ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3584/2013

Asupra conflictului negativ de față,

constată următoarele:

I. Prin plângerea înregistrată la data

de 29 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Breoi sub nr. 1568/198/2012, petenta

SC E.C.I. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție din 31

ianuarie 2012 emis de intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., prin care a fost

sancționată cu amendă contravențională întrucât a circulat pe DN7 km 188+900 m,

județul Vâlcea, cu autoturismul, fără a deține rovinietă valabilă.

Prin sentința civilă nr. 1260 din 15

martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței sale teritoriale,

invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, instanța în circumscripția

căreia se află sediul petentei, reținând că, în speță sunt aplicabile disp.

art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 2/2013.

II. La data de 29 martie 2013, cauza a

fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București sub nr.

13145/301/2013 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8528 din data de

31 mai 2013.

Judecătoria sectorului 3 București a

admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, a

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi și

constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a

înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

pronunțării regulatorului de competență.

În motivare a reținut, în esență, că

plângerile contravenționale rămân supuse normelor procedurale în vigoare la

data introducerii acestora, inclusiv în ceea ce privește competența, având în

vedere că disp. art. XXIII din Legea nr. 2/2013 vizează exclusiv litigiile în

„materia contenciosului administrativ și fiscal”, sintagmă care nu include

cauzele „în materia contravențională” având ca obiect plângeri contravenționale

aflat pe rolul judecătoriilor, care rămân guvernate de normele procedurale în

vigoare la data introducerii lor, inclusiv în ceea ce privește competența

teritorială de soluționare.

În conformitate cu prev. art. 20-22 C.

proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și în

conformitate cu prev. art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea

dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea solționării

acestuia.

III. Analizând actele și lucrările

dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea

cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării

acestei cereri în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru următoarele

considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor

se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și

teritorială.

Competența materială, privită sub

aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor

categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte

de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de

control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența

materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului,

cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe-

În ceea ce privește competența

teritorială a instanței, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv

(art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16).

În principiu, normele de competență

teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor

prev. la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială

exclusivă, de ordine publică, ca și normele statuate prin legi speciale.

În speță, obiectul litigiului constând

în plângerea contravențională, competența teritorială de soluționare este de

ordine publică, fiind instituită prin norme speciale, de la care nu se poate

deroga, respectiv disp. art. 32 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora competența

soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a

contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție

a fost săvârșită contravenția.

În raport de natura normelor care

reglementează competența teritorială în cauză, ambele instanțe aflate în

conflict au invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale în

soluționarea litigiului, cu respectarea disp. art. 159

1

alin. (3)

rap. la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin art. III

alin. (2) a introdus în O.G. nr. 15/2002 art. 10

1

conform căruia,

prin derogare de la disp. O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Această normă de competență

teritorială derogatorie de la disp. O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea

a II-a din Legea nr. 2/2013 ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea

unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului

administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar distincție între cele două

materii.

Distincția între contenciosul

administrativ și fiscal și cel contravențional rezultă din chiar titlul

anterior amintit al Secțiunii a II-a din Capitolul I al Legii nr. 2/2013, ce

cuprinde atât norme juridice în materie contravențională - de exemplu art. III

prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2002, cât și norme juridice în materia

contenciosului administrativ și fiscal, de exemplu, art. IV, prin care a fost

modificată Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Potrivit disp. art. XXIII alin. (1)

din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale:

„procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit

dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă

de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”.

Totodată, alin. (2) și (3) ale art.

XXIII din același act normativ stabilesc în mod detaliat instanțele și cauzele

la care se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la

data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi,

sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3)

„Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului

administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe

rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea logică

și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr.

2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, fără să vizeze și litigiile în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu

cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile

acestui text de lege nu sunt aplicabile în această materie. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură

penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și

asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la

procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o

interpretare extensivă, în sensul că ar fi incidente și în alte materii.

Având în vedere cele anterior expuse,

disp. art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie

contravențională începute după intrarea în vigoare a acestei legi, nu și celor

în curs de soluționare. Or, având în vedere că în speță, plângerea

contravențională a fost introdusă la 29 februarie 2012, deci anterior adoptării

Legii nr. 2/2013 și cp locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina

petentei este localitatea Seaca, județul Vâlcea, zonă care, potrivit H.G. nr.

337/1993, se află în circumscripția Judecătoriei Brezoi, competența

soluționării cauzei aparține acestei instanțe.

Față de considerentele anterior expuse

și văzând și disp. art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența teritorială în soluționarea plângerii formulate de petenta SC E.C.I.

SRL, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

25 octombrie 2013.