ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4860/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul București sub nr. 46957/3/2009, reclamantul B.I. a solicitat

în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Prahova și Casa

Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea adreselor

nr. 6653 din 29 septembrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Prahova –

Direcția Stabiliri Prestații Pensii și nr. 30701/2939/2228 din 28 octombrie 2009,

emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Reclamantul a

mai solicitat să se constate incidența dispozițiilor Legii nr. 217/2008 de

modificare a Legii nr. 94/1992 și să fie obligate pârâtele să-i acorde începând

cu data de 30 iulie 2009 pensia de serviciul stabilită conform Legii nr.

217/2009.

În motivarea

cererii s-a arătat de către reclamant că a fost controlor public extern la

Curtea de Conturi a României în perioada 01 aprilie 1994 – 01.08.2002 și

ulterior apariției Legii nr. 217/2008 pentru modificarea Legii nr. 94/1992 și a

formulat cerere pentru acordarea pensiei de serviciu, cerere care a fost

respinsă de către Casa Județeană de Pensii Prahova fără nicio motivare, menționându-se

doar aspectul că nu poate beneficia de pensie de serviciu pentru că este

beneficiarul unei pensii de invaliditate, în cauză fiind incidente dispozițiile

art. 3 din Convenția pentru aplicarea Legii nr. 217/2008.

Prin

întâmpinarea formulată de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a

acesteia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Intimata a

arătat că reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate stabilită prin

decizia nr. 251202 din 08 septembrie 2001 emisă de Casa Județeană de Pensii

Prahova și că în cuprinsul deciziei se menționează că beneficiarul pensiei are

domiciliul în județul Prahova.

Se mai arată

de către intimată că domiciliul reclamantului prezintă relevanță în ceea ce

privește competența instanței, deoarece, potrivit art. 156 din Legea nr.

19/2000, cererile îndreptate împotriva Casa Națională de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se

adresează instanței în raza căreia își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive s-a susținut că intimata este autoritate

centrală a administrației de stat și nu are competență în ceea ce privește

stabilirea și plata pensiilor, competență ce revine caselor județene de pensii

de la domiciliul reclamantului.

Pe fondul

cauzei s-a arătat că, reclamantul a îndeplinit funcția de controlor financiar

la Curtea de Conturi și că poate beneficia de pensia de serviciu în condițiile

art. 111 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 și Legea nr. 7/2006.

S-a mai

precizat că, reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate, pensie la care

poate să renunțe și să opteze pentru pensia de limită de vârstă la momentul

îndeplinirii condițiilor prev. de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.

În cauză,

reclamantul se află în situația de a renunța la pensia de invaliditate și de a opta

pentru pensia de serviciu, deoarece nu îndeplinește condițiile privind vârsta

standard de pensionare și stagiul de cotizare, conform Legii nr. 19/2000.

Prin

precizarea de acțiune formulată de reclamant, s-a arătat că acesta se

încadrează în prevederile Legii nr. 217/2008 și că urmează să se dispună

anularea adreselor nr. 56653 din 29 septembrie 2009 a Casei Județene de Pensii

Prahova și nr. 30701/2939 din 28 octombrie 2009 a Casa Națională de Pensii și

alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care i-a fost respinsă cererea de

acordare a pensiei de serviciu și obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii

pentru acordarea pensiei de serviciu, întrucât a realizat vechimea de controlor

financiar o perioadă de 8 ani și 4 luni.

Prin sentința

civilă nr. 5182/16 iulie 2010, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte

de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a

acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Prahova, reținând că reclamantul își are domiciliul în București,

dar că locul unde domiciliază în mod constant și de unde încasează pensia este

localitatea Ploiești.

Se mai arată

că, domiciliul stabil al reclamantului determină competența și nu domiciliul

menționat în actul de identitate.

După

înregistrarea cauzei la Tribunalul Prahova a fost din nou invocată excepția de

necompetență teritorială a instanței.

Prin cererea

formulată de către reclamant s-a solicitat anularea adreselor emise de Casa

Națională de Pensii și Asigurări Sociale și Casa Județeană de Pensii Prahova și

să se constate incidența dispozițiilor Legii nr. 217/2008 și Legii nr. 94/1992.

Reclamantul

are domiciliul în București, conform mențiunii din actul de identitate.

Conform art.

156 din Legea nr. 19/2000, în prezent art. 154 din Legea nr. 263/2010,

competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a

caselor teritoriale de pensii, sunt de competența instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul reclamantul.

Potrivit

mențiunii din actul de identitate, reclamantul domiciliază în București, astfel

că cererea sa este de competența instanței de la domiciliul reclamantului.

Prin sentința

civilă nr. 562 din 29 martie 2011 a Tribunalului Prahova, secția civilă, a fost

admisă excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și s-a declinat

competența de soluționare a cauzei dintre reclamant și pârâte în favoarea

Tribunalului București.

Constatându-se

ivit conflictul negativ de competență, cauza a fost înaintată la Înalta Curte

de Casație și Justiție în vederea soluționării acesteia.

Înalta Curte constată

că reclamantul a investit instanța cu cerere prin care solicită anularea a două

adrese emise de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și

Casa Județeană de Pensii Prahova și să se constate incidența dispozițiilor

Legii nr. 217//2008 pentru modificarea Legii nr. 94/1992.

Față de

dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent devenit art. 154 din

Legea nr. 263/2010, cererile formulate împotriva celor două pârâte indicate mai

sus, se adresează totdeauna instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul reclamantul.

Față de

mențiunile privind domiciliul din actul de identitate al reclamantului, rezultă

că acesta își are domiciliul în București.

Având în

vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de

domiciliul stabil al reclamantului, și că din actul de identitate rezultă că

domiciliul stabil al său este în București, instanța reține competența teritorială

pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

În consecință,

față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să stabilească competența

de soluționare a cererii formulată de reclamantul B.I. în favoarea Tribunalului

București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 06.06.2011.