ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4997/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4997/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

(denumit

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.F.P.”), solicitând instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

-

să dispună revocarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05

octombrie 2009 și repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării în

funcția de director coordonator adjunct la Direcția Generală a Finanțelor

Publice Buzău (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.G.F.P.

Buzău”) și plății unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale și/sau

a prestațiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit – indexate, majorate

și reactualizate – de la momentul eliberării nelegale din funcția de director

coordonator adjunct și până la efectiva reîncadrare în funcția deținută

anterior;

-

să constate nulitatea absolută parțială a clauzei cuprinse la art. 10

alin. (1) lit. b) din Contractul de management.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de director

coordonator adjunct al D.G.F.P. Buzău prin Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 1254 din 25 mai 2009 și ca urmare a încheierii contractului de

management din 25 mai 2009, în temeiul dispozițiilor art. III alin. (4) din

O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice.

Prin

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05

octombrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a contractului de management din 25

mai 2009, în temeiul art. 10

alin. (1) lit. b) din

contract și încetarea aplicabilității

Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 1254 din 25 mai 2009.

Reclamantul

susține că respectivul contract de management este asimilat contractului

individual de muncă și urmează regimul de protecție instituit de Codul muncii,

iar ordinul contestat este nelegal întrucât a fost emis în absența unui motiv

de fapt care să justifice încetarea contractului de management și este lovit de

nulitate absolută deoarece contravine dispozițiilor art. 74

lit. a), b) și d) C. muncii prin faptul că

nu indică

în concret motivele care au determinat încetarea contractului de management,

atâta timp cât angajatorul s-a rezumat că precizeze că măsura are în vedere

constatările comisiei de evaluare, fără a se menționat în ce constau acestea.

Mai susține reclamantul că ordinul contravine dispozițiilor art. 62 C. muncii,

întrucât nu menționează calea de atac și instanța la care poate fi atacat. Sub

aspectul nelegalității ordinului contestat, reclamantul arată că procedura de

evaluare s-a desfășurat cu nerespectarea art. IV

alin.

(2) din O.U.G. nr. 37/2009 și ale art. 63 alin. (2) și urm. C. muncii și ale art.

77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010,

întrucât nu a fost convocat la vreo evaluare.

În ceea ce privește clauzele

art.

10

alin. (1) lit. b) din Contractul de management din

25 mai 2009, reclamantul susține că acestea sunt lovite de nulitate absolută

întrucât se referă la funcția de director coordonator, iar nu la cea de

director coordonator adjunct, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11

din contract. Mai susține reclamantul că nulitatea prevederilor respective care

reglementează cauza de încetare de drept a contractului derivă din împrejurarea

că ele contravin dispozițiilor art. 38 C. muncii referitoare la cauzele de

încetare a contractului individual de muncă.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

sentința civilă nr. 35 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești – Secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

-

a admis acțiunea formulată de reclamantul M.D.;

-

a anulat Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009;

-

a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009;

-

a obligat pe pârât la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu

drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte

drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 anulat

și până la data reintegrării;

-

a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 10

alin. (1) lit. b) din Contractul de management, în ceea ce

privește prevederea „fără notificare, fără punere în întârziere sau intervenția

instanței”.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu

privire la cererea de constatare a nulității absolute parțiale a art. 10

alin. (1) lit. b) din Contractul de management, instanța a

reținut că partea din cuprinsul clauzei referitoare la încetarea contractului

„fără notificare, fără punere în întârziere sau fără intervenția instanței”

contravine dispozițiilor H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al

contractului și reprezintă un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n)

din Legea nr. 554/2004, întrucât prin faptul de a nu conferi celui evaluat

posibilitatea de a lua cunoștință de evaluare, de a cunoaște împrejurările de

fapt ce au stat la baza evaluării și de a o contesta echivalează cu o putere

discreționară, absolută și fără limite și cu exercitarea dreptului de apreciere

prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. A

reținut Curtea de apel că respectiva clauză este nelegală și din punct de vedere

al oportunității, întrucât oportunitatea este tot o dimensiune a legalității.

Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că nu poate fi primită apărarea

pârâtului în sensul că nulitatea clauzei respective este acoperită prin faptul

că reclamantul a semnat contractul de management.

Cu

privire la cererea de anulare a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776

din 05 octombrie 2009, Curtea de apel a reținut, în esență, că acesta este

nemotivat, deoarece în cuprinsul actului se fac referiri doar la constatările

Comisiei de evaluare și la dispozițiile constatate nule ale art. 10

alin. (1) lit. b) din Contractul de management și că

susținerile detaliate în cuprinsul întâmpinării formulate de pârât referitoare

la evaluarea reclamantului ar fi trebuit să fie cuprinse în ordin pentru a se putea

aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia actului.

3.

Cererea de recurs

Împotriva

sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul MFP, prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4, 6 și 9 C.

proc. civ.

Sub

aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.,

recurentul-pârât susține că instanța, cu depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești, a apreciat nelegalitatea parțială a art. 10

alin. (1) lit. b) din contractul de management din punct de

vedere al oportunității, deși controlul judecătoresc se poate exercita numai cu

privire la legalitatea actului.

Sub

aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

recurentul-pârât susține că, deși reclamantul a solicitat prin acțiune plata

unei „despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale și/sau a prestațiilor

de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit – indexate, majorate și reactualizate

– de la momentul eliberării nelegale din funcția de director coordonator

adjunct și până la efectiva reîncadrare în funcția deținută anterior”, instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut și l-a obligat pe pârât la plata unei

„despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate

și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării

acestora”.

Sub

aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul-pârât apreciază că instanța în mod greșit a reținut nelegalitatea

ordinului contestat. În acest sens, recurentul-pârât susține că evaluarea

activității reclamantului a fost realizată cu respectarea dispozițiilor

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2669/2009, pe baza obiectivelor și

indicatorilor de performanță cuprinși în contractul de management și prin

raportare la datele referitoare la perioada 01 iunie 2009-31 august 2009,

constatându-se că activitatea desfășurată de M.D. în perioada evaluată este

necorespunzătoare, motiv pentru care, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din

contractul de management, s-a dispus încetarea de drept a contractului.

Mai susține recurentul-pârât că, întrucât a semnat

contractul de management, care reprezintă legea părților, reclamantul M.D. nu

poate solicita anularea parțială a art. 10 alin. (1) lit. b) din contract,

atâta timp cât a fost de acord cu aceste prevederi. Totodată, recurentul-pârât

susține că respectivul contract de management nu poate fi asimilat contractului

individual de muncă.

4.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând

cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport de criticile formulate,

circumstanțele și cadrul legal aplicabil cauzei, Înalta Curte constată că

recursul este fondat sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., pentru considerentele arătate în continuare:

Este necontestat

faptul că

reclamantul a fost numit în

funcția de director coordonator adjunct al D.G.F.P. Buzău prin Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009 și ca urmare a

încheierii contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul dispozițiilor

art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009

privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Totodată, este

necontestat faptul că prin

Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 s-a dispus încetarea de drept

a contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul art. 10 alin. (1) lit.

b) din contract și încetarea aplicabilității Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 1254 din 25 mai 2009, în urma acordării calificativului

„necorespunzător” la evaluarea activității desfășurate de reclamantul M.D. în

perioada 01 iunie 2009-31 august 2009.

Înalta Curte reține

că, prin acțiunea introductivă, reclamantul solicită anularea ordinului de

eliberare din funcție și reintegrarea în funcția de conducere în care fusese

numit în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Temeinicia acțiunii

în contencios administrativ se apreciază inclusiv prin prisma interesului pe

care îl justifică persoana reclamantă în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se

înțelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea

realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”, întrucât, în

raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege,

se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Astfel fiind,

persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ are sarcina de

a justifica existența unui drept ori a unui interes legitim în considerarea

căruia formulează acțiunea în contencios administrativ.

Or, în cauză, înainte

de a proceda la o analiză punctuală a celor reținute de instanța fondului prin

prisma susținerilor intimatului-reclamant privitoare la nelegalitatea actului

contestat, Înalta Curte reține că atât dreptul cât și interesul urmărite de

reclamant prin promovarea acțiunii sunt lipsite de caracter legitim, întrucât

actul de numire în funcția de conducere de director coordonator adjunct al D.G.F.P.

Buzău – funcție în care solicită reintegrarea – este lipsit de o bază legală ca

urmare a faptului că au fost declarate neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr.

37/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009,

definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, viciul

de constituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009,

antrenează și viciul de legalitate al actului administrativ de numire emis în

baza acestuia, act care devine astfel inexistent.

În acest sens, Curtea

are în vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr.

414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999,

atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr.

1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional a

actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor

subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele

administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Deci, cu alte

cuvinte, legitimitatea dreptului și interesului reclamantului în promovarea

acțiunii au fost viciate prin declararea neconstituționalității actului

normativ în temeiul și în executarea căruia a fost numit în funcția publică în

care urmărește să fie reintegrat ca efect al anulării

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009

.

La pronunțarea

prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară în materie

reprezentată, spre exemplu, de deciziile recente: decizia nr. 4084 din 5

octombrie 2010, decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010, decizia nr. 4419 din 19

octombrie 2010 și decizia nr. 5004 din 16 noiembrie 2010.

Față de aspectele

reținute, nu vor mai fi analizate criticile din recurs formulate sub aspectul

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 6 C. proc. civ., atâta timp cât s-a

constatat că reclamantul nu justifică un drept sau interes legitim care să fi

fost vătămate prin actul de eliberare din funcție. Pentru aceleași argumente,

nu vor mai face obiectul analizei nici criticile din recurs prin raportare la

cele apreciate de instanța de fond și susținute de reclamant cu privire la

nulitatea parțială a clauzelor art. 10

alin. (1) lit.

b) din Contractul de management din 25 mai 2009, act încheiat tot în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009 al cărei viciu de neconstituționalitate se răsfrânge

implicit asupra contractului.

Pentru considerentele

arătate, Curtea constată că este fondat recursul declarat de Agenția Națională

de Administrare Fiscală, în baza mandatului transmis de Ministerul Finanțelor

Publice, sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar

hotărârea pronunțată de Curtea de apel este lipsită de temei legal, astfel că,

în raport cu art. 20 alin. (3) cu referire la art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., recursul va admis și va fi modificată sentința atacată în sensul

respingerii în fond a acțiunii formulate de reclamantul M.D., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza mandatului

transmis de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 35

din 12 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința atacată și în fond respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului M.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.