ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1742/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1212 din 12 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere având ca obiect plata îmbunătățirilor, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C.G. și C.T. În contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată, și a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Apelul declarat de reclamanții C.G. și C.T. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 684A din 15 septembrie 2011. Împotriva acestei decizii reclamanții C.G.

și C.T. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs indicat, recurenții, după o prezentare detaliată a motivelor de apel, au arătat, în esență, că decizia recurată este nelegală și netemeinică, deoarece era normal ca instanța să răspundă punctual la fiecare motiv de apel sau dacă a răspuns unitar trebuia să motiveze complet. Prezentând considerentele deciziei atacate, recurenții consideră că motivarea este greșită și se contrazice atunci când afirmă că toate condițiile de valabilitate a unui contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995 sunt cele prevăzute de lege în art. 9, 14, 10 în condițiile în care art. 11 din lege arată când un contract încheiat în baza legii este lovit de nulitate.

Totodată, recurenții susțin că instanța de apel se contrazice când susține că în cuprinsul Legii nr. 112/1995 nu se face vorbire de "buna-credință" ca o condiție de valabilitate a contractului, dar consideră că "considerentele" Sentinței nr. 2980/2003 sunt corecte atunci când vorbesc de "buna-credință" pentru a desființa contractul. Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursului. Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul este calea de atac extraordinară, de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege. Motivarea recursului presupune evocarea cauzelor de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi de atac, din cele reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., și dezvoltarea lor, respectiv încadrarea într-unul din motivele prevăzute expres de lege, printr-o argumentare, în fapt și în drept, a greșelilor pretins a fi fost săvârșite prin hotărârea atacată. În speță, deși recurenții au susținut faptul că hotărârea instanței de apel prezintă contradicții în susținerea considerentelor, se constată că aceștia au prezentat doar un istoric al situației de fapt prin care au criticat în esență modul în care instanța de apel a analizat probele administrate la dosar, fără a arăta concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel. De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar recurenții nu au invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația lor particulară în cauză, care se circumscriu unei situații de fapt, ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel.

Indicarea de către recurentă a unor dispoziții legate nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac. Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulate de reclamanții C.G. și C.T. împotriva Deciziei civile nr. 684 A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ