ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 557 din 4 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul Comunei Gura Văii și a Consiliului Local al Comunei Gura Văii și s-a respins în consecință acțiunea. S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Văii, pârâtul Consiliul Local Gura Văii și pârâtul Primarul Comunei Gura Văii. A fost obligată reclamanta la plata către pârâta U.A.T. comuna Gura Văii a sumei de 1.525 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Primarului Gura Văii și Consiliului Local Gura Văii, tribunalul a reținut că reclamanta a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții rezultate din îmbogățirea fără just temei. Instanța de fond a arătat că îmbogățirea fără just temei constă în faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe temei juridic.

Astfel, aspectele teoretice menționate se răsfrâng și asupra cadrului procesual legal în situația în care instanța de judecată este învestită cu cererea având ca obiect pretenții derivate din îmbogățirea fără just temei, în sensul că o atare acțiune se poate soluționa, prin ipoteza, numai în contradictoriu cu cel care și-a mărit patrimoniul, singurul care, prin apărările formulate, este în măsură fie să conteste mărirea patrimoniului său sau micșorarea patrimoniului reclamantului, sau existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt. Prin urmare, reclamantul are îndatorirea să justifice atât legitimarea procesuală activă - în speță, de cel care și-a micșorat patrimonial, aspecte ce pot reieși numai din probatoriul administrat, cât și calitatea procesuală pasivă, generic definită ca fiind identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic concret dedus judecății.

Față de specificul acestor cauze, întrucât între părți nu exista un raport juridic preexistent, dat fiind faptul că îmbogățirea fără just temei are la bază un fapt juridic în sens restrâns apare firesc ca legitimarea procesuală pasivă să aparțină proprietarului în patrimoniul căruia a intrat construcția școală generală clasele I - VIII, Sat Temelia, Comuna Gura Văii.

Având în vedere natura civilă a prezentului litigiu, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu; acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare; unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii; în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.

Având în vedere prevederile menționate, instanța de fond a constatat că primarul unei comune are calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, în litigiile civile, și că reclamanta nu a justificat legitimarea procesuală pasivă a pârâtului Primarul comuna Gura Văii, cu alte cuvinte intrarea în patrimoniul acestuia a școlii în discuție. În condițiile în care se invocă îmbogățirea fără justă cauză ca temei al pretențiilor deduse judecății, calitatea de pârât nu o poate avea decât unitatea administrativ-teritorială care are un patrimoniu din care poate face parte bunul respectiv sau orice altă persoană fizică sau juridică, ce invocă un drept asupra bunului respectiv. Totodată, prima instanță a constatat că litigiul care a făcut obiectul Dosarului nr. 3803/110/2011 și a vizat răspunderea contractuală potrivit contractului din 11 iulie 2008 a avut ca părți doar reclamanta SC A. SRL și pârâta U.A.T.

Gura Văii, deși contractul menționat avea ca și părți contractante pe Consiliul Local Gura Văii, în calitate de autoritate contractantă și SC A. SRL, în calitate de operator economic. Față de cele expuse, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Gura Văii și Consiliului Local Gura Văii și a respins în consecință acțiunea. În fond, instanța a constatat că temeiul de drept al reclamantului vizează art. 1345/1348 din noul C. civ. însă potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale (aici fiind inclusă și îmbogățirea fără justă cauză) sunt supuse legii în vigoare la data producerii ori după caz a săvârșirii ei.

Potrivit contractului din 11 iulie 2008 încheiat între Consiliul Local Gura Văii și SC A. SRL s-au stabilit raporturi juridice având ca obiect executarea de lucrări de demolare și construcție școală generală clasele I - VIII, Sat Temelia, Comuna Gura Văii, prețul fiind stabilit la suma de 397.633,03 lei, plus TVA în cuantum de 75.550,031 TVA = 473.183,31 lei. Potrivit dispozițiilor articolului 3 din actul adițional nr. 1 la contractul din 11 iulie 2008 părțile au stabilit mărirea valorii contractului cu suma de 194.575,99 lei plus TVA în valoare de 33.969,44 lei = 231.545,43 lei, pentru lucrările suplimentare din dispozițiile de șantier nr. 2 din 21 iulie 2008, nr. 3 din 23 iulie 2008 și nr. 4 din 5 august 2008, prevăzând de asemenea faptul că prețul lucrărilor se va actualiza în funcție de prețul materialelor și rata inflației.

Instanța a reținut că lucrările au început în anul 2008, prezentul litigiu fiind guvernat de vechiul C. civ. Răspunderea contractuală a comunei Gura Văii rezultată din contractul din 11 iulie 2008 și actul adițional a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr. 6/2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, fiind obligată pârâta la plata sumei de 89.728,73 lei cu titlu de debit din contract. Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 767/2012, reieșind că suma datorată de pârâtă în baza contractului este de 704.728,74 lei cu TVA.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. În fapt, s-a constatat că obiectul prezentei cauze vizează diferența între valoarea finală, devizul final al școlii din satul Temelia, comuna Gura Văii și valoarea contractată. În speță s-a efectuat atât o expertiză în construcții, cât și o contraexpertiză în același domeniu, iar instanța de fond a apreciat că nu poate ține cont de concluziile raportului efectuat de F.L., motivat de împrejurarea că acesta cuprinde concluzii contradictorii.

S-a reținut că prezumția absolută de adevăr de care se bucură hotărârea judecătorească a fost încălcată de concluziile expertului care a stabilit că valoarea contractată este de 1.323.302,27 lei pe când hotărârea judecătorească a stabilit că valoarea contractată este de 704.728,74 lei. S-a constatat că la fel ca și în expertiza C. valoarea lucrărilor contractate este mai mare decât valoarea lucrărilor executate în fapt. Din raportul de expertiză aflat la dosar, prima instanță a reținut concluzia expertului C. cum că valoarea devizului final de lucrări real executate, la prețuri din ofertă și pentru lucrări neofertate cu prețuri de la data ofertei este de 623.074 lei, deci mai mică decât valoarea lucrărilor contractate în cuantum de 704.728,74 lei, rezultând că nu s-a realizat o mărire de patrimoniu al pârâtei corelată cu o micșorare a patrimoniului reclamantei, motiv pentru care s-a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva sentinței tribunalului SC A. SRL Bacău a formulat recurs, calea de atac fiind recalificată de către instanță în apel la termenul din 9 octombrie 2014. Prin Decizia nr. 104/2014 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL Bacău, împotriva Sentinței civile nr. 557 din data de 4 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 5274/110/2012, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Gura Văii, ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că reclamanta SC A. SRL Bacău a solicitat prin cererea formulată, în contradictoriu cu U.A.T.

Gura Văii, Consiliul Local Gura Văii și Primarul Gura Văii obligarea acestora la restituirea sumei de 565.214,54 lei, actualizată la data plății, reprezentând îmbogățirea acestora și pierderea patrimonială. La termenul din 28 martie 2014, reclamanta a precizat că suma finală pe care o solicită de la pârâți este de 919.606,27 lei, reprezentând diferența din suma dată de expertiză și valoarea actualizată de 1.624.334,65 lei din care se scade suma de 704.728,48 lei, sumă reținută în Sentința civilă nr. 6 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău. Având în vedere că prin cererea inițială de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 565.214,54 lei iar la termenul din 28 martie 2014 și-a majorat pretențiile la suma de 919.606,27 lei, în mod corect a reținut tribunalul, contrar susținerilor apelantei că apelanta-reclamantă la data de 28 martie 2014, și-a majorat pretențiile la suma de 919.606,27 lei.

Au fost apreciate ca fiind neîntemeiate criticile apelantei referitoare la faptul că instanța de fond, a achiesat greșit la concluzia expertului C. și nu și-a însușit concluziile expertizei efectuate de către expert F.L. Instanța de control judiciar a reținut că prin Sentința civilă nr. 6/2012 pronunțată de Tribunalul Bacău a fost obligată intimata-pârâtă la plata sumei de 89.728,73 lei cu titlu de debit rezultat din contractul din 11 iulie 2008 și actul adițional la acesta, suma totală datorată de pârâtă în baza contractului fiind stabilită astfel la 704.728,74 lei cu TVA. Contractul din 11 iulie 2008 încheiat între Consiliul Local Gura Văii și SC A. SRL a avut ca obiect executarea de lucrări de demolare și construcție școală generală clasele I - VIII, satul Temelia, comuna Gura Văii, prețul fiind stabilit la suma de 397.633,03 lei, plus TVA în cuantum de 75.550,031 TVA = 473.183,31 lei.

Potrivit dispozițiilor articolului 3 din actul adițional nr. 1 la contractul din 11 iulie 2008 părțile au stabilit mărirea valorii contractului cu suma de 194.575,99 lei plus TVA în valoare de 33.969,44 lei = 231.545,43 lei, pentru lucrările suplimentare din dispozițiile de șantier nr. 2 din 21 iulie 2008, nr. 3 din 23 iulie 2008 și nr. 4 din 5 august 2008, prevăzând de asemenea faptul că prețul lucrărilor se va actualiza în funcție de prețul materialelor și rata inflației, apelanta reclamantă prin acțiunea formulată solicitând diferența între valoarea finală stabilită prin deviz și valoarea contractată.

Pentru a putea stabili realitatea pretențiilor apelantei-reclamante, s-a constatat că instanța de fond a admis proba cu expertiză tehnică construcții și contabilă, la aceasta din urmă apelanta-reclamantă renunțând, aspect menționat în încheierea din data de 28 martie 2014, reclamanta precizând că nu mai insistă în efectuarea expertizei contabile motivat de faptul că situația a fost clarificată prin expertiza construcții. Instanța de apel a avut în vedere că procesul civil este guvernat de mai multe principii, printre acestea un loc de seamă fiind atribuit principiului disponibilității în conformitate cu care părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop.

În raport de principiul disponibilității nu s-a putut reține că tribunalul și-a încălcat obligația de rol activ, potrivit art. 129 C. proc. civ. Tribunalul a motivat de ce nu poate avea în vedere în pronunțarea soluției expertiza efectuată de expert F.L., respectiv că aceasta conține concluzii contradictorii, menționând cu titlu de exemplu obiectivul nr. 4 la care expertul a concluzionat că valoarea la momentul actual cuprinde și valoarea lucrărilor executate care nu au fost solicitate la plată.

Expertul a stabilit că valoarea contractată este de 1.323.302,27 lei, cu toate că prin Sentința civilă nr. 6/2012 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a stabilit că valoarea contractată este de 704.728,74 lei, sumă menționată chiar de către reclamantă la termenul din 28 martie 2014, când a precizat că suma finală pe care o solicită de la pârâți este de 919.606,27 lei, reprezentând diferența din suma dată de expertiză și valoarea actualizată de 1.624.334,65 lei, din care se scade suma de 704.728,48 lei. Chiar apelanta în apelul formulat a recunoscut lipsurile expertizei F., menționând că acesta a indicat la obiectivul 5 în calculul valorii lucrărilor neexecutate, valoarea ofertată ca valoare contractată.

În contextul în care concluziile raportului de expertiză F. nu puteau fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt, instanța a avut în vedere raportul de expertiză a expertului C. reținând din acesta că valoarea devizului final de lucrări real executate, la prețuri din ofertă și pentru lucrări neofertate cu prețuri de la data ofertei este de 623.074 lei. Cum valoarea lucrărilor contractate a fost stabilită de către instanță printr-o hotărâre anterioară, ca fiind de 704.728,74 lei, iar valoarea devizului final de lucrări real executate conform expertizei C. este de 623.074 lei, în concordanță cu cele reținute de instanța de fond, instanța de apel a apreciat că în cauză nu rezultă mărirea patrimoniului pârâtei corespunzătoare unei micșorări a patrimoniului reclamantei.

Cât privește criticile apelantei referitoare la faptul că instanța de fond avea obligația să stăruie în refacerea expertizei, dispunerea unei alte expertize, ascultarea experților sau expertiză contabilă, instanța de apel a reținut că urmare a recalificării căii de atac din recurs în apel, apelanta avea posibilitatea să solicite probe noi, însă aceasta nu a formulat o astfel de cerere. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC A. SRL Bacău a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanta arată că a formulat o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1345 - art. 1348, art. 1637 și art. 1638 C. civ., natura cauzei fiind civilă, aspect reținut și în motivarea Sentinței nr. 557 din 4 aprilie 2014 la pag.

3 alin. (2), pronunțată de instanța de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău în Dosarul nr. 5274/110/2012. Împotriva Sentinței nr. 557 din 4 aprilie 2014, în termen legal a formulat recurs. La data de 25 iulie 2014 instanța de recurs - Curtea de Apel Bacău, a emis citație pentru termenul din 9 octombrie 2014 ora 9,00, "cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la natura litigiului și a căii legale de atac", precum și obligația de a depune taxă judiciară de timbru în valoare de 2.632 lei. Susține că pentru termenul din 9 octombrie 2014, termen la care a fost pronunțată și Decizia nr. 104 din 9 octombrie 2014, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile procesuale și a depus concluzii cu privire la cele solicitate prin citația emisă de instanța de recurs la data de 25 iulie 2014, reprezentantul societății neputând fi prezent la termen datorită unui eveniment nefericit.

Prezenta cauză are ca obiect soluționarea unei cauze civile pretenții - îmbogățire fără just temei, și nu soluționarea unei cauze de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a reținut instanța de fond. Totodată, calea legală de atac a unei cauze de natură civilă este apelul, în speță fiind incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) raportat la art. 3 pct. 2 C. proc. civ. Recalificarea căii de atac a fost dispusă de completul specializat de contencios administrativ și fiscal - caf3, aspect ce rezultă din citația emisă pentru termenul din 9 octombrie 2014. Completul de apel format din primii doi judecători ai aceluiași complet specializat de contencios administrativ și fiscal, au soluționat cauza la același termen (9 octombrie 2014) cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., privind competența altei instanței. În virtutea aplicării dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Hotărârea nr. 387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, completul specializat de contencios administrativ și fiscal înființat în urma recalificării căii de atac, în causa pendinte, era obligat, în condițiile legii, să transpună dosarul la "secția competentă (civilă) sau, după caz, la un complet specializat competent (al secției civile)", conform prevederilor alin. (2)) al aceluiași articol din actul normativ indicat.

Or, în cauză, judecarea apelului, având în vedere natura civilă a cauzei, trebuia făcută de un complet specializat al Secției I civile a Curții de Apel Bacău și nu de completul instanței de apel specializat de contencios administrativ și fiscal rezultat din completul - caf3 al Secției de contencios administrativ și fiscal al aceleiași instanțe, care a soluționat apelul cu încălcarea dispozițiilor legale privind competența instanțelor. Mai mult, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei atacate (pag. 7 - 9 decizia recurată), instanța de apel nu a soluționat excepția necompetenței materiale a instanței de fond în soluționare cauzei, deși reclamanta a arătat în concluziile formulate, faptul că au fost judecați la fond de o instanță necompetentă material, Sentința nr. 557 din 4 aprilie 2014 fiind pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău.

Nu este de neglijat faptul că instanța de apel a judecat cauza la unicul termen din data de 9 octombrie 2014, fără a da posibilitatea reclamantei de a formula apărări și a cere probe, în contextul în care a dispus recalificarea căii de atac, iar pârâta a depus la același termen întâmpinare și înscrisuri, ce nu au fost comunicate. Dezbaterile în apel au avut loc la termenul din 9 octombrie 2014, dată la care a fost recalificată calea de atac, așa cum rezultă din Decizia nr. 104/2014, instanța de apel reținând dosarul în pronunțare, fără însă a se pronunța și asupra excepției necompetenței materiale a instanței de fond. Prin decizia ce formează obiectul prezentului recurs, instanța s-a pronunțat asupra fondului apelului, fără ca părțile să dezbată verbal pricina, potrivit art. 126 C. proc.

civ. Decizia instanței de apel este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune. Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.

În argumentarea motivelor de recurs întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 - 9 și art. 3041 C. proc. civ., susține, în esență, că natura devolutivă a apelului obligă instanța de apel să evoce fondul prin refacerea sau completarea probelor administrate sau neadministrate de către prima instanță, însă din analiza deciziei recurate rezultă că aceste obligații nu au fost respectate de instanță. Se poate observa cu ușurință, că instanța de apel în decizia recurată a preluat motivarea instanței de fond, fără a face o analiză asupra probelor (înscrisuri, expertize) și motivelor de recurs (de apel în urma recalificării căii de atac) argumentate de reclamantă. Astfel prin cererea formulată, a arătat instanței de apel că Sentința nr. 557 din 4 aprilie 2014 cuprinde motive contradictorii față de natura cauzei și este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a normelor legale incidente speței, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 565.214,54 lei actualizată la data plății, iar suma de 919.606,27 lei este actualizată la data pronunțării instanței de fond și rezultă din modalitățile de actualizare a valorii lucrărilor, din expertiza F., însă atât instanța de apel, cât și instanța de fond au preluat sumele fără a analiza prin prisma probatoriului asupra actualizării sumei solicitate, în funcție de data execuției lucrărilor și data când a fost efectuată expertiza. Se poate observa astfel, arată recurenta, că în baza unor calcule simple, luând în considerare suma de 1.480.044,85 lei ce reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor executate (expertiza F.) din care se scade suma de 704.728,48 lei din Sentința civilă nr. 6/2012 rezultă valoarea actualizată a majorării patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantei, lipsite de o cauză justă, în sumă de 775.316,37 lei.

Este evident că instanța de apel nu a analizat sub nicio formă suma solicitată de reclamantă, achiesând pe motivarea instanței de fond. A mai arătat instanței de apel că, deși, instanța de fond reține că răspunderea contractuală a comunei Gura Văii rezultată din contractul din 11 iulie 2008 și actul adițional a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr. 6/2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, definitivă și irevocabilă, reieșind că suma datorată de pârâtă în baza contractului este de 704.728,74 lei cu TVA, achiesează greșit la concluzia expertului C. "cum că valoarea devizului final de lucrări executate, la prețuri din ofertă și pentru lucrări neofertate cu prețuri de la data ofertei este de 623.074 lei deci mai mică decât valoarea lucrărilor contractate în cuantum de 704.728,74 lei", deoarece așa cum însăși instanța de fond arată la pag.

5 alin. (2) din sentință "Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat". De asemenea, constatarea instanței de fond cum "că la fel ca și în expertiza C. valoarea lucrărilor contractate este mai mare decât valoarea lucrărilor executate în fapt" este eronată și încalcă autoritatea puterii de lucru judecat stabilită prin Sentința civilă nr. 6/2012.

Or, dacă suma datorată de pârâtă în baza contractului este de 704.728,74 lei și a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr. 6/2012, soluția instanței de fond, în causa pendinte, prin achiesarea la concluzia expertului C. care arată că valoarea devizului final de lucrări executate este de 623.074 lei, este nelegală, întrucât, pe de o parte, puterea de lucru judecat stabilită prin Sentința civilă nr. 6/2012 are efecte asupra întregului probatoriu administrat - expertiză și contraexpertiză - și nu numai asupra contraexpertizei, cum în mod greșit a reținut instanța, iar, pe de altă parte, tot din concluziile expertului C., la obiectiv 6, ultima pagină din raport, unde acesta indică faptul că "Multitudinea materialelor, folosirea lor în lucrări ascunse, lipsa unei documentații complete, nu ne permit o identificare completă a tuturor materialelor și o enumerare pe măsură.", reiese indubitabil că valoarea devizului final de lucrări executate de 623.074 lei la care a achiesat și instanța de fond nu cuprinde valoarea tuturor lucrărilor executate de reclamantă.

Raportul de expertiză tehnică C. nu prezintă toate lucrările și cantitățile de lucrări realizate la construcția Școlii din satul Temelia, comuna Gura Văii, ceea ce relevă faptul că expertul nu a răspuns la obiectivele (1, 2 și 3) stabilite de instanță, concluziile acestuia sunt greșite, denaturând aflarea adevărului în cauză. Față de probatoriul administrat în cauză, respectiv cele două rapoarte de expertiză, consideră că raportul întocmit de expertul tehnic ing. L.F. este relevant și certifică prin coroborare cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei cantitățile reale de lucrări, calitatea și valoarea acestora. Susține că expertiza întocmită de ing. N.C.

nu prezintă toate lucrările și cantitățile de lucrări realizate la construcția Școlii din satul Temelia, comuna Gura Văii, aspect confirmat de către expert și prin Suplimentul la raportul de expertiză întocmit la data de 27 august 2013 și depus la termenul din 6 septembrie 2013. Expertul C. a evaluat lucrările la prețuri nejustificate acestea fiind mai mici decât prețurile de achiziție care se regăsesc în devizele ofertă și situațiile de lucrări, iar afirmația sa cum că "toate pretențiile cantitative ale constructorului au fost recunoscute conform situațiilor sale de lucrări" este falsă, aspecte ce se confirmă prin răspunsul la obiectivul nr. 4 Evaluarea lucrărilor din contraexpertiza F. în care sunt reținute prețurile utilizate în devizele ofertă.

Față de criticile menționate și expuse prin cererea de recurs (apel după recalificarea căii de atac), instanța de apel s-a limitat în a arăta că "tribunalul a motivat de ce nu poate avea în vedere în pronunțarea soluției expertiza efectuată de expert F.L., respectiv că aceasta conține concluzii contradictorii, menționând cu titlul de exemplu obiectivul nr. 4 la care expertul a concluzionat că la valoarea la momentul actual cuprinde și valoarea lucrărilor executate care nu au fost solicitate la plată" (pag. 8 alin. (5) decizia recurată), fără însă a analiza punctual pe criticile argumentate de reclamantă în coroborare cu probatoriul administrat, îmbrățișând în mod evident motivarea instanței de fond.

Reclamanta a arătat instanței de apel, că în mod greșit instanța de fond, menționează că "nu poate ține cont de concluziile raportului efectuat de F.L., întrucât cuprinde concluzii contradictorii, lipsite de logică matematică și juridică", motivând trunchiat prin adăugare la concluziile expertului de la obiectivul 4 explicațiile din concluziile arătate la obiectivul 5 (pag. 5 alin. (4) și (5) sentință), deoarece așa cum rezultă din Anexa la expertiza F. suma de 1.323.302,27 lei reprezintă valoarea ofertată și nu contractată, iar valoarea lucrărilor executate este de 1.205.753,11 lei.

Chiar dacă expertul F., din omisiune, a indicat la obiectivul 5 în calculul valorii lucrărilor neexecutate, valoarea ofertată ca valoare contractată, instanța trebuia să facă o analiză completă și corectă a întregului probatoriu - rapoarte de expertiză și înscrisuri, și nu să considere că puterea de lucru judecat stabilită prin Sentința civilă nr. 6/2012 are efecte numai în cazul expertizei F. și a înscrisurilor depuse în probatoriu, iar în cazul expertizei C. puterea de lucru judecat stabilită prin Sentința civilă nr. 6/2012 nu mai are efecte. Achiesarea instanței de apel la soluția instanței de fond, fundamentată pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C., atestă că, atât instanța de apel prin respingerea apelului, cât și instanța de fond prin respingerea acțiunii au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Astfel, concluziile instanței de fond față de raportul de expertiză F., expuse în pag. 5 alin. (4) și (5) al sentinței, sunt contradictorii și eronate, atât în raport de modul în care instanța de fond reține și interpretează concluziile expertului, cât și față de faptul că reține puterea de lucru judecat stabilită prin Sentința civilă nr. 6/2012 cu efecte numai în cazul acestei expertize, iar soluția pronunțată nu are la bază fapte stabilite conform realității și este dată cu aplicarea greșită a legii. Conform dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar împotriva voinței părților, circumstanțe care nu se desprind, nici din decizia instanței de apel și nici din sentința instanței de fond, că ar fi fost îndeplinite de instanța de apel, cât și de instanța de fond. Este relevant că instanța de apel a făcut o analiză trunchiată a motivelor sus-menționate doar prin prisma principiului disponibilității, fără a da eficiență juridică principiului contradictorialității și a dreptului la apărare. Or, pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.

Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii. Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil. În baza unor calcule simple, se poate observa că, luând în considerare suma de 1.480.044,85 lei ce reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor executate (expertiza F.) din care se scade suma de 704.728,48 lei din Sentința civilă nr. 6/2012 rezultă valoarea actualizată a majorării patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantei, lipsite de o cauză justă, în sumă de 775.316,37 lei.

Un alt motiv pe care instanța de apel nu l-a luat în considerare și pentru care nu se desprinde o analiză din motivarea deciziei recurate, este motivul invocat de reclamantă asupra faptului că, instanța de fond a reținut greșit că în fapt obiectul prezentei cauze vizează "diferența între valoarea finală, devizul final al școlii din satul Temelia, comuna Gura Văii și valoarea contractată", întrucât majorarea patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantei, lipsite de o cauză justă, (îmbogățirea fără just temei) trebuia raportată la diferența dintre valoarea lucrărilor real executate și valoarea contractată și nu la diferența între valoarea finală, devizul final care cuprinde atât lucrările executate cât și cele neexecutate și valoarea contractată, ceea ce este în contradicție cu solicitarea reclamantei, reprezentând o modificare a obiectului cererii.

Motivele invocate și argumentate de reclamantă nu se regăsesc a fi analizate de instanța de apel sub aspectul criticilor formulate, ceea ce echivalează cu lipsa motivării deciziei instanței de apel. Pe de altă parte, dacă expertiza C. nu a reținut conform realității lucrările executate, iar concluziile și modalitatea de actualizare a sumelor stabilite prin contraexpertiza F. nu au satisfăcut cerințele avute în vedere de instanța de fond, atunci, aceasta din urmă, raportat și la înscrisurile depuse în probatoriu, avea obligația să stăruie prin toate mijloacele - refacerea expertizei, dispunerea unei alte expertize, ascultarea experților sau expertiza contabilă, etc. - pentru a preveni orice greșeală, aspecte ce nu au fost luate în considerare și spre analiză de către instanța de apel.

Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gura Văii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente: Preliminar, se reține că, deși recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., decizia atacată este o hotărâre pronunțată în apel, prin urmare, susceptibilă de apel, ce nu poate fi examinată din perspectiva acestui text legal. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în cauză nu se poate reține incidența motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., decizia atacată nefiind dată cu încălcarea normelor de competență materială, în condițiile în care instanța a stabilit natura civilă a litigiului, iar, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău, pe rolul căreia se afla cauza, a rămas competentă să o judece, nefiind necesară transpunerea cauzei de la această secție civilă la o alta tot civilă. Potrivit art. 99 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, dacă recursul este recalificat în apel, completul de judecată va fi format din primii doi judecători ai completului de recurs. Or, în acest mod s-a procedat și în speță și, prin urmare, vor fi respinse criticile recurentei vizând încălcarea art. 99 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute. Criticile recurentei nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările care au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, nu rezultă mărirea patrimoniului pârâtei corespunzătoare unei micșorări a patrimoniului reclamantei, dat fiind că valoarea lucrărilor contractate a fost stabilită de către instanță printr-o hotărâre irevocabilă, ca fiind de 704.728,74 lei, iar valoarea devizului final de lucrări real executate conform expertizei C. este de 623.074 lei. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de recurs reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuție judecata din apel printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei.

Or, situația de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor contractuale de natură să impună modificarea soluției adoptate. Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obțină recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor reținută de instanțele de fond (relevența rapoartelor de expertiză întocmite de expertul F.L., respectiv de expertul N.C.), motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005. În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, recurenta aduce în discuție inclusiv nemulțumirea sa cu privire la considerentele sentinței apelate, ori astfel de susțineri nu pot forma obiectul recursului, reclamanta fiind ținută să formuleze critici la adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Totodată, simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări și nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a legii. Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel a încălcat obligațiile impuse de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului, constituie numai opinia sa personală în înțelegerea acestei reglementări, care nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părți.

Este știut că rolul activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece acțiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată. Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părțile au obligația să-și probeze susținerile, în condițiile, în ordinea și la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părților și a principiilor care guvernează procesul civil.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5 1 ) C. proc. civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispozițiile procedurale menționate nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilității care presupune inclusiv obligația pentru parte de a-și proba susținerile. Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanța de control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 129 alin. (5 1 ) C. proc. civ. interzicând chiar și invocarea de către părți a omisiunii instanței de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea sa.

Totodată, nu se poate pretinde o încălcare a principiului contradictorialității sau o nerespectare a dreptului la apărare, în condițiile în care, reclamanta, deși legal citată pentru termenul din 9 octombrie 2014, termen la care s-a dispus cu prioritate recalificarea căii de atac, în respectarea principiului legalității căilor de atac, și s-a acordat cuvântul asupra apelului, aceasta nu s-a prezentat la termen și nici nu a solicitat amânarea judecării cauzei pentru motive temeinice, înțelegând să trimită la dosar concluzii scrise "cu privire la natura litigiului și calea legală de atac". Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor. Nu poate fi primită susținerea conform căreia recurenta nu ar fi putut să anticipeze recalificarea căii de atac dispusă la termenul la care s-a judecat pricina, știut fiind că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem). Fără a reitera considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nu a fost demonstrată.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-reclamantă, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 104/2014 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 104/2014 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2015. Procesat de GGC - NN