ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1383/2012

Reclamantul C.C. a chemat în judecată, în calitate de pârât pe Președintele României, solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea Decretului nr. 1224/2010 de promulgare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma adoptată de Camera Deputaților după restituirea legii în Parlamentul României ca urmare a cererii de reexaminare a Președintelui, obligarea acestuia la promulgarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma propusă de Guvernul României, formă care nu are niciun viciu de constituționalitate, conform Deciziei Curții Constituționale din 6 octombrie 2010, daune morale de 1 leu și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a adresat cu o serie de scrisori către pârât, exprimându-și dezacordul în legătură cu promulgarea acestei legi, dar nu a primit niciun răspuns, astfel că orice facilitate acordată prin sistemul de pensii beneficiarilor acestuia se răsfrânge negativ asupra salariaților, inclusiv asupra sa. Prin precizarea de acțiune din data de 4 martie 2011, reclamantul a arătat că mai solicită și constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății și anularea oricărui act administrativ rezultat ca urmare a acestor operațiuni administrative nelegale. Prin întâmpinarea formulată pârâtul, prin Administrația Prezidențială, a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, excepție recalificată din oficiu de către instanță ca fiind una de inadmisibilitate.

Curtea de Apel Iași prin Sentința civilă nr. 165 din 5 mai 2011 a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamant. Pentru a pronunța această sentință s-a reținut, în esență, că instanțele judecătorești nu pot cenzura prerogativa de promulgare a legii de către șeful statului, întrucât aceasta ar reprezenta o încălcare nepermisă a principiului separației puterilor în stat, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituție și ar conduce la crearea unui conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească și cea executivă reprezentată de Președintele României. De asemenea, s-a statuat că decretul de promulgare a unei legi intră în sfera finelor de neprimire reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituția României și de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, se aduc critici sentinței recurate sub aspectul greșitei soluții asupra excepției de inadmisibilitate. Se arată, în esență, că instanța de fond a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, care definesc actele care privesc raporturile cu Parlamentul. Se susține că retrimiterea legii pentru reexaminare în Parlament, emiterea decretului de promulgare a legii, refuzul emiterii unui decret de promulgare a legii, sunt operațiuni (acte) administrative, care nu vizează raporturile de natură politică dintre Președinte și Parlament, ce pot fi supuse controlului instanței de contencios administrativ în ceea ce privește legalitatea, respectiv vătămarea unui drept/ interes legitim al unei persoane, în condițiile Legii nr. 554/204.

Se menționează că Decretul nr. 1224/2010 de promulgare a legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma adoptată de Camera Deputaților după restituirea legii în Parlamentul României ca urmare a cererii Președintelui de reexaminare, care îi creează o situație defavorabilă, este un act ilegal care trebuie să facă obiectul controlului unei instanțe, în acest sens fiind și dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16, art. 126 alin. (6), art. 20 din Constituție, cu raportare la art. 6 pct. 1, art. 13, 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că acțiunea sa este admisibilă și întemeiată. Recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei și concluzii scrise prin care a reiterat criticile menționate în cererea de recurs referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat. Criticile vizează, în esență, greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii. După cum se constatată, obiectul principal al acțiunii reclamantului este anularea Decretului Președintelui României nr. 1224/2010 de promulgare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma adoptată de Camera Deputaților după restituirea legii în Parlament ca urmare a cererii de reexaminare a Președintelui. Se impune a se stabili dacă în raport de calificarea juridică a decretului de promulgare a legii menționate, excepția pusă în discuția părților a fost corect soluționată. Conform art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, Președintele României, în exercitarea atribuțiilor sale, emite decrete.

Printre atribuțiile Președintelui României se numără și aceea de promulgare a legii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 din Constituție, incluse în Capitolul I - Parlamentul, Secțiunea 3 - Legiferarea. Necontestat este faptul că decretele Președintelui României sunt acte administrative care, ca regulă generală, pot fi supuse controlului de legalitate al instanțelor de contencios administrativ, atâta timp cât nu sunt exceptate acestui control prin lege. Decretul nr. 1224 din 15 octombrie 2010 a fost emis în temeiul art. 77 alin. (3) și art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată. Pentru soluționarea cauzei se impune a se stabili dacă decretul de promulgare a legii intră în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul, care constituie obiectul excepției prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Delimitarea conținutului și sferei excepției menționate trebuie realizată prin analizarea ansamblului edificiului constituțional, fiind avute în vedere nu doar raporturile tradiționale, directe dintre clasicele puteri în stat, ci și raporturile conexe sau subînțelese din logica internă a funcționării democrației constituționale. Astfel, art. 126 alin. (6) din Constituție, preluat de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, trebuie coroborat cu principiul consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție conform căruia „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale”.

Prin urmare, separația și echilibrul puterilor în stat este subsumată „democrației constituționale”, iar sintagma „acte care privesc raporturile cu Parlamentul” trebuie să primească o interpretare extensivă, fiind vorba de actele care intervin într-o relație directă dintre subiectul emitent și Parlament, expres prevăzute de Constituție (de exemplu situațiile prevăzute de art. 88, 89, 91 alin. (3), etc.), cât și actele care intervin în ipoteza unor raporturi indirecte, când se nasc „acte complexe” la care participă autorități din sfera executivului care se regăsesc într-o relație directă cu forul legiuitor, Parlamentul. În consecință, noțiunea „actele administrative care privesc raporturile cu Parlamentul” vizează actele emise exclusiv de o autoritate executivă în realizarea atribuțiilor sale prevăzute de Constituție, în raporturile cu Parlamentul, în vederea realizării activității de legiferare.

Promulgarea legii este o etapă a activității/ procesului de legiferare, materializată/ transpusă în actul/ decretul Președintelui României prin care se constată că procesul legislativ este finalizat. Astfel, decretul de promulgare a unei legi este emis ca urmare a relațiilor/raporturilor cu Parlamentul, conform atribuțiilor prevăzute de art. 77 și art. 100 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, acesta intră în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul. Cum dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ a) actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile cu Parlamentul”, rezultă că decretele de promulgare a legii fac parte din categoria excepțiilor de la controlul în contencios administrativ.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a căror neconstituționalitate nu a fost invocată sau constatată în raport de dispozițiile constituționale la care recurentul face referire în cererea de recurs, în mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea reclamantului. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva Sentinței civile nr. 165 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012. Procesat de GGC - DG