ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1931/2014

Deliberând asupra

recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 20164 din 27

decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,

instanța a luat act de renunțarea reclamantei A.V.A.S. București la judecarea

cauzei în contradictoriu cu pârâta SC M. SA prin lichidator judiciar A.L.

IPURL, a constatat nulitatea capătului de cerere privind restituirea

dividendelor pentru lipsa obiectului, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC R.T. SRL, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare

în judecată formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâții SC

E.I. Danemarca, SC S.M. SRL, SC R.T. SRL și Asociația M.P., a dispus

disjungerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu SC W.I. SRL, a

cărei judecată a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 prin

Încheierea din 28 septembrie 2010 și a respins cererea reconvențională

formulată de pârâtele SC E.I. Danemarca și SC S.M. SRL, ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea

principală, prima instanța a reținut că pârâta SC R.T. SRL avea calitate

procesuală pasivă, fiind parte în Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

din 26 noiembrie 2004 și, în raport de concluziile celor două rapoarte de

expertiză, potrivit cărora pârâtele și-au îndeplinit obligațiile contractuale

referitoare la investiția în sumă de 517.727 euro, iar, în cauză, nu se putea

reține un prejudiciu cauzat A.V.A.S. ca urmare a diminuării valorii de piață a

acțiunilor în lipsa oricăror dovezi, singura soluție posibilă este aceea a

respingerii cererii de chemare în judecată așa cum fusese completată.

Referitor la cererea

reconvențională astfel cum a fost precizează, Tribunalul București a statuat

că, în cauză, a operat pactul comisoriu prevăzut la art. 11.6 din contractul de

privatizare, astfel încât respectiva convenție s-a desființat de drept, data la

care se consideră că investiția a fost realizată este aceea la care AGA a

aprobat majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor aportate, respectiv

4 mai 2007, iar cursul valutar luat în considerare este cel de la data menționată,

din calculul aritmetic făcut de expertul contabil rezultă că pârâtele au

realizat investiții în valoare de 517.727 euro și pentru bunurile care nu au

făcut obiectul majorării de capital, expertul contabil a considerat că

investiția a fost realizată la data înregistrării bunurilor de la pct. 3 lit.

e) - h) în contabilitatea societății, respectiv 31 decembrie 2007.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 296/2013 de la 23 septembrie

2013, a respins apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S. și pârâta SC S.M.

SRL.

Referitor la apelul

reclamantei, din analiza întregului material probator administrat în cauză

(înscrisuri, răspunsul la interogatoriu, concluziile celor două rapoarte de

expertiză), curtea de apel a considerat ca nefondate pretențiile din cererea

principală referitoare la obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri ca urmare

a prejudiciului cauzat de intimatele-pârâte reclamante prin derularea unor

operațiuni postprivatizare de administrare, inadecvate, de vreme ce expertul

contabil, în baza documentelor expertizate și în raport de indicatorii

economico-financiari analizați în intervalul de timp 2003 - 2004, constatând că

intimații-pârâți nu au înrăutățit indicatorii menționați, a ajuns la concluzia

inexistenței unui prejudiciu fundamentat pe operațiunile de administrare a

societății.

Cât privește

prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii de piață a acțiunilor, instanța de

apel a respins și această solicitare ca nefondată, în raport de concluziile

expertizei prețuitoare valori imobiliare, potrivit cărora nu se poate vorbi

despre un prejudiciu cauzat A.V.A.S. în situația în care pe piață valoarea

acțiunilor nu a suferit o schimbare importantă.

Nefondat este și

capătul de cerere privind prejudiciul cauzat de nerealizarea investițiilor în

raport de certificatul cenzorilor din 4 mai 2007 care atestă realizarea de

investiții de către consorțiul E., prin aport în natură, constând în

consultanță și existență know-how în sumă de 517.727 euro.

Cu privire la

calcularea datei de la care respectivele investiții au fost realizate, instanța

de apel a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale în sensul că

pentru bunurile care au făcut obiectul majorării de capital, data de la care

s-a considerat că investiția a fost realizată a fost aceea la care AGA a

aprobat majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor aportate, respectiv

4 mai 2007, iar pentru bunurile și serviciile care nu au făcut obiectul

majorării de capital, data realizării investițiilor este data înregistrării în

contabilitatea societății a bunurilor, respectiv 31 decembrie 2007.

Totodată, în temeiul

dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în lipsa elementului de

individualizare a obiectului respectivului capăt de cerere, soluția instanței

de fond de constatare a nulității este corectă, deoarece reclamanta nu a

cuantificat, după prețuirea sa, valoarea dividendelor și nici nu a indicat

criteriile în raport de care să fie posibilă o evaluare a acestor pretenții.

Apelul pârâtei a

fost, de asemenea, respins ca nefondat, reținându-se, cu privire la contractul

de garanție imobiliară, incidența pactului comisoriu de gradul IV, scopul

încheierii contractului de garanție mobiliară constituindu-l tocmai garantarea

investiției prin constituirea unei garanții reale asupra întregului pachet de

acțiuni.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta A.V.A.S., cât și pârâta SC S.M. SRL

Odorheiul Secuiesc, după cum urmează:

A.V.A.S. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată,

invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În argumentarea

motivelor de recurs s-a învederat că instanțele de fond și de apel se află într-o

gravă eroare, considerând că raportul de expertiză a lămurit problema

investiților, încălcând prevederile clauzei 10.3. din contract, potrivit căreia

investiția este considerată realizată dacă Cumpărătorul prezintă, în termen de

30 de zile lucrătoare de la data împlinirii termenului intermediar/scadenței,

certificat emis în acest scop de cenzorii societății sau de o firmă

specializată de audit.

Totodată, în mod

nelegal, a fost anulat capătul de cerere privind restituirea dividendelor,

întrucât, prin cerere completatoare, s-a precizat cuantumul daunelor-interese

la suma de 1.000.000 euro, iar dividendele solicitate pot fi, cu ușurință,

identificate din documentele contabile ale societății.

admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârilor pronunțate în sensul

admiterii cererii reconvenționale, invocând ca motive de nelegalitate

prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În susținerea

recursului, aceasta a subliniat faptul că instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a raportului de expertiză întocmit de expertul V.M. în ceea ce

privește cuantumul investițiilor, iar reclamanta nu se poate prevala de

prevederile vreunui pact comisoriu de grad IV.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,

constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la

recursul reclamantei, fără a reanaliza probatoriul administrat în cauză, Înalta

Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor

art. 201 C. proc. civ., dispunând efectuarea a două rapoarte de expertiză la

cererea reclamantei înseși, pentru a stabili existența și valoarea

investițiilor.

Concluziile

expertizelor dispuse au fost coroborate cu înscrisurile existente la dosarul cauzei,

respectiv certificatul cenzorilor din 4 mai 2007 care atestă realizarea de

investiții de către consorțiul E., prin aport în natură, constând în

consultanță și existența know-how, fiind, astfel, respectate întocmai

prevederile art. 10.3 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni care

statuează că investiția este considerată realizată dacă se prezintă certificat

emis în acest scop de cenzorii societății.

Așadar, cumpărătorul

a prezentat o dovadă conformă cu cerința contractuală anterior menționată privind

realizarea investiției, critica vizând greșita stabilire a situației de fapt ca

urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nemaiputând fi

valorificată pe calea recursului.

Capătul de cerere

privind restituirea dividendelor a fost, în mod corect, anulat de prima

instanță, deoarece reclamanta nu a indicat valoarea ipotetică a dividendelor,

fiind încălcate prevederile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., care impun ca

obiectul cererii și valoarea acestuia să fie determinate sau, cel puțin, determinabile.

Întrucât reclamanta

nu și-a estimat pretențiile formulate față de pârât cu privire la acest capăt

de cerere, nesocotind dispoziția instanței în acest sens, în mod corect s-a dat

eficiență prevederilor art. 133 C. proc. civ. și s-a admis excepția nulității

capătului de cerere referitor la plata dividendelor pentru lipsa obiectului.

În ceea ce privește

recursul pârâtei, necontestându-se faptul că instanțele, în mod corect, au

apreciat că nu au posibilitatea de a se pronunța asupra intervenirii rezoluțiunii,

întrucât aceasta operează de drept, Înalta Curte constată că se solicită

reaprecierea unor împrejurări pe baza expertizelor efectuate în cauză, ceea ce

implică, practic, reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului

administrat, control de netemeinicie al hotărârii ce excede limitelor impuse de

art. 304 C. proc. civ. și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.

Așadar, interpretarea

dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea

motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății,

respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Scopul încheierii

contractului de garanție mobiliară l-a constituit tocmai garantarea investiției

prin constituirea unei garanții reale asupra întregului pachet de acțiuni,

pârâta fiind de acord ca, în cazul neexecutării obligației de garantare,

creditoarea să poată folosi mijloace proprii pentru luarea în posesie a

acțiunilor afectate garanție.

În această situație,

constatându-se, în mod corect, incidența pactului comisoriu de grad IV și

valabilitatea acestuia, rolul instanței fiind limitat doar la constatarea

existenței unei neexecutări culpabile, s-a dispus respingerea cererii

reconvenționale ca neîntemeiate.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea reclamantei A.V.A.S. la plata

sumei de 10.000 RON către pârâta SC E.I. Danemarca reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de

reclamanta A.V.A.S. și de pârâta SC S.M. SRL Odorheiul Secuiesc împotriva

Deciziei nr. 296/2013 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. și de pârâta SC S.M. SRL Odorheiul

Secuiesc împotriva Deciziei nr. 296/2013 din 23 septembrie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă reclamanta

A.V.A.S. la plata sumei de 10.000 RON către pârâta SC E.I. Danemarca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ