ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1551/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Avrig, ulterior precizată, reclamanții U.A., M.A. și M.E., în calitate de moștenitori ai defunctului reclamant U.I., C.E., U.V., U.G., I.D., R.M.M. și V.M. au chemat în judecată pe pârâții SC G. SRL, B.N.C. și V.S.F., solicitând constatarea nulității absolute a încheierilor de intabulare nr. F1/2009 și nr. F2/2009, revenirea la situația anterioară de carte funciară și obligarea pârâților persoane fizice să lase pârâtei SC G. SRL, în deplină proprietate și posesie, terenul înscris în cartea funciară Avrig. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost proprietarii terenului de 27700 mp înscris în CF nr. F3, iar pârâta V.S.F.

a terenului în suprafață de 17500 mp, terenuri învecinate care au fost vândute societății SC G. SRL. Pentru terenul vândut, reclamanții au primit la data vânzării o parte din preț, urmând ca ulterior să primească diferența. Dreptul de proprietate s-a intabulat în cartea funciară pe numele cumpărătoarei, notându-se privilegiul reclamanților pentru restul de preț. La data de 15 decembrie 2008 pârâta V.S.F. a deschis procedura executării silite împotriva debitoarei SC G. SRL, recuperând o parte din datorie. La data de 25 mai 2009 executorul judecătoresc a vândut la licitație publică pârâtului B.N.C. imobilul vândut de reclamanți pârâtei SC G. SRL și cel vândut de pârâta V.S.F., emițându-se la data de 9 iunie 2009, actul de adjudecare.

Prin decizia civilă nr. 201/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia au fost anulate irevocabil formele de executare silită. Reclamanții au arătat că cererea lor de constatare a nulității încheierii de intabulare nr. F1/2009 este întemeiată, întrucât actele care au stat la baza acesteia au fost anulate. Față de apărarea pârâtului B.N.C., în sensul că hotărârea curții de apel nu-i este opozabilă, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ., referitoare la opozabilitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile față de terți. Au mai susținut, în motivarea acțiunii, că actele de executare silită sunt lovite de nulitate absolută, fără însă să solicite instanței să constate nulitatea acestor acte în contradictoriu cu pârâții, solicitând doar constatarea nulității încheierilor de intabulare și revendicarea terenului în favoarea pârâtei SC G. SRL.

Prin sentința civilă nr. 688/2012 a Judecătoriei Avrig s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, care, prin sentința civilă nr. 806/2013, a respins acțiunea formulată de reclamanți. Instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2007, reclamanții au vândut pârâtei SC G. SRL suprafața de 27700 mp teren înscris în CF nr. F3, cu prețul de 193.900 euro, din care pârâta a achitat reclamanților suma de 58.178 euro, urmând ca restul de preț să le fie achitat în termen de 18 luni de la data încheierii contractului. Prin încheierea de carte funciară nr. F1/2009, a cărei nulitate se cere a fi constatată, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtului B.N.C.

asupra imobilului ce a fost proprietatea reclamanților, în baza actului de adjudecare din 9 iunie 2009 emis în dosarul execuțional al Executorului Judecătoresc M.V. Prin încheierea de carte funciară nr. F2/2009 s-a dispus notarea în CF nr. F3, a somației de plată emisă în același dosar execuțional pentru recuperarea sumei datorate de debitoarea SC G. SRL creditoarei V.S.F. Actele de executare silită efectuate în dosarul Executorului Judecătoresc M.V. au fost anulate prin decizia civilă nr. 201/2010 a Curții de apel Alba-Iulia. Însă, în procesul soluționat prin decizia civilă mai sus amintită nu a fost parte adjudecatarul B.N.C. Ca urmare, această hotărâre nu îi este opozabilă acestui pârât, având în vedere principiul relativității hotărârii judecătorești, care presupune că o hotărâre judecătorească își produce efectele juridice doar față de părțile din proces, nu și față de terțe persoane.

În ce privește incidența dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C. civ. din 1864, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză. Puterea lucrului judecat produce efecte doar cu privire la părțile din proces, nu și față de terțe persoane. Pentru aceleași considerente a fost respinsă și plângerea formulată de reclamanți împotriva încheierii de carte funciară nr. F1/2009 prin care s-a intabulat, cu titlu de adjudecare, imobilul în favoarea adjudecatarului B.N.C. Față de aceste împrejurări, instanța a reținut că, raportat la pârâtul B.N.C., hotărârea judecătorească irevocabilă prin care au fost constatate nule actele de executare silită ce au stat la baza emiterii celor două încheieri de intabulare atacate în prezenta cauză, nu-i este opozabilă acestui pârât și, ca urmare, nu-i poate fi afectat dreptul de proprietate, prin revenirea la situația anterioară, așa cum solicită reclamanții.

Pentru a obține un astfel de rezultat, actele de executare silită trebuiau să fie analizate și în contradictoriu cu acesta, pentru a nu fi lipsit de dreptul la apărare, pentru a nu i se încălca dreptul de proprietate, fără posibilitatea de a-și formula apărări. Deși în motivarea acțiunii reclamanții au invocat și arătat pe larg motivele de nulitate a actelor de executare silită, de această dată în contradictoriu cu pârâtul adjudecatar, ei nu au formulat un capăt de cerere prin care să solicite și constatarea nulității acestor acte, astfel încât pârâtul să poată să formuleze apărări sub acest aspect.

În aceste condiții, capătul de cerere privind constatarea nulității celor două încheieri de intabulare și revenirea la situația anterioară de carte funciară este neîntemeiat, nefiind îndeplinite condițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, iar cel privind revendicarea terenului este, de asemenea, neîntemeiat, câtă vreme dreptul de proprietate nu aparține nici reclamanților, și nici debitoarei lor, SC G. SRL. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 71 din 11 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, a respins apelul reclamanților, ca nefondat. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că, în speță, cerințele acțiunii în revendicare nu sunt îndeplinite.

Reclamanții nu sunt proprietarii imobilului revendicat. Primul petit formulat, în rectificare de carte funciară și de anulare a încheierilor de intabulare prin care pârâtul B.N.C. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului adjudecat la licitație publică în baza actului de adjudecare, nu putea fi admis de către instanța de fond, pentru a constitui temei în justificarea calității de proprietari ai reclamanților asupra terenului. Pentru anularea încheierii de intabulare, se impunea a fi îndeplinite cerințele statuate de art. 36 din Legea nr. 7/1996, privitoare la rectificarea de carte funciară. Or, în speță, niciuna dintre aceste cerințe nu sunt îndeplinite, contrar susținerilor apelanților.

Actul de adjudecare, temei al intabulării dreptului de proprietate al pârâtului B.N.C., nu a fost anulat de către nicio instanță judecătorească. Este adevărat că, prin decizia nr. 201/2010 a Curții de Apel, s-au anulat formele de executare silită efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc M.V., însă apelanții omit a observa că formele de executare silită nu sunt sinonime cu actele de executare silită. De altfel, și prin decizia nr. 166/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. 1274/787/2010, s-a statuat cu putere de lucru judecat aceste aspecte, în sensul că actul de adjudecare emis în Dosarul nr. 267/2008 de Biroul Executorului Judecătoresc M.V. nu este o formă de executare silită, nefiind anulat prin decizia nr. 201/2010 a Curții de Apel.

Potrivit art. 516 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, actul de adjudecare este titlu de proprietate și poate fi înscris în cartea funciară, iar pentru adjudecatar constituie titlu executoriu împotriva debitorului. Deci, actul de adjudecare emis la data de 9 iunie 2009, ulterior promovării contestației la executare în Dosarul nr. 2590/306/2009 (chiar dacă anterior pronunțării deciziei din recurs) nu este o formă de executare silită și, prin urmare, chiar dacă formele de executare silită imobiliară au fost anulate, actul final al executării silite, actul de adjudecare care constituie titlu de proprietate pentru B.N.C., nu a fost anulat. Cu alte cuvinte, la data promovării contestației la executare în Dosarul nr. 2590/306/2009, actul de adjudecare al pârâtului B.N.C.

nici nu exista, așa încât contestatorii nu puteau solicita anularea acestuia, executarea silită desfășurându-se în continuare, atâta timp cât ea nu a fost suspendată. Curtea a mai reținut că decizia nr. 166/2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., se opune cu putere de lucru judecat față de orice alte statuări contrare, și nu decizia invocată de apelanți. Împotriva deciziei nr. 71 din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții C.E., U.V., I.D., R.M.M., V.M., U.A., M.E., M.A., P.A., U.M. și U.G., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții susțin că prevederile art. 1200 pct. 4 C. civ.

de la 1864 se aplică în speță, în ceea ce privește decizia nr. 201/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, având în vedere faptul că actele de executare silită sunt anulate pe calea contestației la executare promovate contra executării silite imobiliare începute de către Biroul Executorului Judecătoresc M.V. în dosarul execuțional din 2008. A se susține că actele de executare silită ce premerg încheierii de adjudecare, anulate, pot produce o vânzare validă, este absurd, având în vedere că, dacă există acte succesive anulate, toate actele ulterioare, fiind produse prin intermediul unor acte anulate, sunt și acestea lipsite de forța juridică. Faptul invocat, al lipsei adjudecatarului din dosarul contestației la executare este logică, atâta timp cât, la data promovării contestației la executare în Dosarul nr. 2590/306/2009, nu se punea problema scoaterii la vânzare a imobilului, executat ulterior.

Apărarea intimatului adjudecatar B.N.C. nu poate fi reținută, pentru simplul motiv că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu fac legătura între actele procedurale execuționale anulate de instanță în dosarul execuțional din 2008 și actul ulterior, numit act de adjudecare, menținut ca valid de către instanță, referindu-se și la faptul că reclamanții fac o confuzie între acte de executare silită și forme de executare silită. Recurenții susțin că în contestația la executare s-a solicitat anularea actelor de executare silită, iar instanța se referă la acte de executare silită sau forme (fără a exista consecvență), ceea ce conduce la concluzia că poate exista executare silită și în cazurile în care toate actele și formele de executare silită anterioare actului de adjudecare sunt considerate a fi nule, ceea ce înfrânge chiar spiritul actului normativ.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reține următoarele: Reclamanții au învestit instanța cu soluționarea acțiunii având ca obiect rectificarea cărții funciare și revendicare, primul capăt de cerere fiind întemeiat pe prevederile art. 34 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 7/1996, astfel cum era în vigoare anterior abrogării prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. De menționat că reclamanții au invocat în mod eronat, în motivarea acțiunii inițiale, prevederile art. 36 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 7/1996, raportându-se la forma inițială a legii, fără a observa că aceasta a fost republicată în M. Of.

nr. 201/3.03.2006, cu o nouă numerotare a textelor, reglementarea referitoare la cazurile de rectificare fiind conținută în art. 34. Potrivit prevederilor legale ce constituie temeiul de drept al primului capăt de cerere, respectiv art. 34 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 7/1996: „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; (…) 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.” Reclamanții au susținut, în motivarea acțiunii, reiterând această susținere în recurs, că, atâta vreme cât prin decizia nr. 201/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia au fost anulate formele de executare silită în dosarul din 2008 al Biroului Executorului Judecătoresc M.V., această sancțiune afectează și actul de adjudecare ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate în favoarea adjudecatarului, fiind aplicabile prevederile art. 1200 pct. 4 C. civ.

de la 1864, în sensul că operează prezumția de autoritate de lucru judecat, iar pârâtul are ocazia în acest proces să răstoarne ceea ce s-a stabilit prin decizia menționată. În realitate, ceea ce invocă recurenții nu este autoritatea de lucru judecat (în sensul de excepție ce se întemeiază pe art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., valorificând efectului negativ al lucrului judecat, în sensul că un proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți nu mai poate fi reluat).

Recurenții se prevalează de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 201/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, care, potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., este considerată o prezumție legală, ca manifestare pozitivă, ceea ce presupune că o constatare jurisdicțională (în sensul de soluție a raportului litigios dedus judecății), făcută printr-o hotărâre judecătorească, este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre. Or, prin decizia nr. 201/2010 a Curții de Apel Alba-Iulia nu a fost anulat actul de adjudecare pe baza căruia s-a efectuat înscrierea, chiar recurenții recunoscând că un asemenea capăt de cerere nu a fost formulat prin contestația la executare.

În aceste condiții, nu se poate invoca puterea de lucru judecat a respectivei decizii cu privire la nulitatea actului de adjudecare. Puterea de lucru judecat a deciziei menționate își produce efectul doar în limitele obiectului judecății în acel litigiu. Împrejurarea că anularea formelor de executare silită ar fi justificat, ulterior, și anularea actului de adjudecare, nu permite totuși interpretarea recurenților, în sensul că ar trebui să se considere că actul de adjudecare este inclus în categoria formelor de executare silită. Astfel cum în mod corect s-a reținut prin decizia recurată, actul de adjudecare constituie titlul de proprietate al adjudecatarului, prin care se confirmă efectuarea unei-vânzări cumpărări forțate, prin licitație publică în cadrul unei proceduri de executare silită, un asemenea titlu putând fi înscris în documentele de publicitate imobiliară.

Nefiind anulat, actul respectiv își produce efectele, iar înscrierea efectuată în cartea funciară nu poate fi radiată, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 34 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 7/1996. Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că, prin decizia nr. 166/2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, s-a statuat cu putere de lucru judecat în sensul că actul de adjudecare emis în dosarul din 2008 de Biroul Executorului Judecătoresc M.V. nu este o formă de executare silită, nefiind anulat prin decizia nr. 201/2010 a Curții de Apel. Cu privire la această decizie, instanța de apel a reținut incidența art. 1200 pct. 4 C. civ., arătând că această statuare a instanței se impune cu putere de lucru judecat, neputând fi contrazisă în prezentul litigiu.

Recurenții nu au formulat critici în recurs cu privire la modul în care instanța de apel a făcut aplicarea art. 1200 pct. 4 C. civ. raportat la decizia nr. 166/2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, situație în care instanța de recurs nu va proceda la examinarea legalității deciziei recurate, din această perspectivă. Față de aceste considerente, constatând că în mod corect a fost respinsă cererea de rectificare a cărții funciare, ceea ce a atras și respingerea petitului în revendicare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge recursul declarat de reclamanții C.E., U.V., I.D., R.M.M., V.M., U.A., M.E., M.A., P.A., U.M. și U.G., împotriva deciziei nr. 71 din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2014.