ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1598/2012

HOTĂRÂRE
15.05.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1598/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 5081/30/2011 în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaților C.M.A. și K.M.F. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpații C.M.A. și K.M.F., solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) art. 385

14

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecința contând în pierderea unei vieți omenești, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

În fapt, s-a reținut în sarcina celor doi că, în cursul lunii noiembrie 2010, reprezentantulSC L.I.I. SRL (care are ca obiect de activitate prelucrarea cerelelor și a semințelor de floarea soarelui) a fost contactat de inculpatul C.M.A., care s-a prezentat sub numele de D.S., asociat și administrator la SC S.I. SRL, care a oferit spre vânzare 110 tone floarea soarelui. În acest sens, a arătat că are cantitatea de semințe de floarea soarelui depozitată la SC E.W. SRL din localitatea Valcani. Cumpărătorul, respectiv SC L.I.I. SRL, a trimis camioanele la depozitele SC E.W. SRL, unde a încărcat marfa, dar pretinsul D.S. a arătat că transportul poate pleca din depozite numai după efectuarea plății.

În data de 16 noiembrie 2010 a fost transferată suma de 225.000 RON din conturile P. Bank (aparținând SC L.I.I. SRL) la I.S.P. Bank (aparținând SC S.I. SRL). Împuternicitul SC S.I. SRL, singurul care avea drept de semnătură în banca, numitul B.R.A., a dispus transferul acestei sume din conturile SC S.I. SRL de la I.S.P. Bank, în conturile SC P.B. SRL de la R. Bank, de unde banii au fost ridicați de către inculpatul K.M.F.

Partea vătămată SC L.I.I. SRL nu a mai fost lăsată să plece cu marfa din depozitele SC E.W. SRL, întrucât reprezentantul acesteia a arătat că și el a fost indus în eroare de aceeași persoană, care s-a prezentat însă sub numele de D.O. și care nu a virat banii pentru cantitatea respectivă de semințe de floarea soarelui.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților C.M.A. și K.M.F. prin sentința penală nr. 88/PI din 12 martie 2012 a Tribunalului Timiș, secția penală, la pedeapse de 12 ani și respectiv 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M.A. și K.M.F. împotriva încheierii din 3 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5081/30/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 41784/3/2010 în baza art. 300 2 rap
ÎCCJ 2011-05-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2203/2011
.I.M., R.U.C. și D.D.G., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 7 aprilie 2011. Împotriva acestei încheieri de ședință au dec
ÎCCJ 2011-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2391/2011
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Prin încheierea din 17 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 38147/3/2009, în baza art. 300 2 raportat la
ÎCCJ 2012-08-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2528/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 25 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 37229/3/2011, în baza art. 300 2 raportat la art.
ÎCCJ 2011-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2046/2011
încheierii din 9 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1101.1/59/2010 au declarat recurs inculpații S. (fost C.) I. și K.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 4045/1/2011. Inculp
Sursă