ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1383/2012

Reclamantul C.C. a

chemat în judecată, în calitate de pârât pe Președintele României, solicitând

instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea Decretului nr.

1224/2010 de promulgare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice în

forma adoptată de Camera Deputaților după restituirea legii în Parlamentul României

ca urmare a cererii de reexaminare a Președintelui, obligarea acestuia la

promulgarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice în forma propusă de

Guvernul României, formă care nu are niciun viciu de constituționalitate,

conform Deciziei Curții Constituționale din 6 octombrie 2010, daune morale de 1

leu și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că s-a adresat cu o serie de scrisori către pârât,

exprimându-și dezacordul în legătură cu promulgarea acestei legi, dar nu a primit

niciun răspuns, astfel că orice facilitate acordată prin sistemul de pensii

beneficiarilor acestuia se răsfrânge negativ asupra salariaților, inclusiv

asupra sa.

Prin precizarea de

acțiune din data de 4 martie 2011, reclamantul a arătat că mai solicită și

constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza

emiterii actului supus judecății și anularea oricărui act administrativ

rezultat ca urmare a acestor operațiuni administrative nelegale.

Prin întâmpinarea

formulată pârâtul, prin Administrația Prezidențială, a invocat excepția

necompetenței generale a instanțelor de judecată, excepție recalificată din

oficiu de către instanță ca fiind una de inadmisibilitate.

Curtea de Apel Iași

prin Sentința civilă nr. 165 din 5 mai 2011 a admis excepția inadmisibilității

și a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța

această sentință s-a reținut, în esență, că instanțele judecătorești nu pot

cenzura prerogativa de promulgare a legii de către șeful statului, întrucât

aceasta ar reprezenta o încălcare nepermisă a principiului separației puterilor

în stat, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituție și ar conduce la crearea

unui conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească și

cea executivă reprezentată de Președintele României.

De asemenea, s-a

statuat că decretul de promulgare a unei legi intră în sfera finelor de

neprimire reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituția României și de

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul C.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, se aduc critici sentinței recurate sub aspectul greșitei soluții asupra

excepției de inadmisibilitate.

Se arată, în esență,

că instanța de fond a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea

nr. 554/2004, care definesc actele care privesc raporturile cu Parlamentul.

Se susține că

retrimiterea legii pentru reexaminare în Parlament, emiterea decretului de

promulgare a legii, refuzul emiterii unui decret de promulgare a legii, sunt

operațiuni (acte) administrative, care nu vizează raporturile de natură

politică dintre Președinte și Parlament, ce pot fi supuse controlului instanței

de contencios administrativ în ceea ce privește legalitatea, respectiv

vătămarea unui drept/ interes legitim al unei persoane, în condițiile Legii nr.

554/204.

Se menționează că

Decretul nr. 1224/2010 de promulgare a legii privind sistemul unitar de pensii

publice în forma adoptată de Camera Deputaților după restituirea legii în

Parlamentul României ca urmare a cererii Președintelui de reexaminare, care îi

creează o situație defavorabilă, este un act ilegal care trebuie să facă

obiectul controlului unei instanțe, în acest sens fiind și dispozițiile art. 15

alin. (1), art. 16, art. 126 alin. (6), art. 20 din Constituție, cu raportare

la art. 6 pct. 1, art. 13, 14 din Convenția europeană a drepturilor omului,

astfel că acțiunea sa este admisibilă și întemeiată.

Recurentul-reclamant

a depus la dosarul cauzei și concluzii scrise prin care a reiterat criticile

menționate în cererea de recurs referitoare la greșita soluționare a excepției

inadmisibilității acțiunii.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat.

Criticile vizează, în

esență, greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii.

După cum se

constatată, obiectul principal al acțiunii reclamantului este anularea

Decretului Președintelui României nr. 1224/2010 de promulgare a Legii privind

sistemul unitar de pensii publice în forma adoptată de Camera Deputaților după

restituirea legii în Parlament ca urmare a cererii de reexaminare a

Președintelui.

Se impune a se

stabili dacă în raport de calificarea juridică a decretului de promulgare a

legii menționate, excepția pusă în discuția părților a fost corect soluționată.

Conform art. 100

alin. (1) din Constituția României, republicată, Președintele României, în

exercitarea atribuțiilor sale, emite decrete.

Printre atribuțiile

Președintelui României se numără și aceea de promulgare a legii, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 77 din Constituție, incluse în Capitolul I -

Parlamentul, Secțiunea 3 - Legiferarea.

Necontestat este

faptul că decretele Președintelui României sunt acte administrative care, ca

regulă generală, pot fi supuse controlului de legalitate al instanțelor de

contencios administrativ, atâta timp cât nu sunt exceptate acestui control prin

lege.

Decretul nr. 1224 din

15 octombrie 2010 a fost emis în temeiul art. 77 alin. (3) și art. 100 alin.

(1) din Constituția României, republicată.

Pentru soluționarea

cauzei se impune a se stabili dacă decretul de promulgare a legii intră în

categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul, care constituie

obiectul excepției prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

554/2004.

Delimitarea

conținutului și sferei excepției menționate trebuie realizată prin analizarea

ansamblului edificiului constituțional, fiind avute în vedere nu doar

raporturile tradiționale, directe dintre clasicele puteri în stat, ci și

raporturile conexe sau subînțelese din logica internă a funcționării

democrației constituționale.

Astfel, art. 126

alin. (6) din Constituție, preluat de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

554/2004, trebuie coroborat cu principiul consacrat în art. 1 alin. (4) din

Constituție conform căruia „Statul se organizează potrivit principiului

separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească

în cadrul democrației constituționale”.

Prin urmare,

separația și echilibrul puterilor în stat este subsumată „democrației

constituționale”, iar sintagma „acte care privesc raporturile cu Parlamentul”

trebuie să primească o interpretare extensivă, fiind vorba de actele care

intervin într-o relație directă dintre subiectul emitent și Parlament, expres

prevăzute de Constituție (de exemplu situațiile prevăzute de art. 88, 89, 91

alin. (3), etc.), cât și actele care intervin în ipoteza unor raporturi

indirecte, când se nasc „acte complexe” la care participă autorități din sfera

executivului care se regăsesc într-o relație directă cu forul legiuitor,

Parlamentul.

În consecință,

noțiunea „actele administrative care privesc raporturile cu Parlamentul”

vizează actele emise exclusiv de o autoritate executivă în realizarea

atribuțiilor sale prevăzute de Constituție, în raporturile cu Parlamentul, în

vederea realizării activității de legiferare.

Promulgarea legii

este o etapă a activității/ procesului de legiferare, materializată/ transpusă

în actul/ decretul Președintelui României prin care se constată că procesul

legislativ este finalizat.

Astfel, decretul de

promulgare a unei legi este emis ca urmare a relațiilor/raporturilor cu

Parlamentul, conform atribuțiilor prevăzute de art. 77 și art. 100 alin. (1)

din Constituție. Prin urmare, acesta intră în categoria actelor care privesc

raporturile cu Parlamentul.

Cum dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Nu pot fi atacate în

contenciosul administrativ a) actele administrative ale autorităților publice

care privesc raporturile cu Parlamentul”, rezultă că decretele de promulgare a

legii fac parte din categoria excepțiilor de la controlul în contencios

administrativ.

În consecință, în

raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a căror

neconstituționalitate nu a fost invocată sau constatată în raport de

dispozițiile constituționale la care recurentul face referire în cererea de

recurs, în mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității

acțiunii și a respins acțiunea reclamantului.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a,

art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C. împotriva Sentinței civile nr. 165 din 5 mai 2011 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2012.

Procesat de GGC - DG