ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 300/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 300/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 254 din 26 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5097/30/2012 în baza art. 334 C. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu reținute pe seama inculpaților H.S.P., A.N., L.P., H.M.M., C.C. și N.D.R., în sensul înlăturării circumstanței agravante legale prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen., cu privire la infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 334 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu reținute pe seama inculpaților H.S.P., A.N., L.P., H.M.M., C.C.
și N.D.R., în sensul înlăturării circumstanței agravante legale prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen., cu privire la infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat inculpatul H.S.P. - fost N.) la o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 10 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, prevăzut de art. 57 C. pen. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen.
pe durata executării pedepsei rezultante principale. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. în baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 24 aprilie 2012, la zi. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat inculpații A.N.
și L.P. la câte o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat aceiași inculpați la o pedeapsă de - 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat celor doi inculpați pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpații să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare, fiecare, cu executare în regim de detenție, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților. în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 24 aprilie 2012, la zi, pentru ambii inculpați. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.
pen., a condamnat inculpata C.C. la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 8 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 17 mai 2012. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen.
și art. 76 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 80 C. pen., a condamnat inculpații H.M.M. și N.D.R. la câte o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis fiecărui inculpat exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.,cu aplicarea art. 80 C. pen., a condamnat aceiași inculpați la câte o pedeapsă de 1 ani și 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 10 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis fiecărui inculpat exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante.
În baza art. 86 1 și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere. În baza art. 86 2 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 5 ani socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare a obligat cei doi inculpați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele stabilite de către acesta; să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 200 ore în locația anume stabilită de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.
A pus în vedere celor doi inculpați, în baza art. 359 C. proc. pen., prevederile art. 86 4 C. pen., rap. la art. 83 C. pen., respectiv săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, precum și neîndeplinirea, cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată lui N.D.R. durata reținerii din data de 24 aprilie 2012. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.
pen., cu aplic, art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 80 C. pen., a condamnat inculpatul N.E.S. la o pedeapsă de 1 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., cu aplic, art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.,cu aplicarea art. 80 C. pen., a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni. În baza art. 33 lit. a), C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale (după împlinirea vârstei de 18 ani). În baza art. 110 C. pen., rap. la art. 86 1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere. În baza art. 110 C. pen., a stabilit termen de încercare de 2 ani, socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. În baza art. 110 1 C. pen., rap.
la art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele stabilite de către acesta; să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ; să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 ore în locația anume stabilită de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.
A pus în vedere inculpatului, în baza art. 359 C. proc. pen., prevederile art. 86 4 C.pen., rap. la art. 83 C. pen., respectiv săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, precum și neîndeplinirea, cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată lui N.E.S. durata reținerii din data de 24 aprilie 2012. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., a luat act că părțile vătămate B.C.L., I.B., G.L., R.G., P.N.E., C.V.
și C.M. nu au formulat pretenții civile în cauză sau au renunțat la acestea. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 și 1003 C. civ. din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din N.C.C., a obligat în solidar inculpații H.S.P. și C.C. la plata sumelor de 1.000 euro daune morale către fiecare din părțile civile G.P., K.T. și S.M., la plata sumei de 300 euro către partea civilă N.C.I.; a obligat inculpatul H.S.P. la plata sumei de 200 euro către partea civilă T.I.C. și la 3.500 euro către partea civilă L.I.M., a obligat inculpatul A.N. la plata sumei de 900 euro către partea civilă B.A.C. A respins restul pretențiilor civile ca neîntemeiate sau ca dovedite.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 25 din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 118 C. pen., a respins cererea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpatul H.S.P. a imobilului de pe str. Cireșului, Timișoara și de la inculpatul A.N. a imobilului de pe str. Pelinului, Timișoara. În baza art. 353 C. proc. pen., raportat la art. 163 alin. (2) C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit de procuror prin ordonanța nr. 28/P/D/2011 din 26 aprilie 2012 asupra imobilului aparținând inculpatului H.S.P., situat pe str. Cireșului, Timișoara, precum și asupra imobilului aparținând inculpatului A.N., situat pe str. Pelinului nr. ll, Timișoara, până la concurența sumelor acordate părților civile cu titlul de daune morale.
În baza art. 169 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 28/D/P/2011 din data de 26 aprilie 2012 și restituirea către inculpatul H.S.P. a autoturismului marca B. de culoare albastră, serie șasiu X, dobândit în anul 2008. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă 700 lei fiecare. S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara nr. 28/D/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații: H.S.P., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea inițierii, constituirii, aderării și sprijinirii unui grup infracțional specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub forma exploatării prin cerșetorie în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 75 lit. c) C. pen.; A.N., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea inițierii, constituirii, aderării și sprijinirii unui grup infracțional specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub forma exploatării prin cerșetorie în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 75 lit. c) C. pen.; L.P., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea inițierii, constituirii,
aderării și sprijinirii unui grup infracțional specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub forma exploatării prin cerșetorie în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 75 lit. c) C. pen.; N.E.S., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea inițierii, constituirii, aderării și sprijinirii unui grup infracțional specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub forma exploatării prin cerșetorie în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; N.D.R., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea inițierii, constituirii, aderării și sprijinirii unui grup infracțional specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub forma exploatării prin cerșetorie în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 75 lit. c) C. pen.; H.M., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea inițierii,
constituirii, aderării și sprijinirii unui grup infracțional specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub forma exploatării prin cerșetorie în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 75 lit. c) C. pen.; C.C., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea inițierii, constituirii, aderării și sprijinirii unui grup infracțional specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub forma exploatării prin cerșetorie în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 75 lit. c) C. pen.
În fapt, s-a reținut că, inculpații împreună au racolat persoane de etnie rromă, precum și persoane din rândul nevoiașilor, pe care, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, fie în agricultură, fie la efectuarea unor servicii de publicitate sau de menaj, i-au transportat în Italia unde i-au folosit drept „statui umane” pentru cerșit, furt sau pentru prostituție, iar banii obținuți în acest mod au fost însușiți de către inculpați. Fiind audiați la termenul din data de 11 iulie 2012, inculpații H.S.P., A.N., L.P., N.E.S., N.D.R., H.M. și C.C. au recunoscut săvârșirea faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu, invocând în favoarea lor dispozițiile art. 320 1 C. proc.
pen., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar, în file separate, aceștia arătând că recunosc săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin actul o de inculpare și că doresc ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care și le însușesc și nu mai au de propus alte probe în apărare, cererea inculpaților fiind admisă de către instanță. Coroborând întreg probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: declarații și plângeri ale părților vătămate, declarații martori, procese-verbale de recunoaștere, interceptări telefonice, date informative primite de la autoritățile italiene, înscrisuri bancare privind rulajul sumelor de bani expediate de inculpați în tara, referatul de evaluare întocmit de S.P.T.T.M.
pe seama inculpatului minor, precum și orice alte înscrisuri, instanța a constatat că starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost dovedită în totalitate, urmând a și-o însuși și a reține că: La data de 11 februarie 2011 ofițerii din cadrul B.C.C.O. Timișoara - serviciul de combatere a traficului de persoane s-au sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracțională de exploatare prin cerșetorie desfășurată de inculpatul H.S.P., zis „S.P.” în rândul persoanelor nevoiașe pe care le recruta din zona centrelor de plasament sau de la centre pentru adăpostul persoanelor fără locuințe. Sesizarea activității infracționale a fost făcută inițial de partea vătămată C.V. care a adus la cunoștința autorităților judiciare române împrejurările și modalitatea în care inculpatul H.S.
împreună cu membrii săi de familie își asigură veniturile din exploatarea a persoanelor cu probleme sociale și financiare provenind din medii sărace ale societății. Din analiza actelor de urmărire penală s-a reținut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2000 inculpatul H.S.P. a plecat în Italia, împreună cu familia: soția H.M., fiul său de 16 ani N.E.S.; ulterior, în anul 2004 au plecat fratele său A.N., nepotul său N.D.R. și cumnatul său, L.P. în anul 2006, inculpata C.C. l-a cunoscut pe inculpatul H.S.P. în Italia, devenind concubina lui și îl ajuta pe inculpat în coordonarea activității inițiate de acesta.
Împreună au hotărât să racoleze persoane de aceeași etnie, precum și persoane din rândul nevoiașilor, pe care, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, fie în agricultură, fie la efectuarea unor servicii de publicitate sau de menaj, să-i transporte în Italia unde să-i folosească drept „statui umane” pentru cerșit, iar în acest mod să obțină sume de bani de la trecători și turiști. Inițial, pentru realizarea scopului urmărit, inculpatul H.S.P., ajutat de fiul său, N.E.S. și soția sa, H.M. rămași în țară, au început să caute persoane interesate de propunerea lor, reușind în final să recruteze părțile vătămate C.V., C.M., P.N.E., R.G., T.I.C., G.L., I.B., S.M., K.T., G.P., L.I.M., N.C.I., B.L., cărora le-au promis locuri de muncă bine plătite în domeniul publicitar, în calitate de distribuitori de pliante promoționale și în agricultură la cules de măsline.
Bazându-se pe lipsa de experiență a acestor victime provenite din medii sociale deficitare intelectual și financiar ale societății, inculpatului H.S.P. i-a convins pe aceștia de faptul că ie poate asigura un salariu de circa 600-800 euro/ lună, cazare și masă gratuite, astfel că victimele au acceptat fără să conștientizeze pericolul pe care-l puteau întâmpina într-o țară străină, lipsiți de bani și fără să cunoască limba. Pentru a masca activitatea infracțională pe care urma să o desfășoare, inculpatul H.S.P., care s-a decretat un adevărat „lider de grup” a declarat autorităților italiene înființarea unei firme de colectare a fierului vechi, iar sub fațada acestei societăți, își dezvolta activitatea de exploatare prin cerșetorie a victimelor pe care membrii familiei sale îi recruta din România.
În anul 2006 inculpatul H.S. a cunoscut-o pe inculpata C.C. (ajunsă în Italia cu scopul găsirii unui mod facil pentru asigurarea veniturilor) care în scurt timp i-a devenit concubina, iar rolul dobândit a transformat-o într-un veritabil ajutor în coordonarea afacerii pe care o inițiase. Inculpata C.C. s-a integrat foarte bine în acest rol, sprijinindu-l permanent pe inculpatul H.S. în activitatea de recrutare a persoanelor din România și în special a celor care aveau un handicap, fără niciun sprijin din partea familiei. în acest sens, C.C. a început să-și recruteze însăși membrii de familie cărora Ie-a promis locuri de muncă bine plătite în agricultură sau menaj, promițându-le cazare și hrană gratuite.
Printre aceștia se numără C.V. și C.M. cărora inculpata Ie-a promis un loc de muncă sigur în agricultură la cules de măsline și pentru că câștigul promis se ridica la suma de 20/30 euro pe zi, cei doi au acceptat imediat oferta astfel că, în cursul lunii aprilie 2010 cei doi au fost transportați de inculpatul H.S. cu mașina sa marca B. în orașul Ariano Ferarese. Odată ajunși aici, cele două victime au fost transformate în manechini stradali, costumați și machiați de inculpata C.C. care-i supraveghea pe toată perioada zilei de lucru, iar seara colecta alături de inculpatul H.S. toate sumele de bani pe care aceștia le-au încasat de la trecători și turiști. Partea vătămată C.M. era însărcinată însă până să nască, aceasta a fost silită de inculpați să joace rolul de manechin stradal obținând din cerșit circa 2.000 euro, bani care i-au fost încasați de inculpații H.S.
și C.C. Partea vătămată C.V. timp de 2 luni și jumătate a obținut din activitatea de cerșit circa 3.500 euro care i-au fost luați de aceeași inculpați și pentru că nu i se permitea să revină în țară a decis să părăsească clandestin Italia cu ajutorul unui șofer de tir. Inculpații H.S. și C.C. efectuau dese deplasări în țară pentru preluarea altor persoane recrutate de fiul său N.E. și soția sa legitimă H.M., rămași în Timișoara, tocmai pentru extinderea afacerii. De data aceasta, inculpatul H.S. Ie-a propus părților vătămate R.G. și T.C. ambii din localitatea Dudeștii Noi jud. Timiș să-l însoțească în Italia, întrucât el se angajează să le asigure locuri de muncă bine plătite în calitate de manechini stradali, promițându-le un câștig lunar de 150 euro/lună, cazare și masă gratuită.
Aceste părți vătămate au acceptat imediat oferta, iar odată ajunși în Italia promisiunea s-a transformat imediat în exploatare în sensul că erau permanent supravegheați la „locul de muncă” fie de inculpata C.C., fie de inculpatul L.P., (concubinul surorii inculpatului H.S.), sumele de bani obținute fiind preluate integral de aceștia. Revoltat de tratamentul exploatator adoptat de inculpați, partea vătămată R.G. i-a cerut ajutorul inculpatului L.P. care însă i-a transmis nemulțumirea inculpatului H.S., iar acesta a trecut imediat la acte de agresiune asupra victimei. Văzând că „afacerea manechinul” este prosperă și aduce beneficii financiare însemnate, inculpatul L.P. a căutat să-și recruteze propriile victime, iar printre primii pe care i-a ademenit a fost R.G.
victima agresiunii lui H.S. După câteva zile în care și acest inculpat I-a silit să cerșească în folosul său financiar, R.G. a reușit să părăsească Italia cu ajutorul unui cetățean român care i-a asigurat transportul. Aceeași perspectivă prosperă din punct de vedere financiar a întrezărit-o și inculpatul A.N., fratele inculpatului H.S., care a căutat să-și formeze și el echipa sa de „cerșetori” împreună cu nepotul său N.D.R. O altă parte vătămată transformată de inculpatul H.S. în cerșetor manechin a fost T.G. care pe timpul cât a fost sub supravegherea inculpaților H.S. și C.C. Ie-a adus un venit de circa 3.000 euro, bani preluați în întregime de cei doi. Aceeași nemulțumire a manifestat-o și această victimă, mai ales că a fost martor ocular la agresiunea suferită de R.G.
astfel că, pentru a-l determina pe H.S. să-i permită să-și revadă familia rămasă în țara, i-a promis că va reveni în Italia unde va continua să cerșească pentru H.S., dar această promisiune nu l-a mulțumit pe inculpat care a trecut la acte de amenințare cu bătaia pe care urma să o încaseze în țară de la fiul său N.E. în cazul în care nu va reveni. Inculpatul H.S. a continuat sa-si atragă alte victime pe care le recrutase soția și fiul lui în tara, iar printre aceștia se numără și părțile vătămate S.M. și L.I.M. care au ajuns în Italia cu autoturismul marca W. de culoare neagra înmatriculat în Italia condus de inculpatul H.S. Odată ajunși în Italia promisiunea s-a transformat în abuz de autoritate deoarece inculpații H.S.
și C.C. le-au destăinuit adevăratul scop pentru care au fost aduși și anume acela de a cerși bani de la turiști și trecători, costumați în manechini stradali. Aceasta activitate au desfășurat-o sub atenta supraveghere a celor doi inculpați care ii transportau dimineața la locurile de cerșit, urmărindu-i atent pe întreaga durata a zilei, iar seara îi recuperau pentru a-i transporta la locurile improvizate de cazare, dar nu înainte de a le însuși toți banii obținuți în timpul activității de cerșit. Întrucât părțile vătămate S.M. și L.I.M. au înțeles perfect obiectivul pe care inculpații H.S. și C.C. îl urmăreau au hotărât sa fugă de sub „tutela”, însa nu au reușit deoarece inculpatul H.S., sesizând intenția acestora, a transportat-o pe partea vătămată L.M.
în Portugalia, localitatea Sao Juan de Venda alături de martorii C.F.V. și C.A., silindu-i sa cerșească sub observația atenta a inculpatei C.C. în ceea ce-l privește pe partea vătămata S.M. acesta a rămas în continuare în Italia unde a cerșit alături alte victime pe care H.S. Ie-a racolat și transportat în Italia, în persoana părților vătămate B.C. și N.C. Cei doi au fost recrutați de inculpatul N.E.S. care Ie-a promis locuri de munca plătite cu suma de 800 euro/luna în calitate de distribuitori de pliante promoționale la centre comerciale, fiindu-le asigurate totodată cazarea și masa, însă odată ajunși la destinație promisiunile s-au „evaporat”, făcând loc adevărului, respectiv cerșitul la colturi de stradă, costumați în manechini de pantomimă în folosul financiar a inculpaților H.S., C.C.
și a familiei sale rămasa în țara, formată din inculpații H.M. și N.E.S. Niciuneia din părțile vătămate S.M., B.C. și N.C. nu Ie-a surâs perspectiva continuării la nesfârșit a acestei activități de sclavie, astfel că S.M. a avut o tentativa de fuga, dar a fost surprins de inculpata C.C. care, pentru a preveni o alta încercare de evadare l-a,, sechestrat în camera. Acest lucru nu l-a reținut pe partea vătămată să revină în țară, chiar dacă nu avea niciun document asupra sa. Pentru că H.S. a cunoscut caracterul revoluționar al părții vătămate B.C. înainte de a pleca spre România, acesta i-a plasat pe B.C. și N.C. inculpatului A.N. care a continuat să-l exploateze prin obligarea la cerșit. Revoltat de faptul că și la inculpatul A.N.
au fost obligați să cerșească, cele două victime au reușit în final să fuga de sub supravegherea acestui din urmă exploatator, revenind în localitatea Ariano Ferarese doar B.C. pentru a sesiza autoritățile judiciare italiene despre activitatea infracționala desfășurata de inculpații H.S., C.C. și A.N. Prin depunerea sesizării, partea vătămată B.C. a reușit sa revină în tara cu ajutorul unui document primit de la carabinieri, iar alături de el a revenit și partea vătămata S.M., însa nu același lucru se poate spune despre N.C. care, după ce a fost plasat de H.S. inculpatului A.N. pentru care a cerșit timp de câteva săptămâni, a reușit sa ajungă în România cu sprijinul unei rude stabilite în orașul Milano.
Pe perioada celor 6 săptămâni în care partea vătămata S.M. a fost victima exploatării prin cerșetorie a inculpaților H.S. și C.C. acesta a obținut circa 6.000 euro, bani însușiți în totalitate de cei doi, iar cit privește pe partea vătămata L.I.M. suma pe care acesta a obținut-o în același mod pentru cei doi inculpați a fost de 14.000 euro. Relația de concubinaj dintre inculpații H.S. și C.C. se baza atât pe sentimente de iubire extraconjugala, cit mai ales pe interesul pe care cei doi îl aveau în obținerea unor sume fabuloase de bani pe care le încasau fără scrupule de la victimele aduse din tara. în acest context se încadrează și părțile vătămate K.T. și concubina acestuia G.P. care au fost racolați de inculpata H.M.
cu promisiunea asigurării de către soțul său, inculpatul H.S., a unor locuri de munca bine plătite în domeniul agricol la cules de măsline, muncă pentru care urmau să fie retribuiți cu suma de 600 euro/lunar, masa și cazarea fiindu-le, de asemenea, asigurate. Perspectiva unei asemenea oferte nu era de neglijat, astfel că cei doi au o acceptat imediat, călătorind cu autocarul pe cheltuiala inculpatei H.M. până în Italia, fiind preluați apoi de H.S. și C.C.. Odată ajunși la destinație, victimele au avut neplăcuta surpriză de a constata că au devenit cerșetori, costumați în manechini de pantomimă pentru inculpatul H.S. și familia sa. întrucât inculpații au văzut în partea vătămata G.P. o sursa de venit suplimentara prin practicarea prostituției, H.S.
și C.C. au șantajat-o pe aceasta cu acte de agresiune asupra concubinului sau, pentru a accepta să întrețină relații sexuale în zone izolate ale orașului Ariano Ferarese, cu clienții pe care G.C. îi recruta. Această situație a durat circa 6 săptămâni, timp în care cele doua victime le aduceau celor doi inculpați sume mari de bani, cifra ridicându-se la 3.500 euro, bani obținuți din cerșetoria ca manechin stradal efectuată de K.T. și din practicarea prostituției realizată de G.P. Mai mult, în perioada celor 6 săptămâni de exploatare partea vătămata K.T. a devenit victima agresiunii fizice aplicate de inculpatul H.S. care a devenit foarte violent atunci când martora G.O. (mama părții vătămate G.P.) a amenințat-o pe inculpata H.M.
cu sesizarea organelor de politie daca soțul său nu va pune capăt actelor de exploatare asupra fiicei sale. Pe lângă activitatea de exploatare a victimelor prin cerșetorie, inculpatul H.S. si-a extins activitatea infracționala și în domeniul actelor de inducere în eroare a unor centre comerciale din Franța și Italia care ofereau, în baza unor cărți de credit telefoane mobile. în acest sens inculpatul i-a racolat pe martorii P.N.E., V.A., B.I. și R.H. pe care i-a transportat cu mașina personală, marca B. de culoare neagra în Franța, orașul Montpellier, întocmindu-le documente false cu care au obținut cărți de credit folosite ulterior la achiziționarea unui număr mare de telefoane mobile. Din activitatea de exploatare a victimelor prin cerșetorie, precum și prin vânzarea telefoanelor mobile obținute în mod fraudulos inculpatul H.S.
o a reușit sa agonisească și sa expedieze soției sale, inculpata H.M., prin sistemul W.U. în perioada 2010-2012 monitorizată de organele de ancheta, suma totala de 4.250 euro. În ceea ce privește inculpații A.N. și L.P., aceștia s-au alăturat fratelui, respectiv cumnatului lor, inculpatul H.S., astfel că cei doi s-au asociat în recrutarea, racolarea, transportul și exploatarea victimelor prin obligarea la cerșetorie în folosul lor financiar. Pentru acest lucru, inculpatul A.N. frecventa împreuna cu fratele sau, H.S. și cumnatul lor, L.P., perimetrul Gării de Nord Timișoara și azilul destinat persoanelor fără adăpost din Timișoara, în scopul atragerii cu promisiuni mincinoase a persoanelor interesate de ofertele lor.
Un ajutor în recrutarea părților vătămate au fost și martorii L.P., O.V. și L.E., oameni ai străzii care, pentru sume modice cuprinse intre 20-30 lei, au acceptat cererea inculpaților H.S., L.P. și A.N. de a le căuta victime dispuse sa plece în Italia. Activitatea acestor martori a dus la găsirea mai multor persoane fără adăpost și cu probleme sociale care au devenit victime ale exploatării celor trei inculpați victime, însa fără a putea fi identificate în vederea audierii ca urmare a numărului mare de persoane. Cei care au putut fi identificați și audiați sunt martorii T.I., B.A.C., C.C.L. și părților vătămate G.L., N.C., și B.C. Cu privire la aceste persoane, inculpatul A.N. s-a implicat în mod deosebit la convingerea acestora de a accepta ofertele lui de muncă, pe care le va asigura în Italia, fie în domeniul agricol la cules de măsline, fie în rolul de distribuitori de pliante promoționale pentru un salariu lunar cuprins intre 600-800 euro/ luna.
Mai mult, oferta a fost de nerefuzat atunci când inculpatul Ie-a promis cazare și masa gratuita, astfel că martorii și părțile vătămate enumerate mai sus, au devenit foarte ușor victime ale exploatării prin cerșetorie a inculpatului A.N. care își însușea toate sumele de bani pe care aceștia le obțineau de-a lungul zilei din aceasta activitate. Cit privește pe părțile vătămate N.C. și B.C. aceștia au fost preluați de A.N. de la fratele său H.S. care obișnuia sa facă schimb de mina de lucru pentru realizarea aceluiași obiectiv. O alta parte vătămata, în persoana lui B.A.C., a fost victima inculpatului A.N., care l-a racolat în cursul lunii martie 2012 din Lugoj, cu promisiunea asigurării unor locuri de munca foarte bine plătite.
Nu exista niciun fel de impediment în refuzul ofertei deoarece perspectiva obținerii unui salariu de circa 600-800 euro/lunar, cazare și masa gratuita nu era ceva ce o persoana cu probleme sociale și financiare acute le întâlnește în fiecare zi. Astfel, odată ajunsă în Italia victima era transformată în sursă de venit prin costumarea în rolul de manechin stradal, banii obținuți de la trecători și turiști fiind imediat colectați de inculpatul A.N. Existau situații în care inculpatul considera insuficientă suma de bani realizata de victimă, iar în acest caz trecea la acte de violenta și agresiune fizica. Așa a fost cazul părții o vătămate B.A.C. care a suportat actele de agresiune ale inculpatului A.N.
tocmai pentru acest neajuns financiar. Același obiectiv l-a urmărit și inculpatul L.P. care s-a asociat cu inculpații H.S. și A.N. în recrutarea forței de munca, iar în cazul lui vorbim de părțile vătămate G.L., I.B., C.V. și T.G. care s-au lăsat atrași de promisiunile de înavuțire rapida pe care acesta Ie-a promis. După ce i-a convins de ofertele de munca pe care le va asigura în domeniul agricol sau publicitar contra unor salarii cuprinse intre 600-800 euro/lunar, inculpatul Ie-a transportat cu mașina personală marca A. de culoare gri în Italia unde prin acte de amenințare și abuz de autoritate Ie-a obligat sa cerșească în folosul lui financiar. Numai de la partea vătămată I.B. în cele 6 săptămâni de zile cit aceasta a fost exploatata, L.P.
si-a însușit circa 2.500 euro. Cit privește pe partea vătămata R.G. acesta a fost preluat de inculpatul L.P. de la cumnatul sau H.S. care i-a împrumutat mina de lucru pentru exploatarea acestuia prin aceleași metode. Faptul că inculpatul L.P. era interesat să-și creeze propria sa afacere de cerșetorie o probează și martorul O.V. care confirmă interesul acestuia în căutarea de persoane care să accepte să meargă în Italia pentru a cerși, însă toți cei pe care martorul i-a chestionat au refuzat, intuind intenția inculpatului de a-i păcăli din punct de vedere financiar. Același martor confirmă prezența alături de inculpatul L.P. a inculpatului N.E.S. și el fiind interesat de căutarea de persoane pentru cerșit în Italia, context care denotă fără putință de tăgadă asocierea inculpatului alături de H.S., A.N.
și N.D. la materializarea faptei de trafic de persoane. Referitor la inculpații H.M., N.E.S. și N.D.R. rolul lor era de a spori numărul de victime pentru a-și asigura sursa financiara de venit. în realizarea acestui obiectiv, inculpații primeau regulat prin sistemul W.U. sume de bani cuprinse intre 60 și 1.000 euro de la inculpații A.N., A.G., N.D.R. pentru a putea sa asigure victimelor plata cheltuielilor de transport și hrana pana în Italia unde erau preluați de inculpați. În acest sens, inculpata H.M., profitând de faptul ca partea vătămata K.T. efectua unele lucrări de renovare la imobilul pe care-l deținea în Timișoara, i-a propus acestuia sa accepte oferta soțului sau H.S. de a merge în Italia împreuna cu concubina sa G.P., unde acesta ii putea asigura un loc de munca mult mai bun și cu avantaje financiare mai mari.
Faptul ca urma sa câștige sume cuprinse intre 600-800 euro/luna, iar cazarea și mâncarea le erau asigurate, cele doua părți vătămate, au acceptat imediat oferta. întrucât nu dispuneau de bani necesari pentru transport și mâncare, inculpata H.M. a rezolvat acest impediment, achitând ea biletele la firma de transport „A.” și hrana pentru cei doi pana în Italia, de unde au fost preluați de inculpații H.S. și C.C. Același rol îl avea și inculpatul N.E.S. care participa foarte activ la activitatea de recrutare și racolare a victimelor, cum este cazul părților vătămate N.C. și B.C. pe care acest inculpat, sub promisiunea asigurării unor locuri de munca în Italia, prin intermediul tatălui sau H.S., în calitate de distribuitori de pliante promoționale, Ie-a achitat transportul cu autocarul pana în orașul Padova de unde au fost preluați de H.S.
Pentru a-i convinge de seriozitatea ofertei, inculpatul N.E.S. i-a asigurat ca salariul lunar va fi de circa 600-800 euro/ luna, iar masa și cazarea era gratuita, oferte ce nu puteau fi refuzate în condițiile în care victimele aveau probleme financiare acute din lipsa locurilor de munca. Mai mult, din notele de redare scrisă a convorbirilor telefonice și din declarațiile martorului C.C.L., zis „L.” se reține interesul inculpatului N.E. de a racola prin intermediul acestora alte persoane care să devină victime ale exploatării. În ceea ce-l privește pe inculpatul N.D.R., în calitate de nepot al inculpaților H.S. și A.N., acesta pe lângă faptul că asigura transportul victimelor din tară în Italia și invers, se implica și în activitatea de supraveghere a victimelor pe perioada zilei de muncă, asigurându-se că nu sustrag sumele de bani primite de la turiști și trecători.
La finalul zilei de muncă inculpatul minor N.E. se implica în mod efectiv la colectarea banilor adunați de aceștia. Inculpatul N.D.R. s-a implicat în mod deosebit la asigurarea transportului martorilor V.A., R.H. și G.V.C. în Italia, martori pe care inculpatul H.S. i-a racolat în scopul folosirii lor la achiziționarea de telefoane mobile prin crearea unor cărți de credit false. Ulterior, inculpatul N.D.R. a participat alături de unchiul sau, H.S. și C.C. la supravegherea victimelor pe timpul zilei de munca, pentru ca la finalul ei sa colecteze banii obținuți de acestea.
A reținut instanța de fond că potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este o infracțiune ce se poate realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
În același timp, definind noțiunea de exploatare a unei persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că prin aceasta se înțelege și executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, iar potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 reprezintă exploatare și obligarea unei persoane la practicarea prostituției sau cerșetoriei. Din analiza dispozițiilor legale indicate mai sus, infracțiunea de trafic de persoane poate fi comisă și prin recrutarea, transportarea sau cazarea unei persoane, prin înșelăciune amenințare, violenta sau abuz da autoritate, în scopul exploatării acesteia prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, prin obligarea ei la practicarea prostituției ori cerșetoriei.
În cuprinsul Legii nr. 678/2001, noțiunea de înșelăciune nu este definită, însă instanța s-a raportat la dispozițiile art. 215 C. pen., care caracterizează înșelăciunea ca fiind orice faptă care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală o faptă sau împrejurare care nu există, creându-se astfel celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată. Față de aceste aprecieri, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului H.S.P. de a recruta părțile vătămate C.M., T.I.C., S.M., K.T., G.P., de a transporta părțile vătămate C.V., C.M., P.N.E., R.G., T.I.C., S.M., L.I.M., N.C., B.C.
și de a caza toate aceste persoane, prin înșelăciune, promițându-le locuri de muncă bine plătite în Italia, aspect care nu corespunde realității, în scopul exploatării lor prin obligarea lor la practicarea cerșetoriei sau prostituției, prin amenințare sau violenta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. De asemenea, fapta inculpatului L.P. de a transporta și de a caza părțile vătămate G.L. și I.B. și de a-l recruta pe T.I.C., precum și fapta inculpatului A.N. de a recruta, de a-l transporta și de a-l caza pe numitul B.A.C., precum și de a-i recruta pe N.C. și B.C. de la fratele sau, H.S., în aceleași condiții și în același scop, întrunește, de asemenea, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni.
în același timp, fapta inculpatei C.C. de a-i recruta pe numiții C.V. și C.M., în aceleași condiții și în același scop, întrunește, de, asemenea, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni. De asemenea, fapta inculpatei H.M.M. de a recruta părțile vătămate K.T. și G.P., precum și fapta inculpatului N.E.S. de a recruta pe numiții B.C. și N.C., în aceleași condiții și în același scop, întrunește, de asemenea, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni. Fapta inculpatului N.D.R. de a transporta pe numiții R.H., V.A., B.I. și G.V.C., în aceleași condiții și în același scop, întrunește, de asemenea, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni. Instanța de fond a reținut că deși în faza de urmărire penală, niciunul dintre inculpați nu a recunoscut implicarea sa în desfășurarea activității infracționale, în cursul cercetării judecătorești ei au recunoscut în totalitate faptele imputate, solicitând beneficiul art. 320 1 C. proc.
pen., declarațiile inculpaților din fața instanței coroborându-se cu cele ale părților vătămate, ale martorilor și cu procesele-verbale privind interceptările telefonice derulate în perioada septembrie 2011-martie 2012 intre H.S.P., H.M., N.E.S., N.D.R. cu diverse persoane pe fondul racolării și exploatării părților vătămate, precum și procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere a inculpaților de către părțile vătămate după planșele foto.
Față de materialul probator administrat, ținând seama de împrejurarea că părțile vătămate au fost transportate în Italia în vederea angajării lor pentru distribuirea pliantelor promoționale, la cules de măsline sau menaj, în realitate fiind nevoite cerșească sau să se prostitueze, sumele de bani astfel obținute fiind împărțite cu inculpații, instanța a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite elementele definitorii ale noțiunii de „exploatare”, în condițiile în care, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, cei șapte inculpați au colaborat atât la racolarea, cât și la transportul părților vătămate în vederea exploatării lor, fie prin cerșetorie, fie prin obligarea la practicarea prostituției în Italia, instanța a constatat că în prezenta cauză sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților intenția directă ca modalitate a vinovăției, prin activitatea lor cei șapte urmărind un scop precis, respectiv obținerea unor foloase materiale ilicite. Raportându-se la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța de fond a reținut în sarcina tuturor inculpaților și prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpații au traficat și exploatat cel puțin doua părți vătămate, fiecare dintre actele realizate întrunind, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
În ceea ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, potrivit art. 323 C. pen., aceasta constă în fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, în opinia instanței, constatând că în prezenta cauză se poate vorbi despre existența infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen., în condițiile în care grupul constituit de inculpatul H.S.P. a avut ca scop săvârșirea unor infracțiuni grave, infracțiuni specifice traficului de persoane. Dovezile administrate în cauză atestă faptul că fiecare dintre inculpații trimiși în judecată în prezenta cauză, potrivit unui rol prestabilit la activitatea ce a avut ca finalitate aducerea în Italia, din România, a unor persoane pentru cerșit sau prostituție.
Activitatea ilicită efectuată de către cei 7 inculpați a presupus un plan bine conturat, care implica mai multe etape: identificarea și racolarea persoanelor dispuse ca în schimbul unor mici sume de bani sau cu titlu gratuit să cerșească sau sa se prostitueze; transportul și cazarea persoanelor ce urmau a fi folosite pentru desfășurarea activității infracționale; monitorizarea permanentă a activității victimelor; preluarea banilor dobândiți de pe urma activității efectuate. Toate aceste etape au fost parcurse de către inculpați, fiecare dintre ei având un rol bine stabilit, rol care a fost evidențiat cu prilejul analizării probelor administrate în cauză. Instanța de fond a apreciat că scopul acțiunilor conjugate era evident, și anume obținerea de sume de bani în mod fraudulos din cerșetorie sau prostituție.
Prin urmare, î
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.