ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7139/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7139/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamantul I.N.C.D.T.C.I.

- I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta A.N.C.Ș. - D.G.O.I.C.

din cadrul M.E.C.T.S., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în

temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării

Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare

pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență din 04

septembrie 2012 și a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar din 06

septembrie 2012 emise de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a contestației formulate împotriva acestui titlu executoriu.

Prin sentința nr.

7223 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel București a admis cererea formulată

de reclamantul I.N.C.D.T.C.I. - I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu A.N.C.Ș.

- D.G.O.I.C. din cadrul M.E.C.T.S. și a dispus suspendarea executării Notei de

constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele

operaționale în cadrul obiectivului convergență din 04 septembrie 2012 și a

scrisorii de notificare a debitului către beneficiar din 06 septembrie 2012,

emise de A.N.C.Ș. - D.G.O.I.C., până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că prin Nota de constatare

a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele

operaționale în cadrul obiectivului convergență din 04 septembrie 2012 și

scrisoarea de notificare a debitului către beneficiar din 06 septembrie 2012,

emise de A.N.C.Ș. - D.G.O.I.C. s-a stabilit în sarcina reclamantei I.N.C.D.T.C.I.

- I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea un debit în valoare de 1.250.818,80 lei reprezentând

corecție financiară aplicată în derularea proiectului „Dezvoltarea

infrastructurii C.D. a I.C.S.I. prin crearea unui laborator de temperaturi

scăzute pentru aplicații energetice a fluidelor criogenice" - aferent

contractului de finanțare din 28 septembrie 2010.

Prima instanță

a reținut că în conținutul notei de constatare din 04 septembrie 2012 sunt

redate mai multe cerințe prevăzute în procedura de atribuire a contractului de

furnizare din 29 decembrie 2010 și a contractului din 12 ianuarie 2010, sunt

citate prevederile unor texte de lege pretins nerespectate de reclamant și este

prezentată concluzia organului de control în sensul că cerințele respective

interzic practic accesul la procedură al operatorilor economici.

În ceea

ce privește contractul din 12 ianuarie 2010, contract pentru care s-a aplicat

corecția mai mare de 25%, judecătorul fondului a constatat că organul de

control nu prezintă motivele concrete pentru care a considerat cerințele

respective ca fiind de natură a restricționa accesul operatorilor economici la

procedura de atribuire a contractului, prin urmare susținerile formulate de

reclamant în cuprinsul cererii de față

privind legalitatea cerințelor din procedura de achiziție a contractului 238/12

ianuarie 2010, creează o aparență de temeinicie de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Referitor la

procedura de atribuire a contractului din 29 decembrie 2010, în cuprinsul notei

de constatare, se arată că cerința, privind impunerea exigenței ca

electricienii autorizați gradul 3 B să fie angajați cu contract de muncă pentru

perioadă nedeterminată, este excesivă, întrucât interzice practic accesul la

procedură al operatorilor economici care nu dispun de personal angajat sau

angajat permanent.

În condițiile

în care o altă cerință impusă prin procedura de atribuire era ca ofertantul să

dețină atestat A.N.R.E., pentru eliberarea căruia Ordinul A.N.R.E. nr. 24/2007

prevede condiția de a se face dovada că are angajați un număr de electricieni

autorizați, Curtea apreciază critica reclamantului privind faptul că nota de constatare

nu ia în considerare existența unor dispoziții materiale speciale în materie,

ca fiind de natură să creeze o îndoială serioasă asupra concluziei din nota de

constatare potrivit căreia respectiva cerință ar restricționa accesul

operatorilor economici la procedură.

În fine,

Curtea de apel a constatat că și condiția prevenirii unei pagube iminente este

îndeplinită, având în vedere cuantumul ridicat al debitului stabilit prin

actele a căror suspendare se solicită de 1.250.818,80 lei și având în vedere că

reclamantul este un institut de cercetare ce se finanțează, în principal, de la

bugetul statului, fiind previzibil că executarea creanței respective va duce la

imposibilitatea pentru reclamant de a finaliza proiectul început (pentru

realizarea căruia are în derulare și un credit bancar), ceea ce reprezintă un

prejudiciu viitor și previzibil, fiind îndeplinită astfel și condiția

prevenirii unei pagube iminente.

exercitat în cauză

Împotriva hotărârii

pronunțate de Curtea de Apel Pitești, a declarat recurs M.E.N. criticând

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea sentinței

în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În

motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că în mod eronat a

apreciat prima instanță faptul că în speță sunt îndeplinite condițiile avute în

vedere de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel,

reiterând argumentele prezentate în fața primei instanței, recurentul-pârât a

susținut că în mod greșit instanța de fond s-a apreciat că prin neprezentarea

motivelor concrete pentru care pârâtul a considerat că cerințele de calificare

impuse sunt de natură a restricționa accesul la procedura de achiziție publică

a altor operatori economici, s-ar crea o îndoială serioasă asuora legalității

notei de constatare.

A mai

arătat recurentul că Nota de constatare din 2012 a fost emisă pentru încălcarea

de către reclamant a prevederilor art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și

pentru că nu au fost respectate prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006 și art.

48 alin. (2) din Directiva nr. 2004/18/ CE la încheierea Contractului de

servicii din 2010 încheiat cu SC C.C.I.D. SRL și la încheierea contractului din

2010 încheiat cu SC R. SA - SC M.S. SRL . Ori încălcarea textelor de lege nu

echivalează cu existența unei îndoieli

serioase asupra legalității actului administrativ.

În ceea

ce privește paguba iminentă, recurentul a argumentat că nu s-a făcut dovada

unei pagube iminente și efective pe care ar suferi-o de natură să justifice

suspendarea actului contestat.

În concluzie,

s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și

respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub

toate aspectele, în baza art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Prima instanță

a admis cererea de suspendare formulată de reclamant și a dispus suspendarea

executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor

financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr.

8150 din 04 septembrie 2012 și a scrisorii de notificare a debitului către

beneficiar din 06 septembrie 2012 emise de pârât, opinie împărtășită și de Înalta

Curte.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Așa cum

rezultă din lucrările dosarului, reclamantul a învestit instanța de contencios

administrativ, cu o cerere privind suspendarea executării Notei de constatare a

neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele

operaționale în cadrul obiectivului de convergență din 04 septembrie 2012 și a

Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar din 06 septembrie 2012

emise de pârâtă, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în

valoare de 1.250.818,80 lei reprezentând corecție financiară aplicată în

derularea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii C.D. a I.C.S.I. prin crearea

unui laborator de temperaturi scăzute pentru aplicații energetice a fluidelor

criogenice" - aferent contractului de finanțare din 28 septembrie 2010.

Din actele

aflate la dosar rezultă că pârâtul a apreciat că în procedura de atribuire a

contractului de furnizare din 29 decembrie 2010 și a contractului nr. 238/12

ianuarie 2010 au fost impuse anumite cerințe de calificare care interzic

practic accesul la procedură a operatorilor economici, nerespectându-se

prevederile art. 188 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 din H.G.

nr. 925/2006, în cazul primul contract, respectiv art. 188 alin. (2) din O.U.G.

nr. 34/2006 și art. 8 din H.G. nr. 925/2006, în cazul celui de-al doilea

contract.

Este

incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se

circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă

a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe

baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din

aceeași Lege.

Aceste

condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei

cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de

reparat, în cazul particular supus evaluării.

În

jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei

Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza

criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a

actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele

împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o

îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Înalta Curte

constată că în raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza

actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de

reclamantă, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr.

554/2004 a fost corect reținută.

De asemenea,instanța

de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele

impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanță a

expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii

sale.

Mai

precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate

elementele care au condus la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condițiile

referitoare la cazul bine justificat și la prevenirea unei pagube iminente.

Verificând

considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului

a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a apreciat că există o

îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea notei de constatare, atâta

vreme cât cerința potrivit căreia toți membrii echipei să fie angajați cu

contract de muncă, respectă principiile nediscriminării și tratamentului egal

și este legală în raport de complexitatea, unicitate și specificitatea aparte a

proiectului.

În acord cu

judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că în cazul contractului din 12

ianuarie 2010, contract pentru care s-a aplicat corecția mai mare de 25%,

organul de control nu prezintă motivele concrete pentru care a considerat

cerințele respective ca fiind de natură a restricționa accesul operatorilor

economici la procedura de atribuire a contractului.

Este

adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o

analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, pentru a

nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt

sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acesteia.

Dimpotrivă,

aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial

fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului

cauzei.

Totodată, Înalta

Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor

speței atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la

cuantumul sumei în discuție și efectele unei executării silite asupra

reclamantului.

soluției adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.E.N. (în calitate de succesor al A.N.C.Ș.) împotriva

sentinței civile nr. 7223 din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 noiembrie 2013.