ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererilor de retragere a recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 161/A din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 254/2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5097/30/2012. S-a desființat sentința apelată și, rejudecând cauza, s-a reținut circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. c) C. pen., față de inculpații H.S.P., A.N., L.P., H.M.M., C.C. și N.D.R. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul H.S.P. a autoturismului marca B., de culoare albastră. Au fost menținute celelalte dispozițiile ale sentinței apelate. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.N., H.S.P., L.P., N.E.S., N.D.R., H.M. și C.C. împotriva aceleiași sentințe. În baza art. 381 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților H.S.P., A.N., L.P., deducându-se în continuare din pedeapsă durata arestării din data de 26 iulie 2012 la zi. Au fost obligați inculpații H.S.P., A.N., L.P., N.D.R., N.E.S., H.M. și C.C. la câte 100 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 161/A din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, au declarat recurs inculpații H.S.P., A.N., L.P., N.D.R., N.E.S., H.M. și C.C. Cauza având ca obiect recursurile inculpaților a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5097/30/2012, stabilindu-se termen de judecată la data de 29 ianuarie 2012 și termen pentru verificarea legalității și temeiniciei stării de arest a inculpaților H.S.P., A.N. și L.P. la data de 13 noiembrie 2012. La acest termen de judecată, în ședință publică, recurenții inculpați H.S.P., A.N. și L.P. au învederat Înaltei Curți că își retrag recursurile. Față de aceste declarații și având în vedere dispozițiile art. 385 4 alin. (2) C. proc.
pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte va lua act de retragerea recursurilor declarate de inculpații H.S.P., A.N. și L.P. împotriva deciziei penale nr. 161/A din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Totodată, se va deduce durata arestării preventive a inculpaților H.S.P., A.N. și L.P. de la 24 aprilie 2012 la 13 noiembrie 2012, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E la act de retragerea recursurilor declarate de inculpații H.S.P., A.N. și L.P. împotriva deciziei penale nr. 161/A din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce durata arestării preventive a inculpaților de la 24 aprilie 2012 la 13 noiembrie 2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.