ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4740/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 334 din 9 martie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Teatrul de Marionete și Păpuși "Ț". A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Teatrul de Marionete și Păpuși "Ț". Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele : Reclamantul S.D., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General și Teatrul de Marionete și Păpuși "Ț", ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la restituirea către reclamant a imobilului compus din teren în suprafață de 950 mp și construcție cu, excepția apartamentului nr. a, situat în București, str. E.G., sector 1, prin emiterea unei dispoziții motivate conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În subsidiar, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă integral s-a solicitat ca pârâții să fie obligați la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea de despăgubiri cu titlul de măsuri reparatorii pentru partea care nu se poate restitui din imobilul compus din teren și construcție situat în București, str. E.G., sector 1. La data de 2 decembrie 2008 reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în privința primului capăt de cerere în sensul obligării pârâților la restituirea imobilului către reclamant. S-a arătat că imobilul care face obiectul prezentei cauze a aparținut autorului reclamantului S.M., conform încheierii pronunțate la data de 22 februarie 1950 de către Tribunalul Ilfov.

La data adjudecării, imobilul era compus din teren în suprafață de aproximativ 1.000 mp și construcție tip P+3 cu mansardă. Instanța a mai reținut că nu s-a făcut dovada identității dintre autorul reclamantului (S.M.) și persoana menționată în încheierea Tribunalului Ilfov din data de 2 februarie 1950 ca adjudecatar al imobilului în litigiu. Această încheiere condiționează adjudecarea definitivă a imobilului către S.M. de depunerea în numerar a prețului adjudecării și, în cauză, nu s-a făcut această dovadă. S.M. nu este menționat nici în registrul de publicitate imobiliară, nici în evidențele fiscale. Prin Decizia civilă nr. 695A din data de 20 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat, apelul declarat reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, analizând înscrisurile de la dosar, coroborate cu declarația de notorietate autentificată la 8 octombrie 2008 de B.N.P C.I., că s-a făcut dovada că S.M., decedat la 27 martie 1996, a fost cunoscut și sub numele de Ș.M., S.M., Ș.M.I., respectiv s-a făcut dovada că reclamantul este succesorul autorului său. S-a mai reținut că, în privința dovedirii dreptului de proprietate, că la dosar se află doar încheierea prin care s-a adjudecat în mod definitiv asupra adjudecatarului provizoriu, autorul reclamantului, cererea de consemnare a prețului adjudecării, fără a fi depusă ordonanța de adjudecare conform art. 544, 558 C. proc. civ. Față de această împrejurare instanța a reținut că nu a operat transferul dreptului de proprietate în beneficiul autorului reclamantului și nu sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a reținut că reclamantul nu a prezentat probe concludente în accepțiunea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, S.D., pentru motive de nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate de reclamant, s-a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001. Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 23 din lege), actele doveditoare ale dreptului de proprietate, și în cazul moștenitorilor, actele ce le atestă acesteia calitatea, vor fi depuse ca anexă la notificare într-un anumit termen, prelungit apoi prin lege.

Pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare. Dovada dreptului de proprietate nu se face potrivit dreptului comun, fiind admisibile și alte mijloace de probă. Sintagma "acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are un conținut mai larg decât cel conferit de dreptul comun. În mod greșit a fost înlăturată prezumția instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001. În speță, arată recurentul-reclamant, încheierea de adjudecare definitivă coroborată cu dovada depunerii creanței drept preț în conformitate cu dispozițiile art. 545 C. proc.

civ. generează prezumția de proprietate a imobilului în favoarea autorului reclamantului. De la Dosarul de executare nr. 163/1949 lipsește ordonanța de adjudecare, împrejurare ce se justifică prin adresa Arhivelor Naționale nr. 571/SANIC din 3 martie 2011, conform căreia nu deține evidențele complete de la Tribunalul Ilfov, secția I civilă, comercială din anii 1949 - 1952. Examinând decizia recurată în raport cu criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din această lege pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Cu ocazia soluționării cererii de chemare în judecată formulată de persoana îndreptățită potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, în dovedirea dreptului pretins, se pot completa actele doveditoare depuse odată cu notificarea sau până la soluționarea acesteia. Potrivit art. 24 din aceeași lege "(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar." Analizând actele și lucrările dosarului se reține că aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul cauzei.

Or, în speță, în mod corect instanța de apel a reținut că transferul dreptului de proprietate nu a avut loc. Astfel, nu s-a emis și nu s-a depus la dosar ordonanța de adjudecare în conformitate cu dispozițiile art. 544, 558 C. proc. civ. Simpla realitate a preluării abuzive a imobilului de către stat, împrejurare care rezultă cu certitudine din actele și lucrările dosarului, nu conferă automat reclamantului prezumția de proprietate în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult că nu s-au depus nici alte înscrisuri în afara ordonanței de adjudecare, cum ar fi extras de carte funciară, istoric de rol fiscal sau alte înscrisuri de natură a proba faptul că bunul aparținea autorului reclamantului.

Simpla mențiune din adresa emisă de "Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale" a faptului că "de la Tribunalul Ilfov, secția I civ. com. din anii 1949 - 1952 (iulie) nu deține evidențele complete, nu poate constitui o prezumție conform art. 24 din lege. În conținutul aceleiași adrese se arată în mod expres că de la Dosarul nr. 163/1949 al Tribunalului Ilfov, secția I civ. com. lipsește "actul de adjudecare", ceea ce, coroborat cu ansamblul probatoriului, duce la concluzia că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate, nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și, în consecință, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.D. (decedat) și continuat de moștenitorul S.I.M.A. împotriva Deciziei civile nr. 695A din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS