ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC E.C. SRL Pitești a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei nr. 44 din 31 mai 2007 și desființarea Procesului verbal fără număr din data de 6 septembrie 2004 în ceea ce privește obligația de plată către bugetul de stat a sumei de 161.714 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar – cu dobânzile și penalitățile aferente – și taxă pe valoare adăugată – cu dobânzile și penalitățile aferente, precum și în ceea ce privește măsura sechestrului asigurător și măsura popririi, luate de organul fiscal. În motivarea cererii, reclamanta arată că a comercializat uleiuri minerale prin intermediul comisionarilor intermediari SC U.M.

SRL, SC R.G.C. SRL, SC M. SRL, care au ales și clienții cumpărători și au negociat și prețurile cu aceștia. În mod greșit organul fiscal a reținut că respectivele societăți comerciale sunt furnizori de marfă sau servicii ai reclamantei și au făcut abstracție de contractele de intermediere în comision încheiate de reclamantă cu acestea. Prin sentința nr. 437/CF din 19 septembrie 2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva sentinței, în termenul legal, a formulat recurs reclamanta care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie: 1.- Astfel, sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că motivele de fapt sunt cuprinse într-o singură frază, iar motivele de drept lipsesc cu desăvârșire.

2.- Prima instanță a ignorat total dispozițiile legale invocate de reclamantă, atât în scris, cât și verbal: art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, art. 22 alin. (4) lit. a) și art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 365/2002 privind TVA și art. 62 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002. Cheltuielile cu comisionul facturat celor trei societăți sunt cheltuieli aferente veniturilor impozabile, întemeiate pe contracte scrise, societățile având obiect de activitate autorizată activitatea de intermediere. Ca atare, cheltuielile sunt deductibile la calculul profitului impozabil. TVA se deduce prin probarea operațiunii taxabile cu factura fiscală în original, iar în speță facturile au putut fi verificate în original și au fost emise de plătitori de TVA.

Deci, și TVA era deductibilă. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 21/R-C din 16 ianuarie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat de SC E.C. SRL Pitești împotriva sentinței civile nr. 437/CF din 19 septembrie 2008, decizia având caracter irevocabil. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că reclamanta, pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor din profitul impozabil, trebuia să prezinte contracte care să cuprindă mențiunile prevăzute la pct. 9.14 din H.G. nr. 850/2002 și documente justificative care să ateste realitatea executării serviciilor și efectuarea lor în scopul realizării veniturilor, conform pct. 9.1 din același act normativ.

În privința SC R.C. SRL s-a arătat anterior că verificările de fapt ale organelor de poliție au relevat împrejurarea că reclamanta a făcut livrări de produse petroliere direct, iar nu prin intermediari. În plus, declarația reprezentantului legal al SC R.C. SRL, depusă la dosar de însăși recurenta, atestă încă o dată lipsa elementelor de certitudine pentru calculul contravalorii comisionului în contractele cu reclamanta. În privința TVA, într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (1) lit. a) raportat la art. 22 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 345/2003 – în vigoare la momentul operațiunilor examinate în cauză – deducerea TVA aferentă bunurilor livrate sau serviciilor prestate se face pe bază de factură fiscală sau alte documente legal aprobate, potrivit și art. 62 alin. (1) din H.G.

nr.598/2002 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii 345/2002. Pentru deducerea TVA, facturile fiscale prezentate de reclamantă trebuie să fie corect întocmite și să reflecte realitatea operațiunilor la care se referă. Ori, facturile reclamantei nu cuprind informații despre denumirea serviciilor prestate de către societățile comisionari: temeiul prestării serviciului, elemente de individualizare a fiecărei acțiuni ce impunea calculul comisionului. Mențiunea „contravaloare comision” sau „comision intermediere” este insuficientă pentru individualizarea serviciului prestat și pentru care se cere deducerea TVA atât prin raportare la dispozițiile legale sus menționate, cât și prin raportare la dispozițiile art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea 345/2002 care impun ca TVA să privească bunuri sau servicii destinate realizării de operațiuni taxabile.

Ori, din mențiunile cuprinse în facturi nu se poate stabili dacă serviciile au contribuit la realizarea de operațiuni taxabile. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, SC E.C. SRL Pitești a formulat cerere de revizuire în temeiul art.322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ. precum și în temeiul art. 325 C. proc. civ. Revizuenta a susținut că sentința instanței de fond nu conține motivele pe care se sprijină sau conține motive echivoce sau contradictorii. A mai susținut că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (1) respectiv art. 7 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit astfel că dacă instanța ar fi analizat probatoriul administrat, ar fi constatat că revizuenta - recurentă și-a îndeplinit obligația prevăzută de legiuitor pentru a putea deduce taxa.

Prin „Precizarea cererii de revizuire”, respectiv a capătului de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta SC E.C. SRL arată că hotărârea potrivnică pe care o invocă este sentința civilă nr. 62/FC pronunțată de Tribunalul Argeș la data de 6 martie 2006 în dosarul nr. 5363/CAF/2005, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 560 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. 3138/46/2006, prin respingerea recursului. La termenul din 24 aprilie 2009, curtea de apel a pus în discuție admisibilitatea cererii de revizuire în limita motivului de recurs prevăzut de art. 322 pct. 7, apreciat ca admisibil de către reclamantă și, a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe acest articol, formând dosarul nr. 518/46/2009.

Investită cu soluționarea acestei cereri de revizuire, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 476/R-CONT din 24 aprilie 2009, având în vedere excepția competenței materiale de soluționare a cauzei invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ. Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rezultă că, pentru a exista contrarietate de hotărâri, care să justifice o cerere de revizuire, este necesar ca hotărârile a căror contrarietate se invocă să fi intervenit în cereri de chemare în judecată deosebite, iar hotărârile ce se pretind potrivnice să fie definitive. Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută dacă există două hotărâri ale căror dispozitive conțin prevederi de neconciliat, care să nu se poată executa simultan, iar hotărârile sunt date în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Atunci când revizuirea se solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., suportul ei rezidă în respectarea principiului puterii de lucru judecat care reiese din dispozitivul hotărârii și nu din considerente, care participă doar la lămurirea dispozitivului. În speță, se constată că nu suntem în prezenta unor hotărâri potrivnice. Astfel, prin decizia nr. 62/CF din 6 martie 2006, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 560/R/C a Curții de Apel Pitești, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei decizii de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, s-a admis acțiunea reclamantei SC E.C. SRL, dispunându-se anularea deciziei nr. 56 din 22 august 2005 și trimiterea dosarului la Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru soluționarea în fond a contestației.

Pronunțându-se această sentință, s-a reținut că emitentul actului nu s-a pronunțat asupra tuturor înscrisurilor solicitate contestatoarei și depuse de aceasta, nesoluționând deci contestația în fond. Prin cea de a doua hotărâre, respectiv decizia nr. 21/R-C pronunțată de aceeași curte de apel la 16 ianuarie 2009, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 437/CF din 19 septembrie 2008 a Tribunalului Argeș. Cum dispozițiile celor două hotărâri analizate mai sus nu sunt potrivnice, decizia nr. 62 din 6 martie 2006 nesoluționând fondul, cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC E.C. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 21/R-C din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011