ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 17 octombrie 2011 și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.L. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții J.P.C.R.V., L.B., L.A., L.J.S. și L.C.E. obligarea pârâților la plata prejudiciului provizoriu estimat la valoarea de 550.000 RON produs societății reclamante prin faptele ilicite ale acestora. Prin sentința civilă nr. 267/ C din 19 iunie 2012, prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâții L.B., L.A., L.J.S. și L.C.E. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții și în consecință a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC R.L.

SRL, ca fiind prescrisă atât pentru suma principală solicitată ca prejudiciu cât și pentru sumele accesorii (dobânzi, comisioane), acestea fiind subsidiare celei principale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția prematurității formulării acțiunii pentru lipsa procedurii prevăzute de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., invocată de pârâții L.B., L.A., L.J.S. și L.C.E. că este nefondată, întrucât în speță, nu a fost îndeplinită condiția derivării litigiului din „raporturi contractuale”, acțiunea fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, astfel că procedura prealabilă impusă de art. 720 1 C. proc. civ., nu este obligatorie.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți, prima instanță a constatat că este fondată, având în vedere că momentul la care reclamanta a cunoscut sau cel puțin ar fi trebuit să cunoască atât existența unui eventual prejudiciu cât și pe făptuitor, deoarece pretinde că pârâții au participat în mod direct la încheierea acestor contracte și că au intermediat încheierea acestora și au indus-o în eroare, este data încheierii fiecărui contract în parte, iar prin raportare la fiecare dintre contractele de vânzare-cumpărare încheiate, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a fost împlinit, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată, la data de 17 octombrie 2011, mult după data împlinirii fiecărui termen de prescripție extinctivă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC R.L. SRL solicitând desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru greșita admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune. Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 157/ Ap din 6 noiembrie 2012, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta SC R.L. SRL, reținând în ceea ce privește respingerea cererii de unire a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu fondul pricinii, că în speță nu sunt întrunite dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că unirea excepției cu fondul se putea face doar dacă era nevoie să se administreze dovezi comune.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect că acțiunea reclamantei a fost formulată cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, întrucât data începerii cursului prescripției este determinată de momentul obiectiv al datei de la care trebuiau cunoscute existența pagubei și persoanei pretinse a fi răspunzătoare de aceasta, respectiv momentul încheierii contractelor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.L. SRL București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă, cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul Brașov în vederea judecării fondului litigiului.

Criticile aduse deciziei atacate se referă la chestiunea analizei nelegale a motivelor de apel ce privesc greșeala de judecată constând în faptul că nu s-a dispus unirea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei, Curtea de Apel Brașov considerând în mod greșit că nu au fost menționate probele comune cu fondul cauzei si că, în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, prima instanță ar fi acordat posibilitatea reclamantei de a propune probele de care urma să se folosească. O altă critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la prescripție, privind maniera de soluționare a motivului de apel relativ la excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerând că și în ceea ce privește această chestiune, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În acest sens, recurenta solicită instanței de recurs să constate nelegalitatea echivalării, de către instanța de apel a chestiunii intrării în stăpânirea de fapt și de drept cu cea a îndeplinirii obligației de predare, prin remiterea, primirea titlului, întrucât din analiza pe care instanța de apel a efectuat-o în raport de această chestiune, recurenta se află în continuare, în situația de a face proba unui fapt negativ, respectiv că nu i s-ar fi remis titlurile de proprietate. Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei SC R.L. SRL București să fie admis, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. Înalta Curte va lua în examinare pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., apreciind ca fiind fondată această critică, reținând din considerentele deciziei atacate că instanța de apel, formându-și convingerea în sensul soluției pronunțate nu a făcut o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză. În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta SC R.L. SRL București consideră că, în mod greșit instanța nu a dispus unirea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei, totodată reținându-se în mod eronat că nu ar fi propus probele de care înțelegea să se folosească pe acest aspect.

Această critică a recurentei se apreciază a fi fondată, întrucât din analiza dosarului se poate constata că, atât prin motivele de apel, cât și prin concluziile scrise, au fost menționate expres care sunt probele comune cu fondul cauzei, acestea fiind solicitate a fi administrate, respectiv proba testimonială și cea cu interogatoriul pârâților, probe care însă au fost respinse de către instanța de apel prin încheierea de ședință din 23 octombrie 2012. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, deși nu se impunea unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției dreptului material la acțiune, era necesară încuviințarea și administrarea probelor respective pentru a se evita încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, având în vedere că din analiza dosarului se constată că reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a-și administra probatoriul de care înțelegea să se folosească în dovedirea susținerilor sale.

Din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, se reține că, însuși conținutul normei presupune dovedirea unei situații de fapt, concrete, respectiv delimitarea în timp a momentului la care reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască despre existența pagubei și persoana răspunzătoare de producerea ei. În această situație, se reține că nu au fost cercetate toate aspectele deduse judecății privind apărările reclamantei referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, nefiind administrate probe pe acest aspect, totodată constatându-se încălcarea drepturilor sale, aceasta fiind privată de posibilitatea de a-și construi apărarea în mod eficient și concludent.

Astfel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, în speță, se impune completarea probatoriului administrat, întrucât din considerentele deciziei pronunțate se constată că soluția de respingere a apelului reclamantei nu este susținută de probele din dosar, sens în care se impune suplimentarea materialului probator, totodată avându-se în vedere considerentele expuse de cele două instanțe, cât și susținerile părților. Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte reține ca fiind fondate criticile dezvoltate circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) și (5) din același cod, urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC R.L.

SRL București și să caseze decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R.L. SRL București împotriva deciziei civile nr. 157/ Ap din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2014.