ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1386/2012

Prin Sentința civilă

nr. 31/F C din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată de reclamanta

SC A.S. SRL și a anulat, în parte: Decizia nr. 11 din 21 ianuarie 2009, emisă

de D.G.F.P. Argeș, Decizia de impunere nr. 994 din 28 septembrie 2009, privind

obligații fiscale suplimentare, și Raportul de inspecție fiscală nr. 54388 din

28 septembrie 2009, pentru sumele de: 166.677 RON impozit pe profit și 175.770

RON majorări, 131.431 RON TVA și majorări aferente și 8.972 RON impozit pe

veniturile persoanelor juridice nerezidente.

Totodată, a menținut

actele fiscale atacate pentru restul obligațiilor stabilite: TVA 58.719 RON și

majorări aferente, impozit pe dividende și majorări aferente și a obligat

pârâta la 300 RON cheltuieli de judecată, onorariu expert determinat

proporțional, către reclamantă.

Împotriva Sentinței

civile nr. 31/F-C din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs SC A.S. SRL și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Argeș.

Prin Decizia nr. 5286

din 9 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC A.S. SRL prin

administrator judiciar Lichidator I.C. SPRL și a admis recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, în sensul modificării sentinței

recurate și a respingerii acțiunii reclamantei.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a reținut că:

Față de modalitatea

de plată stabilită de părțile contractante, de faptul că valorile de inventar a

rețelelor de cablu TV din comuna Făcăieni, jud. Dâmbovița, respectiv din com.

Ciocănești și Crevedia, jud. Dâmbovița, la care se pretinde că au fost

efectuate lucrări de extindere, potrivit rapoartelor de lucrări, nu au

înregistrate creșteri de valoare care să probeze efectuarea acestor lucrări, și

având în vedere și faptul că din documentele anexate facturilor emise nu

rezultă prestarea efectivă a serviciilor facturate, în mod greșit a apreciat

instanța de fond că respectivele cheltuieli sunt deductibile iar impozitul pe

profit stabilit suplimentar, în cuantum de 40.991 lei nu este datorat.

În mod greșit

instanța de fond a apreciat că se impune acordarea dreptului de deducere pentru

cheltuielile cu amortizarea celor 5 autoturisme aflate în patrimonial

recurentei-reclamante, în sumă totală de 97.673 RON, în condițiile în care nu

s-a dovedit în cauză, cu înscrisuri, respectiv foi de parcurs și ordine de

deplasare, că respectivele autoturisme au fost efectiv utilizate în scopul

realizării de venituri impozabile.

Greșit instanța de

fond a apreciat, prin raportare la documentele emise de Primăria Municipiului

Câmpulung pentru realizarea obiectivului - amenajare hotel în strada E.G., Bloc

17 bis ca și la declararea și înregistrarea respectivului imobil ca mijloc fix,

că respectivul imobil reprezintă o investiție pe termen lung și nu poate fi

încadrat în noțiunea de marfă, și pe cale de consecință a concluzionat în

sensul că recurenta-reclamantă avea drept de deducere a cheltuielilor de

amortizare în cuantum de 44.329 RON.

Referitor la recursul

declarat de SC A.S. SRL, s-a reținut că este nefondat, întrucât atâta vreme cât

recurentul nu a depus înscrisuri din care să rezulte că rețeaua de cablu era

dezactivată la momentul înregistrării extracontabile într-un cont în afara

bilanțului, iar Decizia asociatului unic nr. 1/2007 precum și procesul-verbal

de custodie nr. 26/2007 nu fac o asemenea dovadă, în mod corect a apreciat

instanța de fond că în cauză nu este îndeplinită ipoteza prevăzută în art. 128

alin. (8) lit. b) din Codul fiscal. În absența unor înscrisuri care să susțină

constatările expertului în mod justificat instanța de fond nu și-a însușit

concluziile de la punctual 7 al raportului de expertiză întocmit în cauză.

Dat fiind faptul că

recurenta-reclamantă a repartizat din profitul net dividende pentru anii 2005

și 2007, pentru care nu a achitat impozitul aferent, în mod corect instanța de

fond a apreciat asupra legalității deciziei organelor fiscale privind obligația

de plată a impozitului pe dividende în sumă de 20751 RON și majorări de

întârziere în cuantum de 41.621 RON.

Împotriva Deciziei

nr. 5286 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

temeiul art. 322-328 C. proc. civ. a formulat cerere de revizuire SC A.S. SRL.

Revizuenta a susținut

că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, la 9 noiembrie 2011 este rezultatul unei omisiuni din

partea instanței de recurs de a cerceta în integralitate motivele de modificare

și de casare a hotărârii. Astfel, instanța de recurs nu a precizat cu privire

la taxa pe valoare adăugată în cuantum de 58.719 RON cu majorările aferente,

care este temeiul legal care putea obliga societatea la colectarea acestei

taxe, pentru mijlocul fix CATV Fălticeni.

Instanța de recurs,

susține revizuenta, nu s-a pronunțat cu privire la impozitul pe dividende în

sensul că nu s-a precizat care este temeiul legal încălcat de societate sau

care-i temeiul legal ce prevede obligativitatea sancționării.

În ce privește

recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș instanța a

dat mai mult decât s-a cerut în ceea ce privește impozitele și taxele și nu a

interpretat și analizat prevederile legale în coroborare cu toate probele din

dosar.

Revizuenta a mai

susținut că instanța a dat mai mult decât s-a cerut raportat la faptul că

aceleași autorități fiscale, în anul 2004, au efectuat două controale fiscale,

un control de fond încheiat la 24 mai 2004 și un control tematic încheiat la 29

septembrie 2004, concluziile acestora fiind că societatea a evidențiat,

calculat și achitat toate impozitele, taxele și contribuțiile în conformitate

cu dispozițiile legale și au constatat ca fiind deductibile fiscal, același tip

de cheltuieli efectuate în baza acelorași sau unor contracte similare.

Examinând cererea de

revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare pentru

următoarele considerente:

Împotriva Deciziei

nr. 5286 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire SC A.S. SRL

Argeș prin administrator judiciar SCP Lichidări I.C. SPRL, invocând ca temei

legal dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., apreciind că în cauza dedusă

judecății, în calea de atac a recursului, instanța nu s-a pronunțat asupra unor

aspecte invocate de societate în motivele de recurs dar s-a pronunțat asupra

unor lucruri ce nu s-au cerut.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. „revizuirea unor hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă

instanța s-a pronunțat  asupra unor lucruri  care nu s-au cerut sau nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Articolul 322 pct. 2

C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, prima și a treia fiind cazuri de

ultra petita, mai exact prima de extrapetita iar a treia de plus petita și cea

de-a doua ipoteză fiind un caz de minus petita.

Acest text de lege nu

se referă la temeiurile cererilor, ci numai la obiectul lor, deci la

pretențiile concrete formulate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. constituie o exigență a principiului

disponibilității procesuale principiu în conformitate cu care instanța este „în

drept" să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind

obligată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunțe numai cu

privire la ceea ce s-a cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu

s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui

lucru cerut.

Nerespectarea acestor

exigențe poate conduce la exercitarea revizuirii în condițiile art. 322 pct. 2

C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanșează un litigiu nou, ci

reprezintă o fază procesuală a aceluiași litigiu, care se desfășoară în cadrul

procesual conturat de etapele anterioare.

Or, susținând că

instanța de recurs nu a analizat cauza sub toate aspectele, respectiv că a

interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză, precum și probele

administrate, în special raportul de expertiză, revizuenta invocă aspecte care

țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs - prin aprecierea

probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată

dispozițiilor legale incidente - a înțeles să exercite controlul hotărârii

recurate.

În acord cu cele

reținute în doctrina de specialitate, dar și față de jurisprudența dezvoltată

în această materie, Înalta Curte, examinând considerentele și soluția cuprinse

în decizia ce formează obiectul cererii de revizuire, constată că motivele de

revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum au fost

argumentate și invocate de societatea revizuenta, nu pot fi reținute în

condițiile în care instanța de control judiciar s-a pronunțat strict asupra

motivelor de recurs invocate de către cele două recurente.

De altfel, în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că revizuirea

nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui

proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile

decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de

principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin

exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr.

1861/2005 din 10 mai 2007, pct. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003

din 14 februarie 2008, pct. 26).

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge cererea de revizuire formulată SC A.S. SRL Argeș, prin

administrator judiciar SC Lichidări I.C. SPRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de SC A.S. SRL Argeș, prin administrator judiciar SC

Lichidări I.C. SPRL, împotriva Deciziei nr. 5286 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 martie 2012.

Procesat de GGC - DG