ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1342/2008

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 44 din 14 martie 2006 a Tribunalului Tulcea, s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului R.R. la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare și o pedeapsă complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Inculpatului i-a fost aplicată și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. în conformitate cu prevederile art. 71 C. pen. În temeiul art. 39 alin. (1) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei aplicate cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

aplicată prin sentința penală nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 376 din 14 aprilie 2000 a Curții de Apel Timișoara, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. Pen. Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Timișoara în baza sentinței penale nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timișoara, județul Timiș. În cauză s-a constituit parte civilă victima P.C.D., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 500.000.000 lei ROL reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Instanța a admis în parte pretențiile formulate, dispunând obligarea inculpatului R.R.

la plat sumei de 10.000 lei RON către P.C.D. Î n temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul R.R., criticând-o ca netemeinică și nelegală. Î n motivarea apelului au fost invocate nulitățile prevăzute art. 197 alin. (2) C. proc. pen. ca urmare a încălcării de către instanța de judecată a prevederilor art. 296 alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen. S-a susținut, de asemenea, că în mod greșit prima instanță a renunțat la audierea martorilor D.C. și Z.I.D. Prin decizia penală nr. 172/P din 12 septembrie 2006 a Curții de Apel Constanța a fost admis apelul declarat de inculpat, dispunându-se desființare sentinței penale nr. 44 din 14 martie 2006 a Tribunalului Tulcea și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de fond cu respectarea dispozițiilor legale privind publicitatea ședinței de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 290 alin. (2), (3) C. proc. pen. din care rezultă, că dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane, instanța la cererea procurorului, a părților ori din oficiu, poate declara ședința secretă pe tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei, după ascultarea părților prezente sau a procurorului când participă la judecată. Din coroborarea prevederilor art. 290 alin. (2) și (3) C. proc. pen. cu dispozițiile art. 25 din Legea 678/2001 rezultă că, atunci când inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, instanța poate declara ședința secretă numai după ascultarea părților, întrucât ședința publică este regula.

Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, cât și situația de fapt concretă din dosar, curtea de apel a constatat că judecata prezentei cauze s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind publicitatea ședinței de judecată, iar hotărârea pronunțată și actele procedurale ce o preced sunt lovite de nulitate absolută. Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se sancționează cu nulitate absolută dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată. Nulitatea nu poate fi înlăturată în niciun mod și ea a adus vătămări bunei desfășurări a cauzei. Prin sentința penală nr. 110 din data de 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 713/88/2006 (nr. format vechi 4094/2006 ) a hotărât: În conformitate cu art. 334 C. proc.

pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. În infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. În conformitate cu art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.R. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În conformitate cu art. 39 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

pe o durată de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timișoara, județul Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 376 din 14 aprilie 2000 a Curții de Apel Timișoara, județul Timiș în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe o durată de 3 ani, ce va fi executată de inculpat. A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. în conformitate cu art. 71 C. pen. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 911 din 24 martie 1999 a judecătoriei Timișoara, județul Timiș. Au fost respinse, ca nefondate, pretențiile la despăgubiri pentru daune morale formulate de P.C.D.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei în folosul statului cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, după desființare, în rejudecare, din examinarea probatoriului administrat în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate, ale victimelor infracțiunii, declarațiile martorilor, procesele-verbale încheiate de agenți de poliție, adresele B.C.R., sucursala Tulcea, referitoare la sumele expediate în țară pe numele lui D.C., precum și celelalte acte ale cauzelor, a reținut, în fapt, următoarele: Numiții D.C. și Z.I.D. se cunoșteau de mai mult timp, între cei doi existând ulterior și o relație de concubinaj.

La sfârșitul lunii august 2002, Z.I.D. a plecat în Spania și, cum după un anumit timp legăturile telefonice dintre ea și concubin au încetat, acesta a plecat în Spanie pentru a o întâlni. În perioada în care D.C. s-a aflat în Spania, acesta l-a întâlnit pe inculpatul R.R. și cei doi au pus la cale un plan pentru racolarea de tinere din România, în scopul ca acestea să practice prostituția în Spania, iar sumele obținute să fie însușite de inculpatul R.R. și de D.C. Odată revenit în țară, D.C. i-a adus la cunoștință lui Z.I.D. cele discutate și stabilite cu inculpatul R.R. și cei doi concubini au demarat acțiunile de racolare a unor persoane de sex feminin, fiind vizate mai întâi persoane pe care cei doi le cunoșteau destul de bine.

Activitatea de racolare s-a desfășurat pe raza municipiului Tulcea. Din declarația părții vătămate H.M. a rezultat că aceasta s-a întâlnit la 25 februarie 2003 în municipiul Tulcea cu D.C., ce era însoțit de P.L. și în urma discuțiilor purtate cu aceștia, a aflat că în zilele următoare numitele O.M., P.L., S(G.)D., împreună cu Z.I.D., urmau să plece în Spania, pentru a lucra într-un bar ca ospătare. D.C. i-a propus victimei H.M. să meargă și ea în Spania în condiții similare, iar victima a spus că trebuie să se solicite acceptul părinților ei. Ulterior, D.C. și Z.I.D. s-au deplasat la domiciliul lui H.M. și, așa cum a rezultat din declarațiile martorei N.I., mama victimei H.M., cei doi au obținut acordul părinților victimei.

A ajuns în Spania pe data de 13 martie 2003, în Madrid fiind așteptată de inculpatul R.R. care a condus-o în imobilul în care urma să locuiască. Aici Ie-a cunoscut pe P.C.D., Z.D., O.M. și P.L.. O.M. i-a spus ce fac în Madrid, explicându-i că practică prostituția și că cest lucru urmează să-l facă și ea, lucru pe care l-a acceptat datorită unui sentiment de temere cauzat prin amenințări directe. Victima a mai declarat că a fost obligată să se prostitueze, urmare amenințărilor venite din partea numitei P.C.D., cât și a administrării unor „prafuri albe", iar banii încasați de pe urma prostituției erau predați lui P.C.D. sau lui D.C., care o supraveghea pe perioada cât se afla pe stradă pentru racolarea de clienți.

Din declarația victimei H.M. s-a reținut că, pentru a i se înfrânge o eventuală opoziție, a fost amenințată indirect, atât ea, cât și O.M. cu moartea și era supravegheată permanent, nepermițându-i-se să se întoarcă la locul de cazare decât după ce obținea 200 Euro de pe urma practicării prostituției. În toată perioada cât victima H.M. s-a aflat în Spanie și a practicat prostituția, aceasta a locuit într-un apartament cu D.C., Z.I.D. și P.C.D., care era persoane ce o supraveghea și care-l reprezenta pe inculpatul R.R., zis M. și chiar pretindea că este prietena acesteia. Din declarațiile victimei P.L. s-a reținut că și aceasta a fost racolată de D.C. și Z.I.D., cu promisiunea că i se va oferi un loc de muncă la bucătărie într-un restaurant, cu salariu de 700-800 Euro pe lună.

Obținând acceptul victimei, D.C. s-a ocupat de formalitățile necesare plecării din țară, suportând și cheltuielile aferente, iar deplasarea în Spania, victima a făcut-o cu Z.I.D., O.M. și S.(G.)D. Victima P.L. a mai relatat că, la Madrid, au fost întâmpinate de inculpatul R.R., care era însoțit de P.C.D. și că au fost conduse de aceștia la un apartament din orașul Madrid. La locația respectivă, inculpatul a ridicat pașapoartele victimei și a celorlalte fete care veniseră cu ea, spunând că le va restitui numai după ce va încasa de la fiecare suma de 1000 Euro, ce reprezintă cheltuielile pe care Ie-a suportat el pentru ca să se facă deplasarea lor în Spania. Victima P.L. a mai arătat că, atunci când a aflat de la inculpat că trebuie să se prostitueze, a refuzat inițial, însă ulterior a trebuit să accepte, amenințată fiind, faptul că îi vor face probleme copilului ei și familiei ei din România, iar D.C.

l-a asigurat pe inculpatul R.R., telefonic, că are toate datele de identificare ale membrilor familiei ei. A mai declarat victima P.L. faptul că a fost bătută, cu pumnii, de către inculpatul R.R., zis M., pentru că a refuzat să practice prostituția, iar banii astfel obținuți îi erau luați de inculpatul R.R. și D.C. Totuși, partea vătămată P.L. a făcut și precizarea că a fost bătută și pentru faptul că i-a amenințat că va merge la poliție și va povesti totul despre ei. Din declarațiile numitei O.M. a rezultat că aceasta a fost racolată de D.C. și Z.I.D., promițându-i-se un loc de muncă în Spania, că a plecat din țară în cursul lunii martie 2003, însoțită de Z.I.D. și împreună cu P.L. și S(G.)D., iar în Spania au fost întâmpinate de numitul M., nimeni altul decât inculpatul R.R., ce era însoțit de o altă persoană pe nume C., identificată ulterior în persoana lui P.C.D.

Inculpatul R.R. a condus-o pe victimă și însoțitoarele ei la un bloc de locuințe, unde erau închiriate niște camere, iar apoi inculpatul R.R. a scos-o în oraș, ocazie cu care i-a adus la cunoștință faptul că, motivul real pentru care a fost adusă în Spania, este acela de a se practica prostituția. Conform declarației victimei O.M., inculpatul R.R., zis M., i-a făcut cunoscut cu acel prilej că el are înțelegere cu D.C. și Z.I.D., că aceștia din urmă să-i aducă fete din România pentru a se prostitua. Într-o primă fază, victima a acceptat să se prostitueze, însă în prima zi nu a putut să facă ce i se cerea și în momentul în care s-a întors la locul unde era cazată, a fost bătută de inculpatul R.R.

și i s-a spus că trebuie să îi aducă bani, indiferent cum îi obține. Victima a mai arătat, în declarația sa, dată în fața instanței, că banii câștigați din prostituție, îi înmâna, fie direct inculpatului R.R., fie prin intermediul numitei P.C.D., care devenise prietena inculpatului R.R. A mai arătat victima că a acceptat să se prostitueze în condițiile impuse de inculpatul R.R., zis M., întrucât nu cunoștea limba spaniolă, nu cunoștea nicio persoană la care să apeleze pentru ajutor și nu avea nici banii necesari pentru a se întoarce în România. Din declarațiile numitei C.P.N. a rezultat că și aceasta a fost racolată de D.C. și Z.I.D., cu promisiunea de a i se oferi un loc de muncă onest și bine plătit în Spania și că deplasarea către Spania a făcut-o prin Italia, iar la Roma a fost preluată de inculpatul R.R.

care i-a înmânat o sumă de bani, numitului G., care a găzduit-o timp de 2 zile la Roma. Odată ajunsă la Madrid, în Spania, victima a fost cazată de inculpatul R.R. la un hotel și acolo inculpatul i-a adus la cunoștință motivul real pentru care fusese adusă în Spania, respectiv pentru a practica prostituția. Victima a declarat că tot inculpatul R.R. i-a adus la cunoștință faptul că, în urma practicării prostituției, trebuia să aducă zilnic 150-200 Euro, ce urmau să fie înmânați lui sau lui D.C. ori Z.I.D. Victima a declarat că inculpatul R.R. o conducea de dimineață și o aducea seara de la locul unde practica prostituția și încasa banii pe care îi obținea. A mai declarat victima că, la sfârșitul lui noiembrie 2002, D.C.

și Z.I.D. au plecat din România și s-au reîntors în Spania la 2 decembrie 2002, cu numitele R.V. și B.A.E., care au practicat prostituția în aceleași condiții ca și ea. A mai declarat victima C.P.N. că, la plecarea din Spania, a fost amenințată cu moartea dacă va povesti cele petrecute în Spania de către D.C. Din declarația victimei P.C.D., instanța a reținut că și aceasta a fost contactată de Z.I.D., promițându-i-se să meargă în Spania, la muncă, promițându-i-se câștiguri importante. În condițiile arătate, la sfârșitul lunii noiembrie 2002, victima a declarat că a plecat în Spania însoțită de D.C. și împreună cu numitele T.V., A. și D. și ajunsă la destinație i s-a făcut cunoscut de către D.C.

faptul că urmează să se prostitueze. Totodată, i s-au adus la cunoștință condițiile în care urma să practice prostituția, în sensul că trebuia să aducă zilnic suma de 200 Euro în prima lună, urmând ca apoi suma să scadă pentru a putea astfel obține banii de întoarcere în România. A mai declarat victima că, la începutul lunii februarie 2003, D.C. și Z.I.D. s-au întors în România și că apoi le-au adus în Spania, tot pentru prostituție, pe O.M., S.(G.)D. și P.L., ia apoi și pe H.M. În perioada cât D.C. și Z.I.D. se aflau în România, victima a declarat că au rămas cu M., adică cu inculpatul R.R. A mai arătat victima că sumele de bani rezultate din prostituție erau predate, fie lui D.C. sau Z.I.D., fie inculpatului R.R.

T.V. a arătat că a plecat în Spania pe data de 28 noiembrie 2002 împreună cu D.C., Z.I.D. și cu A.M. în Madrid, au fost așteptați de inculpatul R.R. care i-a condus cu autoturismul la un apartament închiriat. Din discuțiile purtate cu inculpatul, a aflat că a fost mințită de D.C. și Z.I.D. în legătură cu posibilitatea de a lucra ca dansatoare într-un club și că celelalte fete ce se aflau acolo, practicau prostituția. Inculpatul i-a mai spus că dacă nu dorește să practice prostituția, a doua zi dimineața îi va cumpăra bilet pentru a se pute întoarce acasă. T.V. a arătat că a decis să rămână în Madrid pentru a practica prostituția cu speranța că între timp va găsi un loc de muncă. în aceste împrejurări a practicat prostituția timp de 3 luni, în aceeași situație fiind și numitele P.C.D.

și N. În fiecare seară din prima lună, trebuia să predea suma de 200 Euro, iar apoi câte 100 Euro lui D.C. și Z.I.D. Raporturile sexuale cu diferitele persoane de sex masculin erau practicate într-un hotel din apropiere, unde plăteau câte 5 Euro pentru 15 minute de cazare, iar tariful pentru fiecare „client" era de 25 Euro. A mai precizat numita T.V. că inculpatul, în repetate rânduri a întrebat-o dacă nu dorește să plece acasă, precizându-i că este liberă să facă acest lucru. În Spania, T.V. a mai cunoscut-o pe I.I.L., care a fost adusă în aceleași condiții, fiind asigurată că va lucra ca ospătară într-un restaurant. Aceasta nu a fost de acord să practice prostituția, motiv pentru care după două săptămâni, a fost trimisă în țară, însă P.C.D.

a rămas în Madrid și a practicat prostituția și după ce T.V. s-a întors în țară. Cu privire la banii obținuți din practicare prostituției, T.V. a dat declarații contradictorii, arătând, totuși că erau predați inculpatului R.R. care îi împărțea cu D.C. și Z.I.D. Din declarațiile părții vătămate G.D. a rezultat că a fost indusă în eroare de către D.C. și Z.I.D. cu privire la posibilitatea de a lucra în Spania, într-un restaurant. Cu ajutorul celor doi, la data de 5 martie 2003, a ajuns în Madrid, fiind însoțită de Z.D., P.L. și O.M. Numitul D.C. Ie-a condus până la Arad și Ie-a spus că va veni mai târziu împreună cu H.M. În Madrid au fost așteptate de către inculpatul R.R. și P.C.D. , care i-au condus într-un apartament închiriat, deplasându-se cu autoturismul inculpatului.

Pe drum, inculpatul i-a explicat părții vătămate G.D. că a fost adusă în Spania pentru a practica prostituția, întrebând-o, totodată dacă știa acest lucru. Revolta manifestată de partea vătămată, i-a dat de înțeles inculpatului R.R. că aceasta nu cunoștea că trebuie să practice prostituția și nemulțumit, i-a reproșat lui Z.I.D. faptul că i-a dat părții vătămate explicații cu privire la motivul real pentru care a fost determinată să vină în Spania. Numita P.C.D. a încercat să o convingă pe partea vătămată G.D. să rămână la Madrid și să practice prostituția. Față de refuzul categoric al părții vătămate G.D., inculpatul R.R. i-a spus că se poate întoarce în țară. l-a cumpărat bilet de microbuz, i-a dat „bani de buzunar" și, după 3 zile, s-a întors în țară.

A mai relatat partea vătămată că, în cele patru zile cât a stat la Madrid, a constatat că P.L., O.M. și P.C. practicau prostituția. Banii obținuți erau predați inculpatului R.R., iar P.C.D. ținea o evidență a sumelor de bani predate. De asemenea, a remarcat partea vătămată că în timp ce D.C. avea sarcina principală de a racola fete din România și de a le aduce în Spania, inculpatul R.R. se ocupa de protecția lor, rezolva probleme legate de vestimentația adecvată a fetelor, de masă și cazare. În cursul cercetării judecătorești, partea vătămată G.D. a mai arătat că inculpatul R.R. nu a exercitat violențe fizice ori presiuni psihice asupra ei sau asupra celorlalte fete, însă Ie-a speriat spunându-le că există în apropierea Madridului o pădure în care sunt „... omorâte și îngropate cele care nu respectă ceea ce spune el." Din probele administrate în cauză a rezultat fără dubiu faptul că numiții D.C.

și Z.I.D., în înțelegere cu inculpatul R.R. au racolat mai multe fete din Tulcea în scopul de a le aduce în Spania unde, unele dintre ele au practicat prostituția, banii obținuți fiind predați, atât inculpatului, cât și lui D.C. și Z.I.D. Pentru a le determina să se deplaseze în Spania, D.C. și Z.I.D. le-au indus în eroare pe fetele racolate, spunându-le că vor lucra în restaurante ori alte locuri ca ospătare, dansatoare etc. Persoanele racolate erau așteptate în Madrid de către inculpat, conduse ulterior într-un apartament închiriat, inculpatul ocupându-se de întreținerea acestora, rezolvând problemele legate de asigurare unei vestimentații corespunzătoare, măsuri de cazare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.R., criticând sentința apelată pentru netemeinicie, în sensul individualizării greșite a pedepsei, solicitând redozarea acesteia.

Prin decizia penală nr. 161/P de la 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 713/88/2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins apelul penal declarat de inculpatul R.R., împotriva sentinței penale nr. 110 din data de 30 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 713/88/2006 (nr. format vechi 4094/2006), ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariile în sumă de 100 lei pentru avocat M.D., de câte 80 lei pentru avocat I.F.D, avocat P.E., avocat D.S., avocat E.S.

și de 240 lei pentru avocat S.N. se vor plăti, potrivit art. 189 C. proc. pen., din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 309 alin. ultim C. proc. pen., prezenta s-a întocmit în două exemplare. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză se constată că, în mod corect, prima instanță a pronunțat, în condițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. o hotărâre de condamnare a inculpatului, în condițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., stabilind corect încadrarea juridică a faptei. Pedeapsa stabilită de prima instanță a fost corect individualizată, atât în raport de criteriile legale de individualizare, potrivit art. 72 C. pen., cât și în concret, în raport cu particularitățile cauzei, cu atitudinea și persoana inculpatului, cu antecedența infracțională a acestuia.

Întrucât critica formulată a fost considerată ca neîntemeiată, iar hotărârea apelată nu conține neregularități apte a fi avute în vedere la examinarea în apel, de natură să impună reformarea hotărârii apelate, curtea de apel a respins apelul, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul R.R., fără a arăta în scris motivele de recurs. La termenul de judecată de la 31 ianuarie 2008, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, pentru a i se da posibilitate acestuia să-și angajeze un apărător și a amânat cauza la 13 martie 2008, dispunând menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu, punând în vedere recurentului inculpat ca motivele de recurs să fie depuse în scris până la termenul următor, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 22 dosarul ÎnalteiCurți.

La termenul de judecată de la 13 martie 2008, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat, pentru a i se da posibilitatea acestuia să-și pregătească apărarea și a amânat cauza la 10 aprilie 2008, ultim termen, dispunând citarea părților ca în precedent, a pus în vedere apărătorului ales al recurentului inculpat ca motivele de recurs să fie depuse în scris până la termenul următor, pentru a se asigura respectare principiului egalității armelor, a pus în vedere apărătorului recurentului inculpat să asigure substituirea sa, în cazul în care s-ar afla în imposibilitatea de prezentare la termenul acordat și a menținut delegația apărătorului desemnat din oficiu, avocat E.I., așa cum rezultă din consemnările efectuate în încheierea de ședință de la data mai sus precizată, aflată la fila 34 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, au lipsit recurentul inculpat R.R., aflat în stare de libertate, reprezentat de apărător ales avocat L.G. și intimatele părți vătămate T.V., H.M., G.D., C.P.N., P.C.D., O.M. și P.L., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Apărătorul recurentului inculpat, în dezbateri, a susținut oral motivele de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, în raport cu primul temei de casare invocat, în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., prin acordarea eficienței principiului in dubio pro reo, întrucât inculpatul nu a fost prezent în cursul procesului penal, care s-a desfășurat doar pe baza unor recunoașteri din fotografii, astfel că nu a avut posibilitatea să se apere, precizând, că a fost angajat de familie și nu cunoaște în prezent situația inculpatului, iar față de cel de-al doilea temei de casare, în subsidiar, reducerea pedepsei, depunând la dosar concluzii scrise, în dublu exemplar, aflate la filele 45-46 dosarul Înaltei Curți. Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În concluziile scrise depuse la dosar, recurentul inculpat R.R., prin apărător a solicitat a se avea în vedere la soluționarea recursului că a fost condamnat de instanța de fond și de cea de apel, exclusiv pe baza declarațiilor părților vătămate și a unor martori indirecți, majoritatea fiind chiar persoane care au pretins că le-ar fi exploatat sexual. Din probele administrate în cursul procesului penal nu a rezultat cu certitudine că ar fi vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, ținând seama că nu a fost prezent nici în fața organelor de urmărire penală și nici în faza de judecată, precum și având în vedere că recunoaștere s-a făcut numai după fotografii. Mai mult, există serioase dubii cu privire la identitatea dintre el și numitul M., persoana care Ie-a exploatat pe părțile vătămate.

Astfel, recurentul inculpat prin apărător consideră că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, iar instanțele de fond ar fi trebuit să dea eficiență principiului in dubio pro reo, câtă vreme, așa cum a arătat, nu s-a stabilit cu certitudine că ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa. În al doilea rând dacă se va reține că soluțiile pronunțate de Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanța sunt temeinice și legale, se solicită a se observa că pedeapsa aplicată este excesivă, în raport cu faptele comise. Pentru considerentele expuse, recurentul inculpat R.R., prin apărător a solicitat admiterea recursului, casare deciziei recurate și a se dispune, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, să se reducă pedeapsa aplicată la o durată rezonabilă. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat R.R. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului R.R. în săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din același cod, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost inițial trimis în judecată și anume trafic de persoane în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în condițiile art. 334 C. proc. pen., în raport cu situația de fapt stabilită. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului R.R. zis M., care în perioada noiembrie 2002-martie 2003, a fost implicat în activitatea de exploatare sexuală a victimelor traficului de persoane, faptă săvârșită de inculpații D.C.

și Z.I.D., în sensul că acesta, în mod repetat a realizat cazarea victimelor și împreună cu inculpatul D.C. le deplasau pe acestea în stradă, îndemânându-le să practice prostituția, în vederea obținerii unor sume de bani din practicarea prostituției, anterior inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prin sentința penală nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 376 din 14 aprilie 2000 a Curții de Apel Timișoara, pentru care nu a început executarea, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul infracțiunii de proxenetism în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) din același cod.

Înalta Curte consideră că, în cauză în mod judicios, prima instanță a făcut o analiză asupra mijloacelor de probă administrate, prin raportare la Decizia XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 acesta fiind apărarea dreptului la libertate de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență, ceea ce a condus, în contextul cauzei la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen., pentru care a fost inițial trimis în judecată inculpatul R.R., în aceea de proxenetism în formă continuată și în stare de recidivă postcondamntorie prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) din același cod. Astfel, în mod concret s-a evidențiat că nu există probe certe cu privire la exercitarea de violențe fizice ori psihice de către inculpatul R.R. , cu scopul de a înfrânge voința persoanelor racolate de coinculpați în practicarea prostituției, în acest sens precizându-se că și în situația în care declarațiile părților vătămate sunt contradictorii a rezultat fără dubiu din declarațiile martorelor T.V., G.D., P.C.D.

că au avut posibilitatea să aleagă dacă doresc sau nu să practice prostituția, iar cele care au refuzat categoric au fost lăsate și chiar ajutate să se întoarcă în țară imediat (I.I.L., G.D.) sau mai târziu. Totodată, prima instanță a mai reținut că în probatoriul administrat există referiri ale persoanelor audiate cu privire la anumite temeri, însă aceste afirmații sunt echivoce, în ceea ce privește cauza temerilor ori autorul amenințărilor, întrucât, fie nu l-au indicat pe inculpatul R.R. ca autor al amenințărilor, fie nu au arătat în ce a constatat amenințarea, pentru a se putea aprecia asupra existenței unei constrângeri reale, exemplificându-se cu declarația martorei P. în legătură cu H.M.

că „...a fost obligată să practice prostituția, activitate care a acceptat-o destul de ușor." În contextul celor declarate de T.V., în sensul că în mod frecvent erau prezentate la televizor știri în legătură cu fete care au fost găsite moarte, situația care i-a inspirat un sentiment de teamă, a existat un dubiu cu privire la cauza temerilor. Din același motiv, a existat un dubiu cu privire la cauza pentru care inculpatul R.R., conform declarației lui G.D., Ie-a speriat pe fete, spunându-le că în apropierea Madridului există o pădure în care sunt „omorâte și îngropate cele care nu respectă ceea ce spune el...", afirmație care poate avea și sensul unei avertizări pentru respectarea regulilor stabilite și nu pentru a le determina să practice prostituția.

De asemenea, prima instanță a făcut referire și la declarațiile martorelor O.M. și P.L., care au arătat că au fost bătute de inculpatul R.R., constatând că acestea nu se coroborează cu celelalte declarații, neputându-se stabili cu certitudinea nici existența violențelor, nici scopul acestora. Atât P.L., cât și O.M. s-au deplasat în Spania, la Madrid, la 5 martie 2003, împreună cu numita G.D. Aceasta din urmă a arătat că a refuzat să practice prostituția și astfel, inculpatul i-a cumpărat bilet pentru a se putea întoarce în țară, iar în cele patru zile cât a mai stat în Madrid, a putut să constate că P.L., O.M. și P.C. au practicat prostituția și nu s-au exercitat violențe fizice asupra acestora.

Nici din declarația numitei P.C. nu a rezultat faptul că P.L. și O.M. ar fi fost constrânse de către inculpatul R.R., prin violențe fizice să practice prostituția în Spania. În raport cu cele mai sus arătate, rezultă că în contextul cauzei în baza unui judicios examen asupra materialului probator administrat, prima instanță, dând relevanță distincțiilor dintre cele două infracțiuni arătate, prin decizia în recursul în interesul legii a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpatul R.R., încadrare ce a fost apreciată de către instanța de apel, ca fiind corectă.

Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, la rândul consideră că împrejurările faptice reținute și care au evidențiat contribuția inculpatului R.R., materializată în realizarea, în mod repetat a cazării părților vătămate și martorelor, precum și conducerea acestora pe stradă împreună cu inculpatul D.C., îndemnându-le să practice prostituția, în vederea obținerii de foloase de pe urma practicării prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. , cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., față de condamnarea anterioară a inculpatului, în condițiile menționate.

Totodată, Înalta Curte, coroborând declarațiile martorelor P.L. (filele 138-140 dosarul parchetului), C.P.N. (filele 143-145 dosarul parchetului), T.V. (filele 146-147 dosarul parchetului), O.M. (fila 149 dosarul parchetului), G.D. ( filele 152-153 dosarul parchetului și declarația de parte vătămată, fila 152 dosarul tribunalului), P.C.D. (filele 155-157 dosarul parchetului), H.M. (filele 159-160 dosarul parchetului) cu procesele-verbale de identificare a inculpatului R.R. de pe fotografii, de către martore (filele 141; 142; 148; 154; 158; 161 dosarul parchetului) constată că vinovăția inculpatului R.R.

în săvârșirea infracțiunii de proxenetism a fost dovedită, prin actele concrete de executare pe care acestea Ie-a efectuat, în sensul că a cazat martorele și partea vătămată, Ie-a condus pe stradă pentru a se prostitua, în vederea obținerii de foloase de pe urma practicării prostituției, acesta, neexercitând violențe fizice sau psihice asupra persoanelor arătate, având reprezentarea faptei pe care o comite și a rezultatului pe care l-a urmărit, acesta, în calitate de autor, acționând cu intenție directă. Astfel, în declarația dată, martora P.L. a arătat „..Toate biletele pentru transportul cu microbuzul au fost plătite în Spania de către R., pe care ulterior am aflat că se numește R.R. și este din Timișoara, căruia i se mai spune și M. Când am ajuns în Spania, la Madrid, am fot așteptate de către R.R.

care era însoțit de P.C.D. R. a plătit biletele la microbuz și ne-a condus la un apartament, în zona Via Verde în Madrid unde acesta avea închiriată o cameră. R. imediat după sosirea noastră, când a plătit biletele ne-a luat pașapoartele spunând că ni la va restitui când îi vom da câte 1000 euro, această sumă reprezentând cheltuielile făcute de el pentru ca noi să ajungem în Spania. începând cu a doua zi, O.M. a fost luată de către P.C.D. și a dus-o într-o zonă din Madrid unde ele s-au prostituat. Banii obținuți di prostituție erau strânși de P.C.D. care seara când revenea „acasă" îi dădea lui M… Rețin faptul că O.M. și P.C.D. obțineau zilnic câte 200 Euro, sumă care era obligatorie pentru a putea fi primite acasă de către „R."...După aproximativ o săptămână de la sosirea noastră în Spania, au sosit D.C.

și H.M., care s-au cazat și ei cu noi. M.H. a fost obligată să iasă la stradă pentru a practica prostituția, activitate pe care a acceptat-o destul de ușor...". Martora C.P.N., în declarația dată a menționat că „...R.R. a fost cel care ne-a luat pe mine și pe P.D. din Italia de la Roma și ne-a dus în Spania cu autoturismul său personal. Când R.R. a venit după noi în Italia a plătit contravaloarea transportului până în acel loc pentru noi și este clar că a fost în strânsă legătură cu D.C. și Z.I.D., cei doi fiind cei care m-au trimis în Spania, via Italia, promițându-mi un loc de muncă. După ce am ajuns în Spania, R.R. a închiriat o cameră la un hotel din Madrid, unde ne-am cazat toți trei. Având în vedere faptul că la plecarea din România mie personal Z.I.D.

mi-a spus că mă va ajuta să muncesc într-un club, bar, ca dansatoare sau damă de consumație și numitul R.R. mi-a spus că trebuie să merg în stradă să practic prostituția eu am refuzat spunându-i că nu am făcut niciodată așa ceva...Am acceptat să practic prostituția atât eu, cât și P.D. întrucât nu aveam bani, nu cunoșteam limba spaniolă, nu aveam cui să cer ajutor. R.R. a fost cel care a mers din prima zi cu noi, în locul unde urma să ne prostituăm și ne-a explicat câți bani trebuie să cerem clienților și faptul că în fiecare zi trebuie să-i aducem suma de 150 Euro. Eram conduse și aduse la locul de cazare de către R.R. care ne lua banii obținuți în timpul zilei. Eram controlate și aduse la locul de cazare de către R.R.

și D.C. care a venit după aproximativ 2-3 zile după sosirea noastră în Spania...". Martora T.V. în declarația dată a precizat că "...Consider că numitul R.R. este conducătorul grupului de proxeneți R.D.Z. , deoarece el asigura protecția noastră în stradă ca să nu fim amenințate de alți proxeneți. Acesta era cel care stabilea cum se împart banii între grupul de proxeneți. Regulile și condițiile impuse de R.R. era respectate de toată lumea, D. fiind cel care se ocupa de grup în lipsa lui. R.R. a fost cel care ne-a așteptat în aeroport, la Madrid, pe mine, B.A.E., D. și Z. și ne-a condus într-un apartament închiriat, de fapt o cameră a acestuia...R.R. era cel care strângea banii, iar în lipsa acestuia activitatea era preluată de Z.D…

Am acceptat să ne prostituăm, deoarece nu aveam posibilități bănești de a pleca din Spania și a faptului că D.C. sau R.R. stăteau în zona unde noi racolam clienți pentru prostituție...". Martora G.D. în declarația dată în cursul urmăririi penale a arătat că „...Despre R.R., în România cunoșteam faptul că este „asociat" cu D.C., iar eu când voi ajunge în Spania voi fi ajutată să-mi găsesc un loc de muncă la restaurantul lui R.R., acesta fiindu-ne prezentat ca numindu-se M.. în momentul în care mi s-a spus că trebuie să ies la stradă să mă prostituez am refuzat categoric și an fost înțeleasă și nu am fost forțată. Am stat în Madrid, la apartamentul închiriat de R.R., aproximativ 4 zile, după care am fost „pusă" la microbuz, cheltuiala, contravaloarea biletelor fiind achitată de R.R.

Nu am auzit să se facă amenințări la adresa fetelor care se prostituau, O.M., P.L. și P.C.D. Am observat faptul că în fiecare seară fetele când veneau de la „stradă" îi dădeau lui R.R. toți banii pe care-i câștigaseră în ziua respectivă din prostituție, nu mai rețin suma...Nu au fost adresate amenințări, efectuate presiuni fizice sau psihice asupra fetelor, acestea păreau că merg de bună voie. Rețin că numitului R.R. i se înmânau banii obținuți, sumă care era stabilită ca o obligație din partea fetelor de a o aduce în fiecare zi...". Î n declarația dată în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată G.D. a precizat că „... La Madrid am fost așteptați de către numitul M. și de P.C. Eu împreună cu P. și cu M. ne-am deplasat cu mașina lui M. în locul unde urma să fim cazate, iar celelalte 2 fete împreună cu Z.D.

au plecat cu taxiul, deoarece D. cunoștea drumul. în mașină M. m-a întrebat dacă știu pentru ce am venit în Spania, l-am spus că am venit să lucrez ca ajutor de bucătar într-un restaurant. Atunci M. mi-a spus că nu este adevărat, că toate fetele care vin urmează să meargă pe stradă și am înțeles că este vorba de prostituție. Am ajuns la un apartament cu mai multe camere în care ei aveau o singură cameră închiriată. în apartamentul respectiv ne-am întâlnit cu Z.D. și M. i-a reproșat acesteia faptul că nu mi-a explicat motivul adevărat pentru care am venit în Spania. Erau de față în acele momente numita P.C. precum și celelalte 2 fete cu care am plecat din România. Z. i-a răspuns lui M. că numita H.M.

trebuia să-mi explice de ce vin în Spania, l-am spus lui M. că dacă știam pentru ce vin în Spania ...i-am spus că nu mă voi prostitua și că vreau să mă întorc în România. După o săptămână, numitul M. mi-a cumpărat bilet și m-am întors cu microbuzul în țară. în săptămâna în care am stat în Spania am văzut că toate celelalte fete care se aflau acolo, respectiv P.C., P.L. și cealaltă fată pe care nu mai știu cum o cheamă, mergeau în fiecare zi pe stradă și întrețineau relații cu diverși bărbați la un anumit motel, în schimbul unor sume de bani. Acest lucru I- am aflat din discuțiile pe care le purtau fetele seara când se întorceau de pe stradă. O parte din bani, nu pot preciza câți, erau dați lui M. care locuia în aceeași încăpere cu noi.

Numita Z.D. nu s-a prostituat, era un fel de menajeră care se ocupa de piață, gătit și celelalte treburi...La poliție a trebuit să-l recunosc pe numitul R.R. după mai multe fotografii care mi-au fost arătate. în Spania nu au fost exercitate asupra mea violențe fizice sau psihice...". În declarația dată în cursul urmăririi penale, în calitate de martoră P.C.D. a menționat că „...După aproximativ 3-4 zile de la sosirea noastră în Spania a apărut și R.R., recomandat ca fiind M. sau „M.M.", care ne-a întrebat dacă ni s-a explicat, după sosirea în Spania de către D.C. și Z.I.D. ce trebuie să facem și că începând de a doua zi trebuie să mergem și noi să practicăm prostituția. Am acceptat datorită faptului că nu aveam bani ca să revin în țară și mai mult că ni s-a promis că în ultima perioadă de ședere în Spania ni se va permite să ne oprim jumătate din banii câștigați...Trebuia să respectăm anumite reguli stabilite de R.R., de care se ocupa D.C.

De exemplu, nu aveam voie să stăm de vorbă cu cetățeni români, eram controlate de către D.C. care aproape permanent se afla în zona unde noi racolam clienți. Eventualele abateri de la regulile stabilite erau comunicate lui R.R. care lua măsuri și anume ne-au separat la locul de practicare a prostituției, locul de cazare...în zona stradală unde noi racolam clienți nu eram deranjate de alți proxeneți, deoarece se cunoștea faptul că suntem fetele lui M., acesta fiind cunoscut în lumea interlopă română din Madrid...Mă constitui parte civilă în proces, solicitând daune morale de la R.R., D.C. și Z.I.D., sumă pe care o voi comunica ulterior, în fața instanței...". Martora H.M. în declarația dată a precizat că „...în cursul nopții, în jurul orelor 23,00 am fost aduse de către R.R.

împreună cu D.C., cu autoturismul primului, un număr de trei tinere și anume P.C.D., O.M. și P.L. Când le-am văzut pe fete cum sunt îmbrăcate și faptul că au scos banii din buzunare și i-au dat lui Z.I.D. care făcea mențiuni într-o agendă cu privire la sume mi-am dat seama că fetele au venit de la „stradă", practică prostituția. în aceeași seară am fost abordată verbal de către R.R., care mi-a zis că trebuie să ies să practic prostituția la „stradă" și de fapt aceste scopul sosirii mele în Spania, reproșându-le numiților D.C. și Z.I.D. mai mult în glumă faptul că nu mi-au spus care este „locul de muncă"...Numitul R.R.

venea zilnic la locul unde noi stăteam și racolam clienți și ne verifica cu privire la suma de bani pe care o câștigasem până în acel moment, verificând în același timp și numărul de cazări în motelul din apropiere unde noi mergeam cu clienții cât și timpul de cazare, în acest fel stabilind suma de bani câștigată...". Înalta Curte constată că inculpatului R.R., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, atât, în primă instanță, în apel, cât în prezenta cauză, în recurs, i-au fost respectate toate garanțiile procesuale, chiar dacă acesta a lipsit. Astfel, în rechizitoriul întocmit la 16 februarie 2005 de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea în dosarul nr. 5D/P/2004 s-a menționat că în toată perioada de la momentul identificării învinuitului R.R.

s-au depus eforturi pentru ca acesta să poată fi depistat și dus în fața organelor de anchetă, lucru care nu s-a reușit cu toate că așa cum s-a arătat mai sus este dat în urmărire generală (ordinul I.G.P. nr. S/297075 din 7 noiembrie 2000 solicitat de I.P.J. Timiș în vederea executării pedepsei anterioare ), iar din procesele-verbale aflate la dosarul cauzei a rezultat că, atât membrii familiei, cât și cei apropiați au pierdut orice contact cu învinuitul despre care cunosc doar faptul că este plecat în străinătate, respectiv în Italia și că nu a mai luat legătura cu familia. De asemenea în același act de sesizare s-a mai menționat că pentru respectarea drepturilor procesuale ale învinuitului, în temeiul dispozițiilor art. 171 alin. (2) teza penultimă C. proc.

pen., organul de urmărire penală a apreciat că învinuitul nu își poate face singur apărarea și în aceste condiții s-a solicitat Baroului Tulcea, desemnarea unui apărător din oficiu în prezența căruia să se efectueze toate actele de urmărire penală, lucru care s-a și realizat. În faza judecății, în primă instanță, după desființare, în rejudecare, inculpatul R.R. a lipsit, însă a fost citat cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, fiind reprezentat de apărător ales, avocat T.C. a cărei împuternicire avocațială de află la fila 122 dosarul tribunalului. În apel, apelantul inculpat R.R.

a lipsit, însă a fost legal citat cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, fiindu-i asigurată asistență din oficiu, avocat D.D., în baza împuternicirii avocațiale nr. 817/2007 emisă de Baroul Constanța, așa cum se menționează în încheierea de dezbateri de la 30 octombrie 2007 (fila 62 dosarul curții de apel ), împuternicirea avocațială aflându-se la fila 26 dosarul curții de apel. În recurs, recurentul inculpat R.R. a lipsit, fiind legal citat și reprezentat de apărător ales, avocat L.G., cu împuternicirea avocațială aflată la fila 33 dosarul Înaltei Curți. În raport cu cele menționate referitoare la dreptul la apărare al inculpatului, Înalta Curte consideră că recurentului inculpat i-a fost respectat acest drept, beneficiind, fie de apărător din oficiu, fie de apărători aleși, care au formulat concluzii în asigurarea respectării dreptului și garanției procesuale menționate, chiar și lipsa acestuia.

Față de considerentele mai sus arătate, în raport cu prima critică formulată, în sensul că inculpatul R.R. nu s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii de proxenetism, nefiind autorul acesteia, impunându-se achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, întrucât între percepția judecătorilor asupra mijloacelor de probă administrate în cauză și soluțiile pronunțate de aceștia, nu există vădite și esențiale neconcordanțe, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Totodată, nu poate fi avută în vedere nici cea de-a doua critică formulată de recurentul inculpat, prin apărător, în sensul unei greșite individualizări a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia, întrucât, în contextul cauzei a fost făcută o judicioasă adecvare cauzală a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, atât în cuantumul pedepsei principale stabilite pentru infracțiunea comisă, orientat peste medie, cât și a modalității de executare, respectiv prin privare de libertate s-a ținut cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, de forma continuată, de valoarea socială atinsă, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist postcondmnatoriu, așa cum rezultă din fișa de cazier, dovedind perseverență infracțională, prin săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, anterior fiind condamnat tot pentru o infracțiune de proxenetism, pedeapsă nepusă în executare și pentru care a fost dat în urmărire generală.

Înalta Curte consideră că pedeapsa principală de 5 ani închisoare pentru infracțiunea comisă, fiind aplicate și dispozițiile art. 39 alin. (1) C. pen., așa încât, pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare să se execute în regim de detenție, este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă. Astfel, instanța de recurs apreciază că nu se impune reducerea pedepsei principale, deoarece așa cum a fost stabilită, această reflectă o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, precum și respectarea principiului proportionalitătii între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În raport cu cele menționate, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele. Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.R. împotriva deciziei penale nr. 161/P din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, sec