ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea formulată la data de 25 mai 2012 reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 108 din 28 martie 2012; - să se constate că faptele sesizate de reclamant intră în competența materială a C.N.C.D.; - obligarea pârâtului la plata unor daune morale în valoarea echivalentului în lei a sumei de 1.000 de euro; - în principal, să se constate că faptele sesizate de reclamant în sesizarea la C.N.C.D. sunt fapte de discriminare în temeiul art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (5), art. 10 lit. a) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare republicată și să oblige pârâtul să aplice sancțiunea contravențională adecvată; - în subsidiar, obligarea pârâtului să refacă investigația în cauză. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost vătămat în drepturile și interesele sale legitime prin hotărârea contestată, deoarece în mod ilegal și netemeinic pârâtul a admis excepția de necompetență materială cu privire la faptele ce au în vedere comportamentul Secției 10 Poliție București, deși această excepție nu a fost niciodată ridicată în cauză. Această eroare de procedură din partea pârâtei a dus, în opinia reclamantului, la situația în care C.N.C.D.

nu s-a pronunțat pe fondul petiției sale. Mai arată reclamantul că într-o speță similară, în care era vorba despre comportamentul pasiv al directoarei unei școli față de pretinsul tratament discriminatoriu pe criteriul etniei aplicat unui copil de către părinții celorlalți copii, C.N.C.D. a considerat că este competent să soluționeze capătul de cerere privind faptele imputate școlii și a sancționat directoarea școlii pentru fapte de discriminare (art. 2 alin 4 din O.G. nr. 137/2000). 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 5059 din 18 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a învestit autoritatea pârâtă, la data de 20 septembrie 2011, cu o sesizare îndreptată "împotriva mai multor agenți de poliție de la Secția 10", sesizare în care a expus situația de fapt menționată în motivarea cererii de chemare în judecată. Instanța de fond a reținut că în citația emisă la data de 26 septembrie 2011, pentru data de 20 octombrie 2011, pârâtul a menționat că a invocat din oficiu excepția de necompetență materială "raportat la aspectele ce au caracter penal", iar prin înscrisul depus pentru termenul din 20 octombrie 2011, secția 10 Poliție a invocat necompetența materială a C.N.C.D. față de toate aspectele semnalate prin petiție.

Ca urmare a înscrisului depus de secția de poliție, reclamantul a formulat la rândul său precizări, la data de 27 februarie 2012, arătând că își retrage sesizarea cu privire la polițiști și își menține sesizarea cu privire la Secția 10 Poliție. Prin același înscris, reclamantul și-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepția invocată de secția de poliție, la probatoriul administrat și la răspunderea contravențională a secției de poliție. Cu privire la pretinsele fapte ce se impută Secției 10 Poliție, și anume că nu a efectuat nicio cercetare internă disciplinară, instanța a reținut că acestea nu se înscriu în niciuna dintre ipotezele prevăzute de lege și prin urmare se situează dincolo de limitele competenței autorității pârâte, așa cum corect s-a reținut în motivarea hotărârii contestate.

Instanța de fond a constatat că eventualul refuz al Secției de poliție de a lua măsuri disciplinare nu poate fi încadrat în prevederile art. 10 lit. a) din O.G. nr. 137/2000, întrucât reclamantul a avut efectiv posibilitatea de a reclama în timp real comportamentul lucrătorilor de poliție, conform propriilor susțineri. În optica instanței, nu se poate reține o atitudine pasivă a Secției de poliție în raport cu conduita pretins discriminatorie a lucrătorilor săi, întrucât ar fi trebuit ca pârâtul să rețină în prealabil o atare conduită în sarcina acestora din urmă, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece reclamantul a înțeles să nu mai învestească pârâtul cu investigarea faptelor comise de polițiști.

Prin urmare, instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina secției de poliție, pe cale indirectă, un comportament discriminatoriu în forma prevăzută de art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. În ceea ce privește Hotărârea C.N.C.D. nr. 463/2010, la care se face referire în motivarea acțiunii, prima instanță a constatat că aceasta nu prezintă elemente de similitudine cu împrejurările de fapt reclamate, așa încât nu pot fi reținute susținerile reclamantului referitoare la încălcarea de către pârât a propriei jurisprudențe. 3. Recursul reclamantului Reclamantul B.G. a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 304 1 C. proc.

civ. În esență, recurentul-reclamant a arătat că sentința atacată exprimă nerecunoașterea încălcării dreptului la apărare în fața C.N.C.D., cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii cu referire la prevederile art. 2 alin. (1), (5) și (11), art. 3 lit. c) și f), art. 10 lit. a) art. 15, art. 18, art. 19 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 20 alin. (9) din O.G.

nr. 137/2000, raportat la art. 1 alin. (1) și 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Hotărârea nr. 108 din 28 martie 2012, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, învestit cu o petiție privind fapte de discriminare și hărțuire comise de Secția 10 de Poliție București, a admis excepția de necompetență a Consiliului și a dispus clasarea dosarului. Prin aceeași hotărâre, s-a luat act de retragerea plângerii în ceea ce privește aspectele legate de comportamentul agenților de poliție. Petiția formulată de recurentul-reclamant a avut ca obiect un posibil comportament discriminatoriu al Secției 10 Poliție București, pe criterii de orientare sexuală, comportament constând în abuzuri săvârșite de lucrătorii de poliție și adresarea de expresii jignitoare, care au constituit o veritabilă îngrădire a accesului la serviciul public de poliție.

Din motivarea hotărârii (parag. 17 și 18), rezultă, pe de o parte, că Secția 10 Polițe București a invocat în scris excepția necompetenței materiale a C.N.C.D. față de aspectele sesizate prin petiție, arătând că sunt vizate fapte de posibilă purtare abuzivă a agenților de poliție, ce pot fi încadrate în elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 250 C. pen., și, pe de altă parte, că autoritatea învestită a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, conform art. 28 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, față de aspectele cu caracter penal. Analizând excepția de necompetență, C.N.C.D. a citat o serie de prevederi ale O.G.

nr. 137/2000 [art. 16, 18 alin. (1), 19 alin. (1) și (2)], a menționat că este "un organ administrativ-jurisdicțional cu competență limitată la a constata stările de discriminare prin emiterea unei hotărâri și, eventual, stabilirea unei sancțiuni contravenționale", după care a conchis următoarele (parag. 25): "Față de cele evidențiate, Colegiul Director reține că nu intră în competența Consiliului analiza faptei prezentate, devreme ce, conform legislației în domeniu, instituția în speță are o obligație legală de a se pronunța cu privire la sesizările primite, chiar cele ce privesc aspecte ale propriilor angajați, față de care poartă o anumită răspundere, în condițiile legii.

Mai mult reținem că în speță, conform Legii nr. 218/2002, (în speță) eventualele contestări ce privesc actele sau faptele secțiilor de poliție, sunt de competența structurilor ierarhic superioare, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/Inspectoratul General al Poliției Române." Prima instanță, la rândul său, a ajuns la concluzia că hotărârea adoptată în procedura administrativ-jurisdicțională este legală, pentru că aspectele reclamante cu privire la Secția 10 Poliție nu se înscriu în ipotezele prevăzute în O.G. nr. 137/2000, situându-se dincolo de limitele competenței autorității pârâte. Cu toate că, analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., motivarea sentinței îndeplinește exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluția primei instanțe nu poate fi validată de instanța de control judiciar, fiind rezultatul interpretării greșite a normelor care trasează obiectul de reglementare al O.G. nr. 137/2000 și atribuțiile C.N.C.D., împrejurare ce atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în forma aplicabilă în cauză, prevede că "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Prin petiția adresată C.N.C.D.

în temeiul art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 2 alin. (1) și (5), art. 10 lit. a) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, considerându-se discriminat și hărțuit prin conduita lucrătorilor Secției 10 Poliție, care, potrivit susținerilor părții, s-a concretizat în refuzarea acordării serviciului public de poliție și neluarea măsurilor pentru cercetarea și sancționarea aspectelor sesizate. Contrar concluziei primei instanțe, Înalta Curte constată că, prin obiectul său, petiția se încadrează în aria de competență a C.N.C.D., care avea îndatorirea de a investiga faptele sesizate, conform prevederilor art. 20 alin. (4) - (6) din O.G. nr. 137/2000 și ale Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, pentru a stabili dacă acestea întrunesc elementele constitutive ale faptelor care atrag răspunderea contravențională conform O.G.

nr. 137/2000 ori dacă, dimpotrivă tratamentul discriminatoriu nu se confirmă sau este justificat în mod obiectiv sau rezonabil. Controlul ierarhic care putea fi exercitat asupra activității secției de poliție conform Legii nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române nu înlătură aplicabilitatea O.G. nr. 137/2000 și exercitarea atribuțiilor specifice ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum pare a rezulta din parag. 25 al hotărârii contestate, obiectivele urmărite de legiuitor prin cele două acte normative menționate fiind diferite. În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că, deși excepția necompetenței C.N.C.D.

a fost invocată doar cu privire la aspectele de natură penală, soluția adoptată a vizat întregul conținut al plângerii recurentului-reclamant, fără ca în motivarea hotărârii să se regăsească argumente din care să rezulte efectuarea, în prealabil, a unui minim examen al faptelor reclamante, pe baza căruia să se fi stabilit delimitarea între domeniul de aplicare al O.G. nr. 137/2000 și domeniul penal, conform art. 15 din ordonanță. Având în vedere considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantului, va anula Hotărârea nr. 108 din 28 martie 2012 a C.N.C.D.

și va obliga pârâtul să soluționeze pe fond petiția nr. 5435 din 20 septembrie 2011, formulată de recurentul-reclamant, respingând celelalte capete de cerere formulate. Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor daune morale va fi respins ca nefondat, cu motivarea că anularea hotărârii C.N.C.D. reprezintă, prin ea însăși, o reparație adusă prejudiciului moral invocat de reclamant, așa cum s-a reținut, de altfel, și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, hotărârea din 17 decembrie 2004). În fine, având în vedere natura de jurisdicție administrativă a activității exercitate de C.N.C.D., așa cum este configurată prin art. 20 din O.G.

nr. 137/2000, instanța reține că nu poate păși ea însăși la examinarea fondului plângerii, în sensul constatării faptelor de discriminare și obligării pârâtului la aplicarea sancțiunii contravenționale adecvate, remediul aplicat fiind acela al obligării pârâtului să soluționeze fondul petiției, așa cum s-a menționat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.G. împotriva Sentinței nr. 5059 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul B.G. Anulează Hotărârea nr. 108 din 28 martie 2012 a C.N.C.D. și obligă pârâtul să soluționeze pe fond petiția reclamantului. Respinge celelalte capete de cerere, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2014. Procesat de GGC - NN