ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1342/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1342/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 44 din 14 martie 2006 a Tribunalului Tulcea,

s-a

dispus în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit.

a) C. pen., condamnarea inculpatului R.R. la o pedeapsă principală de 6 ani

închisoare și o pedeapsă complementară de 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatului i-a fost aplicată și

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. în

conformitate cu prevederile art. 71 C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) C. pen. s-a dispus

contopirea pedepsei aplicate cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani

interzicerea

drepturilor prevăzute de art.

64 C. pen. aplicată prin sentința penală nr.

911 din 24 martie 1999 a

Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 376 din 14

aprilie 2000 a Curții de Apel Timișoara, în

pedeapsa

cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute

de art. 64 C. Pen.

Au fost anulate mandatele de executare a

pedepsei închisorii emis de Judecătoria Timișoara în baza sentinței penale nr.

911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timișoara, județul Timiș.

În cauză s-a constituit parte civilă

victima P.C.D., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 500.000.000

lei ROL reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Instanța

a admis în parte pretențiile formulate, dispunând obligarea

inculpatului R.R. la plat sumei de 10.000 lei RON către P.C.D.

Î

n

temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la

plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale a

declarat apel inculpatul R.R., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Î

n motivarea apelului au fost invocate

nulitățile prevăzute art. 197 alin. (2) C. proc. pen. ca urmare a încălcării de

către instanța de judecată a prevederilor art. 296 alin. (1) și alin. (3) C.

proc. pen.

S-a susținut, de asemenea, că în mod

greșit prima instanță a renunțat la audierea martorilor D.C. și Z.I.D.

Prin decizia penală nr. 172/P din 12

septembrie 2006 a Curții de Apel Constanța a fost admis apelul declarat de

inculpat, dispunându-se desființare sentinței penale nr. 44 din 14 martie 2006

a Tribunalului Tulcea și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de fond

cu respectarea dispozițiilor legale privind publicitatea ședinței de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a

avut în vedere prevederile art. 290 alin. (2), (3) C. proc. pen. din care

rezultă, că dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor

interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane,

instanța la cererea procurorului, a părților ori din oficiu, poate declara

ședința secretă pe tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei, după

ascultarea părților prezente sau a procurorului când participă la judecată.

Din coroborarea prevederilor art. 290 alin. (2)

și (3) C. proc. pen. cu dispozițiile art. 25 din Legea 678/2001 rezultă că,

atunci când inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de

art. 12 din Legea nr. 678/2001, instanța poate declara ședința secretă numai

după ascultarea părților, întrucât ședința publică este regula.

Având în vedere prevederile legale mai sus

menționate, cât și situația de fapt concretă din dosar, curtea de apel a

constatat că judecata prezentei cauze s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor

legale privind publicitatea ședinței de judecată, iar hotărârea pronunțată și

actele procedurale ce o preced sunt lovite de nulitate absolută.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se

sancționează cu

nulitate absolută

dispozițiile relative la competența după materie sau după

calitatea

persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea

ședinței de judecată. Nulitatea nu poate fi înlăturată în niciun mod și ea a

adus vătămări bunei desfășurări a cauzei.

Prin sentința penală nr. 110 din data de 30 mai

2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 713/88/2006 (nr.

format vechi 4094/2006 ) a hotărât:

În conformitate cu art. 334 C. proc. pen. a

fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.

12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 37 lit. a) C. pen. În infracțiunea de proxenetism prevăzută de art.

329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

În conformitate cu art. 329 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul R.R. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În conformitate cu art. 39 alin. (1) C.

pen. a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3

ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C.

pen. pe o

durată de 3 ani aplicată

prin sentința penală nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timișoara,

județul Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 376 din 14 aprilie 2000 a

Curții de Apel Timișoara, județul Timiș în pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. pe o durată

de 3 ani, ce va fi executată de inculpat.

A fost interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. în conformitate cu art. 71 C.

pen.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei

închisorii emis în

baza sentinței penale

nr. 911 din 24 martie 1999 a judecătoriei Timișoara,

județul Timiș.

Au fost respinse, ca nefondate, pretențiile la

despăgubiri pentru daune morale formulate de P.C.D.

În temeiul art.

191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la

plata sumei

de 700 lei în folosul statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță, după desființare,

în rejudecare, din examinarea probatoriului

administrat în cauză, respectiv

declarațiile părților

vătămate, ale victimelor infracțiunii, declarațiile martorilor,

procesele-verbale încheiate de agenți de poliție, adresele B.C.R., sucursala

Tulcea, referitoare la sumele expediate în țară pe numele lui D.C., precum și

celelalte acte ale cauzelor, a reținut, în fapt, următoarele:

Numiții D.C. și Z.I.D. se cunoșteau de mai mult

timp, între cei doi existând ulterior și o relație de concubinaj. La

sfârșitul lunii august 2002, Z.I.D. a plecat în

Spania și,

cum după un anumit timp legăturile telefonice dintre ea și

concubin au încetat, acesta a plecat în Spanie pentru a o întâlni.

În perioada în care D.C. s-a aflat în Spania,

acesta l-a întâlnit pe inculpatul R.R. și cei doi au pus la cale un plan pentru

racolarea de tinere din România, în scopul ca acestea să practice prostituția

în Spania, iar sumele obținute să fie însușite de inculpatul R.R. și de D.C.

Odată revenit în țară, D.C. i-a adus la

cunoștință lui Z.I.D. cele discutate și stabilite cu inculpatul R.R. și cei doi

concubini au demarat acțiunile de racolare a unor persoane de sex feminin,

fiind vizate mai întâi persoane pe care cei doi le cunoșteau destul de bine.

Activitatea

de racolare s-a desfășurat pe raza municipiului Tulcea.

Din declarația părții vătămate H.M. a

rezultat că aceasta s-a întâlnit la 25 februarie 2003 în municipiul Tulcea cu

D.C., ce era însoțit de P.L. și în urma discuțiilor purtate cu aceștia, a aflat

că în zilele următoare numitele O.M., P.L., S(G.)D., împreună cu Z.I.D., urmau

să plece în Spania, pentru a lucra într-un bar ca ospătare. D.C. i-a propus

victimei H.M. să meargă și ea în Spania în condiții similare, iar victima a

spus că trebuie să se solicite acceptul părinților ei.

Ulterior, D.C. și Z.I.D. s-au deplasat

la domiciliul lui H.M. și, așa cum a rezultat din declarațiile martorei N.I.,

mama victimei H.M., cei doi au obținut acordul părinților victimei.

A ajuns în Spania pe data de 13 martie

2003, în Madrid fiind așteptată de inculpatul R.R. care a condus-o în imobilul

în care urma să locuiască. Aici Ie-a cunoscut pe P.C.D., Z.D., O.M. și P.L..

O.M. i-a spus ce fac în Madrid, explicându-i că practică prostituția și că cest

lucru urmează să-l facă și ea, lucru pe care l-a acceptat datorită unui

sentiment de temere cauzat prin amenințări directe.

Victima a mai declarat că a fost

obligată să se prostitueze, urmare amenințărilor venite din partea numitei

P.C.D., cât și a administrării unor „prafuri albe", iar banii încasați de

pe urma prostituției erau predați lui P.C.D. sau lui D.C., care o

supraveghea pe perioada cât se afla pe stradă

pentru racolarea de clienți.

Din declarația victimei H.M. s-a reținut

că, pentru a i se înfrânge o eventuală opoziție, a fost amenințată indirect,

atât ea, cât și O.M. cu moartea și era supravegheată permanent,

nepermițându-i-se să se întoarcă la locul de

cazare decât după ce obținea

200 Euro de pe urma practicării

prostituției.

În toată

perioada cât victima H.M. s-a aflat în Spanie și a

practicat

prostituția, aceasta a locuit într-un apartament cu D.C., Z.I.D. și P.C.D.,

care era persoane ce o supraveghea și care-l reprezenta pe inculpatul R.R., zis

M. și chiar pretindea că este prietena acesteia.

Din declarațiile victimei P.L. s-a

reținut că și aceasta a fost racolată de D.C. și Z.I.D., cu promisiunea că i se

va oferi un loc de muncă la bucătărie într-un restaurant, cu salariu de 700-800

Euro pe lună.

Obținând acceptul victimei, D.C. s-a

ocupat de formalitățile

necesare plecării

din țară, suportând și cheltuielile aferente, iar deplasarea

în Spania,

victima a făcut-o cu Z.I.D., O.M. și S.(G.)D.

Victima

P.L. a mai relatat că, la Madrid, au fost întâmpinate

de

inculpatul R.R., care era însoțit de P.C.D. și că au fost conduse de aceștia la

un apartament din orașul Madrid.

La locația respectivă, inculpatul a

ridicat pașapoartele victimei și a celorlalte fete care veniseră cu ea, spunând

că le va restitui numai după

ce va încasa

de la fiecare suma de 1000 Euro, ce reprezintă cheltuielile pe

care Ie-a

suportat el pentru ca să se facă deplasarea lor în Spania.

Victima P.L. a mai arătat că, atunci

când a aflat de la inculpat că trebuie să se prostitueze, a refuzat inițial,

însă ulterior a trebuit să accepte, amenințată fiind, faptul că îi vor face

probleme copilului ei și familiei ei din România, iar D.C. l-a asigurat pe

inculpatul R.R., telefonic, că are toate datele de identificare ale membrilor

familiei ei.

A mai declarat victima P.L. faptul că a

fost bătută, cu pumnii, de către inculpatul R.R., zis M., pentru că a refuzat

să practice prostituția, iar banii astfel obținuți îi erau luați de inculpatul R.R.

și D.C.

Totuși, partea vătămată P.L. a făcut și

precizarea că a fost bătută și pentru faptul că i-a amenințat că va merge la

poliție și va povesti totul despre ei.

Din declarațiile numitei O.M. a rezultat

că aceasta a fost

racolată de D.C. și

Z.I.D., promițându-i-se un

loc de muncă în Spania, că a plecat din țară

în cursul lunii martie 2003, însoțită de Z.I.D. și împreună cu P.L. și S(G.)D.,

iar în Spania au fost întâmpinate de numitul M., nimeni altul decât inculpatul R.R.,

ce era însoțit de o altă persoană pe nume C., identificată ulterior în persoana

lui P.C.D.

Inculpatul R.R. a condus-o pe victimă și

însoțitoarele ei la un bloc de locuințe, unde erau închiriate niște camere, iar

apoi inculpatul

R.R. a scos-o în oraș,

ocazie cu care i-a adus la cunoștință faptul

că, motivul real pentru

care a fost adusă în Spania, este acela de a se practica prostituția.

Conform

declarației victimei O.M., inculpatul R.R.,

zis M., i-a

făcut cunoscut cu acel prilej că el are înțelegere cu D.C. și Z.I.D., că

aceștia din urmă să-i aducă fete din România pentru a se prostitua.

Într-o primă fază, victima a acceptat să

se prostitueze, însă în prima zi nu a putut să facă ce i se cerea și în momentul

în care s-a întors la locul unde era cazată, a fost bătută de inculpatul R.R.

și i s-a spus că trebuie să îi aducă bani, indiferent cum îi obține.

Victima a mai arătat, în declarația sa,

dată în fața instanței, că banii câștigați din prostituție, îi înmâna, fie

direct inculpatului R.R., fie prin intermediul numitei P.C.D., care devenise

prietena inculpatului R.R.

A mai arătat victima că a acceptat să se

prostitueze în condițiile impuse de inculpatul R.R., zis M., întrucât nu

cunoștea limba spaniolă, nu cunoștea nicio persoană la care să apeleze pentru

ajutor și

nu avea nici banii necesari

pentru a se întoarce în România.

Din declarațiile numitei C.P.N. a

rezultat că și aceasta a fost racolată de D.C. și Z.I.D., cu promisiunea de a i

se oferi un loc de muncă onest și bine plătit în Spania și că deplasarea către

Spania a făcut-o prin Italia, iar la Roma a fost preluată de inculpatul R.R.

care i-a înmânat o sumă de bani,

numitului

G., care a găzduit-o timp de 2 zile la Roma.

Odată ajunsă la Madrid, în Spania,

victima a fost cazată de inculpatul R.R. la un hotel și acolo inculpatul i-a

adus la cunoștință motivul real pentru care fusese adusă în Spania, respectiv

pentru a practica prostituția.

Victima a declarat că tot inculpatul R.R.

i-a adus la cunoștință faptul că, în urma practicării prostituției, trebuia să

aducă zilnic 150-200 Euro, ce urmau să fie înmânați lui sau lui D.C. ori Z.I.D.

Victima a declarat că inculpatul R.R. o

conducea de dimineață și o aducea seara de la locul unde practica prostituția

și încasa banii pe care îi obținea.

A mai declarat victima că, la sfârșitul

lui noiembrie 2002, D.C. și Z.I.D. au plecat din România și s-au reîntors în

Spania la 2 decembrie 2002, cu numitele R.V. și B.A.E., care au practicat

prostituția în aceleași condiții ca și ea.

A mai

declarat victima C.P.N. că, la plecarea din

Spania, a fost

amenințată cu moartea dacă va povesti cele petrecute în Spania de către D.C.

Din declarația victimei P.C.D., instanța

a reținut că și aceasta a fost contactată de Z.I.D., promițându-i-se să meargă

în Spania, la muncă, promițându-i-se câștiguri importante.

În condițiile arătate, la sfârșitul

lunii noiembrie 2002, victima a declarat că a plecat în Spania însoțită de D.C.

și împreună cu numitele T.V., A. și D. și ajunsă la destinație i s-a făcut

cunoscut de către D.C. faptul că urmează să se prostitueze. Totodată, i s-au

adus la cunoștință condițiile în care urma să practice

prostituția, în sensul că trebuia să aducă zilnic suma de 200 Euro în

prima

lună, urmând ca apoi suma să scadă pentru a putea astfel obține

banii de întoarcere în România.

A mai declarat victima că, la începutul

lunii februarie 2003, D.C. și Z.I.D. s-au întors în România și că apoi le-au

adus în Spania, tot pentru prostituție, pe O.M., S.(G.)D. și P.L., ia apoi și

pe H.M.

În perioada cât D.C. și Z.I.D. se aflau

în România, victima a declarat că au rămas cu M.,

adică cu inculpatul

R.R.

A mai arătat victima că sumele de bani

rezultate din prostituție erau predate, fie lui D.C. sau Z.I.D., fie

inculpatului R.R.

T.V. a arătat că a plecat în Spania pe

data de 28 noiembrie 2002 împreună cu D.C., Z.I.D. și cu A.M. în Madrid, au

fost așteptați de inculpatul R.R. care i-a

condus

cu autoturismul la un apartament închiriat. Din discuțiile purtate cu

inculpatul,

a aflat că a fost mințită de D.C. și Z.I.D.

în legătură cu posibilitatea de a lucra ca dansatoare într-un club și că

celelalte fete ce se aflau acolo, practicau prostituția.

Inculpatul

i-a mai spus că dacă nu dorește să practice prostituția, a

doua zi dimineața îi va cumpăra bilet pentru a se pute întoarce acasă.

T.V. a arătat că a decis să rămână în

Madrid pentru a practica prostituția cu speranța că între timp va găsi un loc

de muncă. în aceste împrejurări a practicat prostituția timp de 3 luni, în

aceeași situație fiind și numitele P.C.D. și N.

În fiecare

seară din prima lună, trebuia să predea suma de 200 Euro,

iar

apoi câte 100 Euro lui D.C. și Z.I.D.

Raporturile sexuale cu diferitele

persoane de sex masculin erau

practicate

într-un hotel din apropiere, unde plăteau câte 5 Euro pentru 15 minute de

cazare, iar tariful pentru fiecare „client" era de 25 Euro.

A mai precizat numita T.V. că

inculpatul, în repetate rânduri a întrebat-o dacă nu dorește să plece acasă,

precizându-i că este liberă să facă acest lucru.

În Spania, T.V. a mai cunoscut-o pe I.I.L.,

care a fost adusă în aceleași condiții, fiind asigurată că va lucra ca ospătară

într-un restaurant.

Aceasta nu a fost de acord să practice

prostituția, motiv pentru care după două săptămâni, a fost trimisă în țară, însă

P.C.D. a rămas în Madrid și a practicat prostituția și după ce T.V. s-a întors

în țară.

Cu privire la banii obținuți din

practicare prostituției, T.V. a dat declarații contradictorii, arătând, totuși

că erau predați inculpatului R.R. care îi împărțea cu D.C. și Z.I.D.

Din declarațiile părții vătămate G.D. a

rezultat că a fost indusă în eroare de către D.C. și Z.I.D. cu privire la

posibilitatea de a lucra în Spania, într-un restaurant. Cu ajutorul celor doi,

la data de 5 martie 2003, a ajuns în Madrid, fiind însoțită de

Z.D., P.L. și O.M. Numitul D.C.

Ie-a

condus până la Arad și Ie-a spus că va veni mai târziu împreună cu H.M.

În Madrid

au fost așteptate de către inculpatul R.R. și P.C.D.

, care

i-au condus într-un apartament închiriat, deplasându-se cu autoturismul

inculpatului.

Pe drum, inculpatul i-a explicat părții

vătămate G.D. că a fost adusă în Spania pentru a practica prostituția,

întrebând-o, totodată dacă știa acest lucru. Revolta manifestată de partea

vătămată, i-a dat de înțeles inculpatului R.R. că aceasta nu cunoștea că

trebuie să

practice prostituția și

nemulțumit, i-a reproșat lui Z.I.D.

faptul că i-a dat părții vătămate

explicații cu privire la motivul real pentru care a fost determinată să vină în

Spania.

Numita P.C.D. a încercat să o convingă

pe partea

vătămată G.D. să rămână la Madrid

și să practice prostituția. Față

de refuzul categoric al părții vătămate

G.D., inculpatul R.R. i-a spus că se poate întoarce în țară. l-a cumpărat bilet

de microbuz, i-a dat „bani de buzunar" și, după 3 zile, s-a întors în

țară.

A mai relatat partea vătămată că, în

cele patru zile cât a stat la Madrid, a constatat că P.L., O.M. și P.C.

practicau prostituția. Banii obținuți erau predați inculpatului R.R., iar P.C.D.

ținea o evidență a sumelor de bani predate.

De asemenea, a remarcat partea vătămată

că în timp ce D.C. avea sarcina principală de a racola fete din România și de a

le aduce în Spania, inculpatul R.R. se ocupa de protecția lor, rezolva probleme

legate de vestimentația adecvată a fetelor, de masă și cazare.

În cursul cercetării judecătorești,

partea vătămată G.D. a mai arătat că inculpatul R.R. nu a exercitat violențe

fizice ori presiuni psihice asupra ei sau asupra celorlalte fete, însă Ie-a

speriat spunându-le că există în apropierea Madridului o pădure în care sunt

„... omorâte și îngropate cele care nu respectă ceea ce spune el."

Din probele administrate în cauză a

rezultat fără dubiu faptul că numiții D.C. și Z.I.D., în înțelegere cu

inculpatul R.R. au racolat mai multe fete din

Tulcea în scopul de a

le aduce în Spania unde, unele dintre ele au

practicat prostituția, banii obținuți fiind predați, atât inculpatului, cât și

lui D.C. și Z.I.D.

Pentru a le determina să se deplaseze în

Spania, D.C. și Z.I.D. le-au indus în eroare pe fetele racolate, spunându-le că

vor lucra în restaurante ori alte locuri ca ospătare, dansatoare etc.

Persoanele racolate erau așteptate în

Madrid de către inculpat, conduse ulterior într-un apartament închiriat,

inculpatul ocupându-se de întreținerea acestora, rezolvând problemele legate de

asigurare unei vestimentații corespunzătoare, măsuri de cazare.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat apel inculpatul R.R., criticând sentința apelată pentru

netemeinicie, în sensul individualizării greșite a pedepsei, solicitând

redozarea acesteia.

Prin

decizia penală nr. 161/P de la 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 713/88/2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a fost respins apelul penal declarat de inculpatul R.R., împotriva

sentinței penale nr. 110 din data de 30 mai 2007,

pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 713/88/2006 (nr. format

vechi 4094/2006), ca

nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

a fost obligat apelantul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Onorariile în sumă de 100 lei pentru

avocat M.D., de câte 80 lei pentru avocat I.F.D, avocat P.E., avocat D.S.,

avocat E.S. și de 240 lei pentru avocat S.N. se vor plăti, potrivit art. 189 C.

proc. pen., din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 309 alin. ultim C. proc.

pen., prezenta s-a întocmit în două exemplare.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că din probele administrate în cauză se constată că, în mod

corect, prima instanță a

pronunțat, în

condițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. o hotărâre de

condamnare a

inculpatului, în condițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., stabilind corect

încadrarea juridică a faptei.

Pedeapsa stabilită de prima instanță a

fost corect individualizată, atât în raport de criteriile legale de

individualizare, potrivit art. 72 C. pen., cât și în concret, în raport cu

particularitățile cauzei, cu atitudinea și persoana inculpatului, cu

antecedența infracțională a acestuia.

Întrucât critica formulată a fost

considerată ca neîntemeiată, iar hotărârea apelată nu conține neregularități

apte a fi avute în vedere la examinarea în apel, de natură să impună reformarea

hotărârii apelate, curtea de apel a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat,

în termenul legal, recurs inculpatul R.R., fără a arăta în scris motivele de

recurs.

La termenul de judecată de la 31

ianuarie 2008, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare

formulată de recurentul inculpat, pentru a i se da posibilitate acestuia să-și

angajeze un apărător și a amânat cauza la 13 martie 2008, dispunând menținerea

delegației apărătorului desemnat din oficiu, punând în vedere recurentului

inculpat

ca motivele de recurs să fie

depuse în scris până la termenul următor, așa

cum rezultă din încheierea

de ședință de la data menționată, aflată la fila 22 dosarul ÎnalteiCurți.

La termenul de judecată de la 13 martie

2008, Înalta Curte a

apreciat ca întemeiată

cererea de amânare formulată de apărătorul ales al

recurentului

inculpat, pentru a i se da posibilitatea acestuia să-și pregătească apărarea și

a amânat cauza la 10 aprilie 2008, ultim termen, dispunând citarea părților ca

în precedent, a pus în vedere apărătorului ales al recurentului inculpat ca

motivele de recurs să fie depuse în scris până la termenul următor, pentru a se

asigura respectare principiului egalității armelor, a pus în vedere

apărătorului recurentului inculpat să asigure substituirea sa, în cazul în care

s-ar afla în imposibilitatea de prezentare la termenul acordat și a menținut

delegația apărătorului desemnat din oficiu, avocat E.I., așa cum rezultă din

consemnările efectuate în încheierea de ședință de la data mai sus precizată,

aflată la fila 34 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, au lipsit

recurentul inculpat R.R.,

aflat în stare de

libertate, reprezentat de apărător ales avocat L.G.

și intimatele părți

vătămate T.V., H.M., G.D., C.P.N., P.C.D., O.M. și P.L., procedura de citare

fiind legal îndeplinită.

Apărătorul

recurentului inculpat, în dezbateri, a susținut oral motivele

de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea

hotărârii atacate și în rejudecare, în raport cu primul temei de casare

invocat, în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prin acordarea eficienței

principiului in dubio pro reo, întrucât inculpatul nu a fost prezent în cursul

procesului penal, care s-a desfășurat doar pe baza unor recunoașteri din

fotografii, astfel că nu a avut posibilitatea să se apere, precizând, că a fost

angajat de familie și nu cunoaște în prezent situația inculpatului, iar față de

cel de-al doilea temei de casare, în subsidiar, reducerea pedepsei, depunând la

dosar concluzii scrise, în dublu exemplar, aflate la filele 45-46 dosarul Înaltei

Curți.

Concluziile reprezentantului

Ministerului Public asupra recursului

declarat

de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a

prezentei

decizii.

În concluziile scrise depuse la dosar,

recurentul inculpat R.R., prin apărător a solicitat a se avea în vedere la

soluționarea recursului că a fost condamnat de instanța de fond și de cea de

apel, exclusiv pe baza declarațiilor părților vătămate și a unor martori

indirecți, majoritatea fiind chiar persoane care au pretins că le-ar fi

exploatat sexual. Din probele administrate în cursul procesului penal nu a

rezultat cu certitudine că ar fi vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru

care a fost trimis în judecată, ținând seama că nu a fost prezent nici în fața

organelor de urmărire penală și nici în faza de judecată, precum și având în

vedere că recunoaștere s-a făcut numai după fotografii. Mai mult, există

serioase dubii cu privire la identitatea dintre el și numitul M., persoana care

Ie-a exploatat pe părțile vătămate. Astfel, recurentul inculpat prin apărător

consideră că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, iar instanțele de

fond ar fi trebuit să dea eficiență principiului in dubio pro reo, câtă vreme,

așa cum a arătat, nu s-a stabilit cu certitudine că ar fi săvârșit

infracțiunile reținute în sarcina sa.

În al doilea rând dacă se va reține că

soluțiile pronunțate de

Tribunalul Tulcea

și Curtea de Apel Constanța sunt temeinice și legale, se

solicită a se

observa că pedeapsa aplicată este excesivă, în raport cu faptele comise.

Pentru

considerentele expuse, recurentul inculpat R.R., prin

apărător

a solicitat admiterea recursului, casare deciziei recurate și a se dispune, în

principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, să se reducă

pedeapsa aplicată la o durată rezonabilă.

Examinând recursul declarat de

recurentul inculpat R.R. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 18

și

14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod corect

și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului R.R.

în săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată și în stare de

recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

37 lit. a) din același

cod, ca urmare a schimbării încadrării juridice a

faptei pentru care inculpatul a fost inițial trimis în judecată și anume trafic

de persoane în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie,

prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în condițiile

art. 334 C. proc. pen., în raport cu situația de fapt stabilită.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a

dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului R.R. zis M., care în

perioada noiembrie 2002-martie 2003, a fost implicat în activitatea de

exploatare sexuală a victimelor traficului de persoane, faptă săvârșită de

inculpații D.C. și Z.I.D., în sensul că acesta, în mod repetat a realizat

cazarea victimelor și împreună cu inculpatul D.C. le deplasau pe acestea în

stradă, îndemânându-le să practice prostituția, în vederea obținerii unor sume

de bani din practicarea prostituției, anterior inculpatul fiind condamnat la o

pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de proxenetism în

formă continuată, prin sentința penală nr. 911 din 24 martie 1999 a

Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 376 din 14

aprilie 2000 a Curții de Apel Timișoara, pentru care nu a început executarea,

întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul infracțiunii de

proxenetism în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie,

prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) din același cod.

Înalta Curte consideră că, în cauză în

mod judicios, prima instanță a făcut o analiză asupra mijloacelor de probă administrate,

prin raportare la Decizia XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, care a stabilit că distincția dintre infracțiunea de trafic de

persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism

prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., este dată de obiectul juridic generic

diferit al celor două incriminări, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea

nr. 678/2001 acesta fiind apărarea dreptului la libertate de voință și acțiune

a

persoanei, iar în cazul

infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor

moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor

de existență, ceea ce a condus, în contextul cauzei la schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată și în stare

de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit.

a) C. pen., pentru care a fost inițial trimis în judecată inculpatul R.R., în

aceea de proxenetism în formă continuată și în stare de recidivă

postcondamntorie prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. a) din același cod.

Astfel, în mod concret s-a evidențiat că

nu există probe certe cu privire la exercitarea de violențe fizice ori psihice

de către inculpatul R.R.

, cu scopul de a

înfrânge voința persoanelor racolate de coinculpați

în practicarea

prostituției, în acest sens precizându-se că și în situația în care

declarațiile părților vătămate sunt contradictorii a rezultat fără dubiu din

declarațiile martorelor T.V., G.D., P.C.D. că au avut posibilitatea să aleagă

dacă doresc sau nu să practice prostituția, iar cele care au refuzat categoric

au fost lăsate și chiar ajutate să se întoarcă în țară imediat (I.I.L., G.D.)

sau mai târziu.

Totodată, prima instanță a mai reținut

că în probatoriul administrat există referiri ale persoanelor audiate cu

privire la anumite temeri, însă aceste afirmații sunt echivoce, în ceea ce

privește cauza temerilor ori autorul amenințărilor, întrucât, fie nu l-au

indicat pe inculpatul R.R. ca autor al amenințărilor, fie nu au arătat în ce a

constatat amenințarea, pentru a se putea aprecia asupra existenței unei

constrângeri reale, exemplificându-se cu declarația martorei P. în legătură cu

H.M. că „...a fost obligată să practice prostituția, activitate care a acceptat-o

destul de ușor."

În contextul celor declarate de T.V., în

sensul că în mod frecvent erau prezentate la televizor știri în legătură cu

fete care au fost găsite moarte, situația care i-a inspirat un sentiment de

teamă, a existat un dubiu cu privire la cauza temerilor. Din același motiv, a

existat un dubiu cu privire la cauza pentru care inculpatul R.R., conform

declarației lui G.D., Ie-a speriat pe fete, spunându-le că în apropierea

Madridului există o pădure în care sunt „omorâte și îngropate cele care nu

respectă ceea ce spune el...", afirmație care poate avea și sensul unei

avertizări pentru respectarea regulilor stabilite și nu pentru a le determina

să practice prostituția.

De asemenea, prima instanță a făcut

referire și la declarațiile

martorelor O.M.

și P.L., care au arătat că au fost bătute

de inculpatul R.R., constatând

că acestea nu se coroborează cu celelalte declarații, neputându-se stabili cu

certitudinea nici existența violențelor, nici scopul acestora.

Atât P.L., cât și O.M. s-au deplasat în

Spania, la Madrid, la 5 martie 2003, împreună cu numita G.D. Aceasta din urmă a

arătat că a refuzat să practice prostituția și astfel, inculpatul i-a cumpărat

bilet pentru a se putea întoarce în țară, iar în cele patru zile cât a mai stat

în Madrid, a putut să constate că P.L., O.M. și P.C. au practicat prostituția

și nu s-au exercitat violențe fizice asupra acestora.

Nici din declarația numitei P.C. nu a

rezultat faptul că P.L. și O.M. ar fi fost constrânse de către inculpatul R.R.,

prin violențe fizice să practice prostituția în Spania.

În raport cu cele mai sus arătate,

rezultă că în contextul cauzei în

baza unui

judicios examen asupra materialului probator administrat, prima

instanță,

dând relevanță distincțiilor dintre cele două infracțiuni arătate, prin decizia

în recursul în interesul legii a făcut o corectă încadrare juridică

a faptei săvârșite de inculpatul R.R., încadrare

ce a fost apreciată

de către instanța de apel, ca fiind corectă.

Înalta Curte, în baza propriei evaluări

asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, la rândul

consideră că împrejurările faptice reținute și care au evidențiat contribuția

inculpatului R.R., materializată în realizarea, în mod repetat a cazării

părților vătămate și martorelor, precum și conducerea acestora pe stradă

împreună cu inculpatul D.C., îndemnându-le să practice prostituția, în vederea

obținerii de foloase de pe urma practicării prostituției, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de

art. 329 alin. (1) C. pen.

, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., faptă comisă în stare de

recidivă

postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., față de condamnarea

anterioară a inculpatului, în condițiile menționate.

Totodată, Înalta Curte, coroborând

declarațiile martorelor P.L. (filele 138-140 dosarul parchetului), C.P.N.

(filele 143-145 dosarul parchetului), T.V. (filele 146-147 dosarul

parchetului), O.M. (fila 149 dosarul parchetului), G.D. ( filele 152-153

dosarul parchetului și declarația de parte vătămată, fila 152 dosarul

tribunalului), P.C.D. (filele 155-157 dosarul parchetului), H.M. (filele

159-160 dosarul parchetului) cu procesele-verbale de identificare a

inculpatului R.R. de pe fotografii, de către martore (filele 141; 142; 148;

154; 158; 161 dosarul

parchetului) constată

că vinovăția inculpatului R.R. în săvârșirea

infracțiunii de proxenetism

a fost dovedită, prin actele concrete de executare pe care acestea Ie-a

efectuat, în sensul că a cazat martorele și partea vătămată, Ie-a condus pe

stradă pentru a se prostitua, în vederea

obținerii

de foloase de pe urma practicării prostituției, acesta, neexercitând

violențe

fizice sau psihice asupra persoanelor arătate, având reprezentarea faptei pe

care o comite și a rezultatului pe care l-a urmărit, acesta, în calitate de

autor, acționând cu intenție directă.

Astfel, în declarația dată, martora P.L.

a arătat „..Toate biletele pentru transportul cu microbuzul au fost plătite în

Spania de către R., pe care ulterior am aflat că se numește R.R. și este din

Timișoara, căruia i se mai spune și M. Când am ajuns în Spania, la Madrid, am

fot așteptate de către R.R. care era însoțit de P.C.D. R. a plătit biletele la

microbuz și ne-a condus la un apartament, în zona Via Verde în Madrid unde

acesta avea închiriată o cameră. R. imediat după sosirea noastră, când a plătit

biletele ne-a luat pașapoartele spunând că ni la va restitui când îi vom da

câte 1000

euro, această sumă reprezentând

cheltuielile făcute de el pentru ca noi să

ajungem în Spania. începând

cu a doua zi, O.M. a fost luată de către P.C.D. și a dus-o într-o zonă din

Madrid unde ele s-au prostituat. Banii obținuți di prostituție erau strânși de P.C.D.

care seara când revenea „acasă" îi dădea lui M....Rețin faptul că O.M. și P.C.D.

obțineau zilnic câte 200 Euro, sumă care era obligatorie pentru a putea fi

primite acasă de către „R."...După aproximativ o săptămână de la sosirea

noastră în Spania, au sosit D.C. și H.M., care s-au cazat și ei cu noi. M.H. a

fost obligată să iasă la stradă pentru a practica prostituția, activitate pe

care a acceptat-o destul de ușor...".

Martora

C.P.N., în declarația dată a menționat că

„...R.R. a fost

cel care ne-a luat pe mine și pe P.D. din Italia de la Roma și ne-a dus în

Spania cu autoturismul său personal. Când R.R. a venit după noi în Italia a

plătit contravaloarea transportului până în acel loc pentru noi și este clar că

a fost în strânsă legătură cu D.C. și Z.I.D., cei doi fiind cei care m-au

trimis în Spania, via Italia, promițându-mi un loc de muncă.

După ce am ajuns în Spania, R.R. a închiriat o

cameră la un hotel

din Madrid, unde ne-am cazat toți trei. Având în

vedere faptul că la plecarea din România mie personal Z.I.D. mi-a spus că mă va

ajuta să muncesc într-un club, bar, ca dansatoare sau damă de consumație și

numitul R.R. mi-a spus că trebuie să merg în stradă să practic prostituția eu

am refuzat spunându-i că nu am făcut niciodată așa ceva...Am acceptat să

practic prostituția atât eu, cât și

P.D.

întrucât nu aveam bani, nu cunoșteam limba spaniolă, nu

aveam cui să cer

ajutor. R.R. a fost cel care a mers din prima zi cu noi, în locul unde urma să

ne prostituăm și ne-a explicat câți bani trebuie să cerem clienților și faptul

că în fiecare zi trebuie să-i aducem suma de 150 Euro. Eram conduse și aduse la

locul de cazare de către R.R. care ne lua banii obținuți în timpul zilei. Eram

controlate și aduse la locul de cazare de către R.R. și D.C. care a venit după

aproximativ 2-3 zile după sosirea noastră în Spania...".

Martora T.V. în

declarația dată a precizat că "...Consider că

numitul R.R. este conducătorul grupului de

proxeneți R.D.Z.

, deoarece

el asigura protecția noastră în stradă ca să nu fim

amenințate

de alți proxeneți. Acesta era cel care stabilea cum se împart banii între

grupul de proxeneți. Regulile și condițiile impuse de R.R. era respectate de

toată lumea, D. fiind cel care se ocupa de grup în lipsa lui. R.R. a fost cel

care ne-a așteptat în aeroport, la Madrid, pe mine, B.A.E., D. și Z. și ne-a

condus într-un apartament închiriat, de fapt o cameră a acestuia...R.R. era cel

care strângea banii, iar în lipsa acestuia activitatea era preluată de Z.D....Am

acceptat să ne prostituăm, deoarece nu aveam posibilități bănești de a pleca

din Spania și a faptului că D.C. sau R.R. stăteau în zona unde noi racolam

clienți pentru prostituție...".

Martora G.D. în declarația dată în cursul

urmăririi penale a arătat că „...Despre R.R., în România cunoșteam faptul că

este „asociat" cu D.C., iar eu când voi ajunge în Spania voi fi ajutată

să-mi găsesc un loc de muncă la restaurantul lui R.R., acesta fiindu-ne

prezentat ca numindu-se M.. în momentul în care mi s-a spus că trebuie să ies

la stradă să mă prostituez am refuzat categoric și an fost înțeleasă și nu am

fost forțată. Am stat în Madrid, la apartamentul închiriat de R.R., aproximativ

4 zile, după care am fost „pusă" la microbuz, cheltuiala, contravaloarea

biletelor fiind achitată de R.R. Nu am auzit să se facă amenințări la adresa

fetelor care se prostituau, O.M., P.L. și P.C.D. Am observat faptul că în fiecare

seară fetele când veneau de la „stradă" îi dădeau lui R.R. toți banii pe

care-i câștigaseră în ziua respectivă din prostituție, nu mai rețin suma...Nu

au fost adresate amenințări, efectuate presiuni fizice sau psihice asupra

fetelor, acestea păreau că merg de bună voie. Rețin că numitului R.R. i se

înmânau banii obținuți, sumă care era stabilită ca o obligație din partea

fetelor de a o aduce în fiecare zi...".

Î

n declarația

dată în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată

G.D.

a precizat că „... La Madrid am fost așteptați de către

numitul M. și de P.C. Eu împreună cu P. și cu M.

ne-am deplasat

cu mașina lui M. în locul unde urma să fim cazate, iar celelalte 2 fete

împreună cu Z.D. au plecat cu taxiul, deoarece D. cunoștea drumul. în mașină M.

m-a întrebat dacă știu pentru ce am venit în Spania, l-am spus că am venit să

lucrez ca ajutor de bucătar într-un restaurant. Atunci M. mi-a spus că nu este

adevărat, că toate fetele care vin urmează să meargă pe stradă și am înțeles că

este vorba de prostituție. Am ajuns la un apartament cu mai multe camere în

care ei aveau o singură cameră închiriată. în apartamentul respectiv ne-am

întâlnit cu Z.D. și M. i-a reproșat acesteia faptul că nu mi-a explicat motivul

adevărat pentru care am venit în Spania. Erau de față în acele momente numita P.C.

precum și celelalte 2 fete cu care am plecat din România.

Z. i-a răspuns lui M. că numita H.M. trebuia

să-mi explice de ce vin în Spania, l-am spus lui M. că dacă știam pentru ce vin

în Spania ...i-am spus că nu mă voi prostitua și că vreau să mă întorc în

România. După o săptămână, numitul M. mi-a cumpărat bilet și m-am întors cu

microbuzul în țară. în săptămâna în care am stat în Spania am văzut că toate

celelalte fete care se aflau acolo, respectiv P.C., P.L. și cealaltă fată pe

care nu mai știu cum o cheamă, mergeau în fiecare zi pe stradă și întrețineau

relații cu diverși bărbați la un anumit motel, în schimbul unor sume de bani.

Acest lucru

I-

am aflat din discuțiile pe care le purtau

fetele seara când se întorceau de pe stradă. O parte din bani, nu pot preciza

câți, erau dați lui M. care locuia în aceeași încăpere cu noi. Numita Z.D. nu

s-a prostituat, era un fel de menajeră care se ocupa de piață, gătit și

celelalte treburi...La poliție a trebuit să-l recunosc pe numitul R.R. după mai

multe fotografii care mi-au fost arătate. în Spania nu au fost exercitate

asupra mea violențe fizice sau psihice...".

În declarația dată în cursul urmăririi penale,

în calitate de martoră P.C.D. a menționat că „...După aproximativ 3-4 zile de

la sosirea noastră în Spania a apărut și R.R., recomandat ca fiind M. sau „M.M.",

care ne-a întrebat dacă ni s-a explicat, după sosirea

în Spania de către D.C. și Z.I.D. ce trebuie

să facem și că

începând de a doua zi trebuie să mergem și noi să practicăm prostituția. Am

acceptat datorită faptului că nu aveam bani ca să revin în țară și mai mult că

ni s-a promis că în ultima perioadă de ședere în Spania ni se va permite să ne

oprim jumătate din banii câștigați...Trebuia să respectăm anumite reguli stabilite

de R.R., de care se ocupa D.C. De exemplu, nu aveam voie să stăm de vorbă cu

cetățeni români, eram controlate de către D.C. care aproape permanent se afla

în zona unde noi racolam clienți. Eventualele abateri de la regulile stabilite

erau comunicate lui R.R. care lua măsuri și anume ne-au separat la locul de

practicare a prostituției, locul de cazare...în zona stradală unde noi racolam

clienți nu eram deranjate de alți proxeneți, deoarece se cunoștea faptul că

suntem fetele lui M., acesta fiind cunoscut în lumea interlopă română din

Madrid...Mă constitui parte civilă în proces, solicitând daune morale de la R.R.,

D.C. și Z.I.D., sumă pe care o voi comunica ulterior, în fața

instanței...".

Martora H.M. în declarația dată a precizat că

„...în cursul nopții, în jurul orelor 23,00 am fost aduse de către R.R.

împreună cu D.C., cu autoturismul primului, un număr de trei tinere și anume P.C.D.,

O.M. și P.L. Când le-am văzut pe fete cum sunt îmbrăcate și faptul că au scos

banii din buzunare și i-au dat lui Z.I.D. care făcea mențiuni într-o agendă cu

privire la sume mi-am dat seama că fetele au venit de la „stradă",

practică prostituția. în aceeași seară am fost abordată verbal de către R.R.,

care mi-a zis că trebuie să ies să practic prostituția la „stradă" și de

fapt aceste scopul sosirii mele în Spania, reproșându-le numiților D.C. și Z.I.D.

mai mult în glumă

faptul că nu mi-au spus

care este „locul de muncă"...Numitul R.R.

venea zilnic la locul

unde noi stăteam și racolam clienți și ne verifica cu privire la suma de bani

pe care o câștigasem până în acel moment, verificând în același timp și numărul

de cazări în motelul din apropiere unde noi mergeam cu clienții cât și timpul

de cazare, în acest fel stabilind suma de bani câștigată...".

Înalta Curte constată că inculpatului R.R.,

atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, atât, în primă

instanță, în apel, cât în prezenta cauză, în recurs, i-au fost respectate toate

garanțiile procesuale, chiar dacă acesta a lipsit.

Astfel, în

rechizitoriul întocmit la 16 februarie 2005 de către D.I.I.C.O.T., Biroul

Teritorial Tulcea în dosarul nr. 5D/P/2004 s-a menționat că în toată

perioada de la momentul identificării învinuitului R.R. s-au depus

eforturi pentru ca acesta să poată fi depistat și dus în fața organelor de

anchetă, lucru care nu s-a reușit cu toate că așa cum s-a arătat mai sus este

dat în urmărire generală (ordinul I.G.P. nr. S/297075 din 7 noiembrie 2000

solicitat de I.P.J. Timiș în vederea executării pedepsei anterioare ), iar din

procesele-verbale aflate la dosarul cauzei a rezultat că, atât membrii

familiei, cât și cei apropiați au pierdut orice contact cu învinuitul despre

care cunosc doar faptul că este plecat în străinătate, respectiv în Italia și

că nu a mai luat legătura cu familia. De asemenea în același act de sesizare

s-a mai menționat că pentru respectarea drepturilor procesuale ale

învinuitului, în temeiul dispozițiilor art. 171 alin. (2) teza penultimă C.

proc. pen., organul de urmărire penală a apreciat că învinuitul nu își poate face

singur apărarea și în aceste condiții s-a solicitat Baroului Tulcea, desemnarea

unui apărător din oficiu în prezența căruia să se efectueze toate actele de

urmărire penală, lucru care s-a și realizat.

În faza judecății, în primă instanță, după

desființare, în rejudecare, inculpatul R.R. a lipsit, însă a fost citat cu

respectarea tuturor prevederilor legale în materie, fiind reprezentat de

apărător ales, avocat

T.C. a cărei

împuternicire avocațială de află la fila 122 dosarul

tribunalului. În

apel, apelantul inculpat R.R. a lipsit, însă a fost legal citat cu respectarea

tuturor prevederilor legale în materie, fiindu-i

asigurată asistență din oficiu, avocat D.D., în baza împuternicirii

avocațiale

nr. 817/2007 emisă de Baroul Constanța, așa cum se menționează în încheierea de

dezbateri de la 30 octombrie 2007 (fila 62 dosarul curții de apel ),

împuternicirea avocațială aflându-se la fila 26 dosarul curții de apel. În

recurs, recurentul inculpat R.R. a lipsit, fiind legal citat și reprezentat de

apărător ales, avocat L.G., cu împuternicirea avocațială aflată la fila 33

dosarul Înaltei Curți.

În raport cu cele menționate referitoare la

dreptul la apărare al inculpatului, Înalta Curte consideră că recurentului

inculpat i-a fost

respectat acest

drept, beneficiind, fie de apărător din oficiu, fie de apărători aleși, care au

formulat concluzii în asigurarea respectării dreptului și garanției procesuale

menționate, chiar și lipsa acestuia.

Față de considerentele mai sus arătate, în

raport cu prima critică formulată, în sensul că inculpatul R.R. nu s-ar face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de proxenetism, nefiind autorul acesteia,

impunându-se achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10

lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că aceasta este

nefondată, întrucât între percepția

judecătorilor asupra mijloacelor de probă administrate în cauză și soluțiile

pronunțate de aceștia, nu există vădite și esențiale neconcordanțe, așa încât

nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, nu poate fi avută în vedere nici cea

de-a doua critică formulată de recurentul inculpat, prin apărător, în sensul

unei greșite individualizări a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia,

întrucât, în contextul cauzei a fost făcută o judicioasă adecvare cauzală a

tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, atât în cuantumul pedepsei principale

stabilite pentru infracțiunea comisă, orientat peste medie, cât și a

modalității de executare, respectiv prin privare de libertate s-a ținut cont de

gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de circumstanțele

reale ale săvârșirii ei, de forma continuată, de valoarea socială atinsă, dar

și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist

postcondmnatoriu, așa cum rezultă din fișa de cazier, dovedind perseverență

infracțională, prin săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, anterior fiind

condamnat tot pentru o infracțiune de proxenetism, pedeapsă nepusă în executare

și pentru care a fost dat în urmărire generală.

Înalta Curte consideră că pedeapsa principală

de 5 ani închisoare pentru infracțiunea comisă, fiind aplicate și dispozițiile

art. 39 alin. (1) C. pen., așa încât, pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani

închisoare să se execute în regim de detenție, este singura în măsură să

asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educativ, în îndreptarea

atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa

viitoare pozitivă.

Astfel, instanța de recurs apreciază că nu se

impune reducerea pedepsei principale, deoarece așa cum a fost stabilită,

această reflectă o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepselor, precum și respectarea principiului

proportionalitătii între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de

personalitate al inculpatului, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, decizia instanței

de apel este legală și temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a

constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct.

1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat R.R. împotriva deciziei penale nr. 161/P din 2 noiembrie

2007 a Curții de Apel Constanța, sec