ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 215/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, solicitând anularea Hotărârii nr. 43232/2/06.11.2013 prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva ordinului nr. 1327/C/11.04.2013 al Ministrului Justiției și obligarea la emiterea unui alt ordin de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantei, începând cu 1 aprilie 2013, în care indemnizația de încadrare brută lunară să fie de 10.330 RON, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase să fie de 1.150 RON, iar cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității să fie de 1.354 RON sau obligarea la acordarea diferențelor salariale rezultate dintre suma cuvenită și cea stabilită prin ordinul nr. 1327/2013 cu titlu de sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu până la aplicarea integrală a Legii nr. 284/2010 ori până la abrogarea legii.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 3002/2014 din 7 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus înaintarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (5) teza I din Legea nr. 284/2010 spre soluționare către Curtea Constituțională, și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că nu critică partea din hotărâre referitoare la excepția de neconstituționalitate invocată privind procentul de 2,5% care se aplică la bază, precizând că această parte a hotărârii nu face obiectul recursului formulat.

Recurenta a arătat că a invocat nelegalitatea ordinului nu exclusiv în raport cu dispozițiile legale care reglementează procentul dintre două clase, ci în raport și cu celelalte dispoziții legale cu caracter general și care se referă la principiile și scopurile legii cadru, dispoziții care nu pot fi refuzate la aplicare. Recurenta a precizat că, prin ipoteza normei, legiuitorul a avut în vedere că la funcții similare salariile să fie egale și, cu atât mai mult la funcții identice trebuie să existe egalitate.

Prima critică de nelegalitate a sentinței se referă la faptul că instanța de fond în mod greșit a pornit de la premisa că s-ar fi solicitat aplicarea procentelor de 50% și de 15% la noua valoare a indemnizației brute de încadrare. Recurenta a precizat că prin acțiunea formulată s-a solicitat acordarea unui spor egal cu al judecătorului care are aceeași vechime în funcție și în muncă și este la același nivel al instanței, întrucât păstrarea cuantumului sporului la nivelul anului 2009, așa cum a fost calculat la o valoare nominală în raport cu o indemnizație de încadrare specifică unei vechimi mai mici, este greșită.

Recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a ajuns la concluzia că judecătorii vizați se află în situații juridice diferite, în raport de criteriul "înainte sau după 1 ianuarie 2011".

Recurenta a apreciat că situația juridică obiectivă care corespunde criteriilor de salarizare este cea generată de împlinirea vechimii însăși, iar nu de momentul subiectiv al împlinirii respectivei tranșe de vechime, deci indirect de vârsta judecătorului. S-a arătat că momentul împlinirii marchează doar data de la care se acordă dreptul în viitor, pentru că, altfel, aceeași vechime ar fi valorizată diferit, ceea ce contrazice principiile și scopurile avute în vedere de lege.

În privința discriminării s-a arătat că este de acord cu faptul că instanța nu se poate substitui Curții Constituționale și nu poate face exces de putere, însă în ceea ce privește sporurile solicitate a arătat că nu a cerut înlăturarea unor dispoziții legale sau crearea unor norme pe cale judiciară, ci a cerut interpretarea coroborată și corectă a dispozițiilor legale existente.

1.4. Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Justiției a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului, ca nefondat.

S-a arătat că sunt nejustificate criticile aduse de recurentă hotărârii instanței de fond, în condițiile în care instanța de fond a motivat hotărârea atacată în sensul că Legea nr. 284/2010 stabilește un alt sistem în baza căruia se realizează încadrarea magistraților și cu atât mai mult promovarea acestora într-o nouă tranșă de vechime în funcție.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui ordin de stabilire a drepturilor salariale începând cu 1 aprilie 2013.

În conformitate cu prevederile art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă Legea cadru nr. 330/2009, așa încât coeficienții de ierarhizare stabiliți de Legea nr. 330/2009 și care nu au fost aplicați niciodată, înseamnă că nu vor mai fi luați în considerare, întrucât Legea nr. 284/2010 a stabilit un alt sistem de încadrare.

De asemenea, dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, Capitolul IV din Partea a II-a prevăd că la data intrării în vigoare a legii, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.

Însă trebuie avut în vedere faptul că în decembrie 2010 tranșele de vechime erau stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009, cu adăugarea sporurilor și majorărilor prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a).

Văzând actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile, instanța de control judiciar reține că, prin abrogarea Legii nr. 330/2009, nu au fost avute în vedere dispozițiile acestei legi la data de 1.04.2013, atunci când recurenta-reclamantă a împlinit vechimea de 20 de ani în funcția de judecător, ci au fost avute în vedere dispozițiile din Legea nr. 284/2010, motiv pentru care ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind identificate motive de nelegalitate a actului administrativ emis.

Instanța de control judiciar reține că nu poate fi acceptată teoria recurentei, întrucât prin Ordinul ministrului justiției nr. 1327/C/2013, ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani, reclamantei i s-a acordat o majorare a indemnizației de încadrare, precum și sporurile aferente funcției, conform dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 669/2012 pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a constatat că "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate."

În acord cu practica constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța de control judiciar reține că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 3002 din 7 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV