ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3613/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3613/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 167 din 17 octombrie 2011 a Tribunalului Satu Mare, în baza

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

74, 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.G.l., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de risc, la pedeapsa de 2 ani închisoare și

interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen.

În

baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, 76 și art. 33 lit. a) C. pen., l-a

condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea pe o

perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și

lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen.

În

baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea

pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen.

În

baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe durata executării pedepsei.

În

baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus

confiscarea de la inculpat a sumei de 10.700 RON și echivalentul în RON a 100

euro, realizați din vânzarea drogurilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 30 iunie 2009, inculpații

S.G.l. și l.A. au fost trimiși în judecată, în sarcina lor reținându-se săvârșirea

în concurs a infracțiunilor la regimul drogurilor, respectiv că, în perioada ianuarie-iulie

2008 inculpatul S.G.l. a vândut și oferit spre consum droguri de risc, atât direct

cât și prin intermediul inculpatei l.A. cu care, în acea perioadă era prieten, mai

multor persoane de pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde inculpata era studentă,

cât și de pe raza municipiului Satu Mare.

Inculpații nu au recunoscut faptele reținute

în sarcina lor, deși au fost recunoscuți și identificați după planșa foto de martorii

cărora le-au vândut droguri, cu care au și purtat discuții, interceptate de organele

de urmărire.

La data de 18 ianuarie 2010 au fost audiați,

inculpatul refuzând să dea vreo declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere,

iar inculpata dând declarația de la dosar.

Prin decizia penală nr. 51/A/2012, pronunțată

în Dosarul nr. 3076/83/2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de inculpatul

S.G.l., reținându-se în favoarea acestuia

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. cu consecința reducerii pedepselor aplicate, astfel că în final acesta

urmează a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen.

Pentru a decide astfel instanța de apel,

cu privire la acest inculpat, a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect

starea de fapt și vinovăția acestuia, dând o corectă încadrare juridică faptelor

deduse judecății.

Totodată instanța a apreciat că sunt aplicabile

dispozițiile legale privind judecata în procedură simplificată prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și inculpatul S.G.l.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism a criticat decizia penală nr. 51/A/2012, pronunțată în Dosarul nr. 3076/83/2009

privind numai pe inculpatul S.G.l., susținând că aceasta este nelegală și netemeinică

deoarece, în mod nelegal i s-a reținut inculpatului prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., reducându-i-se pedepsele, de la 2 ani închisoare, la un

an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 și de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor

nici în faza de urmărire penală, nici în faza de judecată.

În

fața primei instanțe, s-a prevalat de dreptul la tăcere. După

publicarea deciziei Curții Constituționale din decembrie 2011, inculpatul a beneficiat

în fața instanței de apel, de două termene cu procedură completă la care nu a cerut

judecarea cauzei, cu procedura specială. Numai la cel de­-al treilea termen cu procedură

completă, când cauza se afla în stare de judecată, inculpatul a dat o declarație

formală de recunoaștere a faptelor.

Parchetul a susținut că declarația de recunoaștere

este formală deoarece la întrebările procurorului cu privire la modul în care a

săvârșit faptele a susținut că nu-și mai amintește cum s-au petrecut faptele.

Neavând, astfel, nici o declarație de recunoaștere

a vinovăției, se apreciază că inculpatului nu i se pot aplica dispozițiile art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen.

La speță, aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. nu corespunde scopului pentru care au fost adoptate de către legiuitor,

care a fost acela de accelerare a judecării cauzelor și nu crearea unor circumstanțe

suplimentare pentru reducerea pedepselor inculpaților.

Or, în cazul inculpatului, datorită poziției

adoptate de acesta, a fost nevoie de o urmărire și o probațiune deosebit de laborioase.

În

raport cu cele arătate, parchetul a susținut că inculpatului

nu-i sunt aplicabile prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva aceleiași decizii, pronunțate

în apel, a declarat recurs și inculpatul, pentru netemeinicie, în ce privește individualizarea

pedepsei.

Recurentul inculpat a susținut că în raport

de desfășurarea faptelor și circumstanțele avute de inculpat, se impunea aplicarea

unei pedepse neprivative de libertate, prin aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea

condiționată a pedepsei.

Înalta Curte, apreciind asupra celor două

recursuri declarate în prezenta cauză, constată că recursul inculpatului este fondat.

Instanța de apel, analizând criticile inculpatului

cu privire la pedepsele stabilite și aplicate în cauză, a procedat în mod judicios,

reducând pedepsele, fără însă a sesiza că, totuși, executarea de către inculpat,

prin privare de libertate, ar fi excesivă și de natură a îngreuna și prelungi nejustificat

de mult, realizarea procesului de reeducare al inculpatului.

Referatul de evaluare a inculpatului S.G.I.,

întocmit în cauză, concluzionează în sensul că susținerea familiei atât din punct

de vedere material cât și afectiv constituie o sursă care poate sprijini inculpatul

în manifestarea unui comportament acceptat social, iar pe de altă parte, o supraveghere

și un control mai riguros cu privire la modalitățile de petrecere a timpului liber,

evitându-se frecventarea discotecilor și a localurilor de noapte și selectarea cercului

de prieteni vor avea o influență pozitivă asupra reducerii riscului de implicare

în noi fapte.

În

aceste condiții, avându-se în vedere toate elementele de circumstanțiere

a infracțiunii și ale autorului ei, Înalta Curte va admite recursul inculpatului

S.G.I. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori, va casa în parte, decizia atacată și, în

baza art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform

art. 82 C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen. se va atrage

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiționate

a executării pedepsei închisorii se va suspendă și executarea pedepsei accesorii

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale

deciziei recurate.

În ceea ce privește recursul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea - Serviciul

Teritorial Oradea va fi respins, ca nefondat, în speță făcându-se o corectă aplicarea

a dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., esențială fiind recunoașterea

faptei de către inculpat și nu momentul în care a fost făcută recunoașterea.

Astfel, instanța de recurs reține că cercetarea

judecătorească a debutat în fața primei instanțe la data de 28 septembrie 2009,

deci înainte de apariția Legii nr. 202/2010, prin care s-a introdus judecata în

baza acordului de vinovăție, reglementată de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen.

Prin declarația dată în fața instanței

de apel, în ședința de judecată din data de 29 martie 2012 inculpatul a solicitat

ca judecata să aibă loc pe

baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale și să se realizeze aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului

exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării

apelului declarat de inculpat este admisibilă.

Se reține sub acest aspect că potrivit

art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care

cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010)

se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă,

imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.

Se are în vedere, totodată, că prin Decizia

nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură

aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea

legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul vechii

legi și care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare.

Așa fiind, instanța de recurs constată

că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanța de

apel în mod corect a luat act de poziția procesuală a inculpatului exprimată în

declarația dată la termenul de judecată din 29 martie 2012 și a procedat potrivit

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și la reducerea limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

S.G.I. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală recurată.

În

baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit

conform art. 82 C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiționate

a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare

a

Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale

nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu a recurentului intimat inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 06

noiembrie 2012.