ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2451 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.V.D. în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F., S.B., ș.a., a obligat pârâta A.N.A.F. la plata sumei de 3917 lei cu titlu de stimulente aferente perioadei octombrie 2005-martie 2006 și a respins capetele de cerere privind daune morale și acțiunea față de pârâții persoane fizice, ca neîntemeiate. În motivarea sentinței se reține că autoritatea publică pârâtă a diminuat în mod nejustificat cuantumul stimulentelor propuse de șeful ierarhic al reclamantului, rezultând din adresa nr. 426842 din 12 iulie 2006 a Comisiei de Disciplină din cadrul A.N.A.F.

că sesizarea făcută de președintele A.N.A.F., prin directorul Direcției de Audit Public Intern, C.V., cu privire la fapte presupus săvârșite de reclamant a fost clasată, iar în certificatul de cazier administrativ nu este menționată vreo sancțiune disciplinară. În drept au fost menționate prevederile art. II pct. 4 din H.G. nr. 154/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea și utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor și din unitățile subordonate acestuia, potrivit cărora aprobarea stimulentelor nominale se face la propunerea directorilor generali și directorilor cu acordul secretarilor de stat coordonatori. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.N.A.F., invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, în baza pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii prin respingerea excepțiilor lipsei procedurii administrative prealabile și a prematurității acțiunii. Astfel, se susține că adresele nr. 918062 din 20 martie 2006 și nr. 756306 din 21 aprilie 2006 invocate de reclamant ca fiind plângeri prealabile, au un alt obiect decât acțiunea formulată în instanță, prin acele adrese solicitându-se doar eliberarea unor adeverințe privind veniturile realizate în anumite perioade. Totodată, au fost încălcate și prevederile art. 31 alin. (2) din O.G. nr. 2/1996 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, care reglementează obligația formulării unei contestații în termen de 5 zile de la data comunicării actului de stabilire a drepturilor salariale sau a altor drepturi ale funcționarului public.

În ceea ce privește fondul hotărârii atacate, recurenta arată că în mod greșit acțiunea reclamantului a fost admisă, deși din probele administrate rezultă că petentul a beneficiat de stimulente în lunile respective, în raport de numărul de zile lucrate și de celelalte criterii prevăzute de H.G. nr.154/1997 și O.M.F.P.

nr. 212/ 2004. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu privire la excepțiile lipsei procedurii administrative prealabile și prematurității acțiunii, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii l-a constituit refuzul nejustificat al autorității administrative de rezolvare a cererii reclamantului-intimat privind acordarea stimulentelor cuvenite în perioada octombrie 2005-martie 2006, astfel că în mod corect instanța de fond a calificat acțiunea ca fiind întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, care nu prevede procedura prealabilă în cazul actului administrativ asimilat (refuzul de soluționare a unei cereri), art. 12 din lege prevăzând doar condiția înregistrării cererii la autoritatea administrativă.

Totodată, O.G. nr. 2/2006 nu își găsește aplicabilitatea în speță, astfel cum susține recurenta, deoarece nu este vorba de contestarea unui act de stabilire a drepturilor salariale sau a altor drepturi ale funcționarului public, ci de refuzul de rezolvare a unei cereri privitoare la un drept. Pe fondul cauzei, instanța de fond a stabilit în mod corect existența dreptului reclamantului-intimat de a primi stimulente în perioadele octombrie-decembrie 2005 și ianuarie-februarie 2006, în conformitate cu propunerile făcute de șeful ierarhic al acestuia, P.I., iar autoritatea pârâtă nu a justificat refuzul acordării acestor stimulente în perioada menționată, astfel că în baza H.G. nr. 154/1997 acțiunea a fost admisă, fiind îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de acest act normativ.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 2451 din 10 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2009.