prin care a fost modificat conținutul art. 385 9 C. proc. pen., prin abrogarea unor cazuri de casare și prin modificarea conținutului cazurilor de casare rămase în vigoare. În cauza dedusă judecății, parchetul solicită condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, invocând în susținerea recursului dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. se referă la situația în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Nici una din aceste situații reglementate de dispozițiile legale evocate nu se regăsește în cauza dedusă judecății. Parchetul critică modul de interpretare a probelor administrate în cauză, ori, din acest punct de vedere, apreciază Înalta Curte că nu poate supune analizei acest motiv de recurs prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., caz de casare care se referă doar la ”chestiuni de drept”, iar greșita achitarea inculpatului, ca atribut exclusiv al instanței de judecată, nu constituie o astfel de chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Nici critica formulată de recurentul inculpat prin care solicită schimbarea temeiului juridic al achitării nu poate fi pusă în discuție prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen. Chiar și în cazul unei analize a deciziei recurate sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este temeinică și legală. Din expunerea de motive a Legii nr. 2/20013 rezultă că una din necesitățile ce au determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curți în Curte de Casație, astfel încât este lipsit de sens de a proroga incidența unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced conținutului acestora.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și de inculpat, conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul D.N.C. împotriva deciziei penale nr. 50/ A din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2013 .