ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5704/2013

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei

Prin Încheierea din ședința

publică din data de 3 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I

civilă, în dosarul nr. 1564/99/2012, s-a dispus, în temeiul art. 4 din Legea

nr. 554/2004 sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, cu soluționarea excepțiilor de nelegalitate privind

Decretul Președintelui României nr. 29 din 22 ianuarie 2010 și, respectiv,

Decretul nr. 913 din 21 septembrie 2012, excepții invocate de reclamantul C.V..

Totodată, s-a dispus suspendarea judecării cauzei care face obiectul dosarului

nr. 1564/99/2012, până la soluționarea irevocabilă a excepțiilor de

nelegalitate a celor două decrete prezidențiale.

instanței de fond

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 25 septembrie 2012, sub nr. de dosar

7242/2/2012.

În ședința

publică de la 02 octombrie 2012, Curtea a dispus citarea în cauză a pârâtului

Președintele României, în calitate de emitent al celor două decrete.

Reclamantul a

depus în ședința din data de 27 noiembrie 2012 motivarea excepției de

nelegalitate.

Reclamantul, a

arătat că urmare a agravării stării de sănătate și având o vechime în specialitate

juridică (în care 20 de ani a lucrat efectiv ca procuror), a solicitat în anul

2008 Plenului CSM recunoașterea ca vechime în specialitate juridică a unei

perioade de 7 ani în vederea stabilirii pensiei de serviciu. Cu referire la

această perioadă de 7 ani, reclamantul a arătat că a lucrat ca inspector cu

studii juridice de specialitate în cadrul Filialei CASCOM Iași în perioada 15

septembrie 1986 - 17 august 1992 și comisar cu studii juridice de specialitate

la Garda Financiară Iași în perioada 17 august 1992 - 13 septembrie 1993.

Prin Hotărârea

Plenului CSM nr. 1.469 din 17 decembrie 2008 i-a fost respinsă cererea prin

care solicita recunoașterea vechimii de 7 ani, hotărâre pe care a atacat-o cu

recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Prin Decizia

nr. 3.348 din 17 iunie 2009, ÎCCJ a admis în totalitate recursul declarat, a

dispus anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 1.469 din 17 decembrie 2008 și

trimiterea cererii recurentului la direcția de resort pentru rezolvarea

acesteia pe cale administrativă.

Ulterior, a

solicitat CSM punerea în executare a deciziei ÎCCJ.

Urmare a

solicitării reclamantului de punere în executare a deciziei ÎCCJ, pe site-ul

CSM, a fost publicată Hotărârea Plenului CSM nr. 2011 din 12 noiembrie 2009

prin care s-a hotărât punerea în executare a deciziei în sensul recunoașterii

ca vechime în magistratură a perioadei de interes pentru reclamant.

Având extrasul

de pe site-ul CSM cu ordinea de zi soluționată, reclamantul a solicitat la data

de 16 noiembrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, stabilirea

pensiei de serviciu cu începere de la 01 decembrie 2009.

Fiind ordonator

de credite și deținător al cărților de muncă, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Iași a eliberat Adeverința nr. 4054/VI/9 din 23 noiembrie 2009 stabilind

venitul realizat și o vechime în magistratură de 29 ani, iar prin Decizia nr.

286960 din 30 noiembrie 209 Casa Județeană de Pensii Iași a stabilit pensia de

serviciu.

Decizia de

pensionare a fost transmisă CSM cu solicitarea de a trimite Președintelui

României propunerea de eliberare din funcție prin pensionare a reclamantului

începând cu 01 ianuarie 2010.

În baza notei

DRUO nr. 36518/1154/2009, prin Hotărârea Plenului CSM nr. 2.172 din 17

decembrie 2009 s-a dispus înaintarea propunerii de eliberare din funcție a

reclamantului, prin pensionare, începând cu data de 01 ianuarie 2010.

La data de 11

ianuarie 2010, reclamantul a solicitat președintelui CSM punerea în executare a

Hotărârii Plenului CSM nr. 2.172 din 17 decembrie 2009.

La data de 21

ianuarie 2010 a fost publicată și hotărârea care îl privea, respectiv Hotărârea

Plenului CSM nr. 2.172 din 17 decembrie 2009, iar la data de 22 ianuarie 2010 a

fost emis Decretul Prezidențial nr. 29 publicat în M.O. nr. 56 din 25.01,2010,

dată de la care reclamantul a arătat că a fost obligat să înceteze activitatea.

Prin Adresa nr.

818/1154/2010, președintele CSM i-a comunicat că a fost eliberat din funcție

prin pensionare, fiind emis Decretul Președintelui României nr. 29 din 22

ianuarie 2010.

Pe de altă

parte, reclamantul a arătat că deși pe site-ul CSM a fost publicată Hotărârea

Plenului CSM nr. 2.011 din 12 noiembrie 2009 în sensul recunoașterii ca vechime

în magistratură, ulterior, a aflat că cererea sa nu a fost soluționată prin

această hotărâre după cum s-a menționat inițial pe site-ul CSM.

Astfel, a

arătat că la data de 29 decembrie 2009, i s-a adus la cunoștință că nu i-a fost

recunoscută vechimea în magistratură de 7 ani, aceeași adresă fiind comunicată

și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Urmare a

acestei adrese, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus prin Adresa

nr. 4054/VI/9 din 07 ianuarie 2010 revocarea administrativă a actului inițial

(Adresa nr. 4054/VI/9 din 23 noiembrie 2009). Această adresă de revocare a fost

trimisă Casei de Pensii Iași care, la rândul său, a emis Decizia nr. 286960 din

13 ianuarie 2010 de "respingere/revizuire" a cererii de pensionare a

reclamantului.

În concluzie,

reclamantul a arătat că CSM a nesocotit dispozițiile legale și drepturile sale.

Președintele

României a depus întâmpinare la data de 6 decembrie 2012, prin care a solicitat

în principal, pe cale de excepție, admiterea excepției inadmisibilității și

respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Decretelor nr. 29 din

22 ianuarie 2010 și nr. 913 din 21 septembrie 2010 emise de Președintele

României, iar în subsidiar, respingerea excepției de nelegalitate ca

neîntemeiată.

Prin Sentința

nr. 7.190 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția de

nelegalitate formulată de C.V. ca inadmisibilă.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că doar aparent a fost investită cu

soluționarea unei excepții de nelegalitate, că în fapt sesizarea instanței de

contencios administrativ tinde spre un alt final decât cel avut în vedere de

legiuitor, că sesizarea nu urmărește înlăturarea din proces a unei probe, ci

conferirea unui temei pentru acțiunea în despăgubiri în sensul constatării unei

fapte ilicite.

În acest

context s-a mai apreciat că nu ar fi vorba de o excepție de nelegalitate

veritabilă, ci de o sesizare de o cu totul altă natură pentru care nu există

reglementare legală.

atac exercitată

3.1. Împotriva

sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul

C.V., care a formulat critici circumscrise motivului de recurs prevăzut la art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond

este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, susține

recurentul-reclamant, instanța de contencios administrativ era obligată să

procedeze la soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate, fără a mai avea

posibilitatea să verifice admisibilitatea acestei cereri, admisibilitatea

acesteia fiind stabilită, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de

către instanța în fața căreia a fost invocată.

În acest sens,

recurentul-reclamant a invocat Decizia nr. 1.921/2008 a Secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei

aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a excepției de nelegalitate.

2.2. Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,

a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului, solicitând

respingerea acestuia, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică.

2.3.

Președintele României, prin Administrația Prezidențială, a depus întâmpinare

prin care a răspuns criticilor recursului, solicitând respingerea acestuia ca

nefondat.

instanței de recurs

Recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este

necontestat că instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu

soluționarea excepției de nelegalitate a Decretului nr. 29/2010 și, respectiv,

a Decretului nr. 913/2010 emise de Președintele României, prin Încheierea nr.

499 Ds din 03 septembrie 2012 pronunțată de Secția I civilă a Tribunalului

Iași.

De asemenea,

este necontestat că prin sentința recurată în cauza de față, excepția de

nelegalitate a fost respinsă de Secția de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel București, ca inadmisibilă, reținându-se, cu alte cuvinte că nu

este dovedit că soluționarea cauzei principale depinde de

legalitatea/nelegalitatea celor două acte administrative individuale.

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Iași, reclamantul a cerut obligarea Parchetului de

pe lângă Tribunalul Iași să emită un act prin care să-i recunoască drept

vechime în magistratură perioada 25.01 - 23 septembrie 2010, respectiv de la

data eliberării din funcție prin Decretul nr. 29/2010, până la data renumirii

în funcția de procuror prin Decretul nr. 913/2010, perioadă pentru care a mai

cerut și plata unor despăgubiri materiale și morale.

Referitor la

excepția de nelegalitate invocată de reclamant, tribunalul, în considerentele

încheierii de sesizare a instanței de contencios, s-a rezumat să afirme că

"de actele administrative invocate depinde soluționarea litigiului pe

fond", fără nicio argumentare ceea ce constituie o ignorare a prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care impun ca sesizarea instanței de

contencios administrativ să se facă printr-o încheiere motivată.

Astfel fiind,

instanța de recurs reține că, în această situație, instanța de contencios era

chiar obligată să verifice legalitatea/admisibilitatea sesizării cu excepția de

nelegalitate invocată, situație diferită în raport cu cea din cauza în care a

fost pronunțată Decizia nr. 1.921/2008, invocată de recurent ca

precedent/jurisprudență a instanței de recurs.

Totodată,

instanța de recurs reține că, în filozofia reglementării Legii nr. 554/2004,

restabilirea situației anterioare/repararea pagubei produse printr-un act

administrativ nelegal trebuie să se realizeze fie în condițiile art. 1 și art.

8 alin. (1) din această lege, printr-o cerere subsidiară cererii principale de

anulare a actului administrativ nelegal, fie în condițiile art. 9 din aceeași

lege, printr-o cerere ulterioară anulării actului administrativ nelegal.

Or, invocarea

excepției de nelegalitate, într-o acțiune formulată la data de 1 februarie

2012, a unor acte administrative individuale care l-au vizat direct, publicate

la 25 ianuarie 2010 și, respectiv, 21 septembrie 2010 în M. Of. al României,

reprezintă un demers judiciar care urmărește eludarea prevederilor art. 11 din

Legea nr. 554/2004, referitoare la termenul în care pot fi atacate actele

administrative.

Astfel fiind,

având ca temei o cauză nelegală, excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

Cu alte

cuvinte, este inadmisibilă excepția de nelegalitate care vizează un act

administrativ pe care persoana vizată de acel act administrativ cu caracter

individual avea posibilitatea și trebuia să-l atace în condițiile art. 1 și

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind,

recursul va fi respins, soluția instanței de fond, în raport de considerentele

prezentate mai sus, fiind legală și temeinică.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

recursul declarat de C.V. împotriva Sentinței nr. 7.190 din 18 decembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.

Procesat de GGC

- AM