ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3220/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3220/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 19086/63/2008, la data

de 04 decembrie 2008, reclamanții D.T., S.G. și E. au chemat în judecată C.

Daneți prin P., solicitând ca hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea Dispoziției 2889 din 05 noiembrie 2008, prin care li s-a respins

cererea de acordare a contravalorii în echivalent bănesc pentru suprafața de 5000 m.p. teren intravilan, situat în comuna Daneți, județul Dolj, pe care se află amplasată școala

generală și să li se atribuie aceeași valoare, așa cum a fost stabilită inițial

prin procesul-verbal de negociere din 01 noiembrie 2004, când li s-a oferit

suma de 190.000.000 lei vechi de către P. Daneți.

În motivarea

contestației s-a arătat că reclamanții au formulat prin executorul judecătoresc

T.N. și T.B., notificarea nr. 1448 din 30 octombrie 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001,

solicitând restituirea suprafeței de 5000 m.p. intravilan, situat în comuna Daneți, județul Dolj, care le-a fost preluat în timpul

regimului comunist și pe care se află amplasată școala generală din

localitate.

Au

arătat că, la data de 05 noiembrie 2008, li s-a emis dispoziția contestată,

însă, inițial, prin procesul-verbal de negociere din 01 noiembrie 2004 li s-au

oferit despăgubiri în cuantum de 190 milioane lei vechi de către P. Daneți,

despăgubiri care nu li s-au acordat nici până în prezent.

Au

susținut că prin Dispoziția nr. 2889 din 5 noiembrie 2008 li s-a propus

acordarea de despăgubiri și trimiterea dosarului la Secretariatul C.C.S.D.,

însă nimeni dintre cunoștințele reclamanților nu au primit despăgubiri, iar

această instituție nu funcționează.

Reclamanții

au solicitat acordarea de despăgubiri, așa cum s-a stabili prin

procesul-verbal

de negociere.

Prin sentința civilă nr.

138 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 19086/63/2008,

s-a respins contestația. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că,

în cauză, nu s-a putut reține teoria de drept comun a irevocabilității actelor

juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdicționale, respectiv că odată

ce un act a fost emis el nu mai poate fi retractat de către partea emitentă, ci

poate fi desființat prin intermediul instanței judecătorești.

A mai reținut

instanța că este adevărat că după data întocmirii procesului verbal de

negociere au intervenit modificări legislative care au schimbat procedurile

administrative de restituire și de stabilire a măsurilor reparatorii prin

echivalent, în principal prin instituirea unui nou organ, C.C.S.P.D., cu

atribuții specifice prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

S-a mai reținut că

reclamanții au solicitat despăgubirile bănești stabilite prin procesul-verbal

de negociere, însă instanța nu a putut da curs acestei solicitări, față de

actuala reglementare a Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și

completată, dispoziția contestată fiind emisă după intrarea vigoare a Legii nr.

247/2005.

Efectele

viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite, în condițiile în care au

fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII al Legii

nr. 247/2005, lege nouă de imediată aplicare.

Toate

aceste dispoziții de

imediată aplicare sunt

imperative, iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, astfel că legea

veche rămâne fără aplicare, nu se mai pot acorda reclamanții

despăgubiri

bănești în condițiile legii vechi.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamații.

Prin decizia civilă nr.

245 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanți.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a avut în vedere

prevederile legale în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 2889 din 5

noiembrie 2008, respectiv art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, ce a modificat

Legea nr. 10/2001.

Notificarea

nr. 1448/N/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanți nu a

fost soluționată prin emiterea unei dispoziții

sau decizii până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, rezolvarea

notificării

fiind ulterioară

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 P.C. Daneți,

ca entitate

investită cu soluționarea acesteia, trebuia să se raporteze strict la

prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, legea fiind de imediată

aplicare.

Procesul - verbal de negociere încheiat, la data de 01

noiembrie 2004, prin care comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a

făcut reclamanților o ofertă

de despăgubiri în sumă de 190.000.000 lei vechi pentru

suprafața

notificată, nu constituie motiv

de anulabilitate a dispoziției nr. 2889 din 5 noiembrie

2008, câtă vreme la data emiterii P.C. Daneți a

respectat întocmai

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel cum

aceasta a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Este

adevărat că de la data întocmirii procesului - verbal de negociere până la data

emiterii dispoziției emisă de primar a trecut o perioadă îndelungată de timp

însă, consecințele emiterii cu întârziere a dispoziției nu pot fi analizate în cadrul

contestației de față, contestația fiind îndreptată împotriva dispoziții emisă

după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Or,

în raport de data emiterii deciziei, se constată că propunerea privind

oferta pentru despăgubiri fără a se stabili

cuantumul acestor despăgubiri, a fost

făcută în mod corect de P.C. Daneți,

așa cum a reținut și prima instanță.

Câtă

vreme din acest punct de vedere Legea nr. 247/2005 nu a suferit

o modificare, deciziile sau dispozițiile emise

după intrarea în vigoare a acesteia,

trebuie să respecte întocmai

procedura prevăzută în mod expres de legea specială.

Pentru aceleași considerente nu pot fi reținute nici

susținerile referitoare la nefuncționalitatea

Fondului Proprietatea, deoarece

procedura de funcționare a acestuia, respectiv urgentarea termenului de

efectuare a plății sumelor cuvenite persoanelor îndreptățite, pot fi corectate

sau schimbate numai prin modificări legislative, nefiind atributul instanței de

judecată.

Împotriva

deciziei menționate mai sus au declarat și motivat recurs, în termen legal,

apelanții-reclamanți D.T., S.G. și T.E., criticând-o pentru nelegalitate,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea acestora, se arată că ambele instanțe au greșit atunci când au

apreciat că notificarea nr. 1448 din 30 octombrie 2001 depusă în temeiul Legii nr.

10/2001 de către subsemnații prin executorul judecătoresc T.N. și T.B., a

fost soluționată după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005,

astfel că trebuia să urmeze procedura prevăzută de această modificare,

respectiv trimiterea dosarului C.C.S.P.D.

Recurenții

consideră că notificarea depusă de subsemnații la Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă comuna Daneți, jud. Dolj a fost

soluționată prin procesul-verbal de negociere din data de 1 noiembrie 2004 prin

care s-a stabilit ca despăgubiri suma de 190 milioane lei vechi ce trebuiau

achitați de către P. Daneți pentru suprafața de 500 mp teren intravilan situat

în comuna Daneți, jud. Dolj, pe care se află amplasată școală generală din

localitate.

Mai

arată recurenții că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și inclusiv

la data formulării notificării, aveau speranța legitimă de plată a

despăgubirilor, deoarece imobilul proprietatea autorilor lor nu mai putea fi

restituit în natură, iar aceste despăgubiri să fie date într-un termen

rezonabil de către P.C. Daneți, așa cum s-a stabilit prin procesul verbal de

negociere.

Faptul

că s-a tergiversat plata despăgubirilor de către entitatea ce era obligată să

le plătească și că s-a modificat legea, iar entitatea a emis un nou act

administrativ, respectiv dispoziția nr. 2889/2008, nu constituie culpa

recurenților, ci culpa organului emitent care a emis un alt act administrativ

care l-a modificat pe primul, respectiv procesul verbal de negociere prin care

se soluționase notificare subsemnaților.

S-a

stabilit că modificarea legislativă a Legii nr. 10/2001 este o ingerință în

dreptul de proprietate al subsemnaților din perspectiva art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la C.E.D.O.

După

ce s-a stabilit cuantumul despăgubirilor printr-un proces verbal de negociere,

care a rămas valabil și reprezintă un act administrativ neatacat până în acest

moment, trimiterea notificării recurenților la Secretariatul C.C.S.D. prin care

să emită un nou act pe care să-l atace din nou pe legea contenciosului

administrativ, reprezintă o sarcina exorbitantă pentru aceștia și care încalcă

dreptul de acces la un tribunal, în sensul art. 6 din C.E.D.O.

Având

în vedere că ambele instanțe s-au pronunțat numai având în vedere modificarea

Legii nr. 10/2001, fără să se pronunțe cu privire la procesul verbal de

negociere din 1 noiembrie 2004, recurenții consideră că acestea nu au intrat în

cercetarea fondului cauzei.

Analizând

recursul declarat, în raport de criticile menționate, care se subsumează numai

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea apreciază

că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

24 alin.

(2) al Legii nr. 10/2001, în forma inițială, în vigoare la data încheierii

procesului-verbal de negociere, respectiv 1 noiembrie 2001, în cazul imobilelor

cu destinația de locuințe, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta

de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri bănești.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, în termen de 60 de zile de la primirea

ofertei, persoana îndreptățită este obligată să răspundă în scris dacă acceptă

sau refuză oferta. Lipsa răspunsului scris echivalează cu neacceptarea ofertei.

Conform

procesului-verbal de negociere din 1 noiembrie 2001, persoana îndreptățită a

fost de acord cu oferta de despăgubiri în cuantum de 190.000.000 rol făcută de

Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10, astfel că reclamanții sunt

îndreptățiți să obțină despăgubirea bănească în cuantumul propus, deoarece

acest drept i-a fost recunoscut în mod irevocabil de instituția abilitată să

soluționeze notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât timp

acordul de voință s-a realizat, astfel că reclamanții beneficiază de un bun în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.

Înalta Curte

consideră că este nelegală motivarea ambelor instanțe de fond, în sensul că

dispoziția atacată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

motiv pentru care contestarea sa urmează procedura acestei legi, de imediată

aplicațiune, chiar dacă procesul-verbal de negociere nu a fost pus în executare

o lungă perioadă de timp. Aceasta deoarece reclamanții beneficiază de un bun în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., bun care a fost recunoscut de

către autoritățile statului român, prin procesul - verbal de negociere și a

fost evaluat la suma de 190.000.000 ROL, emiterea deciziei fiind o formalitate

ulterioară prin care s-a modificat numai modalitatea de acordare a

despăgubirii.

Lipsa de diligență a

autorităților de a pune în aplicare dispozițiile menționate în procesul-verbal

de negociere din 1 noiembrie 2001, nu poate fi folosită ca argument în

respingerea contestației prin care se solicită acordarea de despăgubiri bănești

în cuantumul stabilit prin ofertă, căci nimeni nu își poate invoca propria

incorectitudine pentru a refuza îndeplinirea obligației pe care și-a asumat-o.

Ingerința în dreptul

de proprietate al reclamanților nu este justificată, căci nu se poate invoca

succesiunea modificărilor legislative pentru a schimba modalitatea de

despăgubire, conflictul de legi în timp fiind incident în cauză numai în măsura

în care dreptul la despăgubiri bănești al reclamanților nu ar fi fost

recunoscut în mod irevocabil.

În speță, dispoziția nr.

2889 a fost emisă la data de 5 noiembrie 2008, la 7 ani de la data realizării

acordului de voință al părților din prezenta cauză cu privire la recunoașterea

dreptului de proprietate al reclamanților, la stabilirea modalității de

despăgubire și la cuantumul acesteia, acord care s-a realizat cu respectarea

dispozițiilor legale de la acea dată. În aceste condiții, instanțele nu puteau

ignora caracterul determinat al despăgubirii recunoscute reclamanților pentru

bunul proprietatea lor, motiv pentru care Înalta Curte consideră că respingerea

contestației, în sensul schimbării modalității de despăgubire în raport de

modificările legislative ulterioare, care nu au un caracter reparator efectiv,

prin nepunerea în plată într-un termen rezonabil a titlurilor de despăgubire,

astfel cum în mod constant a remarcat C.E.D.O. în jurisprudența sa, constituie

o încălcare a dreptului de proprietate al reclamanților. Acest drept a fost

recunoscut anterior reclamanților de statul român, dar nu a fost pus în

executare din vina exclusivă a statului român timp de 7 ani, ceea ce constituie

o înfrângere a art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., în raport de care, conform

art. 20 al Constituției României, nu se mai pot invoca cu prioritate

prevederile legii interne, astfel cum în mod greșit au procedat ambele instanțe

de fond.

De

asemenea, este fondată și critica recurenților potrivit cu care, după ce s-a

stabilit cuantumul despăgubirilor printr-un proces verbal de negociere, care a

rămas valabil și reprezintă un act administrativ neatacat până în acest moment,

trimiterea notificării recurenților la Secretariatul C.C.S.D. prin care să

emită un nou act pe care să-l atace din nou pe legea contenciosului

administrativ, reprezintă o sarcina exorbitantă pentru aceștia și care încalcă

dreptul de acces la un tribunal, în sensul art. 6 din C.E.D.O.

Pentru aceste

argumente, considerând incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să modifice în

tot decizia recurată, să admită apelul împotriva sentinței civile nr. 138 din

13 august 2009 a Tribunalului Dolj, să schimbe în tot sentința, în sensul

admiterii contestației împotriva dispoziției nr. 2889 din 5 noiembrie 2008,

anulării acesteia și obligării pârâtului la emiterea unei dispoziții pentru

acordarea despăgubiri bănești în cuantum de 19.000 RON pentru imobilul în

suprafață de 5000 m.p. din localitatea Brabeti, comuna Danați, care a făcut

obiectul notificării nr. 1448 din 30 octombrie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanții-apelanți D.T., S.G. și T.E. împotriva deciziei

nr. 245 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Modifică în tot

decizia recurată.

Admite apelul împotriva

sentinței civile nr. 138 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Dolj.

Schimbă în tot

sentința în sensul că admite contestația împotriva dispoziției nr. 2889 din 5

noiembrie 2008.

Anulează dispoziția

și obligă pe pârât la emiterea unei dispoziții pentru acordarea despăgubiri

bănești în cuantum de 19.000 RON pentru imobilul ce a făcut obiectul

notificării nr. 1448 din 30 octombrie 2001, în suprafață de 5000 m.p. din localitatea Brabeti, comuna Danați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 mai 2010.