ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1924/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2787/122/2010 pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 15 noiembrie 2010, reclamantul B.S. i-a chemat în judecată pe pârâții S.E., Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Colegiul Medicilor Giurgiu, P.B.B., P.D., Poliția Rutieră Giurgiu, P.M., Spitalul Județean Giurgiu, Ș.S.D., T.M.M. solicitând obligarea acestora la plata a câte 1.000.000 euro fiecare, cu titlul de daune. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 25 noiembrie 2005 s-a depus o petiție la Poliția Rutieră Giurgiu, înregistrată cu nr. 11219, în care s-a sesizat faptul că V.G. i-a blocat intenționat mașina, care era parcată regulamentar în fața Teatrului Valah din Giurgiu, fiind în imposibilitate de a pleca.

Prin Sentința civilă nr. 5 din 28 ianuarie 2013 Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant reținând, în esență, că sarcina probei în procesul civil revine acestuia, însă reclamantul nu a dovedit că a fost discriminat. Împotriva sentinței Tribunalul Giurgiu a declarat apel reclamantul B.S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea apelului, apelantul-reclamant a invocat că a fost discriminat de instituțiile publice, prin angajați menționați în această acțiune, care au participat cu premeditare la această faptă, prin emiterea unui raport psihiatric fals cu nr. 548/E/la data de 13 decembrie 2005, întocmit în lipsa sa de către Institutul de Medicină Legală Giurgiu.

Apelantul-reclamant a susținut că, nelegal i-a fost retras permisul de conducere la data de 13 noiembrie 2007 și a arătat că nu a putut contesta această procedură, din culpa autorităților emitente, solicitând restituirea permisului. Prin Decizia nr. 277/A din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele: Reclamant a formulat o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea intimaților-pârâți la plata daunelor morale cu motivarea că a fost "hărțuit" de către organele de poliție și că această atitudine a intimaților-pârâți a determinat emiterea unui raport psihiatric fals, cu scopul de a-i fi anulat permisul de conducere.

Potrivit art. 21 (1) din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun". În cauza dedusă judecății, apelantul-reclamant a invocat împrejurarea că a fost discriminat, deoarece i-a fost anulat permisul de conducere, în mod nejustificat, în temeiul unui raport psihiatric, care nu corespunde realității.

Astfel, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 324/2006 "persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte, care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice". În raport de dispozițiile legale menționate, apelantului-reclamant îi revenea sarcina de a dovedi existența actelor de hărțuire săvârșite de către intimații-pârâți, existența unui raport psihiatric fals, precum și nelegalitatea măsurii, constând în anularea permisului de conducere.

Instanța de apel a constatat că reclamantul B.S. nu a probat niciuna dintre împrejurările invocate, motiv pentru care instanța a concluzionat că nu s-a dovedit că măsura anulării permisului de conducere a avut un caracter discriminatoriu, de natură a atrage răspunderea civilă a intimaților-pârâți. În condițiile în care raportul psihiatric nu a fost contestat și nici desființat, instanța de apel a precizat că acesta se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, în ceea ce privește concluziile acestuia. În raport de aceste concluzii, s-a dispus de către organele de poliție anularea permisului de conducere al apelantului-reclamant. Curtea a constatat că anularea permisului de conducere reprezintă consecința firească a concluziilor raportului de expertiză psihiatrică, nefiind probată situația susținută de reclamant, în sensul că măsura anulării permisului de conducere este efectul unei situații discriminatorii.

Împotriva Deciziei nr. 277/A din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul, invocând critici ce nu au fost încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Din cuprinsul "motivelor de recurs" astfel cum au fost redate de către reclamant, nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conținutul criticilor prevăzute și reglementate de cele 9 cazuri ale art. 304 din același cod, astfel încât să poată fi incidente prevederile art. 306 (3) din același cod. Așa fiind, susținerile invocate drept critici în recurs vizează chestiuni de fapt privitoare la analiza probatoriilor, nemulțumirile recurentului-reclamant cu privire la soluțiile pronunțate, aceste afirmații nefiind structurate și fundamentate sub aspectul motivelor de nelegalitate stric și limitativ reglementate de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. de la 1865, care să facă posibilă o încadrare a acestora, în exigențele art. 302 (1) lit. c) din același cod. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivele de recurs invocate. În prezenta cauză, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., deși instanța a amânat pronunțarea, oferindu-i posibilitatea acestuia să realizeze o încadrare a criticilor, astfel cum prevăd dispozițiile procedurale mai sus evocate, precum și cele ale art. 306 (3) teza finală.

Astfel, deși a exercitat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză. De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția în părților și asupra cărora să delibereze. Ca atare, susținerile recurentului-reclamant nu fac posibilă încadrarea în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, Înalta Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva Deciziei nr. 277/A din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2014. Procesat de GGC - GV