ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 684/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 684/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

La data de 13 aprilie

2010, lichidatorul judiciar al S.C. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C.

H.I. S.R.L. și S.C. F. S.A., solicitând obligarea acestora să lase reclamantei

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren intravilan în

suprafață de 160 m.p. și construcțiile aferente.

S-a solicitat și

obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru lipsa de

folosință a imobilului în perioada cuprinsă între 10 aprilie 2008 și până la

predarea imobilului. Ulterior, la 26 iunie 2010, reclamanta și-a precizat

acțiunea în sensul formulării unei cereri privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 646 din 10

aprilie 2008, încheiat între SC F. SA și SC H.I. SRL, cerere la care a renunțat

la 21 septembrie 2010, arătând că petitul unic al acțiunii este acțiunea în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Tribunalul Dolj,

secția comercială, prin Sentința nr. 1564 din 22 martie 2011, a respins

excepțiile puterii de lucru judecat, lipsei calității procesuale active și a

lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare și a admis acțiunea.

Au fost obligate

pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul teren intravilan în suprafață de 160 m.p. și construcții: C1 -

locuință, C2 - anexă și C3 - anexa, situat în Craiova, str. Ș. nr. 23, județul

Dolj, având număr cadastral 2866, înscris în Cartea Financiară a Municipiului

Craiova la nr. 93xx.

A fost respinsă

cererea pârâtei SC H.I. SRL de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată.

Cu privire la

excepția puterii de lucru judecat, instanța a reținut că, dacă între prezenta

cerere și cea soluționată prin Sentința comercială nr. 34 din 21 ianuarie 2009

a Tribunalului Dolj există identitate de părți, între acestea nu există

identitate de cauză și obiect.

Și excepția lipsei calității

procesuale active a fost considerată ca neîntemeiată, în condițiile în care

reclamanta și-a justificat calitatea procesuală activă.

Referitor la cea de a

3-a excepție invocată s-a considerat că reclamanta a justificat un interes

real, legitim, personal, născut și actual în promovarea acestei cereri, prin

indicarea sa ca proprietar al imobilului din litigiu.

În ceea ce privește

fondul cauzei, tribunalul a constatat că în prezenta cauză ambele părți au

invocat un titlu în dovedirea dreptului lor de proprietate.

Astfel, autorul

reclamantei - S.C. F. S.A. JXX/XXX/1999, CUI 11965xxx are un titlu reprezentat

de Sentința civilă din data de 2 februarie 2000 a Tribunalului Dolj, pronunțată

în Dosarul nr. 8089/1998, dreptul de proprietate transmițându-se succesiv din

patrimoniul S.C. F. S.A. JXX/XXX/1999 în patrimoniul S.C. B.D.J. S.A. și,

ulterior, în patrimoniul reclamantei, ca urmare a fuziunii prin absorbție ca

S.C. F. în S.C. B.D.J. S.A., respectiv a fuziunii S.C. B.D.J. S.A. cu S.C. R.

S.A.

Titlul de proprietate

al pârâtei S.C. H.I. S.R.L. îl reprezintă contractul de vânzare cumpărare nr.

646 din 10 aprilie 2008, iar autorul său S.C F. S.A. JZZ/ZZZZ/2003 CUI 16023zzz

și-a justificat dreptul său tot prin Sentința civilă din 2 februarie 2000,

hotărâre judecătorească ce nu privea însă pe această din urmă societate

comercială.

Argumentele invocate

de către pârâta S.C. F. S.A. JZZ/ZZZZ/2003, referitoare la dobândirea în

patrimoniul său a bunului revendicat ca urmare a unei succesiuni de cesiuni de

creanță, intervenită ulterior adjudecării definitive a bunului către S.C. F.

S.A. JXX/XXX/1999, sunt neîntemeiate întrucât cesiunea de creanță nu poate avea

ca efect transmiterea unui drept de proprietate, iar aceste cesiuni nu puteau

privi creanța în baza căreia S.C. F. S.A. JXX/XXX/1999 și-a adjudecat imobilul

revendicat.

Un argument în plus

îl constituie și faptul că înaintea notarului public, pârâta S.C. F. S.A.

JZZ/ZZZZ/2003 din 23 decembrie 2003 nu a înțeles să-și justifice dreptul de

proprietate cu privire la imobilul pe care urma să îl vândă prin alt act decât

printr-o hotărâre judecătorească ce nu producea efecte cu privire la

patrimoniul său și nici nu a făcut dovada înregistrării pe rolul său fiscal a

bunului pe care intenționează să îl vândă.

Prin Decizia civilă

nr. 185 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția a IlI-a civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. H.I. S.R.L, reținând

următoarele:

Instanța de fond a

fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, prin care S.C. R.

S.A., prin lichidator judiciar R. SPRL a solicitat obligarea pârâtelor S.C.

H.I. S.R.L. și S.C. F. S.A. JZZ/ZZZZ/2003 din 23 decembrie 2003, să lase

reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

Craiova, str. Ș. nr. 23.

Acțiunea în

revendicare își are sorgintea în dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ.

(în vechea reglementare) și reprezintă principalul mijloc de apărare al

dreptului de proprietate.

Acțiunea în

revendicare este o acțiune petitorie, punând în discuție existența însăși a

dreptului de proprietate.

Cum atât reclamanta

cât și apelanta-pârâtă au prezentat titluri de proprietate, instanța de fond a

avut sarcina de a le compara, dând eficiență aceluia mai bine caracterizat.

Argumentul instanței

a fost că reclamanta s-a bazat pe un titlu valabil, consacrând în mod definitiv

în patrimoniul autorului său (S.C. F. SA. Jxx/xxx/1999) dreptul de proprietate

cu privire la imobilul revendicat, care este preferabil prin raportare la

dreptul de proprietate conferit pârâtei S.C. H.I. S.R.L. de un contract de

vânzare-cumpărare, încheiat cu o persoană juridică ce nu și-a justificat

existența în patrimoniul său la momentul vânzării, a bunului vândut.

În ceea ce o privește

pe pârâtă, inițial prin motivele de apel a invocat faptul că atât timp cât

reclamanta a renunțat la cererea privind constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare, acest act produce efecte juridice depline,

iar instanța de fond nu mai putea decide decât cu privire la valabilitatea extrasului

de carte funciară ce aparținea pârâtei S.C. H.I. S.R.L.

Ulterior, prin

dezvoltarea motivelor de apel, se recunoaște că aspectul privind înființarea

S.C. F. SA. Jyy/yyyy/2003, cu același sediu ca S.C. F. SA. (radiată în cursul

anului 2000), societate nouă care vinde către pârâtă imobilul în litigiu, este

real.

Potrivit pârâtei,

atât ea, cât și notarul public în fața căruia s-a încheiat contractul la

vânzare cumpărare s-au aflat în eroare în ceea ce privește calitatea de

proprietar a vânzătorului.

S-a arătat însă că,

dacă pârâta întreprindea un minim de diligențe, putea observa (și nu numai ea,

dar și notarul), că imobilul nu figura în evidențele fiscale ale Primăriei

Municipiului Craiova în proprietatea S.C.F. SA. CUI 16023zzz, așa cum este

evidențiat de certificatul de atestare fiscală nr. 36930 din 10 aprilie 2008,

aflat în documentația notarului public I.V.F. (pagina 219 Dosarul nr.

4926/63/2010 a Tribunalului Dolj) dar și că Hotărârea AGA de la S.C. F. SA. și

certificatul constatator cu nr. 15614 din 8 aprilie 2008 vizau o altă societate

decât cea în patrimoniul căreia intrase imobilul, în baza Sentinței civile din

2 februarie 2000 a Tribunalului Dolj, respectiv S.C. F. SA. JZZ/ZZZZ/2003 CUI

16023zzz.

Împotriva

sus-menționatei hotărâri, a declarat recurs pârâta S.C. H.I. S.R.L.,

criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că în cauză sunt

îndeplinite condițiile principiului error communis facit jus, dobândirea imobilului

operând în baza unui act juridic cu titlu oneros, de către un dobânditor de

bună-credință, aflat într-o eroare comună și invincibilă, teorie acceptată atât

de doctrină cât și de jurisprudență.

În cauză, eroarea

comună, care trebuie să fie invincibilă, constă în aceea că era imposibil ca

dobânditorul bunului să nu se fi înșelat în condițiile situației de fapt

concrete: titlul propus de proprietarul aparent (hotărâre judecătorească cu

referire la aceeași firmă și la același sediu), condițiile de publicitate

îndeplinite cu privire la propria sa calitate de dobânditoare (verificarea de

către notar a cărții funciare nr. 93xx în care apare ca proprietar o firmă cu

nume și denumire identice cu cele ale vechii firme S.C. F. S.A.)

Ca efect al

proprietății aparente, între proprietarul aparent, S.C. F. SA. înființat în

anul 2003, care a înstrăinat bunul, și terțul dobânditor, pârâta, care l-a

dobândit, a operat o transmisiune a proprietății, care se produce în chiar

momentul înstrăinării, prin efectul legii.

Dobânditorul de

bună-credință devine proprietar ex lege, fără a mai fi necesară parcurgerea

vreunei perioade de timp, grație aplicării unor principii generale de drept

(ocrotirea bunei-credințe și eroarea comună și invincibilă care este

producătoare de efecte juridice).

Odată cu intrarea în

vigoare a Noului C. civ., teoria validității aparenței de drept a căpătat

reglementare legală prin art. 17 alin. (1) din Noul C. civ.

Potrivit acestei

norme „când cineva, împărtășind într-o credință comună și invincibilă, a considerat

că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanța de

judecată, ținând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în

această stare va produce față de cel aflat în eroare, aceleași efecte ca și

când ar fi valabil".

Au apreciat că

incidența principiului error communis facit jus care se impune principiului

nemo dat quod non habet, reținut de instanțe, determină admiterea recursului

și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii introductive de instanțe.

Recursul nu este

fondat.

Analizând legalitatea

deciziei instanței de apel prin verificarea aplicării principiului error

communis facit jus (eroarea comună creează drept) în persoana subdobânditorului

cu titlu oneros, invocată în cauză, se constată ca legale dispozițiunile

instanței de apel care a menținut sentința primei instanțe de obligare a

pârâtei să predea bunul litigios reclamantei, societate în lichidarea

judiciară.

Esența principiului

invocat de pârâtă, pentru a obține păstrarea valabilității titlului său și

implicit a bunului, constă în faptul că terțul dobânditor este învestit cu un

drept de proprietate pe care însă nu-l primește nici de la adevăratul

proprietar - cu care nu a contractat - nici de la proprietarul aparent - cu

care a contractat, dar care nu deține dreptul - ci direct de la lege,

constituind un mod originar de dobândire a proprietății.

Pentru ca o aparență

să fie creatoare de drept, se cer a fi întrunite mai multe condiții, cumulativ:

să existe o eroare comună și invincibilă; subdobânditorul să fie de

bună-credință; actul încheiat între proprietarul aparent și terțul

subdobânditor să fie cu titlu oneros.

Cât privește prima

condiție, există eroare atunci când situația de fapt aparent nu corespunde

realității de drept. O persoană este în aparență proprietarul unui bun, dar

ulterior se dovedește că acest lucru nu era real.

Aparența înșelătoare

trebuie să fie nu numai una comună, adică împărtășită public, ci și una

irezistibilă, greu de descoperit și de evitat, contra căreia nicio prudență

umană nu ar permite apărarea.

Pentru a putea fi

reținută eroarea comună și invincibilă, subdobânditorul trebuie să probeze că a

făcut toate verificările apte a confirma existența în condiții ireproșabile a

dreptului celui de la care achiziționează.

Or, astfel cum legal

a reținut instanțele, cu minime diligențe, care presupuneau efectuarea unor

verificări minimale atât la registrul comerțului, cât și în evidențele fiscale

ale autorităților locale, ar fi putut constata că nu există identitate/că este

una și aceeași persoană juridică între S.C. F. S.A., identificată cu datele

JXX/XXX/1999, CUI 11965xxx (fosta proprietară a bunului) dar a cărei existență

a încetat în urma unei fuziuni prin absorbție de către B.D.J. S.A., și

societatea transmițătoare, identificată sub JZZ/ZZZZ/2003, CUI 16023zzz. În

același timp, o minimă verificare a evidențelor de carte funciară, ar fi permis

pârâtei să constate neconcordanțele evidente privind proprietatea bunului,

pretins dobândită în baza unei sentințe din 1998, cu mult timp anterior

constituirii societății dobânditoare (epoca anului 2003).

Drept urmare, în

raport de cele reținute, se apreciază că instanța de apel a făcut aplicarea și

interpretarea corectă a principiului error communis facit jus, astfel încât

criticile formulate de pârâtă nu întrunesc cerințele motivului de recurs

invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Incidența Noului C.

civ. este lipsită de relevanță în speță, pe de o parte pentru neîndeplinirea,

cumulativă, a condițiilor stipulate de norma legală ce reglementează în actul

normativ menționat principiul validității aparenței de drept, dar și

inaplicabilă, sens în care, alăturat dispozițiilor art. 6 din Noul C. civ.

trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 233 din Legea nr. 71/2011,

potrivit cărora „procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs

de soluționare la data intrării în vigoare a Codului Civil din 2009, se

soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu

dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste

procese au fost pornite (fiind aplicabile normele anterioare intrării în

vigoare a Noul C. civ.) [..]".

Or, în speță,

acțiunea dedusă judecății a fost declanșată la data de 13 aprilie 2010,

anterior deci intrării în vigoare a Noului C. civ., fiind astfel supusă,

potrivit dispoziției tranzitorii evocată, normelor materiale și procedurale în

vigoare la data declanșării sale.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC H.I. SRL împotriva Deciziei nr. 185

din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG