ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1742/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1212 din 12

septembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a luat act de

renunțarea reclamanților la capătul de cerere având ca obiect plata

îmbunătățirilor, a respins cererea de chemare în judecată formulată de

reclamanții C.G. și C.T. În contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată, și a respins cererea

privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca

neîntemeiată.

Apelul declarat de

reclamanții C.G. și C.T. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, prin Decizia civilă nr. 684A din 15 septembrie 2011.

Împotriva acestei

decizii reclamanții C.G. și C.T. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs indicat, recurenții, după o prezentare detaliată a

motivelor de apel, au arătat, în esență, că decizia recurată este nelegală și

netemeinică, deoarece era normal ca instanța să răspundă punctual la fiecare

motiv de apel sau dacă a răspuns unitar trebuia să motiveze complet.

Prezentând

considerentele deciziei atacate, recurenții consideră că motivarea este greșită

și se contrazice atunci când afirmă că toate condițiile de valabilitate a unui

contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995 sunt cele prevăzute de lege în

art. 9, 14, 10 în condițiile în care art. 11 din lege arată când un contract

încheiat în baza legii este lovit de nulitate.

Totodată, recurenții

susțin că instanța de apel se contrazice când susține că în cuprinsul Legii nr.

112/1995 nu se face vorbire de "buna-credință" ca o condiție de

valabilitate a contractului, dar consideră că "considerentele"

Sentinței nr. 2980/2003 sunt corecte atunci când vorbesc de

"buna-credință" pentru a desființa contractul.

Înalta Curte, în

conformitate cu art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursului.

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul este calea

de atac extraordinară, de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai

pentru motivele strict prevăzute de lege. Motivarea recursului presupune

evocarea cauzelor de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi de

atac, din cele reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.,

și dezvoltarea lor, respectiv încadrarea într-unul din motivele prevăzute

expres de lege, printr-o argumentare, în fapt și în drept, a greșelilor pretins

a fi fost săvârșite prin hotărârea atacată.

În speță, deși

recurenții au susținut faptul că hotărârea instanței de apel prezintă

contradicții în susținerea considerentelor, se constată că aceștia au prezentat

doar un istoric al situației de fapt prin care au criticat în esență modul în

care instanța de apel a analizat probele administrate la dosar, fără a arăta

concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate.

Astfel, în calea

extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare

a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv

legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

De aceea, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi

trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele

pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar

recurenții nu au invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația lor

particulară în cauză, care se circumscriu unei situații de fapt, ce nu poate

determina modificarea soluției pronunțate în apel.

Indicarea de către

recurentă a unor dispoziții legate nu atrage automat cerința motivării

recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului,

cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele

instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al

acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând

trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a

imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin.

(1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele

de procedură în condițiile stabilite de lege.

În alți termeni, față

de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va constata nulitatea cererii de

recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulate de reclamanții C.G. și C.T. împotriva Deciziei

civile nr. 684 A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ