ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1604 din 15 mai

2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei N.I.D., a admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Agenția

Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții N.A., N.C.M., N.I.D. și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus confiscarea sumei

de 6.364.413 RON constatată a fi dobândită nejustificat de către pârâți în

perioada 2005 - 2009.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, analizând cu prioritate excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei N.I.D., a reținut următoarele:

În cauză, evaluarea

efectuată de Agenția Națională de Integritate a avut în vedere diferențele

existente între averea pârâtului dobândită împreună cu familia, în timpul

exercitării funcției de director general și totodată, președinte al Consiliului

de Administrație al S.N.T.F.C., în perioada 9 martie 2005 - 19 ianuarie 2009,

și veniturile realizate în aceeași perioadă.

Pârâtul N.A. nu a

dovedit susținerile conform cărora fiica sa, N.I.D., locuiește din anul 2008

împreună cu logodnicul ei, la o altă adresă, și nici împrejurarea că a obținut

venituri proprii, motiv pentru care, având în vedere că perioada evaluată este

cuprinsă în intervalul 9 martie 2005 - 19 ianuarie 2009, excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei N.I.D. este neîntemeiată, fiind respinsă.

Pe fondul cauzei,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cauzei și de

temeiurile de drept incidente, Curtea a reținut următoarele:

Din suma de 9.825.978

RON cu care a fost sesizată de către Agenția Națională de Integritate, Comisia

de cercetare a averilor a apreciat că are caracter justificat suma totală de

3.461.565 RON, compusă din: suma de 1.362.000 RON reprezentând prețul

cesionării celor 5000 părți sociale deținute de cedentul N.A. din capitalul

social al SC E. SRL către cesionarii A.O. și B.N., conform Contractului de

cesiune părți sociale din 27 aprilie 2005; suma de 237.250 RON reprezentând

prețul vânzării de către N.A. a autoturismului T.L.C. către SC I.R. SRL; suma

de 210.000 RON provenind din vânzarea unui autoturism marca L. către SC P.I.

SRL; suma de 1.652.315 RON, compusă la rândul ei, din sumele de 500.000 RON,

800.000 RON, 100.000 RON și 252.315 RON (echivalentul sumei de 84.105 dolari

SUA, la nivelul lunii ianuarie 2006), intrate în contul persoanei cercetate și

a soției acestuia, provenind de la I.M.

În consecință, Comisia

de cercetare a averilor a constatat caracterul nejustificat al diferenței în

sumă de 6.364.413 RON, soluție pe care Curtea a apreciat-o ca fiind legală și

temeinică pentru argumentele expuse în continuare.

Pentru suma de

4.076.650 RON reprezentând, conform extrasului de cont, restituiri de

împrumuturi acordate de pârât societății E. SRL, în mod corect s-a constatat de

către Comisie faptul că nu s-a dovedit acordarea efectivă a acestor împrumuturi

de bani.

Din anexele

raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză rezultă că

pârâtul a creditat SC E. SRL prin emiterea de către societate a unor dispoziții

de încasare, care fac mențiune cu privire la contractele de împrumut

respective, restituirile acestor împrumuturi realizându-se prin emiterea unor

dispoziții de plată prin casieria societății parțial și prin bancă cu ordine de

plată.

În speță, deși în

cuprinsul lucrării întocmite în completare la raportul de expertiză contabilă

inițial, expertul a concluzionat că din analiza dispozițiilor de plată și

încasare, a registrului jurnal din fiecare lună, a balanței de verificare

lunare și bilanțurilor contabile, a rezultat că situația prezentată corespunde

cu înregistrările din evidența contabilă a societății, se constată că numai în

situațiile întocmite cu privire la creditările acordate de N.A. către SC E. SRL

fără contract, prin cont 455 ("sume datorate asociaților"), este

menționată înregistrarea documentelor justificative în registrul jurnal și

balanța de verificare, iar din anexele întocmite în urma analizării fiecărui

contract nu rezultă înregistrarea dispozițiilor de încasare/plată în

contabilitatea societății de la care emană. De asemenea, dispozițiile de

încasare și plată depuse la dosar nu respectă cerințele de valabilitate

prevăzute de lege, lipsind mențiunile vizei de control financiar-preventiv și

vizei compartimentului contabilitate.

Mai mult,

dispozițiile de încasare și de plată aferente operațiunilor de creditare și

restituire a creditărilor au numere de înregistrare consecutive, fie că sunt

operațiuni de depunere de numerar, fie că sunt restituiri, în perioadele: 1

februarie 2003 - 2 iunie 2003, 31 octombrie 2003 - 30 decembrie 2003, 3

ianuarie 2004 - 31 august 2004, 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, 1

ianuarie 2005 - 29 aprilie 2005, fapt ce conduce la concluzia că în aceste

perioade nu au fost încasate prin casierie alte sume care să provină și din

desfășurarea activității societății și nici nu au fost efectuate alte

cheltuieli în numerar, de către societate, rezultând astfel că prin casierie

s-au desfășurat numai operațiuni de depunere și restituire de numerar de la și

către N.A., cu titlu de creditare.

În legătură cu acest

aspect, deși în lucrarea întocmită drept răspuns la obiecțiunile reclamantei,

expertul contabil a arătat că în urma studierii documentelor existente la

dosar, a identificat toate dispozițiile de plată, acestea fiind luate în

considerare la efectuarea raportului de expertiză contabilă inițial, este de

observat faptul că mențiunile expertului privesc numai situația creditărilor la

nivelul anului 2003, făcându-se referire numai la lipsa documentelor cu nr. 13

până la 83 și cu nr. 87 până la 89.

De asemenea, din

analiza soldului contului 512 - "disponibil la bancă în lei",

expertul tehnic a constatat un nivel redus al acestuia care ar putea justifica

volumul creditărilor, cu excepția lunilor octombrie, noiembrie și decembrie

2004, în care valoarea restituirilor din creditare a fost mai mare decât

valoarea creditărilor, conform situațiilor prezentate în raportul de expertiză.

În aceste condiții,

nu rezultă că toate sumele acordate cu titlu de creditare de către N.A. au fost

utilizate conform scopului avut în vedere la creditarea unei societăți și nu

s-a urmărit numai demonstrarea provenienței unor sume care nu au putut fi

justificate.

În ceea ce privește

suma 284.087 RON reprezentând încasări cu titlu de plată dividende de la SC E.

SRL, curtea de apel a constatat că aceasta nu are caracter justificat, având în

vedere că nu au fost administrate înscrisuri care să susțină starea de fapt, și

anume, hotărârea Adunării Generale a Acționarilor de acordare și repartizare a

dividendelor, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile

comerciale, în oricare din formele în vigoare existente la un moment dat.

În raportul de

expertiză tehnică contabilă s-a reținut că sumele cuvenite drept dividende

pârâtului N.A. în calitate de asociat unic la SC E. SRL au fost repartizate în

baza Procesului-verbal al Adunării Generale a Asociaților din anul 2003 și a

Raportului de gestiune din 2004, dar aceste documente nu se regăsesc la filele

dosarului indicate în centralizatorul în care expertul tehnic a efectuat

analiza acestor dividende.

De asemenea, Curtea a

constatat că în mod corect Comisia de cercetare a averilor nu a luat în considerare

sumele reprezentând creditări acordate persoanelor fizice V.I.A. și S.C.A.,

invocate de către pârât în apărare.

Astfel, în ce

privește suma de 300.000 euro acordată de pârât cu titlu de împrumut numitului

V.I.A., conform Contractului din 29 decembrie 2002, cu termen de restituire la

data de 28 decembrie 2010, s-a constatat că față de data la care suma

împrumutată ar fi trebuit să reintre în patrimoniul pârâtului și perioada

supusă verificării (9 martie 2005 -19 ianuarie 2009), suma respectivă nu prezintă

relevanță.

Deși martorul V.I.A.

audiat în fața Comisiei de cercetare a declarat că a restituit pârâtului suma

împrumutată la sfârșitul anului 2008, ocazie cu care a încheiat o chitanță de

descărcare în două exemplare, la dosarul cauzei nu sunt depuse documente

justificative, respectiv extrase de cont, din care să rezulte că în anul 2008

în conturile pârâtului și ale soției sale au intrat sume de bani provenind de

la V.I.A.

De asemenea, deși în

Contractul de împrumut din 21 septembrie 2003 se prevede că suma de 500.000

euro, pe care pârâtul a împrumutat-o numitului S.C.A., trebuia să fie

restituită la data de 21 septembrie 2006, termenul de restituire fiind

prelungit ulterior până la data de 21 septembrie 2007, din declarația

martorului S.C.A. dată în fața Comisiei, a rezultat că suma împrumutată nu a

fost restituită nici până în prezent, astfel încât nu influențează situația

diferenței nejustificate constatate de Agenția Națională de Integritate.

Pentru considerentele

expuse, Curtea a constatat că dobândirea sumei de 6.364.413 RON în perioada

2005 - 2009 nu are caracter justificat.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții N.A., N.C.M. și N.I.D. invocând următoarele

motive de recurs:

(1) instanța nu a

fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (art. 304 pct. 1). Astfel, d-na

judecător M.I., care a pronunțat hotărârea atacată, a făcut parte, în calitate

de membru, din Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel

București, fiind astfel părtinitoare în judecarea cauzei. În mod greșit cererea

de abținere a acesteia a fost respinsă, fiind încălcate dispozițiile art. 24

alin. (1) raportat la art. 27 pct. 7 C. proc. civ.

(2) sentința atacată

nu cuprinde motivele pe care se sprijină (304 pct. 7 C. proc. civ.). Instanța

nu a făcut decât să copieze considerentele cuprinse în Ordonanța nr. 5 din 7

decembrie 2011 fără a răspunde concret la apărările și excepțiile invocate de

către pârâți în întâmpinare și notele depuse la dosar, fiind astfel încălcate

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și ale art. 6 parag. 1

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră obligația instanțelor

de judecată de a motiva hotărârile pronunțate.

(3) instanța de fond

a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul

vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Instanța în mod

greșit a reținut că termenul de restituire prevăzut în Contractul de împrumut

din 29 decembrie 2002 este o dată fixă, respectiv 28 decembrie 2010. Potrivit

termenilor contractului, împrumutul trebuia restituit "până la 28

decembrie 2010", iar potrivit declarațiilor împrumutatului și a chitanței

descărcătoare depusă la dosar, rezultă că împrumutul a fost restituit la

sfârșitul anului 2008.

(4) hotărârea atacată

este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Cu referire la suma de 4.076.650 RON,

atât Comisia prin Ordonanța 5, cât și instanța fondului apreciază că

"dispozițiile de încasare și de plată trebuie însoțite de dovezi privind

înregistrarea acestora în contabilitate".

În speță, potrivit

anexelor nr. 7 a, 7 b, 7 c, 7 d și nr. 8, toate creditările către societate,

precum și restituirile de bani de la societate către pârâtul N.A. au fost

evidențiate în registrul jurnal al societății E. SRL, precum și în balanțele

contabile ale societății întocmite în perioadele respective. În mod

nejustificat instanța nu a luat în considerare Rezoluția din 14 februarie 2008

pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în Dosarul 633/P/2007.

Totodată, cu referire la suma de 284.087 RON ce reprezintă încasări cu titlu de

plată dividende de la societatea E. SRL, în mod greșit instanța de fond, cât și

Comisia, au reținut această sumă ca nejustificată, atâta timp cât dispozițiile

Legii nr. 31/1990 nu prevăd obligativitatea existenței unei hotărâri a

asociaților în cadrul societăților comerciale cu răspundere limitată și care au

ca structură a acționariatului un singur asociat (asociat unic).

(5) hotărârea atacată

nu cuprinde motivele care au stat la baza respingerii excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei N.I.D. (ar. 304 pct. 7). Astfel, deși în

dispozitiv instanța de fond face referire la respingerea acestei excepții, în

considerentele hotărârii nu sunt cuprinse argumentele care au stat la baza

pronunțării acestei soluții, fiind astfel încălcat dreptul pârâților la un

proces echitabil, prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

La termenul din 18

septembrie 2014 instanța de recurs a invocat, din oficiu, excepția nulității

recursului pentru nemotivarea în termenul legal, excepție întemeiată pe

prevederile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) și (2) C.

proc. civ.

Prin concluziile

orale și scrise formulate asupra excepției recurenții au solicitat respingerea

acesteia, având în vedere că, în conformitate cu art. 91 și 93 C. proc. civ.,

au indicat instanței de fond un domiciliu ales, iar această mențiune a fost

făcută în cuprinsul întâmpinării de la dosarul de fond.

Recurenții au mai

arătat că - indiferent dacă s-ar reține că și-au ales domiciliul procesual în

baza art. 91 și 93 C. proc. civ. sau că și-au schimbat domiciliul pe parcursul

procesului (art. 98 C. proc. civ.) - adresa la care trebuia să le fie

comunicată sentința era cea a domiciliului ales, iar nu cea a domiciliului lor.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond în raport de excepția de procedură invocată,

analiză ce primează - conform art. 137 C. proc. civ. - în raport de problemele

ce țin de fondul recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 93 C.

proc. civ. "În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și

persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se

va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul

părții".

În speță, în cadrul

acțiunii în constatare formulată în baza Legii nr. 176/2010, modificată și

completată, pârâții au fost citați la adresa rezultată din dosarul Comisiei de

cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București și din Ordonanța nr.

5 din 7 decembrie 2011 - adresă reprezentând domiciliul părților. Aceeași

adresă, respectiv "București, str. D.V. (...)" a fost indicată de

recurenții pârâți într-o primă cerere, depusă la data de 27 aprilie 2012, la dosarul

de fond.

În cuprinsul unei

cereri ulterioare, depusă la data de 2 mai 2012, la dosarul de fond, pârâții

menționează domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură L.V. din

București, sector 1, dar fără nicio solicitare de comunicare a actelor de

procedură către o persoană desemnată.

Potrivit art. 93 C.

proc. civ. citat, în lipsa indicării persoanei însărcinate cu primirea actelor

de procedură, comunicarea se face la domiciliul părții.

Față de aceste

prevederi legale, instanța de fond a făcut o comunicare valabilă a sentinței

recurate la domiciliul pârâților, iar această comunicare s-a făcut la data de

13 iunie 2013, potrivit dovezii existente la dosarul de fond. În raport de data

comunicării sentinței, depunerea motivelor de recurs la 1 octombrie 2013 este

tardivă, fiind, în mod evident făcută cu depășirea termenului de 15 zile

prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ.

O soluție similară a

fost adoptată și într-o speță soluționată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5613

din 14 octombrie 2004.

Pentru considerentele

menționate excepția nulității recursului întemeiată pe prevederile art. 306

alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (2) C. proc. civ. urmează a fi admisă,

constatându-se nulitatea acestuia pentru nemotivare în termenul legal, în cauză

nefiind identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din

oficiu de instanța de recurs, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

nulității recursului invocată din oficiu.

Constată nul recursul

declarat de N.A., N.C.M. și N.I.D. împotriva Sentinței civile nr. 1604 din 15

mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ