ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 637/2014

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 2.987 din 2 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a respins recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) împotriva Deciziei civile nr. 67 din 12 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat. În motivarea acestei decizii, instanța de recurs a reținut următoarele considerente: Contrar susținerilor recurentei, nu se poate reține că instanța de apel a dat valoare unor dispoziții abrogate, întrucât aceasta a analizat hotărârea primei instanțe, prin raportare la criticile formulate, ținând cont de prevederile art. 399 C. proc.

civ., iar motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză. De altfel, subsumându-și criticile motivelor de nelegalitate instituite de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., prevalându-se, în esență, de o interpretare și de o aplicare greșită a prevederilor O.G. nr. 25/2002, de o pretinsă interpretare greșită a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 1.472/1997, invocând o așa-zisă interpretare eronată a dispozițiilor art. 969 C. civ., recurenta însăși repune în discuție, în realitate, fondul litigiului. Nici prima instanță care a judecat fondul contestației la titlu și nici instanța de apel nu au avut în vedere, în pronunțarea soluțiilor efectele sau lipsa efectelor juridice a dispozițiilor O.G.

nr. 25/2002, aplicarea legii în timp ori analiza cadrului legal aplicabil relațiilor contractuale rezultate din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1472/1997. Astfel, criticile recurentei vizând fondul cauzei exced analizei de legalitate, față de soluția pronunțată prin decizia ce se solicită a fi reformată, deoarece, prin punerea în discuție a chestiunilor de fond, ceea ce tinde recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) în dezvoltarea motivelor de recurs, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat. Este de necontestat că potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ., se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Este știut că prin reglementarea acestui mijloc procedural specific executării silite, la îndemâna părților din proces și a terțelor persoane interesate, legiuitorul a exclus posibilitatea repunerii în discuție a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pentru că ar duce la încălcarea principiului puterii de lucru judecat. Contrar susținerilor recurentei instanța de apel a respectat natura și efectele contestației la titlu cu soluționarea căreia a fost învestită, fără ca prin soluția dată să modifice titlul executoriu, scopul fiind acela al înlăturării caracterului echivoc al dispozitivului Sentinței comerciale nr. 7873/2006 a Tribunalului București, în ceea ce privește indicarea beneficiarului obligației de plată a penalităților de întârziere.

Precizarea beneficiarului obligației de plată a penalităților nu reprezintă o modificare a dispozitivului, astfel cum pretinde recurenta, obligația de plată a fost stabilită în sarcina pârâtei, contestația la titlu fiind destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat. Or, în speță, titlul executoriu constând în Sentința comercială nr. 7.873/2006 cuprinde o soluție susceptibilă de interpretare și aplicare diferită, întrucât nu clarifică conținutul obligației de plată a penalităților, obligație deja stabilită. Prin urmare, în speță, este vorba de o veritabilă interpretare a titlului executoriu, astfel cum în mod legal a apreciat și instanța de control judiciar, care a dat o corectă eficiență dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc.

civ. și, întrucât penalitățile de întârziere sunt un accesoriu al investițiilor neefectuate, a stabilit că acestea se cuvin societății privatizate, respectiv SC U.S.C. SA București. S-a reținut că soluția instanței de apel este corectă din perspectiva analizei inadmisibilității cererii, ca apărare de fond, întrucât acest aspect vizează însuși dreptul material la acțiune, în sens generic, privit prin prisma folosului practic urmărit, SC T.N.G.I.R. SA vizând, în fapt, lămurirea dispozitivului sentinței pentru înlăturarea impedimentelor sub aspect execuțional, ca urmare a dispozitivului neclar privind beneficiarul penalităților de întârziere, motiv pentru care, criticile recurentei formulate sub aspectul greșitei calificări a excepției inadmisibilității ca fiind apărare de fond nu-și găsesc justificarea.

Nu au fost primite nici criticile vizând tardivitatea contestației la titlu, în raport de prevederile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., întrucât împrejurarea că pe rolul instanțelor există la acest moment contestații la executarea propriu-zisă în dosarul execuțional nr. 377/2010, în cadrul cărora SC T.N.G.I.R. SA a invocat prescripția executării silite, nu determină tardivitatea prezentei cereri, câtă vreme excepția invocată nu a primit o dezlegare irevocabilă în drept, aspect reținut cu justețe de instanța de apel. Împotriva acestei decizii, la data de 10 octombrie 2013 Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) a formulat contestație în anulare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 (1) C. proc.

civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului, precizând faptul că după redactarea și luarea la cunoștință de conținutul deciziei pronunțate de instanța de recurs, își rezervă dreptul să depună motivele contestației în anulare formulate. Prin Încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2013, Înalta Curte a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de contestatoare pentru a da posibilitatea acesteia să formuleze motivele contestației în anulare. La termenul de judecată din 19 februarie 2014, contestatoarea nu s-a prezentat, iar motivele contestației în anulare transmise prin fax, au fost primite în Ședința publică la ora 11:54, după rămânerea cauzei în pronunțare, dar mai înainte de ridicarea ședinței de judecată.

Analizând cererea formulată de contestatoare prin prisma excepției tardivității depunerii motivelor, instanța constată următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de textele legale care o reglementează, decizii pronunțate de instanțele de recurs. Termenul de exercitare este prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., care stipulează că împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

De asemenea, interpretând sistematic dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte apreciază că acest termen se referă atât la declararea contestației, cât și la motivarea acesteia, întrucât nu se poate considera că legiuitorul s-a referit doar la declararea căii de atac în termenul legal, urmând ca partea să aibă posibilitatea să detalieze motivele contestației într-un termen discreționar, ce ar lăsa fără conținut dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. Termenul legal nu poate fi aplicat diferit, în sensul că s-ar putea referi doar la cererea propriu-zisă, însă nu și la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază partea și care alcătuiesc împreună cu cererea, contestația în anulare.

În speță, decizia contestată fiind irevocabilă, nu a fost comunicată părților, însă intimata SC T.N.G.I.R. SA a depus la dosar dovada comunicării acestei decizii contestatoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care a fost înregistrată la data de 27 noiembrie 2013 la Registratura instituției sub nr. 41.377. Or, față de considerentele expuse, depunerea, în ședința publică din data de 19 februarie 2014, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază contestația apare ca fiind tardivă, lipsind de efecte actul de procedură îndeplinit cu depășirea termenului legal (motivarea contestației).

Prin urmare, contestația în anulare, astfel cum a fost formulată la data de 10 octombrie 2013, nu este motivată, nefiind indicate motivele pentru care contestatoarea apreciază că Decizia nr. 2.987 din 2 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, trebuie anulată, neputându-se, deci, exercita un control judiciar efectiv asupra acesteia. Înalta Curte, constatând tardivitatea depunerii motivelor contestației în anulare, urmează să aplice sancțiunea anulării acesteia, prin raportare la cerința consacrată de art. 112 pct. 4 C. proc. civ. și care vizează, cu titlu obligatoriu, indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază o cerere coroborată cu dispozițiile art. 319 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 2.987 din 2 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014. Procesat de GGC - AM