ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 557 din 4 aprilie

2014 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Primarul Comunei Gura Văii și a Consiliului Local

al Comunei Gura Văii și s-a respins în consecință acțiunea.

S-a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Bacău, în contradictoriu

cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Văii, pârâtul Consiliul Local

Gura Văii și pârâtul Primarul Comunei Gura Văii.

A fost obligată

reclamanta la plata către pârâta U.A.T. comuna Gura Văii a sumei de 1.525 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive

a Primarului Gura Văii și Consiliului Local Gura Văii, tribunalul a reținut că

reclamanta a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată având ca

obiect pretenții rezultate din îmbogățirea fără just temei.

Instanța de fond a

arătat că îmbogățirea fără just temei constă în faptul juridic prin care patrimoniul

unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru

aceasta să existe temei juridic.

Astfel, aspectele

teoretice menționate se răsfrâng și asupra cadrului procesual legal în situația

în care instanța de judecată este învestită cu cererea având ca obiect

pretenții derivate din îmbogățirea fără just temei, în sensul că o atare

acțiune se poate soluționa, prin ipoteza, numai în contradictoriu cu cel care

și-a mărit patrimoniul, singurul care, prin apărările formulate, este în măsură

fie să conteste mărirea patrimoniului său sau micșorarea patrimoniului

reclamantului, sau existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și

diminuarea celuilalt.

Prin urmare,

reclamantul are îndatorirea să justifice atât legitimarea procesuală activă -

în speță, de cel care și-a micșorat patrimonial, aspecte ce pot reieși numai

din probatoriul administrat, cât și calitatea procesuală pasivă, generic

definită ca fiind identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în

raportul juridic concret dedus judecății. Față de specificul acestor cauze,

întrucât între părți nu exista un raport juridic preexistent, dat fiind faptul

că îmbogățirea fără just temei are la bază un fapt juridic în sens restrâns

apare firesc ca legitimarea procesuală pasivă să aparțină proprietarului în

patrimoniul căruia a intrat construcția școală generală clasele I - VIII, Sat

Temelia, Comuna Gura Văii.

Având în vedere

natura civilă a prezentului litigiu, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001,

unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu

capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu; acestea sunt subiecte

juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale

conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la

unitățile bancare; unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale

drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea

bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte,

precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile

legii; în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după

caz, de primar sau de președintele consiliului județean.

Având în vedere

prevederile menționate, instanța de fond a constatat că primarul unei comune

are calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, în

litigiile civile, și că reclamanta nu a justificat legitimarea procesuală

pasivă a pârâtului Primarul comuna Gura Văii, cu alte cuvinte intrarea în

patrimoniul acestuia a școlii în discuție.

În condițiile în care

se invocă îmbogățirea fără justă cauză ca temei al pretențiilor deduse

judecății, calitatea de pârât nu o poate avea decât unitatea

administrativ-teritorială care are un patrimoniu din care poate face parte

bunul respectiv sau orice altă persoană fizică sau juridică, ce invocă un drept

asupra bunului respectiv.

Totodată, prima

instanță a constatat că litigiul care a făcut obiectul Dosarului nr.

3803/110/2011 și a vizat răspunderea contractuală potrivit contractului din 11

iulie 2008 a avut ca părți doar reclamanta SC A. SRL și pârâta U.A.T. Gura

Văii, deși contractul menționat avea ca și părți contractante pe Consiliul

Local Gura Văii, în calitate de autoritate contractantă și SC A. SRL, în

calitate de operator economic.

Față de cele expuse,

prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului

Gura Văii și Consiliului Local Gura Văii și a respins în consecință acțiunea.

În fond, instanța a

constatat că temeiul de drept al reclamantului vizează art. 1345/1348 din noul

C. civ. însă potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare

a Codului civil, obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale

(aici fiind inclusă și îmbogățirea fără justă cauză) sunt supuse legii în

vigoare la data producerii ori după caz a săvârșirii ei.

Potrivit contractului

din 11 iulie 2008 încheiat între Consiliul Local Gura Văii și SC A. SRL s-au

stabilit raporturi juridice având ca obiect executarea de lucrări de demolare

și construcție școală generală clasele I - VIII, Sat Temelia, Comuna Gura Văii,

prețul fiind stabilit la suma de 397.633,03 lei, plus TVA în cuantum de

75.550,031 TVA = 473.183,31 lei. Potrivit dispozițiilor articolului 3 din actul

adițional nr. 1 la contractul din 11 iulie 2008 părțile au stabilit mărirea

valorii contractului cu suma de 194.575,99 lei plus TVA în valoare de 33.969,44

lei = 231.545,43 lei, pentru lucrările suplimentare din dispozițiile de șantier

nr. 2 din 21 iulie 2008, nr. 3 din 23 iulie 2008 și nr. 4 din 5 august 2008,

prevăzând de asemenea faptul că prețul lucrărilor se va actualiza în funcție de

prețul materialelor și rata inflației.

Instanța a reținut că

lucrările au început în anul 2008, prezentul litigiu fiind guvernat de vechiul

C. civ.

Răspunderea

contractuală a comunei Gura Văii rezultată din contractul din 11 iulie 2008 și

actul adițional a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentința

civilă nr. 6/2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, fiind obligată pârâta la plata

sumei de 89.728,73 lei cu titlu de debit din contract. Sentința a rămas

irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bacău prin

Decizia nr. 767/2012, reieșind că suma datorată de pârâtă în baza contractului

este de 704.728,74 lei cu TVA.

Cum potrivit art.

1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre

părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a

dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu

și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din

partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de

drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

În fapt, s-a

constatat că obiectul prezentei cauze vizează diferența între valoarea finală,

devizul final al școlii din satul Temelia, comuna Gura Văii și valoarea

contractată.

În speță s-a efectuat

atât o expertiză în construcții, cât și o contraexpertiză în același domeniu,

iar instanța de fond a apreciat că nu poate ține cont de concluziile raportului

efectuat de F.L., motivat de împrejurarea că acesta cuprinde concluzii

contradictorii.

S-a reținut că

prezumția absolută de adevăr de care se bucură hotărârea judecătorească a fost

încălcată de concluziile expertului care a stabilit că valoarea contractată

este de 1.323.302,27 lei pe când hotărârea judecătorească a stabilit că

valoarea contractată este de 704.728,74 lei. S-a constatat că la fel ca și în

expertiza C. valoarea lucrărilor contractate este mai mare decât valoarea

lucrărilor executate în fapt.

Din raportul de

expertiză aflat la dosar, prima instanță a reținut concluzia expertului C. cum

că valoarea devizului final de lucrări real executate, la prețuri din ofertă și

pentru lucrări neofertate cu prețuri de la data ofertei este de 623.074 lei,

deci mai mică decât valoarea lucrărilor contractate în cuantum de 704.728,74

lei, rezultând că nu s-a realizat o mărire de patrimoniu al pârâtei corelată cu

o micșorare a patrimoniului reclamantei, motiv pentru care s-a respins ca

nefondată acțiunea.

Împotriva sentinței

tribunalului SC A. SRL Bacău a formulat recurs, calea de atac fiind

recalificată de către instanță în apel la termenul din 9 octombrie 2014.

Prin Decizia nr.

104/2014 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul declarat

de apelanta-reclamantă SC A. SRL Bacău, împotriva Sentinței civile nr. 557 din

data de 4 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr.

5274/110/2012, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Unitatea

Administrativ-Teritorială Comuna Gura Văii, ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că reclamanta SC A. SRL Bacău a solicitat

prin cererea formulată, în contradictoriu cu U.A.T. Gura Văii, Consiliul Local

Gura Văii și Primarul Gura Văii obligarea acestora la restituirea sumei de

565.214,54 lei, actualizată la data plății, reprezentând îmbogățirea acestora

și pierderea patrimonială.

La termenul din 28

martie 2014, reclamanta a precizat că suma finală pe care o solicită de la

pârâți este de 919.606,27 lei, reprezentând diferența din suma dată de

expertiză și valoarea actualizată de 1.624.334,65 lei din care se scade suma de

704.728,48 lei, sumă reținută în Sentința civilă nr. 6 din 16 ianuarie 2012

pronunțată de Tribunalul Bacău.

Având în vedere că

prin cererea inițială de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea

pârâților la plata sumei de 565.214,54 lei iar la termenul din 28 martie 2014

și-a majorat pretențiile la suma de 919.606,27 lei, în mod corect a reținut

tribunalul, contrar susținerilor apelantei că apelanta-reclamantă la data de 28

martie 2014, și-a majorat pretențiile la suma de 919.606,27 lei.

Au fost apreciate ca

fiind neîntemeiate criticile apelantei referitoare la faptul că instanța de

fond, a achiesat greșit la concluzia expertului C. și nu și-a însușit

concluziile expertizei efectuate de către expert F.L.

Instanța de control

judiciar a reținut că prin Sentința civilă nr. 6/2012 pronunțată de Tribunalul

Bacău a fost obligată intimata-pârâtă la plata sumei de 89.728,73 lei cu titlu

de debit rezultat din contractul din 11 iulie 2008 și actul adițional la

acesta, suma totală datorată de pârâtă în baza contractului fiind stabilită

astfel la 704.728,74 lei cu TVA. Contractul din 11 iulie 2008 încheiat între

Consiliul Local Gura Văii și SC A. SRL a avut ca obiect executarea de lucrări

de demolare și construcție școală generală clasele I - VIII, satul Temelia,

comuna Gura Văii, prețul fiind stabilit la suma de 397.633,03 lei, plus TVA în

cuantum de 75.550,031 TVA = 473.183,31 lei. Potrivit dispozițiilor articolului

3 din actul adițional nr. 1 la contractul din 11 iulie 2008 părțile au stabilit

mărirea valorii contractului cu suma de 194.575,99 lei plus TVA în valoare de

33.969,44 lei = 231.545,43 lei, pentru lucrările suplimentare din dispozițiile

de șantier nr. 2 din 21 iulie 2008, nr. 3 din 23 iulie 2008 și nr. 4 din 5

august 2008, prevăzând de asemenea faptul că prețul lucrărilor se va actualiza

în funcție de prețul materialelor și rata inflației, apelanta reclamantă prin

acțiunea formulată solicitând diferența între valoarea finală stabilită prin

deviz și valoarea contractată.

Pentru a putea

stabili realitatea pretențiilor apelantei-reclamante, s-a constatat că instanța

de fond a admis proba cu expertiză tehnică construcții și contabilă, la aceasta

din urmă apelanta-reclamantă renunțând, aspect menționat în încheierea din data

de 28 martie 2014, reclamanta precizând că nu mai insistă în efectuarea

expertizei contabile motivat de faptul că situația a fost clarificată prin

expertiza construcții.

Instanța de apel a

avut în vedere că procesul civil este guvernat de mai multe principii, printre

acestea un loc de seamă fiind atribuit principiului disponibilității în

conformitate cu care părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului și

de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop.

În raport de

principiul disponibilității nu s-a putut reține că tribunalul și-a încălcat

obligația de rol activ, potrivit art. 129 C. proc. civ.

Tribunalul a motivat

de ce nu poate avea în vedere în pronunțarea soluției expertiza efectuată de

expert F.L., respectiv că aceasta conține concluzii contradictorii, menționând

cu titlu de exemplu obiectivul nr. 4 la care expertul a concluzionat că

valoarea la momentul actual cuprinde și valoarea lucrărilor executate care nu

au fost solicitate la plată. Expertul a stabilit că valoarea contractată este

de 1.323.302,27 lei, cu toate că prin Sentința civilă nr. 6/2012 pronunțată de

Tribunalul Bacău s-a stabilit că valoarea contractată este de 704.728,74 lei,

sumă menționată chiar de către reclamantă la termenul din 28 martie 2014, când

a precizat că suma finală pe care o solicită de la pârâți este de 919.606,27

lei, reprezentând diferența din suma dată de expertiză și valoarea actualizată

de 1.624.334,65 lei, din care se scade suma de 704.728,48 lei.

Chiar apelanta în

apelul formulat a recunoscut lipsurile expertizei F., menționând că acesta a

indicat la obiectivul 5 în calculul valorii lucrărilor neexecutate, valoarea

ofertată ca valoare contractată.

În contextul în care

concluziile raportului de expertiză F. nu puteau fi avute în vedere la

stabilirea situației de fapt, instanța a avut în vedere raportul de expertiză a

expertului C. reținând din acesta că valoarea devizului final de lucrări real

executate, la prețuri din ofertă și pentru lucrări neofertate cu prețuri de la

data ofertei este de 623.074 lei.

Cum valoarea

lucrărilor contractate a fost stabilită de către instanță printr-o hotărâre

anterioară, ca fiind de 704.728,74 lei, iar valoarea devizului final de lucrări

real executate conform expertizei C. este de 623.074 lei, în concordanță cu

cele reținute de instanța de fond, instanța de apel a apreciat că în cauză nu rezultă

mărirea patrimoniului pârâtei corespunzătoare unei micșorări a patrimoniului

reclamantei.

Cât privește

criticile apelantei referitoare la faptul că instanța de fond avea obligația să

stăruie în refacerea expertizei, dispunerea unei alte expertize, ascultarea

experților sau expertiză contabilă, instanța de apel a reținut că urmare a

recalificării căii de atac din recurs în apel, apelanta avea posibilitatea să

solicite probe noi, însă aceasta nu a formulat o astfel de cerere.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC A. SRL Bacău a declarat

recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanta

arată că a formulat o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1345 - art. 1348,

art. 1637 și art. 1638 C. civ., natura cauzei fiind civilă, aspect reținut și

în motivarea Sentinței nr. 557 din 4 aprilie 2014 la pag. 3 alin. (2),

pronunțată de instanța de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Bacău în Dosarul nr. 5274/110/2012.

Împotriva Sentinței

nr. 557 din 4 aprilie 2014, în termen legal a formulat recurs.

La data de 25 iulie

2014 instanța de recurs - Curtea de Apel Bacău, a emis citație pentru termenul

din 9 octombrie 2014 ora 9,00, "cu mențiunea de a formula concluzii cu

privire la natura litigiului și a căii legale de atac", precum și

obligația de a depune taxă judiciară de timbru în valoare de 2.632 lei.

Susține că pentru

termenul din 9 octombrie 2014, termen la care a fost pronunțată și Decizia nr.

104 din 9 octombrie 2014, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile procesuale și

a depus concluzii cu privire la cele solicitate prin citația emisă de instanța

de recurs la data de 25 iulie 2014, reprezentantul societății neputând fi

prezent la termen datorită unui eveniment nefericit.

Prezenta cauză are ca

obiect soluționarea unei cauze civile pretenții - îmbogățire fără just temei,

și nu soluționarea unei cauze de contencios administrativ și fiscal, astfel cum

a reținut instanța de fond.

Totodată, calea

legală de atac a unei cauze de natură civilă este apelul, în speță fiind

incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) raportat la art. 3 pct. 2 C. proc.

civ.

Recalificarea căii de

atac a fost dispusă de completul specializat de contencios administrativ și

fiscal - caf3, aspect ce rezultă din citația emisă pentru termenul din 9

octombrie 2014. Completul de apel format din primii doi judecători ai aceluiași

complet specializat de contencios administrativ și fiscal, au soluționat cauza

la același termen (9 octombrie 2014) cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.

3 C. proc. civ., privind competența altei instanței.

În virtutea aplicării

dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Hotărârea nr. 387/2005, pentru aprobarea

Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu

modificările și completările ulterioare, completul specializat de contencios

administrativ și fiscal înființat în urma recalificării căii de atac, în causa

pendinte, era obligat, în condițiile legii, să transpună dosarul la

"secția competentă (civilă) sau, după caz, la un complet specializat

competent (al secției civile)", conform prevederilor alin. (2)) al

aceluiași articol din actul normativ indicat.

Or, în cauză, judecarea

apelului, având în vedere natura civilă a cauzei, trebuia făcută de un complet

specializat al Secției I civile a Curții de Apel Bacău și nu de completul

instanței de apel specializat de contencios administrativ și fiscal rezultat

din completul - caf3 al Secției de contencios administrativ și fiscal al

aceleiași instanțe, care a soluționat apelul cu încălcarea dispozițiilor legale

privind competența instanțelor.

Mai mult, așa cum

rezultă din cuprinsul deciziei atacate (pag. 7 - 9 decizia recurată), instanța

de apel nu a soluționat excepția necompetenței materiale a instanței de fond în

soluționare cauzei, deși reclamanta a arătat în concluziile formulate, faptul

că au fost judecați la fond de o instanță necompetentă material, Sentința nr.

557 din 4 aprilie 2014 fiind pronunțată de secția de contencios administrativ

și fiscal a Tribunalului Bacău.

Nu este de neglijat

faptul că instanța de apel a judecat cauza la unicul termen din data de 9

octombrie 2014, fără a da posibilitatea reclamantei de a formula apărări și a

cere probe, în contextul în care a dispus recalificarea căii de atac, iar

pârâta a depus la același termen întâmpinare și înscrisuri, ce nu au fost

comunicate.

Dezbaterile în apel

au avut loc la termenul din 9 octombrie 2014, dată la care a fost recalificată

calea de atac, așa cum rezultă din Decizia nr. 104/2014, instanța de apel

reținând dosarul în pronunțare, fără însă a se pronunța și asupra excepției

necompetenței materiale a instanței de fond.

Prin decizia ce

formează obiectul prezentului recurs, instanța s-a pronunțat asupra fondului

apelului, fără ca părțile să dezbată verbal pricina, potrivit art. 126 C. proc.

civ.

Decizia instanței de

apel este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au

posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății,

atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a

combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de

măsurile pe care instanța le poate dispune.

Mai mult, noțiunea de

proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului

contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129

alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să

respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale

procesului civil.

În argumentarea

motivelor de recurs întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 - 9 și

art. 3041 C. proc. civ., susține, în esență, că natura devolutivă a apelului

obligă instanța de apel să evoce fondul prin refacerea sau completarea probelor

administrate sau neadministrate de către prima instanță, însă din analiza

deciziei recurate rezultă că aceste obligații nu au fost respectate de

instanță.

Se poate observa cu

ușurință, că instanța de apel în decizia recurată a preluat motivarea instanței

de fond, fără a face o analiză asupra probelor (înscrisuri, expertize) și

motivelor de recurs (de apel în urma recalificării căii de atac) argumentate de

reclamantă.

Astfel prin cererea

formulată, a arătat instanței de apel că Sentința nr. 557 din 4 aprilie 2014

cuprinde motive contradictorii față de natura cauzei și este lipsită de temei

legal fiind dată cu aplicarea greșită a normelor legale incidente speței,

instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății.

Reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 565.214,54 lei actualizată la

data plății, iar suma de 919.606,27 lei este actualizată la data pronunțării

instanței de fond și rezultă din modalitățile de actualizare a valorii

lucrărilor, din expertiza F., însă atât instanța de apel, cât și instanța de

fond au preluat sumele fără a analiza prin prisma probatoriului asupra

actualizării sumei solicitate, în funcție de data execuției lucrărilor și data

când a fost efectuată expertiza.

Se poate observa

astfel, arată recurenta, că în baza unor calcule simple, luând în considerare

suma de 1.480.044,85 lei ce reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor

executate (expertiza F.) din care se scade suma de 704.728,48 lei din Sentința

civilă nr. 6/2012 rezultă valoarea actualizată a majorării patrimoniului

pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantei, lipsite de o cauză justă, în

sumă de 775.316,37 lei.

Este evident că

instanța de apel nu a analizat sub nicio formă suma solicitată de reclamantă,

achiesând pe motivarea instanței de fond.

A mai arătat

instanței de apel că, deși, instanța de fond reține că răspunderea contractuală

a comunei Gura Văii rezultată din contractul din 11 iulie 2008 și actul

adițional a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr.

6/2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, definitivă și irevocabilă, reieșind că

suma datorată de pârâtă în baza contractului este de 704.728,74 lei cu TVA,

achiesează greșit la concluzia expertului C. "cum că valoarea devizului

final de lucrări executate, la prețuri din ofertă și pentru lucrări neofertate

cu prețuri de la data ofertei este de 623.074 lei deci mai mică decât valoarea

lucrărilor contractate în cuantum de 704.728,74 lei", deoarece așa cum

însăși instanța de fond arată la pag. 5 alin. (2) din sentință "Cum

potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în

relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă

că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților

din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii

contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu

chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat".

De asemenea,

constatarea instanței de fond cum "că la fel ca și în expertiza C.

valoarea lucrărilor contractate este mai mare decât valoarea lucrărilor

executate în fapt" este eronată și încalcă autoritatea puterii de lucru

judecat stabilită prin Sentința civilă nr. 6/2012.

Or, dacă suma

datorată de pârâtă în baza contractului este de 704.728,74 lei și a fost

stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr. 6/2012, soluția

instanței de fond, în causa pendinte, prin achiesarea la concluzia expertului

C. care arată că valoarea devizului final de lucrări executate este de 623.074

lei, este nelegală, întrucât, pe de o parte, puterea de lucru judecat stabilită

prin Sentința civilă nr. 6/2012 are efecte asupra întregului probatoriu

administrat - expertiză și contraexpertiză - și nu numai asupra

contraexpertizei, cum în mod greșit a reținut instanța, iar, pe de altă parte,

tot din concluziile expertului C., la obiectiv 6, ultima pagină din raport,

unde acesta indică faptul că "Multitudinea materialelor, folosirea lor în

lucrări ascunse, lipsa unei documentații complete, nu ne permit o identificare

completă a tuturor materialelor și o enumerare pe măsură.", reiese

indubitabil că valoarea devizului final de lucrări executate de 623.074 lei la

care a achiesat și instanța de fond nu cuprinde valoarea tuturor lucrărilor

executate de reclamantă.

Raportul de expertiză

tehnică C. nu prezintă toate lucrările și cantitățile de lucrări realizate la

construcția Școlii din satul Temelia, comuna Gura Văii, ceea ce relevă faptul că

expertul nu a răspuns la obiectivele (1, 2 și 3) stabilite de instanță,

concluziile acestuia sunt greșite, denaturând aflarea adevărului în cauză.

Față de probatoriul

administrat în cauză, respectiv cele două rapoarte de expertiză, consideră că

raportul întocmit de expertul tehnic ing. L.F. este relevant și certifică prin

coroborare cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei cantitățile reale de

lucrări, calitatea și valoarea acestora.

Susține că expertiza

întocmită de ing. N.C. nu prezintă toate lucrările și cantitățile de lucrări

realizate la construcția Școlii din satul Temelia, comuna Gura Văii, aspect

confirmat de către expert și prin Suplimentul la raportul de expertiză întocmit

la data de 27 august 2013 și depus la termenul din 6 septembrie 2013.

Expertul C. a evaluat

lucrările la prețuri nejustificate acestea fiind mai mici decât prețurile de

achiziție care se regăsesc în devizele ofertă și situațiile de lucrări, iar

afirmația sa cum că "toate pretențiile cantitative ale constructorului au

fost recunoscute conform situațiilor sale de lucrări" este falsă, aspecte

ce se confirmă prin răspunsul la obiectivul nr. 4 Evaluarea lucrărilor din

contraexpertiza F. în care sunt reținute prețurile utilizate în devizele

ofertă.

Față de criticile

menționate și expuse prin cererea de recurs (apel după recalificarea căii de

atac), instanța de apel s-a limitat în a arăta că "tribunalul a motivat de

ce nu poate avea în vedere în pronunțarea soluției expertiza efectuată de

expert F.L., respectiv că aceasta conține concluzii contradictorii, menționând

cu titlul de exemplu obiectivul nr. 4 la care expertul a concluzionat că la

valoarea la momentul actual cuprinde și valoarea lucrărilor executate care nu

au fost solicitate la plată" (pag. 8 alin. (5) decizia recurată), fără însă

a analiza punctual pe criticile argumentate de reclamantă în coroborare cu

probatoriul administrat, îmbrățișând în mod evident motivarea instanței de

fond.

Reclamanta a arătat

instanței de apel, că în mod greșit instanța de fond, menționează că "nu

poate ține cont de concluziile raportului efectuat de F.L., întrucât cuprinde

concluzii contradictorii, lipsite de logică matematică și juridică",

motivând trunchiat prin adăugare la concluziile expertului de la obiectivul 4

explicațiile din concluziile arătate la obiectivul 5 (pag. 5 alin. (4) și (5)

sentință), deoarece așa cum rezultă din Anexa la expertiza F. suma de

1.323.302,27 lei reprezintă valoarea ofertată și nu contractată, iar valoarea

lucrărilor executate este de 1.205.753,11 lei. Chiar dacă expertul F., din

omisiune, a indicat la obiectivul 5 în calculul valorii lucrărilor neexecutate,

valoarea ofertată ca valoare contractată, instanța trebuia să facă o analiză

completă și corectă a întregului probatoriu - rapoarte de expertiză și

înscrisuri, și nu să considere că puterea de lucru judecat stabilită prin

Sentința civilă nr. 6/2012 are efecte numai în cazul expertizei F. și a

înscrisurilor depuse în probatoriu, iar în cazul expertizei C. puterea de lucru

judecat stabilită prin Sentința civilă nr. 6/2012 nu mai are efecte.

Achiesarea instanței

de apel la soluția instanței de fond, fundamentată pe concluziile raportului de

expertiză întocmit de expert C., atestă că, atât instanța de apel prin

respingerea apelului, cât și instanța de fond prin respingerea acțiunii au

încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, concluziile

instanței de fond față de raportul de expertiză F., expuse în pag. 5 alin. (4)

și (5) al sentinței, sunt contradictorii și eronate, atât în raport de modul în

care instanța de fond reține și interpretează concluziile expertului, cât și

față de faptul că reține puterea de lucru judecat stabilită prin Sentința

civilă nr. 6/2012 cu efecte numai în cazul acestei expertize, iar soluția

pronunțată nu are la bază fapte stabilite conform realității și este dată cu

aplicarea greșită a legii.

Conform dispozițiilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin

toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză și să ordone administrarea probelor pe care le consideră

necesare chiar împotriva voinței părților, circumstanțe care nu se desprind,

nici din decizia instanței de apel și nici din sentința instanței de fond, că

ar fi fost îndeplinite de instanța de apel, cât și de instanța de fond.

Este relevant că

instanța de apel a făcut o analiză trunchiată a motivelor sus-menționate doar

prin prisma principiului disponibilității, fără a da eficiență juridică

principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.

Or, pentru asigurarea

contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în

discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va

soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și

respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.

Noțiunea de proces

echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului

contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129

alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să

respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale

procesului civil.

În baza unor calcule

simple, se poate observa că, luând în considerare suma de 1.480.044,85 lei ce

reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor executate (expertiza F.) din care

se scade suma de 704.728,48 lei din Sentința civilă nr. 6/2012 rezultă valoarea

actualizată a majorării patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului

reclamantei, lipsite de o cauză justă, în sumă de 775.316,37 lei.

Un alt motiv pe care

instanța de apel nu l-a luat în considerare și pentru care nu se desprinde o

analiză din motivarea deciziei recurate, este motivul invocat de reclamantă

asupra faptului că, instanța de fond a reținut greșit că în fapt obiectul

prezentei cauze vizează "diferența între valoarea finală, devizul final al

școlii din satul Temelia, comuna Gura Văii și valoarea contractată",

întrucât majorarea patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantei,

lipsite de o cauză justă, (îmbogățirea fără just temei) trebuia raportată la

diferența dintre valoarea lucrărilor real executate și valoarea contractată și

nu la diferența între valoarea finală, devizul final care cuprinde atât

lucrările executate cât și cele neexecutate și valoarea contractată, ceea ce

este în contradicție cu solicitarea reclamantei, reprezentând o modificare a

obiectului cererii.

Motivele invocate și

argumentate de reclamantă nu se regăsesc a fi analizate de instanța de apel sub

aspectul criticilor formulate, ceea ce echivalează cu lipsa motivării deciziei

instanței de apel.

Pe de altă parte,

dacă expertiza C. nu a reținut conform realității lucrările executate, iar

concluziile și modalitatea de actualizare a sumelor stabilite prin

contraexpertiza F. nu au satisfăcut cerințele avute în vedere de instanța de

fond, atunci, aceasta din urmă, raportat și la înscrisurile depuse în

probatoriu, avea obligația să stăruie prin toate mijloacele - refacerea

expertizei, dispunerea unei alte expertize, ascultarea experților sau expertiza

contabilă, etc. - pentru a preveni orice greșeală, aspecte ce nu au fost luate

în considerare și spre analiză de către instanța de apel.

Intimata-pârâtă

Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gura Văii a formulat întâmpinare prin

care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia

recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele

considerente:

Preliminar, se reține

că, deși recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., decizia atacată este o hotărâre pronunțată în apel, prin urmare,

susceptibilă de apel, ce nu poate fi examinată din perspectiva acestui text

legal.

Contrar susținerilor

recurentei-reclamante, în cauză nu se poate reține incidența motivului de

nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., decizia

atacată nefiind dată cu încălcarea normelor de competență materială, în

condițiile în care instanța a stabilit natura civilă a litigiului, iar, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău, pe

rolul căreia se afla cauza, a rămas competentă să o judece, nefiind necesară

transpunerea cauzei de la această secție civilă la o alta tot civilă.

Potrivit art. 99

alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată,

dacă recursul este recalificat în apel, completul de judecată va fi format din

primii doi judecători ai completului de recurs.

Or, în acest mod s-a

procedat și în speță și, prin urmare, vor fi respinse criticile recurentei

vizând încălcarea art. 99 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor de judecată.

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea

contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute

de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și

concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente

pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

Criticile recurentei

nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii,

ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles

să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie

într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a

fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub

aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este indiscutabil

faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe,

dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este

cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să

dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în

discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de

reformare, să motiveze împrejurările care au determinat-o să schimbe soluția

primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Apelul, prin efectul

său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis

instanței de apel să concluzioneze că, în speță, nu rezultă mărirea

patrimoniului pârâtei corespunzătoare unei micșorări a patrimoniului

reclamantei, dat fiind că valoarea lucrărilor contractate a fost stabilită de

către instanță printr-o hotărâre irevocabilă, ca fiind de 704.728,74 lei, iar

valoarea devizului final de lucrări real executate conform expertizei C. este

de 623.074 lei.

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui

act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele

fiind clare și precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de

recurs reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuție judecata

din apel printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei.

Or, situația de fapt

stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel constituie o

premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de

legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă

nicio încălcare a dispozițiilor contractuale de natură să impună modificarea

soluției adoptate.

Este de amintit că

instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea

ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra

oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității,

concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să

procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Din expunerea

argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus

în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Schimbarea situației

de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să

obțină recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor

reținută de instanțele de fond (relevența rapoartelor de expertiză întocmite de

expertul F.L., respectiv de expertul N.C.), motiv pentru care, se impune

respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele

impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în

această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin

dispozițiile Legii nr. 219/2005.

În cuprinsul cererii

de recurs deduse judecății, recurenta aduce în discuție inclusiv nemulțumirea

sa cu privire la considerentele sentinței apelate, ori astfel de susțineri nu

pot forma obiectul recursului, reclamanta fiind ținută să formuleze critici la

adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către

aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în

apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în

fundamentarea acesteia.

Totodată, simpla

nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la

argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța

de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă sunt aspecte

care nu pot fi asimilate unei nemotivări și nici nu justifică invocarea

motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale

ori aplicarea greșită a legii.

Susținerea recurentei

potrivit căreia instanța de apel a încălcat obligațiile impuse de art. 129

alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al

judecătorului, constituie numai opinia sa personală în înțelegerea acestei

reglementări, care nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul

uneia sau alteia dintre părți.

Este știut că rolul

activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea

situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse

judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind

obligată să judece acțiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost

formulată.

Procesul civil este

în primul rând un proces al intereselor private, în care părțile au obligația

să-și probeze susținerile, în condițiile, în ordinea și la termenele stabilite

de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea

oricărei greșeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării

drepturilor procesuale ale părților și a principiilor care guvernează procesul

civil.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ. părțile nu pot

invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe

care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Acest principiu al

rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispozițiile procedurale

menționate nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilității care

presupune inclusiv obligația pentru parte de a-și proba susținerile.

Prin urmare, în căile

de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanța de

control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 129 alin. (5

1

) C.

proc. civ. interzicând chiar și invocarea de către părți a omisiunii instanței

de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Este o sarcină

excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în

administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui

drept sau apărarea sa.

Totodată, nu se poate

pretinde o încălcare a principiului contradictorialității sau o nerespectare a

dreptului la apărare, în condițiile în care, reclamanta, deși legal citată

pentru termenul din 9 octombrie 2014, termen la care s-a dispus cu prioritate

recalificarea căii de atac, în respectarea principiului legalității căilor de

atac, și s-a acordat cuvântul asupra apelului, aceasta nu s-a prezentat la

termen și nici nu a solicitat amânarea judecării cauzei pentru motive

temeinice, înțelegând să trimită la dosar concluzii scrise "cu privire la natura

litigiului și calea legală de atac".

Legalitatea căilor de

atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre

garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea

condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă

prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din

Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Nu poate fi primită

susținerea conform căreia recurenta nu ar fi putut să anticipeze recalificarea

căii de atac dispusă la termenul la care s-a judecat pricina, știut fiind că

nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare

legem).

Fără a reitera

considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art.

304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau

hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nu a

fost demonstrată.

Pentru rațiunile

înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de

pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-reclamantă, în

raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta SC A. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 104/2014 din 9 octombrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 104/2014 din 9

octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2015.

Procesat

de GGC - NN