ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 637/2014

Asupra contestației

în anulare de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2.987 din 2 octombrie 2013

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a

respins recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului (fostă AVAS) împotriva Deciziei civile nr. 67 din 12

septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca

nefondat.

În motivarea acestei

decizii, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:

Contrar susținerilor

recurentei, nu se poate reține că instanța de apel a dat valoare unor

dispoziții abrogate, întrucât aceasta a analizat hotărârea primei instanțe,

prin raportare la criticile formulate, ținând cont de prevederile art. 399 C.

proc. civ., iar motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. nu-și găsește incidența în cauză.

De altfel,

subsumându-și criticile motivelor de nelegalitate instituite de art. 304 pct.

4, 8 și 9 C. proc. civ., prevalându-se, în esență, de o interpretare și de o

aplicare greșită a prevederilor O.G. nr. 25/2002, de o pretinsă interpretare

greșită a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 1.472/1997,

invocând o așa-zisă interpretare eronată a dispozițiilor art. 969 C. civ.,

recurenta însăși repune în discuție, în realitate, fondul litigiului.

Nici prima instanță

care a judecat fondul contestației la titlu și nici instanța de apel nu au avut

în vedere, în pronunțarea soluțiilor efectele sau lipsa efectelor juridice a

dispozițiilor O.G. nr. 25/2002, aplicarea legii în timp ori analiza cadrului

legal aplicabil relațiilor contractuale rezultate din contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1472/1997.

Astfel, criticile

recurentei vizând fondul cauzei exced analizei de legalitate, față de soluția

pronunțată prin decizia ce se solicită a fi reformată, deoarece, prin punerea

în discuție a chestiunilor de fond, ceea ce tinde recurenta Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) în dezvoltarea motivelor de

recurs, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat.

Este de necontestat

că potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care nu s-a utilizat

procedura prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ., se poate face

contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Este știut că prin

reglementarea acestui mijloc procedural specific executării silite, la îndemâna

părților din proces și a terțelor persoane interesate, legiuitorul a exclus

posibilitatea repunerii în discuție a unei hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, pentru că ar duce la încălcarea principiului puterii de lucru

judecat.

Contrar susținerilor

recurentei instanța de apel a respectat natura și efectele contestației la

titlu cu soluționarea căreia a fost învestită, fără ca prin soluția dată să modifice

titlul executoriu, scopul fiind acela al înlăturării caracterului echivoc al

dispozitivului Sentinței comerciale nr. 7873/2006 a Tribunalului București, în

ceea ce privește indicarea beneficiarului obligației de plată a penalităților

de întârziere.

Precizarea

beneficiarului obligației de plată a penalităților nu reprezintă o modificare a

dispozitivului, astfel cum pretinde recurenta, obligația de plată a fost

stabilită în sarcina pârâtei, contestația la titlu fiind destinată să

expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat.

Or, în speță, titlul

executoriu constând în Sentința comercială nr. 7.873/2006 cuprinde o soluție

susceptibilă de interpretare și aplicare diferită, întrucât nu clarifică

conținutul obligației de plată a penalităților, obligație deja stabilită.

Prin urmare, în

speță, este vorba de o veritabilă interpretare a titlului executoriu, astfel

cum în mod legal a apreciat și instanța de control judiciar, care a dat o

corectă eficiență dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ. și, întrucât

penalitățile de întârziere sunt un accesoriu al investițiilor neefectuate, a

stabilit că acestea se cuvin societății privatizate, respectiv SC U.S.C. SA

București.

S-a reținut că

soluția instanței de apel este corectă din perspectiva analizei

inadmisibilității cererii, ca apărare de fond, întrucât acest aspect vizează

însuși dreptul material la acțiune, în sens generic, privit prin prisma

folosului practic urmărit, SC T.N.G.I.R. SA vizând, în fapt, lămurirea

dispozitivului sentinței pentru înlăturarea impedimentelor sub aspect

execuțional, ca urmare a dispozitivului neclar privind beneficiarul

penalităților de întârziere, motiv pentru care, criticile recurentei formulate

sub aspectul greșitei calificări a excepției inadmisibilității ca fiind apărare

de fond nu-și găsesc justificarea.

Nu au fost primite

nici criticile vizând tardivitatea contestației la titlu, în raport de

prevederile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., întrucât împrejurarea că pe rolul

instanțelor există la acest moment contestații la executarea propriu-zisă în

dosarul execuțional nr. 377/2010, în cadrul cărora SC T.N.G.I.R. SA a invocat

prescripția executării silite, nu determină tardivitatea prezentei cereri, câtă

vreme excepția invocată nu a primit o dezlegare irevocabilă în drept, aspect

reținut cu justețe de instanța de apel.

Împotriva acestei

decizii, la data de 10 octombrie 2013 Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului (fostă AVAS) a formulat contestație în anulare întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 318 (1) C. proc. civ., solicitând admiterea căii

extraordinare de atac, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului,

precizând faptul că după redactarea și luarea la cunoștință de conținutul

deciziei pronunțate de instanța de recurs, își rezervă dreptul să depună

motivele contestației în anulare formulate.

Prin Încheierea de

ședință din data de 13 noiembrie 2013, Înalta Curte a încuviințat cererea de

amânare a judecării cauzei formulată de contestatoare pentru a da posibilitatea

acesteia să formuleze motivele contestației în anulare.

La termenul de

judecată din 19 februarie 2014, contestatoarea nu s-a prezentat, iar motivele

contestației în anulare transmise prin fax, au fost primite în Ședința publică

la ora 11:54, după rămânerea cauzei în pronunțare, dar mai înainte de ridicarea

ședinței de judecată.

Analizând cererea

formulată de contestatoare prin prisma excepției tardivității depunerii

motivelor, instanța constată următoarele:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot

desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de textele legale care o

reglementează, decizii pronunțate de instanțele de recurs.

Termenul de

exercitare este prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., care

stipulează că împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de

executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la

data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un

an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

De asemenea,

interpretând sistematic dispozițiile legale care reglementează contestația în

anulare, Înalta Curte apreciază că acest termen se referă atât la declararea

contestației, cât și la motivarea acesteia, întrucât nu se poate considera că

legiuitorul s-a referit doar la declararea căii de atac în termenul legal,

urmând ca partea să aibă posibilitatea să detalieze motivele contestației

într-un termen discreționar, ce ar lăsa fără conținut dispozițiile art. 319

alin. (2) C. proc. civ.

Termenul legal nu

poate fi aplicat diferit, în sensul că s-ar putea referi doar la cererea

propriu-zisă, însă nu și la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază

partea și care alcătuiesc împreună cu cererea, contestația în anulare.

În speță, decizia contestată

fiind irevocabilă, nu a fost comunicată părților, însă intimata SC T.N.G.I.R.

SA a depus la dosar dovada comunicării acestei decizii contestatoarei

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care a fost înregistrată

la data de 27 noiembrie 2013 la Registratura instituției sub nr. 41.377.

Or, față de

considerentele expuse, depunerea, în ședința publică din data de 19 februarie

2014, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază contestația apare

ca fiind tardivă, lipsind de efecte actul de procedură îndeplinit cu depășirea

termenului legal (motivarea contestației).

Prin urmare,

contestația în anulare, astfel cum a fost formulată la data de 10 octombrie

2013, nu este motivată, nefiind indicate motivele pentru care contestatoarea

apreciază că Decizia nr. 2.987 din 2 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, trebuie anulată, neputându-se,

deci, exercita un control judiciar efectiv asupra acesteia.

Înalta Curte,

constatând tardivitatea depunerii motivelor contestației în anulare, urmează să

aplice sancțiunea anulării acesteia, prin raportare la cerința consacrată de

art. 112 pct. 4 C. proc. civ. și care vizează, cu titlu obligatoriu, indicarea

motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază o cerere coroborată cu

dispozițiile art. 319 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestația

în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 2.987 din 2 octombrie 2013 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM