ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6097/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: Judecată fiind singura îndreptățită la o astfel de apreciere, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei. Rolul activ nu înseamnă, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime. Este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea lui.

Judecătorul, în exercițiul rolului activ, trebuie doar să atragă atenția părților asupra drepturilor și obligațiilor lor procedurale, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, pentru că ar fi încălcat un alt principiu fundamental al procesului civil - principiul disponibilității. Așadar, concluzia este aceea că judecătorul are posibilitatea de a manifesta un rol activ, în limitele prevăzute de lege, însă neexercitarea acestei facultăți nu reprezintă un motiv pentru desființarea hotărârii. Având în vedere aceste aspecte teoretice, se constată că, pretinzând neexercitarea unui rol activ de către instanța de apel, reclamantele se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora părțile au obligația să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, precum și de a-și proba pretențiile și apărările. În mod corect instanța de apel a statuat că reclamantele, deși au solicitat atât prin acțiunea introductivă, cât și prin cererea de apel, proba cu expertiza de specialitate, nu au reiterat această probă și nu s-au prezentat la termenele de judecată pentru a-și asuma obligațiile pe care această probă le incumbă, respectiv obligația de a achita contravaloarea acesteia în condițiile art. 171 C. proc. civ, în condițiile în care au fost asistate de un avocat. În aceste condiții, este evidentă lipsa de diligență a reclamantelor care nu și-au probat pretențiile din motivele de apel, mai mult, au dat dovadă de pasivitate și în fața primei instanțe, deși au fost prezente, prin avocat, beneficiind astfel de asistență juridică.

Cât timp îndeplinirea propriilor obligații procedurale era posibilă, nu poate fi acceptată invocarea lipsei de rol activ al instanței, potrivit principiului, ce operează și în procesul civil, potrivit căruia este inadmisibilă invocarea propriei culpe, consacrat explicit de art. 108 alin. (4) C. proc. civ. în materia nulității actelor de procedură. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.I.I. și A.E. împotriva Deciziei nr. 39/2011-A din data de 15 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN