ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 807/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul D.I. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale să i se comunice informații în legătură cu motivele și data la care a intrat în atenția Direcției Generale de Informații a Armatei, precum și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale și morale. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 1667 din 7 martie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că la solicitarea reclamantului de comunicare a informațiilor solicitate, pârâtul a răspuns prin adresa de la data de 4 octombrie 2011, în sensul că reclamantul nu a făcut obiectul măsurilor specifice activității Direcției Generale de Informații a Armatei.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de O.U.G. nr. 27/2002 și a reținut că este neîntemeiată acțiunea reclamantului. 3. Recursul formulat de D.I. Recurentul a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că deși i s-a răspuns că nu a făcut obiectul măsurilor specifice activității Direcției Generale de Informații a Armatei, în realitate această instituție îl monitorizează abuziv pe o perioadă îndelungată, fără a exista un indiciu că reclamantul este implicat într-o activitate care să motiveze aceste acțiuni. A arătat că în mod greșit i s-a respins cererea introductivă pe motiv că nu a depus probe din care să rezulte monitorizarea de către Direcția Generală de Informații a Armatei, întrucât instituția în cauză era obligată să informeze corect cetățenii, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (2) din Constituția României.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 30 iulie 2012, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 20 august 2012, cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 301 din C. proc.

civ. În aceste condiții, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul definit de lege. Văzând dispozițiile art. 301 raportate la art. 101 și 102 din C. proc. civ., care prevăd termenul de 15 zile de la comunicare pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de D.I. împotriva Sentinței nr. 1667 din 7 martie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014. Procesat de GGC - AS