ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4997/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.F.P.”), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: - să dispună revocarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 și repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării în funcția de director coordonator adjunct la Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.G.F.P.

Buzău”) și plății unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale și/sau a prestațiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit – indexate, majorate și reactualizate – de la momentul eliberării nelegale din funcția de director coordonator adjunct și până la efectiva reîncadrare în funcția deținută anterior; - să constate nulitatea absolută parțială a clauzei cuprinse la art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al D.G.F.P. Buzău prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009 și ca urmare a încheierii contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul dispozițiilor art. III alin. (4) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din contract și încetarea aplicabilității Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009. Reclamantul susține că respectivul contract de management este asimilat contractului individual de muncă și urmează regimul de protecție instituit de Codul muncii, iar ordinul contestat este nelegal întrucât a fost emis în absența unui motiv de fapt care să justifice încetarea contractului de management și este lovit de nulitate absolută deoarece contravine dispozițiilor art. 74 lit. a), b) și d) C. muncii prin faptul că nu indică în concret motivele care au determinat încetarea contractului de management, atâta timp cât angajatorul s-a rezumat că precizeze că măsura are în vedere constatările comisiei de evaluare, fără a se menționat în ce constau acestea.

Mai susține reclamantul că ordinul contravine dispozițiilor art. 62 C. muncii, întrucât nu menționează calea de atac și instanța la care poate fi atacat. Sub aspectul nelegalității ordinului contestat, reclamantul arată că procedura de evaluare s-a desfășurat cu nerespectarea art. IV alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 și ale art. 63 alin. (2) și urm. C. muncii și ale art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, întrucât nu a fost convocat la vreo evaluare. În ceea ce privește clauzele art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management din 25 mai 2009, reclamantul susține că acestea sunt lovite de nulitate absolută întrucât se referă la funcția de director coordonator, iar nu la cea de director coordonator adjunct, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din contract.

Mai susține reclamantul că nulitatea prevederilor respective care reglementează cauza de încetare de drept a contractului derivă din împrejurarea că ele contravin dispozițiilor art. 38 C. muncii referitoare la cauzele de încetare a contractului individual de muncă.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 35 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis acțiunea formulată de reclamantul M.D.; - a anulat Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009; - a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009; - a obligat pe pârât la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 anulat și până la data reintegrării; - a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management, în ceea ce privește prevederea „fără notificare, fără punere în întârziere sau intervenția instanței”.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute parțiale a art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management, instanța a reținut că partea din cuprinsul clauzei referitoare la încetarea contractului „fără notificare, fără punere în întârziere sau fără intervenția instanței” contravine dispozițiilor H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului și reprezintă un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin faptul de a nu conferi celui evaluat posibilitatea de a lua cunoștință de evaluare, de a cunoaște împrejurările de fapt ce au stat la baza evaluării și de a o contesta echivalează cu o putere discreționară, absolută și fără limite și cu exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

A reținut Curtea de apel că respectiva clauză este nelegală și din punct de vedere al oportunității, întrucât oportunitatea este tot o dimensiune a legalității. Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtului în sensul că nulitatea clauzei respective este acoperită prin faptul că reclamantul a semnat contractul de management. Cu privire la cererea de anulare a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009, Curtea de apel a reținut, în esență, că acesta este nemotivat, deoarece în cuprinsul actului se fac referiri doar la constatările Comisiei de evaluare și la dispozițiile constatate nule ale art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management și că susținerile detaliate în cuprinsul întâmpinării formulate de pârât referitoare la evaluarea reclamantului ar fi trebuit să fie cuprinse în ordin pentru a se putea aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia actului.

3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul MFP, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4, 6 și 9 C. proc. civ. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, a apreciat nelegalitatea parțială a art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management din punct de vedere al oportunității, deși controlul judecătoresc se poate exercita numai cu privire la legalitatea actului. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., recurentul-pârât susține că, deși reclamantul a solicitat prin acțiune plata unei „despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale și/sau a prestațiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit – indexate, majorate și reactualizate – de la momentul eliberării nelegale din funcția de director coordonator adjunct și până la efectiva reîncadrare în funcția deținută anterior”, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și l-a obligat pe pârât la plata unei „despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora”. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul-pârât apreciază că instanța în mod greșit a reținut nelegalitatea ordinului contestat. În acest sens, recurentul-pârât susține că evaluarea activității reclamantului a fost realizată cu respectarea dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2669/2009, pe baza obiectivelor și indicatorilor de performanță cuprinși în contractul de management și prin raportare la datele referitoare la perioada 01 iunie 2009-31 august 2009, constatându-se că activitatea desfășurată de M.D. în perioada evaluată este necorespunzătoare, motiv pentru care, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management, s-a dispus încetarea de drept a contractului. Mai susține recurentul-pârât că, întrucât a semnat contractul de management, care reprezintă legea părților, reclamantul M.D.

nu poate solicita anularea parțială a art. 10 alin. (1) lit. b) din contract, atâta timp cât a fost de acord cu aceste prevederi. Totodată, recurentul-pârât susține că respectivul contract de management nu poate fi asimilat contractului individual de muncă. 4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport de criticile formulate, circumstanțele și cadrul legal aplicabil cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele arătate în continuare: Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al D.G.F.P. Buzău prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009 și ca urmare a încheierii contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul dispozițiilor art. III alin. (4) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Totodată, este necontestat faptul că prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 s-a dispus încetarea de drept a contractului de management din 25 mai 2009, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din contract și încetarea aplicabilității Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1254 din 25 mai 2009, în urma acordării calificativului „necorespunzător” la evaluarea activității desfășurate de reclamantul M.D. în perioada 01 iunie 2009-31 august 2009. Înalta Curte reține că, prin acțiunea introductivă, reclamantul solicită anularea ordinului de eliberare din funcție și reintegrarea în funcția de conducere în care fusese numit în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Temeinicia acțiunii în contencios administrativ se apreciază inclusiv prin prisma interesului pe care îl justifică persoana reclamantă în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înțelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege, se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. Astfel fiind, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ are sarcina de a justifica existența unui drept ori a unui interes legitim în considerarea căruia formulează acțiunea în contencios administrativ.

Or, în cauză, înainte de a proceda la o analiză punctuală a celor reținute de instanța fondului prin prisma susținerilor intimatului-reclamant privitoare la nelegalitatea actului contestat, Înalta Curte reține că atât dreptul cât și interesul urmărite de reclamant prin promovarea acțiunii sunt lipsite de caracter legitim, întrucât actul de numire în funcția de conducere de director coordonator adjunct al D.G.F.P. Buzău – funcție în care solicită reintegrarea – este lipsit de o bază legală ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, viciul de constituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, antrenează și viciul de legalitate al actului administrativ de numire emis în baza acestuia, act care devine astfel inexistent. În acest sens, Curtea are în vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea dreptului și interesului reclamantului în promovarea acțiunii au fost viciate prin declararea neconstituționalității actului normativ în temeiul și în executarea căruia a fost numit în funcția publică în care urmărește să fie reintegrat ca efect al anulării Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2776 din 05 octombrie 2009 . La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară în materie reprezentată, spre exemplu, de deciziile recente: decizia nr. 4084 din 5 octombrie 2010, decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010, decizia nr. 4419 din 19 octombrie 2010 și decizia nr. 5004 din 16 noiembrie 2010. Față de aspectele reținute, nu vor mai fi analizate criticile din recurs formulate sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 6 C. proc.

civ., atâta timp cât s-a constatat că reclamantul nu justifică un drept sau interes legitim care să fi fost vătămate prin actul de eliberare din funcție. Pentru aceleași argumente, nu vor mai face obiectul analizei nici criticile din recurs prin raportare la cele apreciate de instanța de fond și susținute de reclamant cu privire la nulitatea parțială a clauzelor art. 10 alin. (1) lit. b) din Contractul de management din 25 mai 2009, act încheiat tot în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 al cărei viciu de neconstituționalitate se răsfrânge implicit asupra contractului. Pentru considerentele arătate, Curtea constată că este fondat recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza mandatului transmis de Ministerul Finanțelor Publice, sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar hotărârea pronunțată de Curtea de apel este lipsită de temei legal, astfel că, în raport cu art. 20 alin. (3) cu referire la art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul va admis și va fi modificată sentința atacată în sensul respingerii în fond a acțiunii formulate de reclamantul M.D., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza mandatului transmis de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 35 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului M.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.