ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 221 din 21 ianuarie

2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat

existența calității de lucrător al fostei Securități în sensul dispozițiilor

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în privința pârâtului S.I.O.R.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Este îndeplinită

cerința privind legalitatea sesizării în sensul art. 1 alin. (7) - (9) din

O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, prin Cererea nr. P7655/01 din 4 ianuarie 2010,

persoana care a făcut obiectul Dosarului nr. I 236794 fond informativ, F.A., a

solicitat atât verificarea/identificarea calității de lucrător al Securității

pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului

său, cât și aplicarea procedurilor prevăzute de lege.

Raportat la cererea

adresată C.N.S.A.S., instanța a avut în vedere exclusiv susținerile

reclamantului și apărările pârâtului prin raportare doar la cererea formulată

de F.A. privind Dosarul nr. I 236794 constituit pe numele său.

Este îndeplinită

prima condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât,

din actele dosarului rezultă că pârâtul a fost angajat al fostei Securități,

având gradele de locotenent (1980, 1981, 1982) și, respectiv, locotenent major

(1982, 1983, 1984) în cadrul Direcției a III-a, Serviciul 10, aspect

necontestat de altfel nici de pârât.

A constatat curtea de

apel că este îndeplinită și a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca pârâtul să fi desfășurat activități prin care

a suprimat sau îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Din examinarea

actelor cauzei, instanța a reținut că pârâtul, în calitatea pe care a deținut-o

în cadrul fostei Securități, prin activitatea desfășurată, a contribuit în mod

direct cu informații la completarea Dosarului nr. I 236794 privindu-l pe F.A.,

medic chirurg la Spitalul de Urgență, supravegheat informativ cu motivația că

are relații cu cetățeni străini, că intenționează să rămână în străinătate,

precum și că, deplasându-se în R.F.G., a fost contactat de o serie de fugari

români stabiliți acolo.

În concret,

activitatea pârâtului a constat în întocmirea de note raport pe baza

informațiilor furnizate de sursele "T." și "R.", instruirea

și dirijarea acestora cu scopul obținerii de informații referitoare la

deplasările sale în provincie, comportamentul, anturajul, preocupările,

viciile, pasiunile, etc., precum și dacă face acte premergătoare în vederea

rămânerii ilegale în străinătate.

Or, prin astfel de

acțiuni, care au vizat persoana în cauză, pârâtul a desfășurat activități prin

care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum:

dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu

privire la drepturile civile și politice. Prin urmare, instanța a respins

apărarea pârâtului, potrivit căreia măsurile adoptate de el se încadrau în

dispozițiile legale de la acea vreme, din moment ce drepturile încălcate erau

reglementate ca atare atât în Constituția României din acea perioadă, cât și în

pactele și tratatele semnate de România.

Cu referire la

celelalte apărări ale pârâtului privind siguranța națională, spionajul,

contraspionajul, instanța a reținut că, într-adevăr, apărarea siguranței

statului impunea luarea unor măsuri specifice activității organelor de

Securitate, însă, după cum se poate observa din obiectivele trasate surselor

instruite de la care pârâtul primea informații, în niciun caz nu se poate

reține că acțiunile persoanei urmărite aveau vreo legătură, în sensul adevărat

al acestei noțiuni, cu siguranța statului, spionajul sau contraspionajul, motiv

pentru care aceste apărări nu pot fi primite.

Astfel fiind, curtea

de apel a constatat că pârâtul nu a făcut dovada că persoana urmărită se afla

în atenția organelor de Securitate pentru activități care ar fi putut să aducă

atingere siguranței naționale, spionaj/contraspionaj, iar, pe de altă parte,

prin prevederile ordonanței de urgență nu se urmărește o condamnare a

persoanelor verificate, ci doar o devoalare publică a activităților și actelor

petrecute în timpul regimului comunist, care, prin intermediul Securității, a

exercitat o permanentă teroare împotriva propriilor cetățeni, a drepturilor și

libertăților lor fundamentale, nefiind necesară îndeplinirea vreunei condiții

legate de consecințele juridice sau de orice natură produse persoanelor vizate.

Împotriva Sentinței

civile nr. 221 din data de 21 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal pârâtul S.I.O.R., prin care s-a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii în

constatarea calității de lucrător al Securității ca neîntemeiată, întrucât în

cauză nu există una din condițiile care definesc sintagma de "lucrător al

Securității" în accepțiunea art. 2 lit. a) din O.G. nr. 24/2008, din

materialul probator existent la dosar nereieșind că activitatea desfășurată de

recurent a avut drept consecință îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului de natura celor invocate de reclamant, aceasta fiind

desfășurată strict în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, strict în

conformitate cu cadrul legal existent.

S-a învederat, prin

cererea de recurs, că sentința atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, cu interpretarea greșită a probelor administrate

în cauză, și fără a cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 6, 7,

8 și 9 C. proc. civ., deoarece instanța de fond a respins în mod greșit

administrarea probei cu martori solicitate de pârâtul-recurent, iar reclamantul

dovedind rea-credință a refuzat să pună la dispoziția instanței fondul

informativ I-32524 titulară V.E. și fondul de rețea informativă R-322866

titulară M.T., din care sunt citate ca probe irefutabile mai multe documente

care apar ca atare în nota de constatare și preluate în conținutul acțiunii în

constatare.

S-a susținut, de

asemenea, că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută întrucât

aceasta nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările

recurentului, conține o motivarea succintă, neclară și confuză care nu corespunde

cerințelor imperative prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ., și că

judecătorul fondului a dat o interpretare greșită probelor administrate în

litigiu, înscrisurile invocate de C.N.S.A.S. nedovedind în niciun fel pretinsa

activitate a pârâtului.

Recurentul a mai

relevat că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2

lit. a) din O.G. nr. 24/2008, astfel cum a fost modificată de Legea nr.

293/2008, apreciind în mod greșit și cu o motivare generică, succintă, confuză

și necorespunzătoare exigențelor legale că ar fi îndeplinită și condiția

referitoare la faptul că activitățile desfășurate de recurent ar fi suprimat

drepturi și libertăți fundamentale ale omului prevăzute de legislația în

vigoare la acea dată.

Or, s-a arătat, din

înscrisurile administrate în cauză nu rezultă că activitatea desfășurată de

recurent ar fi avut drept consecință directă limitarea unor drepturi și

libertăți ci, dimpotrivă, această activitate s-a desfășurat în îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu și ordinelor militare primite în acest sens, având ca

scop apărarea siguranței naționale și prevenirea unor acțiuni de natură să

deterioreze ireparabil relațiile diplomatice bilaterale cu statul în cauză.

Activitățile informative s-au desfășurat în secret, fără ca persoanele urmărite

informativ să sesizeze acest aspect, iar asupra lor nu s-au luat de recurent

niciun fel de măsuri preventive sau de altă natură de pe urma cărora să fi avut

de suferit, iar înscrisurile depuse la dosarul cauzei care aparțin pârâtului nu

sunt de natură să îndeplinească cerințele legii referitoare la consecința

îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

S-a mai precizat, de

către recurent, că judecătorul fondului a aplicat și interpretat greșit legea

prin aceea că a ignorat faptul că activitatea de spionaj-trădare, respectiv

terorismul erau incriminate de legislația în vigoare la momentul respectiv, iar

existența unor posibile restrângeri ale drepturilor era permisă sub imperiul

legislației comuniste, dar este permisă și în prezent, iar această restrângere

se circumscrie dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului.

Intimatul C.N.S.A.S.

nu a formulat întâmpinare.

Recursul declarat de

S.I.O.R. împotriva Sentinței civile nr. 221 din data de 21 ianuarie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Se constată, în

primul rând, că nu sunt întemeiate criticile recurentului referitoare la

incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

sentința atacată cuprinzând mențiunile indicate la art. 261 alin. (1) pct. 5

din același cod, anume motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările pârâtului.

Hotărârea recurată

este motivată clar, convingător și pertinent, judecătorul cauzei arătând, în

considerentele sentinței, nu numai rațiunile pentru care a considerat că este

legală sesizarea instanței de contencios administrativ și că sunt întrunite, în

ceea ce-l privește pe recurent, condițiile impuse de dispozițiile art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, ci și

argumentele pe baza cărora a înlăturat apărările pârâtului potrivit cărora

măsurile adoptate de acesta se încadrau în dispozițiile legale ale vremii

privitoare la spionaj/contraspionaj și aveau ca scop apărarea siguranței

naționale.

Se reține, în al

doilea rând, că nu sunt fondate nici susținerile recurentului privitoare la

pronunțarea hotărârii atacate cu aprecierea eronată a probatoriului administrat

în litigiu, respectiv cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de

fond procedând în mod întemeiat, urmare interpretării și aplicării corecte a

legii (a prevederilor art. 1 alin. (7) și art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările

și completările ulterioare) la circumstanțele de fapt ale pricinii, la

admiterea acțiunii formulate de reclamantul C.N.S.A.S. și la constatarea

calității pârâtului S.I.O.R. de lucrător al Securității.

Cerințele legale

prevăzute de art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și

completările ulterioare, sunt îndeplinite în cazul Cererii nr. P 7655/01 din 4

ianuarie 2010, formulată de petentul F.A., subiect al Dosarului nr. I 236794

fond informativ (cota C.N.S.A.S.), prin aceasta solicitându-se C.N.S.A.S.

verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii

care au contribuit la instrumentarea dosarului de urmărire informativă.

Prima instanță,

raportându-se în exclusivitate la înscrisurile aflate în Dosarul nr. I 236794

(cota C.N.S.A.S.) privitor la persoana ce a solicitat verificarea calității de

lucrător al Securității, nu și conținutul celorlalte dosare indicate în Nota de

constatare nr. DI/I/1409 din 12 iunie 2012 (R 322866 și I 261783 titular M.T.,

I 32524 titular V.E., și I 32523 titular L.I.), a statuat judicios că pârâtul în

calitatea pe care a deținut-o în cadrul Securității a contribuit în mod direct

cu informații la completarea Dosarului nr. I 236794 al cărui titular era F.A.,

subiect supravegheat informativ (motivat de faptul că are relații cu cetățeni

străini, în special cu un diplomat, că intenționează să rămână în străinătate,

și că fiind deplasat în R.F.G. a fost contactat de o serie de fugari români

acolo stabiliți).

Activitatea

recurentului a constat în întocmirea de note raport pe baza informațiilor

furnizate de sursele "T." și "R.", și în instruirea și

dirijarea surselor cu scopul obținerii de informații referitoare la

comportamentul, anturajul, legăturile, preocupările, viciile, pasiunile, etc.

"obiectivului", precum și la efectuarea de către acesta a unor acte

premergătoare în vederea rămânerii ilegale în străinătate, iar prin astfel de

acțiuni, care s-au referit la F.A., a fost îngrădit în mod evident un drept

fundamental al omului, prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire

la drepturile civile și politice, anume dreptul la viață privată.

Judecătorul fondului

a înlăturat în mod justificat apărările pârâtului, reiterate și în recurs,

potrivit cărora măsurile dispuse de către organele de Securitate erau prevăzute

de dispozițiile legale în vigoare la acel moment și erau adoptate în

îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și ordinelor militare primite în acest

sens, având ca scop apărarea siguranței naționale și prevenirea activităților

de spionaj și de trădare, întrucât, pe de o parte, statul comunist român era

ținut de respectarea întocmai a drepturilor și libertăților fundamentale,

astfel cum acestea erau prevăzute de Constituție și de pactele și tratatele

internaționale la care România a aderat, și, pe de altă parte, nu s-au relevat,

în litigiu, elemente care să conducă la presupunerea rezonabilă a implicării

persoanei care a solicitat verificarea recurentului sub aspectul calității de

lucrător al Securității în acțiuni împotriva securității naționale (spionaj,

trădare sau terorism), și care să justifice prin urmare o eventuală ingerință a

organelor Securității în viața privată.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că soluția instanței de fond de constatare a calității recurentului de

lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările

și completările ulterioare, este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de S.I.O.R. împotriva Sentinței civile nr. 221 din data de 21 ianuarie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.I.O.R. împotriva Sentinței civile nr. 221 din 21 ianuarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ