ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1213/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1213/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul acestei instanțe la data de 22 noiembrie 2006,

reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice,

Ministrul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală,

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Garda Financiară și

Comisarul General al Gărzii Financiare, solicitând anularea Deciziei nr.

305.602 din data de 17 octombrie 2006 și Deciziei nr. 305.328 din 30 octombrie

2006, obligarea pârâților în solidar să-i plătească suma de 3.719 RON cu titlu

de diferență de stimulent pentru activitatea aferentă lunii august 2006, precum

și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, la data de 14 iunie 2004 a fost numit, ca urmare a

participării la un concurs, în funcția publică de conducere de comisar șef al

Comisariatului Regional București al Gărzii Financiare și, în conformitate cu

legislația specifică a beneficiat lunar de stimulente pentru activitatea

desfășurată, de la data numirii în funcția respectivă și până în luna august

2006.

A susținut că, deși a

îndeplinit atribuțiile stabilite în sarcina sa prin fișa postului, precum și

criteriile prevăzute în art. 8 din Norma metodologică privind constituirea și

utilizarea fondului de stimulente stabilit, în condițiile O.U.G. nr. 91/2003,

normă aprobată prin H.G. nr. 1538/2003, în mod arbitrar și abuziv, cuantumul

stimulentelor acordate i-a fost diminuat începând cu luna decembrie 2005,

astfel încât în luna noiembrie cuantumul stimulentelor a fost de 5.000 RON, în

luna decembrie de 3.000 RON, în luna ianuarie de 3.500 RON, în februarie de

2.500 RON, martie de 2.700 RON, aprilie 0 RON, mai 500 RON, iunie 500 RON, în

luna iulie 2006 a primit numai suma de 1.500 RON, iar în luna august 2006 doar

2.500 RON.

A menționat că, la

stabilirea stimulentelor, precum și la soluționarea contestației pe care a

formulat-o în conformitate cu protocolul art. 21 din O.G. nr. 2/2006, nu s-a

ținut seama de criteriile de repartizare a stimulentelor stabilite în Cap. 3

pct. 8 prevăzute la Anexa nr. 5 din H.G. nr. 1538/2003 și nu s-a obținut avizul

organului sindical.

Pârâții Ministerul

Finanțelor Publice, Ministrul Finanțelor Publice, Agenția Națională de

Administrare Fiscală și președintele A.N.A.F. au invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, iar prin încheierea interlocutorie din data de 25

aprilie 2007 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâților

Ministerul Finanțelor Publice și Ministrul Finanțelor Publice și a fost

respinsă excepția în privința celorlalți doi pârâți, Agenția Națională de

Administrare Fiscală și președintele A.N.A.F. (fila 88 dosar inițial fond).

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 403 din 6 februarie 2008, a admis în parte acțiunea în

contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, B.S. și

Garda Financiară - Comisariatul General, a anulat în parte Decizia nr. 305602

din 15 septembrie 2006 emisă de pârâta Garda Financiară - Comisariatul General

și anume, prima poziție de la pct. 9 din decizie, a anulat în totalitate

decizia nr. 305328 emisă de același pârât la data de 30 octombrie 2006 și a

obligat pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară -

Comisariatul General și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală

în solidar să plătească reclamantului suma de 3.719 RON, reprezentând diferență

de stimulente aferentă lunii august 2006.

În esență, instanța a

reținut că pentru luna august 2006 Comisarul general al Gărzii Financiare a

formulat propunerea de acordare a stimulentelor în cuantum de 5.000 RON

reclamantului, însă cuantumul acestora a fost diminuat de către Președintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, fără a se face dovada unor

împrejurări de natură să determine micșorarea acestui cuantum sau neîndeplinirea

criteriilor legale de către reclamant, în special în condițiile în care au fost

acordate stimulente mai mari tuturor comisarilor șefi adjuncți și șefi de

secție, astfel încât diminuarea apare ca fiind abuzivă, arbitrară și cu

încălcarea prevederilor legale.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs atât pârâta Garda Financiară - Comisariatul

General, cât și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar prin

Decizia nr. 1095 pronunțată la data de 27 februarie 2009 în Dosarul nr.

10252/2/2006 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise

recursurile declarate împotriva sentinței civile și cauza a fost trimisă spre

rejudecare, reținându-se ca întemeiată critica recurentelor referitoare la

obligarea pârâților la plata sumei solicitate prin acțiune în lipsa unor dovezi

referitoare la îndeplinirea, de către reclamant, a criteriilor prevăzute la

pct. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003.

Totodată, prin

decizia de casare s-a impus instanței de rejudecare: a se lămuri calitatea

persoanei care a micșorat cuantumul stimulentului propus (comisarul general sau

președintele ANAF); a se pronunța asupra legalității, temeiniciei și motivării

Deciziei nr. 305.602 din 17 octombrie 2006; a suplimenta probatoriul

administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor

prevăzute de art. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G.

nr. 1538/2003 (aplicabile raportului juridic dedus judecății conform

principiului tempus regit actum); a prezenta argumentele și temeiurile de drept

care justifică menținerea sau majorarea stimulentului acordat reclamantului

pentru luna august 2006.

Cauza a fost

înregistrată pentru rejudecare pe rolul acestei instanțe la data de 11 mai

2009, sub nr. 5522/2/2009, fiind citați în calitate de pârâți atât Garda

Financiară - Comisariatul General, Comisarul General al Gărzii Financiare,

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, cât și Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul

Finanțelor Publice, motiv pentru care, față de soluționarea irevocabilă a

excepțiilor lipsei calității procesuale a primilor doi pârâți prin încheierea

interlocutorie din data de 25 aprilie 2007, criticile recurentelor fiind respinse

sub aceste aspecte, Curtea a luat act de cadrul procesual indicat de către

reclamant prin cererea precizatoare depusă pentru termenul din data de 17

martie  2010, constatând că din eroare au fost citați din nou în acest ciclu

procesual Ministerul Finanțelor Publice și Ministrul Finanțelor Publice.

În rejudecare părțile

au depus o serie de înscrisuri și precizări la solicitarea instanței, raportat

la aspectele impuse a fi dezlegate prin decizia de casare.

Analizând actele

depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în

materie, Curtea de apel a reținut următoarele:

În fapt, în luna

august 2006 reclamantul a ocupat funcția publică de conducere de comisar șef al

Comisariatului Regional București al Gărzii Financiare, în baza Deciziei

Comisarului General al Gărzii Financiare nr. 139 din 10 iunie 2004, având

raporturi de serviciu la acea dată cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul

General, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică, organizată în cadrul pârâtei Agenția Națională de

Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. 1 din H.G. nr. 208/2005 în vigoare la data de

referință avută în vedere, ordonator terțiar de credite, aspect necontestat de

părți și confirmat prin concluziile scrise depuse în rejudecare.

În anexa 5 cap. 4 din

H.G. nr. 1583/2003 se regăsesc Normele metodologice privind constituirea și

utilizarea fondului de stimulente stabilit în condițiile O.U.G. nr. 91/2003 privind

organizarea Gărzii Financiare.

În jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în litigii identice purtate

între aceleași părți cu privire la cuantumul stimulentelor stabilite pentru

alte luni ale anului 2006 (Deciziile nr. 1931 din 2 aprilie 2009; nr. 552 din 4

februarie 2009), s-a reținut că „că în raport de dispozițiile H.G. nr.

1538/2003 art. 16, personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente

materiale în condițiile legii, deci stimulentele nu reprezintă o vocație, ci un

drept atâta timp cât fondul de stimulente este constituit, există fonduri și

funcționarul îndeplinește criteriile prevăzute de Anexa 5 la H.G. nr.

1538/2003”.

Potrivit pct. 11 lit.

a) cap. 4 anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003, astfel cum a fost modificată de H.G.

nr. 1757/2006, raportat la dispozițiile art. 29 din H.G. nr. 208/2005 privind

organizarea și funcționarea M.F.P. și A.N.A.F. „Președintele A.N.A.F. este

competent să acorde stimulente pentru comisarii șefi ai comisariatelor

regionale și cel al Municipiului București, la propunerea Comisarului General”.

În temeiul acestor

dispoziții, astfel cum rezultă din adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006

(fila 103) Comisarul General al Gărzii Financiare a făcut în privința

reclamantului propunerea pentru acordarea de stimulente în sumă de 5.000 RON,

cuantumul fiind redus însă de președintele A.N.A.F. la 2.500 RON prin

modificarea olografă în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor,

asumată prin semnătură.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 1538/2003 „personalul Gărzii Financiare

beneficiază de stimulente materiale și morale” care se acordă în funcție de

fondul de stimulente constituit precum și în raport de criteriile instituite

prin cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G. nr.

1538/2003.

Prin modul de

formulare, dispoziția legală menționată nu creează nici o îndoială asupra

existenței dreptului de a se primi stimulente, primirea acestora fiind însă

condiționată de îndeplinirea criteriilor stabilite prin normele metodologice

prevăzute de anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003, condiționare care nu lasă loc

arbitrariului.

În raport de aceste

criterii și în temeiul competențelor pe care legea le conferă, Curtea a reținut

că pentru luna august 2006 Comisarul General a propus acordarea de stimulente

reclamantului intimat în cuantum de 5.000 RON, iar acest cuantum a fost redus

fără nici o justificare de către președintele A.N.A.F. exclusiv în privința

reclamantului.

Curtea a mai reținut

că adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 reprezintă un act juridic complex,

întrucât deși ca instrumentum se prezintă sub forma unui singur înscris, ea

înglobează atât propunerea comisarului general, cât și decizia Președintelui

ANAF de acordare a stimulentelor într-un anumit cuantum, astfel încât acesta

este actul administrativ care a născut raportul juridic de conflict, raportat

la care reclamantul a apreciat că a suferit o vătămare.

Curtea a reținut,

astfel, că în cauză vătămarea reclamată de către reclamant se poate imputa

exclusiv Președintelui ANAF, care a diminuat cuantumul stimulentelor, astfel

încât urmează a se verifica dacă în exercitarea acestei atribuții ce impune o

competență de apreciere pârâtul Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală a săvârșit un exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1

lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare.

În analizarea

modalității de exercitare a dreptului de apreciere de către pârât, Curtea a

avut în vedere că diminuarea stimulentului propus a fi acordat nu este motivată

în nici un fel pentru a putea opera o cenzură a instanței, modalitatea în care

a fost efectuată, printr-o tăiere a cuantumului propus în tabelul nominal

cuprinzând întreg personalul propus pentru acordarea stimulentelor, numai în

privința reclamantului, apărând o manifestare abuzivă, de natură a încălca

drepturile reclamantului. Astfel, Curtea a apreciat că nu revine reclamantului

să probeze îndeplinirea criteriilor instituite prin cap. 3 pct. 8 din Normele

metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003, în condițiile în care

propunerea Comisarului General a fost formulată în sensul acordării lor, ba și

actul administrativ de acordare a fost în același sens, însă într-un alt

cuantum, ci revenea pârâtului Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală să motiveze decizia de reducere a cuantumului propus prin raportare la

acele criterii sau un eventual comportament culpabil al reclamantului, probe

care însă nu au fost făcute nici măcar în cursul judecății.

Pentru toate aceste

motive, Curtea a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii

reclamantului, astfel cum a fost modificată și precizată, anularea parțială a

Deciziei nr. 305.602 din data de 17 octombrie 2006 în ceea ce îl privește pe

reclamant și anularea Deciziei nr. 305.328 din 30 octombrie 2006, emise de

Garda Financiară - Comisariatul General, și obligarea pârâtei Garda Financiară

la plata către reclamant a sumei de 2500 RON reprezentând diferență de

stimulent aferentă lunii august 2006, având în vedere că în bugetul acestei

instituții se constituie fondul special pentru plata stimulentelor în cauză.

În ceea ce privește

cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a

apreciat că se poate reține o culpă procesuală exclusiv în sarcina pârâtului

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, astfel încât numai pe

acesta îl va obliga la plata contravalorii taxei judiciare de timbru și a

timbrului judiciar în cuantum de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată,

către reclamant.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții

Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară - Comisariatul

General și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În recursurile lor,

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală au criticat Sentința recurată pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând, în esență următoarele:

În fapt, prin acțiunea

formulata în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală,

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Comisarul General al

Gărzii Financiare și Garda Financiară - Comisariatul General, dl. B.M. a

solicitat:

- anularea adresei

nr. 305.328 din 30 octombrie 2006 emisă de Garda Financiară - Comisariatul

General prin care a fost soluționată contestația administrativă;

- anularea adresei

nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 emisă de Garda Financiară - Comisariatul

General prin care au fost propuse spre aprobare stimulentele aferente lunii

august 2006;

- obligarea pârâților

la plata sumei de 3.719 RON cu titlul de diferență stimulent pentru activitatea

aferentă lunii august 2006;

- obligarea pârâților

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 1585 din 30 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5522/2/2009, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în

parte acțiunea formulată de dl. B.M., în sensul că a dispus anularea în parte a

Deciziei nr. 305602 din 17 octombrie 2006 și a Deciziei nr. 305328 din 30

octombrie 2006 emise de Garda Financiară - Comisariatul General și a dispus

obligarea Gărzii Financiare la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2.500

RON reprezentând diferența de stimulent aferentă lunii august 2006, precum și

obligarea Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală la plata

sumei de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată

a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.proc. civ.) motiv

pentru care s-a solicitat admiterea recursului ca fondat și modificarea

hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de

dl. B.M., ca neîntemeiată, pentru motivele dezvoltate în continuare.

În fapt,

intimatul-reclamant a contestat adresa nr. 305.602 din 17 octombrie 2006 și

răspunsul la contestația nr. 305.328 din 30 octombrie 2006, ambele emise de

către Garda Financiară - Comisariatul General, arătând că a fost lezat în

drepturile sale, în situația în care, în luna august 2006, deși i s-au acordat

stimulente, acestea nu au fost în cuantumul dorit de către reclamant.

Potrivit

dispozițiilor Cap. 4 pct. 9 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind

organizarea și funcționarea Gărzii Financiare (text in vigoare în perioada ce

face obiectul cauzei), cuantumul lunar al stimulentelor putea fi de cel mult 3

salarii de bază lunare brute pentru personalul Gărzii Financiare.

În acest sens, este

de observat că textul nu stabilește obligativitatea acordării stimulentelor,

nici ca acestea să fie acordate, lună de lună, în cuantumul maxim de 3 salarii

de bază brute, ci prevede doar posibilitatea ca, în funcție de criteriile

menționate expres în Cap. 3 pct. 8 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 (text în

vigoare in perioada ce face obiectul cauzei), funcționarii publici să poată

beneficia de aceste drepturi.

Cauza s-a aflat în

rejudecare după casare, dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1095 din 27 februarie

2009.

Prin decizia de

casare s-a impus instanței de rejudecare:

- să lămurească

calitatea persoanei care a micșorat cuantumul stimulentului propus (comisarul

general sau președintele ANAF);

- să se pronunțe

supra legalității, temeiniciei și motivării Deciziei nr. 305602 din 17

octombrie 2006;

- să suplimenteze

probatoriul administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a

criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr.

5 la H.G. nr. 1538/2003;

- să prezinte

argumentele și temeiurile de drept care justifică menținerea sau majorarea

stimulentului acordat reclamantului pentru luna august 2006.

În ceea ce privește

persoana care a micșorat cuantumul stimulentului propus, instanța de fond a

constatat că acesta ar fi fost redus de "președintele ANAF la 2.500 RON

prin modificarea olografă în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor,

asumată prin semnătură" (fila 3 paragraful 5 din Sentința nr. 1585 din 30

martie 2010).

S-a apreciat că

această constatare a instanței de fond este eronată având în vedere faptul că,

lângă modificarea făcută în tabelul cu propunerea de acordare a stimulentelor

din adresa nr. 305602 din 17 octombrie 2010 se afla atât semnătura

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la acea data (dl.

B.S.), cât și semnătura Comisarului General al Gărzii Financiare (dl. A.C.).

De asemenea, instanța

de fond nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, respectiv

adresa nr. 305602 din 17 octombrie 2010 emisă de Garda Financiară -

Comisariatul General și transmisă către Comisariatul Regional București unde a

fost înregistrată sub nr. 302567 din 17 octombrie 2006, în tabelul cu

propunerile de stimulente pentru luna august 2006, suma propusă pentru dl.

B.M., cu titlu de stimulent, fiind de 2.500 RON.

Referitor la

dispoziția instanței de casare privind suplimentarea probatoriului administrat

cercetării îndeplinirii de către reclamant a criteriilor prevăzute de art. 8

din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind

organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, instanța de fond a apreciat că

"nu revine reclamantului să probeze îndeplinirea criteriilor instituite

prin cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice prevăzute de anexa 5 din H.G. nr. 1538/2003

[..]" (fila 4 paragraful 1 din Sentința nr. 1585 din 30 martie 2010).

Față de aceste

aprecieri, instanța de rejudecare nu a adus la îndeplinire dispozițiile

instanței de casare care, prin Decizia nr. 1095 din 27 februarie 2009,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 10252/2/2006, a constatat că „este

întemeiată critica din recurs referitoare la faptul că instanța în mod greșit,

cu nerespectarea art. 112 pct. 5 din Codul de procedură civilă, a obligat

pârâții la plata sumei solicitate prin acțiune în absența unor dovezi

referitoare la îndeplinirea de către reclamant a criteriilor prevăzute la pct.

8 din Normele metodologice prevăzute în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003“

(fila 14 paragraful 4 din Decizia nr. 1095/27/02.2009).

Astfel, se poate

observa că, prin raportarea la dispozițiile art. 112 pct. 5 Cod procedură

civilă, instanța de casare a constatat, irevocabil, faptul că reclamantul avea

obligația să probeze îndeplinirea criteriilor pentru a putea beneficia de

stimulente.

Cu toate acestea,

instanța de rejudecare a apreciat, cu nerespectarea dispozițiilor instanței de

casare, faptul că nu ar reveni reclamantului obligația de a proba îndeplinirea

acestor criterii de acordare a stimulentelor.

În ceea ce privește

legalitatea și temeinicia actelor a căror anulare s-a solicitat de intimatul -

reclamant și argumentele și temeiurile de drept care ar justifica menținerea

sau majorarea stimulentului acordat intimatului - reclamant pentru luna august

2006, se impune a se constata următoarele:

Prin înscrisurile

aflate la dosar, intimatul - reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii

criteriilor prevăzute în mod expres de către textul de lege menționat mai sus,

pentru a putea beneficia de stimulente.

Sub acest aspect,

acțiunea nu cuprinde motivele care să facă dovada îndeplinirii criteriilor

prevăzute de lege și nu au fost propuse și administrate probe din care să

rezulte nelegalitatea actelor atacate.

Astfel, instanța de

rejudecare a admis cererea intimatului-reclamant numai în baza unor simple

afirmații ale acestuia, fără a avea nici un înscris, pentru a putea stabili

dacă intimatul - reclamant, angajat al Gărzii Financiare, îndeplinea sau nu

criteriile cuprinse în Cap. 3 pct. 8 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003 privind

organizarea și funcționarea Gărzii Financiare în vederea acordării

stimulentelor aferente lunii august 2006 în cuantumul dorit de acesta.

Potrivit

dispozițiilor art. 112 pct. 5 C. proc. civ., intimatul - reclamant avea

obligația de a arăta dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, ori,

înscrisurile depuse de acesta la dosar nu fac dovada faptului că, în luna

august 2006, ar fi îndeplinit criteriile prevăzute în mod expres de către Cap.

3 pct. 8 din anexa 5 la H.G. nr. 1538/2003, pentru a putea beneficia de

stimulente peste nivelul acordat.

Mai mult, prin

acțiunea formulată, intimatul - reclamant a făcut referire în ansamblu la

activitățile aferente perioadei 2005-2006, deși în cauză a fost avut în vedere

stimulentul care se acordă în raport de îndeplinirea criteriilor prevăzute de

lege pentru luna august 2006.

Astfel, acțiunea s-a

bazat pe simple afirmații ale intimatului - reclamant ca ar fi îndeplinit

criteriile prevăzute de lege, pentru a i se acorda stimulente în cuantumul

dorit de acesta, fără ca aceste afirmații să fie susținute de probe temeinice

în acest sens.

Referitor la

constatarea instanței potrivit căreia "diminuarea stimulentului propus a

fi acordat nu este motivată în nici un fel pentru a putea opera o cenzura a

instanței" (fila 3 ultimul paragraf din Sentința nr. 1585 din 30 martie

2010), rezultă din cuprinsul Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 București, din data de 8 ianuarie 2007, în Dosarul nr.

8607/P/2006, faptul că măsura diminuării stimulentelor nu a fost una arbitrară

și nejustificată de nici un criteriu obiectiv, astfel cum, în mod eronat, a

constatat instanța de fond, ci a fost luată ca urmare a abaterilor săvârșite de

către intimatul-reclamant în exercitarea funcției sale.

De asemenea, potrivit

adresei nr. 305.602 din 17 octombrie 2006, întocmită de către comisarul general

al Gărzii Financiare - Comisariatul General cu privire la propunerile de

stimulent făcute pentru luna august 2006, pentru comisarii șefi adjuncți din cadrul

Comisariatului Regional București, au fost acordate stimulente în cuantum

inferior celui acordat intimatului - reclamant și inferior cuantumului maxim

prevăzut de dispozițiile legale.

Or, propunerea

stimulentelor pentru ceilalți comisari șefi adjuncți a fost făcută chiar de

către intimatul - reclamant, care a considerat că aceștia nu au îndeplinit

criteriile prevăzute de către H.G. nr. 1538/2003.

Prin urmare, având în

vedere faptul că însuși intimatul - reclamant a considerat că nu sunt întrunite

criteriile prevăzute de lege pentru acordarea de stimulente în cuantum maxim,

rezultă că nici activitatea acestuia nu a fost de natură a îndeplini criteriile

prevăzute de lege.

În recursul său,

Garda Financiară - Comisariatul General, a arătat, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 1095

din 27 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 10252/2/006, în primul ciclu

procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit în sarcina instanței

de fond, ca rejudecând cauza, să lămurească și împrejurarea dacă micșorarea

stimulentului propus a fi acordat intimatului-reclamant se datorează abaterilor

săvârșite de acesta în exercitarea funcției sale, în raport cu rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București din 8 ianuarie 2007

în Dosarul. nr. 8607/P/2006, urmând a fi suplimentat probatoriul sub acest

aspect.

După cum se poate

observa din cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond nu s-a conformat

acestei dispoziții a instanței de control judiciar.

Potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Regula enunțată de

textul citat, vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare

cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și cu privire la

necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face textul citat

sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Astfel, în speță,

Curtea de Apel București, ca instanță de trimitere, în rejudecare, nu a

administrat nici o altă probă, astfel încât să lămurească și împrejurarea dacă

micșorarea stimulentului propus a fi acordat intimatului-reclamant se datorează

și abaterilor săvârșite de acesta în exercitarea funcției sale, în raport cu

rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București din 8

ianuarie 2007 în Dosarul nr. 8607/P/2006.

De asemenea, instanța

de fond a nesocotit și dispoziția instanței de casare de a suplimenta

probatoriul administrat în vederea cercetării îndeplinirii de către reclamant a

criteriilor prevăzute de art. 8 din Normele Metodologice prevăzute în anexa nr.

5 la H.G. nr. 1538/2003 și de a prezenta argumentele și temeiurile de drept

care justifică menținerea ori majorarea stimulentului acordat reclamantului

pentru luna august 2006.

Prima instanță a

apreciat, în considerentele hotărârii pronunțate, că nu revine reclamantului

obligația să probeze îndeplinirea acestor criterii.

Referitor la fondul

cauzei, prima instanță în mod greșit a dispus obligarea Gărzii Financiare -

Comisariatul General la plata către reclamant a sumei de 2.500 RON,

reprezentând diferență stimulente aferente lunii august 2006.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 21 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea

drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici, (act

normativ incident în această cauză):

(1) Autoritățile și

instituțiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare

potrivit legii pot acorda stimulente funcționarilor publici, în limitele

prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

(2) Până la intrarea

în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), rămân aplicabile

reglementările existente privind constituirea și condițiile de utilizare a

fondurilor pentru stimularea personalului.

Potrivit art. 31

alin. (1) din același act normativ, soluționarea contestațiilor în legătură cu

stabilirea stimulentelor este de competența ordonatorilor de credite.

Termenul în care se

poate exercita contestația, potrivit art. 31 alin. (2) din ordonanță, este de 5

zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor

salariate și a altor drepturi ale funcționarului public.”

La alin. (4) al

aceluiași text de lege, se prevede: „împotriva măsurilor dispuse potrivit

prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanței de

contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente,

potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării

contestației.”

Împotriva adresei nr.

305602 din 17 octombrie 2006 prin care s-a comunicat intimatului-reclamant

cuantumul stimulentului aferent lunii august 2006, prealabil introducerii

acțiunii în contencios, acesta a formulat contestație, atât la Garda Financiară

- Comisariatul General înregistrată sub nr. 305328 din 19 octombrie 2006,

precum și la Ministerul Finanțelor Publice și la Agenția Națională de

Administrare Fiscală.

La contestația

adresată, s-a răspuns intimatului-reclamant cu adresa nr. 305328 din 30

octombrie 2006, în care s-a arătat că în conformitate cu dispozițiilor pct. 11,

Cap. 4, Anexa nr. 5 din H.G. nr. 1538/2003 - Normele metodologice privind

constituirea și utilizarea fondului de stimulente stabilit in condițiile

Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii

Financiare, nu intră în competența Comisarului General acordarea de stimulente

pentru comisarii-șefi ai comisariatelor regionale și pentru cel al

Comisariatului Municipiului București.

Prin urmare, adresa

nr. 305328 din 30 octombrie 2006 nu este un act administrativ de stabilire a

cuantumului stimulentelor aferente lunii august, ci este un răspuns la

contestația formulată de acesta în legătură cu stimulentele pentru luna respectivă.

Împotriva acestui

răspuns, intimatul-reclamant a formulat acțiune în contencios, solicitând

anularea acestei adrese pe care o califică drept „decizie", calificare

preluată în mod greșit și de prima instanță.

Însăși instanța de

fond a reținut că în conformitate cu reglementările prevăzute la pct. 11, Anexa

nr. 5 Cap. 4 din H.G. nr. 1538/2003, unde sunt prevăzute Normele metodologice

privind constituirea și utilizarea fondului de stimulente stabilit in

condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea

Gărzii Financiare, act normativ aplicabil în cauză potrivit principiului tempus

regit actum, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală este

competent să acorde stimulente pentru comisarii-șefi ai comisariatelor regionale

și cel al Comisariatului Municipiului București, la propunerea comisarului

general.

În prezenta speță,

comisarul general al Gărzii Financiare, prin adresa nr. 305602 din 17 octombrie

2006 intitulată „Propuneri stimulente pentru conducerea Comisariatelor

regionale pe luna august 2006", a propus Președintelui A.N.A.F. pentru

intimatul-reclamant, acordarea unui stimulent în cuantum de 5.000 RON pentru

luna august 2006.

Președintele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, persoana competentă să acorde stimulente

pentru comisarul-șef al comisariatelor regionale și pentru comisarul șef al

Comisariatului Municipiului București, la propunerea comisarului general, nu

și-a însușit propunerea făcută, acordând reclamantului un stimulent în sumă de

2.500 RON.

Prin propunerea

făcută, nici Garda Financiară și nici Comisarul General nu i-au produs vreo

vătămare intimatului-reclamant într-un drept al său ori într-un interes

legitim.

Obligarea celor două

instituții la plata sumei de 2.500 RON către intimatul-reclamant cu titlul de

stimulent aferent lunii august 2006 pe motiv că în bugetul Gărzii Financiare -

Comisariatul General se constituie fondul special pentru plata stimulentelor,

este greșită.

Astfel, în

conformitate cu reglementările prevăzute la art. 5-7, Anexa nr. 5 Cap. 4 din

H.G. nr. 1538/2003:

„Fondul de stimulente

se constituie și se evidențiază astfel:

a) la nivelul

comisariatelor regionale și al Comisariatului Municipiului București, din

sumele provenite din activitatea proprie, precum și din cea a secțiilor

județene arondate ale Gărzii Financiare, reflectate distinct pe fiecare

entitate care le-a creat;

b) la nivelul

Comisariatului general al Gărzii Financiare, din sumele provenite din

activitatea proprie și distinct din virarea, până la data de 15 a lunii curente

pentru luna anterioară, a unei cote de 10% din fondul lunar constituit de

comisariatele regionale și Comisariatul Municipiului București din activitatea

proprie și a secțiilor arondate.

Art. 6. Sumele

constituite în condițiile prevăzute la art. 5 lit. a) și b) se evidențiază

distinct, în analitic, pe fiecare entitate care Ie-a creat, inclusiv pe

secțiile județene ale Gărzii Financiare.

Art. 7. Sumele

provenite din sursele prevăzute la art. 1 vor fi virate de administrațiile

finanțelor publice și, respectiv, de Direcția generală de administrare a

marilor contribuabili către comisariatele regionale și Comisariatul

Municipiului București sau Comisariatul general al Gărzii Financiare. Comisarii

șefi ai comisariatelor regionale și al Comisariatului Municipiului București,

inclusiv comisarii șefi ai secțiilor județene, vor urmări modul de colectare,

evidențiere și utilizare a fondului de stimulente constituit”.

Deci, conform acestor

texte legale, la nivelul Comisariatului Municipiului București se constituie și

se evidențiază fondul de stimulente din sumele provenite din activitatea

proprie, precum și din cea a secțiilor județene arondate ale Gărzii Financiare,

reflectate distinct pe fiecare entitate care le-a creat.

Utilizarea acestor

sume se face pe baza criteriilor de repartizare prevăzute la art. 8 din Anexa

nr. 5 Cap.4 din H.G. nr. 1538/2003, iar în cazul comisarului șef al

Comisariatului Municipiului București, din fondul astfel constituit la nivelul

Comisariatului Municipiului București, este competent să repartizeze stimulente

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe baza propunerilor

Comisarului General.

Prin urmare,

stimulentele cuvenite reclamantului se constituie și se evidențiază la nivelul

Comisariatul Municipiului București, iar nu la nivelul Comisariatului General

al Gărzii Financiare.

Recursurile sunt

fondate și urmează a fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

În al doilea ciclu

procesual s-a lămurit împrejurarea referitoare la cel ce posedă competența de a

stabili stimulentele de care reclamantul avea dreptul să beneficieze, în

persoana Președintelui ANAF, potrivit dispozițiilor cuprinse în H.G. nr.

208/2005, ceea ce-i conferă acestuia calitate procesuală pasivă în cauză. Apoi,

instanța de fond s-a pronunțat asupra actului contestat de către reclamant,

calificându-l ca act juridic complex, infralegislativ, supus controlului

instanței de contencios administrativ și, de asemenea, a lămurit că reclamantul

se află în raporturi de serviciu cu Comisariatul General al Gărzii Financiare.

Pe fond, hotărârea

primei instanțe este netemeinică și nelegală fiind dată cu interpretarea

greșită a legii.

Deși instanța a

stabilit în mod corect că stimulentele pretinse de reclamant spre a-i fi

plătite sunt prevăzute de dispozițiile art. 16 din H.G. nr. 1538/2003, în mod

greșit a considerat că acesta este îndrituit să primească aceste stimulente în

cuantumul maxi prevăzut de lege, fără nicio cenzură din partea autorităților

pârâte competente, și fără să se probeze că pentru perioada de referință,

august 2006, acesta ar fi îndeplinit criteriile prevăzute în mod expres în

cap.3 pct. 8 din Anexa nr. 5 a H.G. nr. 1538/2003.

Este adevărat că în

jurisprudența instanței supreme s-a stabilit că stimulentele acordate în baza

actului normativ precitat nu reprezintă o vocație, ci un drept, atâta timp cât

fondul de stimulente este constituit, există fonduri și funcționarul

îndeplinește criteriile prevăzute de anexa 5 la hotărârea de guvern amintită

(Decizia civilă nr. 1931/02 aprilie  2009 pronunțată în dosarul nr.

9900/2/2006). Cu toate acestea este însă de observat că în raport de

prevederile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru

anul 2006, precum și de prevederile pct. 9 din Normele metodologice prevăzute

în anexa nr. 5 la H.G. nr. 1538/2003, cuantumul stimulentelor ce pot fi

acordate este de cel mult trei salarii de bază lunare brute. Formula utilizată

„… de cel mult trei salarii …” demonstrează că legislatorul i-a acordat o marjă

de apreciere celui care acordă stimulentele, învestindu-l cu competența

exclusivă de decide, în fiecare caz în parte, asupra cuantumului stimulentelor.

Prin urmare, chiar în ipoteza în care criteriile de acordare a acestor

stimulente sunt îndeplinite de o persoană anume, cel care decide asupra

oportunității cuantumului stimulentelor este persoana prevăzută în lege, în

speță Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Această marjă de

apreciere reprezintă un „teritoriu” exclus cenzurii controlului judecătoresc,

orice intervenție a judecătorului reprezentând o intruziune, cu excepția

situației în care decizia administrativă a fost luată cu exces de putere, așa

cum este definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Cum reclamantul nu a

făcut dovada că reducerea cuantumului s-a făcut în mod discreționar, rezultă că

cererea sa de chemare în judecată este nefondată.

Acordarea

stimulentelor într-un cuantum mai mic decât maximul prevăzut de lege, în afara

oricăror alte elemente care să probeze o conduită discreționară a pârâților, nu

poate conduce la concluzia că Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală a acționat abuziv, cu atât mai mult cu cât la opinia acestuia a

achiesat și șeful direct al reclamantului, comisarul general al Gărzii

Financiare, cel care avea atribuția legală de a propune cuantumul

stimulentelor.

Față de cele ce

preced, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și

netemeinică, Înalta Curte urmează să admită recursurile, să modifice sentința

atacată și să respingă acțiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată, conform

prevederilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară -

Comisariatul General și Președintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, împotriva Sentinței civile nr. 1585 din 30 martie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - DG