ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1 din 9 ianuarie 2012

Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC A.V.S. SRL Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta Parohia Băile

Govora reținând că, în cauză s-a făcut dovada plății părților sociale prin

recunoașterea reclamantei prin contractul de cesiune.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că părțile au calitatea de asociați în

cadrul SC G. SRL, reclamanta cu o cotă de 0,07%, iar pârâta cu diferența de

99,93% din capitalul social, această participare a părților realizându-se, în

temeiul Hotărârii A.G.A. din 3 martie 2009, prin care reclamanta a cesionat

pârâtei un număr de 572 părți sociale, la valoarea nominală de 468,92 RON, fără

însă ca suma totală să fi fost plătită de către cesionară.

A apreciat tribunalul

că recunoașterea este expresă, simplă și fără echivoc, că transferul

proprietății s-a făcut prin contractul de cesiune care are caracter consensual,

iar în acesta s-a menționat nu numai că s-a făcut despăgubirea, dar și că

cedenta nu mai are nicio pretenție prezentă sau viitoare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC A.V.S. SRL Cluj-Napoca, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 41/A-C din 20 iunie 2012 a respins apelul reclamantei SC A.V.S. SRL

Cluj-Napoca, precum și cererea intimatei de obligare a apelantei la cheltuieli

de judecată în prezenta cale de atac, reținând că nu există niciun element de

natură să înlăture mărturisirea extrajudiciară a reclamantei, mărturisire prin

care aceasta a recunoscut că a fost despăgubită de către pârâtă, așa încât se

apreciază că hotărârea tribunalului este legală și temeinică și se impune a fi

menținută.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, reclamanta SC A.V.S. SRL Cluj-Napoca a declarat

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, în principal casarea cu trimitere spre

rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței comerciale și a deciziei

civile în sensul admiterii acțiunii introductive și a obligării reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată.

Critica adusă

deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța de

apel a reținut că expertiza contabilă nu se impune, deoarece pârâta a arătat

expres că nu deține un document doveditor al plății, deși această probă a fost

apreciată de către apelată ca fiind utilă și necesară pentru a dovedi lipsa

oricărei modalități de stingere a obligației de plată a prețului cesiunii din

partea pârâtei și nicidecum pentru că nu există niciun alt înscris doveditor al

plății, având în vedere că prin administrarea acestei probe se putea verifica

în evidența contabilă a pârâtei modul în care a fost stinsă obligația de plată

a prețului cesiunii către reclamantă.

O altă critică a

recurentei vizează faptul că, instanța de apel a schimbat înțelesul

neîndoielnic al mărturisirii judiciare a pârâtei prin reprezentantul său legal,

care a arătat că nu deține un înscris doveditor al plății, ori potrivit

prevederilor O.G. nr. 15/1996, plata nu putea fi făcută decât prin instrumente

de plată a căror dovadă nu putea să dispară.

În același context,

recurenta apreciază că, instanța de apel a interpretat în mod eronat

susținerile sale referitoare la incidența prevederilor art. 5 din O.G. nr.

15/1996, care reglementează tocmai modalitățile legale de plată între persoane

juridice, fiind incidente raportului juridic dintre reclamantă și pârâtă,

aceste prevederi exclud orice altă modalitate de plată decât prin documente

scrise, cu regim special, astfel, declarația pârâtei că nu deține alte

documente doveditoare de plată reprezintă dovada clară că plata însăși nu

există și nu a existat.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul reclamantei SC A.V.S.

SRL Cluj-Napoca să fie respins, pentru următoarele considerente:

De menționat că deși

recurenta invocă și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8

C. proc. civ., dezvoltarea criticilor nu relevă incidența acestor temeiuri

legale ci doar a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., limite în care va

fi examinată legalitatea deciziei.

Astfel, Înalta Curte

constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta

SC A.V.S. SRL Cluj-Napoca a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de

268.222,24 RON cu titlu de preț al cesiunii părților sociale astfel cum rezultă

din Hotărârea A.G.A. a SC G. SRL, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii

legale aferente, în sumă de 50.899,05 RON, începând cu data de 3 martie 2009 și

până la plata efectivă și integrală a debitului principal, cerere care a fost

respinsă prin Sentința nr. 1 din 9 ianuarie 2012 a Tribunalului Vâlcea și

menținută ca fiind legală și temeinică de către Curtea de Apel Pitești.

În cuprinsul

contractului de cesiune de părți sociale atestat sub nr. a/2009 se menționează

la art. 2 că "pentru părțile sociale cedate, subsemnatul cedent (SC A.V.S.

SRL) am fost despăgubit la valoarea nominală, astfel că nu mai avem nicio

pretenție prezentă și viitoare față de societate și față de cesionari (Parohia

Băile Govora)".

În acest sens, cele

două instanțe au reținut incidența dispozițiilor art. 1176 C. civ., potrivit

cărora, "actul sub semnătură privată, recunoscut, de acela cărui se opune,

sau privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca actul autentic între

acei care i-au subscris și între cei care reprezintă drepturile lor".

Astfel, mărturisirea

reprezintă un act unilateral de voință, de dispoziție și constituie mijlocul de

probă împotriva celui ce o face (A.V.S. SRL) și în favoarea celui care își

întemeiază pretenția sau apărarea pe faptul mărturisit (Parohia Băile Govora).

În raport de

dispozițiile art. 1177 C. civ., potrivit cărora, "acela cărui se opune un

act sub semnătură privată este dator a-l recunoaște sau a tăgădui curat

scriptura sau sub semnătura sa", la termenul din 13 iunie 2012, Curtea de

Apel Pitești a luat act de faptul că I.O.M., în calitate de asociat și

administrator al recurentei, a confirmat că este semnatara contractului de

cesiune părți sociale atestat la 3 martie 2012, înscris prezentat în original,

în vederea confruntării cu cel aflat în copie la dosarul cauzei.

În acest context, se

constată că, recunoașterea recurentei este expresă, nefiind afectată de vreun

termen și/sau condiție și însușită prin semnătura asociaților apelantei A.V.S.

SRL, astfel cum rezultă din actul atestat la 3 martie 2009 de avocat B.S.

În aceste condiții,

în mod corect instanța de apel a apreciat că nu se mai impunea efectuarea unei

expertize contabile, având în vedere că, cesiunea de părți sociale a fost

înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Vâlcea la data de 8 februarie

2010, aproape la un an de zile de la semnarea actelor atestate sub nr. x, y, a,

z/2009, timp în care recurenta nu a reclamat neplata părților sociale, iar

Oficiile Registrului Comerțului nu operează înregistrarea mențiunilor privind

cesiunile de părți sociale, decât dacă plata prețului acestora a fost executată

integral și în prealabil sesizării Registrului Comerțului cu cererea de

înregistrare a modificărilor la actul constitutiv.

Mai mult decât atât,

s-a argumentat că dovada executării plății cesiunii, rezultă de la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a dispus

înregistrarea modificărilor la actul constitutiv și statut, astfel cum rezultă

din Rezoluția nr. 20703 din 8 februarie 2010 și certificatul de înregistrare mențiuni

din 8 februarie 2010.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.V.S. SRL Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC A.V.S. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei

nr. 41/A-C din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS