ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1213/2012

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul acestei instanțe la data de 22 noiembrie 2006, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Garda Financiară și Comisarul General al Gărzii Financiare, solicitând anularea Deciziei nr. 305.602 din data de 17 octombrie 2006 și Deciziei nr. 305.328 din 30 octombrie 2006, obligarea pârâților în solidar să-i plătească suma de 3.719 RON cu titlu de diferență de stimulent pentru activitatea aferentă lunii august 2006, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 14 iunie 2004 a fost numit, ca urmare a participării la un concurs, în funcția publică de conducere de comisar șef al Comisariatului Regional București al Gărzii Financiare și, în conformitate cu legislația specifică a beneficiat lunar de stimulente pentru activitatea desfășurată, de la data numirii în funcția respectivă și până în luna august 2006. A susținut că, deși a îndeplinit atribuțiile stabilite în sarcina sa prin fișa postului, precum și criteriile prevăzute în art. 8 din Norma metodologică privind constituirea și utilizarea fondului de stimulente stabilit, în condițiile O.U.G. nr. 91/2003, normă aprobată prin H.G.

nr. 1538/2003, în mod arbitrar și abuziv, cuantumul stimulentelor acordate i-a fost diminuat începând cu luna decembrie 2005, astfel încât în luna noiembrie cuantumul stimulentelor a fost de 5.000 RON, în luna decembrie de 3.000 RON, în luna ianuarie de 3.500 RON, în februarie de 2.500 RON, martie de 2.700 RON, aprilie 0 RON, mai 500 RON, iunie 500 RON, în luna iulie 2006 a primit numai suma de 1.500 RON, iar în luna august 2006 doar 2.500 RON. A menționat că, la stabilirea stimulentelor, precum și la soluționarea contestației pe care a formulat-o în conformitate cu protocolul art. 21 din O.G. nr. 2/2006, nu s-a ținut seama de criteriile de repartizare a stimulentelor stabilite în Cap. 3 pct. 8 prevăzute la Anexa nr. 5 din H.G.

nr. 1538/2003 și nu s-a obținut avizul organului sindical. Pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și președintele A.N.A.F. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar prin încheierea interlocutorie din data de 25 aprilie 2007 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministrul Finanțelor Publice și a fost respinsă excepția în privința celorlalți doi pârâți, Agenția Națională de Administrare Fiscală și președintele A.N.A.F. (fila 88 dosar inițial fond). Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 403 din 6 februarie 2008, a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, B.S.

și Garda Financiară - Comisariatul General, a anulat în parte Decizia nr. 305602 din 15 septembrie 2006 emisă de pârâta Garda Financiară - Comisariatul General și anume, prima poziție de la pct. 9 din decizie, a anulat în totalitate decizia nr. 305328 emisă de același pârât la data de 30 octombrie 2006 și a obligat pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară - Comisariatul General și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală în solidar să plătească reclamantului suma de 3.719 RON, reprezentând diferență de stimulente aferentă lunii august 2006. În esență, instanța a reținut că pentru luna august 2006 Comisarul general al Gărzii Financiare a formulat propunerea de acordare a stimulentelor în cuantum de 5.000 RON reclamantului, însă cuantumul acestora a fost diminuat de către Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, fără a se face dovada unor împrejurări de natură să determine micșorarea acestui cuantum sau neîndeplinirea criteriilor legale de către reclamant, în special în condițiile în care au fost acordate stimulente mai mari tuturor comisarilor șefi adjuncți și șefi de secție, astfel încât diminuarea apare ca fiind abuzivă, arbitrară și cu încălcarea prevederilor legale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, cât și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar prin Decizia nr. 1095 pronunțată la data de 27 februarie 2009 în Dosarul nr. 10252/2/2006 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise recursurile declarate împotriva sentinței civile și cauza a fost trimisă spre rejudecare, reținându-se ca întemeiată critica recurentelor referitoare la obligarea pârâților la plata sumei solicitate prin acțiune în lipsa unor dovezi referitoare la îndeplinirea, de către reclamant, a criteriilor prevăzute la pct. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003.

Totodată, prin decizia de casare s-a impus instanței de rejudecare: a se lămuri calitatea persoanei care a micșorat cuantumul stimulentului propus (comisarul general sau președintele ANAF); a se pronunța asupra legalității, temeiniciei și motivării Deciziei nr. 305.602 din 17 octombrie 2006; a suplimenta probatoriul administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G.

nr. 1538/2003 (aplicabile raportului juridic dedus judecății conform principiului tempus regit actum); a prezenta argumentele și temeiurile de drept care justifică menținerea sau majorarea stimulentului acordat reclamantului pentru luna august 2006. Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare pe rolul acestei instanțe la data de 11 mai 2009, sub nr. 5522/2/2009, fiind citați în calitate de pârâți atât Garda Financiară - Comisariatul General, Comisarul General al Gărzii Financiare, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cât și Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice, motiv pentru care, față de soluționarea irevocabilă a excepțiilor lipsei calității procesuale a primilor doi pârâți prin încheierea interlocutorie din data de 25 aprilie 2007, criticile recurentelor fiind respinse sub aceste aspecte, Curtea a luat act de cadrul procesual indicat de către reclamant prin cererea precizatoare depusă pentru termenul din data de 17 martie 2010, constatând că din eroare au fost citați din nou în acest ciclu procesual Ministerul Finanțelor Publice și Ministrul Finanțelor Publice.

În rejudecare părțile au depus o serie de înscrisuri și precizări la solicitarea instanței, raportat la aspectele impuse a fi dezlegate prin decizia de casare. Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea de apel a reținut următoarele: În fapt, în luna august 2006 reclamantul a ocupat funcția publică de conducere de comisar șef al Comisariatului Regional București al Gărzii Financiare, în baza Deciziei Comisarului General al Gărzii Financiare nr. 139 din 10 iunie 2004, având raporturi de serviciu la acea dată cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, organizată în cadrul pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 din H.G.

nr. 208/2005 în vigoare la data de referință avută în vedere, ordonator terțiar de credite, aspect necontestat de părți și confirmat prin concluziile scrise depuse în rejudecare. În anexa 5 cap. 4 din H.G. nr. 1583/2003 se regăsesc Normele metodologice privind constituirea și utilizarea fondului de stimulente stabilit în condițiile O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare. În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în litigii identice purtate între aceleași părți cu privire la cuantumul stimulentelor stabilite pentru alte luni ale anului 2006 (Deciziile nr. 1931 din 2 aprilie 2009; nr. 552 din 4 februarie 2009), s-a reținut că „că în raport de dispozițiile H.G.

nr. 1538/2003 art. 16, personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente materiale în condițiile legii, deci stimulentele nu reprezintă o vocație, ci un drept atâta timp cât fondul de stimulente este constituit, există fonduri și funcționarul îndeplinește criteriile prevăzute de Anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003”. Potrivit pct. 11 lit. a) cap. 4 anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003, astfel cum a fost modificată de H.G. nr. 1757/2006, raportat la dispozițiile art. 29 din H.G. nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea M.F.P. și A.N.A.F. „Președintele A.N.A.F. este competent să acorde stimulente pentru comisarii șefi ai comisariatelor regionale și cel al Municipiului București, la propunerea Comisarului General”.

În temeiul acestor dispoziții, astfel cum rezultă din adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 (fila 103) Comisarul General al Gărzii Financiare a făcut în privința reclamantului propunerea pentru acordarea de stimulente în sumă de 5.000 RON, cuantumul fiind redus însă de președintele A.N.A.F. la 2.500 RON prin modificarea olografă în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor, asumată prin semnătură. Potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 1538/2003 „personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente materiale și morale” care se acordă în funcție de fondul de stimulente constituit precum și în raport de criteriile instituite prin cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G.

nr. 1538/2003. Prin modul de formulare, dispoziția legală menționată nu creează nici o îndoială asupra existenței dreptului de a se primi stimulente, primirea acestora fiind însă condiționată de îndeplinirea criteriilor stabilite prin normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003, condiționare care nu lasă loc arbitrariului. În raport de aceste criterii și în temeiul competențelor pe care legea le conferă, Curtea a reținut că pentru luna august 2006 Comisarul General a propus acordarea de stimulente reclamantului intimat în cuantum de 5.000 RON, iar acest cuantum a fost redus fără nici o justificare de către președintele A.N.A.F. exclusiv în privința reclamantului.

Curtea a mai reținut că adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 reprezintă un act juridic complex, întrucât deși ca instrumentum se prezintă sub forma unui singur înscris, ea înglobează atât propunerea comisarului general, cât și decizia Președintelui ANAF de acordare a stimulentelor într-un anumit cuantum, astfel încât acesta este actul administrativ care a născut raportul juridic de conflict, raportat la care reclamantul a apreciat că a suferit o vătămare. Curtea a reținut, astfel, că în cauză vătămarea reclamată de către reclamant se poate imputa exclusiv Președintelui ANAF, care a diminuat cuantumul stimulentelor, astfel încât urmează a se verifica dacă în exercitarea acestei atribuții ce impune o competență de apreciere pârâtul Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a săvârșit un exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În analizarea modalității de exercitare a dreptului de apreciere de către pârât, Curtea a avut în vedere că diminuarea stimulentului propus a fi acordat nu este motivată în nici un fel pentru a putea opera o cenzură a instanței, modalitatea în care a fost efectuată, printr-o tăiere a cuantumului propus în tabelul nominal cuprinzând întreg personalul propus pentru acordarea stimulentelor, numai în privința reclamantului, apărând o manifestare abuzivă, de natură a încălca drepturile reclamantului. Astfel, Curtea a apreciat că nu revine reclamantului să probeze îndeplinirea criteriilor instituite prin cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G.

nr. 1538/2003, în condițiile în care propunerea Comisarului General a fost formulată în sensul acordării lor, ba și actul administrativ de acordare a fost în același sens, însă într-un alt cuantum, ci revenea pârâtului Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală să motiveze decizia de reducere a cuantumului propus prin raportare la acele criterii sau un eventual comportament culpabil al reclamantului, probe care însă nu au fost făcute nici măcar în cursul judecății.

Pentru toate aceste motive, Curtea a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii reclamantului, astfel cum a fost modificată și precizată, anularea parțială a Deciziei nr. 305.602 din data de 17 octombrie 2006 în ceea ce îl privește pe reclamant și anularea Deciziei nr. 305.328 din 30 octombrie 2006, emise de Garda Financiară - Comisariatul General, și obligarea pârâtei Garda Financiară la plata către reclamant a sumei de 2500 RON reprezentând diferență de stimulent aferentă lunii august 2006, având în vedere că în bugetul acestei instituții se constituie fondul special pentru plata stimulentelor în cauză.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a apreciat că se poate reține o culpă procesuală exclusiv în sarcina pârâtului Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, astfel încât numai pe acesta îl va obliga la plata contravalorii taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantum de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară - Comisariatul General și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În recursurile lor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală au criticat Sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență următoarele: În fapt, prin acțiunea formulata în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Comisarul General al Gărzii Financiare și Garda Financiară - Comisariatul General, dl. B.M.

a solicitat: - anularea adresei nr. 305.328 din 30 octombrie 2006 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General prin care a fost soluționată contestația administrativă; - anularea adresei nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General prin care au fost propuse spre aprobare stimulentele aferente lunii august 2006; - obligarea pârâților la plata sumei de 3.719 RON cu titlul de diferență stimulent pentru activitatea aferentă lunii august 2006; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1585 din 30 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5522/2/2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de dl. B.M., în sensul că a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 305602 din 17 octombrie 2006 și a Deciziei nr. 305328 din 30 octombrie 2006 emise de Garda Financiară - Comisariatul General și a dispus obligarea Gărzii Financiare la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2.500 RON reprezentând diferența de stimulent aferentă lunii august 2006, precum și obligarea Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală la plata sumei de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.proc.

civ.) motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului ca fondat și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de dl. B.M., ca neîntemeiată, pentru motivele dezvoltate în continuare. În fapt, intimatul-reclamant a contestat adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 și răspunsul la contestația nr. 305.328 din 30 octombrie 2006, ambele emise de către Garda Financiară - Comisariatul General, arătând că a fost lezat în drepturile sale, în situația în care, în luna august 2006, deși i s-au acordat stimulente, acestea nu au fost în cuantumul dorit de către reclamant. Potrivit dispozițiilor Cap. 4 pct. 9 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare (text in vigoare în perioada ce face obiectul cauzei), cuantumul lunar al stimulentelor putea fi de cel mult 3 salarii de bază lunare brute pentru personalul Gărzii Financiare.

În acest sens, este de observat că textul nu stabilește obligativitatea acordării stimulentelor, nici ca acestea să fie acordate, lună de lună, în cuantumul maxim de 3 salarii de bază brute, ci prevede doar posibilitatea ca, în funcție de criteriile menționate expres în Cap. 3 pct. 8 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 (text în vigoare in perioada ce face obiectul cauzei), funcționarii publici să poată beneficia de aceste drepturi.

Cauza s-a aflat în rejudecare după casare, dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1095 din 27 februarie 2009. Prin decizia de casare s-a impus instanței de rejudecare: - să lămurească calitatea persoanei care a micșorat cuantumul stimulentului propus (comisarul general sau președintele ANAF); - să se pronunțe supra legalității, temeiniciei și motivării Deciziei nr. 305602 din 17 octombrie 2006; - să suplimenteze probatoriul administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G.

nr. 1538/2003; - să prezinte argumentele și temeiurile de drept care justifică menținerea sau majorarea stimulentului acordat reclamantului pentru luna august 2006. În ceea ce privește persoana care a micșorat cuantumul stimulentului propus, instanța de fond a constatat că acesta ar fi fost redus de "președintele ANAF la 2.500 RON prin modificarea olografă în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor, asumată prin semnătură" (fila 3 paragraful 5 din Sentința nr. 1585 din 30 martie 2010). S-a apreciat că această constatare a instanței de fond este eronată având în vedere faptul că, lângă modificarea făcută în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor din adresa nr. 305602 din 17 octombrie 2010 se afla atât semnătura Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la acea data (dl. B.S.), cât și semnătura Comisarului General al Gărzii Financiare (dl. A.C.).

De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, respectiv adresa nr. 305602 din 17 octombrie 2010 emisă de Garda Financiară - Comisariatul General și transmisă către Comisariatul Regional București unde a fost înregistrată sub nr. 302567 din 17 octombrie 2006, în tabelul cu propunerile de stimulente pentru luna august 2006, suma propusă pentru dl. B.M., cu titlu de stimulent, fiind de 2.500 RON. Referitor la dispoziția instanței de casare privind suplimentarea probatoriului administrat cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, instanța de fond a apreciat că "nu revine reclamantului să probeze îndeplinirea criteriilor instituite prin cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G.

nr. 1538/2003 [..]" (fila 4 paragraful 1 din Sentința nr. 1585 din 30 martie 2010). Față de aceste aprecieri, instanța de rejudecare nu a adus la îndeplinire dispozițiile instanței de casare care, prin Decizia nr. 1095 din 27 februarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 10252/2/2006, a constatat că „este întemeiată critica din recurs referitoare la faptul că instanța în mod greșit, cu nerespectarea art. 112 pct. 5 din Codul de procedură civilă, a obligat pârâții la plata sumei solicitate prin acțiune în absența unor dovezi referitoare la îndeplinirea de către reclamant a criteriilor prevăzute la pct. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G.

nr. 1538/2003“ (fila 14 paragraful 4 din Decizia nr. 1095/27/02.2009). Astfel, se poate observa că, prin raportarea la dispozițiile art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă, instanța de casare a constatat, irevocabil, faptul că reclamantul avea obligația să probeze îndeplinirea criteriilor pentru a putea beneficia de stimulente. Cu toate acestea, instanța de rejudecare a apreciat, cu nerespectarea dispozițiilor instanței de casare, faptul că nu ar reveni reclamantului obligația de a proba îndeplinirea acestor criterii de acordare a stimulentelor.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia actelor a căror anulare s-a solicitat de intimatul - reclamant și argumentele și temeiurile de drept care ar justifica menținerea sau majorarea stimulentului acordat intimatului - reclamant pentru luna august 2006, se impune a se constata următoarele: Prin înscrisurile aflate la dosar, intimatul - reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute în mod expres de către textul de lege menționat mai sus, pentru a putea beneficia de stimulente. Sub acest aspect, acțiunea nu cuprinde motivele care să facă dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege și nu au fost propuse și administrate probe din care să rezulte nelegalitatea actelor atacate.

Astfel, instanța de rejudecare a admis cererea intimatului-reclamant numai în baza unor simple afirmații ale acestuia, fără a avea nici un înscris, pentru a putea stabili dacă intimatul - reclamant, angajat al Gărzii Financiare, îndeplinea sau nu criteriile cuprinse în Cap. 3 pct. 8 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare în vederea acordării stimulentelor aferente lunii august 2006 în cuantumul dorit de acesta. Potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 5 C. proc. civ., intimatul - reclamant avea obligația de a arăta dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, ori, înscrisurile depuse de acesta la dosar nu fac dovada faptului că, în luna august 2006, ar fi îndeplinit criteriile prevăzute în mod expres de către Cap. 3 pct. 8 din anexa 5 la H.G.

nr. 1538/2003, pentru a putea beneficia de stimulente peste nivelul acordat. Mai mult, prin acțiunea formulată, intimatul - reclamant a făcut referire în ansamblu la activitățile aferente perioadei 2005-2006, deși în cauză a fost avut în vedere stimulentul care se acordă în raport de îndeplinirea criteriilor prevăzute de lege pentru luna august 2006. Astfel, acțiunea s-a bazat pe simple afirmații ale intimatului - reclamant ca ar fi îndeplinit criteriile prevăzute de lege, pentru a i se acorda stimulente în cuantumul dorit de acesta, fără ca aceste afirmații să fie susținute de probe temeinice în acest sens.

Referitor la constatarea instanței potrivit căreia "diminuarea stimulentului propus a fi acordat nu este motivată în nici un fel pentru a putea opera o cenzura a instanței" (fila 3 ultimul paragraf din Sentința nr. 1585 din 30 martie 2010), rezultă din cuprinsul Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, din data de 8 ianuarie 2007, în Dosarul nr. 8607/P/2006, faptul că măsura diminuării stimulentelor nu a fost una arbitrară și nejustificată de nici un criteriu obiectiv, astfel cum, în mod eronat, a constatat instanța de fond, ci a fost luată ca urmare a abaterilor săvârșite de către intimatul-reclamant în exercitarea funcției sale.

De asemenea, potrivit adresei nr. 305.602 din 17 octombrie 2006, întocmită de către comisarul general al Gărzii Financiare - Comisariatul General cu privire la propunerile de stimulent făcute pentru luna august 2006, pentru comisarii șefi adjuncți din cadrul Comisariatului Regional București, au fost acordate stimulente în cuantum inferior celui acordat intimatului - reclamant și inferior cuantumului maxim prevăzut de dispozițiile legale. Or, propunerea stimulentelor pentru ceilalți comisari șefi adjuncți a fost făcută chiar de către intimatul - reclamant, care a considerat că aceștia nu au îndeplinit criteriile prevăzute de către H.G. nr. 1538/2003. Prin urmare, având în vedere faptul că însuși intimatul - reclamant a considerat că nu sunt întrunite criteriile prevăzute de lege pentru acordarea de stimulente în cuantum maxim, rezultă că nici activitatea acestuia nu a fost de natură a îndeplini criteriile prevăzute de lege.

În recursul său, Garda Financiară - Comisariatul General, a arătat, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 1095 din 27 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 10252/2/006, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit în sarcina instanței de fond, ca rejudecând cauza, să lămurească și împrejurarea dacă micșorarea stimulentului propus a fi acordat intimatului-reclamant se datorează abaterilor săvârșite de acesta în exercitarea funcției sale, în raport cu rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București din 8 ianuarie 2007 în Dosarul. nr. 8607/P/2006, urmând a fi suplimentat probatoriul sub acest aspect. După cum se poate observa din cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond nu s-a conformat acestei dispoziții a instanței de control judiciar.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului". Regula enunțată de textul citat, vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Astfel, în speță, Curtea de Apel București, ca instanță de trimitere, în rejudecare, nu a administrat nici o altă probă, astfel încât să lămurească și împrejurarea dacă micșorarea stimulentului propus a fi acordat intimatului-reclamant se datorează și abaterilor săvârșite de acesta în exercitarea funcției sale, în raport cu rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București din 8 ianuarie 2007 în Dosarul nr. 8607/P/2006. De asemenea, instanța de fond a nesocotit și dispoziția instanței de casare de a suplimenta probatoriul administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele Metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G.

nr. 1538/2003 și de a prezenta argumentele și temeiurile de drept care justifică menținerea ori majorarea stimulentului acordat reclamantului pentru luna august 2006. Prima instanță a apreciat, în considerentele hotărârii pronunțate, că nu revine reclamantului obligația să probeze îndeplinirea acestor criterii. Referitor la fondul cauzei, prima instanță în mod greșit a dispus obligarea Gărzii Financiare - Comisariatul General la plata către reclamant a sumei de 2.500 RON, reprezentând diferență stimulente aferente lunii august 2006. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 21 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici, (act normativ incident în această cauză): (1) Autoritățile și instituțiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii pot acorda stimulente funcționarilor publici, în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

(2) Până la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), rămân aplicabile reglementările existente privind constituirea și condițiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului. Potrivit art. 31 alin. (1) din același act normativ, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea stimulentelor este de competența ordonatorilor de credite.

Termenul în care se poate exercita contestația, potrivit art. 31 alin. (2) din ordonanță, este de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarului public.” La alin. (4) al aceluiași text de lege, se prevede: „împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.” Împotriva adresei nr. 305602 din 17 octombrie 2006 prin care s-a comunicat intimatului-reclamant cuantumul stimulentului aferent lunii august 2006, prealabil introducerii acțiunii în contencios, acesta a formulat contestație, atât la Garda Financiară - Comisariatul General înregistrată sub nr. 305328 din 19 octombrie 2006, precum și la Ministerul Finanțelor Publice și la Agenția Națională de Administrare Fiscală.

La contestația adresată, s-a răspuns intimatului-reclamant cu adresa nr. 305328 din 30 octombrie 2006, în care s-a arătat că în conformitate cu dispozițiilor pct. 11, Cap. 4, Anexa nr. 5 din H.G. nr. 1538/2003 - Normele metodologice privind constituirea și utilizarea fondului de stimulente stabilit in condițiile Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, nu intră în competența Comisarului General acordarea de stimulente pentru comisarii-șefi ai comisariatelor regionale și pentru cel al Comisariatului Municipiului București. Prin urmare, adresa nr. 305328 din 30 octombrie 2006 nu este un act administrativ de stabilire a cuantumului stimulentelor aferente lunii august, ci este un răspuns la contestația formulată de acesta în legătură cu stimulentele pentru luna respectivă.

Împotriva acestui răspuns, intimatul-reclamant a formulat acțiune în contencios, solicitând anularea acestei adrese pe care o califică drept „decizie", calificare preluată în mod greșit și de prima instanță. Însăși instanța de fond a reținut că în conformitate cu reglementările prevăzute la pct. 11, Anexa nr. 5 Cap. 4 din H.G. nr. 1538/2003, unde sunt prevăzute Normele metodologice privind constituirea și utilizarea fondului de stimulente stabilit in condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, act normativ aplicabil în cauză potrivit principiului tempus regit actum, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală este competent să acorde stimulente pentru comisarii-șefi ai comisariatelor regionale și cel al Comisariatului Municipiului București, la propunerea comisarului general.

În prezenta speță, comisarul general al Gărzii Financiare, prin adresa nr. 305602 din 17 octombrie 2006 intitulată „Propuneri stimulente pentru conducerea Comisariatelor regionale pe luna august 2006", a propus Președintelui A.N.A.F. pentru intimatul-reclamant, acordarea unui stimulent în cuantum de 5.000 RON pentru luna august 2006. Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, persoana competentă să acorde stimulente pentru comisarul-șef al comisariatelor regionale și pentru comisarul șef al Comisariatului Municipiului București, la propunerea comisarului general, nu și-a însușit propunerea făcută, acordând reclamantului un stimulent în sumă de 2.500 RON. Prin propunerea făcută, nici Garda Financiară și nici Comisarul General nu i-au produs vreo vătămare intimatului-reclamant într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Obligarea celor două instituții la plata sumei de 2.500 RON către intimatul-reclamant cu titlul de stimulent aferent lunii august 2006 pe motiv că în bugetul Gărzii Financiare - Comisariatul General se constituie fondul special pentru plata stimulentelor, este greșită. Astfel, în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 5-7, Anexa nr. 5 Cap. 4 din H.G.

nr. 1538/2003: „Fondul de stimulente se constituie și se evidențiază astfel: a) la nivelul comisariatelor regionale și al Comisariatului Municipiului București, din sumele provenite din activitatea proprie, precum și din cea a secțiilor județene arondate ale Gărzii Financiare, reflectate distinct pe fiecare entitate care le-a creat; b) la nivelul Comisariatului general al Gărzii Financiare, din sumele provenite din activitatea proprie și distinct din virarea, până la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioară, a unei cote de 10% din fondul lunar constituit de comisariatele regionale și Comisariatul Municipiului București din activitatea proprie și a secțiilor arondate. Art. 6. Sumele constituite în condițiile prevăzute la art. 5 lit. a) și b) se evidențiază distinct, în analitic, pe fiecare entitate care Ie-a creat, inclusiv pe secțiile județene ale Gărzii Financiare.

Art. 7. Sumele provenite din sursele prevăzute la art. 1 vor fi virate de administrațiile finanțelor publice și, respectiv, de Direcția generală de administrare a marilor contribuabili către comisariatele regionale și Comisariatul Municipiului București sau Comisariatul general al Gărzii Financiare. Comisarii șefi ai comisariatelor regionale și al Comisariatului Municipiului București, inclusiv comisarii șefi ai secțiilor județene, vor urmări modul de colectare, evidențiere și utilizare a fondului de stimulente constituit”. Deci, conform acestor texte legale, la nivelul Comisariatului Municipiului București se constituie și se evidențiază fondul de stimulente din sumele provenite din activitatea proprie, precum și din cea a secțiilor județene arondate ale Gărzii Financiare, reflectate distinct pe fiecare entitate care le-a creat.

Utilizarea acestor sume se face pe baza criteriilor de repartizare prevăzute la art. 8 din Anexa nr. 5 Cap.4 din H.G. nr. 1538/2003, iar în cazul comisarului șef al Comisariatului Municipiului București, din fondul astfel constituit la nivelul Comisariatului Municipiului București, este competent să repartizeze stimulente Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe baza propunerilor Comisarului General. Prin urmare, stimulentele cuvenite reclamantului se constituie și se evidențiază la nivelul Comisariatul Municipiului București, iar nu la nivelul Comisariatului General al Gărzii Financiare. Recursurile sunt fondate și urmează a fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În al doilea ciclu procesual s-a lămurit împrejurarea referitoare la cel ce posedă competența de a stabili stimulentele de care reclamantul avea dreptul să beneficieze, în persoana Președintelui ANAF, potrivit dispozițiilor cuprinse în H.G. nr. 208/2005, ceea ce-i conferă acestuia calitate procesuală pasivă în cauză. Apoi, instanța de fond s-a pronunțat asupra actului contestat de către reclamant, calificându-l ca act juridic complex, infralegislativ, supus controlului instanței de contencios administrativ și, de asemenea, a lămurit că reclamantul se află în raporturi de serviciu cu Comisariatul General al Gărzii Financiare. Pe fond, hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală fiind dată cu interpretarea greșită a legii.

Deși instanța a stabilit în mod corect că stimulentele pretinse de reclamant spre a-i fi plătite sunt prevăzute de dispozițiile art. 16 din H.G. nr. 1538/2003, în mod greșit a considerat că acesta este îndrituit să primească aceste stimulente în cuantumul maxi prevăzut de lege, fără nicio cenzură din partea autorităților pârâte competente, și fără să se probeze că pentru perioada de referință, august 2006, acesta ar fi îndeplinit criteriile prevăzute în mod expres în cap.3 pct. 8 din Anexa nr. 5 a H.G. nr. 1538/2003. Este adevărat că în jurisprudența instanței supreme s-a stabilit că stimulentele acordate în baza actului normativ precitat nu reprezintă o vocație, ci un drept, atâta timp cât fondul de stimulente este constituit, există fonduri și funcționarul îndeplinește criteriile prevăzute de anexa 5 la hotărârea de guvern amintită (Decizia civilă nr. 1931/02 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 9900/2/2006).

Cu toate acestea este însă de observat că în raport de prevederile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, precum și de prevederile pct. 9 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003, cuantumul stimulentelor ce pot fi acordate este de cel mult trei salarii de bază lunare brute. Formula utilizată „… de cel mult trei salarii …” demonstrează că legislatorul i-a acordat o marjă de apreciere celui care acordă stimulentele, învestindu-l cu competența exclusivă de decide, în fiecare caz în parte, asupra cuantumului stimulentelor. Prin urmare, chiar în ipoteza în care criteriile de acordare a acestor stimulente sunt îndeplinite de o persoană anume, cel care decide asupra oportunității cuantumului stimulentelor este persoana prevăzută în lege, în speță Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Această marjă de apreciere reprezintă un „teritoriu” exclus cenzurii controlului judecătoresc, orice intervenție a judecătorului reprezentând o intruziune, cu excepția situației în care decizia administrativă a fost luată cu exces de putere, așa cum este definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Cum reclamantul nu a făcut dovada că reducerea cuantumului s-a făcut în mod discreționar, rezultă că cererea sa de chemare în judecată este nefondată. Acordarea stimulentelor într-un cuantum mai mic decât maximul prevăzut de lege, în afara oricăror alte elemente care să probeze o conduită discreționară a pârâților, nu poate conduce la concluzia că Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a acționat abuziv, cu atât mai mult cu cât la opinia acestuia a achiesat și șeful direct al reclamantului, comisarul general al Gărzii Financiare, cel care avea atribuția legală de a propune cuantumul stimulentelor.

Față de cele ce preced, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, Înalta Curte urmează să admită recursurile, să modifice sentința atacată și să respingă acțiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată, conform prevederilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară - Comisariatul General și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, împotriva Sentinței civile nr. 1585 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - DG