ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 559/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 559/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr. 11775/3/2008,

reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta G.V. USA Inc., solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 1.015.640,74 DOLARI S.U.A., cu titlu de

daune-interese pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate conform contractului

de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională, prin care a solicitat să se constate rezoluțiunea contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003; să se dispună

repunerea părților în situația anterioară semnării contractului și să fie

obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de 19.779.708,21 DOLARI S.U.A.,

reprezentând prejudiciul cauzat pârâtei-reclamante, după cum urmează:

196.496,21 DOLARI S.U.A., reprezentând prețul achitat pentru acțiunile SC A. SA

achiziționate în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 45 din 26

septembrie 2003; 6.451.670 DOLARI S.U.A., reprezentând investiția realizată în

SC A. SA și nerecuperată în procedura falimentului deschisă față de aceasta din

urmă; 9.810.790 DOLARI S.U.A., reprezentând profitul nerealizat de

pârâta-reclamantă, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de A.V.A.S.;

3.320.752 DOLARI S.U.A., reprezentând restituirea depozitelor constituite de

dealeri pentru achiziționarea de autovehicule A.

Prin sentința civilă nr. 21226 din 15

noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, au

fost respinse excepția prescripției invocată de pârâta-reclamantă și excepția

lipsei calității procesuale pasive, invocată de reclamanta-pârâtă, a fost

respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală, a fost admisă în parte cererea

reconvențională, iar reclamanta a fost obligată să restituie pârâtei suma de

196.496,21 DOLARI S.U.A., reprezentând prețul achitat pentru acțiunile SC A. SA

în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 45 din data de 26

septembrie 2003; restul petitelor din cererea reconvențională au fost respinse.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

- între părți a intervenit contractul

de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003, având ca obiect

transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de A.V.A.S. la

SC A. SA.

Conform clauzelor prevăzute la art. 4.1.

și 4.2, contractul a fost supus îndeplinirii unor condiții suspensive, în

termen de maxim de 20 zile lucrătoare de la data semnării.

Condițiile vizează amânarea nașterii

drepturilor subiective și obligațiilor corelative ale părților ulterior

disponibilizării unui număr de maxim 1.800 salariați ai SC A. SA și ai

societăților comerciale în care aceasta este acționar majoritar, în condițiile

O.U.G. nr. 8/2003 și publicării în M. Of. al României a unui Act normativ emis

de Guvernul României prin care să se acorde Societății facilități pentru

privatizarea SC A. SA și emiterea de către E. a unui aviz privind confirmarea

dovezilor de bonitate prezentate de cumpărător.

Părțile au prelungit termenul de 20

zile prevăzut de art. 4.2., succesiv, prin acte adiționale, iar prin actul

adițional nr. 3 din 05 ianuarie 2004 au constatat îndeplinirea condițiilor

suspensive.

Totodată, la art. 7.1 din contract

părțile au stipulat cauze de încetare de drept a contractului și procedura de

urmat în asemenea situații.

Prin acte adiționale succesive, au

prelungit termenul de 120 zile lucrătoare prevăzut la art. 7.2 pentru

îndeplinirea condițiilor rezolutorii până la 03 iunie 2005.

Ulterior acestui moment, părțile nu au

mai încheiat nici un act adițional prin care să prelungească termenul pentru

îndeplinirea condițiilor rezolutorii, să constate îndeplinirea ori să renunțe

la acestea, astfel cum această posibilitate a fost convenită prin art. 7.4. din

contract.

În consecință, prima instanță a

constatat că la 03 iunie 2005, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni s-a

desființat retroactiv, conform clauzei cuprinsă în art. 7.5.

În aplicarea prevederilor art. 1019 C.

civ., tribunalul a apreciat că, în intervalul de timp cuprins până la

realizarea condiției rezolutorii, drepturile și obligațiile corelative ale

părților există pur și simplu și trebuie executate.

Astfel, a reținut că, în intervalul

dintre intrarea în vigoare a contractului, 05 ianuarie 2004 și desființarea

acestuia la 03 iunie 2005, pârâtei îi revenea obligația realizării de

investiții în sumă de 4.000.000 DOLARI S.U.A., aferente primilor doi ani

investiționali, conform Anexei 6 la contract.

În cauză s-a administrat o expertiză

tehnică contabilă, ale cărei concluzii au fost în sensul că valoarea

investițiilor se ridică la suma de 7.829.634,71 DOLARI S.U.A., instanța

apreciind, astfel, că această obligație a fost executată.

Potrivit clauzei 20.1 din contract,

cumpărătoarea s-a obligat să plătească vânzătoarei o penalitate de 5 % din

prețul prevăzut la art. 5, în cazul neîndeplinirii în tot sau în parte a

oricăreia dintre obligațiile stipulate la art. 3.2, 10.5, 10.6, 10.11, 10.12,

10.18, 13.3, 13.4, 13.5, 13.11 și 18.3, în termen de 30 zile lucrătoare de la

data notificării transmise în acest sens.

Față de economia clauzei penale

anterior menționate, tribunalul a reținut că obligația de prezentare a

documentelor, reglementată de art. 10.13 și art. 15.3 și invocată de reclamantă

ca temei al răspunderii contractuale, nu se regăsește în domeniul de incidență

al clauzei penale și a înlăturat aserțiunea reclamantei în sensul că

neîndeplinirea formalităților de certificare a îndeplinirii obligațiilor

contractuale echivalează în fapt cu neîndeplinirea obligațiilor investiționale.

Referitor la obligațiile asumate prin art.

10.8, de menținere a unui anumit număr de salariați ai societății în urma

disponibilizării menționate la art. 4.1.1, și prin art. 10.11, de a nu decide

dizolvarea și lichidarea voluntară a societății sau declanșarea procedurii

reorganizării judiciare și a falimentului la cererea debitorului, tribunalul a

apreciat că nu poate fi reținută culpa pârâtei, dat fiind că deschiderea la 26

ianuarie 2005 a procedurii reorganizării judiciare și falimentului împotriva

debitoarei SC A. SA nu s-a făcut la cererea sa, ci a creditorilor SC S.A. SA,

SC M.E.P. SRL, SC R.G. SRL și a unui număr de 405 salariați.

Având în vedere caracterul judiciar al

procedurii, tribunalul a apreciat că nu pot fi considerate imputabile pârâtei

măsurile dispuse pentru redresarea activității debitoarei, inclusiv

disponibilizările de personal.

Astfel, în considerarea celor anterior

expuse și a faptului că reclamanta nu a dovedit încălcarea obligațiilor

stipulate în sarcina pârâtei la art. 10.12, art. 13.5, art. 13.11 și art. 18.3,

prima instanță a respins ca nefondată cererea introductivă.

Asupra cererii reconvenționale, s-a

reținut că obligațiile A.V.A.S. în legătură cu acordarea facilităților fiscale

menționate în capitolul „Condiții rezolutorii” (art. 7.1.1. - art. 7.1.8.) din

contract, nu derivă din clauzele amintite, ci din prevederile O.U.G. nr. 114/2003

privind privatizarea SC A. SA prin care Guvernul a aprobat scutirea de la plată

a obligațiilor bugetare restante, datorate și neachitate la data transferului

dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de stat.

În raport de conținutul dispozițiilor art.

1 alin. (7) și art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003, tribunalul a reținut că

reclamanta și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau referitor la înlesnirile

la plată, respectiv aceea de a solicita instituțiilor publice creditoare

emiterea certificatelor de obligații bugetare și de a notifica Consiliului

Concurenței, în numele ministerelor și al celorlalte instituții, ajutoarele de

stat.

În acest sens, a consemnat că la 23

februarie 2004 a fost emis Ordinul Comun al A.P.A.P.S. și al M.F.P. privind

acordarea de înlesniri la plata creanțelor, datorate și neachitate de SC A. SA

și că, în urma demersurilor reclamantei, D.R.V. Craiova a emis certificatul nr.

31670 din 27 mai 2005 cu privire la acordarea înlesnirilor la plata

obligațiilor bugetare datorate în vamă și neachitate de SC A. SA; D.G.F.P.J. Argeș

a emis Decizia nr. 408 din 25 octombrie 2004 prin care au fost scutite de la

plată obligațiile bugetare restante datorate de SC A. SA în sumă totală de 1.566.044.966.683

ROL; M.F.P., A.N.A.F. și A.N.V. au emis certificatul de obligații bugetare nr. 14.849.2005.j

Cu privire la notificarea către C.C. a ajutorului de stat, tribunalul reținut

că aceasta nu a putut fi transmisă, deoarece beneficiarul măsurilor de sprijin,

SC A. SA, nu a furnizat informațiile suplimentare solicitate în conformitate cu

cerințele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 143/2003 și din Regulamentul

Consiliului.

Prin urmare, tribunalul a constatat că

întocmirea planului de restructurare, a studiului de piață și a altor documente

relevante pentru acordarea ajutorului de stat excede obligațiilor stabilite în

sarcina A.V.A.S. prin O.U.G. nr. 114/2003 și a înlăturat ca lipsită de suport

probator afirmația pârâtei în sensul că eșecul procedurii de autorizare a

ajutorului de stat îi este imputabil reclamantei.

Referitor la clauza înserată în art. 7.5

din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, tribunalul a apreciat că nu are

semnificația unui pact comisoriu de ultim grad, întrucât nu face referire la

culpa contractuală, aspect esențial în calificarea acesteia, având în vedere că

numai partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul

este îndreptățită să dea eficiență pactului comisoriu. în plus, clauza

respectivă nu conține nici o stipulație referitoare la repararea prejudiciului

cauzat de partea care a încălcat contractul, repunerea părților în situația

anterioară limitându-se la restituirea către cumpărător a sumelor plătite în

contul prețului, respectiv la restituirea acțiunilor, libere de orice sarcini,

către vânzător.

Având în vedere și că acordarea

ajutorului de stat și autorizarea acestuia nu intră în sfera de competență

deferită de lege reclamantei-pârâte A.V.A.S., tribunalul a apreciat că prin

clauza 7.5 părțile au convenit desființarea contractului prin efectul condiției

rezolutorii, fără ca vreuna dintre ele să fie considerată în culpă. Mai mult,

chiar și în ipoteza în care notificarea ajutorului de stat ar fi fost transmisă

Consiliului Concurenței cu toată documentația necesară conform prevederilor

Regulamentului, emiterea deciziei de autorizare nu devenea o simplă

formalitate, Consiliul Concurenței având abilitatea de a decide, conform art. 12

alin. (2) din Legea nr. 143/1999, inclusiv de a interzice acordarea ajutorului

de stat, în cazul în care aprecia că acesta denaturează semnificativ mediul

concurențial normal și afectează aplicarea corespunzătoare a acordurilor

internaționale la care România este parte.

În acest sens, tribunalul a constatat

că emiterea unei decizii de neautorizare de către Consiliul Concurentei a făcut

obiectul unei alte condiții rezolutorii a cărei îndeplinire atrage desființarea

retroactivă a contractului, potrivit art. 7.6.5., și în acest caz, părțile

nefăcând referire la culpa contractuală și nici la plata unor eventuale

daune-interese.

Pe cale de consecință, tribunalul a

apreciat ca neîntemeiate capetele din cererea reconvențională prin care pârâta

a solicitat constatarea rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni din culpa  reclamantei și obligarea acesteia la plata de daune-interese.

Totodată, a admis petitul privind

repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și a dispus

restituirea prestațiilor astfel cum părțile au convenit prin art. 7.5.

Împotriva acestei sentințe, A.V.A.S. a

declarat apel, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii

principale și respingerii cererii reconvenționale.

În motivare, reclamanta a susținut că

în mod greșit prima instanță a constatat că pârâta nu este în culpă în

condițiile în care, în ciuda demersurilor întreprinse pentru acordarea

facilităților fiscale, aceasta nu a fost niciodată preocupată să-și

îndeplinească obligațiile asumate prin contract.

Prin decizia civilă nr. 499/2012 din

12 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de prim control judiciar și-a

argumentat soluția, reținând ca fiind justă hotărârea atacată, apreciind că

prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la

situația de fapt riguros stabilită, ca urmare a unei analize judicioase și

coroborate a probatoriilor administrate.

Împotriva deciziei civile nr. 499/2012

din 12 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

în termen legal, a formulat recurs reclamanta A.A.A.S., întemeindu-și criticile

pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și solicitând, în principal,

modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii apelului, cu consecința

schimbării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii introductive

și respingerii cererii reconvenționale, iar în subsidiar, casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Din perspectiva motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat că

instanța a dat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv

a dispozițiilor O.G. nr. 25/2002 și a principiului statuat la art. 969 C. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

reclamanta a susținut că în mod eronat instanța de control a apreciat ca fiind

just argumentul pentru care tribunalul a înlăturat necesitatea prezentării de

documente justificative de către pârâta cumpărătoare în dovedirea realizării

investițiilor prevăzute la art. 10.18, art. 13.6, art. 14.1, art. 15.1 din

contractul de privatizare, apreciind că neîndeplinirea acestor obligații nu

intră în domeniul de incidență a clauzei penale; că prin însușirea concluziilor

raportului de expertiză, potrivit cărora pârâta a depășit volumul investițional

la care s-a obligat prin contractul de privatizare, au fost încălcate

dispozițiile art. 969 C. civ., întrucât majoritatea investițiilor se regăsesc

pe teritoriul Statelor Unite, contrar înțelegerii părților; că pârâta nu a

dovedit îndeplinirea obligației de lansare în producție a unui nou model de

autoturism de teren și de punere în practică a măsurilor necesare acestei

producții, în conformitate cu Anexa 8 la prezentul contract și că potrivit art.

20.1, pârâta datorează penalități de 5 % din prețul de cumpărare; că instanțele

de fond nu au interpretat corect probele depuse în susținerea neîndeplinirii

obligațiilor stipulate la art. 10.18, art. 13.6, art. 14.1, art. 15.1,

respectiv o serie de înscrisuri, adrese și certificate de audit emise de SC A.E.

SRL. Ploiești, care nefiind întocmite cu respectarea formei prevăzute de Anexa

1 la Normele de aplicare a O.G. nr. 25/2002 aprobate prin H.G. nr. 489/2003, în

opinia reclamantei nu atestă îndeplinirea obligațiilor, similară fiind situația

în ceea ce privește lipsa declarației pe proprie răspundere a reprezentantului

legal al cumpărătorului, autentificată și însoțită de documente justificative;

că instanțele de fond au apreciat greșit culpa evidentă a pârâtei-cumpărătoare

care s-a sustras obligațiilor ce îi incumbau, falimentul SC A. SA fiind dovada

nerespectării programului investițional asumat în vederea rentabilizării

societății, a cărui realizare incumba exclusiv pârâtei, în calitate de acționar

majoritar.

În susținerea acestor critici a arătat

că litigiul dedus judecății derivă dintr-un contract sinalagmatic translativ de

proprietate cu caracter special încheiat în condițiile legilor privatizării,

ale cărui clauze au aceeași importanță, întrucât scopul contractului este asigurarea

continuării și dezvoltării activității societății privatizate.

A mai susținut că instanțele de fond,

înlăturând apărările formulate în acest sens și admițând că o investiție

auxiliară societății privatizate ar corespunde prevederilor contractuale, au încălcat

voința părților exprimată în contract.

De asemenea, a arătat reclamanta că,

în mod greșit, s-a trecut peste prevederile speciale ale clauzei penale,

analizând-o evaziv, iar nu exhaustiv.

Subsumat motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a susținut că instanțele

de fond, constatând încetarea contractului de privatizare ca efect al

îndeplinirii condiției rezolutorii prevăzute la art. 7.5., s-au pronunțat în afara

cadrului procesual, în condițiile în care pârâta, prin cererea reconvențională,

a solicitat rezolutiunea judiciară a contractului de privatizare din culpa A.A.A.S.

cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

A mai susținut că soluția de

desființare a contractului este una eronată, întrucât între părți s-au încheiat

mai multe acte adiționale, ultimul prelungind termenul pentru îndeplinirea

obligației prevăzute la art. 7.1 până la data de 03 iunie 2005 și că, întrucât

la 26 ianuarie 2005 s-a deschis procedura falimentului împotriva SC A. SA, obligația

prevăzută la clauza menționată sub condiție rezolutorie ai rămas fără obiect.

În susținerea opiniei anterior expuse,

reclamanta a arătat că intervenirea falimentului societății privatizate a

condus, în mod indubitabil la suspendarea clauzei rezolutorii și rămânerea ei

fără obiect la momentul închiderii procedurii, întrucât obligația asumată sub

condiție rezolutorie viza în mod direct procesul de privatizare.

Analizând decizia atacată în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de

drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Reclamanta A.A.A.S., în cuprinsul

memoriului depus la dosar, a formulat o serie de critici pe care Ie-a subsumat

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Exercitarea căilor de atac are ca

efect realizarea controlului judiciar de către instanțele superioare asupra

hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității

căilor de atac, prevăzut de art. 129 din Constituție, care vizează elemente

precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare,

ordinea în care se promovează.

Conform art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa

procesuală a apelului și ca atare recursul nu poate fi exercitat

omisso

medio.

Cauza recursului constă în verificarea

legalității hotărârii ce se atacă, calea extraordinară fiind admisibilă în

măsura în care se regăsește unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Astfel, recursul poate fi exercitat

numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței inferioare, și

care, implicit au fost invocate în fața acesteia.

Această concluzie se explică prin

aceea că efectul devolutiv al apelului impune verificarea de către instanța de

prim control judiciar a situației de fapt și aplicării legii de prima instanță,

în limitele cererii de apel; de aceea, în recurs pot fi invocate doar critici

care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului

grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca

anumite apărări și susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de

instanța învestită cu calea extraordinară de atac.

În speță, din verificarea memoriilor

de apel și recurs, depuse de reclamantă, raportat la considerentele deciziei

atacate, rezultă în mod indubitabil că niciuna dintre criticile formulate în

recurs nu a fost invocată în fața instanței de apel și, ca atare, nu a făcut

obiectul cenzurii acesteia.

Regula potrivit căreia recursul nu

poate fi exercitat

omisso medio

se aplică nu numai în situația în care

partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci

și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai pentru alte motive

decât cele invocate în recurs, așa cum este cazul de față.

Astfel, în raport de cele anterior

expuse, reținând că în recursul pendinte, reclamanta a formulat exclusiv

critici

omisso medio,

ce nu pot face obiectul cenzurii instanței de

recurs, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de reclamanta A.A.A.S. București împotriva deciziei civile nr. 499/2012

din 12 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

14 februarie 2014.