ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1930/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1930/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 257/ PI din 8 iunie

2011 pronunțată în Dosarul nr. 1030/30/2011, Tribunalul Timiș a hotărât:

Respinge cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul

M.I., prin avocatul

său.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită

inculpatul M.I., fiul lui I. și S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită

inculpatul M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 140 alin.

(1) lit. b) teza ultimă C. proc. pen. constată încetată de drept măsura

arestării preventive luată față de inculpat.

În baza art. 350 alin.

(2) C. proc. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub

puterea mandatului de arestare preventivă nr. 83 din 22 decembrie 2010 emis de

Tribunalul Timiș (Dosar nr. 11749/30/2010), dacă nu este reținut sau arestat în

altă cauză.

Constată că

inculpatul a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 21 decembrie

2010 până în data de 08 iunie 2011.

Ridică sechestrul

asigurător instituit asupra autoturismului inculpatului prin ordonanța Î.C.C.J.

– D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara din data de 22 decembrie 2010

emisă în Dosarul nr. 154/D/P/2009 și dispune restituirea către inculpat a

autoturismului și a documentelor menționate în procesul verbal întocmit la data

de 22 decembrie 2010 de către B.C.C.O. Timișoara.

În baza art. 346 alin.

(3) C. proc. pen. respinge, ca nefondate, acțiunile civile formulate de P.R., P.M.,

H.G.

Ia act că numitul S.D.

a renunțat la calitatea de parte vătămată și parte civilă în procesul penal.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina

acestuia.

În baza art. 350 alin.

(4) C. proc. pen. dispoziția de punere de îndată în libertate a inculpatului

este executorie.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial

Timișoara, nr. 154/D/P/2010 din data de 11 februarie 2011, inculpatul M.I. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare și

sprijinire a unui grup infracțional organizat, specializat în racolarea,

transportul și exploatarea prin muncă a persoanelor, prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 39/2003 și de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de

sesizare a instanței s-au reținut următoarele:

La data de 25

ianuarie 2006, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș a finalizat cercetările

efectuate în Dosarul nr. 393/D/P/2005 privind pe inculpatul I.C., arestat

preventiv pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 7 coroborat cu art. 2

alin. (1) lit. a) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii prevăzută de art.

12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen. Ulterior, la data de 22 ianuarie 2007, Tribunalul Timiș, deliberând asupra

materialului probator, a hotărât condamnarea inculpatului I.C. la o pedeapsă

privativă de libertate de 7 ani închisoare. Prin același act de inculpare s-a

dispus disjungerea cauzei față de inculpații M.C. și S.I. în vederea

continuării cercetărilor, aceștia fiind cercetați pentru comiterea unor fapte

similare.

Cercetările au

continuat după disjungere, în dosarul nou format cu numărul 26/D/P/2006 în

raport cu inculpatul M.C. și S.I., aceștia fiind arestați în lipsă în baza

mandatelor de arestare preventivă nr. 10 și 11 din data de 18 ianuarie 2006,

emise de Tribunalul Timiș în Dosarul cu numărul 543/P/18 ianuarie 2006. Pe

parcursul urmăririi penale s-au identificat și alți participanți care au

contribuit la săvârșirea faptelor astfel că, s-a procedat la extinderea

cercetărilor față de aceștia respectiv, față de M.V., S.N. și numitul M.I.,

acuzați de aderare și sprijinire la racolarea și transportul victimelor în

Grecia în scopul exploatării lor prin muncă.

Prin același act de

inculpare s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpații S.I., S.N. și față

de numitul M.I. pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii

acelorași fapte reținute în dispozitivul rechizitoriului, dosarul astfel format

fiind înregistrat sub numărul 19/D/P/2009. La data de 19 decembrie 2007,

deliberând asupra probatoriului înaintat, Tribunalul Timiș a pronunțat sentința

penală nr. 777/PI/2007 în Dosarul nr. 524/30/2006, prin care a hotărât

condamnarea inculpaților M.C. și M.V. la o pedeapsă privativă de libertate de 5

ani, respectiv 4 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

În conținutul

rechizitoriului cu nr. 19/D/P/2009 a fost dispusă continuarea cercetărilor cu

disjungerea cauzei în raport cu ultimul membru care a aderat la acest grup

infracțional organizat, acesta fiind numitul M.I. față de care, la data de 27

octombrie 2010 s-a început urmărirea penală, iar la data de 21 decembrie 2010

s-a pus în mișcarea acțiunea penală cu consecința formulării cererii cu

propunere de arestare preventivă sub acuzația de constituire, aderare și

sprijinire a unui grup infracțional organizat specializat în racolarea,

transportul și exploatarea prin muncă a mai multor persoane. După deliberare,

Tribunalul Timiș a admis cererea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara,

emițând un mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului M.I. pentru

acuzațiile descrise mai sus.

Din conținutul

materialului de urmărire penală s-a stabilit că: la începutul anului 1999,

inculpatul M.I. a hotărât să se stabilească în Grecia intuind că aici ar avea

șansele obținerii unui loc de muncă bine plătit,însă nu a fost precum a sperat

deoarece nu a găsit un loc de muncă stabil ci unul ziler, în sensul că presta

munci în domeniul construcțiilor la patronii greci care căutau forță de muncă

cu ziua. Văzând că venitul obținut nu-i poate asigura un trai decent,

inculpatul a căutat o sursă suplimentară de venit, iar această perspectivă i-au

oferit-o inculpații S.N. zis „B.” și M.V. care se aflau pe teritoriul Greciei

de mai mult timp unde împreună cu M.C. și S.I. și-au dezvoltat o afacere

deosebit de rentabilă prin atragerea forței de muncă din România și plasarea ei

pe teritoriul Greciei urmărind exploatarea prin muncă a mai multor persoane.

Inculpatului M.I. nu i-a

luat mult timp să cunoască de la acești „parteneri de afaceri” metodele și

mijloacele de care uzau pentru atragerea persoanelor în caruselul minciunilor,

astfel că acesta și-a creat propriul filon de recrutare a forței de muncă din

zona sa de domiciliu, respectiv satul Soca din județul Timiș, pentru ca ulterior

să adere la modul de lucru adoptat de ceilalți inculpați făcând schimb reciproc

de victime. Această metodă de transfer era cu atât mai ingenioasă cu cât

inculpații le creau convingerea victimelor că cel care i-a preluat este sincer

în raport cu promisiunile de asigurare a locurilor de muncă și retribuții

decente. În final, s-au convins că fiecare dintre inculpați își plasau reciproc

forța de muncă urmărind realizarea aceluiași scop și anume, exploatarea prin

muncă a părților vătămate folosindu-se de acte de inducere în eroare pentru

a-și atinge interesul financiar. În realizarea scopului urmărit, inculpatul M.I.

efectua frecvente deplasări Grecia - România și retur în scopul atragerii

persoanelor pe care le convingea să accepte ofertele lui de muncă.

Așa se face că

inculpatul M.I. a devenit în scurt timp unul dintre membrii grupării

infracționale, recrutându-și personal victimele pe care le transporta cu

autoturismul personal marca N.P. cu nr. A pe ruta Ungaria, Italia, Portul

Patras și în final, localitatea Argos. Printre victimele inculpatului M.I. se

numără P.M., P.R., H.G., S.D. și martora H.I., cărora inculpatul le-a promis

locuri de muncă sigure în domeniul agricol la cules de citrice, cazare în

imobile decente și hrană gratuită. Mai mult, inculpatul a fost foarte

convingător atunci când le-a promis victimelor un câștig de circa 25 euro/zi,

aspect ce le-a determinat pe părțile vătămate P.R. și P.M. să-și abandoneze

locurile de muncă deținute în țară în speranța unui câștig financiar efemer

promis de inculpat.

Inculpatul a dat

dovadă de foarte multă abilitate atunci când a lansat prin localitatea Soca

„zvonul” că este în căutare de forță de muncă pentru Grecia. Modalitatea de

recrutare prin „viu grai” aleasă de inculpat s-a dovedit deosebit de ingenioasă

și cu rezultatul scontat, deoarece părțile vătămate s-au văzut interesate de

ofertele inculpatului. Prin alegerea acestui mod de racolare, inculpatul

urmărea exonerarea de răspundere penală în urma unei eventuale revolte venită

din partea părților vătămate atunci când vor solicita sprijinul autorităților,

revoltă pe care inculpatul o prevedea, deoarece știa în mod cert că nu va

respecta nici una din promisiunile făcute victimelor înainte de plecarea din

țară. De asemenea, se aștepta ca părțile vătămate să facă reclamații ținând

seama și de valoarea mare a comisionului pe care îl percepea pentru fiecare

persoană transportată și anume, 500 euro.

Odată ajunși în

localitatea Argos părțile vătămate au înțeles realitatea situației în care au

fost atrase și anume, faptul că inculpatul M.I. nu le putea asigura nici un loc

de muncă, nu le putea oferi suma de bani zilnică cu care le ademenise la

plecarea din România și cu atât mai puțin, condiții decente de cazare și hrană,

întrucât ceea ce li s-a oferit era un grajd dezafectat și condiții precare de

igienă, iar cât despre hrană, ea era inexistentă, fiecare dintre părțile

vătămate fiind nevoite să-și asigure pe cont propriu mâncarea. Întrebat cu

privire la situația ingrată în care au fost aduse, inculpatul M.I. a reușit

să-și demonstreze superioritatea și autoritatea în fața victimelor, arătând că

nu-l interesează ce vor face ele, în schimb, era foarte preocupat de

recuperarea sumelor reprezentând comisionul lui, pe care unele dintre părțile

vătămate nu a reușit să-l achite în țară.

Ajunse în pragul

disperării, părțile vătămate s-au văzut nevoite să accepte condițiile impuse de

inculpatul M.I. care, împreună cu M.V. și S.N. zis „B.” le supravegheau și le

găseau de lucru ocazional la diverse plantații de citrice. Deși munceau câte

12-13 ore pe zi, sumele cuvenite pentru cele 2-3 zile lucrate erau ridicate de

la patronii greci de cei trei, motivând că trebuiau să-și recupereze comisionul,

părțile vătămate mulțumindu-se și cu 5-8 euro de persoană primiți de la inculpatul

M.I. Din declarațiile părților vătămate s-a reținut faptul că în perioada de o

lună și jumătate cât au rămas în localitatea Argos, nu au reușit să muncească

decât circa 2-3 zile, restul timpului petrecându-l în acel grajd dezafectat.

În acest timp, inculpatul

M.I. împreună cu asociații săi M.V. și S.N., fiind interesați de încasarea

comisioanelor, au căutat cereri de muncă ziliere la patronii greci din

localitățile învecinate, astfel că au reușit să găsească în localitatea Ellos

oferte la cules de portocale pentru o parte din victime. Printre acestea se

numără, P.M., S.D., M.I., pe care inculpatul i-a silit, împotriva voinței lor,

să-l însoțească pe plantația respectivă. Știind că și de această dată nu vor

putea intra în posesia sumelor care li se cuveneau, părțile vătămate au părăsit

pe timp de noapte plantația revenind în localitatea Argos.

Convinse că nu pot spera

în ajutorul inculpatului M.I., părțile vătămate au reușit să muncească pe cont

propriu pe diferite plantații de portocali, iar cu banii încasați de la

patronii greci au reușit să revină în țară unde au reclamat activitatea

infracțională de trafic de persoane desfășurată de inculpatul M.I. și de M.V.

și S.N. ale căror victime au căzut. Nu de aceeași „izbândă” a avut parte H.G. care

pentru a fi readus în țară, inculpatul M.I., i-a condiționat serviciul de

transport de încasarea sumei de 300 euro pe care martora H.I. (mama părții

vătămate H.G.) a fost nevoită să o expedieze din România fiului ei prin Western

Union, de unde a fost ridicată de acesta și predată inculpatului M.I.

Analizând actele și

lucrările dosarului și coroborând toate mijloacele de probă administrate atât

în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța

de fond a concluzionat că inculpatul M.I. nu a urmărit exploatarea muncii

persoanelor care doreau să plece în străinătate, ci doar primirea, în schimbul

serviciului oferit (transportul din România și până în Grecia, în zona în care

se putea găsi de lucru) a unei sume de bani reprezentând, în principal, cheltuielile

de transport. Din declarațiile părților civile a rezultat că inculpatul a

primit 600 de euro de la soții P., 200 de euro de la

S.D. și 510 euro de

la H.G., sume care însă au reprezentat cheltuieli efective de transport

(deplasarea în Grecia implica pe lângă transportul rutier și transport maritim

din portul Ancona situat în Italia în portul Patras din Grecia, iar costul

transportului pe mare era unul dintre cele mai ridicate, situându-se între 150 -

200 euro de persoană).

Referitor la

infracțiunea de grup infracțional organizat reținută în sarcina susnumitului

inculpat, instanța de fond a reținut că în faza de urmărire penală nu s-a făcut

vreo recunoaștere de către părțile civile P., care au indicat numele de M.V. și

S.N., astfel încât să existe un mijloc de probă că acestea au cunoscut în

realitate identitatea celor care folosesc aceste nume. Părțile civile H.G. și S.D.

nu au auzit de numele respective sau de porecla „B.” în intervalul de timp cât

au fost în Grecia. De asemenea, partea civilă P.R. a declarat că și-a dat seama

că numitul „B.” trebuie să fie S. în ziua în care a primit acasă o citație

pentru un alt dosar.

Astfel, martorul N.S.,

persoană neimplicată în mod direct în faptele penale imputate inculpatului,

fiind audiat în faza de urmărire penală în data de 20 ianuarie 2011 a precizat

că: „în anul 2005 s-a întâlnit în localitatea Soca cu I. despre care știa că

lucrează în Grecia; s-a dus la I. să-l întrebe dacă are loc să-l ia și pe el,

iar I. i-a spus că îl ia; după o săptămână au plecat înspre Grecia, iar

împreună cu ei au mai plecat din Soca încă doi consăteni pe nume J.G. și R.D.;

I. i-a transportat până în Timișoara, iar din Timișoara până în Grecia au mers

cu un autoturism a cărui marcă martorul nu o mai reține și nu știe cum îl cheamă

pe șofer; pentru transportul din Soca până în Timișoara nu i-a plătit nimic lui

I., iar pentru transportul din Timișoara la Atena i-a plătit șoferului, înainte de plecare, suma de 150 de euro; la sosirea în Atena, pe martor l-a așteptat

un văr de-al său pe nume A., care era student acolo; a stat în Grecia

aproximativ 2 ani, perioadă în care a lucrat în mai multe domenii (construcții;

la cules portocale, mandarine; la tăiat de lemne) fără a avea vreo legătură cu

inculpatul M.I.; nu știe unde au lucrat și ce au lucrat în Grecia cei doi

consăteni care au plecat cu el în Grecia, respectiv J.G. și R.D.; nu a fost

exploatat prin obligarea la muncă în folosul lui M.I., sau al altor persoane,

în perioada în care a muncit în Grecia (filele 28-31).

În cursul cercetării

judecătorești, martorul N.S. nu a putut fi audiat, deși a fost emis mandat de

aducere pe numele acestuia, deoarece este plecat în străinătate (conform

procesului verbal de căutare din data de 17 mai 2011 întocmit de poliția

comunei Banloc, județul Timiș).

Din declarația

martorului N.S. a rezultat că: plecarea în Grecia a acestuia s-a făcut la

inițiativa și la solicitarea expresă a martorului, iar inculpatul l-a pus în

legătură cu o cunoștința de a sa care i-a asigurat transportul până în Grecia

contra sumei de 150 de euro și că ajuns în Grecia, martorul nu a mai avut nici

un fel de contact cu inculpatul sau cu ceilalți doi consăteni care au plecat în

Grecia împreună cu el. Prin urmare, s-a constatat că mărturia numitului N.S. nu

relevă nici un element de fapt în susținerea acuzațiilor aduse inculpatului.

Martora M.L., audiată

în faza de urmărire penală în data de 21 decembrie 2010, a declarat că : este

concubina inculpatului M.I. din anul 2001, s-au cunoscut în Grecia; după cca. 3

ani au cumpărat împreună o casă în localitatea Soca, comuna Banloc, județul

Timiș, la nr. 138, unde au în prezent domiciliul; anterior cumpărării casei,

martora a locuit în Soca și a lucrat ca și brutar în Banloc; toate persoanele

care l-au reclamat pe inculpat au venit la el acasă și l-au rugat să le ducă în

Grecia pentru a le găsi un loc de muncă; inculpatul a fost de acord, dar le-a

spus că fiecare trebuie să-și plătească drumul până în Grecia; nu știe care a

fost cheltuiala efectuată de fiecare persoană în parte sau câte drumuri a făcut

inculpatul în Grecia, și nici câte persoane a transportat în Grecia în orașul

Argos, unde lucrează mai mulți cetățeni români; toate persoanele duse de

inculpat au fost mulțumite, în parte, de condițiile de muncă și cazare găsite

în Argos; unele dintre ele au venit înapoi pentru că nu au fost mulțumite de

condiții; la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie 2005, au venit

la martoră acasă la Soca, numiții P.M. și P.R. care i-au solicitat 600 de euro

reprezentând suma cheltuită de aceștia pe drumul dus-întors efectuat din

România în Grecia, iar ea le-a spus să aștepte câteva luni pentru că ea și

inculpatul nu aveau banii respectivi în acel moment; atunci cei doi i-au spus

că dacă nu li se dau banii solicitați vor merge la poliție și îi vor reclama

(fila 72).

Martora M.L. a fost

audiată de instanță declarând în esență aceleași aspecte menționate în faza de

urmărire penală (filele 51-52).

Din declarația

martorei M.L., instanța de fond a reținut următoarele elemente de fapt: martora

este concubina inculpatului începând cu anul 2001; și-au cumpărat împreună o

casă în localitatea Soca, comuna Banloc, județul Timiș; lucrează cu inculpatul

în Grecia, unde își petrec cea mai mare parte a timpului; nu a fost prezentă la

niciuna dintre presupusele deplasări pe care inculpatul le-ar fi făcut cu

părțile civile sau cu alte persoane în Grecia în scopul găsirii unui loc de

muncă; nu cunoaște persoanele identificate cu numele M.C., S.I., S.N. zis „B.”,

M.V.; știe de la inculpat că acesta i-ar fi dus pe soții P. în Grecia, iar

ulterior soții P. au venit la locuința martorei din Soca și i-au cerut 600 de

euro reprezentând suma cheltuită de aceștia pe drumul dus-întors efectuat din

România în Grecia.

S-a apreciat că aceste

elemente de fapt, analizate atât individual, cât și prin coroborare cu

aspectele declarate de martorul N.S., nu susțin acuzațiile formulate împotriva

inculpatului, ci vizează împrejurări care prin ele însele nu au caracter

infracțional.

Martora H.I., audiată

în faza de urmărire penală în data de 04 august 2010 a declarat că: în luna

ianuarie 2005 s-a întâlnit în orașul Deta cu cumnata lui M.I., pe nume V., care

i-a spus că inculpatul duce persoane la lucru în Grecia la cules de portocale;

în aceeași zi, tot în Deta, s-a întâlnit cu inculpatul M.I., de față fiind și

băiatul ei, H.G.; l-a întrebat pe inculpat care sunt condițiile de cazare în

Grecia, iar el i-a spus că transportă persoane la o firmă din Grecia unde vor

culege portocale și în funcție de cât lucrează, cu atât va fi plătit; a fost de

acord ca fiul ei să plece la muncă în Grecia, dar inculpatul a cerut suma de

550 euro pentru că i-a găsit de lucru, sumă din care a dat 300 de euro, urmând

ca restul de 250 de euro să-i fie dați în Grecia din primii bani câștigați; în

data de 15 ianuarie 2005 fiul ei H.G. împreună cu M.I. au plecat în Grecia cu

mașina; după 3 zile, a fost sunată de fiul ei din Grecia, care i-a spus despre

condițiile de muncă faptul că sunt foarte grele, cazarea este mizerabilă și nu

se câștigă mai mult de 9 euro pe zi, bani care nu-i ajung să plătească cazarea

și masa; mai mult, inculpatul M.I. l-a obligat pe fiul ei să-i dea din banii

care au rămas (diferența de 250 de euro), lăsându-l fără nici un ban; în aceste

condiții, băiatul ei și-a dat seama că a fost înșelat de M. și a vrut să plece,

însă, nereușind deoarece a fost păzit tot timpul de oamenii lui M. și

nemaiavând bani, martora i-a trimis prin poștă suma de 200 euro pentru ca

acesta să fugă din Grecia și să vină acasă (filele 26-27).

Din declarațiile date

în faza de urmărire penală de martora H.I. instanța de fond a reținut următoarele

elemente de fapt: martora a fost prezentă personal la discuția pe care M. (sau M.)

I. a avut-o cu aceasta și cu fiul său (partea civilă H.G.); cu ocazia

discuției, avută la inițiativa martorei și a fiului acesteia, inculpatul a

precizat că îl va duce pe H.G. la muncă în Grecia, unde plata urma să se facă

în funcție de munca prestată, fără a fi specificate alte detalii (numărul de

ore de muncă, condiții de muncă, plată, cazare); pentru acest serviciu

inculpatul a pretins suma de 550 euro din care a primit în țară, suma de 300 de

euro, urmând ca diferența să-i fie achitată din primii bani câștigați de

martor; martora nu s-a deplasat în Grecia cu fiul ei, știe din discuțiile avute

cu acesta că s-ar fi plâns de condițiile de cazare și plată, precum și de

faptul că „ar fi fost păzit de oamenii lui M.” și că M. l-ar fi obligat să-i

plătească în Grecia diferența de 250 de euro, lăsându-l astfel fără bani.

În faza de urmărire

penală nu s-a efectuat nici o recunoaștere a inculpatului de către martora H.I.

și nici o confruntare între inculpat și aceasta.

Martora H.I. a fost

audiată și în faza de judecată, în ședința din 23 mai 2011, aceasta prezentând

elemente de fapt diferite față de cele susținute în declarația dată în faza de

urmărire penală, și anume că: nu l-a mai văzut pe inculpat, care i-a fost

prezentat personal în ședința de judecată; la locuința ei a venit la un moment

dat un bărbat care s-a prezentat sub numele de I., dar nu este vorba de inculpat,

deoarece acel bărbat era mai gras și cu un ten mai deschis; cu ocazia

discuțiilor avute la locuința sa, bărbatul respectiv a spus că trebuie plătită

suma de 500 euro, bani în care ar intra mâncarea și cazarea; în România, fiul

său i-a dat acelui bărbat suma de 300 de euro, iar diferența urma să-i fie dată

în momentul în care ajungea în Grecia, și nu din primii bani obținuți din

muncă; întreaga sumă de 500 de euro a fost obținută de persoana respectivă încă

înainte de plecarea din țară, bani împrumutați de ea personal de la o

verișoară; fiul ei a sunat-o din Grecia, nu după 3 zile, ci după una sau două

săptămâni, acesta fiind nemulțumit de condițiile de plată, de faptul că trebuia

să își cumpere el mâncare și că a plătit în avans cazarea; fiul său nu i-a spus

că ar fi fost bătut sau că i s-ar fi luat actele de identitate; de la fiul ei

știe că acesta a fost transportat din Grecia în România de același bărbat care

l-a dus în Grecia, bărbatul aducându-l pe fiul său cu mașina până la poarta

casei; din Grecia fiul său a adus și o geantă de portocale pentru copiii de

acasă; fiul său nu i-a spus că ar fi fost păzit ca să nu plece de la locul de

muncă; nu a avut impresia că dacă fiul ei ar fi dorit să plece din Grecia l-ar

fi oprit cineva.

Declarația martorei H.I.

dată în fața instanței se coroborează cu declarația dată în fața instanței de

fiul acesteia, partea civilă H.G. care a arătat că: cu ocazia discuției avute

la domiciliul părții civile din Deta, inculpatul i-a spus că îi poate găsi un

loc de muncă la cules portocale în localitatea Elos din Grecia și că este

posibil să câștige 25 sau 30 de euro pe ziua de muncă; inculpatul nu i-a

precizat intervalul orar în care trebuia să lucreze, însă i-a spus că va trebui

să-și plătească chiria din propriul buzunar, lucru pe care partea civilă l-a și

făcut; informațiile despre chirie comunicate de inculpat în România s-au

confirmat în Grecia; inculpatul nu i-a cerut nici un ban pentru serviciul pe

care i l-a făcut, de a-l duce în Grecia la cules portocale; din România până în

Grecia partea civilă i-a dat inculpatului suma de 210 euro, pe care inculpatul

i-a cerut-o în portul italian Ancona, sumă pe care partea civilă este sigură că

inculpatul a folosit-o ca să cumpere bilet pentru vapor; când au ajuns în Elos,

partea civilă i-a mai dat inculpatului suma de 55 de euro pentru ca acesta să-i

plătească părții civile chiria; a lucrat în Grecia 5 zile, începând cu o zi de

luni până într-o zi de vineri; inculpatul nu i-a cerut, nici în România și nici

în Grecia, să-i dea din banii pe care urma să-i câștige la cules de portocale;

cu ocazia discuției avute în România, înțelegerea a fost ca el să-și asigure

mâncarea la locul de muncă; ceea ce l-a supărat a fost faptul că deși vineri

trebuia să fie plătit, acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care a decis

să nu mai lucreze și să plece acasă; inculpatul a fost de acord să îl transporte

înapoi în România, însă i-a cerut suma de 300 de euro pentru cheltuielile de

transport, sumă pe care a primit-o din țară de la mama sa H.I.; după ce i-a

plătit banii inculpatului, acesta l-a transportat în România până în fața

porții casei sale; inculpatul nu l-a amenințat în scopul de a continua munca și

nici nu a exercitat alte forme de presiuni asupra sa; în zilele în care a

lucrat, inculpatul nu l-a supravegheat în vreun fel, dimpotrivă el era cel care

ținea socoteala lădițelor cu portocale; numele M. și S. nu-i spun nimic; nu s-a

întâlnit în Grecia cu soții P. (filele 33-34).

Din coroborarea

declarațiilor martorei H.I. și ale părții civile H.G., date în fața instanței, tribunalul

a reținut că: inculpatul M.I. a asigurat transportul părții civile H.G. din

România până în Grecia, în localitatea Elos, unde partea civilă putea presta

munca necalificată (culegător de portocale) pentru care a înțeles să plece din

țară, în zona respectivă existând o comunitate de români și posibilitatea de a

lucra în domeniul respectiv (agricultură); inculpatul nu și-a asumat rol de angajator

sau vreun rol similar ci, în esență, a transportat pe partea civilă în acea zonă

din Grecia, cunoscută de inculpat care lucra de mai mulți ani în țara

respectivă, unde se putea găsi loc de muncă necalificat în acel domeniu; pentru

acest serviciu inculpatul a pretins plata cheltuielilor de transport; în

momentul în care partea civilă H.G. a decis să nu mai lucreze (după 5 zile de

activitate), fiind nemulțumit că nu a fost plătit la sfârșit de săptămână, și

i-a cerut inculpatului să îl ducă înapoi în țară, acesta a fost de acord, cu

singura solicitare de a-i fi plătite cheltuielile de transport.

Nemulțumirea părții

civile și a mamei acesteia (H.I.) are la bază următorul raționament: inculpatul

a fost cel care a asigurat transportul părții civile în Grecia, în zona în care

a afirmat că se pot găsi locuri de muncă; prin urmare, inculpatul este cel

răspunzător de eșecul de a găsi condiții satisfăcătoare de muncă și de plată.

Este irelevant, din punct de vedere al acuzațiilor în materie penală, dacă

acest raționament este corect sau greșit, fiindcă problema în discuție nu are

legătură cu săvârșirea vreunei fapte de natură penală, inculpatul neurmărind să

exploateze în vreo modalitate pe partea civilă H.G. și neîndeplinind acte care

să poată fi circumscrise elementului material specific infracțiunii de trafic

de persoane.

O situație similară a

fost reținută în cazul soților P. și al numitului S.D.

În declarația

olografă din 04 august 2010, P.M. a arătat că: își menține declarația dată în

07 iunie 2006, însă declarația la care a făcut trimitere nu se află în dosarul

de urmărire penală, cu precizarea că în acest dosar urmărirea penală față de

inculpatul M. a fost începută la data de 27 octombrie 2010; în luna ianuarie

2005, soțul ei P.R. a venit acasă și i-a spus că a găsit de lucru în Grecia la

cules portocale, prin intermediul unui consătean pe nume M.I. care l-a asigurat

că vor câștiga în jur de 25 de euro fiecare, condițiile de cazare sunt bune,

fiind asigurată și o masă gratuită pe zi; i-a dat lui M.I. suma de 500 euro,

bani pe care acesta i-a cerut pentru că le-a găsit de lucru ei și soțului său și

pentru că le asigura transportul în Grecia, urmând ca după sosirea în Grecia

să-i mai dea încă 500 de euro din salariile pe care le vor primi pentru munca

prestată pe plantații de portocali; în data de 27 ianuarie 2005, martora

împreună cu soțul ei, cu numita M.I. și alți 5 consăteni au plecat din

localitatea Soca cu o mașină condusă de M.I.; au ieșit din România prin PTF

Nădlac și au mers până în portul italian Ancona unde s-au îmbarcat pe un vapor

și au ajuns în portul Patras din Grecia; M. i-a dus în localitatea Argos unde

i-a lăsat într-o baracă în care erau cazate încă 15 persoane în condiții

umilitoare; a lucrat două zile pe o plantație de portocali după care nu a mai

avut de lucru; după 8-9 zile, pe timp de noapte, a venit la Argos M.I. împreună

cu numiții S.N. zis B. și M.V., care le-au luat cu forța pe ea, pe M.I. și pe S.D.

și i-a dus în localitatea Helos unde se aflau mai mulți muncitori aduși tot de

ei din România, care munceau pe plantația de portocali; au stat acolo doar o zi

deoarece soțul ei, prin intermediul unei cunoștințe din România, a reușit să o

aducă pe ea, pe numita M.I. și pe S.D. înapoi în Argos unde au mai stat o lună

și jumătate după care s-au întors în România; în această perioadă de o lună și

jumătate au lucrat foarte puțin și toți banii pe care trebuia să îi primească pentru

munca prestată erau dați de proprietarii de plantație direct lui M.I., ei

primind doar sume derizorii pentru a-și cumpăra de mâncare; în România a ajuns

cu ajutorul verișorului său Circa Laza care i-a trimis 100 de euro pentru a

plăti transportul (filele 42-43).

În declarația dată pe

formular la aceeași dată, partea civilă P.M. a declarat, în esență, aceeași

situație de fapt, însă a făcut anumite precizări în sensul că : a stat în

localitatea Argos 8-9 zile, dar nu a lucrat decât două zile pe diferite plantații

de portocali și a fost plătită pentru cele două zile lucrate cu 15 euro pentru

prima zi și cu 8 euro pentru a doua zi (aspect omis în declarația olografă,

filele 39-41).

În declarația dată pe

formular la data de 21 decembrie 2010, partea civilă P.M. a adăugat informații

esențiale pe care în cele două declarații precedente nu le-a menționat și anume

că: înainte de a pleca la drum, ea și soțul ei P.R. au mers împreună la M. și

i-au cerut detalii cu privire la serviciul pe care acesta urma să îl dea celor

doi; inculpatul a spus că este serios în ceea ce face și le va asigura un loc

de muncă în agricultură la cules de portocale, salariul va fi de 25 euro pe zi,

iar cazarea și hrana vor fi gratuite (filele 53-55).

A reținut instanța de

fond că în declarațiile anterioare, partea civilă a precizat în mod expres că

soțul ei P.R. a fost cel care a venit acasă și i-a spus că a găsit de lucru în

Grecia prin intermediul lui M.I. care l-a asigurat de câștigul lunar și de

condițiile de cazare. Prin urmare, partea civilă a lăsat să se înțeleagă că ea

personal nu a discutat cu M.I. pe aceste teme, ci doar soțul ei, existând

contrazicere între declarațiile din 04 august 2010 și cea din 21 decembrie 2010

sub acest aspect.

Această contrazicere a

fost reținută nu doar în declarațiile lui P.M., ci și în declarațiile lui P.R.

În declarațiile date la urmărirea penală, acesta a afirmat că el personal s-a

întâlnit într-o seară cu inculpatul la birtul din localitatea Soca, iar

inculpatul a început să se laude că poate să găsească locuri de muncă în Grecia

(filele 34, 36). În declarația dată în fața instanței de judecată, fiind

întrebat expres în legătură cu această împrejurare, P.R. a arătat că el personal,

nu a avut vreo discuție cu inculpatul cu privire la plecarea în Grecia, la

condițiile de muncă și de cazare de acolo, toate aceste informații

cunoscându-le de la soția sa P.M. Tot de la soția sa a aflat că inculpatul i-ar

fi pretins acesteia suma de 1000 de euro, însă până la urmă, inculpatul ar fi

acceptat să primească doar 600 de euro, sumă care i-ar fi fost înmânată la bar

de soția părții civile (informație comunicată tot de soția sa) - fila 30.

S-a concluzionat că

sunt elemente de fapt relatate de cei doi soți care se contrazic referitor la:

care dintre cei doi a discutat cu inculpatul în România (soții au prezentat

două variante: fiecare individual sau amândoi împreună); suma „pretinsă și

plătită” (au menționat fie 1000 de euro, din care s-ar fi plătit parțial în

România 500 de euro; fie s-a negociat până la 600 de euro, bani achitați

integral înaintea plecării din România); deși se pretind victime ale traficului

de persoane, cei doi recunosc că au fost plătiți inclusiv pentru cele două zile

în care au lucrat la început (cu 15 euro și 8 euro - varianta soției; cu 8 euro

pe zi - varianta soțului), iar ulterior și-au găsit ei loc de muncă (chiar au

strâns în 3 zile 150 de euro - conform declarației soțului).

În legătură cu

pretinsa răpire pentru o zi a părții civile P.M., instanța de fond a reținut că

este de remarcat faptul că fratele acesteia, S.D. (parte civilă în dosar),

audiat în fața instanței de judecată și întrebat expres în legătură cu acest aspect

a declarat în ședința din 23 mai 2011 că: nu este adevărat că inculpatul

însoțit de alți doi bărbați l-ar fi luat cu forța și l-ar fi dus în localitatea

Elos să muncească pe o altă plantație; nu știe dacă inculpatul le-a luat sau nu

cu forța pe sora lui (partea civilă P.M.) și pe M.I. în același scop; recunoaște

că a dat declarații în sens contrar cu ocazia audierii în fața procurorului,

însă nu a oferit vreo explicație pentru ce a făcut aceste declarații inițiale

acuzatoare; i-a plătit efectiv inculpatului suma de 200 de euro înainte de a

pleca din țară, fără a-i mai plăti vreo altă sumă, deși s-au înțeles inițial

asupra sumei de 450 euro; nu a auzit de numele M.V. și S.N. și nici de porecla „B.”;

în intervalul de timp cât a lucrat în Grecia, a primit câte 13-14 euro pe ziua

de muncă, nu a fost privat de libertate, nu a fost bătut, amenințat, nu i s-au

luat actele și nu i s-a interzis să părăsească locul de muncă; nu l-a văzut pe

inculpat în locul în care a fost cazat; nu este adevărat că el personal ar fi

vorbit cu inculpatul și că acesta i-ar fi spus că nu îi duce în România până nu

îi sunt plătite datoriile; nici sora sa și nici soțul acesteia nu i-au spus că

ei ar fi vorbit cu inculpatul pe această temă.

În consecință,

instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

7 din Legea nr. 39/2003 și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr.

13/ A din 31 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1030/30/2011, Curtea de Apel

Timișoara, secția penală – a admis apelul formulat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul

Teritorial Timișoara, a desființat sentința penală nr. 257/ PI din 8 iunie 2011

și rejudecând:

În baza art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a

condamnat pe inculpatul M.I. – fiul lui I. și S., la pedeapsa de 3 (trei) ani

închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane.

În baza art. 71 C.

pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 65 C.

pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe

o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv din data de

21 decembrie 2010 până la data de 08 iunie 2011.

A menținut sechestrul

asigurător instituit asupra autoturismului inculpatului prin Ordonanța

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara din data de 22 decembrie 2010 din

Dosarul nr. 154/D/P/2009 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 19 din

Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea autoturismului N.P., în prezent

indisponibilizat prin Ordonanța din 22 octombrie 2010 a D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Timișoara în Dosarul nr. 154/D/P/2009.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ. a obligat inculpatul la

plata sumei de 2.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând

daune morale către partea civilă P.M. și a respins în rest pretențiile civile

formulate de aceasta.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. a respins pretențiile civile formulate de partea civilă H.G.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. a luat act de faptul că partea civilă P.R. a renunțat la

pretențiile civile formulate.

A menținut în rest

dispozițiile sentinței penale apelate.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând

cheltuieli judiciare către stat în primă instanță.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne

în sarcina acestuia.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a constatat că apelul declarat de parchet, prin care

a solicitat condamnarea inculpatului

M.I. pentru comiterea ambelor infracțiuni

pentru care a fost trimis în judecată este fondat în parte în sensul că, din

probele administrate în cauză rezultă fără dubiu - contrar celor reținute de

instanța de fond - că susnumitul inculpat se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane în forma prevăzută de art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât acesta, sub

promisiunea unor locuri de muncă bine plătite (25-40 euro pe zi de persoană),

condiții de cazare și masă bune, a transportat părțile vătămate

H.G., P.R., P.M. și S.D.

în localitatea Argos din Grecia, unde le-a cazat într-un grajd insalubru în

care au locuit un număr relativ mare de persoane, care au dormit în paturi de

fier supraetajate, în lenjerie murdară, având doar o singură toaletă, iar

pentru toate aceste servicii, inculpatul le-a cerut sume de bani.

Referitor la

infracțiunea de constituire, aderare la grup infracțional organizat, prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru care inculpatul

M.I. a fost trimis în

judecată și cu privire la care parchetul a solicitat condamnarea, instanța de

apel a apreciat că nu sunt suficiente elemente pentru a se concluziona că

inculpatul a săvârșit această faptă penală, respectiv că ar fi constituit un

grup infracțional împreună cu inculpații M.V. și S.N., cu care ar fi exploatat

victimele traficului de persoane prin abuz de putere.

În primul rând s-a

reținut că din probele dosarului, raportat la declarațiile părților vătămate și

ale martorilor, nu rezultă cu certitudine că inculpații M.V. și S.N. ar fi format,

împreună cu inculpatul M.I. un grup infracțional organizat în sensul art. 7 din

Legea nr. 39/2003 pentru a fi considerată o faptă cu caracter penal, respectiv,

acest grup de persoane să se fi constituit pentru a săvârși o anumită

infracțiune, în speță, trafic de persoane, pentru a obține un folos material

injust din această activitate, un grup care să aibă o anumită structură bine

determinată, în cadrul căruia, fiecare membru are sarcini bine definite, în

care să existe o anumită subordonare, iar acest grup să funcționeze într-o

anumită perioadă de timp. Toate aceste elemente nu au fost relevate în

declarațiile părților vătămate și, cu atât mai puțin, în declarațiile

martorilor din care rezultă că unii dintre ei nici nu au auzit de numiții M.V.

și S.N., că l-au văzut pe inculpat discutând cu două persoane de sex bărbătesc

a căror identitate nu au putut să o precizeze cu exactitate, acestea putând fi

chiar persoanele susmenționate, dar acest lucru nu este o certitudine, chiar

dacă M.V. și S.N. au fost condamnați prin sentința penală nr. 777/PI/2007

pronunțată de Tribunalul Timiș pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la sentința

penală nr. 777/PI/2007 invocată de procuror ca argument pentru condamnarea

inculpatului M.I., instanța de apel a reținut că această hotărâre

judecătorească nu are autoritate de lucru judecat deoarece obiectul ei este

reprezentat de activitatea infracțională a numiților M.V. și M.C., iar din

probele administrate în prezenta cauză, nu a rezultat cu certitudine că

inculpatul M.I. a aderat la un grup infracțional organizat și că a avut un rol

bine determinat în cadrul acestui grup, chiar dacă i-ar cunoaște pe M.V., M.C.

și S.N..

Cu privire la

susținerea parchetului că inculpatul M.I. ar trebui condamnat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și pentru faptul că

instanțele au dispus arestarea preventivă a acestuia, prelungirea măsurii și

menținerea acesteia de către instanța de fond o perioadă de timp, instanța de

apel a reținut că o atare susținere nu poate constitui un argument în sensul

vinovăției inculpatului.

În cursul urmăririi

penale, chiar și în timpul cercetării judecătorești, instanța ia măsura

arestării preventive și apoi o prelungește și o menține având în vedere, în

primul rând, indiciile temeinice cu privire la acuzațiile penale aduse

persoanei în cauză și cu respectarea cel puțin a uneia din condițiile expres

prevăzute de art. 148 C. proc. pen., în speța de față lit. f), fiind îndeplinite

cerințele acestui text de lege în sensul că acuzațiile aduse inculpatului,

aceea de a fi săvârșit infracțiunea de trafic de persoane este pedepsită de

legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar punerea în libertate a

inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

În aceste condiții,

argumentul arestării și apoi al prelungirii și menținerii arestului preventiv a

inculpatului M.I. de către instanțele de judecată, nu poate constitui un motiv

obligatoriu de condamnare a inculpatului pentru unele sau pentru toate

infracțiunile de care este acuzat, el putând fi achitat pentru acuzațiile

aduse, în speța de față urmând a fi achitat parțial întrucât în urma unei

analize finale a probelor, instanța de fond a apreciat că nu sunt suficiente

elemente pentru a conduce la ideea vinovăției pentru infracțiunea prevăzută de art.

7 din Legea nr. 39/2003, menținându-se astfel soluția de achitare dispusă cu

privire la această infracțiune în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul

M.I. care invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen. a solicitat, în principal, achitarea

cu motivarea că din probele administrate în cauză nu rezultă că a comis

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar în subsidiar,

reindividualizarea pedepsei în ce privește modalitatea de executare dispusă de

instanța de apel în sensul înlăturării dispozițiilor art. 57 C. pen. și

aplicării art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a pedepsei.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta este în parte fondat,

numai în ceea ce privește critica referitoare la individualizarea pedepsei.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă că recurentul inculpat a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare și sprijinire a unui

grup infracțional organizat specializat în racolarea, transportul și

exploatarea prin muncă a persoanelor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 7

din Legea nr. 39/2003 și de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. și pentru care

instanța de fond a dispus achitarea, soluție menținută în parte de instanța de

apel, numai în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, Înalta

Curte, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de apel constată, din

examinarea probelor administrate în cauză, că această faptă penală a fost

săvârșită de recurent, dar în modalitatea prevăzută în art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001, în cauză nefiind dovedită agravanta de la alin. (2) lit. a)

a textului de lege menționat care se referă la săvârșirea traficului de

persoane de două sau de mai multe persoane împreună.

Astfel, din

declarațiile martorei H.I. și ale intimatului parte vătămată

H.G. rezultă că

recurentul inculpat, în schimbul promisiunii de asigurare a unui loc de muncă

bine plătit în Grecia, la data de 15 ianuarie 2005, l-a transportat pe partea

vătămată în această țară, solicitându-i martorei suma de 550 euro pentru acest

serviciu, din care a primit în țară 300 euro. După trei zile de la data sosirii

în Grecia, partea vătămată i-a telefonat mamei sale, spunându-i că lucrează în

condiții foarte grele, cazarea este mizerabilă, nu câștigă mai mult de 9 euro

pe zi, sumă care nu acoperă cheltuielile cu masa și cazarea, și că intenționează

să se întoarcă acasă deoarece și-a dat seama că a fost înșelat de inculpat, dar

că nu poate face acest lucru deoarece este păzit de oamenii inculpatului (filele

26-28, 51-52 dosar urmărire penală).

De asemenea, din

declarațiile intimatelor părți vătămate P.R. și P.M. rezultă că în luna

ianuarie 2005, urmare a promisiunii făcute de inculpatul

M.I. că le va asigura

un loc de muncă în Grecia, plăti cu 25 euro/zi de persoană, condiții de cazare

bune și o masă gratuită pe zi, au plecat cu inculpatul în Grecia, cu

autoturismul condus de acesta. Intimatelor părți vătămate li s-a cerut de către

inculpat suma de 1000 euro pentru faptul că le-a transportat în Grecia, sumă din

care au plătit 500 euro. Ajunși în satul Argos din Grecia, părțile vătămate au

fost cazate de inculpat într-un grajd dezafectat în care se mai aflau circa 15

persoane, bărbați și femei, păturile erau murdare, paturile din fier, suprapuse

și exista o singură toaletă. Au mai arătat părțile vătămate că au stat în

Grecia o lună și jumătate, timp în care au muncit 12 ore/ zi, iar banii pe care

trebuiau să-i primească pentru munca prestată erau dați de proprietarii

plantațiilor de portocali, direct inculpatului la cererea acestuia, ele primind

sume derizorii, atât cât să poată supraviețui (filele 34-43, 30-31 dosar

urmărire penală).

În sensul

declarațiilor date de părțile vătămate și de martora susmenționată sunt și

declarațiile intimatei părți vătămate S.D. care a arătat că, urmare promisiunii

inculpatului că-i poate asigura un loc de muncă în Grecia, plătit cu sume

cuprinse între 25 și 40 euro/ zi, cazare și masă gratuite, a plecat cu acesta

în localitatea Argos unde a fost cazat într-un grajd în care se aflau și alți

români și că pentru acest serviciu i-a achitat inculpatului 200 euro (suma

pretinsă de acesta fiind de 500 euro) - filele 44-48 dosar urmărire penală).

Și martora M.L.,

concubina inculpatului a declarat că acesta a transportat mai multe persoane în

Grecia, unde urma să le găsească locuri de muncă, iar o parte din aceste

persoane s-au întors în țară nefiind mulțumite de condițiile de muncă și cazare

oferite de inculpat (filele 72 dosar urmărire penală, 51-52 dosar instanță

fond).

Din examinarea declarațiilor

la care s-a făcut referire în cele ce preced, rezultă fără dubiu că recurentul

inculpat M.I. le-a promis intimatelor părți vătămate locuri de muncă bine

plătite în Grecia, condiții de masă și cazare corespunzătoare, deși cunoștea

că, în realitate, acest lucru nu este adevărat, nici în privința locurilor de

muncă bine plătite și nici în privința condițiilor de masă și cazare, comițând

astfel infracțiunea de trafic de persoane prin înșelăciune.

În mod corect

instanța de apel a înlăturat motivația instanței de fond în sensul că

recurentul inculpat a cerut și primit de la intimatele părți civile sumele de

bani menționate de acestea doar pentru faptul că le-a transportat din România

în Grecia. În realitate, sumele de bani respective au fost cerute de recurent

și primite de la intimatele părți vătămate pentru toate serviciile promise

acestora, în care era inclus și transportul până în Grecia.

De altfel,

transportul victimelor constituie una din modalitățile normative de realizare a

elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 însă, așa cum rezultă din probe, inculpatul a făcut

mai mult decât atât, mai exact, s-a ocupat de racolarea persoanelor din comuna

Banloc, satul Soca, județul Timiș, unde avea o casă și a însoțit părțile

vătămate pe plantațiile de portocali din Grecia, încasând sumele de bani de la

proprietarii de livezi greci și împărțind victimelor doar sume modice de bani,

cât pentru ca acestea să-și cumpere cele necesare subzistenței.

Împrejurarea că în

cursul cercetării judecătorești, o parte din părțile vătămate și-au nuanțat

declarațiile, nu este de natură a conduce la exonerarea de răspundere penală a

recurentului inculpat. În esență, precizările făcute de părțile vătămate se referă

la aspectele importante legate de racolarea, transportul lor, renumerația

pentru munca prestată, condițiile de muncă, masă și cazare și la faptul că au

fost înșelați de inculpat care le-a prezentat o altă ofertă de muncă decât cea

reală.

În consecință,

cererea recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa pentru infracțiunea

de trafic de persoane este neîntemeiată.

Referitor la

individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte apreciază că executarea de

către recurent a pedepsei de 3 ani închisoare î