ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2221/2015

Decizia nr. 2221/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1288 din 10 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus confiscarea sumei de 58.281 euro constatată a fi dobândită nejustificat de către pârâta A. în perioada 17 iulie 2006 - 31 decembrie 2009, stabilind termen de plată a sumei confiscate 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Prin raportul de evaluare nr. 23.167/G/II din 20 aprilie 2012 Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) a sesizat Comisia de cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel București în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative în sumă de 627.105 lei RON (echivalentul sumei de 152.634,99 euro), potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea deținută de doamna A..

Prin Ordonanța nr. 4 din 14 noiembrie 2012 Curtea de Apel București Comisia de Cercetare a Averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 a admis în parte sesizarea ANI și a trimit cauza pentru a se dispune asupra confiscării sumei de 58281 euro constatată a fi nejustificat dobândită de persoana cercetată, pârâta A., în perioada 17 iulie 2006 - 31 decembrie 2009.

Susținerile pârâtei, potrivit cărora suma de 35000 lei sunt bani primiți de la părinți, au fost apreciate ca nefondate, deoarece în privința acestei sume s-a reținut existența unei perioade îndelungate de timp de la momentul vânzării apartamentului de către persoana cercetată și până la data achiziționării de către pârâtă a locuinței în București, apreciindu-se că dacă era reală această donație, pârâta putea să dovedească fie deținerea sumei de către părinții săi într-un cont bancar pe perioada 2003 - 2006, fie dovada unor schimburi valutare a unei sume de bani.

În privința sumei de 50.000 euro s-a reținut că sunt și mai puține elemente de natură a se considera reală susținerea pârâtei referitoare la imposibilitatea preconstituirii unei probe pentru demonstrarea unui împrumut a unei sume considerabile, apreciindu-se că o simplă relație de prietenie nu constituie o imposibilitate de preconstituire a unui înscris care să ateste un contract de împrumut de o valoare așa de mare, 50.000 euro, mai ales că nu este dovedit nici faptul că persoana în cauza ar avea bunuri ori venituri substanțiale.

De asemenea, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut de către comisie și faptul că în privința inelului și ceasului declarația martorei este dată pro causa, constatându-se pe de o parte că martora deși a justificat achiziționarea ceasului prin prisma calității de colecționar, a spus ca nu era în măsură să facă o evaluare a acestuia, fapt puțin credibil în cazul unui colecționar.

S-a mai reținut că în cazul în care inelul era moștenire de familie, așa cum a susținut martora, atunci vânzarea acestui bun trebuia justificată de împrejurări deosebite fie în privința pârâtei (o nevoie acută de bani etc.), fie a martorei care și-ar fi dorit foarte mult acel bun justificat de o lucrătură deosebită, caz în care ar fi făcut în declarație o descriere amănunțită a obiectului și nu una extrem de lapidară.

În fine, s-a constatat că nu pot fi reținute susținerile pârâtei A. din întâmpinare, fiind legale și temeinice reținerile Comisiei de Cercetare a Averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 de la Curtea de Apel București.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

(1) Instanța de fond a încălcat prezumția dobândirii licite a averii reglementate de art. 44 alin. (8) teza a II-a din Constituția României, principiu care presupune că dobândirea ilicită averii trebuie dovedită de Agenția Națională de Integritate. Prin sentința pronunțată au fost înlăturate anumite sume de bani dobândite licit de persoana cercetată pe motiv că nu sunt probate de aceasta prin dovezi obiective, în afară de propriile declarații și cele ale unor martori pro-causa, deși sarcina probei revenea părții adverse.

(2) În mod greșit instanța de fond a înlăturat suma de 35.000 lei primită de la părinți în anul 2006, cu ocazia sărbătorilor Floriilor, făcând o interpretare greșită a probelor. Devalorizarea sumei menționate pe motivul perioadei îndelungate scurse între momentul vânzării apartamentului de către părinți și până la data achiziționării de către pârâtă a locuinței în București nu poate fi reținută ca argument al înlăturării donației. Suma de 35.000 lei obținută de părinți la data de 24 noiembrie 2003 în urma vânzării unui apartament din Bistrița (contract vânzare-cumpărare nr. 1522 din 24 noiembrie 2003) nu s-a devalorizat până la data de 16 aprilie 2006, când i-a fost donată, astfel cum se poate observa din evoluția cursului valutar în perioada 24 noiembrie 2003 - 16 aprilie 2006;

(3) În mod greșit instanța de fond a reținut că suma de 50.000 euro nu a fost justificată. Împrumutul în cuantum de 50.000 euro primit de la martorul B. a fost menționat încă din declarația de avere din 7 ianuarie 2007, iar imposibilitatea preconstituirii unui înscris a fost explicată prin relația veche de prietenie între familia sa și această persoană. Suma de bani împrumutată s-a predat în România la domiciliul părinților săi în Bistrița, iar martorul B. are dublă cetățenie română și americană, domiciliază în Bistrița și nu este obligat să dețină banii într-un cont bancar sau să-i fi avut asupra sa la trecerea frontierei.

(4) În mod greșit au fost înlăturate sumele de bani primite cu ocazia susținerii tezei de doctorat, respectiv 2.000 euro primită de la părinți și 500 de euro primită de la martorul B. Instanța nu a motivat punctual înlăturarea acestor sume, ci a făcut doar aprecierea generală că declarațiile martorilor sunt "pro-causa".

(5) Instanța de fond a înlăturat, de asemenea, nemotivat, sumele obținute din vânzarea unui inel și a unui ceas, respectiv 2.850 euro și, respectiv, 2.500 euro. Astfel, declarația martorei C. a fost înlăturată ca fiind pro-causa, deși a fost dată sub prestare din jurământ, iar în cauză nu exista o altă probă care să combată această declarație.

Criticile formulate de recurentă se încadrează, din punct de vedere procedural, în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la suma de 35.000 lei, instanța de fond a reținut în mod corect că pârâta nu și-a dovedit susținerile privind donarea acesteia de către părinți, în anul 2006, ca urmare a vânzării unui apartament în Bistrița, în anul 2003. Astfel, nu s-a dovedit deținerea sumei de către părinți în perioada 2003 - 2006, eventual într-un cot bancar. Simpla depunere a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului părinților nu putea face dovada donației prețului către pârâtă, la interval de trei ani de la data înstrăinării.

Referitor la suma de 50.000 euro criticile recurentei sunt, de asemenea, nefondate. Împrumutul acestei sume de la martorul B. nu a fost dovedit prin nici un mijloc de probă (retragere bancară, mandat, deținerea sumei la momentul trecerii frontierei de către cetățeanul cu domiciliul în străinătate). Totodată, nu s-a dovedit nici împrejurarea că martorul ar fi avut bunuri sau venituri care să-i permită un împrumut atât de mare fără preconstituirea unui înscris și fără obligația de restituire într-un anumit termen.

În legătură cu sumele de 2.000 euro primită cadou de la părinți și 500 euro primiți de la martorul B., cu ocazia susținerii doctoratului, de asemenea, instanța de fond a reținut, în mod corect, că acestea nu au fost dovedite, neexistând nici o probă care să se coroboreze cu declarațiile mamei reclamantei și ale martorului B., apreciate a fi pro-causa, datorită relației de rudenie și, respectiv, de prietenie cu pârâta.

Referitor la vânzarea unui inel pentru suma de 2850 euro și a unui ceas de 2500 euro, martora C., în calitate de cumpărător și colecționar amator, nu a fost în măsură să indice elemente esențiale despre achizițiile respective, cum ar fi marca ceasului, descrierea inelului, evaluarea obiectelor.

Cu privire la administrarea probatoriilor, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a respectat prevederile art. 44 alin. (8) teza a II-a din Constituția României (prezumția dobândirii licite a averii) și ale art. 14 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 ("persoana care face obiectul evaluării (...) are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informații pe care le consideră necesare"), în sensul că reclamanta Agenția Națională de Integritate a dovedit o disproporție între veniturile licite și cheltuielile reclamantei, disproporție pe care pârâta, deși a avut posibilitatea procedurală să o justifice, nu a făcut-o prin informații și probe concludente.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., împotriva Sentinței civile nr. 1288 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.

Procesat de GGC - GV