- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 28 iunie 2010
Decizia nr. 4037/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 4342/2009 a Tribunalului București
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4342 din 21 mai 2009 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul P.G. domiciliat în București, sector 6, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, în favoarea Tribunalului Prahova. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 cererile îndreptate împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Cum reclamantul și-a stabilit domiciliul în comuna Dumbrăvești, județul Prahova, competența de soluționare aparține Tribunalului Prahova.
Tribunalul Prahova prin Decizia civilă nr. 1884 din 2 noiembrie 2009 și-a declinat la nivelul său competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Astfel s-a reținut că la momentul sesizării reclamantul avea domiciliul în București dovadă fiind și faptul că decizia a fost emisă de Casa de Pensii Sector 6 București. Se reține astfel că împrejurarea că pe parcursul soluționării litigiului, reclamantul și-a schimbat domiciliul, nu duce și la - competența teritorială, prima instanță rămânând investită să soluționeze litigiul. Față de conflictul negativ de competență în temeiul art. 2 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul litigiului îl constituie contestația formulată reclamantul P.G.
împotriva Deciziei nr. 175751 din octombrie 2008 emisă de Casa de Pensii a Municipiului București. Acțiunea a fost înaintată la 12 martie 2009, și vizează anularea deciziei sus menționate și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă conform dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005, precum și obligarea intimatei la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 1 septembrie 2005 și pensia încasată. Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 cererile îndreptate împotriva C.N. P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Domiciliul reclamantului așa cum rezultă chiar din acțiunea înregistrată la 12 martie 2009 este cel din București, Sector 6, nefiind făcută dovada existenței unui alt domiciliu.
Cum în cauză nu au fost produse probe din care să rezulte un alt domiciliu al reclamantului decât cel precizat în acțiune, care de fapt apare evidențiat și în decizia de pensionare atacată, competența de soluționare a litigiului revine deci instanței de la domiciliul reclamantului în condițiile prevăzute de art. 156 din Legea nr. 19/2000. Astfel față de cele expuse, în temeiul art. 22 pct. 3 C. proc. civ. urmează a se stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a Dosarului nr. 3818/105/2009, în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2010.