ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4860/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr. 46957/3/2009, reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Prahova și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea adreselor nr. 6653 din 29 septembrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Prahova – Direcția Stabiliri Prestații Pensii și nr. 30701/2939/2228 din 28 octombrie 2009, emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. Reclamantul a mai solicitat să se constate incidența dispozițiilor Legii nr. 217/2008 de modificare a Legii nr. 94/1992 și să fie obligate pârâtele să-i acorde începând cu data de 30 iulie 2009 pensia de serviciul stabilită conform Legii nr. 217/2009.

În motivarea cererii s-a arătat de către reclamant că a fost controlor public extern la Curtea de Conturi a României în perioada 01 aprilie 1994 – 01.08.2002 și ulterior apariției Legii nr. 217/2008 pentru modificarea Legii nr. 94/1992 și a formulat cerere pentru acordarea pensiei de serviciu, cerere care a fost respinsă de către Casa Județeană de Pensii Prahova fără nicio motivare, menționându-se doar aspectul că nu poate beneficia de pensie de serviciu pentru că este beneficiarul unei pensii de invaliditate, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 3 din Convenția pentru aplicarea Legii nr. 217/2008. Prin întâmpinarea formulată de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Intimata a arătat că reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate stabilită prin decizia nr. 251202 din 08 septembrie 2001 emisă de Casa Județeană de Pensii Prahova și că în cuprinsul deciziei se menționează că beneficiarul pensiei are domiciliul în județul Prahova. Se mai arată de către intimată că domiciliul reclamantului prezintă relevanță în ceea ce privește competența instanței, deoarece, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în raza căreia își are domiciliul sau sediul reclamantul. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive s-a susținut că intimata este autoritate centrală a administrației de stat și nu are competență în ceea ce privește stabilirea și plata pensiilor, competență ce revine caselor județene de pensii de la domiciliul reclamantului.

Pe fondul cauzei s-a arătat că, reclamantul a îndeplinit funcția de controlor financiar la Curtea de Conturi și că poate beneficia de pensia de serviciu în condițiile art. 111 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 și Legea nr. 7/2006. S-a mai precizat că, reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate, pensie la care poate să renunțe și să opteze pentru pensia de limită de vârstă la momentul îndeplinirii condițiilor prev. de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. În cauză, reclamantul se află în situația de a renunța la pensia de invaliditate și de a opta pentru pensia de serviciu, deoarece nu îndeplinește condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul de cotizare, conform Legii nr. 19/2000.

Prin precizarea de acțiune formulată de reclamant, s-a arătat că acesta se încadrează în prevederile Legii nr. 217/2008 și că urmează să se dispună anularea adreselor nr. 56653 din 29 septembrie 2009 a Casei Județene de Pensii Prahova și nr. 30701/2939 din 28 octombrie 2009 a Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a pensiei de serviciu și obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii pentru acordarea pensiei de serviciu, întrucât a realizat vechimea de controlor financiar o perioadă de 8 ani și 4 luni.

Prin sentința civilă nr. 5182/16 iulie 2010, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând că reclamantul își are domiciliul în București, dar că locul unde domiciliază în mod constant și de unde încasează pensia este localitatea Ploiești. Se mai arată că, domiciliul stabil al reclamantului determină competența și nu domiciliul menționat în actul de identitate. După înregistrarea cauzei la Tribunalul Prahova a fost din nou invocată excepția de necompetență teritorială a instanței. Prin cererea formulată de către reclamant s-a solicitat anularea adreselor emise de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale și Casa Județeană de Pensii Prahova și să se constate incidența dispozițiilor Legii nr. 217/2008 și Legii nr. 94/1992.

Reclamantul are domiciliul în București, conform mențiunii din actul de identitate. Conform art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii, sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Potrivit mențiunii din actul de identitate, reclamantul domiciliază în București, astfel că cererea sa este de competența instanței de la domiciliul reclamantului. Prin sentința civilă nr. 562 din 29 martie 2011 a Tribunalului Prahova, secția civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei dintre reclamant și pârâte în favoarea Tribunalului București.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, cauza a fost înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acesteia. Înalta Curte constată că reclamantul a investit instanța cu cerere prin care solicită anularea a două adrese emise de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Casa Județeană de Pensii Prahova și să se constate incidența dispozițiilor Legii nr. 217//2008 pentru modificarea Legii nr. 94/1992. Față de dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, cererile formulate împotriva celor două pârâte indicate mai sus, se adresează totdeauna instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Față de mențiunile privind domiciliul din actul de identitate al reclamantului, rezultă că acesta își are domiciliul în București. Având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul stabil al reclamantului, și că din actul de identitate rezultă că domiciliul stabil al său este în București, instanța reține competența teritorială pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București. În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul B.I. în favoarea Tribunalului București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.06.2011.