ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3830/2011

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei constată:

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul din data de 3 mai 2004, întocmit în Dosarul 255/16/P al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților D.C. și Z.I.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată - art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen. - constând în esență în aceea că în perioada noiembrie 2002 - martie 2003 cei doi inculpați, de comun acord, au racolat prin înșelăciune mai multe victime de sex feminin de pe raza județului Tulcea, promițându-le locuri de muncă în Spania, iar după ce respectivele victime au fost transferate la Madrid au fost exploatate sexual, activitate de pe urma căreia inculpații au obținut venituri ilicite.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - înscrisuri - instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care a reținut:

Inculpații D.C. și Z.I.D. se cunoșteau de mai bine de opt ani, iar în urmă cu trei ani și jumătate au început să întrețină relații de concubinaj.

În luna august 2002, inculpata Z.I.D. a plecat în Spania la sora ei și, timp de aproximativ două luni, a mai păstrat legătura telefonic cu inculpatul D.C.. în condițiile în care legătura dintre cei doi inculpați a fost întreruptă, inculpatul D.C. a hotărât să plece și el în Spania, pentru a se întâlni acolo cu inculpata Z.I.D. însă, întâmplarea a făcut ca aceasta să revină în țară. La scurt timp după aceea, a revenit în țară și inculpatul D.C..

Deplasarea în Spania a prilejuit celor doi inculpați cunoașterea realităților din țara respectivă și pe baza acestora să pună la cale o modalitate ilicită de obținere a unor importante venituri prin exploatarea sexuală a unor victime racolate prin înșelăciune din țară.

Astfel, din declarațiile victimei T.V. s-a reținut că aceasta fusese colegă de școală cu inculpata Z.I.D. și prin intermediul acesteia îl cunoștea și pe inculpatul D.C.. Mizând pe faptul că victima T.V. îi cunoștea de mai mult timp, cei doi inculpați au contactat-o, propunându-i să meargă în Spania pentru a lucra într-un bar ca chelnăriță, barman sau dansatoare, la alegere. Având încredere în cei doi inculpați, victima a acceptat oferta fără ezitări și reticențe, cu atât mai mult cu cât toate costurile deplasării în Spania urmau a fi suportate de inculpatul D.C.. Plecarea către Spania s-a făcut pe la sfârșitul lunii noiembrie 2002, dată la care au făcut deplasarea victima T.V., inculpații D.C. și Z.I.D. și o altă persoană, pe nume M.A.

Ajunși la Madrid, cei patru menționați anterior au fost întâmpinați de un cetățean numit R.R., cunoscut și sub numele de "M." și conduși la locuința acestuia, respectiv un apartament cu patru camere.

Victimei T.V. i s-a rezervat un pat într-o cameră pe care trebuia să o împartă cu cei doi inculpați, cu R.R., zis "M.", cu M.A. și alte două fete despre care a aflat că munceau "pe stradă".

În împrejurările amintite, victima T.V. a ripostat în sensul că ea nu înțelesese nicio clipă de la cei doi inculpați faptul că urma să se prostitueze. În replică, numitul R.R. i-a spus victimei faptul că, în varianta în care nu acceptă să se prostitueze, va trebui să se descurce singură cu formalitățile și banii necesari pentru întoarcerea în țară și a mai făcut precizarea că va avea grijă să o dea pe mâna "altor băieți". Insinuările amenințătoare ale numitului R.R., faptul că se afla într-o țară străină și îi lipseau mijloacele financiare au constrâns-o pe victima T.V. să rămână în Spania pe perioada celor trei luni cât era valabilă viza de ședere și să se prostitueze în condițiile impuse de cei doi inculpați și numitul R.R..

Astfel, victimei i s-a impus să aducă zilnic suma de 200 euro, care erau predați lui R.R., iar inculpații D.C. și Z.I.D. țineau evidența sumelor aduse de victimele obligate să se prostitueze pentru ca, în final, aceste sume să fie împărțite între cei trei. Constrângerea victimei T.V. a continuat pe toată perioada șederii în Spania și a constat în concret în faptul că nu i se permitea să meargă la plimbare sau cumpărături decât însoțită de unul din cei doi inculpați sau de numitul R.R., trebuia să predea zilnic sume obținute din practicarea prostituției, iar la telefon nu putea, de asemenea, să vorbească singură cu rudele din țară. Regulile impuse de cei doi inculpați și de numitul R.R. victimelor trebuiau respectate cu strictețe, iar atunci când victima T.V. a avut convorbiri telefonice în țară fără supraveghere a fost chiar lovită de numitul R.R.. Abia în ultimele zile de valabilitate a vizei de ședere în Spania, victima T.V. a putut să păstreze integral sumele obținute în urma practicării prostituției și, din aceste sume, și-a plătit biletul de întoarcere în România.

Întoarsă în țară, victima T.V. a formulat plângere penală împotriva inculpaților D.C. și Z.I.D., solicitând tragerea la răspundere a celor doi, iar în fața instanței a declarat că nu înțelege să se constituie parte civilă în cauză, rămânând doar în calitate de parte vătămată.

Din declarațiile victimei G.D., coroborate cu declarațiile martorului G.D., s-a reținut că în cursul lunii februarie 2003 cei doi inculpați au procedat la racolare și în acest caz, bazându-se tot pe faptul că inculpata Z.I.D. fusese vecină și colegă de școală cu victima, ceea ce era de natură să o facă pe aceasta din urmă mai puțin vigilentă.

Și în cazul victimei G.D., cei doi inculpați au folosit manopera dolosivă de a-i promite un loc de muncă onest și bine plătit într-un bar dintr-o localitate din Spania, promițându-i totodată că, la scurt timp, va fi adus în Spania și martorul G.D., soțul victimei, după ce i se va găsi și acestuia un loc de muncă. Victima G.D. a plecat spre Spania la data de 1 martie 2003 împreună cu inculpatul D.C., cu inculpata Z.I.D. și cu numitele L. și M. Ajunsă în Spania, victima G.D. a aflat de la numitul R.R., zis și "M.", că urma să se prostitueze, așa cum făceau toate fetele care veneau la el. În fața refuzului categoric al victimei de a se prostitua, numitul M. i-a reproșat inculpatei Z.I.D. faptul că nu a pus-o în temă pe victimă în legătură cu "munca" ce urma să o presteze în Spania.

Față de victima G.D., inculpații nu au putut exercita alte forme de constrângere motivat de împrejurarea că rămânerea ei în Spania ar fi impus aducerea și a soțului acesteia, martorul G.D., și în cele din urmă, demascarea activității desfășurate de cei doi inculpați.

Din declarațiile victimei G.D. s-a mai reținut că inculpații D.C. și Z.I.D. împărțeau sumele de bani aduse de fetele care se prostituau cu numitul R.R., zis "M.", și că suma zilnică pretinsă de cei trei era de 200 euro pentru fiecare fată. După aproximativ trei zile de la sosirea în Spania, victima G.D. s-a reîntors în țară, iar costurile respective au fost suportate de numitul R.R., zis "M.".

Ajunsă în țară, victima a formulat plângere penală împotriva celor doi inculpați, iar în cursul cercetării judecătorești a precizat că rămâne în proces ca parte vătămată, neînțelegând să se constituie parte civilă.

Din declarațiile victimei H.M. și a martorei N.I. s-a reținut că inculpații Z.I.D. și D.C. au racolat-o și pe aceasta prin înșelăciune, promițându-i un loc de muncă onest și bine plătit în Spania, profitând de încrederea pe care o avea familia victimei față de inculpata Z.I.D., pe care o cunoșteau din copilărie și cu părinții căreia erau în relații de prietenie. La momentul racolării victimei H.M., inculpații D.C. și Z.I.D. i-au solicitat acesteia să mai contacteze o persoană dornică să meargă în Spania la muncă, întrucât aveau deja bilete cumpărate, iar persoanele vizate inițial nu obținuseră încă pașapoartele. În această situație, victima H.M. a contactat-o pe G.D., care a acceptat în aceleași condiții să facă deplasarea în Spania.

Urmare înțelegerii avute cu inculpații, victima H.M. a plecat către Spania la data de 9 martie 2003, împreună cu inculpatul D.C., ajungând în Madrid la data de 13 martie 2003.

În Spania victima a fost întâmpinată de inculpata Z.I.D. și de o persoană pe nume "M.", fiind condusă într-un apartament unde i s-a repartizat o cameră, iar acolo s-a întâlnit și cu O.M., P.L. și P.C.D..

Întrucât victima H.M. a întrebat de G.D., care plecase în Spania cu o săptămână înaintea ei, inculpata Z.I.D. i-a spus că a trebuit să se reîntoarcă în țară, întrucât nu se simțea bine.

Peste noapte, victima H.M. a realizat că a fost înșelată de cei doi inculpați, după ce O.M. i-a relatat că toate fetele de acolo sunt obligate să se prostitueze, iar sumele astfel obținute trebuiau predate celor doi inculpați și numitului "M.".

Tot de la O.M. victima H.M. a aflat condițiile în care trebuiau să își desfășoare activitatea și ce sume de bani trebuia să aducă zilnic în urma practicării prostituției și predate celor doi inculpați sau numitului "M.".

Toate aceste relatări au fost de natură să îi creeze victimei H.M. o puternică temere, astfel că la momentul în care a fost dusă în stradă nu a mai îndrăznit să formuleze niciun fel de opoziție, temându-se pentru integritatea și chiar viața ei.

Din relatările victimei H.M. s-a mai reținut că pe perioada cât se aflau în stradă pentru a practica prostituția victimele erau îndeaproape supravegheate de unul din cei doi inculpați și de numita P.C.D., aceasta din urmă informându-l pe inculpatul D.C. despre faptul că H.M. împreună cu O.M. cumpăraseră un telefon mobil, cu care intenționau să stabilească legătura telefonică în țară cu rudele lor.

Cumpărarea telefonului mobil de către victima H.M. împreună cu O.M. a nemulțumit pe inculpați și 1-a determinat pe inculpatul D.C. să le amenințe pe cele două cu moartea dacă vor relata cuiva despre activitatea desfășurată de ei în Spania.

Urmare faptului că victima H.M. a relatat inculpaților că părinții ei au aflat despre cele ce se întâmplă cu ea în Spania de la G.D., care se întorsese în țară, inculpații au hotărât să le repatrieze pe cele două.

La scurt timp, victima H.M. s-a întors în țară singură, fiind înștiințată de inculpați că O.M. urma să plece puțin mai târziu. Din declarația victimei H.M. s-a mai reținut împrejurarea că inculpații obișnuiau să consume droguri, dar și să administreze fetelor pe care le obligau să se prostitueze stupefiante, tocmai pentru a le putea manipula voința mai ușor.

Victima H.M. a formulat plângere penală împotriva inculpaților și a precizat că înțelege să stea în proces ca parte vătămată, fără a formula pretenții bănești împotriva acestora.

Pe parcursul cercetării judecătorești, victima H.M. nu a putut fi audiată motivat de împrejurarea că se afla în Spania, situație atestată de mama acesteia, martora N.I., dar a depus la dosar o declarație prin care preciza din nou că nu înțelege să formuleze pretenții civile în cauză.

Din declarația victimei C.P.N., dată în cursul urmăririi penale, instanța a reținut că și aceasta a fost racolată de cei doi inculpați prin manopere dolosive, în sensul că i s-a promis un post de dansatoare într-un bar, cu un salariu deosebit de atrăgător, și profitându-se de capitalul de încredere pe care cei doi inculpați îl aveau față de victimă, cu care se cunoșteau încă din copilărie. Odată acceptată oferta de muncă, victima C.P.N. a părăsit țara la data de 5 noiembrie 2002, împreună cu P.D. și inculpata Z.I.D., parcurgând o rută prin Italia. La Roma, victima împreună cu inculpata Z. și cu numita P.D. au fost găzduite timp de două zile de un individ pe nume G., iar de acolo au fost luate de numitul R.R., care le-a transportat cu autoturismul său până în Spania. Ajunsă la destinație, victima a fost informată de către numitul R. despre faptul că atât ea cât și P.D. vor trebui să se prostitueze, iar când cele două i-au relatat despre faptul că li se promisese un loc de muncă într-un bar, acesta le-a spus că asta se va întâmpla mai târziu. Aflată într-o țară străină, fără documente și fără mijloace financiare, victima C.P.N. s-a văzut nevoită să accepte condițiile impuse de numitul R. și să se prostitueze, iar sumele astfel obținute să le predea respectivului și celor doi inculpați.

La o zi după sosirea victimei în Spania, a venit și inculpatul D.C., care îl cunoștea pe numitul R. și îl însoțea tot timpul.

La sfârșitul lunii noiembrie 2002 inculpatul D.C. a plecat în România, iar în jurul datei de 1 decembrie 2002 a revenit în Spania însoțit de inculpata Z.I.D. și numitele T.V. și B.A.E., iar acestea din urmă au fost și ele obligate să se prostitueze în aceleași condiții, respectiv prin amenințări la adresa integrității și vieții lor.

A mai relatat victima C.P.N. că în cursul lunii decembrie 2002 a fost ridicată de pe stradă de un echipaj de poliție și că în aceste condiții ea a relatat că se ocupă cu prostituția, fără însă a face cunoscut autorităților spaniole faptul că era constrânsă la aceasta de către inculpați și a indicat adresa la care locuiește. Cercetările ulterioare ale poliției spaniole i-au determinat pe inculpați și colaboratorul acestora, numitul R., să îi înlesnească victimei repatrierea, pentru a nu fi în pericol de a li se descoperi activitatea ilicită pe care o desfășurau în Spania.

Victima C.P.N. a relatat și împrejurarea că, la plecarea din Spania, inculpatul D.C. a amenințat-o cu moartea dacă va relata cuiva cele întâmplate.

Prin plângerea formulată, victima C.P.N. a solicitat tragerea la răspundere a inculpaților pentru faptele săvârșite.

Pe parcursul cercetării judecătorești, victima C.P.N. nu a putut fi audiată, întrucât nu a fost găsită la domiciliul și reședința indicate de ea la urmărirea penală, fiind citată în conformitate cu prevederile art. 177 C. proc. pen.

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat fără echivoc împrejurarea că inculpații D.C. și Z.I.D. s-au făcut vinovați de faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Vinovăția celor doi inculpați a fost pusă în evidență de faptul că aceștia, în baza aceleiași rezoluții delictuoase, au recrutat prin manopere dolosive mai multe persoane de sex feminin, care, provenind din cercul lor de cunoștințe și prieteni, aveau încredere în promisiunile făcute, pe care le-au transportat apoi în Spania, unde le-au exploatat sexual prin constrângere psihică și fizică, însușindu-și banii obținuți de propriile lor victime.

Apărarea inculpaților în sensul că victimele au cunoscut scopul real pentru care s-au deplasat în Spania, acceptând de bunăvoie și din plăcere să practice prostituția, a fost contrazisă de toate celelalte probe administrate în cauză și cu deosebire de declarațiile părților vătămate și ale martorilor audiați, astfel că nu a putut fi primită de instanță.

În condițiile în care toate părțile vătămate au fost contactate și au acceptat deplasarea în Spania, urmare promisiunilor mincinoase ale inculpaților, iar odată ajunse acolo erau constrânse să se prostitueze, fiind strict supravegheate și ridicându-li-se zilnic sumele obținute în urma practicării prostituției, a reieșit clar că în speță nu a putut fi vorba de un consimțământ valabil exprimat din partea părților vătămate.

În condițiile în care în speță s-a dovedit fără echivoc că cei doi inculpați au beneficiat de sumele obținute în urma exploatării sexuale a părților vătămate, s-a impus antrenarea răspunderii penale a acestora, întrucât art. 16 din Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 precizează că și în situația în care există consimțământul persoanei, victimă a traficului, răspunderea penală nu poate fi înlăturată pentru cei care au traficat persoanele respective.

Raportat la cele reținute, tribunalul a constatat că faptele inculpaților D.C. și Z.I.D. de a recruta, în baza unei rezoluții delictuoase unice, mai multe persoane de sex feminin, prin înșelăciune, în perioada noiembrie 2002 - martie 2003, pe care le-au transportat în Spania, unde le-au exploatat sexual prin constrângere psihică și fizică, însușindu-și banii obținuți de victime din practicarea prostituției întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune ce s-a reținut în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați.

În privința activității desfășurate de numitul R.R., zis "M.", în colaborare cu inculpații din prezenta cauză, cercetările penale au fost disjunse.

Din declarațiile părților vătămate, instanța a reținut faptul că inculpații D.C. și Z.I.D. au beneficiat de sumele obținute de persoanele supuse exploatării sexuale.

Așa fiind și având în vedere și prevederile art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la prevederile art. 118 lit. d) C. pen., s-a hotărât confiscarea sumelor de care au beneficiat cei doi inculpați.

Din adresa din 30 martie 2004, eliberată de BCR - Sucursala T., rezultă că în perioada 1 august 2002 - 29 martie 2004 inculpatul D.C. a fost beneficiarul unor tranzacții, după cum urmează: astfel, la data de 7 martie 2003, inculpatul D.C. a fost beneficiarul unei tranzacții al cărei ordonator a fost inculpata Z.I.D. în sumă de 317,99 dolari, la data de 2 martie 2004 inculpatul D.C. a primit de la inculpata Z.I.D. 162,04 dolari, iar la data de 3 martie 2004 inculpatul D.C. a primit de la inculpata Z.I.D. suma de 176,18 dolari, rezultând o sumă totală de 656,21 dolari SUA.

În condițiile în care în speță s-a dovedit fără echivoc împrejurarea că sumele vehiculate de cei doi inculpați au fost rezultatul exploatării sexuale a părților vătămate, făcându-se aplicarea prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., cu referire la art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a hotărât confiscarea de la inculpatul D.C. suma totală de 656,21 dolari SUA sau echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății.

Din conținutul adresei eliberate de B.C.R. rezultă că D.C. a mai primit diverse sume de bani în valută de la P.C.D. și de la J.P.A., însă în legătură cu aceste sume în speță nu au existat dovezi certe legate de proveniența ilicită a acestora, situație în care față de aceste sume măsura confiscării nu a putut opera.

Inculpații D.C. și Z.I.D. nu au fost audiați în cursul cercetării judecătorești motivat de împrejurarea că aceștia s-au sustras judecății, părăsind țara imediat după audierea lor în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții Generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în Partea Specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond, respectiv Tribunalul Tulcea, cu ocazia individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpați, a avut în vedere cerințele art. 72 C. pen. și în raport de gravitatea faptei comise, de consecințele acesteia (recrutarea mai multor persoane de sex feminin și exploatarea acestora sexual prin constrângere fizică și psihică, însușindu-și sumele de bani obținute din practicarea prostituției), a aplicat pedepse de natură a duce atât la reeducarea apelanților inculpați cât și la realizarea prevenției generale.

Cum nici din oficiu nu s-au constatat nulități de natură să ducă la desființarea sentinței apelate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea de Apel Constanța, secția penală, în baza Deciziei penale 285/P din 15 noiembrie 2005 a respins ca nefondate apelurile formulate de cei doi inculpați, dispunând obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare statului.

Recurentul inculpat D.C. a formulat prezentul recurs la data de 2 mai 2011, iar recurenta inculpată Z.I.D. la data de 16 iunie 2011.

S-a invocat în susținerea motivelor de recurs de către D.C. cazul de casare prevăzut în art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen. cu referire la aspectul că la data la care a început cercetarea judecătorească în cauză, inculpatul nu a mai domiciliat în țară, împrejurare în care instanța în mod greșit a procedat la realizarea procedurii de citare prin afișare la Primăria Tulcea și nu la Consiliul Local Tulcea, așa cum prevăd dispozițiile procedurale în materie (art. 177 alin. (4) C. proc. pen.), context în care se apreciază că procedura de citare a fost nelegal îndeplinită pe parcursul procesului.

Și maniera în care a procedat instanța de apel în a-l cita pe inculpat este criticată, învederându-se că deși la dosarul cauzei exista adresa Poliției din 28 iunie 2004 (încă din faza judecății în primă instanță), cunoscându-se aspectul că inculpatul D.C. era plecat din țară, citarea apelantului s-a făcut exclusiv la domiciliul acestuia , în același sens se mai invocă de apărare că Decizia penală nr. 285/P/15 noiembrie 2005 a fost comunicată la 24 noiembrie 2005 tot prin afișare la domiciliul apelantului și nu prin afișare la sediul Consiliului Local Tulcea, cum s-ar fi impus potrivit art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

Recurenta inculpată Z.I.D. a apreciat în scris, dar și în cadrul dezbaterilor că formularea criticilor în cauză vizează dispozițiile cuprinse în sentința fondului, astfel încât calea de atac pe care înțelege să o exercite este aceea a apelului și nu recurs, cum în mod greșit a intitulat-o inițial.

A susținut inculpata că nu a fost prezentă în fața instanței de judecată ce a soluționat fondul cauzei, nu a avut cunoștință de momentul pronunțării și de conținutul sentinței și nu a contactat vreun avocat pentru a promova în numele său vreo cale de atac împotriva hotărârii Tribunalului Tulcea, luând la cunoștință despre cererea declarativă de apel formulată de avocat de-abia în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ocazia studierii dosarului.

În contextul în care a lipsit pe întregul parcurs al judecării fondului cauzei, precum și la pronunțarea sentinței de către Tribunalul Tulcea, inculpata a apreciat că se află în stadiul de a formula apel, în fapt, un apel peste termen, reglementat de dispozițiile art. 365 C. proc. pen., sens în care înțelege să critice soluția fondului prin aceea că procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii cu inculpata, iar pe fondul pricinii, instanța a dat o greșită interpretare probelor administrate în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești.

În acest context, inculpata solicită desființarea hotărârii de condamnare, în calea apelului, cu consecința sesizării instanței competente material să se pronunțe cu privire la cererile sale, respectiv Curtea de Apel Constanța și nu Înalta Curte de Casație și Justiție, cum eronat s-a procedat în urma căii de atac exercitate.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză prin prisma criticilor aduse de recurentul inculpat D.C., circumscrise cazului de casare invocat - art. 385 pct. 21 C. proc. pen., însă, în mod prioritar, evaluând asupra termenului în care acesta a formulat recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Din referatul întocmit de Biroul executări penale al Tribunalului Tulcea, copia Sentinței penale nr. 53 din 1 martie 2005 a Tribunalului Tulcea, dovezile de comunicare ale hotărârilor pronunțate, în cauză reies următoarele aspecte:

Sentința penală invocată a fost menținută prin Decizia penală nr. 285 din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Constanța prin care s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.C. (ca de altfel respins a fost și apelul formulat de inculpata Z.I.D.).

Decizia instanței de apel a rămas definitivă la 5 decembrie 2005, prin nerecurare, context în care s-a procedat la emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Astfel, la 15 decembrie 2005 s-a emis pe numele inculpatului D.C. mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 54/1235/2004 către IPJ Tulcea, iar ca urmare a imposibilității de încarcerare, inculpatul nefiind găsit, la 2 mai 2007 a fost emis mandatul european de arestare din 2 mai 2007, către IGPR - BNI.

Din adresa din 31 martie 2011 emisă de IGPR - Biroul S.I.R.E.N.E., reiese că inculpatul D.C. a fost arestat la data de 30 martie 2011 în Spania, localitatea Orihuela/Alicante, fiind preluat din Spania la data de 20 aprilie 2011 și încarcerat la aceeași dată în arestul DGPM București.

Actele procedurale aflate la dosarul cauzei relevă că inculpatul D.C. formulează recurs la data de 2 mai 2011.

În raport cu aceste elemente și având în vedere prevederile art. 385

3

alin. (2) cu trimitere la dispozițiile art. 365 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul formulat de inculpatul D.C. peste termen.

În acest sens se reține că sunt satisfăcute cerințele instituției de drept procesual penal a recursului peste termen, operând acest remediu procesual în împrejurarea în care inculpatul neavând cunoștință de judecata în apel, de decizia pronunțată, a pierdut termenul de recurs, iar cererea de recurs a fost introdusă în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei, respectiv de la momentul încarcerării de către autoritățile române în urma preluării inculpatului de la autoritățile spaniole.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la examinarea recursului peste termen formulat de inculpatul D.C..

Criticile aduse de inculpat au vizat atât modul de citare pe parcursul judecății în primă instanță, cât și în fața instanței de apel.

De menționat faptul că în fața instanței de apel inculpatul a solicitat, ca motiv de apel, reindividualizarea pedepsei aplicate.

Susținerile inculpatului cu privire la incidența cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen. sunt neîntemeiate.

Cazul de casare invocat este aplicabil hotărârilor supuse casării, în două situații: când judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți și când una din părți legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta la judecata în primă instanță sau în apel și de a înștiința despre această imposibilitate.

În cauză se invocă ipoteza primei teze, respectiv judecata s-ar fi desfășurat în condițiile nelegalei citări a inculpatului D.C..

În speța de față Înalta Curte de Casație și Justiție nu identifică încălcarea dispozițiilor privind procedura de citare a inculpatului, iar susținerea greșitei citări prin afișare la Primăria Tulcea, în loc de Consiliul Local Tulcea nu poate fi primită, în împrejurarea în care citația a fost afișată la sediul Consiliului Local Tulcea, asigurându-se astfel eficiența cuvenită dispozițiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

De altfel, și în situația în care în fapt procedura de citare a inculpatului D.C. s-ar fi realizat prin afișare la Primăria Tulcea - ceea ce nu e cazul - nu și-ar fi aflat incidența cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind ca îndeplinite dispozițiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., o abordare în sensul celor solicitate de inculpat echivalând cu un formalism excesiv și, fără îndoială, nejustificat.

Referitor la îndeplinirea procedurii de citare a inculpatului în fața instanței de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta a fost îndeplinită prin afișare, conform prevederilor art. 179 alin. (5) C. proc. pen., neexistând, de asemenea, vreo încălcare a normelor în materie.

În virtutea considerentelor ce preced Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul peste termen formulat de inculpatul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 285/P din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția penală.

În ceea ce privește solicitările formulate de inculpata Z.I.D. în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizările făcute cu referire la calea de atac promovată, se constată:

Inculpata Z.I.D. a fost arestată la data de 4 mai 2011 în Spania - Murcia, pe numele său fiind emis mandatul european de arestare din 28 mai 2007, către IGPR - BNI. De asemenea, la data de 15 decembrie 2005 pe numele aceleiași inculpate a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2004 către IPJ Tulcea.

Inculpata a fost preluată din Spania la data de 26 mai 2011 și încarcerată la aceeași dată în arestul DGPM București, astfel cum rezultă din adresa din 4 mai 2011 emisă de IGPR - Biroul S., procesul-verbal de încarcerare din 6 iunie 2011 - Penitenciarul Tulcea, executarea pedepsei aplicate inculpatei începând la data de 26 mai 2011 și urmând a expira la data de 25 mai 2017.

Inculpata Z.I.D. a exercitat calea de atac împotriva Sentinței penale nr. 53 din 1 martie 2005 a Tribunalului Tulcea - astfel cum a înțeles să precizeze în notele scrise depuse în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și în cadrul dezbaterilor, învederând că în cauză cererea sa se impune a fi considerată cerere de apel, în împrejurarea în care apărătorul ce a formulat apel nu a avut mandat în acest sens -la data de 16 iunie 2011.

Se poate constata, așadar, că termenul în care inculpata a avut posibilitatea de a exercita calea de atac, în condițiile în care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare - respectiv nu mai târziu decât 10 zile de la începerea executării pedepsei - a fost depășit.

Prin urmare, criticile aduse de către inculpată, vizând nelegalitatea și netemeinicia Sentinței penale nr. 53 din 1 martie 2005 a Tribunalului Tulcea, precum și precizările făcute cu privire la greșita calificare a căii sale de atac ca și recurs, în contextul în care nu a formulat inițial apel în cauză, lipsind la toate termenele de judecată și la pronunțare, iar avocatul ce a învestit Curtea cu soluționarea unui apel, neavând mandat în acest sens - nu pot fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că au fost formulate tardiv, astfel încât dispozițiile art. 385

3

alin. (2) cu trimitere la art. 365 C. proc. pen. nu sunt incidente.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul peste termen formulat de inculpatul D.C., conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. recursul formulat de inculpata Z.I.D. va fi respins ca tardiv.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpata Z.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 285/P din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul D.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, iar suma de câte 250 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatele părți vătămate T.V., H.M., G.D., C.P.N. și G.D., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2011.

Procesat de GGC - CL