ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1924/2014

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

2787/122/2010 pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 15 noiembrie 2010,

reclamantul B.S. i-a chemat în judecată pe pârâții S.E., Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării, Colegiul Medicilor Giurgiu, P.B.B., P.D.,

Poliția Rutieră Giurgiu, P.M., Spitalul Județean Giurgiu, Ș.S.D., T.M.M.

solicitând obligarea acestora la plata a câte 1.000.000 euro fiecare, cu titlul

de daune.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 25 noiembrie 2005 s-a depus o

petiție la Poliția Rutieră Giurgiu, înregistrată cu nr. 11219, în care s-a

sesizat faptul că V.G. i-a blocat intenționat mașina, care era parcată

regulamentar în fața Teatrului Valah din Giurgiu, fiind în imposibilitate de a

pleca.

Prin Sentința civilă

nr. 5 din 28 ianuarie 2013 Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamant reținând, în esență, că sarcina probei în procesul civil

revine acestuia, însă reclamantul nu a dovedit că a fost discriminat.

Împotriva sentinței

Tribunalul Giurgiu a declarat apel reclamantul B.S., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea

apelului, apelantul-reclamant a invocat că a fost discriminat de instituțiile

publice, prin angajați menționați în această acțiune, care au participat cu

premeditare la această faptă, prin emiterea unui raport psihiatric fals cu nr.

548/E/la data de 13 decembrie 2005, întocmit în lipsa sa de către Institutul de

Medicină Legală Giurgiu.

Apelantul-reclamant a

susținut că, nelegal i-a fost retras permisul de conducere la data de 13

noiembrie 2007 și a arătat că nu a putut contesta această procedură, din culpa

autorităților emitente, solicitând restituirea permisului.

Prin Decizia nr.

277/A din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

tribunalului.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Reclamant a formulat

o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea

intimaților-pârâți la plata daunelor morale cu motivarea că a fost

"hărțuit" de către organele de poliție și că această atitudine a

intimaților-pârâți a determinat emiterea unui raport psihiatric fals, cu scopul

de a-i fi anulat permisul de conducere.

Potrivit art. 21 (1)

din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței guvernului

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare "persoana care se consideră discriminată poate formula, în

fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea

situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin

discriminare, potrivit dreptului comun".

În cauza dedusă

judecății, apelantul-reclamant a invocat împrejurarea că a fost discriminat,

deoarece i-a fost anulat permisul de conducere, în mod nejustificat, în temeiul

unui raport psihiatric, care nu corespunde realității.

Astfel, conform art.

21 alin. (4) din Legea nr. 324/2006 "persoana interesată are obligația de

a dovedi existența unor fapte, care permit a se presupune existența unei

discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat

sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.

În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări

audio și video sau date statistice".

În raport de

dispozițiile legale menționate, apelantului-reclamant îi revenea sarcina de a

dovedi existența actelor de hărțuire săvârșite de către intimații-pârâți,

existența unui raport psihiatric fals, precum și nelegalitatea măsurii,

constând în anularea permisului de conducere.

Instanța de apel a

constatat că reclamantul B.S. nu a probat niciuna dintre împrejurările

invocate, motiv pentru care instanța a concluzionat că nu s-a dovedit că măsura

anulării permisului de conducere a avut un caracter discriminatoriu, de natură

a atrage răspunderea civilă a intimaților-pârâți. În condițiile în care

raportul psihiatric nu a fost contestat și nici desființat, instanța de apel a

precizat că acesta se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, în

ceea ce privește concluziile acestuia.

În raport de aceste

concluzii, s-a dispus de către organele de poliție anularea permisului de

conducere al apelantului-reclamant.

Curtea a constatat că

anularea permisului de conducere reprezintă consecința firească a concluziilor

raportului de expertiză psihiatrică, nefiind probată situația susținută de

reclamant, în sensul că măsura anulării permisului de conducere este efectul

unei situații discriminatorii.

Împotriva Deciziei

nr. 277/A din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă a declarat recurs reclamantul, invocând critici ce nu au fost încadrate

în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Din cuprinsul

"motivelor de recurs" astfel cum au fost redate de către reclamant,

nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conținutul criticilor prevăzute

și reglementate de cele 9 cazuri ale art. 304 din același cod, astfel încât să

poată fi incidente prevederile art. 306 (3) din același cod.

Așa fiind,

susținerile invocate drept critici în recurs vizează chestiuni de fapt

privitoare la analiza probatoriilor, nemulțumirile recurentului-reclamant cu

privire la soluțiile pronunțate, aceste afirmații nefiind structurate și

fundamentate sub aspectul motivelor de nelegalitate stric și limitativ

reglementate de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. de la 1865, care

să facă posibilă o încadrare a acestora, în exigențele art. 302 (1) lit. c) din

același cod.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea cazurilor

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea

acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al

instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivele de recurs invocate.

În prezenta cauză,

recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., deși instanța a amânat pronunțarea, oferindu-i

posibilitatea acestuia să realizeze o încadrare a criticilor, astfel cum prevăd

dispozițiile procedurale mai sus evocate, precum și cele ale art. 306 (3) teza

finală.

Astfel, deși a

exercitat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul nu a formulat

critici care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate.

Instanța învestită cu

judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în

măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă

explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

De asemenea, Înalta

Curte nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le

poată pune în discuția în părților și asupra cărora să delibereze.

Ca atare, susținerile

recurentului-reclamant nu fac posibilă încadrarea în motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, Înalta Curte va constata nul

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul B.S. împotriva Deciziei nr. 277/A din 27 septembrie

2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV