ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4740/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 334 din 9 martie

2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Teatrul de Marionete și Păpuși

"Ț". A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul

S.D., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primarul General

și Teatrul de Marionete și Păpuși "Ț".

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele :

Reclamantul S.D., a

solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General

și Teatrul de Marionete și Păpuși "Ț", ca, prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligați pârâții la restituirea către reclamant a imobilului

compus din teren în suprafață de 950 mp și construcție cu, excepția

apartamentului nr. a, situat în București, str. E.G., sector 1, prin emiterea

unei dispoziții motivate conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001. În

subsidiar, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă integral

s-a solicitat ca pârâții să fie obligați la emiterea unei dispoziții prin care

să propună acordarea de despăgubiri cu titlul de măsuri reparatorii pentru

partea care nu se poate restitui din imobilul compus din teren și construcție

situat în București, str. E.G., sector 1. La data de 2 decembrie 2008

reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în privința primului

capăt de cerere în sensul obligării pârâților la restituirea imobilului către

reclamant.

S-a arătat că

imobilul care face obiectul prezentei cauze a aparținut autorului reclamantului

S.M., conform încheierii pronunțate la data de 22 februarie 1950 de către

Tribunalul Ilfov. La data adjudecării, imobilul era compus din teren în

suprafață de aproximativ 1.000 mp și construcție tip P+3 cu mansardă.

Instanța a mai

reținut că nu s-a făcut dovada identității dintre autorul reclamantului (S.M.)

și persoana menționată în încheierea Tribunalului Ilfov din data de 2 februarie

1950 ca adjudecatar al imobilului în litigiu. Această încheiere condiționează

adjudecarea definitivă a imobilului către S.M. de depunerea în numerar a

prețului adjudecării și, în cauză, nu s-a făcut această dovadă. S.M. nu este

menționat nici în registrul de publicitate imobiliară, nici în evidențele

fiscale.

Prin Decizia civilă

nr. 695A din data de 20 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat,

apelul declarat reclamant.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, analizând înscrisurile de la dosar,

coroborate cu declarația de notorietate autentificată la 8 octombrie 2008 de

B.N.P C.I., că s-a făcut dovada că S.M., decedat la 27 martie 1996, a fost

cunoscut și sub numele de Ș.M., S.M., Ș.M.I., respectiv s-a făcut dovada că

reclamantul este succesorul autorului său.

S-a mai reținut că,

în privința dovedirii dreptului de proprietate, că la dosar se află doar

încheierea prin care s-a adjudecat în mod definitiv asupra adjudecatarului

provizoriu, autorul reclamantului, cererea de consemnare a prețului

adjudecării, fără a fi depusă ordonanța de adjudecare conform art. 544, 558 C.

proc. civ. Față de această împrejurare instanța a reținut că nu a operat

transferul dreptului de proprietate în beneficiul autorului reclamantului și nu

sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, s-a

reținut că reclamantul nu a prezentat probe concludente în accepțiunea

dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, S.D., pentru motive de

nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate de reclamant, s-a susținut, în esență, că hotărârea

instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 și

24 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art.

22 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 23 din lege), actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, și în cazul moștenitorilor, actele ce le atestă

acesteia calitatea, vor fi depuse ca anexă la notificare într-un anumit termen,

prelungit apoi prin lege. Pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde

prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului

persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele

cuprinse în normele de aplicare.

Dovada dreptului de

proprietate nu se face potrivit dreptului comun, fiind admisibile și alte

mijloace de probă. Sintagma "acte doveditoare ale dreptului de

proprietate" are un conținut mai larg decât cel conferit de dreptul comun.

În mod greșit a fost înlăturată prezumția instituită de art. 24 din Legea nr.

10/2001. În speță, arată recurentul-reclamant, încheierea de adjudecare

definitivă coroborată cu dovada depunerii creanței drept preț în conformitate

cu dispozițiile art. 545 C. proc. civ. generează prezumția de proprietate a

imobilului în favoarea autorului reclamantului. De la Dosarul de executare nr.

163/1949 lipsește ordonanța de adjudecare, împrejurare ce se justifică prin

adresa Arhivelor Naționale nr. 571/SANIC din 3 martie 2011, conform căreia nu

deține evidențele complete de la Tribunalul Ilfov, secția I civilă, comercială

din anii 1949 - 1952.

Examinând decizia

recurată în raport cu criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare

ale dreptului de proprietate necesare evaluării pretențiilor de restituire

decurgând din această lege pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Cu ocazia

soluționării cererii de chemare în judecată formulată de persoana îndreptățită

potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, în dovedirea

dreptului pretins, se pot completa actele doveditoare depuse odată cu

notificarea sau până la soluționarea acesteia.

Potrivit art. 24 din

aceeași lege "(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz,

întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau

s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2) În aplicarea

prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana

individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau,

după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că

deține imobilul sub nume de proprietar."

Analizând actele și

lucrările dosarului se reține că aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr.

10/2001 operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o

parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la

actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor

Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate

de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe

propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte,

coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin

care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu

celelalte informații aflate la dosarul cauzei.

Or, în speță, în mod

corect instanța de apel a reținut că transferul dreptului de proprietate nu a

avut loc. Astfel, nu s-a emis și nu s-a depus la dosar ordonanța de adjudecare

în conformitate cu dispozițiile art. 544, 558 C. proc. civ. Simpla realitate a

preluării abuzive a imobilului de către stat, împrejurare care rezultă cu

certitudine din actele și lucrările dosarului, nu conferă automat reclamantului

prezumția de proprietate în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai

mult că nu s-au depus nici alte înscrisuri în afara ordonanței de adjudecare,

cum ar fi extras de carte funciară, istoric de rol fiscal sau alte înscrisuri

de natură a proba faptul că bunul aparținea autorului reclamantului.

Simpla mențiune din

adresa emisă de "Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale" a

faptului că "de la Tribunalul Ilfov, secția I civ. com. din anii 1949 -

1952 (iulie) nu deține evidențele complete, nu poate constitui o prezumție

conform art. 24 din lege. În conținutul aceleiași adrese se arată în mod expres

că de la Dosarul nr. 163/1949 al Tribunalului Ilfov, secția I civ. com.

lipsește "actul de adjudecare", ceea ce, coroborat cu ansamblul

probatoriului, duce la concluzia că instanța de apel a aplicat corect

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate, nu se

circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și,

în consecință, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul S.D. (decedat) și continuat de moștenitorul S.I.M.A.

împotriva Deciziei civile nr. 695A din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS