ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2011

Asupra cererii de revizuire de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC E.C.

SRL Pitești a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Argeș, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei nr. 44 din 31

mai 2007 și desființarea Procesului verbal fără număr din data de 6 septembrie 2004

în ceea ce privește obligația de plată către bugetul de stat a sumei de 161.714

lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar – cu dobânzile și penalitățile

aferente – și taxă pe valoare adăugată – cu dobânzile și penalitățile aferente,

precum și în ceea ce privește măsura sechestrului asigurător și măsura

popririi, luate de organul fiscal.

În motivarea cererii, reclamanta

arată că a comercializat uleiuri minerale prin intermediul comisionarilor

intermediari SC U.M. SRL, SC R.G.C. SRL, SC M. SRL, care au ales și clienții

cumpărători și au negociat și prețurile cu aceștia.

În mod greșit organul

fiscal a reținut că respectivele societăți comerciale sunt furnizori de marfă

sau servicii ai reclamantei și au făcut abstracție de contractele de

intermediere în comision încheiate de reclamantă cu acestea.

Prin sentința nr. 437/CF

din 19 septembrie 2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, complet specializat

pentru contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței,

în termenul legal, a formulat recurs reclamanta care, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie:

1.- Astfel, sentința

nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că motivele de fapt sunt

cuprinse într-o singură frază, iar motivele de drept lipsesc cu desăvârșire.

2.- Prima instanță a

ignorat total dispozițiile legale invocate de reclamantă, atât în scris, cât și

verbal: art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit,

art. 22 alin. (4) lit. a) și art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 365/2002

privind TVA și art. 62 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002.

Cheltuielile cu comisionul facturat celor trei societăți sunt cheltuieli

aferente veniturilor impozabile, întemeiate pe contracte scrise, societățile

având obiect de activitate autorizată activitatea de intermediere. Ca atare,

cheltuielile sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

TVA se deduce prin

probarea operațiunii taxabile cu factura fiscală în original, iar în speță

facturile au putut fi verificate în original și au fost emise de plătitori de

TVA. Deci, și TVA era deductibilă.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 21/R-C din 16 ianuarie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat de SC E.C.

SRL Pitești împotriva sentinței civile nr. 437/CF din 19 septembrie 2008,

decizia având caracter irevocabil.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța a reținut că

reclamanta,

pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor din profitul impozabil, trebuia

să prezinte contracte care să cuprindă mențiunile prevăzute la pct. 9.14 din H.G.

nr. 850/2002 și documente justificative care să ateste realitatea executării

serviciilor și efectuarea lor în scopul realizării veniturilor, conform pct.

9.1 din același act normativ.

În privința SC R.C.

SRL s-a arătat anterior că verificările de fapt ale organelor de poliție au

relevat împrejurarea că reclamanta a făcut livrări de produse petroliere

direct, iar nu prin intermediari. În plus, declarația reprezentantului legal al

SC R.C. SRL, depusă la dosar de însăși recurenta, atestă încă o dată lipsa

elementelor de certitudine pentru calculul contravalorii comisionului în

contractele cu reclamanta.

În privința TVA,

într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (1) lit. a) raportat la art. 22 alin. (5)

lit. a) din Legea nr. 345/2003 – în vigoare la momentul operațiunilor examinate

în cauză – deducerea TVA aferentă bunurilor livrate sau serviciilor prestate se

face pe bază de factură fiscală sau alte documente legal aprobate, potrivit și

art. 62 alin. (1) din H.G. nr.598/2002 privind aprobarea Normelor de aplicare a

Legii 345/2002.

Pentru deducerea TVA,

facturile fiscale prezentate de reclamantă trebuie să fie corect întocmite și

să reflecte realitatea operațiunilor la care se referă.

Ori, facturile

reclamantei nu cuprind informații despre denumirea serviciilor prestate de

către societățile comisionari: temeiul prestării serviciului, elemente de individualizare

a fiecărei acțiuni ce impunea calculul comisionului. Mențiunea „contravaloare

comision” sau „comision intermediere” este insuficientă pentru individualizarea

serviciului prestat și pentru care se cere deducerea TVA atât prin raportare la

dispozițiile legale sus menționate, cât și prin raportare la dispozițiile art.

22 alin. (4) lit. a) din Legea 345/2002 care impun ca TVA să privească bunuri

sau servicii destinate realizării de operațiuni taxabile. Ori, din mențiunile

cuprinse în facturi nu se poate stabili dacă serviciile au contribuit la

realizarea de operațiuni taxabile.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică, SC E.C. SRL Pitești a formulat cerere de

revizuire în temeiul art.322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ. precum și în temeiul

art. 325 C. proc. civ.

Revizuenta a susținut că sentința

instanței de fond nu conține motivele pe care se sprijină sau conține motive

echivoce sau contradictorii.

A mai susținut că, în cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (1) respectiv art. 7 din Legea nr. 414/2002

privind impozitul pe profit astfel că dacă instanța ar fi analizat probatoriul

administrat, ar fi constatat că revizuenta - recurentă și-a îndeplinit

obligația prevăzută de legiuitor pentru a putea deduce taxa.

Prin „Precizarea cererii de

revizuire”, respectiv a capătului de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., revizuenta SC E.C. SRL arată că hotărârea potrivnică pe

care o invocă este sentința civilă nr. 62/FC pronunțată de Tribunalul Argeș la

data de 6 martie 2006 în dosarul nr. 5363/CAF/2005, definitivă și irevocabilă

prin Decizia nr. 560 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești,

pronunțată în dosarul nr. 3138/46/2006, prin respingerea recursului.

La termenul din 24 aprilie 2009,

curtea de apel a pus în discuție admisibilitatea cererii de revizuire în limita

motivului de recurs prevăzut de art. 322 pct. 7, apreciat ca admisibil de către

reclamantă și, a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe acest articol,

formând dosarul nr. 518/46/2009.

Investită cu soluționarea acestei

cereri de revizuire, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 476/R-CONT din 24 aprilie 2009, având

în vedere excepția competenței materiale de soluționare a cauzei invocată din

oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constată că este

inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 322

pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

Dacă există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rezultă că, pentru a exista

contrarietate de hotărâri, care să justifice o cerere de revizuire, este

necesar ca hotărârile a căror contrarietate se invocă să fi intervenit în

cereri de chemare în judecată deosebite, iar hotărârile ce se pretind

potrivnice să fie definitive.

Revizuirea pentru contrarietate

de hotărâri poate fi cerută dacă există două hotărâri ale căror dispozitive

conțin prevederi de neconciliat, care să nu se poată executa simultan, iar

hotărârile sunt date în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Atunci când revizuirea se

solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., suportul ei rezidă în

respectarea principiului puterii de lucru judecat care reiese din dispozitivul

hotărârii și nu din considerente, care participă doar la lămurirea

dispozitivului.

În speță, se constată că nu

suntem în prezenta unor hotărâri potrivnice.

Astfel, prin decizia nr. 62/CF

din 6 martie 2006, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 560/R/C a Curții de Apel

Pitești, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei

decizii de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, s-a admis

acțiunea reclamantei SC E.C. SRL, dispunându-se anularea deciziei nr. 56 din 22

august 2005 și trimiterea dosarului la Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru soluționarea în fond a contestației.

Pronunțându-se această sentință,

s-a reținut că emitentul actului nu s-a pronunțat asupra tuturor înscrisurilor

solicitate contestatoarei și depuse de aceasta, nesoluționând deci contestația

în fond.

Prin cea de a doua hotărâre,

respectiv decizia nr. 21/R-C pronunțată de aceeași curte de apel la 16 ianuarie

2009, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței

civile nr. 437/CF din 19 septembrie 2008 a Tribunalului Argeș.

Cum dispozițiile celor două

hotărâri analizate mai sus nu sunt potrivnice, decizia nr. 62 din 6 martie 2006

nesoluționând fondul, cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi

respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de SC E.C. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 21/R-C

din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011