ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4308/2013

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare

a contravenției din 12 mai 2011 a fost sancționată contravențional petenta SC

L. SRL pentru săvârșirea, în data de 27 noiembrie 2010 ora 4:25 în locul DN 7 km

188+900 m S., județul Vâlcea, a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere

pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare,

respectiv că autovehicolul ce apraținea petentei a circulat fără a deține rovinietă

valabilă.

Prin acțiunea

înregistrată la 21 septembrie 2011 pe rolul Judecătoriei Târgoviște reclamanta SC

L. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., a solicitat

instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor

din 12 mai 2011 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.

Prin sentința

civilă nr. 416 din 23 ianuarie 2012, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței

teritoriale a instanței și a dispus înaintarea pe cale administrativă, spre competentă

soluționare, Judecătoriei Brezoi, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 32

alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 „competența de soluționare a plângerii contravenționale

aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.

Judecătoria Brezoi,

prin sentința civilă nr. 1717 din 2 aprilie 2013, a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a plângerii

în favoarea Judecătoriei Târgoviște și a declinat competența de soluționare a plângerii

în favoarea Judecătoriei Târgoviște, față de dispozițiile art. 10

1

din

O.G. nr. 15/2002.

Prin sentința

civilă nr. 2332 din 8 mai 2013, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței

teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea

Judecătoriei Brezoi și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat

dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia,

reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 159 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta a învestit

instanța de judecată, la data de 21 septembrie 2011, cu o plângere contravențională

împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 12

mai 2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA.

Prin procesul-verbal

încheiat la data de 12 mai 2011, petentul a fost sancționat, pe motiv că vehiculul

aparținând acesteia ar fi circulat, fără a deține rovinieta valabilă pe DN 7 km

188+900 m, localitatea S., județul Vâlcea, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei

Brezoi.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce

modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10

din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a

contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul.”

Această normă

de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă

în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și

completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului

administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două

materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziții

tranzitorii și finale”: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în

materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite

se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.”

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și

fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de

apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale.”

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională.

Așadar, de vreme

ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013,

la data de 21 septembrie 2011 și, prin urmare, în speță, se aplică dispozițiile

de drept comun în materie contravențională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001.

Locul săvârșirii

contravenției reținute în sarcina reclamantei a fost DN 7 km 188+900 m, localitatea

S., județul Vâlcea, localitate aflată pe raza Judecătoriei Brezoi, așa încât, această

instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit textului de lege anterior

menționat, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale exclusive

reglementate în materie contravențională.

În consecință,

competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în a cărei circumscripție

a fost săvârșită contravenția și, pe cale de consecință, urmează a se stabili competența

de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brezoi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 octombrie 2013.