ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1931/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1931/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat
următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 20164 din 27
decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,
instanța a luat act de renunțarea reclamantei A.V.A.S. București la judecarea
cauzei în contradictoriu cu pârâta SC M. SA prin lichidator judiciar A.L.
IPURL, a constatat nulitatea capătului de cerere privind restituirea
dividendelor pentru lipsa obiectului, a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive a SC R.T. SRL, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare
în judecată formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâții SC
E.I. Danemarca, SC S.M. SRL, SC R.T. SRL și Asociația M.P., a dispus
disjungerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu SC W.I. SRL, a
cărei judecată a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 prin
Încheierea din 28 septembrie 2010 și a respins cererea reconvențională
formulată de pârâtele SC E.I. Danemarca și SC S.M. SRL, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea
principală, prima instanța a reținut că pârâta SC R.T. SRL avea calitate
procesuală pasivă, fiind parte în Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni
din 26 noiembrie 2004 și, în raport de concluziile celor două rapoarte de
expertiză, potrivit cărora pârâtele și-au îndeplinit obligațiile contractuale
referitoare la investiția în sumă de 517.727 euro, iar, în cauză, nu se putea
reține un prejudiciu cauzat A.V.A.S. ca urmare a diminuării valorii de piață a
acțiunilor în lipsa oricăror dovezi, singura soluție posibilă este aceea a
respingerii cererii de chemare în judecată așa cum fusese completată.
Referitor la cererea
reconvențională astfel cum a fost precizează, Tribunalul București a statuat
că, în cauză, a operat pactul comisoriu prevăzut la art. 11.6 din contractul de
privatizare, astfel încât respectiva convenție s-a desființat de drept, data la
care se consideră că investiția a fost realizată este aceea la care AGA a
aprobat majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor aportate, respectiv
4 mai 2007, iar cursul valutar luat în considerare este cel de la data menționată,
din calculul aritmetic făcut de expertul contabil rezultă că pârâtele au
realizat investiții în valoare de 517.727 euro și pentru bunurile care nu au
făcut obiectul majorării de capital, expertul contabil a considerat că
investiția a fost realizată la data înregistrării bunurilor de la pct. 3 lit.
e) - h) în contabilitatea societății, respectiv 31 decembrie 2007.
Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 296/2013 de la 23 septembrie
2013, a respins apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S. și pârâta SC S.M.
SRL.
Referitor la apelul
reclamantei, din analiza întregului material probator administrat în cauză
(înscrisuri, răspunsul la interogatoriu, concluziile celor două rapoarte de
expertiză), curtea de apel a considerat ca nefondate pretențiile din cererea
principală referitoare la obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri ca urmare
a prejudiciului cauzat de intimatele-pârâte reclamante prin derularea unor
operațiuni postprivatizare de administrare, inadecvate, de vreme ce expertul
contabil, în baza documentelor expertizate și în raport de indicatorii
economico-financiari analizați în intervalul de timp 2003 - 2004, constatând că
intimații-pârâți nu au înrăutățit indicatorii menționați, a ajuns la concluzia
inexistenței unui prejudiciu fundamentat pe operațiunile de administrare a
societății.
Cât privește
prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii de piață a acțiunilor, instanța de
apel a respins și această solicitare ca nefondată, în raport de concluziile
expertizei prețuitoare valori imobiliare, potrivit cărora nu se poate vorbi
despre un prejudiciu cauzat A.V.A.S. în situația în care pe piață valoarea
acțiunilor nu a suferit o schimbare importantă.
Nefondat este și
capătul de cerere privind prejudiciul cauzat de nerealizarea investițiilor în
raport de certificatul cenzorilor din 4 mai 2007 care atestă realizarea de
investiții de către consorțiul E., prin aport în natură, constând în
consultanță și existență know-how în sumă de 517.727 euro.
Cu privire la
calcularea datei de la care respectivele investiții au fost realizate, instanța
de apel a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale în sensul că
pentru bunurile care au făcut obiectul majorării de capital, data de la care
s-a considerat că investiția a fost realizată a fost aceea la care AGA a
aprobat majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor aportate, respectiv
4 mai 2007, iar pentru bunurile și serviciile care nu au făcut obiectul
majorării de capital, data realizării investițiilor este data înregistrării în
contabilitatea societății a bunurilor, respectiv 31 decembrie 2007.
Totodată, în temeiul
dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în lipsa elementului de
individualizare a obiectului respectivului capăt de cerere, soluția instanței
de fond de constatare a nulității este corectă, deoarece reclamanta nu a
cuantificat, după prețuirea sa, valoarea dividendelor și nici nu a indicat
criteriile în raport de care să fie posibilă o evaluare a acestor pretenții.
Apelul pârâtei a
fost, de asemenea, respins ca nefondat, reținându-se, cu privire la contractul
de garanție imobiliară, incidența pactului comisoriu de gradul IV, scopul
încheierii contractului de garanție mobiliară constituindu-l tocmai garantarea
investiției prin constituirea unei garanții reale asupra întregului pachet de
acțiuni.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs atât reclamanta A.V.A.S., cât și pârâta SC S.M. SRL
Odorheiul Secuiesc, după cum urmează:
Reclamanta
A.V.A.S. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în
sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată,
invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În argumentarea
motivelor de recurs s-a învederat că instanțele de fond și de apel se află într-o
gravă eroare, considerând că raportul de expertiză a lămurit problema
investiților, încălcând prevederile clauzei 10.3. din contract, potrivit căreia
investiția este considerată realizată dacă Cumpărătorul prezintă, în termen de
30 de zile lucrătoare de la data împlinirii termenului intermediar/scadenței,
certificat emis în acest scop de cenzorii societății sau de o firmă
specializată de audit.
Totodată, în mod
nelegal, a fost anulat capătul de cerere privind restituirea dividendelor,
întrucât, prin cerere completatoare, s-a precizat cuantumul daunelor-interese
la suma de 1.000.000 euro, iar dividendele solicitate pot fi, cu ușurință,
identificate din documentele contabile ale societății.
Pârâta a solicitat
admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârilor pronunțate în sensul
admiterii cererii reconvenționale, invocând ca motive de nelegalitate
prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.
În susținerea
recursului, aceasta a subliniat faptul că instanța de apel a făcut o greșită
interpretare a raportului de expertiză întocmit de expertul V.M. în ceea ce
privește cuantumul investițiilor, iar reclamanta nu se poate prevala de
prevederile vreunui pact comisoriu de grad IV.
Înalta Curte,
examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,
constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la
recursul reclamantei, fără a reanaliza probatoriul administrat în cauză, Înalta
Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor
art. 201 C. proc. civ., dispunând efectuarea a două rapoarte de expertiză la
cererea reclamantei înseși, pentru a stabili existența și valoarea
investițiilor.
Concluziile
expertizelor dispuse au fost coroborate cu înscrisurile existente la dosarul cauzei,
respectiv certificatul cenzorilor din 4 mai 2007 care atestă realizarea de
investiții de către consorțiul E., prin aport în natură, constând în
consultanță și existența know-how, fiind, astfel, respectate întocmai
prevederile art. 10.3 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni care
statuează că investiția este considerată realizată dacă se prezintă certificat
emis în acest scop de cenzorii societății.
Așadar, cumpărătorul
a prezentat o dovadă conformă cu cerința contractuală anterior menționată privind
realizarea investiției, critica vizând greșita stabilire a situației de fapt ca
urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nemaiputând fi
valorificată pe calea recursului.
Capătul de cerere
privind restituirea dividendelor a fost, în mod corect, anulat de prima
instanță, deoarece reclamanta nu a indicat valoarea ipotetică a dividendelor,
fiind încălcate prevederile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., care impun ca
obiectul cererii și valoarea acestuia să fie determinate sau, cel puțin, determinabile.
Întrucât reclamanta
nu și-a estimat pretențiile formulate față de pârât cu privire la acest capăt
de cerere, nesocotind dispoziția instanței în acest sens, în mod corect s-a dat
eficiență prevederilor art. 133 C. proc. civ. și s-a admis excepția nulității
capătului de cerere referitor la plata dividendelor pentru lipsa obiectului.
În ceea ce privește
recursul pârâtei, necontestându-se faptul că instanțele, în mod corect, au
apreciat că nu au posibilitatea de a se pronunța asupra intervenirii rezoluțiunii,
întrucât aceasta operează de drept, Înalta Curte constată că se solicită
reaprecierea unor împrejurări pe baza expertizelor efectuate în cauză, ceea ce
implică, practic, reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului
administrat, control de netemeinicie al hotărârii ce excede limitelor impuse de
art. 304 C. proc. civ. și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.
Așadar, interpretarea
dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea
motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății,
respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Scopul încheierii
contractului de garanție mobiliară l-a constituit tocmai garantarea investiției
prin constituirea unei garanții reale asupra întregului pachet de acțiuni,
pârâta fiind de acord ca, în cazul neexecutării obligației de garantare,
creditoarea să poată folosi mijloace proprii pentru luarea în posesie a
acțiunilor afectate garanție.
În această situație,
constatându-se, în mod corect, incidența pactului comisoriu de grad IV și
valabilitatea acestuia, rolul instanței fiind limitat doar la constatarea
existenței unei neexecutări culpabile, s-a dispus respingerea cererii
reconvenționale ca neîntemeiate.
În temeiul art. 274
C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea reclamantei A.V.A.S. la plata
sumei de 10.000 RON către pârâta SC E.I. Danemarca reprezentând cheltuieli de
judecată.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de
reclamanta A.V.A.S. și de pârâta SC S.M. SRL Odorheiul Secuiesc împotriva
Deciziei nr. 296/2013 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate
recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. și de pârâta SC S.M. SRL Odorheiul
Secuiesc împotriva Deciziei nr. 296/2013 din 23 septembrie 2013, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Obligă reclamanta
A.V.A.S. la plata sumei de 10.000 RON către pârâta SC E.I. Danemarca.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 29 mai 2014.
Procesat
de GGC - AZ