ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2680/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2680/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale,

deliberând, a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 166 din

07

decembrie

2011, Tribunalul Călărași, secția

penală, respingând cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice

dată faptelor în infracțiunea prevăzută art. 183 C. pen., i-a condamnat pe

inculpatul P.V. la 15 ani închisoare și pe inculpatul O.S. la 20 ani

închisoare, cu executarea în regim de detenție, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen. și la 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea

pedepselor principale, menținând starea de arest a acestora și deducând

prevenția de la 26 septembrie 2011 la zi.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă

și inculpații au fost obligați, în solidar, la 15.000 RON daune materiale și la

20.000 euro daune morale către partea civilă I.V.

S-au restituit părții civile I.V. bunurile

proprietatea victimei, iar părinților inculpaților bunurile ridicate de la aceștia

pe parcursul cercetărilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în esență, că la data de 23 septembrie 2011, în jurul orelor

22.15, între victima C.N. și inculpatul O.S., care se aflau într-un bar, consumând

băuturi alcoolice împreună cu inculpatul P.V. și martorul C.T.N., a avut loc un

conflict, aceștia îmbrâncindu-se reciproc, ulterior victima plecând însoțită de

martorul U.A.

Inculpatul O.S., aflat sub influența băuturilor

alcoolice, s-a hotărât să îi dea victimei o „lecție”, motiv pentru care însoțit

de martorul C.T.N. și inculpatul P.V. a plecat să o caute și întâlnind-o înainte

ca aceasta să ajungă la domiciliu, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului,

doborând-o la pământ, unde a imobilizat-o prin comprimare cu ajutorul genunchiului

și a lovit-o în mai multe rânduri cu pumnii și picioarele.

Inculpatul P.V., care se afla în spatele

celor doi, a alergat către ei și i-a aplicat victimei o lovitură cu piciorul în

zona toraco-abdominală, în partea dreaptă, iar martorul C.T.N. observând brutalitatea

cu care era agresată și auzind victima când implora să nu mai fie lovită, le-a cerut

celor doi să înceteze, însă inculpatul O.S. a continuat să-i mai aplice câteva lovituri,

ulterior deplasându-se toți la domiciliul martorului G.O., unde inculpatul O.S.

le-a spus că din cauza corecției dată victimei îl dor mâna și piciorul.

Între timp, victima abandonată în stradă

a decedat, fiind găsită în dimineața de 24 septembrie 2011 de martorul M.F., iar

conform raportului medico-legal de necropsie din 17 octombrie 2011 emis de S.M.L.

Călărași moartea a fost violentă și datorată șocului traumatic și hemoragic urmare

a unui politraumatism cranio-toraco-abdominal cu multiple fracturi și rupturi de

organe interne (facturi costale, rupturi pleuro-pulmonare, hemotorax, ruptură de

ficat, hemoperitoneu, infiltrat sangvin perirenal, staza și edem meningo-cerebral).

Situația de fapt a fost stabilită pe baza

declarațiilor celor doi inculpați de recunoaștere care a solicitat judecare conform

procedurii simplificate, care se coroborează cu cele ale părții vătămate I.V. -

mama victimei, ale martorilor, cu mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața

locului și cu concluziile raportului de constatare medico-legală.

La stabilirea încadrării juridice a faptei

inculpatului O.S. în infracțiunea de omor calificat, instanța de fond a avut în

vedere numărul mare de lovituri aplicate victimei, zonele vitale vizate, respectiv

cap, membre, corp, intensitatea și forța loviturilor, care așa cum rezultă din raportul

de necropsie au determinat decesul acesteia, împrejurări dovedite și de declarația

martorului ocular C.T.N. care l-a văzut pe inculpat lovind cu pumnii și picioarele

victima căzută la pământ și în timp ce stătea cu genunchii pe pieptul ei, ținând-o

de cap, inculpatul P.V. i-a dat cu piciorul undeva în partea dreaptă, în zona ficatului,

moment în care le-a solicitat să n-o mai lovească că o omoară, chiar dacă s-a constatat

acesta că nu a urmărit rezultatul letal, acceptând însă producerea sa.

Aceeași infracțiune s-a reținut și față

de inculpatul P.V., chiar dacă a aplicat victimei o singură lovitură, care însă

a vizat o zonă vitală, determinând moartea acesteia, care potrivit raportului medico-legal

a fost violentă și s-a datorat unui politraumatism cranio-toraco-abdominal, leziunile

toraco-abdominale având legătură directă de cauzalitate cu decesul.

La individualizarea pedepselor aplicate

au fost avute în vedere și circumstanțele personale ale celor doi inculpați, respectiv

vârsta, inculpatul P.V. abia împlinise 18 ani, atitudinea de recunoaștere a faptei,

dar și comportamentul avut comunitatea din care provin fiind percepuți ca doi tineri

cuminți, respectuoși, ce proveneau din familii organizate, care s-au ocupat de educația

lor, împrejurării ce au orientarea pedepsei spre minim sau în cuantum egal cu acesta.

Pe latura civilă instanța de fond reținând

atitudinea de recunoaștere a inculpaților i-a obligat la plata daunelor materiale

solicitate pentru cheltuielile de înmormântare, iar în ceea ce privește stabilirea

cuantumului daunelor materiale a avut în vedere relațiile de afecțiune dintre victimă

și mama sa, precum și sprijinul și ajutor dat acesteia.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel, în termen legal, inculpații P.V. și O.S. și partea civilă I.V.

Inculpatul O.S. a invocat faptul că deși

a recunoscut fapta nu au fost reținute dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen., în condițiile în care a contestat doar încadrarea juridică dată acesteia

întrucât lovind victima nu a intenționat să o ucidă, decesul intervenind din culpă,

reacția sa fiind de altfel determinată de atitudinea victimei care și-a bătut joc

de el și a insinuat că ar fi avut o legătură cu mama sa.

Inculpatul P.V. arată că respingerea cererii

de judecare a cauzei conform procedurii simplificate este nelegală în condițiile

în care a recunoscut fapta, contestând doar încadrarea juridică, împrejurare care

nu excludea aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., întrucât

din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că nu a acționat cu

intenție indirectă în ceea ce privește decesul victimei, pe care a lovit-o, o dată,

cu piciorul în zona dreaptă a abdomenului, urmărind doar să-i vatăme doar integritatea

corporală.

A mai criticat hotărârea și sub aspectul

cuantumului pedepsei aplicate, care trebuia coborâtă sub minimul special prevăzut

de lege în raport de circumstanțe sale personale favorabile.

Partea civilă I.V. a criticat soluția atât

sub aspectul laturii penale, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului P.V. este

prea mică în raport de circumstanțele reale ale infracțiunii, cât și pe latură civilă

cu privirea la cuantumul daunelor morale.

Prin decizia penală nr. 74/A din 06 martie

2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile inculpaților

O.S. și P.V., desființând, în parte, hotărârea atacată și rejudecând, a redus pedepsele

aplicate inculpaților la 9 ani închisoare, respectiv 6 ani închisoare reținând dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., menținând celelalte

dispoziții ale sentinței penale și respingând ca nefondat apelul părții civile I.V.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de prim control judiciar a reținut că situația de fapt a fost în mod corect stabilită

la fond, pe baza unei analize coroborate a probelor (declarațiile de recunoaștere

al inculpaților, ale părții vătămate I.V., mama victimei, ale martorilor, procesul-verbal

de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legală), respectiv că

în seara de 23 septembrie 2011, inculpatul O.S. care a consumat băuturi alcoolice

cu victima C.N., inculpatul P.V. și martorul C.T.N., a avut o discuție contradictorie

cu victima, ocazie cu care s-au îmbrâncit reciproc, ulterior C.N. părăsind localul

însoțit de martorul U.A. Deranjat de discuția avută, inculpatul O.S., împreună cu

inculpatul P.V. și martorul C.T.N., a plecat după victimă, pe care întâlnind-o în

apropierea domiciliului său a lovit-o cu pumnul în zona capului, doborând-o la pământ,

după care a imobilizat-o prin comprimare cu ajutorul genunchiului și i-a aplicat

multiple lovituri cu pumnii și picioarele, timp în care și inculpatul P.V. a lovit

victima cu piciorul în zona toraco-abdominală, în partea dreaptă, ulterior abandonând-o,

fiind găsită decedată în dimineața de 24 septembrie 2011 de către martorul M.F.

S-a mai reținut că faptele întrunesc elementelor

constitutive al ale infracțiunii de omor calificat, întrucât, așa cum a stabilit

în mod corect și instanța de fond, inculpații au prevăzut și acceptat producerea

decesului victimei, acționând cu intenția indirectă, din modalitatea concretă de

realizare a activității infracționale rezultând că aceștia nu s-au aflat în situația

de nu a nu putea să prevadă consecințele propriilor acțiuni, sens în care s-au avut

în vedere declarațiile martorului ocular C.T.N. potrivit cărora inculpatul O.S.

a lovit victima, cu pumni și picioarele, în mod repetat, cu brutalitate, continuând

agresiunea deși a fost avertizat că o poate omorî, la moartea acesteia contribuind

și inculpatul P.V. care a lovit-o cu piciorul în zona ficatului.

La încadrarea juridică a faptelor s-au

considerat ca fiind relevante numărul loviturilor, zonele vitale în care au fost

aplicate, precum și raportul medico-legal de necropsie din 17 octombrie 2011 emis

de S.M.L. Călărași potrivit căruia moartea lui C.N. a fost violentă și s-a datorat

șocului traumatic și hemoragic urmare a unui politraumatism cranio-toraco-abdominal

cu multiple fracturi și rupturi de organe interne (facturi costale, rupturi pleuro-pulmonare,

hemotorax, ruptură de ficat, hemoperitoneu, infiltrat sangvin perirenal, staza și

edem meningo-cerebral).

Sub aspectul pedepselor aplicate, instanța

de apel a constatat că nu s-a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor

art. 72 C. pen. referitoare la criteriile de individualizare, iar pe de altă parte

că în mod nejustificat cauza nu a fost judecată conform procedurii simplificate,

deși inculpații, până la începerea cercetării judecătorești, au recunoscut săvârșirea

faptelor reținute prin rechizitoriu și au solicitat ca judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, contestând doar încadrarea juridică

dată faptelor, împrejurarea care nu este însă incompatibilă dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

S-a mai reținut că deși instanța de fond

a apreciat că anumite date care caracterizează persoana inculpaților sunt circumstanțe

favorabile nu a constatat incidența dispozițiilor art. 74 alin. a) C. pen. cu consecința

coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

În

ceea ce privește daunele morale s-a stabilit că deși suferințele

de natură psihică nu pot fi cuantificate din punct de vedere pecuniar, nu înseamnă

că pot fi acordate în cuantumul solicitat, fără nicio cenzură din partea instanței

și fără să fie avut în vedere nivelul de trai al părții civile, motiv pentru care

s-a apreciat în mod judicios că 20.000 euro, reprezintă o sumă care acoperă prejudiciu

moral.

împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs, în termen, partea civilă I.V. și inculpații P.V. și O.S.

Partea civilă a criticat greșita aplicare

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și cuantumul redus al pedepselor

stabilite inculpaților în raport de gravitatea faptei și cruzimea loviturilor dale

victimei.

Inculpații P.V. și O.S., invocând cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen., au solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte în condițiile în care decesul victimei a fost rezultatul culpei lor, precum

și reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate în raport de circumstanțele atenuante,

inclusiv de recunoașterea necondiționată a faptelor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14

C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de partea civilă I.V., ca fiind

fondat, iar cel al inculpații P.V. și O.S. ca nefondat pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de infracțiunea de omor,

care se comite numai cu intenție directă sau indirectă, infracțiunea de vătămări

cauzatoare de moarte se săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție

în ceea ce privește acțiunea de lovire și culpă în ce privește rezultatul.

La stabilirea intenției cu care s-a acționat

trebuie avute în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care

au fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora, precum și gravitatea

leziunilor produse.

În

speță, inculpatul O.S., pe fondul unei stări conflictuale,

a doborât victima la pământ prin aplicarea unui pumn în zona capului, apoi a imobilizat-o

prin comprimare cu ajutorul genunchiului și a continuat să o lovească, de nenumărate

ori, cu pumnii și picioarele în zona toraco-abdominală, dar și cea craniană, la

un moment dat intervenind și inculpatul P.V. care a lovit-o cu piciorul în partea

dreaptă a abdomenului, după care au abandonat-o în stradă, circumstanțe care dovedesc

că aceștia chiar dacă nu au dorit și urmărit rezultatul letal, l-au acceptat în

mod conștient, ceea ce înseamnă că au acționat cu intenția de a ucide.

De altfel, moartea victimei s-a datorat

unui politraumatism cranio-toraco-abdominal, cu grave leziuni constând în multiple

fracturi și rupturi de organe interne, inclusiv edem meningo-cerebral, fiind rezultatul

agresiunii exercitate de cei doi inculpați, care au acționat împreună prin desfășurarea

unor activități materiale concordante, fiind lipsit de relevanță faptul că inculpatul

P.V. a aplicat o singură lovitură cu piciorul în raport de intensitate și zona vitală

vizată, respectiv partea dreaptă a abdomenului, victima suferind chiar și o ruptură

de ficat și în condițiile în care aceasta era imobilizată la pământ de celălalt

inculpat.

Ca atare, fapta inculpatului O.S. care,

urmărind să aplice victimei o corecție, a doborât-o la pământ și i-a aplicat lovituri

violente în zone vitale, producându-i un politraumatism cranio-toraco-abdominal,

precum și cea a inculpatului P.V. de a o lovi în același context cu piciorul în

abdomen, acțiuni care, în cele din urmă a avut drept rezultat moartea victimei se

circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de omor, survenirea decesului

ulterior abandonării în stradă nefiind de natură să conducă la încadrarea în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că

nu este fondată critica inculpaților privind greșita încadrare juridică a faptelor

reținute în sarcina lor, împrejurare care

face

inaplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., la speța de față.

Referitor la critica privind aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., Înalta Curte consideră că în mod

corect instanța de prim control judiciar a constatat ca fiind îndeplinite condițiile

privind procedura simplificată, deși instanța de fond nu a reținut incidența acestor

prevederi, întrucât inculpații au recunoscut necondiționat comiterea faptelor până

la începerea cercetării judecătorești, solicitând judecarea în baza probelor de

la urmărire penală, aceștia contestând doar încadrarea juridică dată faptelor, împrejurare

care însă nu este incompatibilă cu instituția recunoașterii vinovăției, așa cum

rezultă din alin. (6) al art. menționat care stabilește că dispozițiile art. 334

C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice se aplică în mod corespunzător.

În

ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de împrejurările comiterii faptei, Înalta

Curte constată că, în cauză, instanța de prim control judiciar nu a individualizat

corect pedepsele aplicate inculpaților P.V. și O.S. pentru infracțiunea de omor

calificat, tratamentul sancționator fiind criticabil sub aspectul cuantumului, care

nu este apt a asigura în concret realizarea scopului stabilit în art. 52 C.

pen.

Coborârea pedepselor sub minimul special

prevăzut de lege ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. nu este justificată în opinia Înaltei Curți, chiar dacă inculpații nu sunt

cunoscuți cu antecedente penale, date fiind natura și importanța valorilor sociale

puse în pericol prin acțiunea ilicită (integritatea corporală și viața persoanei),

gravitatea și caracterul calificat al faptei (lovirea, în mod repetat, cu un picioarele

și pumnii în zone vitale, după ce în prealabil a fost imobilizată victima la pământ),

abandonarea victimei în stradă și producerea rezultatului letal, cu atât mai mult

cu cât poziția procesuală sinceră a acestora a atras în condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

cu o terime.

Ca atare, toate aceste considerați exclud

aplicare unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, întrucât tratamentul

sancționator pe lângă rolul de constrângere, are și o finalitate de exemplaritate,

iar cuantumul acestuia trebuie individualizat în așa fel încât să convingă inculpații

P.V. și O.S. de necesitatea respectării legii și a evitării pe viitor a comiterii

unor fapte penale.

Constatând, așadar, că, în cauză, este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (2) lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul părții civile I.V., casând în parte hotărârea atacată,

va înlătura aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1)

lit. a) și alin. (2) C. pen., majorând pedepsele aplicare inculpaților O.S. și P.V.

de la 9 ani închisoare la 11 ani închisoare, respectiv de la 6 ani închisoare la

10 ani închisoare, va menține celelalte dispoziții ale deciziei, respingând ca nefondate

recursurile celor doi inculpați.

Având în vedere că recurenții inculpați

sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de partea civilă

I.V. împotriva deciziei penale nr. 74/A din 06 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția a Il-a penală. Casează, în parte, decizia atacată și, rejudecând:

Înlătură aplicarea art. 74 lit. a) C.

pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. în ceea ce privește

pe recurenții inculpați P.V. și O.S.

Majorează pedeapsa principală aplicată

inculpatului O.S. de la 9 ani închisoare la 11 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

Majorează pedeapsa principală aplicată

inculpatului P.V. de la 6 ani închisoare la 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații P.V. și O.S. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedepsele aplicate recurenților

inculpați, durata reținerii și a arestării preventive, de la 26 septembrie 2011

la 06 septembrie 2012.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 575 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 06 septembrie 2012.