ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7530/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei și procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 mai 2012, reclamantele Ș.D.Ș., T.I.D., S.L.M., C.A.I., T.F.D. și D.I.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției: - anularea Hotărârii nr. 15596 din 10 aprilie 2012 emisă de pârât; - modificarea Ordinului ministrului justiției nr. 252/C/2012, în sensul stabilirii cuantumului sporului pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase și cuantumul sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității prin raportate la noua indemnizație de încadrare brută lunară; - obligarea pârâtului la plata diferenței dintre sporurile cuvenite și sporurile acordate, începând cu 01 ianuarie 2012 și până la modificarea ordinului. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată, pentru argumentele prezentate la filele 32-34 dosar.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri (filele 5-22, 35-40, 52-57 dosar). 2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5532 din 03 octombrie 2012, a respins acțiunea reclamantelor ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au formulat plângere împotriva hotărârii din 10 aprilie 2012, prin care pârâtul Ministerul Justiției le-a soluționat contestația formulată împotriva Ordinului ministrului justiției nr. 252/C/2012, în sensul respingerii contestației și menținerii ordinului prin care a fost acordată majorarea indemnizațiilor de încadrare ale petentelor.

Prin Ordinul nr. 252/C/2012, ministrul justiției a dispus încadrarea reclamantelor S.D.Ș., T.I.D., S.L.M., C.A.I. și T.F.D., având funcția de judecător la Curtea de Apel Oradea, în gradația 4, clasa de salarizare 106, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție și în muncă de la 15 ani la 20 de ani, stabilind indemnizația de încadrare brută lunară și menținând sporurile de care beneficiază (pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase; pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității) în același cuantum avut anterior emiterii ordinului. Pentru reclamanta D.I., președintele Judecătoriei Aleșd, s-a menționat o situație asemănătoare cu privire la sporurile de care beneficiază, prin stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare prin încadrarea dnei magistrat în clasa de salarizare 104, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime de la 15 ani la 20 de ani.

Reclamantele au susținut că, potrivit art. 4 alin. (1) din anexa VI la Legea cadru nr. 284/2010, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15 % din indemnizația lunară de încadrare, corespunzător timpului lucrat; condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite; prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 279/C/2010 s-a stabilit că acest spor este de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară.

De asemenea, prin art. 5 alin. (1) din anexa VI la Legea cadru nr. 284/2010 s-a stabilit că judecătorii beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, sporuri aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare; prin Ordinul ministrului justiției nr. 279/C/2010 s-a stabilit că acest spor este de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară. Încadrarea magistraților a avut loc începând cu data de 01 ianuarie 2012, iar legea aplicabilă, conform principiului tempus regit actum, este O.U.G. nr. 80/2012 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Potrivit acestui act normativ, art. 2, art. 1 alin. (1), în anul 2012, cuantumul salariilor de bază/soldelor funcției de bază /salariilor funcției de bază/ indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel care se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. Critica reclamantelor în sensul că pârâtul a interpretat și aplicat greșit sintagma „în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții” nu poate fi reținută. Textul legal vizează menținerea la același nivel a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor cu cel acordat pentru luna decembrie 2011, dacă activitatea se desfășoară în aceleași condiții și nu situația dacă persoana care desfășoară acea activitate trece într-o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă.

Această interpretare rezultă din reglementarea expresă a modalității de avansare a personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, ce se regăsește în dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 283/2011. Concluzia care se desprinde este că avansarea în gradația corespunzătoare trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție se face prin adăugarea unei „majorări la salariul/indemnizația de bază avut”, dar „fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare” (art. 6 alin. (1) din Legea nr. 283/2011).

În condițiile în care sporurile de natura celor solicitate de reclamante fac parte din salariul (indemnizația) corespunzătoare clasei de salarizare, iar pentru anul 2012 nu s-au acordat salariile corespunzătoare noii clase de salarizare, ci doar „o majorare”, cuantumul sporurilor acordate pentru anul 2012 este cel avut în anul 2011, neputând fi modificat în raport de o „majorare” ci doar în raport de un salariu acordat. Prima instanță a apreciat că nu poate reține critica reclamantelor cu privire la încălcarea principiului nediscriminării și egalității de tratament, deoarece nu există situații egale ori analoage sau aplicarea unui tratament juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite dovedite de reclamante.

În optica judecătorului fondului cauzei, nu se poate primi susținerea reclamantelor în sensul că pârâtul a menționat greșit, în soluționarea contestației administrative, dispozițiile pct. III lit. a) din Ordinul M.F.P., care conține normele metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2011. Autoritatea pârâtă a menționat art. 6 din Legea nr. 285/2010 și pct. III lit. a) din Normele Metodologice tocmai pentru a sublinia că a existat și pentru anul anterior celui în care reclamantele au avansat în gradația corespunzătoare trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție, dispoziții legale corespunzătoare, iar reclamantele cel puțin în raport de magistrații care au avansat în gradația corespunzătoare trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă sau în funcție în anul 2011 nu pot invoca o discriminare.

3. Recursul declarat de reclamante În recursul lor, reclamantele au solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii. În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurentele au formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată: În mod greșit prima instanță a reținut faptul că „sporurile solicitate fac parte din salariul/indemnizația corespunzătoare clasei de salarizare.” În sprijinul acestei idei, recurentele au nominalizat prevederile art. 9 alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (2), art. 1 din Ordinul ministrului justiției nr. 279/C/2010, art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din anexa VI.

Din fișele de salarizare anexate la ordinul contestat rezultă faptul că cele două sporuri au fost de 15% din indemnizația brută de încadrare, pentru ca împreună cu sporul prevăzut de art. 4 alin. (1) să nu depășească 30% din indemnizația lunară de încadrare, pentru a nu se încălca dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 284/2004. Ca atare, doar salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare se calculează corespunzător clasei de salarizare, iar sporurile aflate în discuție nu fac parte din indemnizația de bază lunară, ci se aplică la aceasta, aspect ce rezultă chiar din conținutul ordinului analizat. Dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 prevăd doar modul în care se va stabili indemnizația de încadrare lunară, în raport de noua vechime în muncă și în funcție, fără a se putea reține că din acestea ar rezulta vreo referire și la sporuri.

În opinia recurentelor, expresia “fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare” nu poate fi interpretată în sensul că nu pot fi acordare sporurile raportat la noua indemnizație de încadrare. Ceea ce se stabilește corespunzător coeficientului de salarizare este indemnizația de încadrare lunară, sporurile nefiind incluse în aceasta. Sintagma “aceleași condiții”, la care face referire art. 1 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, nu vizează doar modificarea condițiilor privitoare la locul și la felul muncii, ci și cele referitoare la cariera și la situația profesională, respectiv trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție, grad ori treaptă de salarizare.

Scopul urmărit de legiuitor prin limitarea cuantumului sporului a fost acela de a evita majorarea procentuală a sporurilor. Pentru a consolida această interpretare juridică, recurentele au făcut trimitere și la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 283/2012 prin care s-a dispus ca în anul 2012 să se mențină toate elementele sistemului de salarizare, nu doar sporurile și compensațiile, ci și salariile de bază/indemnizațiile, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Recurentele au precizat că nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții de vechime în funcție ca în luna decembrie 2011, deoarece indemnizația de încadrare brută lunară a crescut față de această lună, ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime.

În condițiile în care sporurile se calculează procentual din indemnizația de încadrare, majorarea acestora, ca o consecință a majorării indemnizației brute de încadrare, nu încalcă prevederile Legii nr. 283/2011. Recurentele au arătat că au fost discriminate ca urmare a faptului că la stabilirea sporurilor nu s-a ținut seama de noua indemnizația de încadrare brută lunară. În situația dată, nu sunt aplicabile dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 77/2011, deoarece actul administrativ contestat nu a fost emis în executarea acestuia. 4. Apărările formulate de intimat Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurentele-reclamante au investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect: - anularea Hotărârii nr. 15596 din 10 aprilie 2012 emisă de autoritatea intimată; - modificarea Ordinului M.J. nr. 252/C/2012, în sensul stabilirii cuantumului sporului pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase și cuantumul sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității prin raportate la noua indemnizație de încadrare brută lunară; - obligarea pârâtului la plata diferenței dintre sporurile cuvenite și sporurile acordate, începând cu 01 ianuarie 2012 și până la modificarea ordinului.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2. din decizia de față. Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, dispozițiile legale aplicabile și răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Prin Ordinul nr. 252/C/2012, ministrul justiției a dispus încadrarea reclamantelor S.D.Ș., T.I.D., S.L.M., C.A.I. și T.F.D., judecătoare la Curtea de Apel Oradea, în gradația 4, clasa de salarizare 106, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de la 15 ani la 20 de ani, stabilind indemnizația de încadrare brută lunară și menținând sporurile de care beneficiază (pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase; pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității) în același cuantum avut anterior emiterii ordinului.

Pentru reclamanta D.I., președintele Judecătoriei Aleșd, s-a menționat că, în urma trecerii în tranșa de vechime în funcție și în muncă de la 15 ani la 20 de ani, beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.140 lei, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.020 lei, un cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și pentru păstrarea confidențialității de 1.019 lei Temeiurile juridice nominalizate în preambulul acestui act administrativ unilateral cu caracter individual sunt: - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G.

nr. 80/2012 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar și ale O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare; - Ordinul ministrului justiției nr. 279/C/2010; - Art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției. Prin Hotărârea nr. 15596 din 10 aprilie 2012, intimatul Ministerul Justiției a respins contestația formulată de recurente împotriva Ordinului ministrului justiției nr. 252/C/2012.

Problema de drept ce urmează a fi dezlegată în prezenta cauză vizează împrejurarea dacă la momentul încadrării recurentelor în gradația 4, clasa de salarizare 106, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de la 15 ani la 20 de ani, autoritatea intimată avea obligația legală de a recalcula procentele de 25%, de 15% și, respectiv, de 5% de care aceste părți beneficiau înainte de avansarea în gradația corespunzătoare, în raport de indemnizația lunară de încadrare.

Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011: „(1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. (2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.” În același timp, art. 6 alin. (1) și (2) din același act normativ prevede că „(1) în anul 2012 avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus menționată,

fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Din interpretarea dispozițiilor legale anterior citate rezultă faptul că avansarea în gradația corespunzătoare trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă se face printr-o majorare a salariului de bază avut. În ceea ce privește modul concret de calcul al drepturilor salariale aflate în discuție, acesta se efectuează în baza prevederilor Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul M.M.F.P.S. nr. 42/2011 și Ordinul M.F.P. nr. 77/2011.

Mai precis, la pct. III - Angajarea, promovarea și avansarea personalului - lit. a) din Normele metodologice anterior nominalizate, se arată următoarele: „Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază.” Instanța de control judiciar nu poate primi critica recurentelor în sensul că, în speța de față, nu sunt aplicabile aceste Norme metodologice, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 care fac trimitere la cadrul normativ în baza căruia s-au calculat veniturile din luna decembrie 2011. Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia exprimată de prima instanță, în sensul că autoritatea intimată a indicat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 283/2011 și ale pct. III din Normele metodologice tocmai pentru a arăta faptul că și în anul anterior celui în care recurentele au trecut într-o altă tranșă de vechime în funcție au existat prevederi legale corespunzătoare.

În fine, Înalta Curte nu poate primi critica recurentelor referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi, în condițiile în care acestea nu au invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la actele normative nominalizate în preambulul ordinului contestat în cauza de față. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispozițiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele S.D.Ș., T.I.D., S.L.M., C.A.I., T.F.D. și D.I. împotriva sentinței civile nr. 5532 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2013.