ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea
formulată la data de 17 octombrie 2011 și înregistrată pe rolul Tribunalului
Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta
SC R.L. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții J.P.C.R.V., L.B., L.A.,
L.J.S. și L.C.E. obligarea pârâților la plata prejudiciului provizoriu estimat
la valoarea de 550.000 RON produs societății reclamante prin faptele ilicite
ale acestora.
Prin sentința
civilă nr. 267/ C din 19 iunie 2012, prima instanță a respins excepția
prematurității acțiunii, invocată de pârâții L.B., L.A., L.J.S. și L.C.E.
A admis
excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții și în
consecință a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC R.L. SRL,
ca fiind prescrisă atât pentru suma principală solicitată ca prejudiciu cât și
pentru sumele accesorii (dobânzi, comisioane), acestea fiind subsidiare celei
principale.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția prematurității
formulării acțiunii pentru lipsa procedurii prevăzute de dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ., invocată de pârâții L.B., L.A., L.J.S. și L.C.E. că este
nefondată, întrucât în speță, nu a fost îndeplinită condiția derivării
litigiului din „raporturi contractuale”, acțiunea fiind întemeiată pe
răspunderea civilă delictuală, astfel că procedura prealabilă impusă de art.
720
1
C. proc. civ., nu este obligatorie.
În ceea ce
privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de
pârâți, prima instanță a constatat că este fondată, având în vedere că momentul
la care reclamanta a cunoscut sau cel puțin ar fi trebuit să cunoască atât
existența unui eventual prejudiciu cât și pe făptuitor, deoarece pretinde că
pârâții au participat în mod direct la încheierea acestor contracte și că au
intermediat încheierea acestora și au indus-o în eroare, este data încheierii
fiecărui contract în parte, iar prin raportare la fiecare dintre contractele de
vânzare-cumpărare încheiate, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a fost
împlinit, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată, la data de
17 octombrie 2011, mult după data împlinirii fiecărui termen de prescripție
extinctivă.
Împotriva
acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC R.L. SRL solicitând desființarea
sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru
greșita admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Curtea de Apel
Brașov, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de
muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 157/ Ap din 6 noiembrie
2012, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta SC R.L. SRL,
reținând în ceea ce privește respingerea cererii de unire a excepției
prescripției dreptului material la acțiune cu fondul pricinii, că în speță nu
sunt întrunite dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că
unirea excepției cu fondul se putea face doar dacă era nevoie să se
administreze dovezi comune.
În ceea ce
privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de apel a reținut
că prima instanță a stabilit în mod corect că acțiunea reclamantei a fost
formulată cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 8 din Decretul nr.
167/1958 privind prescripția extinctivă, întrucât data începerii cursului
prescripției este determinată de momentul obiectiv al datei de la care trebuiau
cunoscute existența pagubei și persoanei pretinse a fi răspunzătoare de
aceasta, respectiv momentul încheierii contractelor.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.L. SRL București, întemeiat
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,
modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de
reclamantă, cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul Brașov în vederea
judecării fondului litigiului.
Criticile aduse
deciziei atacate se referă la chestiunea analizei nelegale a motivelor de apel
ce privesc greșeala de judecată constând în faptul că nu s-a dispus unirea
excepției prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei, Curtea
de Apel Brașov considerând în mod greșit că nu au fost menționate probele
comune cu fondul cauzei si că, în soluționarea excepției prescripției dreptului
la acțiune, prima instanță ar fi acordat posibilitatea reclamantei de a propune
probele de care urma să se folosească.
O altă critică
vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la prescripție,
privind maniera de soluționare a motivului de apel relativ la excepția
prescripției dreptului material la acțiune, considerând că și în ceea ce
privește această chestiune, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a
legii, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
În acest sens,
recurenta solicită instanței de recurs să constate nelegalitatea echivalării,
de către instanța de apel a chestiunii intrării în stăpânirea de fapt și de
drept cu cea a îndeplinirii obligației de predare, prin remiterea, primirea
titlului, întrucât din analiza pe care instanța de apel a efectuat-o în raport
de această chestiune, recurenta se află în continuare, în situația de a face
proba unui fapt negativ, respectiv că nu i s-ar fi remis titlurile de
proprietate.
Analizând
critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate,
Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei
SC R.L. SRL București să fie admis, pentru următoarele considerente:
Motivul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când
hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este
lipsită de temei legal.
Înalta Curte va
lua în examinare pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., apreciind ca fiind fondată
această critică, reținând din considerentele deciziei atacate că instanța de
apel, formându-și convingerea în sensul soluției pronunțate nu a făcut o
analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în
cauză.
În susținerea
acestui motiv de recurs, reclamanta SC R.L. SRL București consideră că, în mod
greșit instanța nu a dispus unirea excepției prescripției dreptului material la
acțiune cu fondul cauzei, totodată reținându-se în mod eronat că nu ar fi
propus probele de care înțelegea să se folosească pe acest aspect.
Această critică
a recurentei se apreciază a fi fondată, întrucât din analiza dosarului se poate
constata că, atât prin motivele de apel, cât și prin concluziile scrise, au
fost menționate expres care sunt probele comune cu fondul cauzei, acestea fiind
solicitate a fi administrate, respectiv proba testimonială și cea cu
interogatoriul pârâților, probe care însă au fost respinse de către instanța de
apel prin încheierea de ședință din 23 octombrie 2012.
Din această
perspectivă, Înalta Curte apreciază că, deși nu se impunea unirea cu fondul
cauzei a excepției prescripției dreptului material la acțiune, era necesară
încuviințarea și administrarea probelor respective pentru a se evita încălcarea
dreptului la apărare al reclamantei, având în vedere că din analiza dosarului
se constată că reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a-și administra
probatoriul de care înțelegea să se folosească în dovedirea susținerilor sale.
Din
interpretarea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, se reține că,
însuși conținutul normei presupune dovedirea unei situații de fapt, concrete,
respectiv delimitarea în timp a momentului la care reclamanta a cunoscut sau ar
fi trebuit să cunoască despre existența pagubei și persoana răspunzătoare de
producerea ei.
În această
situație, se reține că nu au fost cercetate toate aspectele deduse judecății
privind apărările reclamantei referitoare la excepția prescripției dreptului
material la acțiune, nefiind administrate probe pe acest aspect, totodată
constatându-se încălcarea drepturilor sale, aceasta fiind privată de
posibilitatea de a-și construi apărarea în mod eficient și concludent.
Astfel, în
virtutea caracterului devolutiv al apelului, în speță, se impune completarea
probatoriului administrat, întrucât din considerentele deciziei pronunțate se
constată că soluția de respingere a apelului reclamantei nu este susținută de
probele din dosar, sens în care se impune suplimentarea materialului probator,
totodată avându-se în vedere considerentele expuse de cele două instanțe, cât
și susținerile părților.
Raportat la
cele anterior expuse, Înalta Curte reține ca fiind fondate criticile dezvoltate
circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) și (5) din același
cod, urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC R.L. SRL București și
să caseze decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta SC R.L. SRL București împotriva deciziei civile nr. 157/
Ap din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă,
pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale,
pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași
instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 martie 2014.