ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 290/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 18 iulie 2008, reclamantul Primarul municipiului Bacău, în calitate de reprezentant al municipiului Bacău, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC B.I. SA, SC C.T. SRL și SC C.A.G. SRL, obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 31.456 mp situat în Bacău, precum și obligarea pârâtelor la eliberarea amplasamentului și ridicarea construcțiilor și a bunurilor pe care le dețin pe teren, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că suprafața aferentă campingului Gherăiești se află în domeniul public al municipiului Bacău, atestat prin H.G.

nr. 1347/2001, iar, în prezent, el este folosit fără forme legale de mai multe persoane juridice ce dețin în proprietate mai multe construcții. În anul 2002, SC D. SA a vândut către SC C.A.G. SRL un bun compus din 55 căsuțe, un restaurant, terasa restaurantului, un rezervor apa și un depozit, în condițiile în care în contract se menționează că terenul aferent este proprietatea Consiliului local Bacău și că urmează să se întocmească formele legale pentru utilizare. Ulterior, în anul 2005, SC C.A.G. SRL închiriază către SC M. SRL Bacău, devenită SC C.T. SRL, bunurile cumpărate, precum și bunuri care nu se aflau în proprietate sau legala folosință a acesteia, și anume: teren fotbal/tenis, parcare, piscina, spațiu joacă și teren aferent de 31.456 mp.

În 2007, SC C.A.G. SRL este executată silit de către A.F.P., adjudecatar fiind SC B.I. SA, noul proprietar continuând închirierea cu SC C.T. SRL. Prin urmare, aceste pârâte nu justifică un titlu valabil asupra terenului și exercită posesia fără niciun drept; așadar, nu se justifică grevarea domeniului public al municipiului Bacău. Pârâta SC B.I. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului, invocând faptul că este proprietar de bună credință prin cumpărare la licitație publică a bunurilor imobile ce au aparținut SC C.A.G. SRL, că pasivitatea reclamantului a creat o aparență de legalitate care a indus în eroare cumpărătorul la momentul licitației. Societatea pârâtă a formulat cerere la Primăria Bacău, solicitând concesiunea sau închirierea terenului, însă nu a primit vreun răspuns.

Raportat la valoarea obiectului cererii și la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Judecătoria Bacău a declinat cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bacău, instanța care, prin sentința civilă nr. 1844 din 21 noiembrie 2011, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de Primarul municipiului Bacău, reținând că reclamantul a precizat că înțelege să renunțe la judecată față de pârâta SC C.A.G. SRL, întrucât aceasta nu justifică capacitate procesuală de folosință, fiind radiată. Instanța a constatat că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. proc. civ., astfel că reclamă analizarea titlurilor de proprietate exhibate de ambele părți implicate în conflictul judiciar.

Terenul revendicat de reclamant aparține domeniului public al unității administrativ teritoriale, atestat prin H.G. nr. 1347/2001, susținere asupra căreia nu s-a făcut dovada prin extras după aceasta hotărâre, însă, dat fiind că situația nu este contestată de niciuna dintre părți, că atât în contractele depuse la dosar, cât și în expertiza topo este consemnat același lucru, urmează a se considera că reclamantul are un titlu valabil asupra terenului și că acesta se regăsește în domeniul public al municipiului. În prezent, bunul revendicat se află aparent în posesia pârâtei SC B.I. SA, întrucât pe terenul respectiv se află construcțiile dobândite de aceasta prin procesul-verbal de adjudecare la licitație din 12 noiembrie 2007, și anume: 40 căsuțe din lemn, un grup sanitar, o căsuță cazare-vila Paradis, terasă restaurant, căsuță cazare, restaurant, recepție, rezervor apă, depozit.

Conform acestui înscris, care constituie titlu de proprietate valabil pentru construcțiile edificate pe teren, pârâta SC B.I. SA a adjudecat bunurile de la pârâta SC C.A.G. SRL, care, la rândul său, le-a cumpărat, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 2002 la B.N.P. U.S., de la SC D. SA Prin contract s-a transmis către SC C.A. SRL Gherăiesti, un drept de folosință dobândit de SC D. SA în temeiul legii. Așadar, SC B.I. SA este titulara unui drept real de folosință, dobândit prin transmitere de la titularul inițial, în temeiul legii - art. 32 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997. Împrejurarea că SC D. SA nu a dat dovadă de diligența necesară clarificării regimului juridic al terenului nu atrage culpa SC B.I.

SA. Așa fiind, tribunalul a constatat că pârâta SC B.I. SA deține în mod legal terenul revendicat, astfel că acțiunea în revendicare a fost respinsă în contradictoriu cu această pârâtă. Referitor la pârâta SC C.T. SRL, întrucât nu s-a dovedit în cauză că aceasta deține terenul menționat, acțiunea a fost respinsă. Pe cale de consecință, capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor și a bunurilor aflate pe teren s-a constatat a fi nefondat. Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamantul Primarul municipiului Bacău, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Apelantul a susținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că pârâta SC B.I.

SA beneficiază de un drept de folosință care s-ar fi transmis cumpărătorului SC C.A. SRL Gherăiești, și ulterior, adjudecatarului. Astfel, temeiul de drept invocat - art. 32 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997 - se referă doar la societățile comerciale care erau de stat și s-au privatizat sau urmează să se privatizeze. Această dispoziție legală s-ar fi aplicat și în prezent dacă terenul ar fi fost în folosința și posesia SC D. SA, însă dreptul de folosință nu putea fi transmis către SC C.A. SRL Gheraiesti, o societate înființată conform Legii nr. 31/1990, societate cu răspundere limitată. Dreptul de folosință nu-l avea decât SC D. SA, care a stăpânit imobilul înainte de anul 1989 și acest drept nu putea fi transmis.

De altfel, ceea ce a înstrăinat SC D. SA a fost doar construcțiile, nu și dreptul de folosință. În cauză, regimul juridic al terenului revendicat este foarte clar stabilit, ca fiind domeniu public al municipiului Bacău, conform H.G. nr. 1347/2001, și, drept consecință, acțiunea în revendicare este justificată. În susținerea apelului s-a depus M. Of. nr. 305 bis, în care a fost publicată H.G. nr. 1347/2001, care atestă apartenența terenului revendicat la domeniul public al județului Bacău. Intimata SC B.I. SA nu a formulat întâmpinare, a depus în schimb concluzii scrise și practică judiciară. Prin Decizia civilă nr. 28 din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul Primarul municipiului Bacău și, ca nedovedită, cererea intimatei SC B.I.

SA de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că intimata SC B.I. SA a adjudecat bunurile imobiliare scoase la licitație (procesul verbal de adjudecare din 12 noiembrie 2007), plătind suma de 809.766,71 lei. Construcțiile dobândite astfel au aparținut inițial SC D. SA, care, în temeiul O.U.G. nr. 88/1997, a încheiat un contract de leasing imobiliar la expirarea căruia clădirile erau dobândite de către SC C.A.G. SRL, în baza contractului de vânzare autentificat din 20 martie 2002, contract în care se menționează că terenul aferent, în suprafață de 31.456 mp, este proprietatea Consiliului local al municipiului Bacău, urmând a se întocmi formele legale de utilizare între reclamant și SC C.A.G.

SRL În urma executării silite de către A.F.P. Bacău a SC C.A.G. SRL, executare realizată cu aprobarea reclamantului, bunurile acestei societăți au fost adjudecate de către SC B.I. SA, care a devenit în aceste condiții succesoarea în drepturi a SC D. SA și SC C.A.G. SRL. Așadar, o dată cu dobândirea proprietății asupra construcțiilor, intimata SC B.I. SA a preluat și folosința terenului necesar destinației construcțiilor, teren asupra căruia în toate actele translative de proprietate se face mențiunea că este proprietatea apelantului și este în folosința deținătorului construcțiilor. Ca succesor în drepturi cu bună credință a SC D. SA, intimata SC B.I. SA a preluat, în aceste condiții, și obligația ce revenea apelantului, obligație ce izvora din dispozițiile O.U.G.

nr. 88/1997, respectiv de a clarifica regimul juridic al terenurilor ce au fost necesare pentru desfășurarea obiectului de activitate al societăților privatizate sau în curs de privatizare, prin concesionarea acestora către aceste societăți sau succesorii lor în drepturi. De altfel, prin chiar declarația de apel apelantul a arătat că dreptul de folosință asupra terenului revendicat îl avea doar SC D. SA, care stăpânea terenul înainte de 1989. În speță, adjudecatarul SC B.I. SA a și făcut demersuri în vederea încheierii unui contract de concesiune, însă reclamantul nu a dat curs acestora. Or, este greu de crezut, având în vedere destinația construcțiilor în cauză, că succesoarele în drepturi ale SC D. SA ar fi preluat clădirile fără terenul aferent necesar bunei desfășurări a activității pentru care erau destinate.

Prin urmare, pârâta SC B.I. SA este ope legis titulara dreptului de folosință asupra terenului revendicat de reclamant, în temeiul art. 31 1 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin Titlul 1 din Legea nr. 99/1999, iar dreptul de folosință prevăzut de art. 32 1 alin. (1) din același act normativ subzistă până la clarificarea juridică a situației terenului, acțiune realizată cu concursul reclamantului, care are obligația, prin lege, de a stabili modalitatea prin care se va face această operațiune, în raport de regimul juridic al bunului. SC B.I. SA, fiind cumpărător de bună-credință al imobilelor construcții, nu este întemeiată nici cererea pentru ridicare acestora, formulată de apelant.

În termen legal a declarat recurs reclamantul, arătând că terenul în litigiu face parte din domeniul public. Pe acest teren s-au aflat mai multe căsuțe din lemn, construcții demontabile, ce au aparținut SC D. SA, societate cu capital de stat, într-adevăr. SC B.I. SA este o societatea înființată conform Legii nr. 31/1990 și are capital privat, astfel că nu poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 88/1997. Împrejurarea invocată de această intimată, în sensul că este succesoare cu titlu particular a SC D. SA, este irelevantă, deoarece adjudecarea la licitație a bunurilor (căsuțe de lemn) are ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora, iar nu și a capitalului social al societății în cauză.

Din acest punct de vedere, instanța de apel trebuia să interpreteze corect dispozițiile art. 489 C. civ., întrucât dreptul de folosință este un atribut al dreptului de proprietate, în temeiul căruia proprietarul are dreptul de a utiliza bunul în propriul interes. A mai susținut recurentul că SC B.I. SA nu a îndeplinit procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, stabilită numai în favoarea societăților comerciale cu capital de stat, și că, în prezent, situația juridică a terenurilor deținute de societățile comerciale care au făcut obiectul privatizării nu mai este reglementată de acest act normativ.

În speța de față, singura societate care putea dobândi dreptul de folosință a terenului și ar fi fost îndreptățită să dobândească terenul conform proceduri speciale era SC D. SA, dar, odată cu pierderea proprietății construcțiilor prin vânzare silită, a pierdut și dreptul de folosință asupra terenului, condițiile de existență a dreptului de folosință asupra terenului nemaifiind îndeplinite. Recurentul a precizat că dispozițiile art. 32 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 se referă doar la societățile comerciale care erau de stat și s-au privatizat sau urmează să se privatizeze, ceea ce nu este cazul în speță, dat fiind că SC C.A. SRL Gheraiesti, este o societate cu răspundere limitată, înființată conform Legii nr. 31/1990.

Mai mult decât atât, adjudecatarul SC B.I. SA nu putea dobândi niciodată un drept de folosință asupra domeniului public de la debitorul executat care nu avea acest drept. În plus, chiar și în cuprinsul contratului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1069/2002 se arată că terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 31.456 mp, este proprietatea reclamantului, urmând a se întocmi forme legale de utilizare între primărie și cumpărător. Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că prin contractul respectiv s-a transmis către SC C.A. SRL Gheraiesti, un drept de folosință dobândit de SC D. SA în temeiul legii. Nimic mai eronat. Reclamantul a mai arătat că instanța de apel scoate din contextul articolul citat alin. (1), care se referă la societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate.

Or, SC D. SA a înstrăinat construcțiile, deci, în niciun caz nu-i mai erau necesare pentru desfășurarea activității. Prin întâmpinare, intimata SC B.I. SA a invocat excepția nulității recursului, având în vedere, pe de o parte, incidența dispozițiilor art. 302 1 lit. a) C. proc. civ. (deoarece memoriul de recurs nu cuprinde, sub sancțiunea nulității, denumirea tuturor pârâtelor, precum și sediul social al acestora, numărul de înmatriculare la registrul comerțului, codul unic de înregistrare și contul bancar), iar pe de altă parte, nemotivarea în drept a recursului, în sensul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. (în cererea de recurs nu se indică în mod contextual și categoric un motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ.). Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului, în esență arătând că O.U.G. nr. 88/1997 nu se refera la societăți de stat, ci la societăți privatizabile. Or, privatizarea unei societăți comerciale implică transferarea activelor din proprietate de stat în proprietate privată. Dacă intenția evidentă a legiuitorului prin edictarea acestei ordonanțe a fost aceea de a se legifera transferul proprietății de stat către mediul privat, este evident că finalitatea legii are în vedere acest mediu, neputându-se acredita ideea unei excluderi de la aplicarea ordonanței pentru societățile private. Deși au solicitat recurentului lămurirea raporturilor juridice dintre părți, acesta nu a dorit să încheie un contract de concesiune, prin prezenta acțiune contestând calitatea SC B.I.

SA de succesoare în drepturi a SC D. SA. Examinând recursul formulat, atât în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., cât și de motivele de recurs invocate, subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține: Intimata SC B.I. SA a invocat excepția nulității recursului, întrucât, în opinia sa, memoriul de recurs nu cuprinde mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., pe care Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată. În speță, intimata pârâtă a susținut nulitatea căii de atac în absența unor precizări certe privind sediul persoanei juridice pârâte, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, codul unic de înregistrare și contul bancar ale acesteia, însă Înalta Curte constată că importanța procedurală a acestor mențiuni nu este de natură să conducă la neidentificarea părții în cauză.

P rin recursul declarat recurentul reclamant a precizat explicit că înțelege să atace Decizia civilă nr. 28 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Este, așadar, fără dubiu intenția părții de a contesta hotărârea, criticile formulate fiind îndreptate împotriva acesteia. Pe de altă parte, c erințele de formă indicate nu au, în principiu, un caracter esențial, întrucât ele sunt relevate și în alte acte aflate la dosar. Or, indicarea unor asemenea elemente ar fi utilă în cazul survenirii unor modificări ulterioare cu privire la vreuna din situațiile arătate. În plus, neîntrunirea cerinței prevăzute de art. 302 1 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. atrage nulitatea recursului declarat în aceste condiții, însă este vorba numai despre o nulitate relativă, chiar dacă expresă, așadar condiționată de producerea unei vătămări în proces, ce nu a fost dovedită.

Cât timp prin cererea de recurs s-au formulat critici împotriva deciziei instanței de apel, cererea astfel motivată a fost comunicată intimatei, conform art. 308 alin. (1) C. proc. civ., după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte pentru termenul din 30 mai 2014, și, în plus, aceasta a avut posibilitatea formulării unor apărări corespunzătoare în raport de motivele de recurs prin întâmpinarea depusă la dosar, nu sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) teza finală C. proc. civ. Prin combaterea motivelor pe care a fost întemeiată calea de atac, ca urmare a depunerii întâmpinării, a fost probată inexistența vătămării acestei intimate. Înalta Curte constată, totodată, că această excepție nu poate fi analizată decât în raport de persoana care se pretinde a fi vătămată prin actul procedural săvârșit, iar nu față de celelalte intimate, părți în cauză.

Prin întâmpinare, SC B.I. SA a susținut și excepția nulității recursului din perspectiva art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., în sensul că în cererea de recurs nu s-a indicat în mod contextual și categoric un motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Nici această excepție nu este întemeiată. Înalta Curte constată că, potrivit textului citat, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurentul reclamantul nu s-a conformat exigențelor legale, neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care își întemeiază recursul, dar a formulat critici care pot fi încadrate din oficiu în cazul de modificare prevăzut de pct. 9 al articolului citat, în raport de care va fi analizat recursul. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că, la data de 01 iunie 1999, a avut loc divizarea parțială a SC D. SA, în sensul înființării a două noi societăți, urmând ca societatea inițială să păstreze o parte din active și terenul aferent, Campingul Gherăiești fiind unul din aceste active.

Anterior, prin contractul de leasing imobiliar din 28 aprilie 1998, SC D. SA a închiriat campingul situat în Parcul Gherăiești - Bacău către SC C.A.G. SRL, în schimbul unei redevențe de 6,5 mil. lei. În baza contractului de leasing, părțile au convenit, în principal, ca locatorul să transmită dreptul de folosință și posesie, iar utilizatorul să primească și să preia campingul în cauză, iar, ulterior, locatorul să respecte, la expirarea contractului, dreptul de opțiune al utilizatorului, ce constă în posibilitatea de a solicita achiziționarea campingului sau restituirea acestuia. Drept consecință, la data de 20 martie 2002, bunul ce a format obiectul leasingului imobiliar a fost înstrăinat către SC C.A.G.

SRL, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2002 la B.N.P. U.S. În cuprinsul acestui contract se arată că terenul aferent construcțiilor în suprafață de 31.456 mp este proprietatea Consiliului local al municipiului Bacău, urmând a se întocmi formele legale de utilizare între Primăria municipiului Bacău și SC C.A.G. SRL. La data de 01 iulie 2005, SC C.A.G. SRL a închiriat către SC M. SRL Bacău, devenită ulterior SC C.T. SRL, bunurile cumpărate, precum și terenul aferent de 31.456 mp pe termen nelimitat. Prin procesul verbal de adjudecare la licitație din 12 noiembrie 2007, pârâta SC B.I. SA a adjudecat de la pârâta SC C.A.G. SRL 40 căsuțe din lemn, un grup sanitar, o căsuță cazare - vila Paradis, terasa restaurant, căsuță cazare, restaurant, recepție, rezervor apa, depozit, ca urmare a executării silite fiscale pornită de A.F.P.

Bacău. Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997, societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietatea lor, cu aprobarea adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație, după caz. Reglementarea cadru din O.U.G. nr. 88/1997 se completează cu prevederile H.G. nr. 577/2002, sens în care activele amplasate pe terenurile care nu sunt în proprietatea vânzătorului se pot vinde doar condiționat de existența acordului scris al proprietarului terenului. Terenul aferent activelor și a cărui situație juridică se clarifică după data vânzării activului va fi vândut cumpărătorului activului prin negociere directă, cu excepția terenurilor care sunt proprietate publică a statului sau a unei unități administrativ-teritoriale (art. 111). Conform art. 32 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 88/1997, „Societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic”. Alin. (3) al aceluiași articol prevede că „După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege”.

Coroborând aceste dispoziții legale, astfel cum au rezumat și instanțele anterioare, Înalta Curte consideră că legiuitorul a instituit, ca modalitate de dobândire în temeiul legii a unui drept real, dobândirea dreptului de folosința a terenului necesar pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul de activitate al unei societăți comerciale privatizate sau în curs de privatizare, rațiunea fiind aceea de a subordona situația juridică a terenului activității comerciale ce urma a fi desfășurată de societatea privatizată. Astfel, statul a înțeles să dezmembreze atributele componente ale dreptului de proprietate asupra terenurilor, în sensul păstrării atributului dispoziției și acordării atributului folosinței către societățile comerciale privatizate sau în curs de privatizare.

În speță, încheierea contractului de leasing imobiliar de către SC D. SA s-a făcut cu acordul F.P.S., în calitate de acționar principal, fiind vorba de o societate comercială la care statul era acționar majoritar, aspect necontestat de vreuna din părțile în litigiu. Ulterior, înainte de a se proceda la clarificarea regimului juridic al terenului aferent construcțiilor deținute, SC D. SA, care deținea suprafața în cauză pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul său de activitate, a procedat, potrivit clauzei din contractul de leasing imobiliar, la înstrăinarea activelor amplasate pe terenul revendicat de reclamant, caz în care s-a transmis, către SC C.A.G. SRL, și folosința acestui imobil până la încheierea unei concesiuni acordate de autoritatea competentă.

Operațiunea subordonării regimului juridic al terenului reținută mai sus nu poate fi înlăturată în considerarea schimbării beneficiarului O.U.G. nr. 88/1997, acest act normativ producându-și efectele, în favoarea SC D. SA, anterior încheierii contractului de leasing imobiliar, respectiv contractului de vânzare cumpărare din 2002 și, deci, prin urmare actului de adjudecare. Ca atare, succesoarea în drepturi a SC D. SA, SC B.I. SA, beneficiază de dispozițiile speciale din O.U.G. nr. 88/1997 nu în mod direct, în nume personal, ci ca și continuatoare a societății cu capital de stat privatizată, împrejurare în raport de care nu are relevanță dacă SC B.I. SA este sau nu o societate înființată în temeiul Legii nr. 31/1990.

Din această perspectivă nu interesează nici dacă SC B.I. SA a îndeplinit procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, cât timp situația juridică a terenului aferent construcțiilor proprietatea SC D. SA a fost definită în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, iar nu la momentul adjudecării, față de calitatea adjudecatarului de societate comercială cu capital privat. Pierderea proprietății construcțiilor prin vânzare silită nu implică și pierderea dreptului de folosință asupra terenului aferent acestora, ci, din contră, transmiterea acestui drept în virtutea un raport de accesorialitate. În situația transmiterilor succesive menționate, îndeplinirea condițiile de existență a dreptului de folosință asupra terenului se cere a fi analizată la momentul privatizării SC D. SA, iar nu ulterior, după vânzare de bună voie sau silită.

Înalta Curte mai reține că SC D. SA s-a privatizat în acord cu dispozițiile art. 32 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, fără a include în capitalul social valoarea terenului necesar pentru desfășurarea activității, astfel că și actele juridice ulterioare privesc un drept de proprietate asupra construcțiilor, constituite ca active ale societății respective, iar nu dreptul de proprietate asupra terenului aferent, ce aparține domeniului public al municipiului Bacău, aspect pe care îl recunosc atât reclamantul, cât și adjudecatarul. Pe de altă parte, dispoziția înscrisă în partea finală a clauzei contractuale din contractul de vânzare cumpărare din 2002 a născut în sarcina reclamantului o obligație de a face, respectiv obligația de a încheia un contract de concesiune sau de locațiune, obligație pe care aceasta nu a înțeles să o onoreze nici până în prezent, deși au existat mai multe solicitări din partea SC B.I.

SA. Această obligație izvorăște din lege, respectiv din O.U.G. nr. 88/1997, care trasează în sarcina unităților administrativ teritoriale îndatorirea de a respecta folosința terenurilor, atât anterior (art. 32 1 alin. (1), cât și ulterior (art. 32 1 alin. (3) clarificării regimului juridic al terenurilor ce au fost necesare pentru desfășurarea obiectului de activitate al societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin concesionarea acestora către aceste societăți sau succesorii lor în drepturi. Dobândirea dreptului de folosința în temeiul legii este indubitabilă, iar faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres modalitatea concretă de încheiere a contractelor de închiriere, concesiune sau chiar vânzare (în funcție de clarificarea domeniului din care fac parte - public sau privat) nu poate fi imputată dobânditorilor actuali a terenului.

Prevederea referitoare la încheierea de contracte cu aceste categorii de subiecte de drept apare ca fiind obligatorie pentru unitatea administrativ teritorială, legiuitorul lăsând la latitudinea acesteia doar alegerea tipului de contract, funcție de regimul juridic al terenului. SC B.I. SA a efectuat demersuri în vederea încheierii unui contract de concesiune, potrivit legii, ce au rămas însă fără consecințe în plan juridic. Faptul că terenul face parte din domeniul public al municipiului Bacău și că bunul în cauză este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil nu este în contradicție cu posibilitatea conferită de lege în privința acestui imobil, aceea de a fi concesionat ori închiriat. În această din urmă situație nu se pune problema înstrăinării, urmăririi silite sau prescripției extinctive ori achizitive.

De altfel, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, arătând că principiul autonomiei locale nu exclude obligația autorităților administrației publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul țării. Or, în domeniul reglementat de ordonanță, interesul național constă în consacrarea unor măsuri pentru accelerarea reformei economice, în această manieră îndeplinindu-și obligația prevăzută de art. 135 din Constituție, potrivit căruia trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, valabilitatea actelor juridice încheiate de SC D. SA și succesorii săi nu a fost contestată de recurentul reclamant, așa încât acestea produc efecte juridice conform clauzelor ce le cuprind. Pentru toate aceste considerente, întrucât nu s-a dovedit încălcarea dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata pârâtă SC B.I. SA. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Primarul municipiului Bacău, împotriva Deciziei civile nr. 28 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.