ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5334/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 3 septembrie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Spitalul Clinic Colentina a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" (AM POS CCE) și Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare (MEN - DGOIC), în principal, anularea următoarelor acte:

- răspunsul nr. x din 6 martie 2014 privind contestația reclamantului cu privire la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare în C.R.12 din 31 iulie 2012 emis de către pârâtul DGOIC;

- notificarea nr. x din 18 iulie 2013 privind situația cererii de rambursare nr. x din 31 iulie 2012 emisă de către DGOIC;

- Decizia nr. 8024 din 13 mai 2014 emisă de același pârât;

- nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 6411 din 27 februarie 2014;

- scrisoarea de notificare a debitului către reclamant nr. 6770 din 18 martie 2014, precum și obligarea pârâților la îndeplinirea procedurilor legale de aprobare a efectuării plății sumelor respinse la plată prin notificare și neachitate.

În subsidiar, solicită anularea parțială a susmenționatelor acte prin modificarea în sensul diminuării sancțiunilor pecuniare aplicate prin notificare și obligarea pârâților la îndeplinirea procedurilor legale de aprobare a efectuării plății diferențelor rezultate ca datorate la plată, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 15 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în raport de înscrisurile depuse la dosar, prin care se face dovada calității de reprezentant a pârâtei Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, a respins excepția lipsei calității de reprezentant al pârâtei Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, invocată din oficiu în ședința publică de la 22 septembrie 2015 și a amânat pronunțarea asupra excepțiilor invocate la data de 22 martie 2016 și pentru continuarea judecării cauzei, a acordat termen la data de 12 aprilie 2016.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2016 a respins excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene invocată de reclamantă, a admis excepția inadmisibilității privind solicitarea de anulare a răspunsului nr. x din 6 martie 2014 privind contestația beneficiarului cu privire la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare în x din 31 iulie 2012 și a scrisorii de notificare a debitului către beneficiar nr. 6770 din 18 martie 2014, a respins excepția tardivității formulării cererii în anularea notificării nr. x din 18 iulie 2013 și a acordat termen la data de 12 aprilie 2016.

Prin Sentința civilă nr. 1428 pronunțată în data de 26 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC COLENTINA, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - DIRECȚIA GENERALĂ AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMICE, prin Ministerul Finanțelor Publice și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI INOVARE, a anulat notificarea nr. x din 18 iulie 2013 privind situația cererii de rambursare nr. x din 31 iulie 2012, în ceea ce privește neregulile constatate și măsurile dispuse la pct. 1 - 4 inclusiv, Decizia nr. 8024 din 13 mai 2014 și nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 27 februarie 2014, obligând pârâtele la îndeplinirea procedurilor de plată către reclamant a sumelor la care este îndreptățit urmare a anulării măsurilor sus arătate (reduceri procentuale/corecții).

Împotriva încheierilor și a sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamantul SPITALUL CLINIC COLENTINA și pârâții MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice prin Ministerul Finanțelor Publice și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI INOVARE.

3.1. Pârâta Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1428/2016 și a Încheierii de ședință din data de 15 din 22 martie 2016, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în urma rejudecării, admiterea excepției tardivității privind solicitarea anulării Notificării nr. x/2013 privind situația cererii de rambursare nr. x din 31 iulie 2012 iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

3.1.1. În ceea ce privește Încheierea de ședință din 15 din 22 martie 2016, apreciază că instanța de fond a interpretat greșit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, susține recurenta că termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă înăuntrul termenului de prescripție din motive temeinice. În cauza de față, reclamantul nu a invocat niciun motiv temeinic pentru care a fost depășit termenul de 6 luni de la introducerea acțiunii, care să fie analizat de instanța de judecată.

Având în vedere că nu există motive temeinice pentru care acțiunea a fost introdusă peste termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și care este termen de prescripție, consideră că în mod nelegal instanța a respins excepția tardivității.

Mai mult, în ceea ce privește data de la care se calculează termenul de 1 an, instanța de fond, în opinia sa, a nesocotit dispozițiile art. 11 alin. (2) și a calculat termenul de 1 an de la data primirii răspunsului la contestație.

Potrivit art. 11 alin. (2), termenul de un an se calculează începând cu data comunicării actului administrativ a cărui anulare se solicită or, în cazul termenului de un an reglementat de alin. (2), acesta se calculează de la data comunicării actului, respectiv a Notificării nr. x din 18 iulie 2013.

În consecință, învederează recurenta-pârâtă că termenul de un an în care intimatul putea formula cererea în anulare s-a împlinit în 20 iulie 2014 și nu în septembrie 2014, așa cum în mod eronat a calculat instanța de fond.

3.1.2. În ceea ce privește sentința recurată, referitor la reducerea procentuală aplicată prin Notificare în legătură cu achiziția de dispozitive medicale și aparatură de laborator necesare dotării cu echipamente CD - Pachet III pozițiile 4, 7 și 14 din Lot 6a Contract x din 16 ianuarie 2012 și pentru Pachet IV poziția 1 din Lot 12c Contract nr. x din 14 februarie 2012, a susținut că instanța de fond a făcut aprecieri cu încălcarea prev. art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel, consideră că încălcarea expresă a prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 prin indicarea unei mărci a platformei IT cu care să fi fost dotat echipamentul medical, este o abatere ce a fost sancționată corespunzător. Intimatul a solicitat pentru lotul 5d ofertarea unui software de operare specific - minim A. versiunea 7, ceea ce contravine art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

Instanța de fond a interpretat greșit alin. (2) al art. 36 din O.U.G. nr. 34/2006 întrucât articolul prevede faptul că se admite indicarea unei mărci dar numai în situația în care nu este posibilă descrierea suficient de precisă și inteligibilă a obiectului contractului și numai însoțită de mențiunea "sau echivalent".

Referitor la încălcarea prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 în procedura de achiziție de dispozitive medicale și aparatură de laborator necesare dotării cu echipamente - Pachet III Lot 6b Contract x din 22 februarie 2012, a arătat că s-a solicitat ofertarea unei autorizații ce presupun existența deja a produsului licitat pe piața națională - autorizații/certificate CNCAN ceea ce împiedică participarea la procedură a altor producători. Această prevedere nu este conformă cu legislația specifică în domeniu, respectiv art. 23 din Legea nr. 111/1996.

În aceste condiții, nu sunt corecte susținerile primei instanțe întrucât potențialii ofertanți care nu dețineau autorizarea pentru acel produs nu s-au prezentat, pentru că nu îndeplineau cerințele de calificare și selecție, neavând autorizație valabilă de securitate radiologică emisă de CNCAN pentru microscopul oferit.

În ceea ce privește recomandările UCVAP, învederează că verificările recurentei sunt diferite de verificările celorlalte instituții, față de prevederile art. 5 din H.G. nr. 942/2006, art. 6 din O.U.G. nr. 30/2006, art. 2 și 20 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare arată că, independent de verificările efectuate de către alte instituții, are în atribuții activitatea de constatare a neregulilor în baza O.U.G. nr. 66/2011.

Apreciază că nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia neregula constatată și sancționată nu a avut un impas financiar negativ asupra bugetului și nu a produs niciun prejudiciu.

Prejudiciul este rezultat din neelegibilitatea cheltuielilor efectuate, ca efect al constatării încălcării principiilor achizițiilor publice.

În acord cu legislația europeană, existența abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potențialitatea/existența prejudicierii bugetului U.E.

În ceea ce privește aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, arată că aplicabilitatea normei este atrasă de data la care s-a desfășurat activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nefiind vorba despre o aplicare retroactivă a legii. Realizarea verificării și constatarea neregulilor a fost întemeiată pe dispoziția din norma tranzitorie astfel încât nu se poate susține că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile. Pronunțarea de către Curtea Constituțională a unei hotărâri de admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 nu aduce atingere problemei deduse judecății.

În speța de față, activitatea de control a avut loc după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, normele de procedură fiind de imediată aplicare.

În drept, a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1428/2016 și a încheierii din 15 martie 2016, pe care le consideră nelegale, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și în subsidiar, în urma rejudecării, admiterea excepției tardivității cererii de anulare a Notificării nr. x din 18 iulie 2013 iar, pe fond, respingerea cererii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat cazurile de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

3.2.1. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurentul că hotărârea primei instanțe nu a fost motivată corespunzător întrucât, deși a formulat întâmpinare, în cuprinsul hotărârii nu se regăsește nicio mențiune despre aceasta și de asemenea, în cadrul considerentelor nu sunt prezentate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

3.2.2. Cu privire la soluția dată excepției tardivității cererii de anulare a notificării nr. x din 18 iulie 2013, arată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 întrucât, spre deosebire de termenul de 6 luni care se calculează de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, termenul de un an se calculează de la data comunicării actului primar, considerat vătămător de către reclamant. În cazul de față, data comunicării notificării este 19 iulie 2013 astfel că termenul de un an se împlinea la data de 19 iulie 2014 și nu la data de 4 septembrie 2014, așa cum greșit a apreciat instanța de fond.

Mai mult, reclamantul era decăzut din dreptul de a mai sesiza instanța cu cererea de anulare a Notificării nr. x din 18 iulie 2013, odată cu împlinirea termenului de un an de la data comunicării actului.

3.2.3. În ceea ce privește soluția dată prin sentința recurată, învederează că aspectele reținute de prima instanță referitoare la reducerea procentuală aplicată prin Notificarea în legătură cu achiziția de dispozitive medicale și aparatură de laborator necesare dotării cu echipamente CD - Pachet III pozițiile 4, 7 și 14 din Lot 6a Contract x din 16 ianuarie 2012 și pentru Pachet IV poziția 1 din Lot 12c Contract nr. x din 14 februarie 2012, contravin dispozițiilor art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, câtă vreme reclamantul a solicitat ofertarea unui software de operare specific - minim A. versiunea 7.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 în procedura de achiziție de dispozitive medicale și aparatură de laborator necesare dotării cu echipamente - Pachet III Lot 6b Contract x din 22 februarie 2012, a arătat că s-a solicitat ofertarea unei autorizații ce presupun existența deja a produsului licitat pe piața națională - autorizații/certificate CNCAN ceea ce împiedică participarea la procedură a altor producători. Această prevedere nu este conformă cu legislația specifică în domeniu, respectiv art. 23 din Legea nr. 111/1996.

În ceea ce privește recomandările UCVAP, învederează că verificările autorității pârâte emitente a actelor administrative contestate sunt diferite de verificările celorlalte instituții.

Legislația specifică activității de verificare procedurală desfășurată de alte instituții nu limitează în niciun fel atribuțiile autorităților de management și autorităților contractante pe parcursul derulării procedurilor de atribuire.

În acord cu legislația europeană, existența abaterii presupune implicit potențialitatea/existența prejudicierii bugetului U.E., în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Arată recurentul că în mod greșit instanța de fond a reținut incidența Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale întrucât, la momentul emiterii actului contestat, O.G. nr. 79/2003 nu mai era în vigoare astfel că nu se puteau emite acte în temeiul unui act normativ abrogat.

Mai mult, a fost pronunțată Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 261/14 Județul Bacău prin care s-a statuat că principiul securității juridice impune ca orice situație de fapt să fie apreciată în lumina normelor în vigoare la data producerii dar, deși lega nouă produce efecte numai pentru viitor, ea se aplică, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi.

În consecință, apreciază că, față de împrejurarea că instanța de fond nu a efectuat o analiză pe fond a legalității constatărilor autorității emitente a actelor administrative deduse judecății, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește Nota de constatare nr. x din 27 februarie 2014, arată că instanța de fond nu a analizat fapta ce constituie abatere în acest caz.

3.3. Reclamantul Spitalul Clinic Colentina a formulat recurs împotriva considerentelor încheierii de ședință din data de 22 martie 2016 aferente respingerii excepției tardivității cererii în anulare a Notificării nr. x din 18 iulie 2013 și ale Sentinței civile nr. 1428/2016 și, în subsidiar, și soluției admiterii excepției inadmisibilității cererii în anularea răspunsului nr. x din 6 martie 2014 privind contestația beneficiarului cu privire la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare în x din 31 iulie 2012 pronunțată prin aceeași încheiere de ședință din data de 22 martie 2016.

A solicitat menținerea soluției de respingere a excepției de tardivitate și substituirea considerentelor acesteia cu propriile considerente ale instanței de recurs, respingerea excepției inadmisibilității cererii în anularea răspunsului nr. x din 6 martie 2014 privind contestația beneficiarului cu privire la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare în x din 31 iulie 2012.

În ceea ce privește considerentele încheierii de ședință relative soluționării excepției tardivității arată că, deși soluția este corectă, în mod greșit a fost motivată prin considerente întemeiate pe calculul termenului de decădere prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reținându-se eronat că prima adresă constituie răspunsul emitentului Notificării la contestația 1 în ansamblul ei, deci inclusiv la secțiunea C a acesteia.

Prezenta cauză vizează exclusiv punctele 1 - 4 din Notificare ceea ce înseamnă că relevanță în dosar prezintă doar răspunsul DGOI (Adresa nr. x din 6 martie 2014 comunicată la data de 7 martie 2014), cel prin care a fost soluționată contestația 1 în partea sa referitoare la respectivele puncte 1 - 4 din Notificare.

Din altă perspectivă, arată că în mod greșit prima instanță a invocat, din oficiu, excepția tardivității cererii, abia la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2015, întemeind-o pe art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie un termen de decădere.

Astfel, apreciază că excepția a fost invocată tardiv de către prima instanță, raportat la prev. art. 2550 C. civ.

O altă critică adusă considerentelor încheierii de ședință constă în susținerea că în cauză nu este incident art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocat de către instanța de fond ci art. 11 alin. (1) lit. a) din același act normativ.

Solicită a se observa că răspunsul DGOI comunicat la data de 7 martie 2014 a fost atacat în instanță la data de 3 septembrie 2014, deci în cadrul termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de alin. (1) lit. a) din art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, nefiind depășit termenul de prescripție de 6 luni, nu există premisele aplicării alin. (2) alin. art. 11 din Legea nr. 554/2004 invocat de instanța de fond în cadrul excepției de tardivitate ridicate, întrucât calculul termenului de decădere de 1 an de la data comunicării actului administrativ individual este un demers care se impune doar atunci când este depășit termenul de prescripție de 6 luni de la alin. (1).

Ca o consecință directă, ar urma să se respingă în parte și excepția inadmisibilității invocată din oficiu de către instanța de fond în privința cererii de anulare a Adresei nr. x din 6 martie 2014, respectiva adresă constituind decizie în înțelesul art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011, atacabilă în contencios administrativ în temeiul art. 51 alin. (2) din același act normativ.

Drept urmare, solicită a se motiva respingerea excepției tardivității cererii în anularea punctelor 1 - 4 din Notificarea prin reținerea faptului că acțiunea a fost formulată în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, alin. (2) al aceluiași articol fiind inaplicabil, termen de prescripție ce se calculează de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă în procedură de drept comun.

În drept, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC COLENTINA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâți ca nefondate.

A învederat că în mod corect prima instanță a respins excepția tardivității, față de argumentele pe care le-a prezentat în susținerea propriului recurs formulat. Susține, de asemenea, că recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 15 martie 2016 ar fi inadmisibil întrucât încheierea interlocutorie prin care a fost soluționată excepția a fost pronunțată la data de 22 martie 2016.

În apărare, apreciază că prima instanță a motivat corespunzător hotărârea pronunțată iar prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, pârâtul a învederat foarte puține apărări.

Consideră eronată aprecierea recurenților-pârâți în privința nerelevanței impactului financiar al pretinsei nereguli atât timp cât art. 98 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1083/2006 impune statelor membre să aplice corecții financiare doar atunci când se dovedește necesar în funcție de natura și de gravitatea neregulii și de prejudiciul financiar adus fondurilor UE.

De asemenea, consideră că instanța de fond a determinat în mod corect că faptele incriminate au avut loc anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 iar Decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu vine în contradicție cu argumentele expuse în considerentele Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale.

Susține reclamantul că în mod eronat au apreciat recurenții-pârâți că instanța de fond nu a analizat fapta în legătură cu care s-a emis Nota de constatare și Decizia, această analiză realizându-se cu ocazia analizei aferente Lotului 12c din cadrul punctului 2 al Notificării, pretinsa neregulă fiind una și aceeași.

Prin concluziile depuse la dosar, părțile au exprimat aceleași puncte de vedere.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

II.1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat anularea:

- răspunsului nr. x din 6 martie 2014 privind contestația beneficiarului cu privire la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare în x din 31 iulie 2012

- Notificării nr. x din 18 iulie 2013 privind situația cererii de rambursare nr. x din 31 iulie 2012;

- Deciziei nr. 8024 din 13 mai 2014;

- Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 6411 din 27 februarie 2014;

- Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar nr. 6770 din 18 martie 2014.

Prin Notificarea nr. x din 18 iulie 2013, urmare a transmiterii cererii de rambursare x din 31 iulie 2012, s-au constatat următoarele:

a) Pentru lotul 6a s-a solicitat pentru pozițiile: (4) microscop cu un capăt de examinare suplimentar; (7) microscop de cercetare; microscop biologic, ofertarea de "sisteme de operare x", ceea ce ar contraveni art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât solicitarea de mărci comerciale fără precizarea "sau echivalent" constituie o abatere de la legislația națională și europeană în vigoare. A fost încadrată abaterea la pct. 1.8 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011;

b) Pentru Lotul 6b s-a solicitat ofertarea unei autorizații ce presupune existența deja a produsului licitat pe piața națională - autorizații/certificate CNCAN, ceea ce ar împiedica participarea la procedură a unor producători care nu sunt deja prezenți pe piața națională. Această prevedere a fost apreciată ca nefiind conformă cu art. 23 din Legea nr. 111/2006, fiind încălcate principiile enunțate în art. 2 din Directiva 18/2006 și art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006. A fost încadrată abaterea la pct. 1.8 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011;

c) Pentru Lotul 5c s-a solicitat ofertarea unei unități cu procesor x și sistem de operare x ceea ce ar contraveni art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât ar mai fi putut exista producători/ofertanți pentru sistemul complet de dermatologie și skin imaging; de asemenea, nu reiese din dosarul achiziției sau răspunsul transmis, specificitatea sistemului descris în caietul de sarcini, absolut necesar în implementarea proiectului, care exclude orice alt sistem cu alți producători;

d) Pentru Lotul 5d, s-a solicitat ofertarea uni software de operare specific - "minim A. versiunea 7", ceea ce ar fi contrar art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006;

e) Pentru Lotul 12c, s-a solicitat pentru poziția (1) Sistem x - 1 bucată, ofertarea unui sistem x, 2, 7-3 GHz, 512 MB RAM, 100 GB HDD, DVD R/W, network, placă video, monitor 17 inch. TFT, sistem audio complet, tastatură, mouse, sistem de operare x Proff. Cu licență (specificații tehnice care indică un produs specific, plus mărci comerciale", ceea ce ar fi contrar art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006;

f) Cu privire la achiziția de dispozitive medicale și aparatură de laborator necesare dotării cu echipamente CD a centrului de cercetare finanțat prin proiectul Colentina Dezvoltare Cercetare, Pachet 2 - 10 loturi, Lotul 1c și Lotul 1d, s-a reținut că termenul de depunere a ofertelor a fost scurtat fără respectarea prevederilor legale, nefiind respectate prev. art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006. Abaterea a fost încadrată la pct. 1.2. din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011;

g) Pentru Lotul nr. x s-au solicitat configurații ce conțin trimiteri la mărci comerciale, apreciindu-se încălcarea art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 și fiind încadrată abaterea la pct. 1.2. din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Răspunsul nr. x din 6 martie 2014 Direcția Generală Organism Intermediar din cadrul Ministerului Educației Naționale a fost analizată contestația beneficiarului cu privire la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare în CR 12 din 31 iulie 2012 și s-a apreciat că nu există premisele acceptării obiecțiunilor aduse de beneficiar prin Adresele nr. x din 19 august 2013 și y din 3 martie 2014 și, în consecință, au fost menținute sancțiunile aplicate la verificarea administrativă a cererii de rambursare nr. x

Prin Nota de constatare nr. x din 27 februarie 2014 s-a reținut că, pentru Lotul 12c, s-a solicitat pentru poziția (1) Sistem x - 1 bucată, ofertarea unui sistem x, 2, 7-3 GHz, 512 MB RAM, 100 GB HDD, DVD R/W, network, placă video, monitor 17 inch. TFT, sistem audio complet, tastatură, mouse, sistem de operare x Proff. cu licență (specificații tehnice care indică un produs specific, plus mărci comerciale, ceea ce ar fi contrar art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

S-a recomandat aplicarea unei corecții de 10%, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Decizia nr. 8024 din 13 mai 2014 s-a respins contestația nr. 7499 din 17 aprilie 2014 îndreptată împotriva Notei de constatare nr. x din 27 februarie 2014 și a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar nr. 6670 din 18 martie 2014.

II.2. Acte de procedură de la judecarea cauzei în fond

La termenul de judecată din data de 20 octombrie 2015, judecătorul fondului a invocat din oficiu, excepția tardivității cererii în anularea Notificării nr. x din 18 iulie 2013 privind situația cererii de rambursare x din 31 iulie 2012, față de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și excepția inadmisibilității capetelor 1 și 4 din acțiunea introductivă privind anularea răspunsului nr. x din 6 martie 2014 privind contestația beneficiarului referitoare la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare CR 12 din 31 iulie 2013 și a scrisorii de notificare a debitului către beneficiar nr. 6770 din 18 martie 2014.

La termenul de judecată din data de 15 martie 2016 instanța a pus în dezbaterea părților excepțiile tardivității formulării cererii în anularea Notificării nr. x din 18 iulie 2013 precum și excepția inadmisibilității capetelor de cerere 1 și 4 din acțiunea introductivă, excepții invocate din oficiu în ședința publică din 20.10.2015 și a dispus amânarea pronunțării pentru data de 22 martie 2016.

Prin încheierea din data de 22 martie 2016, prima instanță a admis excepția inadmisibilității privind solicitarea de anulare a răspunsului nr. x din 6 martie 2014 privind contestația beneficiarului cu privire la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare în CR 12/31 iulie 2012 și a scrisorii de notificare a debitului către beneficiar nr. 6770 din 18 martie 2014.

Prin considerentele încheierii de ședință s-a motivat că cele două acte contestate nu reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual, ci reprezintă doar acte de informare, o corespondență între instituții iar scopul emiterii acestora nu este producerea de efecte juridice specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenței unor fapte sau împrejurări din activitatea instituțiilor implicate.

Prin aceeași încheiere s-a respins excepția tardivității formulării cererii în anularea notificării nr. x/18 iulie 2013.

Prin considerente s-a argumentat că, nu se poate reține decăderea instanței din dreptul de a invoca excepția tardivității față de dispozițiile art. 2550 alin. (2) din C. civ.

S-a reținut că, din actele dosarului rezultă că împotriva notificării nr. x din 18 iulie 2013, reclamantul a formulat contestație care a fost soluționată de către pârâta ANCSI la data de 4 septembrie 2013, răspunsul fiind transmis reclamantului prin Adresa nr. x din 4 septembrie 2013 înregistrată la reclamant sub nr. x din 4 septembrie 2013. Potrivit art. 181 alin. (3) C. proc. civ., termenul pe ani se socotește împlinit în ziua corespunzătoare a ultimului an. Cum în speță, reclamantul a introdus acțiunea la 03 septembrie 2014, înainte de împlinirea termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins excepția tardivității.

II.3. Recursul declarat de reclamant și de pârâți împotriva soluției respingerii excepției tardivității

În ceea ce privește soluția pronunțată de către prima instanță asupra excepției tardivității prin încheierea din data de 22 martie 2016, instanța de control judiciar va analiza cu prioritate recursul declarat de reclamant împotriva considerentelor, întrucât se antamează și soluția ce se va pronunța asupra recursului declarat de pârâți împotriva soluției de respingere a acestei excepții.

O primă critică avansată de reclamant vizează faptul că, în mod eronat prima instanță a apreciat că nu este decăzută din dreptul de a invoca excepția tardivității, fiind încălcate, în opinia sa, dispozițiile art. 2550 din C. civ.

Potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Alineatul (5) al aceluiași articol prevede în mod expres faptul că "Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Articolul 2550 din C. civ., invocat de către recurentul-reclamant dispune: "(1) Decăderea poate fi opusă de partea interesată în condițiile Art. 2513. (2) Organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuție, cu excepția cazului când acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber."

Față de prevederile lipsite de echivoc ale art. 2550 din C. civ., instanța de recurs apreciază că în mod corect prima instanță a reținut prin considerente faptul că poate invoca, din oficiu, excepția tardivității, în orice stadiu al procesului, față de dispozițiile art. 247 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta este interpretarea corectă a textului art. 2550 din C. civ. întrucât, dacă s-ar accepta interpretarea propusă de recurentul-reclamant, alin. (2) al acestui articol ar fi lipsit de eficiență.

Astfel, în prima ipoteză, prevăzută de alin. (1), care face trimitere la art. 2513 din C. civ. (prin analogie cu excepția prescripției), decăderea (cu consecința invocării excepției tardivității) poate fi opusă de părțile litigante însă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Per a contrario, partea care nu a invocat excepția tardivității până cel târziu la primul termen de judecată, este decăzută din dreptul de a mai invoca această excepție.

În a doua ipoteză instituită prin alin. (2), așa cum rezultă din conținutul său, judecătorul nu are numai dreptul dar și obligația de invoca decăderea astfel că, și în lipsa invocării acestei sancțiuni de către partea interesată (deci după trecerea primului termen de judecată, când partea ar fi fost decăzută), trebuie să se dea eficiență prevederilor art. 2550 alin. (2) din Noul C. civ., în orice stadiu al procesului.

Analogia cu excepția necompetenței instanței nu poate fi primită întrucât excepția tardivității și excepția necompetenței nicidecum nu sunt echivalente ca și instituții juridice iar textul art. 2550 alin. (2) din C. civ. este clar.

În consecință, această critică nu va reținută ca întemeiată de către instanța de control judiciar.

În schimb, este fondată critica recurentului-reclamant în ceea ce privește invocarea din oficiu, de către instanța de fond, a excepției tardivității, cu aplicarea eronată a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, circumstanțiat de împrejurarea că nu se invocase excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile alin. (1) al aceluiași articol.

Cu toate că judecătorul de primă instanță a respins excepția tardivității pentru considerentele arătate prin încheierea recurată, acestea sunt greșite întrucât instanța nici nu trebuia să ajungă la etapa analizei împlinirii sau nu a termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prima instanță nu a avut în vedere faptul că termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai în situația în care acțiunea nu ar fi fost introdusă înlăuntrul termenului de prescripție, din motive temeinice.

Această concluzie se desprinde cu evidență din chiar textul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Dacă ar fi aplicat corect prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze, cu prioritate, dacă acțiunea a fost introdusă în cadrul termenului de prescripție de 6 luni astfel cum este reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și numai în cazul în care ar fi constatat că cererea de chemare în judecată este prescrisă, ar fi avut posibilitatea de a verifica și dacă s-a împlinit sau nu termenul de un an calculat de la data comunicării actului.

Potrivit prevederilor art. 2512 (1) C. civ., "Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant (…)".

În ceea ce privește momentul până la care poate fi invocată prescripția, textul art. 2513 C. civ. prevede că "Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate."

Or, în speța de față, prima instanță nu a fost învestită cu soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune de către pârâți care nu au înțeles, nici prin întâmpinare și nici la primul termen de judecată, să invoce o astfel de excepție (fiind astfel, decăzuți din acest drept) și, de altfel, nici nu a efectuat o analiză asupra introducerii acțiunii în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, instanța se afla în imposibilitate de a invoca în mod direct, excepția tardivității acțiunii, raportat la termenul de un prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta are caracter subsidiar față de excepția prescripției și nu putea fi invocată decât dacă s-ar fi ajuns la concluzia că cererea a fost introdusă peste termenul prevăzut la alin. (1), astfel cum în mod corect a susținut recurentul-reclamant.

În această situație, instanța de recurs constată că excepția tardivității în mod just a fost respinsă însă pentru considerentele inserate în prezenta decizie.

Față de argumentele prezentate anterior, se constată că recursul declarat de reclamant împotriva considerentelor încheierii pronunțate la data de 22 martie 2016, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește excepția tardivității, este întemeiat ceea ce conduce la inutilitatea analizării celorlalte susțineri din recursul formulat de reclamant.

De asemenea, se constată că recursurile declarate de pârâți împotriva aceleiași încheieri de ședință din 22 martie 2016, cu privire la soluția de respingere a excepției tardivității sunt nefondate, menținându-se motivele expuse în analiza recursului declarat de reclamant împotriva considerentelor.

Nu se poate reține inadmisibilitatea recursurilor doar pentru faptul că s-a indicat data pronunțării încheierii ca fiind 15 martie 2016, astfel cum invocă recurentul-reclamant, întrucât este vorba despre o eroare materială strecurată în cuprinsul cererilor de recurs, putându-se deduce cu ușurință că încheierea recurată este cea pronunțată la data de 22 martie 2016, astfel cum rezultă din criticile inserate prin motivele de recurs.

Pârâții susțin prin recursurile declarate, că reclamantul nu ar fi invocat niciun motiv temeinic pentru care a fost depășit termenul de 6 luni or, astfel cum s-a arătat mai-sus, pârâții erau decăzuți din dreptul de a invoca excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2512 coroborate cu cele ale art. 2513 din C. civ., citate anterior și de asemenea, și din dreptul de a invoca decăderea, potrivit art. 2550 alin. (1) din C. civ.

Atât timp cât nu s-a invocat și nu s-a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune, prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța nu avea posibilitatea de a trece la analiza împlinirii termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din același act normativ.

În consecință, recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, însă pentru argumentele prezentate anterior, soluția respingerii excepției tardivității fiind legală.

II.4. Recursul declarat de reclamant împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă, a contestației îndreptată împotriva răspunsului nr. x din 6 martie 2014.

Instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant a formulat contestație administrativă îndreptată împotriva Notificării nr. x din 18 iulie 2013 privind situația cererii de rambursare nr. x din 31 iulie 2012, contestație prin care s-a atacat atât măsura suspendării plății sumei de 279.781.RON și TVA aferentă cât și măsura respingerii plății sumelor menționate la punctele 1 - 4 din Notificare.

La data de 7 martie 2014 Direcția Generală Organism Intermediar din cadrul Ministerului Educației Naționale a comunicat Adresa nr. x din 6 martie 2014 intitulată "Răspuns privind contestația beneficiarului cu privire la concluziile verificării achizițiilor publice solicitate la rambursare în x din 31 iulie 2012".

Din cuprinsul acestei adrese rezultă că au fost menținute sancțiunile aplicate la verificarea administrativă a cererii de rambursare nr. x și au fost respinse obiecțiunile aduse de către beneficiar.

Înalta Curte apreciază că în mod greșit prima instanță a considerat că răspunsul comunicat prin Adresa nr. x din 6 martie 2014 reprezintă doar act de informare, o corespondență între instituții, fără să se observe că Notificarea privind situația cererii de rambursare x din 31 iulie 2012 a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, fiind aplicate corecții pentru "Abateri de la respectarea normelor în materie de achiziții pentru care se aplică reduceri procentuale/corecții financiare", enumerate în cadrul Anexei 1.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 "(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situația în care constată cel puțin una dintre abaterile prevăzute în anexele care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență (...)".

Art. 9 din același act normativ prevede că "Pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică:

a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21;".

Deși O.U.G. nr. 66/2011 prevede expres care este actul administrativ - titlul de creanță ce poate fi atacat doar prin raportare la prevederile art. 21, totuși în cazul în care reducerea este aplicată în cadrul procesului de verificare a cererilor de rambursare, dispozițiile art. 27 și 28 din O.U.G. nr. 66/2011 conduc la concluzia că atât notificarea ce se întocmește în acest context cât și răspunsul dat contestației administrative reprezintă acte administrative ce pot fi atacate de beneficiar.

Chiar dacă în cazul de față nu s-a emis propriu-zis o decizie de soluționare a contestației administrative, este evident că reducerile procentuale aplicate urmare a emiterii notificării au fost menținute de organul administrativ după cum rezultă din chiar Adresa nr. x din 6 martie 2014.

A considera demersul judiciar al recurentului-reclamantul ca fiind inadmisibil numai pentru că autoritatea publică nu și-a intitulat corect actul emis echivalează cu o îngrădire a dreptului de acces la justiție al părții și implicit a posibilității acesteia de a formula critici față de actul administrativ care produce efecte juridice, ceea ce contravine art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă, a contestației îndreptată împotriva răspunsului nr. x din 6 martie 2014, este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția corectă fiind cea de respingere a excepției inadmisibilității.

II.5. Recursurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 1428 din 26 aprilie 2016

O primă critică relevată de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene constă în faptul că hotărârea nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază (caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), nefiind regăsită nicio mențiune cu privire la întâmpinarea formulată de acest pârât.

Verificând considerentele sentinței recurate se constată că, într-adevăr, la punctul 2 intitulat de către prima instanță "Poziția procesuală a pârâților", sunt învederate doar apărările formulate prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare.

În urma cercetării actelor din dosarul de fond se constată că în volumul I (filele x a fost depusă o întâmpinare formulată de Ministerul Educației Naționale ce se referă la o acțiune introdusă de Institutul Național pentru Cercetare Dezvoltare în Ingineria Electrică, care nu are nicio legătură cu prezentul litigiu.

La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2015 instanța de fond a constatat că la dosar se află depusă din eroare, o întâmpinare formulată într-o altă cauză și a dispus restituirea acesteia către pârâtul Ministerul Educației Naționale (astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acest termen). Deși s-au efectuat aceste consemnări în cuprinsul încheierii de ședință, practic, la dosarul de fond se regăsesc atât întâmpinarea cât și înscrisurile ce vizează alt dosar însă, în schimb, nu se regăsește întâmpinarea formulată de Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene.

Ca dovadă a faptului că acest pârât a depus întâmpinare, este chiar răspunsul comunicat de reclamant prin care se menționează că înțelege să răspundă, cumulat, întâmpinărilor formulate de cei doi pârâți.

Mai mult, prin întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, reclamantul a precizat că a lecturat întâmpinarea formulată de pârât la judecarea cauzei pe fond și aceasta "conține foarte puține apărări".

Or, prima instanță, în cadrul motivării hotărârii recurate, nu a făcut nicio referire la întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, care nici nu se regăsește la dosar, astfel că este imposibil instanței de control judiciar să verifice conținutul acestui act procedural inclusiv prin prisma susținerilor reclamantului.

În aceste condiții, conținutul hotărârii nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu au fost indicate nici susținerile, pe scurt, ale pârâtului Ministerul Fondurilor Europene și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestuia.

Practic, judecătorul fondului avea obligația de a verifica actele dosarului, de a constata că întâmpinarea depusă de pârât nu se regăsește la dosar deși fusese înaintată instanței astfel cum rezulta chiar din răspunsul la cele două întâmpinări, și, în acest caz, de a solicita o copie a întâmpinării pentru a putea răspunde, argumentat, tuturor apărărilor formulate.

În ceea ce privește argumentele primei instanțe asupra fondului cauzei, instanța de recurs, în acord cu recurenții-pârâți, reține că se identifică aplicări greșite ale actelor normative incidente speței care conduc la casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

Astfel, prima instanță, referitor la punctele 1 și 2 din notificare, precum și la Nota de constatare nr. x/2011, a reținut că nu se identifică niciun prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene sau fondurilor publice naționale . Pe cale de consecință, s-a apreciat că neidentificarea prejudiciului a determinat lipsa temeiului de aplicare a corecției financiare.

Instanța de recurs, cu privire la reducerea procentuală aplicată prin Notificare în legătură cu achiziția de dispozitive medicale și aparatură de laborator necesare dotării cu echipamente CD - Pachet III pozițiile (4), (7) și (14) din Lot 6a și pentru - Pachet IV poziția (1) din Lot 12c, reține că aplicarea sancțiunilor de către emitentul actelor administrative contestate a fost urmare constatării încălcării prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 care dispun:

"Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse".

În ceea ce privește justificarea prejudiciului cauzat fondurilor de finanțare, art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 definește "neregula" ca fiind "(1) a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;"

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul de "prejudiciu" are semnificația dată de reglementările incidente și de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internațional.

Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Referitor la existența sau potențialitatea unui efect prejudiciabil al încălcării/abaterii pentru bugetul general al Uniunii Europene, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului U.E. din 18 decembrie 1995 - privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, "Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate."

În Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 21 decembrie 2011 în cauza C-465/10, Curtea a constatat că "încălcarea de către beneficiarul unei subvenții FEDR, în calitatea sa de autoritate contractantă, a normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii, în vedere realizării acțiunii subvenționate, determină o cheltuială nejustificată și prin aceasta aduce prejudicii bugetului Uniunii (par. 46), subliniind că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii" (par. 47).

În cauza de față, fără a statua asupra legalității sancțiunii aplicate, ci doar asupra potențialului prejudiciu, se constată că abaterea nu se poate încadra în categoria celor de natură formală, așa cum greșit a apreciat prima instanță, fiind sancționată încălcarea legislației din domeniul achizițiilor publice, prin indicarea unui produs specific ce ar contraveni, prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce privește sancționarea în legătură cu încălcarea prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 cu privire la procedura de achiziție de dispozitive medicale și aparatură de laborator necesare dotării cu echipamente - Pache