ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4000/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 629 din 9

iulie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1485/85/2008, Tribunalul Sibiu, secția civilă,

a admis acțiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R.

SA și, în consecință, a stabilit cuantumul despăgubirii pentru suprafețele expropriate,

astfel: pentru suprafața de 1268 mp - la suma de 147.445 lei; pentru suprafața

de 533 mp - la suma de 61.978 lei și pentru suprafața de 754 mp - la suma de

87.676 lei, valori estimate la data raportului de expertiză întocmit de

experții M.D., F.l.D. și H.V.

În

considerentele sentinței, s-a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994,

reținându-se din cuprinsul expertizei calculul despăgubirilor realizat prin

metoda comparației directe, care se raportează la prețurile de piață, respectiv

cele cu care se vând în mod obișnuit imobilele din aceeași zonă, astfel cum

prevede art. 26, și nu la date statistice, pe care se bazează metoda

comparației prin bonitate, utilizată, de asemenea, de către experții din cauză.

Prin încheierea

din camera de consiliu de la 10 iulie 2009, Tribunalul Sibiu a dispus

îndreptarea dispozitivului sentinței civile nr. 629 din 9 iulie 2009, în

temeiul art. 281 C. proc. civ., în sensul că suprafața expropriată de 754 mp

este, în realitate, de 502,67 mp, pentru care se cuvin reclamantului

despăgubiri în cuantum de 58.451 lei, în loc de 87.676 lei, astfel cum s-a

menționat în sentință.

Apelul declarat

de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței menționate a fost respins

ca nefondat prin Decizia nr. 183 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a înlăturat criticile pârâtei

referitoare la greșita reținere de către prima instanță a momentului calculării

cuantumului despăgubirii.

Astfel, s-a

reținut că, într-adevăr, după cum susține pârâta, art. 9 alin. (3) din Legea nr.

198/2004 a prevăzut că, la calcularea cuantumului despăgubirii, interesează

momentul transferului dreptului de proprietate, care coincide cu data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, data consemnării acestora,

conform art. 15 din Lege.

Norma în

discuție a fost, însă, modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, publicată în M. Of.

nr. 3 din  ianuarie 2009, care prevede că stabilirea despăgubirii se realizează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994; or, art. 26 alin. (2)

dispune că se are în vedere data întocmirii raportului de expertiză.

Întrucât la

data întocmirii expertizei - mai 2009 -, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004

avea forma modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, în mod corect, instanța de

judecată și- a însușit constatările experților care au stabilit valoarea

imobilelor expropriate raportându-se la momentul efectuării raportului de

expertiză, a conchis instanța de apel în considerentele deciziei.

Împotriva

deciziei menționate, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul art. 304 parag. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că toate

actele de procedură întocmite în dosar cu privire la una dintre parcelele

supuse exproprierii, respctiv parcela 317/13/2/1, sunt nule absolut, deoarece

coproprietarul suprafeței de 754 mp ce compune această parcelă, numită P.M., nu

a fost citată în prezenta cauză, cu toate că i s-a recunoscut dreptul la

despăgubiri prin hotărârea emisă de către C.N.A.D.N.R. SA, contestată de către

reclamantul C.D.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului,

înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cu toate că

recurenta a indicat temeiul juridic al criticilor formulate ca fiind

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este posibilă încadrarea acestora

și în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile

în care, prin susținerile sale, recurenta tinde la completarea cadrului

procesual subieaiv din cauză și la desființarea actelor de procedură efectuate

în cauză cu ignorarea unei persoane ce ar fi trebuit citată ca parte.

În acest

context, Înalta Curte este învestită cu cercetarea legalității deciziei de apel

cu privire la un singur teren dintre cele trei terenuri proprietatea

reclamantului C.D. care au făcut obiectul exproprierii prin H.G. nr. 1686/2006,

vizând obieaivul de investiții „Varianta de ocolire a municipiului Sibiu.",

respectiv terenul din parcela X.

Pentru acest

teren, s-a emis Hotărârea din 9 iulie 2007 de către C.N.A.D.N.R. SA, prin care

s-a stabilit calitatea de persoane îndreptățite la despăgubire pentru terenul

menționat, în suprafață de 754 mp, a reclamantului, pentru o cotă de 2/3 din

dreptul de proprietate asupra terenului, și a numitei P.M., pentru o cotă de

1/3 din drept, cărora li se cuvin despăgubiri în cuantum de 23.880 lei.

Împotriva

acestei hotărâri, a formulat contestație doar coproprietarul C.D.,

menționându-se explicit în cuprinsul cererii de chemare în judecată că

pretențiile reclamantului relative la cuantumul despăgubirilor vizează exclusiv

suprafața de teren corespunzătoare cotei deținute din dreptul de proprietate,

indicată a fi 505 mp. Aceste pretenții au fost admise ca atare, prima instanță

stabilind cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului pentru o suprafață de 4

502,67 mp, dispoziție ce a intrat în puterea de lucru judecat, întrucât pârâta

nu a înțeles să formuleze motive de apel, respectiv recurs, pe acest aspect.

Dat fiind

obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv stabilirea de către instanță

a despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului, inclusiv cu privire la terenul în

discuție, nu era justificată participarea în proces a coproprietarei P.M.,

astfel cum se susține prin motivele de recurs.

Împrejurarea că

ambii coproprietari figurează în cuprinsul aceleiași decizii, ca părți ale

aceleiași proceduri administrative, nu implică în mod necesar participarea, în

cadrul contestației unuia dintre coproprietari, vizând exclusiv propriile

despăgubiri, a celuilalt titular al dreptului indiviz.

Prin hotărârea

contestată, s-au creat raporturi juridice distincte între fiecare dintre cei

doi coproprietari și C.N.A.D.N.R. SA, constând în plata de despăgubiri pentru

fiecare dintre aceștia, corespunzător cotei - părți din dreptul de proprietate

asupra terenului.

Ca atare,

fiecare coproprietar este terț față de raportul juridic obligațional stricto

sensu născut între celălalt titular al dreptului și stat, ceea ce se reflectă

în plan procesual prin posibilitatea formulării de către creditorii

despăgubirii a propriei contestații prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Această

contestație nu afectează transferul dreptului de proprietate în patrimoniul

statului, ci doar amână momentul producerii acestuia, legat fiind de data

plății efective a despăgubirilor, conform art. 15 din aceeași lege.

Dreptul de

proprietate se transferă în integralitatea sa, transformându-se din proprietate

indiviză în proprietate exclusivă și fiind substituit, în patrimoniul foștilor

titulari, cu un drept de creanță, născut în raportul juridic dintre fiecare

dintre coproprietari și stat, ca debitor al obligației de plată a despăgubirii.

În consecință,

în mod corect, cadrul procesual fixat în cauză nu a inclus pe cel de-al doilea

coproprietar al terenului expropriat, terț față de raportul juridic dedus

judecății în cauză, vizând pretențiile primului coproprietar relative la

cuantumul despăgubirii cuvenite.

Drept urmare, instanța

de apel, confirmând hotărârea primei instanțe pronunțate în atare cadru

procesual, a făcut o corectă aplicare a normelor de drept substanțial

referitoare la plata despăgubirilor din expropriere, iar actele de procedură

din cauză au fost legal îndeplinite față de persoanele ce justifică statutul de

părți în proces, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

Față de cele

expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care îl

va respinge ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 274

C. proc. civ., va obliga pe recurentă la plata sumei de 439,03 lei cheltuieli

de judecată către intimatul -reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr.

183/ A din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Obligă pe

recurentă la plata sumei de 439,03 lei cheltuieli de judecată către intimatul C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 25 iunie 2010.