ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantele SC S.B.I. SRL și SC S.C.C. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, în temeiul art. 9 și urm. din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale coroborate cu art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren și construcții expropriate, distinct, pe titulari și drepturi aferente, prin identificarea corectă a terenului și construcțiilor afectate în fapt de realizarea proiectului ce a determinat despăgubirea și prin raport de criteriile stabilite de lege.

În motivare, reclamantele au arătat că sunt proprietari, respectiv, titulari de alte drepturi reale ai terenului și construcțiilor edificate pe acest teren situat în București, șos. B.P. (fostă bd. I.I.B.) sectorul 1, cu o suprafață totală inițială de 58.094,63 mp. Reclamantele au precizat că denumirea inițială a SC S.B.I. SRL a fost S.V.W.P București Băneasa, astfel încât, orice referire în acte la această denumire privește pe SC S.B.I. SRL. Pe terenul descris anterior a fost construit magazinul proprietatea SC S.C.C. SRL în suprafață de 14058,60 mp, construcția fiind edificată potrivit convenției încheiate cu SC S.B.I. SRL prin care SC S.C.C. SRL dobândește dreptul de superficie pentru a construi și drept de folosință pe întreaga suprafață de teren.

În acest sens, a fost încheiată între SC S.B.I. SRL și SC S.C.C. SRL convenția pentru constituirea unui drept de superficie autentificată din 11 iulie 2002. Constituirea dreptului de superficie în favoarea SC S.C.C. SRL a fost, de asemenea, convenită și pentru construirea de către aceasta a unui drum de acces către magazin. Pe lângă suprafața de teren descrisă anterior aflată în proprietatea SC S.B.I. SRL, pe care este constituit drept de superficie în favoarea SC S.C.C. SRL și drept de folosință pe restul proprietății, SC S.B.I. SRL și SC S.C.C. SRL sunt titulare și de alte drepturi reale pe terenurile învecinate, în scopul construirii și folosirii drumului de acces către construcția magazin.

Astfel, pe terenurile învecinate, proprietatea lui D.M. și A.C.L., pe o suprafață totală de 4.800 mp au fost constituite în favoarea SC S.B.I. SRL și SC S.C.C. SRL un drept de servitute de trecere perpetuă și un drept de superficie pentru construirea unui drum asfaltat colector de acces la magazin, paralel cu șoseaua B.P. În acest sens a fost încheiată între SC S.B.I. SRL și SC S.C.C. SRL pe de o parte, și D.M. și A.C.L. pe de altă parte, convenția autentificată din 18 martie 2002. Drepturile reale (servitute de trecere și superficie) au fost constituite pe suprafețele de teren având numerele cadastrale F1, F2 și F3. Reclamantele au arătat că SC S.C.C. SRL are în proprietate și suprafața de teren de 1.449,57 mp având numărul cadastral F4 (desprinsă dintr-o suprafață de teren mai mare de 16.518 mp proprietatea D.M.

și A.C.L.; pe suprafața desprinsă vechii proprietari au la rândul lor un drept de servitute). Acest teren a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 2001. Prin adresele de convocare (din 4 mai 2006) reclamantelor li s-a adus la cunoștință faptul că o suprafață de teren de 185,90 mp din imobilul identificat urmează să fie expropriată. Prin procesul-verbal din 9 mai 2006 s-a luat act, de către Comisia de expropriere și de expropriator, de calitatea de titular de drept de proprietate, respectiv, de titular de alte drepturi reale pe teren și construcții.

A fost consemnată poziția reclamantelor față de obiectul exproprierii și a cuantumului despăgubirilor de 45.601,27 euro cu care nu au fost de acord, susținând că, în fapt, era expropriată/afectată o suprafață mult mai mare decât cea indicată de expropriator, documentația pe baza căreia s-a efectuat exproprierea era eronată, iar în ceea ce privește despăgubirea aceasta nu prevedea, potrivit legii, o sumă distinctă pentru proprietarul terenului, pentru superficiar și proprietar al construcțiilor, iar pentru suprafața de teren precizată a fi expropriată se cuvenea o sumă mai mare. Împotriva hotărârii din 9 mai 2006 de stabilire a despăgubirii reclamantele au formulat acțiune înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. 13328/3/2007.

Pe parcursul derulării litigiului mai sus menționat, H.G. nr. 383/2006 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării „Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 7+535-11+938 a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1680/2006 și, respectiv, H.G. nr. 614/2007. Reclamantele au precizat că prin Anexa la H.G. nr. 614/2007 se indică pentru expropriere o suprafață de 262,83 mp ca fiind în proprietatea SC S.B.I. SRL și SC S.C.C. SRL. Ca urmare a acestei hotărâri de guvern nou apărute, au fost din nou convocate la Comisia de expropriere pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al sectorului 1 București, de către expropriator pentru data de 12 iulie 2007 când au fost depuse de către reclamante toate actele solicitate.

Prin procesul-verbal din 12 iulie 2007 s-a consemnat poziția reprezentanților reclamanților față de despăgubirea propusă de expropriator, respectiv, că nu sunt de acord cu valoarea de 131.415 euro întrucât valoarea terenurilor în zonă este mult mai mare și, deci, despăgubirea nu reflectă valoarea reală a terenului expropriat; despăgubirea nu este acordată distinct pe dreptul de proprietate și alte drepturi reale; este afectat de expropriere și drumul colector care nu este evidențiat în documentația cadastrală dar figurează în proiectul de extindere. În baza procesului-verbal menționat a fost emisă hotărârea din 12 iulie 2007 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Consiliul Local al sectorului 1 București, ce le-a fost comunicată în data de 3 august 2007. Împotriva acestei hotărâri, pentru motive de nelegalitate, au formulat prezenta acțiune, motivat de faptul că SC S.B.I.

SRL și SC S.C.C. SRL sunt titulare ale dreptului de proprietate și titulare de alte drepturi reale pe terenuri situate în zona afectată de lucrările stabilite prin H.G. nr. 383/2006 și pe construcțiile edificate pe acestea (zona de acces); lucrările afectează parte din terenurile menționate pe care există deopotrivă drept de proprietate, drept de superficie, drept de folosință și drept de servitute de trecere, precum și construcțiile edificate; suprafața de teren afectată s-a dovedit a fi mai mare în fapt, aspect ce a fost confirmat ulterior de hotărârea de guvern și de rectificarea H.G. nr. 614/2007; lucrările afectează și construcțiile edificate pe teren (drum de acces) proprietatea SC S.C.C.

SRL identificate cu numerele cadastrale: F1, F2, F3, F4, cuantumul despăgubirilor nu reflectă valoarea reală a terenului și a construcțiilor afectate și prejudiciul cauzat prin exproprierea proprietății și a drumului de acces construit; despăgubirile nu sunt acordate distinct pentru drepturile de proprietate și alte drepturi reale (superficie, servitute, folosință), nici pentru terenuri, respectiv, construcții; instanța de judecată urmează a stabili cuantumul despăgubirilor conform criteriilor legale, valoarea reală a imobilului și prejudiciul efectiv cauzat proprietarului, pentru fiecare dintre acestea, în mod distinct, pe categorii de drepturi reale și bunuri, dat fiind că ele au o înregistrare în contabilitate de sine stătătoare.

Prin sentința civilă nr. 1654 din 10 noiembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamante, a sumei de 835.626 RON (echivalent a 201.065 euro), în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat prin hotărârea de stabilire a despăgubirii din 12 iulie 2007 emisă de pârât, respectiv, privind terenul viran în suprafață de 262,83 mp situat în București, șos. B.P., sectorul 1, proprietatea reclamantelor; a omologat raportul de expertiză tehnică efectuat de comisia de experți tehnici formată din D.P., D.C. și P.E., cu completările ulterioare prin răspunsul la obiecțiuni și a obligat pârâtul la plata, către reclamante, a sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., în ceea ce privește onorariul de avocat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în urma efectuării raportului de expertiză tehnică, echipa de experți a apreciat valoarea de circulație a imobilului teren în suprafață de 262,83 mp, expropriată din 57.909 mp, la 201.065 euro, propusă ca fiind o justă compensare pentru cauza exproprierii. Din raportul de expertiză tehnică a rezultat nu sunt necesare modificări ale imobilului pentru luarea acestei măsuri, răspunzându-se astfel solicitării privind identificarea corectă a imobilului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele SC S.B.I. SRL, SC S.C.C. SRL, precum și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA. Reclamantele SC S.B.I.

SRL, SC S.C.C. SRL au formulat următoarele critici: I. Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii și afectării drumului colector de acces edificat de ele, nefiind analizat prejudiciul cauzat de către expropriere. În acest sens, reclamantele au arătat că, deși au făcut dovada prejudiciului suferit, demonstrând atât investiția efectuată pentru această construcție cât și imposibilitatea reală de a utiliza acest drum colector de acces, ca urmare a exproprierii, instanța de fond, încălcând dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere, iar hotărârea apelată nu cuprinde nici o mențiune/motivare cu privire la prejudiciul suferit în urma exproprierii.

II. Valoarea despăgubirilor acordate de prima instanță este inferioară celei reale și nu au fost avute în vedere probele administrate în acest sens la fondul cauzei. În acest sens, reclamantele arată că prin evaluarea efectuată de comisia de experți la momentul efectuării raportului de expertiză (11 mai 2009), a fost calculată o valoare de 201.065 euro (835.626 RON la un curs de 4,156 RON/euro), pentru suprafața de teren expropriată, însă această valoare este inferioară celei reale a terenului expropriat și nu acoperă prejudiciul suferit de ele ca urmare a exproprierii, în condițiile în care, pentru porțiuni de teren învecinate s-au acordat despăgubiri de 1700-1800 euro/mp.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra solicitării reclamantelor privind calcularea nivelului minim al despăgubirilor prin realizarea unei medii aritmetice între valoarea evidențiată de către comisia de experți la momentul exproprierii, 990 euro/mp, și cea acordată lor prin hotărârile C.N.A.N.D.R. din 8 septembrie 2008, respectiv, 1.700 euro și/sau 1.800 euro/mp, determinând o valoare reală de 1.395 euro/mp. Instanța de fond nu a avut în vedere durata de desfășurare a litigiului și data la care raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei în raport de data formulării acțiunii, aspecte care contravin practicii C.E.D.O., respectiv, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 23 august 2007, iar raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 11 mai 2009. III.

În mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care cuantumul cheltuielilor de judecată reflectă totalitatea activităților de asistentă juridică și reprezentare prestate pe parcursul unei perioade mai mari de 3 ani, suportate în totalitate de către reclamante și dovedite, iar soluția adoptată se constituie într-o veritabilă sancțiune pentru acestea. Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de majorare a cuantumului despăgubirii astfel cum a fost stabilit de către instanța de fond prin expertiză tehnică judiciară, cu consecința menținerii valorii despăgubirii din hotărârea de stabilire a despăgubirii din 12 iulie 2007. Totodată, a solicitat respingerea cererii reclamantelor de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată (în cuantum de 45.954,47 RON, reduse la 15.000 RON de către prima instanță).

Prin decizia nr. 321/A din 12 noiembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul reclamantelor; a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată. A obligat pârâtul la 15.000 RON cheltuieli de judecată în apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că valoarea despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat a fost calculată, deși corect la data efectuării raportului de expertiză, prin raportare la oferte de vânzare, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, situație față de care în apel s-a încuviințat, la cererea apelanților, expertiza evaluatoare cu obiectivele menționate prin încheierea din 28 februarie 2012, stabilindu-se că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de 262,83 mp este de 58.348 euro, respectiv, 261.231 RON (222 euro/mp).

Această sumă a fost calculată cu respectarea cerințelor legii privind stabilirea despăgubirilor, în funcție de prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială. Instanța de apel a mai constatat că suma în RON stabilită prin hotărârea din 12 iulie 2007 este mai mare decât cea stabilită la data întocmirii ultimului raport de expertiză, astfel încât reclamantele sunt mai avantajate să solicite suma stabilită prin hotărârea din 12 iulie 2007. Instanța de apel a respins acțiunea, însușindu-și concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, procedând conform dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 și constatând că suma stabilită cu titlu de despăgubire pentru imobilele expropriate este inferioară celei propusă de expropriator.

Cu privire la prejudiciul suplimentar, instanța de apel a reținut că tribunalul a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză și s-a pronunțat asupra despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii admițând cererea numai în parte, întrucât nu exista vreun alt prejudiciu cauzat prin expropriere. În apel, menținându-se obiectivul privind eventualele prejudicii suferite ca urmare a exproprierii, s-a constatat că partea de teren rămasă neexpropriată nu a suferit modificări negative sau pozitive în ceea ce privește valoarea de piață a imobilului. Susținerea apelantelor se bazează pe un eventual câștig, instanța neavând nici o dovada a pierderilor eventuale și viitoare suferite de reclamant.

S-a apreciat că, prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală. În cauză s-a constatat că suma reprezentând onorariul de avocat raportat la obiectul, dificultatea speței, timpul afectat, este mult prea mare astfel încât în mod legal s-a diminuat valoarea acestuia. Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de apel a constatat că acestea sunt în sarcina pârâtului, în temeiul art. 38 al Legii nr. 33/1994 care prevăd că toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator.

Constatând că, în mod corect, prima instanță a aplicat dispozițiile sus amintite, în baza aceluiași act normativ, a obligat pârâtul la 15.000 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamante reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., conform criteriilor anterior enunțate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile. Recurentele-reclamante SC S.C.C. SRL și SC S.B.I. SRL și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: I. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin omologarea unui raport de expertiză ce nu respectă obligațiile impuse de acest text de lege, raportat la momentul întocmirii acestui raport și la valoarea despăgubirilor acordate.

În acest sens, recurentele-reclamante arată că data raportului de expertiză evaluatorie imobiliară din faza procesuală a apelului este 27 aprilie 2012, aceasta fiind data față de care instanța trebuia să se pronunțe în legătură cu despăgubirile acordate, iar nu data de 15 septembrie 2013, când experții au răspuns la obiecțiunile părților. Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 208 C. proc. civ., nefiind emise convocări către părți potrivit procedurii impuse de norma legală indicată. Reținerea datei de 15 septembrie 2013 ca și moment al evaluării contravine raportului de expertiză întocmit și depus la dosarul cauzei la data de 15 mai 2012, în condițiile în care comisia de experți a procedat la convocarea părților pentru data de 27 aprilie 2012, cu recipise de confirmare de primire.

II. Referitor la valoarea despăgubirilor acordate, recurentele-reclamante arată că instanța de apel a nesocotit probatoriile administrate în cauză care dovedeau faptul că valoarea despăgubirilor nu a luat în considerare poziționarea terenului supus exproprierii, accesul facil către rutele naționale de transport și europene, infrastructura specifică zonei de nord, dezvoltată și propice desfășurării unor activități cu caracter comercial. Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare avute în vedere de către instanța de apel nu vizează terenuri similare, ci imobile ce au făcut obiectul unor licitații imobiliare în cadrul executării silite, partaje, precum și alte tranzacții supuse unor condiții ce afectau valoarea tranzacționată.

III. Hotărârea instanței de apel este nemotivată sub mai multe aspecte, respectiv, aceasta a omis a se pronunța asupra obiecțiunilor formulate de reclamante la suplimentul raportului de expertiză și nu a arătat care au fost rațiunile pentru care a omologat acest supliment, iar nu însuși raportul de expertiză întocmit în apel.

De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra prejudiciului suferit de reclamante ca urmare a exproprierii și a înlăturat, în mod nejustificat, probele pe care acestea și-au întemeiat apărările în apel, respectiv, nu există nicio mențiune cu privire la hotărârile din 8 septembrie 2008 prin care însuși expropriatorul a acordat valori triple față de cele acordate și contestate prin hotărârea din 9 mai 2006. Referitor la prejudiciu, recurentele-reclamante arată că, odată cu edificarea magazinului S., au edificat o bandă de acces către acesta în valoare de 575.804 RON, consecința directă a exproprierii fiind reprezentată de imposibilitatea de a mai dispune de acest bun, față de care însă plătesc în continuare impozite.

Recurentul-pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În susținerea recursului, pârâtul a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., respectiv, în mod greșit, deși a admis apelul acestei părți și a respins acțiunea, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată din apel și a menținut obligația de plată a cheltuielilor de judecată în fond. Contrar celor reținute de instanța de apel, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești sunt suportate de expropriator, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât, conform principiului specialia generalibus derogant, au prioritate prevederile Legii nr. 198/2004.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în materia exproprierii se aplică art. 170 C. proc. civ. obligația procedurală de a suporta costul probei cu expertiza tehnică fiind în sarcina părții care a propus-o. Pe de altă parte, sintagma „cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare” cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu cuprinde și onorariile avocațiale, aceste cheltuieli nefiind necesare pentru realizarea procedurii exproprierii. Art. 274 C. proc. civ. reglementează obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe ideea de culpă procesuală, pretențiile reclamantelor fiind respinse, acestea ar fi trebuit să suporte toate cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Recurentul-pârât mai arată că instanța de apel nu a motivat în ce măsură acesta a căzut în pretenții față de solicitările reclamantelor și nu a arătat în ce constă culpa sa, încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului sub acest aspect, respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în apel și recurs și obligarea acestora, în baza art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată din apel. Recurentul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994, hotărârea pronunțată fiind greșită sub aspectul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care apelul acesteia a fost admis.

Recurentul arată că, pentru a atrage aplicabilitatea textului legal anterior menționat, era necesar ca cheltuielile efectuate de părți să fi avut drept scop realizarea procedurii de expropriere or, în speță, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 198/2004, exproprierea era deja realizată la data sesizării instanței. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Recursul recurentei reclamante este nefondat. Astfel, aceasta a susținut că instanța de apel a dat o motivare contradictorie atunci când a validat concluziile raportului de expertiză, fără a explica dacă îl califică drept supliment la raportul dispus inițial sau o contraexpertiză, calificarea fiind relevantă pentru stabilirea datei de efectuare a expertizei.

Nu poate fi reținută o astfel de critică, în condițiile în care nu există echivoc în raționamentul instanței de apel, care după o primă identificare și evaluare a terenului și calculare a despăgubirilor, a dispus, încuviințând obiecțiunile părților, refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare, la stabilirea valorii reale a imobilului, a unor comparabile depuse la dosarul cauzei. Nu poate fi echivalată dispoziția instanței de refacere a calculului din raportul de expertiză cu o contraexpertiză, dar nici nu se poate considera data raportului de expertiză a fi data primei variante, în condițiile în care, valoarea finală, la care instanța s-a raportat, a fost cea din 15 septembrie 2013 când expertiza a fost refăcută cu luarea în considerare a criteriilor legale.

Față de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în mod corect a fost avută în vedere această dată. Nefiind un raport nou de expertiză care să aibă ca obiectiv identificarea terenului nu era necesar a se proceda la o nouă convocare a părților. Recurenta a mai susținut, în invocarea nemotivării deciziei și faptul că instanța de apel nu a argumentat soluția de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză referitoare la modul de selectare, de către experți, a comparabilelor și neluarea în considerare a valorii din alte două hotărâri de expropriere din 2008 pentru terenuri învecinate. Se reține însă că, înainte de a proceda la dezbateri, instanța de apel s-a pronunțat asupra obiecțiunilor reclamantelor cu privire la momentul la care trebuia stabilită valoarea terenului.

De asemenea a considerat că experții au răspuns la obiectivele expertizei, menționând că va verifica explicațiile experților privind modalitatea în care au fost alese anumite contracte. În considerentele deciziei atacate, instanța a validat constatarea instanței de fond în sensul că invocarea altor hotărâri de expropriere nu este relevantă față de data la care au fost emise, în raport cu momentul efectuării expertizei. De asemenea, instanța de apel și-a motivat opțiunea pentru ultima variantă a raportului de expertiză, pe care a omologat-o ca respectând criteriile legii în stabilirea despăgubirilor, în funcție de prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială.

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține o lipsă de motivare a instanței, de vreme ce a validat ultima variantă a raportului ca fiind întocmită cu respectarea criteriilor legale, criterii care privesc inclusiv condițiile în care tranzacțiile depuse la dosar au constituit comparabile pentru stabilirea valorii terenului expropriat. Reclamanta a criticat și valoarea terenului, stabilită de instanță în baza raportului de expertiză, susținând că experții nu au luat în considerare o serie de caracteristici cum sunt poziționarea terenului, accesul facil către rutele de transport, infrastructura specifică zonei de nord, propice desfășurării unor activități comerciale. Nu sunt întemeiate aceste susțineri întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, raportul de expertiză a fost analizat de instanță, care a apreciat că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale și plecând de la comparabile care privesc imobile în unitatea administrativ teritorială.

Celelalte criterii, pe care reclamanta le solicită a fi aplicate, țin exclusiv de situația de fapt, pe care instanța de apel a reținut-o și împotriva căreia reclamanta nu a formulat, în obiecțiunile depuse în apel și analizate la ultimul termen de judecată, critici concrete, indicând, care ar fi, în opinia sa, coeficienții de corecție ce ar fi trebuit aplicați cu efect în sporirea valorii terenului. Au fost criticate și comparabilele reținute în raportul de expertiză, susținându-se că nu au ca obiect terenuri similare, ci imobile ce au făcut obiectul unor licitații imobiliare în cadrul executării silite, partaje sau reprezentau valoare reziduală. Vor fi înlăturate aceste critici întrucât experții au pornit de la comparabilele reținute ca îndeplinind condițiile legale însă au aplicat corecțiile necesare, raportat la diferențele caracteristicilor fizice și ale condițiilor de piață dintre terenuri.

Cu privire la prejudiciul suplimentar rezultat din imposibilitatea utilizării drumului colector, experții au susținut, în mod constant, că nu există un astfel de prejudiciu referitor la calea de acces, închisă provizoriu, dar permis a fi utilizată de riverani. În apel reclamanta și-a precizat prejudiciul ca fiind contravaloarea lipsei de folosință în perioada mai-octombrie 2009, susținând, în continuare, imposibilitatea de utilizare a acestui drum colector. Nici la refacerea expertizei nu s-a reținut, însă, un astfel de prejudiciu, întrucât s-a menținut concluzia că diferența neexpropriată nu a pierdut din valoare. Ceea ce solicită reclamanta, excede momentului transferului dreptului de proprietate, izvorăște dintr-un alt raport juridic, ce nu constituie obiectul judecății, astfel că, în mod corect, a fost apreciată de instanța de apel drept o pierdere viitoare și eventuală, față de momentul exproprierii, nedovedită de către reclamantă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente cazurile de recurs invocate de reclamantă, astfel că recursul acesteia va fi respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul pârâtei, într-o critică comună cu cea a Ministerului Public, s-a susținut aplicarea greșită, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, care a impus în sarcina expropriatorului, chiar dacă acestuia i s-a admis calea de atac, iar reclamanta a căzut în pretenții, toate cheltuielile de judecată ocazionate de proces pe motiv că sunt cheltuieli cu exproprierea stipulate de lege în sarcina expropriatorului. Aceste critici sunt întemeiate.

Astfel, sintagma „cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare” cuprinsă în art. 38 din Legea nr. 33/1994 și pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția este inaplicabilă, pe de o parte pentru faptul că exproprierea a operat sub imperiul Legii nr. 198/2004 care trimite exclusiv la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994 nu și la art. 38 iar, pe de altă parte, pentru că, în cheltuielile de expropriere, nu pot fi incluse cele efectuate în procedura judiciară care privește doar stabilirea valorii despăgubirilor, în condițiile în care exproprierea deja operase la momentul emiterii hotărârii de consemnare a acestora.

Prin urmare, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizează și cheltuielile judiciare efectuate în procesul de cuantificare a despăgubirilor, în condițiile în care nu poartă asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat, acestea fiind supuse normelor dreptului comun. Cum dreptul comun în cauză îl reprezintă dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și cererea reclamantei a fost respinsă în urma admiterii apelului pârâtei și modificării sentinței de primă instanță, partea căzută în pretenții în faza procesuală a apelului este reclamanta, astfel că, în această situație, nu pot fi puse în sarcina pârâtei cheltuielile judiciare efectuate de reclamantă, decât cu încălcarea dispozițiilor procedurale menționate.

Față de această situație, Înalta Curte va admite în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, și de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va modifica în parte decizia recurată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că va înlătura obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului pentru judecata în fond și apel, menținând celelalte dispoziții ale deciziei recurate, privind respingerea acțiunii principale. Ca efect al acestei soluții, Înalta Curte va respinge cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, ca parte căzută în pretenții în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.C.C. SRL împotriva deciziei nr. 321/A din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, și de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia recurată în sensul că înlătură obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului pentru judecata în fond și apel. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Respinge cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2014.