ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4116/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4116/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din

21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. 3062/98/2011,

s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din

infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen., în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3),

formulată de inculpata R.S.M.

S-a respins

cererea de scoatere din cauză formulată de partea responsabilă civilmente Banca

C.R., ca neîntemeiată.

A fost

condamnată inculpata R.S.M., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

S-a făcut în cauză

aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., cu referire la art. 86

2

și art. 82 alin. (3) C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6

ani și s-a încredințat supravegherea inculpatei Serviciului de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Călărași.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata R.S.M. trebuie să

se supună următoarelor reguli de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate,

la Serviciul de probațiune căruia i s-a încredințat supravegherea; b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele

lui de existență.

În baza art. 86

4

C. pen. și art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra măsurilor

de supraveghere la care este supusă, precum și asupra dispozițiilor legale a căror

nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii

pe durata termenului de încercare.

S-au admis în

parte cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile L.A., P.Ș. și N.C.

A fost obligată

inculpata către aceleași părți civile la plata sumei de 2/3 din suma de 167.773,76

RON și 4471,59 dolari S.U.A., pentru această din urmă sumă în solidar cu partea

responsabilă civilmente Banca C.R., plus dobânzile legale aferente sumelor de la

9 februarie 2009 până la data executării sentinței. A fost obligată inculpata în

solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C.R., la plata sumelor de câte 1.500

RON pentru fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale.

A luat act că

părțile civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea

de despăgubiri civile formulată de partea responsabilă civilmente, ca neîntemeiată.

A fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C.R.,

la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocatul desemnat

din oficiu în sumă de 200 RON, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În considerentele

hotărârii judecătorești se arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Ialomița din 18 iulie 2011, înregistrat la această instanță sub nr. 3062/98/2011,

a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata R.S.M. pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., reținându-se

în sarcina sa că a transferat bani din conturile mătușii sale P.Z., într-un cont

personal, deși mătușa sa decedase, iar împuternicirea era dată pe timpul vieții

defunctei.

Din probele dosarului

instanța a reținut că inculpata R.S.M. este nepoata numitei P.Z., decedată la data

de 31 ianuarie 2009, care lucrase la Banca C.R. Slobozia și locuise în municipiul

Slobozia.

În perioada anilor

2007-2008, numita P.Z. a încheiat cu Banca C.R. - Sucursala Județeană Ialomița,

mai multe convenții de depozit la termen pentru diferite sume de bani, convenții

în care a fost trecută ca împuternicită pe timpul vieții titularului, inculpata

R.S.M.

Potrivit declarației

martorei M.C., inculpata s-a prezentat după decesul mătușii sale la Banca C.R. -

Sucursala Slobozia, spunându-i martorei că este nepoata numitei P.Z., solicitând

o situație a conturilor, în calitate de împuternicit. După decesul mătușii sale,

inculpata a mers la data de 02 februarie 2009 la Agenția Băncii C.R. din orașul

Lehliu, județul Călărași și a dispus ca toate sumele aflate în depozite pe numele

defunctei P.Z. să-i fie transferate într-un cont personal. Printre sumele aflate

în depozit se aflau și sume în dolari, respectiv două convenții din care una în

valoare de 10.080,82 dolari S.U.A. și cealaltă în valoare de 4.471,59 dolari

S.U.A. Dolarii au fost schimbați în RON la cursul zilei și au fost transferați în

contul personal al inculpatei. În total, cu acest prilej, s-a transferat suma de

240.820 RON.

Între depozitele

lichidate, inculpata nu avea împuternicire și pentru depozitul de 10.080,82

dolari S.U.A., însă funcționara bancară, martora C.M., nu a sesizat acest lucru,

deși era obligată să verifice fiecare contract în parte și a eliberat nejustificat

suma inculpatei. După ce inculpata a dispus de toți banii aflați în conturile defunctei

P.Z., partea vătămată L.A., moștenitor al defunctei, a formulat plângere penală.

Totodată, s-a

adresat notarului pentru eliberarea certificatului de moștenitor. Faptele astfel

reținute au rezultat din convențiile de depozit la termen, adresele Băncii C.R.,

certificatul de moștenitor  din 26 februarie 2009, declarațiile martorilor C.M.,

M.C. și N.C., coroborate cu recunoașterea în parte a inculpatei. În apărarea sa,

inculpata a arătat pe parcursul urmăririi penale că mai întâi s-a prezentat la Sucursala

Slobozia a Băncii C.R., unde persoana de la ghișeu i-a prezentat condoleanțe pentru

decesul mătușii sale, după care inculpata i-a solicitat un extras de cont pentru

conturile la care era împuternicită sau titulară mergând cu acel extras de cont

la Sucursala Lehliu Gară a Băncii C.R., unde la ghișeu lucra martora C.M., spunându-i

acesteia că a murit mătușa sa și a întrebat-o cum este mai bine să facă cu banii

din conturi și depozite.

Această ultimă

susținere nu a fost confirmată de declarația martorei C.M. și nici de alte probe

din dosar, încât este verosimil faptul că inculpata i-a ascuns împrejurarea că mătușa

sa este decedată pentru a putea intra în posesia sumelor aflate în conturile acesteia.

În fața instanței,

inculpata a arătat că nu a cunoscut că împuternicirea pentru sumele din convenții

era valabilă doar pe timpul vieții, crezând că în baza împuternicirii poate dispune

oricând de sumele de bani. Inculpata a arătat că între ea și defunctă era o relație

mai specială, considerând-o ca „a doua mea mamă", iar sumele de bani depuse

erau cunoscute numai de ea și defunctă. Totodată, a arătat că ea a suportat cheltuielile

de înmormântare, ulterior ridicând și cruce.

Inculpata a mai

declarat că transferul sumelor de la Slobozia la banca din Lehliu I-a făcut pentru

a fi mai aproape de locuința sa. Totodată, aceasta a susținut că nu a cunoscut faptul

că pentru depozitul de 10.000 dolari S.U.A. nu avea împutemicire. Apărarea inculpatei

a fost respinsă ca nesinceră, atât în ceea ce privește susținerile privind necunoașterea

dispozițiilor legale privind natura acestor convenții viagere, precum și cu privire

la necunoașterea faptului că pentru suma de 10.000 dolari S.U.A. nu avea împuternicire.

Au fost însă reținute

aspecte precum relațiile deosebite dintre ea și defunctă, aceasta din urmă înțelegând

să aibă încredere în nepoata sa, căreia i-a dat împuternicire să dispună pe timpul

vieții de economiile sale.

În drept, activitatea

infracțională a inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., text de lege enunțat

în ședință publică și în baza căruia a fost condamnată.

La individualizarea

pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se,

pe de o parte, preocuparea inculpatei de a intra în posesia unor sume de bani mai

înainte de declanșarea procedurilor de după decesul mătușii sale, dar și faptul

că inculpata mai avea grijă de defunctă, dobândindu-i încrederea, cheltuielile efectuate

la decesul defunctei, cât și ulterior, prin ridicarea unei cruci, încât s-a apreciat

că orientarea către o pedeapsă cu închisoare, sub minimul prevăzut de lege, poate

asigura reeducarea inculpatei. În favoarea inculpatei instanța a reținut împrejurări

ce pot constitui circumstanțe atenuante, decurgând din preocuparea inculpatei de

a asigura cheltuielile de înmormântare, precum și a altor tradiții, lipsa antecedentelor

penale, făcându-se în cauză aplicarea art. 74-76 și a fost coborâtă pedeapsa sub

minimul prevăzut de lege. Instanța a apreciat, în consecință, că scopul pedepsei

poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei, dispunându-se suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, cu aplicarea art. 86

1

și urm.

C. pen.

S-a dispus interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. S-a făcut în cauză

aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., cu referire la art. 86

2

și art. 82 alin. (3) C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6

ani.

A fost încredințată

supravegherea inculpatei Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare

inculpata R.S.M. va trebui să se supună următoarelor reguli de supraveghere: a)

să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune căruia i s-a încredințat

supravegherea; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință

sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c)

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

4

C. pen. și art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra măsurilor

de supraveghere la care este supusă, precum și asupra dispozițiilor legale a căror

nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere. În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii

pe durata termenului de încercare. Cu privire la cererea de schimbare a calificării

juridice dată faptelor în esență, apărarea a susținut două aspecte care pot conduce

la diminuarea prejudiciului sub suma de 200.000 RON, prevăzută de art. 146 C.

pen., ca temei al schimbării încadrării juridice.

Astfel, într-o

primă fază, inculpata a susținut că potrivit cotei sale de moștenire stabilită prin

certificatul de moștenitor din 26 februarie 2009, eliberat de Notar Public S.D.,

acesteia îi revine un drept de 1/3 din valoarea sumelor aflate în depozit în contul

defunctei, încât prejudicierea celorlalți moștenitori ar privi numai partea de 2/3

ce li se cuvine lor. A doua susținere privește depozitul de 10.000 dolari

S.U.A., pentru care inculpata nu avea împuternicire, nefiind vinovată inculpata

de trecerea acestei sume în contul său, ci personalul băncii, solicitând, în consecință,

diminuarea prejudiciului cu această sumă.

Instanța a privit

cererea ca neîntemeiată față de faptul că intenția, în realitate, a inculpatei a

fost fără îndoială de a intra în posesia acestor sume și de a dispune personal de

acești bani înainte de dezbaterea succesorală a averii rămasă de pe urma defunctei

și că inculpata avea vocație succesorală este neîndoielnic, aceasta intervenind

la data decesului defunctei. Numai că inculpata a înțeles să-și însușească aceste

sume de bani înainte de a se dezbate succesiunea pentru a se stabili masa succesorală

rămasă de pe urma defunctei, moștenitorii și cotele de moștenire ce revin acestora.în

cauză nu a putut fi disociată partea din prejudiciul cauzat de inculpată, pentru

suma la care avea împuternicire, de suma de 10.080,82 dolari S.U.A., pentru care

nu avea asemenea împuternicire, întrucât intenția acesteia a fost de a dispune de

toți banii defunctei.

În acest fel nu

a putut fi schimbată calificarea juridică a faptei în raport de prejudiciul cauzat.Intenția

inculpatei a fost raportată și la faptul că aceasta a înțeles să efectueze operațiunile

bancare la o altă sucursală decât cea din Slobozia, unde era cunoscut faptul că

P.Z. decedase și nu își putea realiza astfel obiectivul propus.

Cu privire la

latura civilă: La termenul de judecată din 7 septembrie 2011, instanța a luat act

de cererile părților vătămate de constituire ca părți civile, după cum urmează:

L.A. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 50.000 RON, din care 30.000 RON

daune materiale și 20.000 RON daune morale. N.C. s-a constituit parte civilă cu

suma totală de 100.000 RON, din care 80.000 RON daune materiale și 20.000 RON daune

morale, P.Ș. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 50.000 RON, din care

30.000 RON daune materiale și 20.000 RON daune morale. Cu ocazia dezbaterilor în

fond, apărătorul părților civile L.A. și P.Ș., a solicitat câte 36.000 RON daune

materiale și câte 20.000 RON daune morale, pentru fiecare, pentru partea civilă

N.C. lăsându-se la aprecierea instanței.

Problema rezolvării

laturii civile în această cauză a fost condiționată și de faptul că în același timp

cu judecarea cauzei penale la această instanță, s-a dezbătut pe rolul Judecătoriei

Slobozia o cauză privind ieșirea din indiviziune a părților civile și a inculpatei

pentru averea rămasă de la defuncta P.Z.

Între bunurile

succesorale figurează și sumele aflate în conturile defunctei la 31 ianuarie 2009,

așa cum au rezultat și din certificatul de moștenitor din 26 februarie 2009, eliberat

de Notar Public S.D.

Prin sentința

civilă nr. 2779 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Slobozia, care nu este rămasă

definitivă, s-au cuprins în masa succesorală, între alte bunuri, și sumele de bani

aflate în contul defunctei, atribuindu-se succesorilor (inculpată și părți civile)

diferite bunuri și sume de bani, inculpata fiind obligată să plătească fiecărui

comoștenitor diferite sume de bani.

Indiviziunea a

fost stabilită în universalitatea sa, nelăsându-se la o parte sumele de bani aflate

în depozite și de care a dispus inculpata, încât pentru a nu exista contradictorialitate

între hotărâri, va rămâne ca părțile, prin punerea în executare a hotărârii de partaj,

să solicite propriu-zis partea ce revine fiecăreia în raport de bunurile atribuite

și sultele stabilite. Cum însă părțile nu au înțeles să renunțe în această cauză

ia rezoivarea iaturii civiie, este cert că prejudiciul cu privire la sumele de bani

la care inculpata trebuie obligată față de părțile civile, reprezintă 2/3 din totalul

sumei retrase de inculpată din depozitele defunctei (la data executării se vor avea

în vedere și dobânzile la zi). Pentru partea de 2/3 din depozitul în valută de 10.080,82

dolari S.U.A. pentru care inculpata nu avea împuternicire, obligarea sa către părțile

civile va fi în solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C.R. Prin faptele

sale inculpata a adus părților civile și un prejudiciu moral, prin disconfortul

psihic generat de atitudinea inculpatei de a dispune de banii defunctei după decesul

acesteia și starea de dezamăgire provocată acestora ca rude apropiate ale defunctei.

Cu privire la întinderea prejudiciului moral, instanța a apreciat că suma de 1.500

RON pentru fiecare este de natură a acoperi prejudiciul cauzat.

Față de cele de

mai sus, cererea de despăgubiri civile a fost apreciată ca fiind întemeiată în parte,

fiind admisă ca atare.

Partea responsabilă

civilmente Banca C.R. a susținut pe parcursul procesului scoaterea din cauză din

această calitate, iar în fața instanței exonerarea de răspundere întrucât răspunderea

comitentului este angajată numai atunci când prepusul său este obligat. Susținerile

părții responsabile civilmente au ignorat principiile răspunderii civile, reținându-se

că angajatul băncii, chiar dacă nu a figurat în cauză ca inculpat, prin aplicarea

unei sancțiuni administrative s-a reținut o culpă a acesteia în crearea acestui

prejudiciu.

De altfel, salariata

băncii a încălcat obligațiile de serviciu, eliberând suma de 10.080,82 dolari

S.U.A. fără a verifica dacă inculpata avea împuternicire pentru această sumă.

Partea responsabilă

civilmente fiind în culpă, s-a apreciat că nu are temei pentru a solicita cheltuieli

judiciare în cauză, cererea sa fiind respinsă.

Împotriva sentinței

penale nr. 92 din 21 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița, în Dosarul

nr. 3062/98/2011, au declarat apel, în termen legal, inculpata R.S.M. și partea

responsabilă civilmente Banca C.R.

Apelanta inculpată

R.S.M. a formulat, prin apărător din oficiu, motivele de apel, solicitând achitarea

sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând

că salariații băncii știau de decesul titularului contului, astfel ca nu se poate

reține in sarcina inculpatei inducerea in eroare a funcționarilor. În cuprinsul

motivelor de apel depuse în scris, apelanta parte responsabilă civilmente Banca

C.R., a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegala obligare a sa la plata

despăgubirilor în calitate de persoană responsabilă civilmente, întrucât instanța

de fond nu a avut în vedere faptul că prin rechizitoriul din data de 18 iulie 2011,

întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, s-a dispus trimiterea

în judecată a învinuitei R.S.M., reținându-se în sarcina acesteia faptul că aceasta,

în calitate de împuternicită a defunctei P.Z., după decesul acesteia s-a prezentat

la Banca C.R. SA și a solicitat ridicarea sumelor de bani existente în respectivele

depozite, nedeclarând că titularul decedase.

S-a mai reținut,

prin rechizitoriu, faptul că în convenția de depozit din 02 mai 2008, în sumă de

10.080,82 dolari S.U.A., inculpata nu avea calitatea de împuternicită și cu toate

acestea a solicitat și ridicarea respectivei sume de bani. Deci prejudiciul, constatat

de către Parchet este cel mai sus precizat, întrucât în baza probelor administrate,

inclusiv prin verificarea convențiilor de depozit, prin care se menționează atât

desemnarea persoanei împuternicite cât și excluderea răspunderii băncii, în cazul

în care mandatarul nu-și respecta obligațiile sale. Instanța de fond, însă a trecut

peste aceste prevederi contractuale și în mod greșit, a dispus obligarea în solidar

cu inculpata. De asemenea, s-a mai reținut faptul că în acest dosar a fost cercetată

și salariata băncii, respectiv C.M., însă în ceea ce o privește pe aceasta, care

a fost cercetată sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu, s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală, întrucât fapta acesteia nu întrunește elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv fapta nu prezintă pericol social.

Soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei C.M., salariată a băncii

a fost întemeiată în drept prin aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. În luarea acestei hotărâri s-a reținut faptul că învinuitei „pur

și simplu" i-a scăpat din vedere faptul ca pe respectiva convenție, inculpata

R.S.M., nu avea calitatea de împuternicită. Sub aspectul laturii civile s-a solicitat

ca Banca C.R. SA Sucursala Călărași să fie introdusă în cauză ca și parte responsabilă

civilmente, avându-se în vedere faptul că, C.M. avea calitatea de salariat al băncii

și că a săvârșit fapta in timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Raportat la acest

aspect, Banca C.R. SA prin reprezentant a solicitat instanței respingerea acțiunii

în ceea ce o privește, întrucât prin aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. sunt incidente dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., în sensul

că din moment ce organul de cercetare penală, referitor la fapta învinuitei C.M.,

a dispus scoaterea de sub urmărire penală, neputându-se atrage răspunderea pe cale

civilă a acesteia, în dosarul penal, nici Banca C.R. SA nu poate fi trasă la răspundere

în cadrul acestui dosar penal. Mai mult decât atât, din moment ce fapta nu este

prevăzută de legea penală, nici latura civilă nu poate fi rezolvată în cadrul acestui

dosar. Angrenarea băncii în acest dosar, ca parte responsabilă civilmente, în condițiile

în care comitentul acesteia este scos de sub urmărire penală, apare ca fiind inadmisibilă,

mai ales în condițiile în care părțile vătămate sunt constituite ca părți civile

împotriva inculpatei R.S.M., iar aceștia nu sunt in situația prevăzută de art. 145

C. proc. pen., pentru ca această acțiune să fie exercitată din oficiu de către procuror.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanți,

cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., Curtea a apreciat că apelurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente.în

sarcina inculpatei R.S.M. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev.

de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., constând în aceea că, la data de 02

februarie 2009, după decesul mătușii sale, numita P.Z., a mers la Agenția Băncii

C.R. din orașul Lehliu Gară și a transferat în total sumele de 167.773, 76 RON și

4471,56 dolari S.U.A. din conturile mătușii sale P.Z., deși aceasta era împuternicită

pe conturile acesteia doar pe timpul vieții, producând un prejudiciu în patrimoniul

părților vătămate L.A., P.Ș. și N.C., care au calitatea de moștenitori ai defunctei

P.Z.

În fața instanței

de fond, inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că a adus la cunoștința

funcționarului băncii faptul că titularul a decedat.

Din ansamblul

materialului probator însă (declarațiile martorilor C.M. și M.C., declarațiile inculpatei,

înscrisuri, declarațiile părților vătămate L.A. și P.Ș.), a rezultat că inculpata,

cu știință, a mers la sucursala Lehliu Gară a Băncii C.R., unde, fără a înștiința

funcționarii băncii că mătușa sa, titulara contului, decedase, a solicitat, în calitate

de împuternicit transferarea unor sume de bani în contul său.

Relevantă pentru

dovedirea vinovăției inculpatei s-a reținut a fi împrejurarea că aceasta a cerut

transferarea banilor la agenția băncii din orașul Lehliu și nu în orașul Slobozia,

unde fusese deschis contul, întrucât decesul mătușii sale era cunoscut printre funcționarii

băncii, deoarece aceasta din urmă lucrase la aceeași bancă.

Inculpata R.S.M.

de altfel, nu a contestat faptul că ar fi cerut transferarea acestor sume de bani

ci doar împrejurarea că aceasta s-a făcut cu încunoștințarea funcționarilor băncii

asupra decesului titularului contului, iar acesta aspect este contrazis de declarația

martorilor C.M. și M.C.

Pe de altă parte,

prin inducerea în eroare a funcționarilor băncii și transferarea sumelor de bani,

într-adevăr s-a creat un prejudiciu în patrimoniul părților vătămate-civile L.A.,

P.Ș. și N.C., care au calitatea de moștenitori ai defunctei P.Z., prin neintroducerea

în masa succesorală și a acestor sume aparținând defunctei.

Nu a fost reținut

astfel motivul de apel al inculpatei R.S.M. privind inexistența dovezilor privind

săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, întrucât, pentru motivele arătate

mai sus în mod corect instanța a reținut că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen., fiind dovedită existența laturii obiective, a legăturii de cauzalitate și

a urmărilor imediate, precum și a laturii subiective a acțiunii, inculpata acționând

cu vinovăția cerută de lege, sub forma intenției directe.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei și a modalității de executare, Curtea, odată cu reținerea

circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în conformitate

cu prevederile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a coborît pedeapsa aplicată sub

minimul special, la cuantumul de 3 ani închisoare.

De altfel, instanța

de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev.

de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat

atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, de

persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea,

considerând că stabilirea unei pedepse în cuantum de 3 ani închisoare este proporțională

și în conformitate cu toate aspectele deja analizate.

În privința inculpatei

R.S.M., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, însă,

văzând caracterul infracțiunii, care este una îndreptată împotriva patrimoniului,

însă este circumstantiată de împrejurările comiterii acesteia, respectiv este săvârșită

de către o persoană care, în anumite condiții, deținea împuternicirea asupra conturilor

titularului, nu s-a constatat necesitatea impunerii acesteia, în temeiul art. 86

3

C. pen. a respectării obligațiilor specifice, întrucât nu a fost identificat un

risc de reluarea a activității infracționale de către inculpată.

Astfel, s-a constatat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în temeiul art. 81 C. pen., Curtea

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare

de 5 ani, conform art. 82 C. pen.

În soluționarea

laturii civile, instanța de apel a constatat că instanța de fond, în mod greșit

a obligat Banca C.R., în calitate de parte responsabilă civilmente la plata daunelor

materiale și morale. Fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului,

este instituită, pe prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ., care arată că „stăpânii

și comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au

încredințat". S-a reținut că existența acestui tip de răspundere, pentru fapta

altuia, este ținută de existența a raportului însuși de prepușenie, de subordonare

între comitent (angajator) și prepus (angajat). În cauză însă, între inculpata R.S.M.

și Banca C.R. nu exista nici un fel de raport de prepușenie sau subordonare, inculpata

nefiind angajata băncii.

Astfel, Curtea

a constatat că este întemeiat apelul formulat de către partea responsabilă civilmente

Banca C.R., aceasta neputând avea această calitate procesuală atât timp cât între

aceasta și inculpată nu existau raporturile necesare angajării răspunderii pentru

fapta altuia și, în consecință, a dispus înlăturarea obligațiilor de plată în sarcina

băncii și, în consecință și de la plata cheltuielilor judiciare.

Pe de altă parte,

la dosarul cauzei a fost depusă sentința civilă nr. 2779, pronunțată la data de

13 septembrie 2011 de Judecătoria Slobozia, prin care a fost realizat partajul bunurilor

rămase în urma de pe urma defunctei P.Z., iar la masa partajabilă au fost aduse

și sumele de bani ridicate de către inculpata R.S.M. din conturile deschise la Banca

C.R. de către defunctă. Astfel, s-a reținut ca fiind cert că partajul succesoral

realizat de către moștenitorii defunctei P.Z. s-a raportat și la sumele de bani

transferate de către inculpata R.S.M., care avea, de asemenea, vocație de succesor

și au fost împărțite prin sentința civilă mai sus amintită între aceștia.

Din interpretarea

per a contrario a dispozițiilor art. 22 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea

definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă, nu are

autoritate de lucru judecat în fața instanței cu privire la existența faptei penale,

a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, a rezultat că hotărârea

instanței civile are putere de lucru judecat în privința soluționării acțiunii civile

în cadrul procesului penal.

Așadar, constatând

că, prin introducerea sumelor de bani transferate de către inculpata R.S.M. din

contul defunctei P.Z. în masa bunurilor partajabile și pronunțarea unei sentințe

prin care s-a realizat partajul și a acestor sume de bani, a fost soluționată acțiunea

civilă, aferentului procesului penal din cauza. În consecință, Curtea, în considerarea

apelului formulat de către inculpată, a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă

pentru daune materiale formulată de către părțile civile L.A., P.Ș. și N.C.

Aceleași părți

civile s-au constituit însă părți civile în procesul penal solicitând și daune morale

în cuantum de 20.000 RON, pentru fiecare, iar instanța de fond a admis în parte

această cerere, acordând, cu titlul de daune morale, câte 1.500 RON pentru fiecare

parte civilă, constatând că inculpata a adus părților civile și un prejudiciu moral,

prin disconfortul psihic generat de atitudinea inculpatei de a dispune de banii

defunctei după decesul acesteia și starea de dezamăgire provocată acestora ca rude

apropiate ale defunctei.

Curtea a arătat

că daunele morale, în procesul penal, au rolul unei compensații acordate persoanei

vătămate, care, pe lângă prejudiciul material, a suferit anumite traume psihice.

În cauză, părțile

civile nu au adus nicio probă cu privire la existența prejudiciului moral, iar instanța

de control judiciar nu a identificat nici un element care să conducă ia concluzia

că fapta inculpatei Ie-a produs părților civile asemenea trăiri psihice negative

care să justifice acordarea de daune morale.

De altfel, așa

după cum s-a arătat, înainte de pronunțarea hotărârii penale, prin sentința civilă

nr. 2779, pronunțată la data de 13 septembrie 2011 de Judecătoria Slobozia s-a realizat

partajul tuturor bunurilor defunctei, inclusiv a acestor sume de bani, prin introducerea

acțiunii civile la instanță de către moștenitorii L.A. și P.Ș., încă din 10

aprilie 2009, astfel încât nu s-a putut reține de către instanță ca dovedite existența

situației premisă a acordării daunelor morale, respectiv existența prejudiciului

nepatrimonial.

Față de cele de

mai sus, constatând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. privind desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit art. 345 ș.u. C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate

de inculpata R.S.M. și partea responsabilă civilmente Banca C.R.

S-a desființat

în parte sentința penală nr. 92 din data 21 martie 2012 de pronunțată de Tribunalul

Ialomița și rejudecând în fond: S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei R.S.M. pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen. cu aplicare art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. de la 4 ani închisoare

la 3 ani închisoare.

În temeiul

art. 81 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare

de 5 ani, conform art. 82 C. pen.; s-au pus în vedere dispozițiile art. 83 C. pen.,

privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei. În temeiul art. 14, 22

și 346 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă pentru daune

materiale formulată de către părțile civile L.A., N.C. și P.Ș.

În temeiul

art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă pentru

daune morale formulată de către părțile civile L.A., N.C. și P.Ș., a fost înlăturată

obligația de plată a cheltuielilor judiciare avansate de stat stabilită în sarcina

părții responsabile civilmente Banca C.R., menținându-se celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate.

Împotriva acestei,

decizii, în termen legal, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București.

Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București a criticat decizia recurată prin prisma cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. unicul motiv de recurs

vizând nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei pentru considerentele arătate

înpartea introductivă.

Examinând recursul

declarat, prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte consideră recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca fiind fondat urmând

a fi admis, pentru considerentele ce vor urma:

Potrivit art.

52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului,

scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea și a altor

persoane în săvârșirea de noi infracțiuni și nu doar a inculpatului.

Ori un astfel

de scop - prevenția generală în săvârșirea de noi infracțiuni – nu poate fi atins

dacă pentru fapte deosebit de grave îndreptate împotriva patrimoniului s-ar aplica

pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.

În acord cu prevederile

art. 72 C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselorja

stabilirea și aplicarea acestora se ține seama de dispozițiile din partea generală

a C. pen.; limitele de pedeapsă fixate în partea specială; gradul de pericol social

al faptei săvârșite; persoana infractorului; împrejurarile care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Analizând considerentele

deciziei recurate sub aspectul criteriilor de individualizare, se observă ca instanța

de apel a stabilit și aplicat o pedeapsă nelegală în cuantum și implicit în ceea

ce prevește modalitatea de executare, nesocotind limitele de pedeapsa fixate în

partea specială pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1),

(3) și (5) C. pen., care sunt cuprinse între 10 ani și 20 ani închisoare, și chiar

prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74-76 C. pen., pedeapsa aplicată

inculpatei nu putea fi coborâtă sub limita de 3 ani și 4 luni, cuantum ce ar fi

generat inaplicabilitatea dispozițiilor art. 81 C. pen., întrucât, una dintre condițiile

acestui text, este ca pedeapsa stabilită să fie închisoarea de cel mult 3 ani sau

amendă.

Instanța de fond

a făcut însă în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen., pedepsele fiind corect individualizate în raport de gradul de pericolul social

concret și toate celelalte circumstanțe de natură să caracterizeze fapta și inculpata.

Modalitatea de

executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicată pentru infracțiunile supuse judecății

sunt în acord cu principiul legalității și proporționalității având în vedere infracțiunile

comise și urmările produse și sunt apte să atingă scopul preventiv și educativ al

sancțiunilor.

Prima instanță

a evaluat coroborat atât aspectele legate de împrejurările comiterii faptelor, urmările

produse, dar și circumstanțele inculpatei astfel cum acestea rezultă din ansamblul

datelor din dosar.

Instanța de fond

a apreciat motivat, raportat la cele expuse în mod corect că se impune reținerea

circumstanțelor atenuante judiciare.

Față de aceste

considerente, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Ape! București

împotriva deciziei penale nr. 208/A din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București,

secția ll-a penală, privind pe intimata inculpată R.S.M., se va casa în parte decizia

recurată numai în ceea ce privește latura penală referitor la care, se vor menține

sentința penală nr. 92 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița și restul

dispozițiilor deciziei recurate care nu contravin prezentei hotărâri.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimata inculpată în sumă de 200 RON, se va suporta

din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale

nr. 208/A din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția ll-a penală, privind

pe intimata inculpată R.S.M.

Casează în parte

decizia recurată numai în ceea ce privește latura penală referitor la care menține

sentința penală nr. 92 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița.

Menține restul

dispozițiilor deciziei recurate care nu contravin prezentei hotărâri.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimata inculpată în sumă de 200 RON, se va suporta

din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 decembrie 2012.