ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3613/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 167 din 17 octombrie 2011 a Tribunalului Satu Mare, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.G.l., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, 76 și art. 33 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.700 RON și echivalentul în RON a 100 euro, realizați din vânzarea drogurilor. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 30 iunie 2009, inculpații S.G.l.

și l.A. au fost trimiși în judecată, în sarcina lor reținându-se săvârșirea în concurs a infracțiunilor la regimul drogurilor, respectiv că, în perioada ianuarie-iulie 2008 inculpatul S.G.l. a vândut și oferit spre consum droguri de risc, atât direct cât și prin intermediul inculpatei l.A. cu care, în acea perioadă era prieten, mai multor persoane de pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde inculpata era studentă, cât și de pe raza municipiului Satu Mare. Inculpații nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, deși au fost recunoscuți și identificați după planșa foto de martorii cărora le-au vândut droguri, cu care au și purtat discuții, interceptate de organele de urmărire. La data de 18 ianuarie 2010 au fost audiați, inculpatul refuzând să dea vreo declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere, iar inculpata dând declarația de la dosar.

Prin decizia penală nr. 51/A/2012, pronunțată în Dosarul nr. 3076/83/2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de inculpatul S.G.l., reținându-se în favoarea acestuia dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. cu consecința reducerii pedepselor aplicate, astfel că în final acesta urmează a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen. Pentru a decide astfel instanța de apel, cu privire la acest inculpat, a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția acestuia, dând o corectă încadrare juridică faptelor deduse judecății. Totodată instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile legale privind judecata în procedură simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și inculpatul S.G.l. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a criticat decizia penală nr. 51/A/2012, pronunțată în Dosarul nr. 3076/83/2009 privind numai pe inculpatul S.G.l., susținând că aceasta este nelegală și netemeinică deoarece, în mod nelegal i s-a reținut inculpatului prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., reducându-i-se pedepsele, de la 2 ani închisoare, la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor nici în faza de urmărire penală, nici în faza de judecată. În fața primei instanțe, s-a prevalat de dreptul la tăcere. După publicarea deciziei Curții Constituționale din decembrie 2011, inculpatul a beneficiat în fața instanței de apel, de două termene cu procedură completă la care nu a cerut judecarea cauzei, cu procedura specială. Numai la cel de­-al treilea termen cu procedură completă, când cauza se afla în stare de judecată, inculpatul a dat o declarație formală de recunoaștere a faptelor. Parchetul a susținut că declarația de recunoaștere este formală deoarece la întrebările procurorului cu privire la modul în care a săvârșit faptele a susținut că nu-și mai amintește cum s-au petrecut faptele.

Neavând, astfel, nici o declarație de recunoaștere a vinovăției, se apreciază că inculpatului nu i se pot aplica dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. La speță, aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. nu corespunde scopului pentru care au fost adoptate de către legiuitor, care a fost acela de accelerare a judecării cauzelor și nu crearea unor circumstanțe suplimentare pentru reducerea pedepselor inculpaților. Or, în cazul inculpatului, datorită poziției adoptate de acesta, a fost nevoie de o urmărire și o probațiune deosebit de laborioase. În raport cu cele arătate, parchetul a susținut că inculpatului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva aceleiași decizii, pronunțate în apel, a declarat recurs și inculpatul, pentru netemeinicie, în ce privește individualizarea pedepsei.

Recurentul inculpat a susținut că în raport de desfășurarea faptelor și circumstanțele avute de inculpat, se impunea aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, prin aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a pedepsei. Înalta Curte, apreciind asupra celor două recursuri declarate în prezenta cauză, constată că recursul inculpatului este fondat. Instanța de apel, analizând criticile inculpatului cu privire la pedepsele stabilite și aplicate în cauză, a procedat în mod judicios, reducând pedepsele, fără însă a sesiza că, totuși, executarea de către inculpat, prin privare de libertate, ar fi excesivă și de natură a îngreuna și prelungi nejustificat de mult, realizarea procesului de reeducare al inculpatului.

Referatul de evaluare a inculpatului S.G.I., întocmit în cauză, concluzionează în sensul că susținerea familiei atât din punct de vedere material cât și afectiv constituie o sursă care poate sprijini inculpatul în manifestarea unui comportament acceptat social, iar pe de altă parte, o supraveghere și un control mai riguros cu privire la modalitățile de petrecere a timpului liber, evitându-se frecventarea discotecilor și a localurilor de noapte și selectarea cercului de prieteni vor avea o influență pozitivă asupra reducerii riscului de implicare în noi fapte. În aceste condiții, avându-se în vedere toate elementele de circumstanțiere a infracțiunii și ale autorului ei, Înalta Curte va admite recursul inculpatului S.G.I.

împotriva deciziei penale nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa în parte, decizia atacată și, în baza art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. Conform art. 359 C. proc. pen. se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

În ceea ce privește recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea - Serviciul Teritorial Oradea va fi respins, ca nefondat, în speță făcându-se o corectă aplicarea a dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., esențială fiind recunoașterea faptei de către inculpat și nu momentul în care a fost făcută recunoașterea. Astfel, instanța de recurs reține că cercetarea judecătorească a debutat în fața primei instanțe la data de 28 septembrie 2009, deci înainte de apariția Legii nr. 202/2010, prin care s-a introdus judecata în baza acordului de vinovăție, reglementată de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Prin declarația dată în fața instanței de apel, în ședința de judecată din data de 29 martie 2012 inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și să se realizeze aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Având în vedere poziția procesuală a inculpatului exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării apelului declarat de inculpat este admisibilă. Se reține sub acest aspect că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010. Se are în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul vechii legi și care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Așa fiind, instanța de recurs constată că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile art. 320 1 alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanța de apel în mod corect a luat act de poziția procesuală a inculpatului exprimată în declarația dată la termenul de judecată din 29 martie 2012 și a procedat potrivit dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.G.I. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală recurată. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 51/A din 12 aprilie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului intimat inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 06 noiembrie 2012.