ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4000/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 629 din 9 iulie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1485/85/2008, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA și, în consecință, a stabilit cuantumul despăgubirii pentru suprafețele expropriate, astfel: pentru suprafața de 1268 mp - la suma de 147.445 lei; pentru suprafața de 533 mp - la suma de 61.978 lei și pentru suprafața de 754 mp - la suma de 87.676 lei, valori estimate la data raportului de expertiză întocmit de experții M.D., F.l.D. și H.V.

În considerentele sentinței, s-a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, reținându-se din cuprinsul expertizei calculul despăgubirilor realizat prin metoda comparației directe, care se raportează la prețurile de piață, respectiv cele cu care se vând în mod obișnuit imobilele din aceeași zonă, astfel cum prevede art. 26, și nu la date statistice, pe care se bazează metoda comparației prin bonitate, utilizată, de asemenea, de către experții din cauză. Prin încheierea din camera de consiliu de la 10 iulie 2009, Tribunalul Sibiu a dispus îndreptarea dispozitivului sentinței civile nr. 629 din 9 iulie 2009, în temeiul art. 281 C. proc. civ., în sensul că suprafața expropriată de 754 mp este, în realitate, de 502,67 mp, pentru care se cuvin reclamantului despăgubiri în cuantum de 58.451 lei, în loc de 87.676 lei, astfel cum s-a menționat în sentință.

Apelul declarat de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 183 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a înlăturat criticile pârâtei referitoare la greșita reținere de către prima instanță a momentului calculării cuantumului despăgubirii. Astfel, s-a reținut că, într-adevăr, după cum susține pârâta, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 a prevăzut că, la calcularea cuantumului despăgubirii, interesează momentul transferului dreptului de proprietate, care coincide cu data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, data consemnării acestora, conform art. 15 din Lege.

Norma în discuție a fost, însă, modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, publicată în M. Of. nr. 3 din ianuarie 2009, care prevede că stabilirea despăgubirii se realizează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994; or, art. 26 alin. (2) dispune că se are în vedere data întocmirii raportului de expertiză. Întrucât la data întocmirii expertizei - mai 2009 -, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 avea forma modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, în mod corect, instanța de judecată și- a însușit constatările experților care au stabilit valoarea imobilelor expropriate raportându-se la momentul efectuării raportului de expertiză, a conchis instanța de apel în considerentele deciziei. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 parag.

9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că toate actele de procedură întocmite în dosar cu privire la una dintre parcelele supuse exproprierii, respctiv parcela 317/13/2/1, sunt nule absolut, deoarece coproprietarul suprafeței de 754 mp ce compune această parcelă, numită P.M., nu a fost citată în prezenta cauză, cu toate că i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri prin hotărârea emisă de către C.N.A.D.N.R. SA, contestată de către reclamantul C.D. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Cu toate că recurenta a indicat temeiul juridic al criticilor formulate ca fiind dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este posibilă încadrarea acestora și în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care, prin susținerile sale, recurenta tinde la completarea cadrului procesual subieaiv din cauză și la desființarea actelor de procedură efectuate în cauză cu ignorarea unei persoane ce ar fi trebuit citată ca parte. În acest context, Înalta Curte este învestită cu cercetarea legalității deciziei de apel cu privire la un singur teren dintre cele trei terenuri proprietatea reclamantului C.D. care au făcut obiectul exproprierii prin H.G. nr. 1686/2006, vizând obieaivul de investiții „Varianta de ocolire a municipiului Sibiu.", respectiv terenul din parcela X. Pentru acest teren, s-a emis Hotărârea din 9 iulie 2007 de către C.N.A.D.N.R.

SA, prin care s-a stabilit calitatea de persoane îndreptățite la despăgubire pentru terenul menționat, în suprafață de 754 mp, a reclamantului, pentru o cotă de 2/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, și a numitei P.M., pentru o cotă de 1/3 din drept, cărora li se cuvin despăgubiri în cuantum de 23.880 lei. Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație doar coproprietarul C.D., menționându-se explicit în cuprinsul cererii de chemare în judecată că pretențiile reclamantului relative la cuantumul despăgubirilor vizează exclusiv suprafața de teren corespunzătoare cotei deținute din dreptul de proprietate, indicată a fi 505 mp. Aceste pretenții au fost admise ca atare, prima instanță stabilind cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului pentru o suprafață de 4 502,67 mp, dispoziție ce a intrat în puterea de lucru judecat, întrucât pârâta nu a înțeles să formuleze motive de apel, respectiv recurs, pe acest aspect.

Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv stabilirea de către instanță a despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului, inclusiv cu privire la terenul în discuție, nu era justificată participarea în proces a coproprietarei P.M., astfel cum se susține prin motivele de recurs. Împrejurarea că ambii coproprietari figurează în cuprinsul aceleiași decizii, ca părți ale aceleiași proceduri administrative, nu implică în mod necesar participarea, în cadrul contestației unuia dintre coproprietari, vizând exclusiv propriile despăgubiri, a celuilalt titular al dreptului indiviz. Prin hotărârea contestată, s-au creat raporturi juridice distincte între fiecare dintre cei doi coproprietari și C.N.A.D.N.R.

SA, constând în plata de despăgubiri pentru fiecare dintre aceștia, corespunzător cotei - părți din dreptul de proprietate asupra terenului. Ca atare, fiecare coproprietar este terț față de raportul juridic obligațional stricto sensu născut între celălalt titular al dreptului și stat, ceea ce se reflectă în plan procesual prin posibilitatea formulării de către creditorii despăgubirii a propriei contestații prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004. Această contestație nu afectează transferul dreptului de proprietate în patrimoniul statului, ci doar amână momentul producerii acestuia, legat fiind de data plății efective a despăgubirilor, conform art. 15 din aceeași lege.

Dreptul de proprietate se transferă în integralitatea sa, transformându-se din proprietate indiviză în proprietate exclusivă și fiind substituit, în patrimoniul foștilor titulari, cu un drept de creanță, născut în raportul juridic dintre fiecare dintre coproprietari și stat, ca debitor al obligației de plată a despăgubirii. În consecință, în mod corect, cadrul procesual fixat în cauză nu a inclus pe cel de-al doilea coproprietar al terenului expropriat, terț față de raportul juridic dedus judecății în cauză, vizând pretențiile primului coproprietar relative la cuantumul despăgubirii cuvenite.

Drept urmare, instanța de apel, confirmând hotărârea primei instanțe pronunțate în atare cadru procesual, a făcut o corectă aplicare a normelor de drept substanțial referitoare la plata despăgubirilor din expropriere, iar actele de procedură din cauză au fost legal îndeplinite față de persoanele ce justifică statutul de părți în proces, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Conform art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentă la plata sumei de 439,03 lei cheltuieli de judecată către intimatul -reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 183/ A din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Obligă pe recurentă la plata sumei de 439,03 lei cheltuieli de judecată către intimatul C.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2010.