ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1119/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1119/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 169 din 24 martie

2011 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 1490/99/2010, a fost

condamnat inculpatul A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea

dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. cu referire la dispozițiile art. 76

alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe durata de 2 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art.

71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 86

1

C.

pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare potrivit

dispozițiilor art. 86

2

C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C.

pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată acestuia pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 86

3

C.

pen., i s-a impus inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute

de alin. (1) al textului de lege sus-menționat, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate, respectiv

o dată la 3 luni, în ultima zi de vineri a intervalului menționat, la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, organ desemnat de instanță cu

supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul dispozițiilor art. 14 și 346 C.

proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul să

plătească părții civile SC S.C. SRL suma de 361.343,89 RON cu titlul de

despăgubiri civile.

I s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

C. pen., privind revocarea suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în

cursul termenului de încercare stabilit ori a neîndeplinirii obligațiilor

impuse de instanță.

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen.,

a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare in cuantum

de 850 RON.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 19 februarie 2010 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus: punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C.

pen. și de art. 290 C. pen.; scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea

sancțiunii administrative a amenzii în valoare de 1.000 RON față de învinuita

O.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen.

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., întrucât fapta nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; încetarea urmăririi

penale față de învinuitul A.C. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de

art. 290 C. pen.

În esență, în actul de trimitere în judecată

s-a reținut că la sfârșitul lunii iulie 2002, pentru a putea obține de la

B.C.R. – Sucursala Iași, majorarea unui credit global de exploatare, de la

700.000 RON la 1.200.000 RON, inculpatul A.C., administrator la acea dată al SC

E. SRL, a modificat indicatorii financiari din bilanțurile anuale întocmite la

31 decembrie 2000 și 31 decembrie 2001 și din bilanțul de semestru întocmit la

30 iunie 2002 și a înlocuit datele din balanțele de verificare lunare aferente

acestor situații, prezentând activitatea societății ca fiind generatoare de

profit, deși la încheierea exercițiilor financiare pe anii 2000, 2001 și la

final de semestru 1/2002, societatea înregistra pierderi. Balanțele conținând

informații financiare nereale au fost semnate alături de inculpatul A.C. și de

învinuita O.D.S., contabil angajat al societății. În baza situațiilor

financiare nereale prezentate, unitatea bancară sus-menționată a aprobat

acordarea unui credit global de exploatare cu plafonul de 1.200.000 RON și

scadență la 26 ianuarie 2003. Neachitarea creditului a dus, în final, la

declararea lui ca exigibil în luna august 2003. Prin executarea garanțiilor,

prejudiciul cauzat băncii a fost recuperat în parte, rămânând un rest de

366.240,67 RON, reprezentând credit restant (364.798,20 RON) și comisioane

restante (1.442,47 RON).

La primul termen de judecată a fost înaintat

la dosar procesul-verbal din data de 2 martie 2010 întocmit de Parchet, de

îndreptare a erorii materiale evidente strecurate în dispozitivul

rechizitoriului privind faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului A.C., în sensul înlăturării infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. pentru care s-a împlinit

termenul de prescripție specială a răspunderii penale, mențiune ce se

regăsește în soluția de încetare a urmăririi penale de la pct. 3 din

dispozitivul rechizitoriului.

Pe cale de consecință, instanța de fond a

constatat că în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. a) C.

pen. relative la concursul de infracțiuni.

Tot la primul termen de judecată, partea

civilă B.C.R. SA a înaintat instanței adresa prin care a învederat faptul că

s-a constituit parte civilă în procesul penal în cursul urmăririi penale pentru

prejudiciul cauzat prin nerambursarea creditului acordat SC E. SRL,

administrată de inculpatul A.C.

Prin contract de cesiune de creanță, B.C.R. SA

a cedat, transferat și vândut către SC S.C. SRL creanțele băncii, decurgând din

împrumutul de care a beneficiat SC E. SRL, cesionarul dobândind toate

drepturile principale și accesorii pe care le avea B.C.R. SA, motiv pentru care

s-a solicitat citarea în cauză a acestei societăți.

De asemenea, întrucât SC E. SRL a intrat în

procedura falimentului și s-a desemnat un lichidator judiciar în persoana

A.L.C. IPURL, conform adresei nr. 39/A din 19 mai 2010 a Tribunalului Iași,

secția comercială și de contencios administrativ, a fost introdus în cauză

acest lichidator.

Ulterior, prin sentința comercială nr. 472/S

din 4 mai 2010 a Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios

administrativ, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței

debitorului SC E. SRL, radierea acestuia din evidențele Oficiului Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și ale D.G.F.P.J. Iași, descărcarea

lichidatorului judiciar A.L.C. IPURL, împrejurare care nu a mai justificat

citarea în cauză a SC E. SRL în calitate de parte responsabilă civilmente, prin

radierea unei persoane juridice încetând personalitatea juridică a acesteia, ea

nemaiputând fi subiect al raporturilor juridice.

Analizând probele administrate atât în cursul

urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a

reținut următoarea situație de fapt:

Înființată în anul 1993, SC E. SRL a avut ca

asociat - deținând majoritatea capitalului social - pe inculpatul A.C., acesta

fiind în același timp și administrator al societății. Societatea desfășura

diferite tipuri de activități în domeniul telefoniei mobile.

În baza unei

convenții cadru încheiată cu B.C.R. - Sucursala Iași la data de 06 august 2001,

societatea urma să beneficieze de serviciile bancare specifice vizând derularea

operațiunilor prin contul deschis.

Învinuita O.D. a fost

angajata societății pe postul de contabil, cu contract de muncă, în perioada

noiembrie 1999-mai 2003.

Potrivit

informațiilor oferite de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași -

Compartiment metodologie bilanțuri, situația financiară a societății la

încheierea exercițiilor financiare 2000, 2001 și la sfârșitul semestrului

1/2002, era următoarea:

- pentru anul 2000 -

rezultatul net al exercițiului: pierdere - 3.908.698 mii ROL, bilanț depus la 11

aprilie 2001;

- pentru anul 2001 -

rezultatul net al exercițiului: pierdere - 6.220.311 mii ROL, bilanț depus la

27 martie 2002;

- pentru semestrul

1/2002 - rezultatul net: pierdere - 1.019.160 mii ROL, raportare depusă la 23

iulie 2002.

Toate aceste documente

au fost însoțite de balanțe de verificare, semnate atât de inculpat, cât și de

către învinuita O.D.S., rapoarte de gestiune aferente fiecărei perioade, acte

în care inculpatul semnala înregistrarea de pierderi contabile.

În anul 2001,

societatea administrată de inculpatul A.C. a beneficiat de un credit global de

exploatare, inițial în valoare de 2 miliarde ROL, majorat apoi la 5 miliarde

ROL.

Conform metodologiei

băncii, creditul global de exploatare se acordă societăților comerciale care au

consumul și desfacerea asigurată prin contracte și comenzi ferme pentru

acoperirea cheltuielilor de exploatare legate de aprovizionare, producție de

mărfuri, execuție de lucrări, prestări servicii etc. și se acordă pe o perioadă

de 180 zile cu posibilitate de prelungire pentru încă 180 zile.

În luna iulie 2002,

inculpatul a solicitat băncii majorarea creditului global de exploatare cu suma

de 7 miliarde ROL (de la 5 miliarde ROL la 12 miliarde ROL) propunând drept

garanții ipoteca asupra a 8 imobile și atașând documente din care rezulta o situație

financiară a societății pe ultimii doi ani și jumătate, alta decât cea reală.

Astfel, anticipând că

prin prisma rezultatelor financiare negative înregistrate, banca nu va aproba

majorarea creditului, inculpatul a plăsmuit raportările financiare. A

xerocopiat cele trei formulare de bilanț contabil depuse la D.G.F.P. Iași,

având ștampila organului fiscal, acoperind/înlăturând datele reale și

menționând alți indicatori, în creștere. Formularele astfel realizate au fost

din nou xerocopiate (pentru a da aparența dublului exemplar) și au fost depuse

în această formă la bancă. Pregătirea în domeniul contabilității și modul de

completare a formularelor de bilanț - în acea perioadă, prin scriere olografă -

au facilitat punerea în executare de către inculpat a hotărârii infracționale.

De asemenea, crearea programului de contabilitate utilizat în firmă, au permis

inculpatului să refacă cele 10 balanțe de verificare lunare pentru ca datele să

corespundă celor din bilanțuri, documente care au fost semnate și de învinuita

O.D. Balanțele de verificare au fost depuse în exemplar original. Unitatea

bancară le-a pus la dispoziția organului de urmărire penală la data de 4 mai

2007 și, efectuându-se constatarea tehnico-științifică a semnăturilor, a

rezultat că învinuita O.D. a semnat la rubrica „întocmit” alături de învinuit

în calitate de administrator.

Informațiile

financiare au fost analizate de ofițerul de credite din cadrul B.C.R. Iași

care, din perspectiva indicatorilor prezentați și a garanțiilor oferite, a

propus majorarea creditului global de exploatare.

În consecință, la

data de 31 iulie 2002 a fost încheiat contractul de credit prin care B.C.R.

acorda SC E. SRL un credit pentru activitatea curentă de comerț în sumă de

1.200.000 RON, contract urmat de acte adiționale prin care s-au convenit

reeșalonări la plată. Deoarece societatea debitoare nu a achitat creditul supus

rambursării, în luna mai 2003 creditul a fost declarat exigibil și s-a

declanșat procedura de executare silită a garanțiilor. La acel moment, datoria

acumulată se compunea din 1.200.000 RON credit restant și 97.300 RON dobânzi

restante.

Audiat în cursul

urmăririi penale, inculpatul A.C. a declarat că spre sfârșitul anului 2000 a observat că „societatea va ieși în pierdere”, însă a considerat că situația era remediabilă

prin utilizarea unei linii de credit pe care intenționa să o ceară băncii.

Inculpatul a recunoscut modificarea operată în bilanțurile și situațiile

financiare depuse la B.C.R., astfel: „le-am completat personal în fals, le-am

semnat în locul contabilului după care am făcut copii xerox după ele în așa fel

încât să fie acceptate de bancă și să apară și ștampila D.G.F.P. Iași” și și-a

asumat autoratul activității de plăsmuire a tuturor situațiilor financiare,

deși acest aspect nu este întrutotul real. Dacă formularele de bilanț contabil

plăsmuite au fost xerocopiate astfel încât o examinare a grafiei nu a putut fi

realizată, balanțele lunare au fost depuse având semnături în original,

stabilindu-se că semnătura de la rubrica „întocmit” a fost realizată de

învinuita O.D.

Învinuita O.D. a

admis că „era singura persoană din cadrul societății care întocmea balanțele și

bilanțurile contabile, tot ea fiind singura care semna împreună cu

administratorul firmei” și, în pofida evidenței, a negat că a semnat balanțele

lunare depuse la B.C.R. Reaudiată după depunerea la dosar a constatării

tehnico-științifice, inculpata și-a nuanțat poziția declarând: „este posibil ca

balanțele contabile să fie semnate de mine, fără a avea cunoștință de

conținutul acestora”.

Î

n instanță, audiată

în calitate de martoră, O.D. a declarat că a fost angajată la firma SC E. SRL

în perioada 1999-2003, iar în ce privește creditul contractat de societate de

la B.C.R. SA a arătat că inculpatul nu s-a sfătuit cu ea, ocupându-se personal

de toată documentația necesară. Întrucât martora a sesizat că societatea a

beneficiat de prelungirea liniei de credit, deși figura cu pierderi, l-a

întrebat pe inculpat care este explicația, iar acest a recunoscut că a modificat

indicatorii din bilanțul anual.

În legătură cu aceste

evidențe, martora a susținut că bilanțul anual și întreaga situație financiară

a firmei era publicată pe site-ul Ministerului de Finanțe, astfel că oricine

putea să o consulte și să constate care era situația reală a societății.

Pe parcursul

cercetării judecătorești, inculpatul și-a menținut atitudinea procesuală

adoptată în cursul urmăririi penale, a recunoscut și și-a asumat modalitatea în

care a acționat, susținând că la momentul suplimentării liniei de credit avea

garanții care depășeau de 200 de ori valoarea liniei de creditare, inclusiv

imobilele în care locuia el și părinții săi, având astfel reprezentarea că va

reuși să redreseze situația financiară a societății.

A mai declarat

inculpatul că a derulat afaceri cu B.C.R. SA începând cu anul 1996, iar până în

anul 2000 a fost un bun client, și-a achitat creditele, dobânzile și toate

datoriile față de bancă, firma sa fiind plasată printre primele în țară în

domeniul telefoniei mobile.

Situația financiară a

firmei a cunoscut un declin după anul 2000 datorită creșterii chiriilor

spațiilor comerciale, scăderii vânzărilor, precum și faptului că inculpatul a

început să-și delege o serie de responsabilități către alte persoane, astfel că

nu a mai avut controlul absolut asupra afacerii.

Deși linia de credit

avea garanții suplimentare, respectiv terenuri, imobile, hale de producție,

aceste bunuri au fost vândute ulterior la valori subevaluate, astfel că nu au

acoperit valoarea debitului, majorat și prin aplicarea penalităților și

majorărilor de întârziere.

Din relațiile

furnizate de bancă rezultă că la acordarea creditelor pentru activitatea

curentă a unei societăți, se solicită garanții colaterale, bunuri mobile sau

imobile, însă nu numai garanțiile materiale au importanță, ci și garanțiile

morale legate de prestigiul pe piață a societății solicitante de credit și

istoricul relației pe care firma a avut-o cu banca. Este foarte important ca în

relația cu instituția bancară, societatea comercială să-și dovedească pe termen

lung, capacitatea de rambursare la timp a sumelor împrumutate. Influențează

decisiv decizia băncii un plan de afaceri, un studiu de fezabilitate bine

documentat, bilanțul contabil, raportul de gestiune și contul de profit și

pierdere pe ultimii 2 ani, ultimele situații financiare și situația

patrimoniului, bugetul de venituri și cheltuieli, situația cash-flow-ului etc.

În raport de situația de fapt dedusă

judecății, în sarcina inculpatului A.C. s-a reținut vinovăție pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută și

pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei și a

modalității de executare a acesteia, instanța de fond a avut în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, dispozițiile părții

generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.,

gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea și împrejurările

concrete în care a fost comisă, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu

antecedente penale, a avut o atitudine procesuală corectă în cursul procesului

penal, în ambele faze procesuale, de recunoaștere și regret, a avut un

comportament bun în societate anterior săvârșirii faptei și ulterior (având în

vedere demersurile întreprinse pentru achitarea parțială a debitului), criterii

în raport de care a apreciat că reeducarea inculpatului și scopul pedepsei pot

fi atinse prin aplicarea unei sancțiuni situate sub limita minimă prevăzută de

lege, urmare reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. și a prevederilor art. 86

1

C.

pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Constatând ca obligatorie, față de

dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) C. pen.,

aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, văzând și

jurisprudența C.E.D.O. care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la

caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 C. pen., instanța de fond, în baza art. 65 alin. (2) și art. 64 C.

pen., i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă a cărei

executare a suspendat-o conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În ce privește latura civilă a cauzei, în

temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., instanța

de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 361.343,89 RON cu

titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC S.C. SRL.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul, care a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru

care a fost trimis în judecată, întrucât scopul pentru care a făcut împrumutul

a fost acela de a redresa societatea, că prejudiciul nu a fost corect stabilit,

că bunurile cu care a garantat creditul au fost vândute la prețuri mici și din

acest motiv nu a fost recuperat prejudiciul.

Prin decizia penală nr. 201 din 13 decembrie

2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins

ca nefondat apelul declarat de inculpat și l-a obligat pe acesta la plata sumei

de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul A.C. care, prin apărător, invocând cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 12 și 17

2

C. proc. pen., a

susținut că:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, din analiza hotărârii recurate rezultă că instanța de apel

în considerentele deciziei s-a limitat doar la a face afirmații generice, prin

prezentarea doar a unor aprecieri asupra modului în care prima instanță a

reținut situația de fapt, fără să existe o evaluare reală proprie asupra

materialului probator administrat, în raport cu motivele de apel invocate de el

și soluția dispusă de prima instanță, critică ce se circumscrie cazului de

casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.;

- infracțiunii de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave pentru care a fost trimis în judecată îi lipsește intenția

(analizată ca element al laturii subiective), dar și scopul (obținerea

folosului material injust pentru sine sau pentru altul), ca și componentă a

laturii subiective a infracțiunii, împrejurare față de care soluția ce se

impunea a fi pronunțată în cauză era de achitare în conformitate cu

dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., critică ce se circumscrie cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.;

- atât organul de urmărire penală, cât și

instanța de fond și instanța de prim control judiciar au determinat în mod

greșit în absența efectuării unei expertize contabile cu obiectivele menționate

în motivele de recurs pretinsul prejudiciu cauzat părții civile, critică ce se

circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

17

2

C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma

motivelor invocate de inculpat, care se circumscrie cazurilor de casare

sus-menționate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. este incident când „hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege”.

Potrivit dispoziției legale sus-menționate și

prevederilor art. 383 C. proc. pen., hotărârile judecătorești trebuie astfel

motivate încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care acestea se

fondează. Dar, așa cum a statuat și C.E.D.O. în jurisprudența sa, întinderea

acestei obligații poate varia în funcție de natura deciziei pronunțată în cauză

și trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanțelor cauzei. Respingând o

cale de atac, instanța sesizată poate, în principiu, să își însușească motivele

reținute în hotărârea atacată (cauza Garcia Ruiz c. Spaniei).

În speța dedusă judecății, este adevărat că o

motivare mai amplă și explicită a deciziei ar fi fost de dorit, însă, întrucât

instanța de prim control judiciar a acceptat starea de fapt reținută de

instanța de fond și și-a însușit motivarea acesteia, Înalta Curte apreciază că

și-a motivat decizia care face obiectul recursului de față și că nu au fost

încălcate prevederile legale sus-menționate și nici cele ale art. 6 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

În ce privește infracțiunea de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave pentru care recurentul-inculpat a fost cercetat,

trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, soluție menținută de

instanța de prim control judiciar, Înalta Curte constată, contrar celor

susținute de inculpat prin apărător, că sunt întrunite elementele constitutive

ale acestei fapte penale atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub

aspectul laturii subiective.

Forma de vinovăție pe care o cere norma de

încriminare - art. 215 C. pen. - pentru ca fapta să constituie înșelăciune este

intenția. Există intenția de a induce în eroare sau de a menține în eroare

atunci când făptuitorul își dă seama că acțiunea pe care o efectuează conduce

la o amăgire menită să provoace în mintea celui față de care este săvârșită, o

falsă cunoaștere a realității și prevede că din cauza acelei alterări a

adevărului, cel amăgit va lua o decizie care îi va pricinui o pagubă materială.

Pentru întregirea laturii subiective a

infracțiunii este necesar ca făptuitorul să fi efectuat acțiunea de amăgire „în

scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust”. Nu

are importanță dacă folosul material injust a fost ori nu efectiv realizat.

Din probele administrate în cauză, în mod

judicios analizate de instanța de fond, analiză însușită de instanța de prim

control judiciar, și anume: raportările financiare reale depuse de SC E. SRL

pentru perioada 2000-2004, procesele-verbale de verificare fiscală din care

reiese declinul rezultatelor activității comerciale desfășurate de societatea

al cărei administrator era inculpatul, chiar și după acordarea creditului

global de exploatare de către B.C.R. Iași, raportul de constatare

tehnico-științifică având atașate balanțele de verificare în exemplar original

(fals), astfel cum au fost prezentate băncii de către recurent în susținerea cererii

de creditare, documentele de constituire ale SC E. SRL, listele mișcărilor

pentru contul de creanțe restante, copiile ordinelor de plată privind

utilizarea creditului, documentația care a stat la baza acordării creditului

(referatul ofițerului de credit conținând propunerea de acordare a creditului,

cererea de credit, bilanțurile plăsmuite de inculpat, în forma în care au fost

depuse la bancă), documentație întocmită de bancă de la momentul supunerii la

rambursare și până la trecerea la restanță a creditului, documentele întocmite

de bancă pentru învestirea contractului cu formulă executorie și executarea

silită, instituirea ipotecilor, rulajul pe cont în perioada anterioară acordată

creditului, declarațiile martorilor și ale inculpatului, rezultă fără dubiu că,

la sfârșitul lunii iulie 2002, inculpatul a indus în eroare pe reprezentanții

B.C.R. SA Iași, prin folosirea de acte false (bilanțul și balanțele de

verificare, atestând prin acestea, în mod nereal, indicatori de creștere

economică), eroare fără de care entitatea financiară menționată nu ar fi

aprobat recurentului majorarea creditului global de exploatare aflat în

derulare, cauzându-i acesteia o pagubă materială mai mare de 200.000 RON.

Așa cum a reținut și instanța de fond și

contrar celor susținute de recurent, acesta a comis infracțiunea cu intenție

directă, și-a dat seama, potrivit propriilor susțineri, că prin folosirea de

acte false (bilanțul și balanțele de verificare) va obține în mod fraudulos

majorarea liniei de credit de exploatare, cauzând un prejudiciu intimatei-părți

civile și a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos în scopul

obținerii unui folos material injust pentru SC E. SRL al cărui asociat și

administrator era, el deținând majoritatea capitalului social.

Susținerea apărării, în sensul că intenția

recurentului-inculpat nu a fost aceea de a prejudicia B.C.R. – Sucursala Iași,

ci de a redresa situația financiară a firmei pe care o administra, în opinia

Înaltei Curți, nu poate fi primită ca și cauză de exonerare a recurentului-inculpat

de răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, concluzie la

care în mod corect a ajuns și judecătorul fondului și care a fost însușită și

de instanța de prim control judiciar.

Prin urmare, cerințele cazului de casare prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, în

mod judicios reținându-se de către instanța de fond și de instanța de prim

control judiciar vinovăția recurentului-inculpat pentru comiterea infracțiunii

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În ce privește cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. invocat în

susținerea criticii privind modul de soluționare a laturii civile a cauzei,

Înalta Curte constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Suma de 361.343,89 RON cu titlu de

despăgubiri civile la plata căreia a fost obligat recurentul-inculpat către

partea civilă SC S.C. SRL (societate care a preluat creanța de la B.C.R. SA) a

fost stabilită de instanța de fond în baza actelor și înscrisurilor depuse la

dosarul cauzei și pe care Înalta Curte le apreciază, contrar celor susținute de

apărare, ca fiind suficiente pentru a fi angajată răspunderea civilă a

recurentului în conformitate cu prevederile art. 14, 346 C. proc. pen. și ale

art. 998 C. civ.

Astfel, creditul în sumă de 12.000.000.000

ROL a fost acordat societății administrată de recurent, B.C.R. – Sucursala Iași

încasând pentru acest credit dobânda curentă în sumă de 846.192.000 ROL,

dobânda restantă în sumă de 854.964.596 ROL, dobânda penalizatoare în sumă de

110.000.000 ROL, procentul fix de dobândă fiind de 24% pe an.

La data de 28 iunie 2005, valoarea creditului

rămas nerecuperat, reprezentat de credit, dobânzi neachitate și cheltuieli

judiciare era de 1.165.664,96 RON, sumă cu care B.C.R. SA s-a înscris în

Tabelul definitiv consolidat al creanțelor nr. 106 din 2 decembrie 2005

împotriva debitoarei SC E. SRL. Această creanță a fost admisă pentru valoarea

de 1.165.664,06 RON, suma distribuită a fost de 804.321,07 RON, creanța neacoperită

fiind de 361.343,89 RON.

B.C.R. SA s-a constituit parte civilă în

cursul urmăririi penale cu suma de 366.240,67 RON, reprezentând sumă de

recuperat după executarea garanțiilor. La data vânzării creanței, aceasta s-a

făcut pentru suma de 364.798 RON, diferența de 1.442,67 RON până la suma de

366.240,67 RON cu care s-a constituit inițial parte civilă cedenta B.C.R. SA,

fiind recuperată.

Cu adresa nr. 2059 din 9 februarie 2011,

B.C.R. SA a comunicat instanței de fond că toate bunurile aduse drept garanție a

creditului au fost valorificate în procedura insolvenței până la data

cesionării creanței (procedura insolvenței a început la data de 11 ianuarie

2005, iar ultimul raport asupra planului de distribuție a sumelor a fost

întocmit la data de 29 septembrie 2009).

Instanța de fond, în baza rolului activ, a

solicitat relații de la partea civilă pentru elucidarea aspectelor privind

diferențele dintre suma de 361.343,89 RON (care rezultă ca fiind neacoperită

din Bilanțul General al Creanțelor debitoarei SC E. SRL) și suma cu care s-a

constituit parte civilă B.C.R. SA, creanță preluată de SC S.C. SRL (364.798,00

RON), însă partea civilă nu a înțeles să probeze cu documente justificative

întinderea acestui prejudiciu, împrejurare față de care, în mod corect, a reținut

că prejudiciul efectiv cauzat prin activitatea infracțională a inculpatului

este de 361.343,89 RON, sumă la plata căreia a fost obligat și care a fost

menținută și de instanța de prim control judiciar.

În consecință, reținând că decizia pronunțată

de instanța de apel este legală și temeinică, recursul declarat de inculpatul

A.C. se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 201 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de

400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie

2012.