ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 290/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 290/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Bacău la data de 18 iulie 2008, reclamantul Primarul municipiului Bacău, în

calitate de reprezentant al municipiului Bacău, a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele SC B.I. SA, SC C.T. SRL și SC C.A.G. SRL, obligarea acestora să-i

lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 31.456

mp situat în Bacău, precum și obligarea pârâtelor la eliberarea amplasamentului

și ridicarea construcțiilor și a bunurilor pe care le dețin pe teren, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că suprafața aferentă campingului Gherăiești se află în

domeniul public al municipiului Bacău, atestat prin H.G. nr. 1347/2001, iar, în

prezent, el este folosit fără forme legale de mai multe persoane juridice ce

dețin în proprietate mai multe construcții.

În anul 2002, SC D.

SA a vândut către SC C.A.G. SRL un bun compus din 55 căsuțe, un restaurant,

terasa restaurantului, un rezervor apa și un depozit, în condițiile în care în

contract se menționează că terenul aferent este proprietatea Consiliului local

Bacău și că urmează să se întocmească formele legale pentru utilizare.

Ulterior, în anul

2005, SC C.A.G. SRL închiriază către SC M. SRL Bacău, devenită SC C.T. SRL,

bunurile cumpărate, precum și bunuri care nu se aflau în proprietate sau legala

folosință a acesteia, și anume: teren fotbal/tenis, parcare, piscina, spațiu

joacă și teren aferent de 31.456 mp.

În 2007, SC C.A.G.

SRL este executată silit de către A.F.P., adjudecatar fiind SC B.I. SA, noul

proprietar continuând închirierea cu SC C.T. SRL.

Prin urmare, aceste pârâte

nu justifică un titlu valabil asupra terenului și exercită posesia fără niciun

drept; așadar, nu se justifică grevarea domeniului public al municipiului

Bacău.

Pârâta SC B.I. SA a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului,

invocând faptul că este proprietar de bună credință prin cumpărare la licitație

publică a bunurilor imobile ce au aparținut SC C.A.G. SRL, că pasivitatea

reclamantului a creat o aparență de legalitate care a indus în eroare

cumpărătorul la momentul licitației. Societatea pârâtă a formulat cerere la Primăria Bacău, solicitând concesiunea sau închirierea terenului, însă nu a primit vreun

răspuns.

Raportat la valoarea

obiectului cererii și la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.,

Judecătoria Bacău a declinat cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Bacău, instanța care, prin sentința civilă nr. 1844 din 21 noiembrie 2011, a respins,

ca nefondată, acțiunea formulată de Primarul municipiului Bacău, reținând că reclamantul

a precizat că înțelege să renunțe la judecată față de pârâta SC C.A.G. SRL,

întrucât aceasta nu justifică capacitate procesuală de folosință, fiind radiată.

Instanța a constatat

că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. proc. civ., astfel că reclamă

analizarea titlurilor de proprietate exhibate de ambele părți implicate în

conflictul judiciar.

Terenul revendicat de

reclamant aparține domeniului public al unității administrativ teritoriale,

atestat prin H.G. nr. 1347/2001, susținere asupra căreia nu s-a făcut dovada

prin extras după aceasta hotărâre, însă, dat fiind că situația nu este

contestată de niciuna dintre părți, că atât în contractele depuse la dosar, cât

și în expertiza topo este consemnat același lucru, urmează a se considera că

reclamantul are un titlu valabil asupra terenului și că acesta se regăsește în

domeniul public al municipiului.

În prezent, bunul

revendicat se află aparent în posesia pârâtei SC B.I. SA, întrucât pe terenul

respectiv se află construcțiile dobândite de aceasta prin procesul-verbal de

adjudecare la licitație din 12 noiembrie 2007, și anume: 40 căsuțe din lemn, un

grup sanitar, o căsuță cazare-vila Paradis, terasă restaurant, căsuță cazare, restaurant,

recepție, rezervor apă, depozit.

Conform acestui înscris,

care constituie titlu de proprietate valabil pentru construcțiile edificate pe

teren, pârâta SC B.I. SA a adjudecat bunurile de la pârâta SC C.A.G. SRL, care,

la rândul său, le-a cumpărat, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat

din 2002 la B.N.P. U.S., de la SC D. SA Prin contract s-a transmis către SC C.A.

SRL Gherăiesti, un drept de folosință dobândit de SC D. SA în temeiul legii.

Așadar, SC B.I. SA

este titulara unui drept real de folosință, dobândit prin transmitere de la

titularul inițial, în temeiul legii - art. 32

1

alin. (1) din O.U.G. nr.

88/1997.

Împrejurarea că SC D.

SA nu a dat dovadă de diligența necesară clarificării regimului juridic al

terenului nu atrage culpa SC B.I. SA.

Așa fiind, tribunalul

a constatat că pârâta SC B.I. SA deține în mod legal terenul revendicat, astfel

că acțiunea în revendicare a fost respinsă în contradictoriu cu această pârâtă.

Referitor la pârâta SC

C.T. SRL, întrucât nu s-a dovedit în cauză că aceasta deține terenul menționat,

acțiunea a fost respinsă.

Pe cale de consecință,

capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor și a bunurilor aflate pe

teren s-a constatat a fi nefondat.

Împotriva hotărârii tribunalului

a declarat apel reclamantul Primarul municipiului Bacău, solicitând admiterea

apelului, desființarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel

cum a fost formulată.

Apelantul a susținut

că instanța de fond în mod greșit a apreciat că pârâta SC B.I. SA beneficiază

de un drept de folosință care s-ar fi transmis cumpărătorului SC C.A. SRL Gherăiești,

și ulterior, adjudecatarului.

Astfel, temeiul de

drept invocat - art. 32

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997 - se

referă doar la societățile comerciale care erau de stat și s-au privatizat sau

urmează să se privatizeze. Această dispoziție legală s-ar fi aplicat și în

prezent dacă terenul ar fi fost în folosința și posesia SC D. SA, însă dreptul

de folosință nu putea fi transmis către SC C.A. SRL Gheraiesti, o societate

înființată conform Legii nr. 31/1990, societate cu răspundere limitată. Dreptul

de folosință nu-l avea decât SC D. SA, care a stăpânit imobilul înainte de anul

1989 și acest drept nu putea fi transmis. De altfel, ceea ce a înstrăinat SC D.

SA a fost doar construcțiile, nu și dreptul de folosință.

În cauză, regimul

juridic al terenului revendicat este foarte clar stabilit, ca fiind domeniu

public al municipiului Bacău, conform H.G. nr. 1347/2001, și, drept consecință,

acțiunea în revendicare este justificată.

În susținerea

apelului s-a depus M. Of. nr. 305 bis, în care a fost publicată H.G. nr. 1347/2001,

care atestă apartenența terenului revendicat la domeniul public al județului

Bacău.

Intimata SC B.I. SA

nu a formulat întâmpinare, a depus în schimb concluzii scrise și practică

judiciară.

Prin Decizia civilă nr.

28 din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelantul Primarul municipiului Bacău și, ca

nedovedită, cererea intimatei SC B.I. SA de acordare a cheltuielilor de

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că intimata SC B.I. SA a adjudecat bunurile

imobiliare scoase la licitație (procesul verbal de adjudecare din 12 noiembrie 2007),

plătind suma de 809.766,71 lei. Construcțiile dobândite astfel au aparținut inițial

SC D. SA, care, în temeiul O.U.G. nr. 88/1997, a încheiat un contract de

leasing imobiliar la expirarea căruia clădirile erau dobândite de către SC

C.A.G. SRL, în baza contractului de vânzare autentificat din 20 martie 2002, contract

în care se menționează că terenul aferent, în suprafață de 31.456 mp, este proprietatea

Consiliului local al municipiului Bacău, urmând a se întocmi formele legale de

utilizare între reclamant și SC C.A.G. SRL

În urma executării

silite de către A.F.P. Bacău a SC C.A.G. SRL, executare realizată cu aprobarea

reclamantului, bunurile acestei societăți au fost adjudecate de către SC B.I.

SA, care a devenit în aceste condiții succesoarea în drepturi a SC D. SA și SC

C.A.G. SRL.

Așadar, o dată cu

dobândirea proprietății asupra construcțiilor, intimata SC B.I. SA a preluat și

folosința terenului necesar destinației construcțiilor, teren asupra căruia în

toate actele translative de proprietate se face mențiunea că este proprietatea

apelantului și este în folosința deținătorului construcțiilor.

Ca succesor în

drepturi cu bună credință a SC D. SA, intimata SC B.I. SA a preluat, în aceste

condiții, și obligația ce revenea apelantului, obligație ce izvora din

dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, respectiv de a clarifica regimul juridic al terenurilor

ce au fost necesare pentru desfășurarea obiectului de activitate al

societăților privatizate sau în curs de privatizare, prin concesionarea

acestora către aceste societăți sau succesorii lor în drepturi.

De altfel, prin chiar

declarația de apel apelantul a arătat că dreptul de folosință asupra terenului

revendicat îl avea doar SC D. SA, care stăpânea terenul înainte de 1989.

În speță, adjudecatarul

SC B.I. SA a și făcut demersuri în vederea încheierii unui contract de

concesiune, însă reclamantul nu a dat curs acestora.

Or, este greu de crezut,

având în vedere destinația construcțiilor în cauză, că succesoarele în drepturi

ale SC D. SA ar fi preluat clădirile fără terenul aferent necesar bunei

desfășurări a activității pentru care erau destinate.

Prin urmare, pârâta SC

B.I. SA este ope legis titulara dreptului de folosință asupra terenului

revendicat de reclamant, în temeiul art. 31

1

din O.U.G. nr. 88/1997,

astfel cum a fost modificată și completată prin Titlul 1 din Legea nr. 99/1999,

iar dreptul de folosință prevăzut de art. 32

1

alin. (1) din același

act normativ subzistă până la clarificarea juridică a situației terenului,

acțiune realizată cu concursul reclamantului, care are obligația, prin lege, de

a stabili modalitatea prin care se va face această operațiune, în raport de

regimul juridic al bunului.

SC B.I. SA, fiind

cumpărător de bună-credință al imobilelor construcții, nu este întemeiată nici

cererea pentru ridicare acestora, formulată de apelant.

În termen legal a

declarat recurs reclamantul, arătând că terenul în litigiu face parte din domeniul

public. Pe acest teren s-au aflat mai multe căsuțe din lemn, construcții

demontabile, ce au aparținut SC D. SA, societate cu capital de stat,

într-adevăr.

SC B.I. SA este o

societatea înființată conform Legii nr. 31/1990 și are capital privat, astfel

că nu poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 88/1997. Împrejurarea invocată

de această intimată, în sensul că este succesoare cu titlu particular a SC D.

SA, este irelevantă, deoarece adjudecarea la licitație a bunurilor (căsuțe de

lemn) are ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora, iar

nu și a capitalului social al societății în cauză.

Din acest punct de

vedere, instanța de apel trebuia să interpreteze corect dispozițiile art.  489 C.

civ., întrucât dreptul de folosință este un atribut al dreptului de proprietate,

în temeiul căruia proprietarul are dreptul de a utiliza bunul în propriul

interes.

A mai susținut

recurentul că SC B.I. SA nu a îndeplinit procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991,

stabilită numai în favoarea societăților comerciale cu capital de stat, și că, în

prezent, situația juridică a terenurilor deținute de societățile comerciale

care au făcut obiectul privatizării nu mai este reglementată de acest act

normativ.

În speța de față,

singura societate care putea dobândi dreptul de folosință a terenului și ar fi

fost îndreptățită să dobândească terenul conform proceduri speciale era SC D.

SA, dar, odată cu pierderea proprietății construcțiilor prin vânzare silită, a

pierdut și dreptul de folosință asupra terenului, condițiile de existență a

dreptului de folosință asupra terenului nemaifiind îndeplinite.

Recurentul a precizat

că dispozițiile art. 32

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 se referă

doar la societățile comerciale care erau de stat și s-au privatizat sau urmează

să se privatizeze, ceea ce nu este cazul în speță, dat fiind că SC C.A. SRL

Gheraiesti, este o societate cu răspundere limitată, înființată conform Legii nr.

31/1990.

Mai mult decât atât,

adjudecatarul SC B.I. SA nu putea dobândi niciodată un drept de folosință

asupra domeniului public de la debitorul executat care nu avea acest drept.

În plus, chiar și în

cuprinsul contratului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1069/2002 se

arată că terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 31.456 mp, este

proprietatea reclamantului, urmând a se întocmi forme legale de utilizare între

primărie și cumpărător.

Cu toate acestea,

instanța de apel a apreciat că prin contractul respectiv s-a transmis către SC

C.A. SRL Gheraiesti, un drept de folosință dobândit de SC D. SA în temeiul

legii. Nimic mai eronat.

Reclamantul a mai

arătat că instanța de apel scoate din contextul articolul citat alin. (1), care

se referă la societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru

desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate. Or, SC

D. SA a înstrăinat construcțiile, deci, în niciun caz nu-i mai erau necesare

pentru desfășurarea activității.

Prin întâmpinare, intimata

SC B.I. SA a invocat excepția nulității recursului, având în vedere, pe de o

parte, incidența dispozițiilor art. 302

1

lit. a) C. proc. civ. (deoarece

memoriul de recurs nu cuprinde, sub sancțiunea nulității, denumirea tuturor pârâtelor,

precum și sediul social al acestora, numărul de înmatriculare la registrul

comerțului, codul unic de înregistrare și contul bancar), iar pe de altă parte,

nemotivarea în drept a recursului, în sensul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ. (în cererea de recurs nu se indică în mod contextual și categoric un

motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.).

Pe fond, intimata a

solicitat respingerea recursului, în esență arătând că O.U.G. nr. 88/1997 nu se

refera la societăți de stat, ci la societăți privatizabile. Or, privatizarea

unei societăți comerciale implică transferarea activelor din proprietate de

stat în proprietate privată. Dacă intenția evidentă a legiuitorului prin

edictarea acestei ordonanțe a fost aceea de a se legifera transferul

proprietății de stat către mediul privat, este evident că finalitatea legii are

în vedere acest mediu, neputându-se acredita ideea unei excluderi de la

aplicarea ordonanței pentru societățile private.

Deși au solicitat

recurentului lămurirea raporturilor juridice dintre părți, acesta nu a dorit să

încheie un contract de concesiune, prin prezenta acțiune contestând calitatea SC

B.I. SA de succesoare în drepturi a SC D. SA.

Examinând recursul

formulat, atât în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., cât și de

motivele de recurs invocate, subsumate prevederilor art.  304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține:

Intimata SC B.I. SA a

invocat excepția nulității recursului, întrucât, în opinia sa, memoriul de

recurs nu cuprinde mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 302

1

lit. a) C. proc. civ.,

pe

care Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

În speță, intimata

pârâtă a susținut nulitatea căii de atac în absența unor precizări certe

privind

sediul

persoanei juridice pârâte, numărul de înmatriculare în registrul comerțului,

codul unic de înregistrare și contul bancar ale acesteia,

însă Înalta Curte

constată că importanța procedurală a acestor mențiuni nu este de natură să

conducă la neidentificarea

părții în cauză.

P

rin recursul declarat

recurentul

reclamant

a

precizat explicit că înțelege să atace Decizia civilă

nr. 28 din 14

noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Este, așadar, fără

dubiu intenția părții de a contesta hotărârea, criticile formulate fiind

îndreptate împotriva acesteia.

Pe de altă parte, c

erințele de formă indicate

nu au, în principiu, un caracter esențial, întrucât ele sunt relevate și în

alte acte aflate la dosar. Or, indicarea unor asemenea elemente ar fi utilă în

cazul survenirii unor modificări ulterioare cu privire la vreuna din situațiile

arătate.

În plus, neîntrunirea

cerinței prevăzute de art. 302

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

atrage nulitatea recursului declarat în aceste condiții, însă este vorba numai

despre o nulitate relativă, chiar dacă expresă, așadar condiționată de

producerea unei vătămări în proces, ce nu a fost dovedită.

Cât timp prin cererea

de recurs s-au formulat critici împotriva deciziei instanței de apel, cererea

astfel motivată a fost comunicată intimatei, conform art. 308 alin. (1) C.

proc. civ., după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare

cu această parte pentru termenul din 30 mai 2014, și, în plus, aceasta a avut

posibilitatea formulării unor apărări corespunzătoare în raport de motivele de

recurs prin întâmpinarea depusă la dosar, nu sunt incidente dispozițiile art. 105

alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Prin combaterea

motivelor pe care a fost întemeiată calea de atac, ca urmare a depunerii

întâmpinării, a fost probată inexistența vătămării acestei intimate.

Înalta Curte

constată, totodată, că această excepție nu poate fi analizată decât în raport

de persoana care se pretinde a fi vătămată prin actul procedural săvârșit, iar

nu față de celelalte intimate, părți în cauză.

Prin întâmpinare, SC

B.I. SA a susținut și excepția nulității recursului din perspectiva art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., în sensul că în cererea de recurs nu s-a indicat în mod

contextual și categoric un motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304

pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Nici această excepție

nu este

întemeiată.

Înalta Curte constată

că, potrivit textului citat, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar, conform art.  306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304

C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face

posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres

și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este

nulitatea recursului.

În speță, recurentul

reclamantul nu s-a conformat exigențelor legale, neindicând motivele de

nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care își întemeiază recursul, dar a

formulat critici care pot fi încadrate din oficiu în cazul de modificare

prevăzut de pct. 9 al articolului citat, în raport de care va fi analizat

recursul.

Pe fondul recursului,

Înalta Curte constată că, la data de 01 iunie 1999, a avut loc divizarea

parțială a SC D. SA, în sensul înființării a două noi societăți, urmând ca

societatea inițială să păstreze o parte din active și terenul aferent,

Campingul Gherăiești fiind unul din aceste active.

Anterior, prin

contractul de leasing imobiliar din 28 aprilie 1998, SC D. SA a închiriat campingul

situat în Parcul Gherăiești - Bacău către SC C.A.G. SRL, în schimbul unei

redevențe de 6,5 mil. lei.

În baza contractului

de leasing, părțile au convenit, în principal, ca locatorul să transmită

dreptul de folosință și posesie, iar utilizatorul să primească și să preia campingul

în cauză, iar, ulterior, locatorul să respecte, la expirarea contractului,

dreptul de opțiune al utilizatorului, ce constă în posibilitatea de a solicita

achiziționarea campingului sau restituirea acestuia.

Drept consecință, la data

de 20 martie 2002, bunul ce a format obiectul leasingului imobiliar a fost

înstrăinat către SC C.A.G. SRL, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 2002 la B.N.P. U.S.

În cuprinsul acestui

contract se arată că terenul aferent construcțiilor în suprafață de 31.456 mp

este proprietatea Consiliului local al municipiului Bacău, urmând a se întocmi

formele legale de utilizare între Primăria municipiului Bacău și SC C.A.G. SRL.

La data de 01 iulie 2005,

SC C.A.G. SRL a închiriat către SC M. SRL Bacău, devenită ulterior SC C.T. SRL,

bunurile cumpărate, precum și terenul aferent de 31.456 mp pe termen nelimitat.

Prin procesul verbal de

adjudecare la licitație din 12 noiembrie 2007, pârâta SC B.I. SA a adjudecat de

la pârâta SC C.A.G. SRL 40 căsuțe din lemn, un grup sanitar, o căsuță cazare -

vila Paradis, terasa restaurant, căsuță cazare, restaurant, recepție, rezervor

apa, depozit, ca urmare a executării silite fiscale pornită de A.F.P. Bacău.

Înalta Curte reține

că, potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997, societățile comerciale la care

statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar

pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în

proprietatea lor, cu aprobarea adunării generale a acționarilor sau a

consiliului de administrație, după caz.

Reglementarea cadru din

O.U.G. nr. 88/1997 se completează cu prevederile H.G. nr. 577/2002, sens în

care activele amplasate pe terenurile care nu sunt în proprietatea vânzătorului

se pot vinde doar condiționat de existența acordului scris al proprietarului

terenului. Terenul aferent activelor și a cărui situație juridică se clarifică

după data vânzării activului va fi vândut cumpărătorului activului prin

negociere directă, cu excepția terenurilor care sunt proprietate publică a

statului sau a unei unități administrativ-teritoriale (art. 111).

Conform art. 32

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, „Societățile comerciale care dețin terenuri

ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul

lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor

continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor

juridic”.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că „După clarificarea regimului juridic terenurile

clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților

administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale

privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate

de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege”.

Coroborând aceste

dispoziții legale, astfel cum au rezumat și instanțele anterioare, Înalta Curte

consideră că legiuitorul a instituit, ca modalitate de dobândire în temeiul

legii a unui drept real, dobândirea dreptului de folosința a terenului necesar

pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul de activitate al unei

societăți comerciale privatizate sau în curs de privatizare, rațiunea fiind aceea

de a subordona situația juridică a terenului activității comerciale ce urma a

fi desfășurată de societatea privatizată. Astfel, statul a înțeles să

dezmembreze atributele componente ale dreptului de proprietate asupra

terenurilor, în sensul păstrării atributului dispoziției și acordării

atributului folosinței către societățile comerciale privatizate sau în curs de

privatizare.

În speță, încheierea

contractului de leasing imobiliar de către SC D. SA s-a făcut cu acordul F.P.S.,

în calitate de acționar principal, fiind vorba de o societate comercială la

care statul era acționar majoritar, aspect necontestat de vreuna din părțile în

litigiu.

Ulterior, înainte de

a se proceda la clarificarea regimului juridic al terenului aferent

construcțiilor deținute, SC D. SA, care deținea suprafața în cauză pentru

desfășurarea activității în conformitate cu obiectul său de activitate, a

procedat, potrivit clauzei din contractul de leasing imobiliar, la înstrăinarea

activelor amplasate pe terenul revendicat de reclamant, caz în care s-a

transmis, către SC C.A.G. SRL, și folosința acestui imobil până la încheierea

unei concesiuni acordate de autoritatea competentă.

Operațiunea

subordonării regimului juridic al terenului reținută mai sus nu poate fi

înlăturată în considerarea schimbării beneficiarului O.U.G. nr. 88/1997, acest

act normativ producându-și efectele, în favoarea SC D. SA, anterior încheierii contractului

de leasing imobiliar, respectiv contractului de vânzare cumpărare din 2002 și,

deci, prin urmare actului de adjudecare.

Ca atare, succesoarea

în drepturi a SC D. SA, SC B.I. SA, beneficiază de dispozițiile speciale din O.U.G.

nr. 88/1997 nu în mod direct, în nume personal, ci ca și continuatoare a

societății cu capital de stat privatizată, împrejurare în raport de care nu are

relevanță dacă SC B.I. SA este sau nu o societate înființată în temeiul Legii nr.

31/1990.

Din această

perspectivă nu interesează nici dacă SC B.I. SA a îndeplinit procedura

prevăzută de H.G. nr. 834/1991, cât timp situația juridică a terenului aferent

construcțiilor proprietatea SC D. SA a fost definită în raport de dispozițiile

O.U.G. nr. 88/1997, iar nu la momentul adjudecării, față de calitatea adjudecatarului

de societate comercială cu capital privat. Pierderea proprietății

construcțiilor prin vânzare silită nu implică și pierderea dreptului de

folosință asupra terenului aferent acestora, ci, din contră, transmiterea

acestui drept în virtutea un raport de accesorialitate.

În situația

transmiterilor succesive menționate, îndeplinirea condițiile de existență a

dreptului de folosință asupra terenului se cere a fi analizată la momentul

privatizării SC D. SA, iar nu ulterior, după vânzare de bună voie sau silită.

Înalta Curte mai

reține că SC D. SA s-a privatizat în acord cu dispozițiile art. 32

1

alin.

(2) din O.U.G. nr. 88/1997, fără a include în capitalul social valoarea

terenului necesar pentru desfășurarea activității, astfel că și actele juridice

ulterioare privesc un drept de proprietate asupra construcțiilor, constituite

ca active ale societății respective, iar nu dreptul de proprietate asupra

terenului aferent, ce aparține domeniului public al municipiului Bacău, aspect

pe care îl recunosc atât reclamantul, cât și adjudecatarul.

Pe de altă parte,

dispoziția înscrisă în partea finală a clauzei contractuale din contractul de

vânzare cumpărare din 2002 a născut în sarcina reclamantului o obligație de a

face, respectiv obligația de a încheia un contract de concesiune sau de

locațiune, obligație pe care aceasta nu a înțeles să o onoreze nici până în

prezent, deși au existat mai multe solicitări din partea SC B.I. SA.

Această obligație

izvorăște din lege, respectiv din O.U.G. nr. 88/1997, care trasează în sarcina

unităților administrativ teritoriale îndatorirea de a respecta folosința

terenurilor, atât anterior (art. 32

1

alin. (1), cât și ulterior (art.

32

1

alin. (3) clarificării regimului juridic al terenurilor ce au

fost necesare pentru desfășurarea obiectului de activitate al societăților

comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin concesionarea acestora

către aceste societăți sau succesorii lor în drepturi.

Dobândirea dreptului

de folosința în temeiul legii este indubitabilă, iar faptul că legiuitorul nu a

prevăzut în mod expres modalitatea concretă de încheiere a contractelor de

închiriere, concesiune sau chiar vânzare (în funcție de clarificarea domeniului

din care fac parte - public sau privat) nu poate fi imputată dobânditorilor

actuali a terenului.

Prevederea

referitoare la încheierea de contracte cu aceste categorii de subiecte de drept

apare ca fiind obligatorie pentru unitatea administrativ teritorială,

legiuitorul lăsând la latitudinea acesteia doar alegerea tipului de contract,

funcție de regimul juridic al terenului.

SC B.I. SA a efectuat

demersuri în vederea încheierii unui contract de concesiune, potrivit legii, ce

au rămas însă fără consecințe în plan juridic.

Faptul că terenul

face parte din domeniul public al municipiului Bacău și că bunul în cauză este

inalienabil, insesizabil și imprescriptibil nu este în contradicție cu

posibilitatea conferită de lege în privința acestui imobil, aceea de a fi

concesionat ori închiriat. În această din urmă situație nu se pune problema înstrăinării,

urmăririi silite sau prescripției extinctive ori achizitive.

De altfel, Curtea Constituțională

a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.  32

1

alin.

(3) din

O.U.G.

nr. 88/1997, arătând că principiul autonomiei locale nu exclude obligația

autorităților administrației publice locale de a respecta legile cu caracter

general, aplicabile pe întreg teritoriul țării. Or, în domeniul reglementat de ordonanță,

interesul național constă în consacrarea unor măsuri pentru accelerarea

reformei economice, în această manieră îndeplinindu-și obligația prevăzută de art.

135 din Constituție, potrivit căruia trebuie să asigure libertatea comerțului,

protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea

tuturor factorilor de producție.

Înalta Curte reține

și faptul că, în cauză, valabilitatea actelor juridice încheiate de SC D. SA și

succesorii săi nu a fost contestată de recurentul reclamant, așa încât acestea

produc efecte juridice conform clauzelor ce le cuprind.

Pentru toate aceste

considerente, întrucât nu s-a dovedit încălcarea dispozițiilor legale incidente

în cauză, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului, invocată de intimata pârâtă SC B.I. SA.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul Primarul municipiului Bacău, împotriva Deciziei

civile nr. 28 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2014.